11 mai: Pomenirea Cuviosului Marturisitor Părintele Ilarion Argatu (1913-1999)

11 mai: Pomenirea Cuviosului Marturisitor

Părintele Ilarion Argatu

(1913-1999)

 

Părintele Ilarion s-a născut la 2 august 1913 în satul Valea Glodului, comuna Vultureşti, jud. Suceava, într-o familie numeroasă, primind la botez numele de Ioan. Familia sa fusese silită să plece în pribegie din Maramureş, în secolul XVIII, pentru a scăpa de persecuţiile catolice şi ale generalului Bucow. Tânărul Ioan a urmat şcoala din Valea Glodului, apoi a mers la Seminarul Teologic din Dorohoi, după care a urmat Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În paralel, a urmat Şcoala Militară din Bacău, obţinând gradul de sublocotenent. La 10 noiembrie 1940 s-a căsătorit cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu din Oniceni, jud. Suceava. Din căsătorie au rezultat 5 copii; cele două fete au devenit preotese şi cei trei băieţi preoţi. În 1940 este hirotonit preot de mir la Oniceni. În 1946 mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu, l-a transferat la parohia Boroaia, Suceava. Aici a început construcţia bisericii la 22 iunie 1969, zidirea a durat până la 2 mai 1970. Lucrarea a terminat-o fiul său, preotul Alexandru, căci părintele Ioan se călugărise. Sfinţirea bisericii s-a făcut în 1977.

În anul 1972, părintele Ioan a rămas văduv şi în anul următor s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, luând numele de Ilarion. A petrecut câţiva ani la Mănăstirea Căldăruşani, iar ultimii 19 ani din viaţă i-a trăit la Mănăstirea Cernica.

Avea o adâncă experienţă duhovnicească şi de viaţă, pustnicise ascuns într-un pod ani de zile, se deprinse cu postul aspru, privegherea şi rugăciunea, dormea câteva ore în scaun, era mereu zâmbitor şi binevoitor. A contribuit decisiv la restaurarea şi pictura multor biserici, a dăruit sume mari mănăstirii Cernica şi chiar Patriarhiei. A trecut la cele veşnice în 11 mai 1999. A cerut să fie înmormântat la Boroaia, alături de soţia sa. Ultimele  cuvinte i-au fost: Rugaţi-vă la Maica Domnului!.

Avva Ilarion a trecut prin multe prigoane, şi chiar încercări ale unor neoameni, de a-l elimina fizic (au fost mai multe astfel de tentative).

Printre cei care s-au opus dictaturii comuniste a fost şi arhimandritul Ilarion, care a avut mult de suferit în viaţă. Este cunoscut de la mănăstirea Cernica, unde aducea linişte sufletească şi tărie în credinţă prin viaţa, sfaturile şi rugăciunile sale. Dumitru Bordeianu, originar dintr-un sat aproape de Boroaia, spune cum într-o zi, pe când părintele era fugar, a venit acasă şi i-a spus soţiei că merge să se culce în podul cu fân. Când s-a urcat pe scară a auzit o voce care i-a spus: „Ridică scara”. La scurt timp, în curte au năvălit securiştii, care au percheziţionat amănunţit locuinţa. Când au intrat în grajd, lipsind scara, au renunţat să se mai urce în podul cu fân şi Dumnezeu l-a scăpat. Tot în timpul comunismului o familie de medici din Cluj au venit la Boroaia cu un copil surdo-mut, în vârstă de 7-8 ani, spunând că toate eforturile lor de a-l vindeca au fost zadarnice. Părintele le-a spus să lase copilul şi să se întoarcă peste o săptămână. Când s-au întors, copilul din curte a strigat „Mamă” şi de atunci şi-a căpătat auzul şi vocea.

După şapte ani, la deshumare, trupul său era intact, cu toate că sicriul putrezise în totalitate. Cei prezenţi au rămas înmărmuriţi în faţa

Conferinta la Suceava: SĂ NU NE RĂZBUNAŢI ! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia- monahul Moise Iorgovan si Ionut Solea

 

Basarabia. Aşa cum a fost.
Deportările românilor basarabeni.

Ocupaţia sovietică a teritoriului dintre Prut şi Nistru a stat sub semnul deportărilor în Siberia a zeci de mii de români. Documentarul, realizat după o idee a monahului Moise Iorgovan şi semnat de Bogdan Pârlea, prezintă mărturiile halucinante ale celor câţiva români basarabeni, care au supravieţuit Gulagului bolşevic, martori ai atrocităţilor comise de puterea comunistă împotriva inocenţilor, precum şi dârzenia cu care aceştia şi-au păstrat valorile creştine şi româneşti.

Televiziunea Română a difuzat de curand, în premieră, prima parte a unui serial documentar structurat în trei părţi: Deportările românilor basarabeni (1940-1941 şi 1946-1947), Foametea (1946-1947) şi Prigoana Bisericii în Basarabia.  (sursa text: Rafael Udriste)

Prezentarea VIDEO a filmului ce va fi proiectat la conferinta:

 

 

Pastora la Invierea Domnului – IPS Pimen : “Aceşti oameni au întors spatele la Dumnezeu şi vor să-L alunge din creaţia Sa prin programe economice şi legi care promovează imoralitatea, pervertind demnitatea omului “

Astăzi vedem cu toţii cum unii oameni din Europa creştină vor să fie nemuritori aici pe pământ şi ce este şi mai înfricoşător este faptul că aceştia vor o societate, o lume fără Dumnezeu. Aceşti oameni au întors spatele la Dumnezeu şi vor să-L alunge din creaţia Sa prin programe economice şi legi care promovează imoralitatea, pervertind demnitatea omului făcut după chipul lui Dumnezeu, ademenesc, îndeamnă şi chiar constrâng prin măsuri economice, ca oamenii să le urmeze, adică că renunţe la trăirea vieţii călăuzite de învăţătura creştină, să se lepede de Dumnezeu.

Pastorală la Învierea Domnului

 + IPS Pimen

Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor

(fragmente)

 

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, mai mult ca oricând, suntem datori să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului: „Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt” (Ioan 9, 5). Prezenţa tainică şi reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în lume s-a vădit, de-a lungul veacurilor (celor două milenii), s-a făcut roditoare în operele de cultură şi artă, în înfăptuirile benefice ale oamenilor de ştiinţă, în faptele de binefacere umanitare individuale ale oamenilor, ale unor societăţi şi, mai ales, ale Bisericii, în viaţa morală, în legile justiţiei şi aplicarea lor şi, mai presus de toate acestea, în viaţa de sfinţenie a ascultătorilor şi împlinitorilor cuvintelor Sfintei Evanghelii. Cu alte cuvinte, cultura şi civilizaţia lumii, în ce ne priveşte, a lumii continentului nostru Europa, îşi au rădăcinile şi poartă pecetea învăţăturii creştine, a prezenţei şi lucrării persoanei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Lumina lumii Care revarsă în chip tainic şi real lumina Sa în sufletele, în minţile, în trăirea vieţii omului de fiecare zi, a vieţii în care iertarea, bunăvoirea, înţelegerea între oameni, munca făcută cu dăruire creează acel climat de pace, de bucurie curată, climat din care este alungat întunericul patimilor care aduc atâta tulburare în viaţa oamenilor, după cum ne-o spune atât de limpede Sfântul Apostol Iacov: „De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă luptaţi şi vă războiţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iacov 4, 1-3).

Astăzi vedem cu toţii cum unii oameni din Europa creştină vor să fie nemuritori aici pe pământ şi ce este şi mai înfricoşător este faptul că aceştia vor o societate, o lume fără Dumnezeu. Aceşti oameni au întors spatele la Dumnezeu şi vor să-L alunge din creaţia Sa prin programe economice şi legi care promovează imoralitatea, pervertind demnitatea omului făcut după chipul lui Dumnezeu, ademenesc, îndeamnă şi chiar constrâng prin măsuri economice, ca oamenii să le urmeze, adică că renunţe la trăirea vieţii călăuzite de învăţătura creştină, să se lepede de Dumnezeu.

Iubiţi creştini,

În faţa acestei primejdii să nu ne împuţinăm sufleteşte, să nu ne pierdem credinţa în Dumnezeu, încrederea în purtarea Lui de grijă faţă de neamul nostru omenesc, ştiind că „Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă” (Iacov 4, 6; I Petru 5, 5), „Dumnezeu nu se lasă batjocorit” (Galateni 6, 6), „Porţile iadului nu vor birui Biserica lui Hristos” (Matei 16, 18). „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să

Inregistrarea conferintei de la Suceava, 29 martie 2012: Pr. prof. dr. Mihai Valica: ORTODOXIA între mondializare si Trupul Tainic al lui Hristos

Pr. prof. dr. Mihai Valica:

ORTODOXIA între mondializare si Trupul Tainic al lui Hristos

- inregistrarea conferintei de la Suceava, 29 martie 2012 -

Multumiri fratilor de la Apologeticum pentru montajul inregistrarii!

Formatul academic al (primei parti a) textului conferintei:

Ortodoxia în contextul mondializării

1.1.          Fiinţa, imaginea şi scopul Bisericii

Scopul fundamental al Bisericii este acela al îndumnezeirii omului, deci al ipostasului uman prin harul lui Iisus Hristos, sub ascultarea episcopului, aflat în recunoaştere reciprocă şi în comuniune harică şi euharistică cu episcopii unui teritoriu canonic local, care are succesiune apostolică.

Sf. Ioan Gură de Aur descrie dumnezeieşte lungul drum spre îndumnezeire, atunci când compară Biserica cu corabia lui Noe. El scrie: „…corabia a luat numai necuvântătoare şi a salvat necuvântătoare; Biserica a luat oameni necuvântători şi nu numai că i-a mântuit, ci i-a şi schimbat; corabia a luat corb şi a dat drumul tot unui corb; corb ia şi Biserica, dar îi dă drumul porumbiţă; ia lup, şi-i dă drumul oaie…care îşi dă până şi lâna ei” (Omilii la săracul Lazăr, cuvântul VI, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă. Despre rugăciune. Despre vieţuirea după Dumnezeu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 140; Vezi şi Lumina Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, ed. Anestis, Bucureşti, 2008, pp. 131-132; Bogăţiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, Oradea, 2002, pp. 120-127).

Pentru a atinge şi a împlini o asemenea chemare, slujitorii Bisericii trebuie să lupte cu timp şi fără timp, să îndure potrivnicia lupilor şi a fiarelor sălbatice din Corabia mântuitoare, să rabde până la prigoană, şi nicidecum să-i asmută, sau să se răzvrătească sau să se revolte împotriva lor, sau să părăsească Corabia pe motiv că nu le mai suportă mizeria, ci scopul lor este să-i transforme în fiinţe eclesiale hristice, prin consecvenţă şi statornicie în adevărul cel veşnic (Iisus) şi în păzirea poruncilor lui Dumnezeu: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus”. (Apoc. 14, 12).

În acest context scrie, tot Sf. Ioan Gura de Aur, că „trebuie să fie prea mare primejdia din afara corăbiei, ca să poţi suporta putoarea din interiorul corăbiei… apele mari au invadat totul, necazul şi moartea planează peste o lume vinovată. O singură scăpare rămâne, o unică mântuire, celor care nu vor să piară: să intre în corabia protectoare-Biserica! Toţi cei care nu sunt cuprinşi în ea sunt pierduţi fără nădejde… capul văzut era Noe; capul adevărat, cu toate că era nevăzut, era Dumnezeu”. (Ibidem) Cine are o astfel de credinţă despre Biserică nu o va părăsi niciodată.

Nimeni nu a ieşit din corabie, decât corbul, care „este trimis şi care simbolizează răul, păcatul urât, erezia, necredinţa, doar acestea se separă de Biserică; porumbiţa singură îi va rămâne fidelă”, spune mai departe Sf. Ioan Gură de Aur.

Această imagine o repetă până în zilele noastre mulţi teologi, atunci când afirmă că Biserica nu a suportat şi nu suportă nicio schismă, deoarece Trupul lui Hristos nu poate fi rupt, ci doar a îndepărtat şi îndepărtează cu durere mădularele care nu lucrează sinergic cu Trupul.

1.2.          Biserica în context naţional spre eshaton

Biserica, după fiinţa sa, este un Organism şi un Corp numit „Trupul lui Hristos”, care include Naţi­unea, dar nu se identifică cu ea, ci cu Împără­ţia lui Dumnezeu, „căci nu avem aici cetate stătă­toare, ci suntem în căutarea celei viitoare”.

Cei morţi, alături de cei vii şi cei ce se vor naşte al­cătuiesc neamul din care ne tragem şi alături de care vom fi chemaţi la judecată.

Dumnezeu a sădit fiecărui neam o misiune, ne‑a hotă­rât o evoluţie în istorie. Fiecare neam este responsabil de trecut şi dator să pregătească calea pentru urmaşi.

Biserica vorbeşte despre judecata particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – şi despre judecata universală – când vom da socoteală şi ca neam, când vom răspunde pentru istoria la care am fost părtaşi în timpul vieţii, pentru „umărul” pe care l‑am pus ca acest neam să meargă spre înviere. (Cf. „Fiecare în rândul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bu­cureşti, 2003, mai ales pp. 9‑15, 95‑119 şi 175‑187. Titlul vo­lumului are înteme­ierea în I Corinteni 15, 22‑23: „Căci precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale…” (subl. n.). Cf. şi Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor, Ed. Christiana, Bucureşti, 2004 (secţiunea „Dreptatea nea­murilor”).

Scopul Bisericii este de a

Pustnicii nevazuti din Muntii Bucovinei

 

Cei ce isi prorocesc moartea

Pustnicul Zosima a murit de curand, in octombrie 2008, la varsta de 129 de ani. Un om pe nume Ioan Baron l-a ingropat, in taina, intr-un loc inalt; fratele Ioan, cum i se zice aici, unul dintre putinii oameni care i-a cunoscut pe acesti sihastri cu aura de sfintenie din muntii Rarau-Giumalau, care i-a vazut, care i-a auzit, care a fost ingaduit sa urce pana la ascunzisul lor din padure. Marturiile sale sunt halucinante: de pilda, acest pustnic Zosima si-a “hotarat” exact ziua in care va muri, cu un an inainte. Si-a sapat singur groapa, asteptandu-l apoi pe ucenicul sau in ziua prorocita, ca sa il culce in mormant si sa aseze tarana peste dansul.

A spus sa nu i se puna cruce deasupra, ca sa nu afle nimeni unde a fost ingropat. A dat canon cu limba de moarte sa nu fie dezvaluit locul ingropaciunii, pentru ca ucenicii sai din munti sau eventualii pelerini sa nu-l tulbure nici dupa trecerea dincolo. “Un om cu viata ingereasca” a fost socotit schimonahul Zosima. La fel pustnicul Nectarie, mutat la viata vesnica in anul 2002, pe cand avea 108 ani. L-a chemat tot pe fratele Ioan, cu multa vreme inainte, fix in ziua pe care si-o sorocise pentru a muri. Era lucid, senin, inainte de a se aseza in groapa proaspat sapata cu mainile. Si-au mai fost! Multi alti anahoreti, cu duh puternic, din muntii acestia, bucovineni, n-au vrut sa ramana nimic pamantesc dupa dansii. Doar rugaciunile lor. Padurile Raraului si Giumalaului sunt pline de asemenea morminte nestiute, de oameni indumnezeiti – unii poate chiar sfinti -, dar si de sihastri vii (multi dintre ei tineri), ce-si duc acelasi trai auster, in gropi, sub pamant, chiar si-n acest strasnic de geros inceput de an 2012. Pustnici multi, si doar intr-un singur munte? Cine ar fi crezut

Nimeni nu stie astazi groapa sihastrului Zosima. Nici macar cei cativa ucenici de-ai sai, care traiesc ascunsi prin codrii din jur. O groapa peste care poti sa calci nepasator, atunci cand umbli dupa fragi sau ciuperci, prin cine stie ce coclauri ascunse. Un singur om stie locul acestor morminte. Unul singur cunoaste aproape toate locurile unde traiesc ascetii din Rarau-Giumalau: acest Ioan Baron, care, pentru viata sa cuminte si pioasa, fiindca a trait el insusi multi ani in singuratate, dupa toate regulile ascezei crestine, a primit binecuvantarea de la duhovnicii pustnicilor si chiar de la Biserica Ortodoxa Romana, de a-i vizita pe multi dintre schimnici, de a-i ajuta si a le duce uneori cateva merinde la bordeiele lor tainice. Un singur om. Singura legatura de azi cu lumea pustnicilor din acesti munti ai Bucovinei de miazanoapte. Fratele Ioan Baron. Cel caruia toti calugarii manastirilor din jur ii zic “ingrijitorul

Conferinta la Suceava: Pr. Prof. Dr. Mihai Valică – Ortodoxia între mondializare și Trupul Tainic al lui Hristos

ORTODOXIA

între mondializare și

Trupul Tainic al lui Hristos

Pr. Prof. Dr. Mihai Valică

joi, 29 martie 2012, orele 18, Sala de conferinţe a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Un eveniment sustinut si recomandat de

BUCOVINA PROFUNDĂ

Joi, 29 martie 2012, orele 18:00 vă invităm la conferința susținută de  Pr. Prof. Mihai Valică cu tema “Ortodoxia între mondializare și Trupul Tainic al lui Hristos”. Conferința va avea loc în Sala Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, str. Vasile Bumbac, nr. 14 , Suceava

ROMÂNII ÎNTRE COMPROMIS ŞI HRISTOS – conferinţă la Suceava

Feciorii din Boian – Vasile Posteucă – articol din 1958, SUA

Feciorii din Boian (Bucovina)

Vasile Posteucă – Calendarul “America”, 1958

Am gãsit fotografia alãturatã în casa compatrioatei noastre din Elvetia, Lucia Popovici, si m’am mirat pânã la lacrimi, uitându-mã la feciorii din Boian (judetul Cernãuti), jucând voiniceste bãtuta.  M’am bucurat ca si cum as fi aruncat o privire, prin fereastra inimii, pânã’n  zarea si’n plaiurile de-acasã. In plaiurile natale, în care odatã am avut într’adevãr România Mare si liberã, si neam mândru si muncitor, stãpân pe destinele lui, si adânc temãtor de Dumnezeu. O aruncãturã de priviri în satele noastre bucovinene: Boianul, Octrita, Stãnestii, Poienii, Plaiul Cosminului, Cuciurul Mare, Voloca, Sipenitul, Tristiana, Ceahlãul, Mãnãstiristea, sate în care rãsuna doina din fluer si din frunzã de-alungul serilor, pe marginea obcinelor, în care se ridicau pânã la cer cântecele secerãtorilor în dupã-amiezile de varã, iar seara se rânduiau jocurile la clãci, pline de veselia tineretii, de chiote si strigãturi, de acea comoarã unicã a folclorului, ce constituie zestrea neamului nostru pe lume. O privire repede, napãditã de amintiri, satul în care m’am nãscut, pe cãrãrile copilãriei…

Dar lacrimile bucuriei, pline de luminã, n’au durat decât o clipã. Din noaptea robiei de azi m’au înconjurat valuri de întuneric, vânturi cu frig de Siberie. Acasã la noi, în Boian, în toate satele noastre, e jale acum. Feciorii care altã datã au jucat cu atâta bãrbãteascã împlinire, bãtuta, coroghiasca si tropotica, gem de desnãdejde, de frig si foame, de dor de tarã si de nemãrginitã revoltã, pe undeva prin minele Uralilor, prin lagãrele de muncã fortata ale colosului bolsevic, unde fîara din om a învins si dã tonul, unde diavolul batjocoreste crucea si lumina, omenia si adevãrul. Ori, se vor fi întorcând, poate, odatã cu cãderea serii, din cine stie ce colhoz, cu fetele vinete ca bozul, pãziti de politruci, mânati cu nãgaica din spate, dar într’o tarinã care nu mai e a lor, in care ei seamãnã blesteme in loc de grâu si pãpusoi, si culeg numai

Tropar de Duminică, icoană din Bucovina Profundă, cuvinte sfinte şi tâlcuiri româneşti

„Doamne, mort Te-ai numit, Cela ce ai omorât moartea;

în mormânt Te-ai pus, Cela ce ai deşertat mormintele.

Sus ostaşii au străjuit mormântul,

jos pe morţii cei din veac i-ai înviat;

întru tot puternice şi necuprinsule Doamne, slavă Ţie!”

(Sedelnele Glasului 5, de rând în această Duminică, a 23-a după Rusalii).

O reprezentare deosebită a Punerii in mormânt in pictura paleologă târzie a bisericii Sfânta Cruce din Pătrăuţi – Bucovina Profundă.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Cele două sute de capete teologice, I, cap.66 şi 67 (Filocalia românească, vol. II)

(în tâlcuire românească şi cu notele Părintelui Dumitru Stăniloae, trecute în paranteze)

„66. Taina întrupării Cuvântului cuprinde în sine înţelesul tuturor închipuirilor şi tipurilor din Scriptură şi ştiinţa tuturor făpturilor văzute şi cugetate. Căci cel ce a cunoscut taina crucii şi a mormântului a înţeles raţiunile celor mai-nainte spuse; iar cel ce a cunoscut înţelesul tainic al învierii a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a întemeiat toate de mai-nainte (Întruparea Domnului este centrul, sensul şi scopul lumii