15 iulie – Martiriul Sfântului Chiric, copil de 3 ani aruncat pe scări şi al mamei sale Iulita

Sf. Chiric, copilul-mucenic de 3 ani aruncat pe scări

Sinaxar, 15 iulie:

  Sfântul Chiric şi mama sa Iulita

Aceasta mucenita a trait pe vremea Împaratului Diocletian, tragându-se cu neamul din Iconia. Din pricina prigonirii crestinilor, a luat pe Fericitul Chiric, în vârsta de trei ani, si a mers la Seleucia. Aflând însa si acolo aceeasi pornire împotriva crestinilor, a venit la Tarsul Ciliciei, unde chinuia pe crestini ighemonul Alexandru, om crud si salbatic la fire. Acesta, prinzând pe Mucenita Iulita, a batut-o, luând si copilul de la dânsa. Dar neputând ighemonul sa-l traga la sine cu maguliri si cu mângâieri, caci copilul se uita întins la maica sa, si abia putând vorbi, chema numele lui Hristos, ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece, si l-a aruncat de pe scari. Lovindu-se cu capul de zid, copilul si-a spart capul, si asa si-a dat sfârsitul. Iar fericitei Iulita, dupa multe chinuri, nevrând ea sa se lepede de Hristos, i s-a taiat capul si asa a luat cununa muceniciei.

Martiriul Sfântului Chiric şi al mamei sale Iulita

În cetatea Iconiei, din Licaonia, era o femeie tînără, de neam bun, anume Iulita. Ea se trăgea din seminţia împăraţilor Romei şi era creştină cu credinţa. Petrecînd puţin timp cu un bărbat legiuit, a zămislit şi a născut de la dînsul un prunc de parte bărbătească. Apoi a rămas văduvă. Pruncul ce l-a născut, l-a luminat cu Sfîntul Botez şi i-a dat numele de Chiric.

    În acea vreme, Diocleţian, ţinînd împărăţia Romei, ridicase prigonire mare împotriva creştinilor de prin toate părţile stăpînirii sale. El a pus

14 iulie – Sfântul Nicodim Aghioritul

Sfantul Nicodim Aghioritul s-a nascut in anul 1749 in orasul Naxos, situat in sud-estul arhipelagului Ciclade din Marea Egee. Pana la intrarea in monahism, s-a numit Nicolae Kallivurtzis. La varsta de 16 ani este trimis la Smirna, pentru a deprinde invatatura dascalului Ierotei. Aici a invatat latina si franceza, devenind un bun cunoscator al Sfintilor Parinti, al aghiografiei si sfintelor canoane.

In anul 1770, dupa terminarea studiilor, Nicolae se intoarce la Naxos, unde mitropolitul Antimos il angajeaza secretar. La 26 de ani, dupa cateva vizite in Sfantul Munte, intra in monahism, la Manastirea Dionisiu. Dupa doi ani de ascultare, este tuns rasofor si primeste numele de Nicodim.

Episcopul Macarie al Corintului ii va cere sa corecteaze si sa pregateasca pentru tipar “Filocalia”. Este tiparita in anul 1782, in Venetia. Numarul de autori patristici cuprinsi in colectie este de 36 si acopera o perioada de unsprezece secole: IV-XV. Tot la cerearea acestuia revizuieste si Everghetinosul si Despre Impartasania necontenita.

Datorita dorintei de a se darui total rugaciunii in liniste, Sfantul Nicodim Aghioritul paraseste Manastirea Dionisiu si se retarge intr-o chilie aproape de Haries. Doreste sa intre in obstea Cuviosului Paisie Velicikovski, insa, nu reuseste sa ajunga in Moldova din cauza unei furtuni. Intelege

14 Mai – Pomenirea Sfinţilor Închisorilor – Sinaxar, Slujba, Acatistul, Icoana

14 Mai – Pomenirea Sfinţilor Închisorilor

Sinaxar, Slujba, Acatistul, Icoana

(sursa: Apologeticum)

În aceasta luna, in ziua a paisprezecea, pomenirea sfintilor mucenici ce au patimit in temnitele comuniste din Romania.

Slujba Sfintilor Inchisorilor:   VARIANTA DOC

Acatistul Sfintilor Inchisorilor:   Varianta DOC

Acesti sfinti mucenici s-au savarsit in temnitele comuniste din Romania intre anii 1945-1964, fiind chinuiti in multe feluri: cu foame, cu frig, cu batai, cu teroare continua, cu insulte si umiliri nenumarate si cu multe alte chinuri scornite de diavol si slugile lui pentru a le infrange credinta si a-i compromite. Unii de pe urma grelelor patimiri s-au imbolnavit, indoindu-li-se chinurile deoarece asistenta medicala era conditionata de compromitere.

Acestia pe care ii cinstim astazi ca si sfinti sunt aceia dintre zecile si sutele de mii de purtatori de zeghe din Romania comunista care au murit cu nadejdea vietii vesnice si marturisind dreapta credinta, indiferent de culoarea politica, motivul arestarii sau viata pe care au dus-o inainte. Caci suferinta indurata in inchisori, in lagare de munca fortata, in anchete sau in marea inchisoare care a devenit Romania dupa 1945, i-a inteleptit, facandu-i sa inteleaga rostul lor in mijlocul acestei suferinte: ispasirea pacatelor proprii si ale neamului intreg. A fost o generatie de jertfa pe altarul acestui neam. De aceea amintirea lor mult inflacareaza inimile noastre spre pazirea nestirbita a randuielilor stramosesti: credinta si dragostea de neam. Ei sunt sufletul si cetatea neamului nostru. Caci prin jertfa

Hristos a inviat ! – Canonul Învierii

Hristos a inviat !

Canonul Învierii

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le.

Cântarea I-a:

Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare,
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de pe pamânt la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cantam cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile
Si sa vedem pe Hristos stralucind,
Cu neapropiata lumina a Invierii.
Si bucurati-va zicând: “luminati sa-L auzim”,
Cantandu-I cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Cerurile dupa cuviinta sa se vesealeasca,
Si pamantul sa se bucure.
Si sa praznuiasca toata lumea
Cea vazuta si cea nevazuta
Ca Hristos S-a sculat, veselia cea vesnica.

Întâmpinarea Domnului – 2 februarie

Întâmpinarea Domnului

Sedealna, glasul 4

Prunc Te-ai făcut pentru mine, Cel ce eşti vechi de zile; curăţirii Legii Te împărtăşeşti, Preacuratule Dumnezeu, ca să-mi încredinţezi mie trupul cel din Fecioară. Şi acestea Simeon în taină ştiindu-le Te-a cunoscut pe Tine, Dumnezeu, Cel ce Te-ai arătat; şi ca o Viaţă Te-a cuprins şi bucurându-se, ca un bătrân, a strigat: slobozeşte-mă, că Te-am văzut pe Tine, Viaţa tuturor.

“Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică şi Fecioară, ce în tine s-a săvârşit. În mâini ţine Simeon bătrânul, îmbrăţişat, pe al legii Făcător şi Stăpânul tuturor. Veniţi, pre Hristos vedeţi, pe al tuturor Stăpân, pe Care astăzi Simeon îl şi poartă în locaş. Trăind încă Simeon până pre Hristos văzu, către Dânsul a strigat: slobozeşte-mă acum. Luminează-mi sufletul şi lumina de simţit, căci curat pre Dumnezeu văzând, să-L vestesc la toţi. Pre Acel

Sfantul Isaac Sirul – 28 ianuarie

Sfântul Isaac Sirul, episcop de Ninive, a trăit în secolul al şaselea. El şi fratele său au intrat în mănăstirea ascetului Matei lângă Ninive şi au primit tunsoarea monahală. Învăţătura sa, virtuţile şi modul de viaţă ascetic au atras atenţia fraţilor şi aceştia i-au propus să conducă treburile mănăstirii. Sfântul Isaac nu voia o asemenea povară asupra lui, preferând să trăiască în singurătate, de aceea a părăsit mănăstirea pentru a vieţui în pustiu.

Fratele său a insistat de mai multe ori pe lângă el să se întoarcă la mănăstire dar nu a acceptat. Cu toate acestea, când renumele sfinţeniei vieţii sale s-a răspândit, a fost făcut Episcop de Ninive. Văzând cruzimea şi neascultarea locuitorilor cetăţii, sfântul a simţit că era peste puterile lui să le fie conducător şi cu atât mai mult plângea de dorul singurătăţii. Odată, doi creştini au venit la el, cerându-i să le judece o pricină. Unul confirma că datora bani celuilalt, dar cerea să i se mai dea puţin răgaz. Cel care îl împrumutase îl ameninţa că îl va duce la judecată pentru a-l forţa să plătească. Sfântul Isaac, cu un citat din Evanghelie, îi ceru să fie milos şi

Mircea Eliade – Ion Moţa şi Vasile Marin – VREMEA, 24 ianuarie 1937

Ion Moţa şi Vasile Marin

Mircea Eliade, VREMEA, 24 ianuarie 1937

(Articolul “Ion Mota si Vasile Marin” a fost scris de Mircea Eliade si publicat in Vremea, an X (1937), ianuarie 24, nr. 472, p.3.)

Rareori se întâlneste în istoria unui neam o moarte atât de semnificativã ca moartea acestor doi fruntasi legionari, cãzuti pe frontul spaniol. În rãzboiul civil din Spania – devenit repede un rãzboi între ideologii politice si interese economice extra-nationale – au murit, fãrã îndoialã, sute de mii de oameni, de ambele pãrti; oameni si mai buni si mai rãi, desperati sau mercenari, eroi sau asasini. E greu de crezut, totusi, cã printre acele câteva sute de mii de morti de pe fronturile spaniole – se mai pot numãra jertfe atât de voluntare ca a lui Ion Mota si Vasile Marin.

Revolutia nationalistã – ca si rezistenta guvernului democrato-comunist – a gãsit desigur, încã din primele zile, aderente fanatice. S-au înscris voluntari pentru ambele tabere si din toate tãrile. Dar plecarea celor sapte comandanti legionari români în Spania – unde au luptat ca simpli voluntari în trupe de soc – a fost simbolicã. Simbolicã ar fi fost de asemenea înrolarea contelui Ciano, a lui Litvinof sau a Generalului Goering – într-una din acele trupe de soc care au 70 la sutã pierderi…

Problematica moralã a unui sef este întotdeauna mai durã ca a unui simplu fanatic. De foarte multe ori un sef nu are dreptul sã se jertfeascã direct, personal, misticei pe care o promoveazã. Atât Ion Mota cât si Vasile Marin dãduserã nenumãrate probe de spiritul lor de jertfã: închisori, suferintã, prigoanã moralã; o tinerete trãitã eroic, responsabil, ascetic.

Aceastã ultimã si fatalã încercare – plecarea în Spania – si-o aleseserã ei singuri, ca o supremã dovadã de credintã si eroism crestin. Nici cea mai asprã moralã omeneascã nu-i silea sã se jertfeascã; pentru cã tineretea lor fusese o jertfã continuã si fanatismul lor crestin si nationalist fusese de nenumãrate ori încercat. Semnificatia mortii lor trece, deci, deasupra valorilor si eroismului viril. Moartea voluntarã a lui Ion Mota si Vasile Marin are un sens mistic: jertfa pentru crestinism. O jertfã care sã verifice eroismul si credinta unei întregi generatii. O jertfã menitã sã fructifice; sã întãreascã crestinismul, sã dinamizeze un tineret.

Ion Mota avea adversari, dar nu avea nici un dusman. Era un tânãr palid, calm, concentrat; nici un gest frenetic, nici un fel de eroism ostentativ în cuvintele si privirile lui. Avea priviri limpezi, orizontale. Ghiceai însã o lungã si nedomolitã maceratie lãuntricã; siguranta lui în lumea de dincolo, în viata sufletului dupã moarte, îl fãcea sã sufere si mai mult de putinãtatea acestei scurte vieti pãmântene. Nu se temea de moarte, a dovedit aceasta cu mult înainte de plecarea lui în Spania. Astepta nerãbdãtor sã se jertfeascã, sã învete pe altii drumul unei vieti eroice, impersonale. “Martir” înseamnã “martor”; cel care moare pentru o credintã mãrturiseste pentru ea, dovedeste celorlalti cã o asemenea credintã te mântuieste de spaima mortii, cã în ea gãsesti un sprijin, dupã ce ai gãsit un sens al existentei. Ion Mota dovedise de mult cã îsi gãsise

SCRISOAREA LUI ION MOTA CATRE PARINTII SAI – 1 Decembrie 1936

SCRISOAREA LUI IONEL MOŢA CĂTRE PĂRINŢII SĂI

Pe vaporul „Monte Olivia” spre Portugalia – 1 Decembrie 1936

Iubiti parinti,

 

Suntem de patru zile pe un vapor, iar mâine debarcam la Lisabona, în Portugalia, de unde apoi plecam în Spania…

…Desigur ati aflat ca dorim sa luam si noi parte câtva timp la lupte, cam o luna de zile, caci pe atât ne-a tarmurit Corneliu termenul, fiind vorba de un semn viu de unire crestina a inimilor a doua neamuri.

Cea mai mare grija si tulburare sufleteasca a mea, în acest admirabil si maret drum, este grija de scumpa mama si iubitul tata.

Ma tem ca prea va veti lasa coplesiti de îngrijorari si, negresit, dupa o viata destul de încercata, numai asemenea poveri sufletesti nu ar trebui sa mai aveti. As fi cel mai fericit sa pot avea de la iubitii parinti o veste ca grijile mele nu sunt întemeiate si ca, razimati pe dragostea pentru Cruce si crestinatate, gasiti îndestulatoare putere sufleteasca pentru a putea purta grija aceasta ce nu se poate înconjura, dar a fi chiar multumiti ca fiul vostru se afla pe un asemenea drum de onoare si de datorie…

La riscul nostru, la jertfa noastra din dragoste pentru Hristos, vom fi fericiti a afla ca si ai nostri iau parte prin barbatia de a trece prin câteva zile grele si a nu se lasa coplesiti, caci ar parea ca ne-au facut sa uitam datoria noastra catre Dumnezeu, în al carui obraz se trage azi cu mitraliera si datoria fata de neamul nostru, a carui soarta atârna si ea atât de mult de lupta hotarâtoare care se desfasoara azi în Spania…

Nelinistea mea

Intrarea in Biserica a Maicii Domnului

17 noiembrie, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Daniil

Luna noiembrie în 17 zile, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Daniil (Sandu Tudor), care în bătăi crâncene s-a săvârşit

Tropar, glasul I

Vlăstar curat al plaiurilor străbune,

biruitor al patimilor şi al celor deşarte,

dascăl înţelept al rugăciunii

şi vas ales al luminii celei necreate.

Cuvioase părinte Daniil,

purtătorule de chinuri îndelungate,

roagă-L pe Hristos Dumnezeu

să ne-nvrednicească Împărăţiei

Celei Neînserate.

“Împlinirea rugăciunii inimii duce la mucenicie” – Părintele Daniil

„ Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba, sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de – 30º Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi rână peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care trebuia să moară – practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar, şi erau lăsaşi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare, atât înainte de a intra în celula respectivă cât şi după ce au intrat în celulă.  Şi părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui.   După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de către 3 gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus aşa: Doctore, nu mai spui nimic altceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului. După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la – 30° Celsius. Torţionarii când au intrat acolo şi când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă iar în jurul lui totul se topise.” (Părintele Augustin de la Aiud în cartea Din temniţe spre sinaxare)

Capul ce se pleaca sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede. Modelul Sfântului NESTOR

Capul ce se pleacă sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede.

Modelul Sfântului Nestor

L-am prăznuit pe Sf. M.M. Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi l-am amintit in treacăt pe viteazul Nestor. Nu zăbovim asupra Sf. Nestor, deoarece el ne aminteşte că datoria noastră este să-i apărăm pe fraţii noştri de Lie şi să-L mărturisim pe Hristos!
Dacă noi asistăm pasiv şi “inţelept” la pângărirea credinţei şi tradiţiei noastre, acceptăm că albul e negru şi dracul e blond, işi poate inchipui cineva că, atunci când ni se va cere lepadarea de Hristos, vom avea tăria de a-L mărturisi? Sau, mai grav, copiii noştri, care au invăţat de la noi să fie “inţelepţi”, işi vor mai pune măcar problema mărturisirii?
Iată-l astăzi pe Lie, uriaş ca o mlaştină globală care intinează sufletele tuturor, zâmbind sfidător peste capetele noastre plecate care au “uitat” că proverbul, in intregul lui, sună aşa: “Capul ce se pleacă sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede”, iar in acest caz Soarele este Hristos!
Ce puţin ne cere Hristos! El ştie cât de mici si nevolnici suntem, şi vrea doar să mergem la Sfinţii Săi şi la Maica Sa, ca să-l zdrobim pe Lie cu puterea pe care ne-o dau Ei!
A fi Nestor nu e o opţiune, ci o obligaţie, iar de nu vom fi asemeni lui, ne vor blestema copiii si ni se va inchide pe vecie Impărăţia.
Ne este frică de Lie sau de posibila “tăiere” a capului? Nu riscăm absolut nimic şi nici nu avem ce pierde, căci “ce ai care să nu-ţi fi fost dat? “.
Să-I deschidem inima lui Hristos, iar dacă El e cu noi, “de cine ne vom teme”?
“Credinţa” noastră raţionalistă ne indeamnă la moderaţie, invocând mult discutata “cale de mijloc”. Ştim insă, din Apocalipsa 8/21, că fricoşii vor intra in iad inaintea desfrânaţilor şi a ucigaşilor şi ştim de la Pr. Arsenie Papacioc că cine crede in viaţa veşnică şi nu luptă să o dobândească trebuie inchis la nebuni!
Dar cine sunt aceşti Lie care işi bat joc de credinţa şi de tradiţia noastră?
Aţi uitat oare că această ţară e a lui Dumnezeu, că am fost creştinaţi de Intâiul chemat şi că România e grădina Maicii Domnului?
Va vom aminti!
Marcel Bouroş / Scoala Brancoveneasca

Tropar de Duminică, icoană din Bucovina Profundă, cuvinte sfinte şi tâlcuiri româneşti

„Doamne, mort Te-ai numit, Cela ce ai omorât moartea;

în mormânt Te-ai pus, Cela ce ai deşertat mormintele.

Sus ostaşii au străjuit mormântul,

jos pe morţii cei din veac i-ai înviat;

întru tot puternice şi necuprinsule Doamne, slavă Ţie!”

(Sedelnele Glasului 5, de rând în această Duminică, a 23-a după Rusalii).

O reprezentare deosebită a Punerii in mormânt in pictura paleologă târzie a bisericii Sfânta Cruce din Pătrăuţi – Bucovina Profundă.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Cele două sute de capete teologice, I, cap.66 şi 67 (Filocalia românească, vol. II)

(în tâlcuire românească şi cu notele Părintelui Dumitru Stăniloae, trecute în paranteze)

„66. Taina întrupării Cuvântului cuprinde în sine înţelesul tuturor închipuirilor şi tipurilor din Scriptură şi ştiinţa tuturor făpturilor văzute şi cugetate. Căci cel ce a cunoscut taina crucii şi a mormântului a înţeles raţiunile celor mai-nainte spuse; iar cel ce a cunoscut înţelesul tainic al învierii a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a întemeiat toate de mai-nainte (Întruparea Domnului este centrul, sensul şi scopul lumii

Pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic – tropare şi icoana din fresca de la Probota

“Fiul, Cel ce din Tatăl a strălucit de negăit,

din femeie S-a născut îndoit în fire;

pe Care, văzându-L, nu ne lepădăm de închipuirea chipului;

ci pe acesta, cu bună credinţă însemnând-o,

o cinstim cu credinţă.

Pentru aceasta, ţinând Biserica credinţa cea adevărată,

sărută icoana înomenirii lui Hristos.”

„Pe trâmbiţele Duhului cele de taină,

pe purtătorii de Dumnezeu Părinţi, astăzi să-i lăudăm;

pe cei ce au cântat în mijlocul Bisericii,

cântare întocmită de teologie,

mărind o Treime neschimbată, o fiinţă şi Dumnezeire;

pe surpătorii lui Arie, şi pe apărătorii drept-credincioşilor;

pe cei ce se roagă totdeauna Domnului,

să miluiască sufletele noastre”

(Slava de la Vecernie)

3 octombrie: Sfântul Dionisie Areopagitul – Teologul mistic al numirilor dumnezeieşti

Cu undiţa harului,

înţelepţeşte vorbind dumnezeiescul Pavel,

te-a vânat şi, văzându-te că eşti vas ales,

te-a făcut descoperitor de cele dumnezeieşti

şi văzător de cele negrăite.

Cu care dimpreună roagă-te,

grăitorule de Dumnezeu, Dionisie,

să se mântuiască cei ce te cinstesc cu dragoste.

Sinaxar, 3 octombrie:

Sfântul Dionisie Areopagitul

Acesta, întrecând pe toţi cu bogăţia, cu slava, cu mintea şi cu înţelepciunea, era unul din sfetnicii Areopagului, dar fiind convins de marele Pavel, s-a botezat şi a fost hirotonit episcop. Fiind învăţat tainele cele de negrăit şi dumnezeieşti de înţeleptul Ierotei, a lăsat şi cărţi minunate şi foarte înalte. Însă acest sfânt Dionisie tâlcuind şi Tipicul bisericeştii orânduieli, după aceea s-a dus spre părţile Apusului, pe vremea împărăţiei lui Domiţian şi arătând multe minuni, i s-a tăiat capul în cetatea Parisului. Şi primindu-şi capul în mâinile sale, a umblat două mile de loc pe picioarele sale, făcând ca sa se minuneze cei ce îl vedeau, şi nu l-au lăsat până nu s-a întâlnit cu o femeie anume Catula. Şi oprindu-se din dumnezeiască pronie, l-a pus în palmele ei ca pe un odor. Aşijderea şi ucenicii

Moise la Rugul Aprins, icoană din Sinai, sec. XII

†

Spăimântatu-s-a Moise văzând întâi vedere minunată,

împletire străină de rug şi de văpaie,

care însemna mai înainte

pe Dumnezeu cel fără stricăciune din Fecioara Maică,

pe Care L-a văzut cu trup, trecând, la mijloc, anii.

†

Cele întâi născute ale Egiptului le-ai ucis,

precum şi Hristos a omorât tăria diavolească;

că cele ce lucrai tu, cu adevărat erau

însemnare a celor viitoare, pururea pomenite.

†

Cel ce dă proorocia, a zis lui Moise:

Dezleagă-ţi încălţămintele picioarelor, Moise,

că locul unde stai este Sfânt;

să nu aduci împreună cu tine spurcăciune,

că iată ţi se arată în Muntele Horeb, prin rug şi prin foc,

taina Fecioarei, Maica lui Dumnezeu.

†

Preot după Lege, voievod foarte viteaz, te-ai arătat, Moise,

poporului celui prigonit, rănind Egiptul;

şi despărţind Marea Roşie cu toiagul

şi cufundând pe vrăjmaşul Faraon,

cel cu grumajii înalţi, împreună cu taberele lui,

ai petrecut în pustiu, hrănind pe Israel cel nemulţumitor.

Sinaxar: Sfântul Prooroc Moise  s-a născut în Egipt şi l-a luat din apă fiica lui Faraon şi l-a făcut sieşi fiu şi l-a învăţat toată