Bucovina Profundă

25 ianuarie 2011

Cale spre mântuire – 17 Ianuarie 2011 – Comemorare la Majadahonda

Filed under: articol,Ionel Moţa,Miscarea Legionara,praznicar,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 03:40

17 Ianuarie 2011 – Comemorare la Majadahonda

Cale spre mântuire

de Bogdan Munteanu

Şi în acest an, la monumentul de la Majadahonda, ridicat pe locul jertfei lui Ion Moţa şi Vasile Marin, s-au adunat pe data de 16 ianuarie legionari şi nelegionari, români şi spanioli, alături oaspeţi de alte naţionalităţi, pentru a cinsti aniversarea unui eveniment care a însemnat o piatră de temelie în istoria României din secolul trecut. Cei doi legionari români căzuţi pentru Hristos au fost înaintemergătorii unui lung şir de martiri creştini aduşi ca jertfă de neamul românesc în lupta sa cu molohul comunist. La comemorare au participat şi preoţii Mircea Bejenar şi Marius Vişovan, care a deschis şirul cuvântărilor. L-a urmat comandantul legionar Nicolae Roşca, a cărui lungă existenţă în exilul spaniol s-a identificat de la bun început cu implicarea sa alături de Horia Sima pe întregul front al luptei legionare. Participarea sa la această manifestare a fost şi mai este o constantă a unei vieţi ajunsă la o vârstă venerabilă, a cărei energie iradiază încă nestinsă şi azi, după atâtea decenii de luptă dusă pentru neam şi Legiune. Blas Pinar, o adevarată legendă vie a naţionalismului creştin spaniol, care în anii trecuţi electriza asistenţa prin cuvântările sale de o intensitate remarcabilă, şi-a trimis de data aceasta cuvântul spre a fi citit adunării de către nepotul său. Chiar şi aşa, printre rândurile scrise, s-a mai transmis, şi încă nu puţin, ceva din vigoarea şi convingerea cu care acest mare prieten al Legiunii s-a implicat dintotdeauna de partea valorilor spirituale, într-o luptă neîntreruptă pentru afirmarea lor fermă în răspărul curentului dizolvant al societăţii moderne a viţelului de aur. La final s-au intonat, ca de fiecare dată, imnurile Legiunii şi a Falangei Spaniole, într-o atmosferă solemnă, străjuită de drapele.

Caracterul de unicitate şi de piatră de temelie pe care îl are jertfa lui Ion Moţa şi Vasile Marin nu poate să nu ne smulgă din orice fel de ispită de a reduce amintirea ei la rutina unui simplu ritual fără miez. Jertfa lor ne pune în faţă un model pe care nu ştim cine sau câţi îl vor mai putea urma vreodată.

Sunt învăţaţi în ale teologiei, chiar (mai mult…)

20 ianuarie 2011

Remember Majadahonda!

Majadahonda, pildă şi reper

Fiecare început de an calendaristic este străjuit de figura profilată în veşnicie a eroilor martiri români, prin jertfa lor deveniţi universali, Ion Moţa şi Vasile Marin. Căzuţi în Spania la 13 ianuarie 1937 în războiul civil pentru apărarea crucii Lui Hristos împotriva hoardelor întunericului bolşevic, cei doi reprezentanţi ai tineretului interbelic românesc ne sunt până astăzi pildă şi reper.

A vrut Dumnezeu ca neamul nostru să nu rămână anonim în istorie şi după ce l-a proslăvit cu domnitori viteji şi gânditori evlavioşi presăraţi în cam fiecare secol al existenţei sale, i-a dăruit apoi o întreagă generaţie de tineri de excepţie sub scutul Arhanghelului Mihail şi povaţa unui Căpitan desprins parcă din armatele marelui Arhistrateg Ceresc. Iar acestei generaţii şi celor de după ea i-a dat pe Moţa şi Marin.

Sacrificiul suprem de pe câmpul de lupta de la Majadahonda al celor doi a produs instantaneu, aşa cum fulgerul se năpusteşte din cer şi arde tot ce întâlneşte în cale, o reacţie nemaiîntâlnită probabil nicăieri în lume şi niciodată în istorie: cei mai buni dintre cei buni de acasă au jurat a-şi urma eroii şi a muri odată cu ei pentru lume. Au jurat în faţa Lui Dumnezeu să se rupă de bucuriile pământeşti, să se smulgă din dragostea omenească şi să fie gata oricând de moarte pentru neamul românesc.

La aproape trei sferturi de secol de la acel moment măreţ şi în acelaşi timp tragic (mai mult…)

13 ianuarie 2011

Mircea Eliade – Ion Moţa şi Vasile Marin – VREMEA, 24 ianuarie 1937

Ion Moţa şi Vasile Marin

Mircea Eliade, VREMEA, 24 ianuarie 1937

(Articolul “Ion Mota si Vasile Marin” a fost scris de Mircea Eliade si publicat in Vremea, an X (1937), ianuarie 24, nr. 472, p.3.)

Rareori se întâlneste în istoria unui neam o moarte atât de semnificativã ca moartea acestor doi fruntasi legionari, cãzuti pe frontul spaniol. În rãzboiul civil din Spania – devenit repede un rãzboi între ideologii politice si interese economice extra-nationale – au murit, fãrã îndoialã, sute de mii de oameni, de ambele pãrti; oameni si mai buni si mai rãi, desperati sau mercenari, eroi sau asasini. E greu de crezut, totusi, cã printre acele câteva sute de mii de morti de pe fronturile spaniole – se mai pot numãra jertfe atât de voluntare ca a lui Ion Mota si Vasile Marin.

Revolutia nationalistã – ca si rezistenta guvernului democrato-comunist – a gãsit desigur, încã din primele zile, aderente fanatice. S-au înscris voluntari pentru ambele tabere si din toate tãrile. Dar plecarea celor sapte comandanti legionari români în Spania – unde au luptat ca simpli voluntari în trupe de soc – a fost simbolicã. Simbolicã ar fi fost de asemenea înrolarea contelui Ciano, a lui Litvinof sau a Generalului Goering – într-una din acele trupe de soc care au 70 la sutã pierderi…

Problematica moralã a unui sef este întotdeauna mai durã ca a unui simplu fanatic. De foarte multe ori un sef nu are dreptul sã se jertfeascã direct, personal, misticei pe care o promoveazã. Atât Ion Mota cât si Vasile Marin dãduserã nenumãrate probe de spiritul lor de jertfã: închisori, suferintã, prigoanã moralã; o tinerete trãitã eroic, responsabil, ascetic.

Aceastã ultimã si fatalã încercare – plecarea în Spania – si-o aleseserã ei singuri, ca o supremã dovadã de credintã si eroism crestin. Nici cea mai asprã moralã omeneascã nu-i silea sã se jertfeascã; pentru cã tineretea lor fusese o jertfã continuã si fanatismul lor crestin si nationalist fusese de nenumãrate ori încercat. Semnificatia mortii lor trece, deci, deasupra valorilor si eroismului viril. Moartea voluntarã a lui Ion Mota si Vasile Marin are un sens mistic: jertfa pentru crestinism. O jertfã care sã verifice eroismul si credinta unei întregi generatii. O jertfã menitã sã fructifice; sã întãreascã crestinismul, sã dinamizeze un tineret.

Ion Mota avea adversari, dar nu avea nici un dusman. Era un tânãr palid, calm, concentrat; nici un gest frenetic, nici un fel de eroism ostentativ în cuvintele si privirile lui. Avea priviri limpezi, orizontale. Ghiceai însã o lungã si nedomolitã maceratie lãuntricã; siguranta lui în lumea de dincolo, în viata sufletului dupã moarte, îl fãcea sã sufere si mai mult de putinãtatea acestei scurte vieti pãmântene. Nu se temea de moarte, a dovedit aceasta cu mult înainte de plecarea lui în Spania. Astepta nerãbdãtor sã se jertfeascã, sã învete pe altii drumul unei vieti eroice, impersonale. “Martir” înseamnã “martor”; cel care moare pentru o credintã mãrturiseste pentru ea, dovedeste celorlalti cã o asemenea credintã te mântuieste de spaima mortii, cã în ea gãsesti un sprijin, dupã ce ai gãsit un sens al existentei. Ion Mota dovedise de mult cã îsi gãsise (mai mult…)

SCRISOAREA LUI ION MOTA CATRE PARINTII SAI – 1 Decembrie 1936

SCRISOAREA LUI IONEL MOŢA CĂTRE PĂRINŢII SĂI

Pe vaporul „Monte Olivia” spre Portugalia – 1 Decembrie 1936

Iubiti parinti,

 

Suntem de patru zile pe un vapor, iar mâine debarcam la Lisabona, în Portugalia, de unde apoi plecam în Spania…

…Desigur ati aflat ca dorim sa luam si noi parte câtva timp la lupte, cam o luna de zile, caci pe atât ne-a tarmurit Corneliu termenul, fiind vorba de un semn viu de unire crestina a inimilor a doua neamuri.

Cea mai mare grija si tulburare sufleteasca a mea, în acest admirabil si maret drum, este grija de scumpa mama si iubitul tata.

Ma tem ca prea va veti lasa coplesiti de îngrijorari si, negresit, dupa o viata destul de încercata, numai asemenea poveri sufletesti nu ar trebui sa mai aveti. As fi cel mai fericit sa pot avea de la iubitii parinti o veste ca grijile mele nu sunt întemeiate si ca, razimati pe dragostea pentru Cruce si crestinatate, gasiti îndestulatoare putere sufleteasca pentru a putea purta grija aceasta ce nu se poate înconjura, dar a fi chiar multumiti ca fiul vostru se afla pe un asemenea drum de onoare si de datorie…

La riscul nostru, la jertfa noastra din dragoste pentru Hristos, vom fi fericiti a afla ca si ai nostri iau parte prin barbatia de a trece prin câteva zile grele si a nu se lasa coplesiti, caci ar parea ca ne-au facut sa uitam datoria noastra catre Dumnezeu, în al carui obraz se trage azi cu mitraliera si datoria fata de neamul nostru, a carui soarta atârna si ea atât de mult de lupta hotarâtoare care se desfasoara azi în Spania…

Nelinistea mea (mai mult…)

Theme: Rubric. Bloguieşte pe WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,361 other followers