Bucovina Profundă

24 aprilie 2014

Reînhumarea Părintelui Gheorghe Calciu – Monahul Teodot

Filed under: interviu,lupta impotriva uitarii,monahul Teodot,Parintele Calciu — Mircea Puşcaşu @ 00:11

Reînhumarea Părintelui Gheorghe Calciu

Monahul Teodot

<<Sa nu fim de partea arhiereilor care au afirmat acum 2000 de ani: “Puneti strajă la mormânt ca sa nu fie rātacirea de pe urmă mai mare decît cea din tai” >> Monahul Teodot despre reînhumarea Părintelui Gheorghe Calciu.

Operator Imagine Editor Montaj : Dacian Aniţei.

19 ianuarie 2014

Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? – articol de Părintele Stavrof. Constantin Catană – Sf. Manastire Văratec

Filed under: articol,Parintele Calciu — Mircea Puşcaşu @ 18:29

icoana-parintele-gheorghe-calciu-savarsita-de-man-vatopedu - mic

Prin reînhumarea Părintelui Calciu,

ce-am câştigat şi ce-am pierdut?

de  Părintele Stavrof. Constantin Catană 

       Sf. Manastire Văratec

În cartea „Tipic bisericesc”, se vorbeşte despre acele soroace, despre termenele îndătinate, pentru pomenirea morţilor, în care se săvârşesc rânduielile bisericeşti, ce urmează după înmormântarea fiecărui creştin ortodox, în parte. Şi acestea sunt: la trei zile, la nouă zile, la patruzeci zile, la trei luni, la şase luni, la nouă luni, la un an, şi apoi, în fiecare an, până la şapte ani, după moarte. Iar la şapte ani, după moarte, în biserica noastră, este şi acest obicei de a se face dezgroparea celui mort, când familia aduce la mormânt cele după rânduială, pentru pomenirea respectivă. Şi nu e de mirare, că în unele mănăstiri cu tradiţie, la împlinirea celor şapte ani, osemintele se scot afară, cu multă grijă şi cu sfântă rânduială, apoi sunt aşezate în gropniţă, unde cel rânduit merge, în fiecare zi, să aprindă candela şi a le tămâia. Astfel, se înţelege că şi la Sfânta Mănăstire Petru-Vodă, unde este înmormântat marele mărturisitor şi slujitor al Bisericii noastre, Părintele Calciu, la împlinirea celor şapte ani după deces, părinţi călugări, cu evlavie, credinţă şi minte sănătoasă, potrivit tradiţiei din Biserica noastră, au făcut acest ritual, dezgropând pe părintele, fără să fi gândit că vor face tulburare şi că vor ştirbi autoritatea Bisericii, şi că au contravenit dispoziţiilor testamentare ale Părintelui Calciu, lăsate în 28 octombrie 2006, Părintelui Justin Pârvu şi obştii de la Petru-Vodă, unde a dorit să fie înmormântat.

Monahii: Teodot şi Gabriel, cât şi ceilalţi părinţi, nu au mers pe pietatea populară, rătăcind în duhul greşelii, făcând „profanare de morminte”, încât să fi fost atât de îngrijorat şi adânc tulburat fiul părintelui, Andrei Calciu, care se află în America.

Călugării cu pricina, cunoscându-i pe unii foarte bine, nu aleargă după senzaţional, atât Monahul Teodot cât şi Gabriel, ca şi ceilalţi, cu o verticalitate sănătoasă, cu echilibrul facultăţilor intelectuale şi sufleteşti, pentru relansarea adevărului potenţial, dincolo de orice scandal monden – au vrut să aşeze cu evlavie şi adâncă smerenie, înaintea celor credincioşi, adevăratul model de mare mărturisitor, care, prin neputrezire, cu voia lui Dumnezeu, să fie icoană vie, spre care să privim noi toţi că „Dumnezeu este minunat întru Sfinţii Săi”, şi ca limbile străine să teologhisească în contextul lumii contemporane că, în vremea din urmă a comunismului, mulţi dintre cei ai neamului românesc, printre care şi Părintele Calciu, s-au făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu şi nu şi-au pierdut sufletul, şi nu s-au asfixiat cu slava lumii deşarte, căci prin dinamismul lor (more…)

13 decembrie 2013

Moaşte sub ţărână şi lumină sub obroc – Ingroparea moastelor Parintelui Gheorghe Calciu

Filed under: Parintele Calciu,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 02:45

Moaşte sub ţărână şi lumină sub obrocpr-calciu-si-pr-justin

Anul acesta, implinindu-se 7 ani de la adormirea Parintelui Gheorghe Calciu, s-a facut pomenirea conform randuielii si dupa unele peripetii s-a facut si deshumarea ramasitelor pamantesti. Trupul parintelui a fost gasit intreg, neputrezit, bineplacut, nestricacios, aproape integral. Sfinte moaste intregi a unui sfintit marturisitor. Mare bucurie pentru acest neam, sa aiba un nou sfant cu moaste intregi. A randuit Dumnezeu sa le vad cu ochiii mei şi să le sărut, sa stau in proximitatea lor pentru un sfert de ora. Asa moaste sunt putine in tara, la Iasi, Sfanta Parscheva, la Suceava, Sf. Ioan cel Nou, la Bucuresti, Sf.Dimitrie, Sf.Ilie Lacatusu si la Hozeva, Sf. Ioan Iacob. Ma gandeam ca in curand aceste moste vor fi expuse la inchinare in vreun paraclis, undeva in manastire, sau intr-o cripta precum se intampla la Bucuresti la Sfantul Ilie Lacatusu.

Dupa cateva zile, insa, am aflat cu stupoare ca moastele intregi ale Parintelui Calciu au fost ingropate in pamant in aceeasi groapa si ca la aceasta decizie si-au adus aportul, in proportii variabile, ierarhi, stareţ si cativa monahi. Au fost si multi care au salutat fapta pe internet sau in presa. Motivatia gestului halucinant, exprimata de decidenti si aplaudacii lor a fost legata de niste scrisori ale Parintelui Calciu catre Parintele Justin. Le-am cautat si le-am citit. Le stiam, le citisem cu cativa ani in urma de pe internet.

Aceste scrisori “testament” sunt scrisorile unui om duhovnicesc, scrise intr-un ocazie duhovniceasca si au sens duhovnicesc. Ele sunt o manifestare a smereniei Parintelui Gheorghe Calciu, o spovedanie prin care el, pentru toate greselile in care a cazut in viata sa, isi cere canon aceasta ignorare a sa dupa moarte. Uimitor este ca s-au gasit suficienti destepti “duhovnicesti” care sa-i si aplice canonul ad literam si sa-i ingroape moastele (!!!). Acesti destepti “duhovnicesti”, episcopi, preoti, monahi sau mireni au facut Parintelui Calciu, ce nu s-a mai facut niciunui sfant din intreaga istorie si literatura hagiografica: i-au ingropat in pamant moastele (more…)

9 decembrie 2013

Sfintele Moaste ale Parintelui Gheorghe Calciu

Filed under: file de acatist,Parintele Calciu,România Profundă,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 02:56

Sfintele Moaşte ale Părintelui Gheorghe Calciu

Dupa pomenirea sipr Ghe Calciu - moastele deshumarea ce au avut loc conform randuielilor la 7 ani dupa adormirea sa, trupul Parintelui Gheorghe Calciu a fost descoperit intreg, neputrezit, nestricacios, aproape integral. Sfintenia vietii sale  a fost inca o data confirmata de descoperirea sfintelor sale moaste. Dosarul pentru canonizarea sa ce a fost depus la Mitropolia Iasilor (insotit de 2000 de semnaturi) spre studiere in urma cu cativa ani, va fi probabil repus in atentia clerului nostru ortodox, care cu bucuria descoperirii unui nou sfant cu moaste intregi, va recunoaste si din punct de vedere formal, canonic, ceea ce Dumnezeu a scos spre aratare, Parintele Gheorghe Calciu este unul din marii sfinti ce i-a dat neamul acesta.

Slăvit este Dumnezeu intru sfintii săi!  Sfintite Marturisitorule, Gheorghe Calciu, parintele nostru, roaga-te lui Hristos pentru neamul românesc cel batjocorit şi pentru intreaga crestinatate !

UPDATE: Moaşte sub ţărână şi lumină sub obroc – Ingroparea moastelor Parintelui Gheorghe Calciu

Găsiţi in articolul de mai jos icoana, acatistul, slujba inchinate noului sfânt, Părintele Gheorghe Calciu, precum si  propunerea oficiala de canonizare:

Parintele Gheorghe Calciu – Sfintitul Marturisitor – Icoana, Acatist, Slujba si Propunerea de canonizare oficiala (+ 21 noiembrie)

Aici găsiţi câteva aspecte legate de viaţa sa (un mic sinaxar):

21 noiembrie – Pomenirea Sfintitului Marturisitor Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul (1925-2006)

Alte interviuri, articole sau scrieri găsiţi aici: (more…)

7 iunie 2013

MASONERIA ŞI ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE – Pr. Gheorghe Calciu – Articol din Puncte cardinale, anul VIII, nr. 10/94

MASONERIA 

ŞI ORGANIZAŢIILE

INTERNAŢIONALE

Pr. Gheorghe Calciu

Articol din Puncte cardinale, anul VIII, nr. 10/94

Am publicat de mai multe ori studii referitoare la masonerie şi la rolul distructiv – pentru ordinea creştină şi pentru valorile tradiţionale ale popoarelor – pe care organizaţia aceasta l-a avut şi continuă să-l aibă în societatea vremurilor noastre.
Studiul de faţă este determinat de apariţia în versiune românească a unei cărţi a lui Daniel Beresniak, Francmasoneria, publicată în 1996 la Editura Humanitas din Bucureşti, în traducerea Malvinei Măgureanu. Ţinem să facem, de la început, o precizare: Beresniak este un mason convins, cu funcţii importante în masoneria franceză, a scris mai multe cărţi în favoarea acestei organizaţii şi se dovedeşte, într-o mare măsură, discipolul lui Albert Pike (1859-1891, doctrinar mason de Gradul 33, Mare Comandor). Cartea lui A. Pike, un fel de tratat clasic de doctrină masonică, se intitulează: Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Masoneriei.
Ediţia americană din 1962, pe care o posed, are 860 de pagini, plus un rezumat al principiilor, în ordine alfabetică, făcut de T. W. Hugo şi care numără, la rîndul lui, 218 pagini. O carte masivă, plină de învăţăminte masonice, în care autorul prezintă amănunţit doctrina şi gradele masoneriei, explicînd funcţiile fiecărui grad, dar trecînd sub o tăcere absolută orice explicaţie despre Gradul 33. De altfel, chiar în prefaţa cărţii, ni se dau titlurile şi gradele “corecte” ale masoneriei, de la 1 la 32. Gradul 33 nu este nici măcar menţionat, deşi A. Pike se făleşte cu deţinerea lui. Cităm pe alese cîteva dintre aceste titluri şi grade: Grad 1: Ucenic; Grad 4:  Maestru secret; Grad 16: Prinţ al Ierusalimului; Grad 25: Cavaler al Şarpelui de Aramă; Grad 30: Cavaler Kadoş (în ebraică – “pus deoparte”, “sfînt”); Grad 31: Inspector Inchizitor; Grad 32: Maestru al Secretului Regal. După cum se poate vedea, abundă numirile ebraice şi termenul “secret”, ceea ce întăreşte o dată mai mult, dacă mai era nevoie, caracterul conspirativ şi ezoteric al masoneriei.
Într-un eseu mai vechi, am vorbit despre cartea lui Albert Pike destul de pe scurt, deşi ar merita un întreg tratat. În prezentul eseu ne vom ocupa de cartea lui Beresniak, pentru a vedea cum un mason important confirmă multe din cele ce s-au scris despre scopurile secrete ale masoneriei; ne vom folosi şi de unele lucrări antimasonice, cum ar fi Noua Ordine Mondială a lui A. Ralph Epperson sau Congresul Baptiştilor din Sud şi Masoneria a lui James Holy (un baptist din Texas), ca şi de altele, care au fost numai consultate.
Holy constată că secolele XIX şi XX sînt caracterizate de o explozie a activităţii religioase, atît în Bisericile clasice – catolică şi ortodoxă – cît şi în “aşa- numitele secte”, ca şi în organizaţiile numite “culte”. În plus, aceeaşi explozie se vede şi în organizaţiile religioase de tip ocult. Definiţia ocultului este: ceva ţinut intenţionat ascuns; nedescoperit altora; care foloseşte acţiunea sau influenţa unor agenţi supranaturali, sau anumite cunoştinţe secrete.
Vom porni de la cartea lui D. Beresniak, Francmasoneria, prin care el afirmă acţiunile benefice ale acestei organizaţii pentru umanitate. Poziţia noastră este cea creştină şi din acest punct vom analiza scrierea lui şi pe cele ale altor masoni. Religia creştină a devenit ţinta tuturor atacurilor care, deşi par a veni din direcţii diferite, se vede bine, pentru cine este atent, că sînt concertate de o grupare ocult care urmăreşte distrugerea creştinismului, ca singurul factor coerent care se opune dezordinii promovate de cei ce urmăresc distrugerea tuturor valorilor reale ale moralei şi ale credinţei.
Cartea lui Beresniak este pentru consumul publicului larg şi are misiunea de a face masoneria simpatică omului de rînd. De aceea, el nici nu merge la straturile ascunse ale masoneriei, la secretele ei, la acţiunile ei subterane, ci porneşte de la constructorii de catedrale, de la “constructorii în piatră” în general, breaslă care era preocupată să-şi apere anumite secrete privitoare la arhitectură şi la tăierea pietrei; intenţia clară a autorului este de a arăta că acestea ar fi singurele “faimoase secrete” de care masoneria este acuzată. Lucrul acesta nu-l împiedică pe Beresniak să greşească în unele afirmaţii, ca oricine ascunde ceva, dar care trebuie să facă afirmaţii pro domo, chiar dacă le maschează. La pagina 12, el spune: “Odinioară, masonii trebuiau să aparţină Religiei ţării lor, dar astăzi vor trebui să aparţină Religiei cu care toată lumea este de acord, adică să fie oameni de bine, cinstiţi şi loiali, oricare ar fi denumirile sau religiile care ne ajută să-i recunoaştem”.
Internaţionalizarea unei religii speciale, ascunse şi misterioase – iată este ţinta masoneriei. La baza masoneriei secrete, a celor iniţiaţi, stă însă o răzbunare pentru o crimă legendară, căreia masonii îi dau o interpretare mistică, spirituală. A. Ralph Epperson, în cartea citată de noi (Noua Ordine Mondială), ne relatează că ceremonia iniţierii masonice este ţesută în jurul acestei legende. Ea este legată de construirrea Templului lui Solomon.
În III Regi, capitolele 5, 6 şi 7, se vorbeşte despre construirea Templului şi a casei lui de către Solomon. Erau două construcţii măreţe, folosind din belşug de marmură, cedru, aur şi alte metale. Într-o scrisoare către Hiram, regele Tirului, Solomon se plînge că evreii nu erau pricepuţi în arta tăierii lemnului, aşa cum erau sidonienii, şi cere meşteri de la rege. În capitolul 7, este pomenit numele unui mare meşter trimis de Hiram, numit tot Hiram, pe care masonii, pe baza legendelor, îl numesc Hiram Abif, personaj despre care Biblia ne spune că era fiul unei văduve, înzestrat cu meşteşugul şi ştiinţa de a face orice lucru de aramă (III Regi 7, 14).
Masonii susţin că Hiram Abif era maestru mason şi deţinea secretele gradului, pe care nu le putea destăinui celorlalţi muncitori (masoni şi ei, dar numai ucenici, care nu puteau deţine aceste secrete ale construcţiei templelor). În felul acesta, reiese clar ezoterismul masoneriei, nu numai faţă de străini, ci şi faţă de gradele inferioare, chiar înăuntrul unuia şi aceluiaşi grad fiind trepte de cunoaştere, aşa cum (more…)

21 noiembrie 2012

Părintele Gheorghe Calciu – Rugăciune pentru neam

Filed under: Parintele Calciu,rugaciune,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:14

Părintele Gheorghe Calciu

Rugăciune pentru neam 

 

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, în acest post al Sfintelor Patimi ale Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, venim la Tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi să ne rugăm pentru poporul românesc. Ascultă cererea noastră în ajunul marii sărbători a învierii triumfale a Mântuitorului nostru Hristos.

Intră, Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă, Iisuse de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus că cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat. Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele, ci şi cu inima (more…)

21 noiembrie – Pomenirea Sfintitului Marturisitor Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul (1925-2006)

Filed under: atitudine,Parintele Calciu,sfintii inchisorilor,sinaxar — Mircea Puşcaşu @ 22:58

21 noiembrie – Pomenirea Sfintitului Marturisitor

Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul

(1925-2006)

 Se naşte în 23 noiembrie 1925, în localitatea Mahmudia din jud. Tulcea, într-o familie cu 11 copii. În 1945 absolvă liceul Principele Carol din Tulcea şi se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Intră prima oară în atenţia regimului comunist în 1948 în anul 2 de medicină. Timp de 15 ani va trece prin închisorile comuniste: Jilava, Aiud şi reeducarea de la Piteşti. Nu există cuvinte care să poată descrie suferinţele îndurate în cei 16 ani cât a fost încarcerat. După cum el însuşi spunea: „Citesc acum la cărţile despre Piteşti… şi orice s-ar scrie despre aceste lucruri este fad pentru noi, cei care am trecut pe acolo… încerc să explic ceea ce nu se poate explica, ceea ce nici nu trebuie explicat”.

Este eliberat în urma amnistiei generale din 1964. Ieşind din închisoare porneşte spre împlinirea promisiunii făcute lui Dumnezeu: „Doamne, daca mă scoţi teafăr de aici, o sa-ţi slujesc Ţie!”. Absolvă mai întâi Facultatea de Filologie din Bucureşti, urmează cu ajutorul patriarhului Justinian Marina şi al ieromonahului Antonie Plămădeală (viitorul mitropolit), Facultatea de Teologie din Bucureşti. După absolvire predă limba franceză şi Noul Testament la Seminarul Teologic din Bucureşti, fiind unul din profesorii preferaţi ai elevilor teologi. Şi aici se loveşte de nedreptăţile regimului totalitar, fiind împiedicat să-şi susţină teza de doctorat, ale cărei cursuri le absolvise. În 1977 când este demolată Biserica Enei din Bucureşti, cu planul de a se construi în locul ei un restaurant, se opune făţiş. Fire puternică şi nesupusă nedreptăţii, la 8 martie 1978 – miercurea din Săptămâna brânzei – îşi începe seria predicilor „Cuvinte pentru tineri”, la biserica Radu Vodă din capitală. Citeşte Întâiul cuvânt pentru tineri, primul dintr-o serie de şapte predici care vor strânge laolaltă tineri din toate mediile universitare. Seminarişti, studenţi universitari şi politehnişti vor face neîncăpătoare biserica seminarului. Autorităţile se revoltă şi trec la represalii, încuind biserica şi pe seminarişti în dormitoare. Cu toate acestea părintele continuă să predice de pe treptele bisericii în mijlocul mulţimii.

După al şaptelea cuvânt, este supus (more…)

8 iulie 2012

Parintele Gheorghe Calciu – Sfintitul Marturisitor – Icoana, Acatist, Slujba si Propunerea de canonizare oficiala (+ 21 noiembrie)

Parintele Gheorghe Calciu – Sfintitul Marturisitor

Icoana, Acatist, Slujba si Propunerea de canonizare oficiala

(+ 21 noiembrie)

P.Calciu.icoana.7scrisori.2012

ACATISTUL SFANTULUI SFINTIT MARTURISITOR GHEORGHE CALCIU

TROPARUL, GLASUL 1:

Mărturisitorul cel neînfricat al credinței, care și-a petrecut viața ca necurmată jertfă în abisul unor suferințe cutremurătoare, pentru apărarea Bisericii, a demnității și a mîntuirii neamului românesc, s-a ridicat prin iubire și rugăciune din adîncurile iadului la lumina și bucuria cerească a prezenței lui Dumnezeu. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mîntuiește sufletele noastre.

CONDACELE ȘI  ICOASELE

CONDACUL 1

Pe luptătorul cel mai neînfricat pentru apărarea, în vremuri satanice, a dreptei credințe și a Adevărului mîntuitor, pe cel care s-a adus pe sine ardere de tot, jertfindu-se în temnițele înfricoșătoare ale comunismului, pentru demnitatea Bisericii și pentru luminarea sufletului și mîntuirea neamului românesc, pe cel care printr-o suferință neînchipuită și iubire desăvîrșită a suit treptele cerului și se roagă pentru noi, cu însuflețire să îl lăudăm zicînd: Bucură-te, Sfinte Părinte Gheorghe, apărător al Bisericii și al demnității neamului românesc!

ICOSUL 1

Socotind că viața ta aparține în întregime lui Hristos și neconcepînd separarea mîntuirii tale de aceea a neamului românesc, nici credința ta de a celorlalți credincioși, nici evlavia ta de aceea a Bisericii, cu un curaj nebunesc, al nebuniei pentru Hristos, te-ai dăruit cu iubire imensă suferinței și rugăciunii neîncetate, înfruntînd satanizarea omului, pîngărirea libertății și demnității umane, distrugerea credinței și a Bisericii, pentru care te lăudăm zicînd:

Bucură-te, că iubirea și suferința ta au devenit arme de luptă pentru neam și pentru credință;

Bucură-te, că te-ai făcut răscumpărător al vremurilor, spălînd de rușinea fricii poporul și pe slujitorii Bisericii;

Bucură-te, că pentru mîntuirea și demnitatea neamului tău ai stat în cumplirea veacului drept ca o cruce, cruce tu însuți;

Bucură-te, că în fundul iadului lumii acesteia fiind închis, ai sădit în el Împărăția lui Dumnezeu din inima ta;

Bucură-te, că din iubire ai ars pentru Hristos și neam fără rest, te-ai făcut ardere de tot, transformîndu-te întreg în lumină;

Bucură-te, că te-ai devotat pînă la jertfa supremă, pentru ca neamul românesc să-și îndeplinească misiunea mărturisitoare dată lui de Dumnezeu;

Bucură-te, că din iadul durerilor ai scos un cîștig ceresc și din înfruntarea urii satanice raiul ai dobîndit;

Bucură-te, că ai fost conștiința mai bună a neamului românesc;

Bucură-te, că socotind Biserica singurul loc și singura putință de mîntuire a omului, în iadul temnițelor L-ai întîlnit pe Biruitorul iadului;

Bucură-te, că ai salvat demnitatea umană în fața teroarei istoriei;

Bucură-te, că în tine toți au simțit belșugul revărsării Duhului Sfînt;

Bucură-te, noule Apostol al românilor, noule Sfînt, care ne vei călăuzi și ne vei ajuta din cer, răspunzînd rugăciunilor noastre;

Bucură-te, Sfinte Părinte Gheorghe, apărător al Bisericii și al demnității neamului românesc!

CONDACUL AL 2-LEA (more…)

Remember – Parintele Gheorghe Calciu

Remember – Parintele Gheorghe Calciu

partea I

partea a II-a (more…)

19 octombrie 2011

Ciclu de conferinţe şi comemorări dedicate Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, la Paris

Filed under: Parintele Calciu,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:52

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru Mitropolit IOSIF, sâmbătă 19 noiembrie 2011, la Catedrala mitropolitană Sfinţii Arhangheli din Paris va continua ciclul de conferinţe comemorative MARTOR, dedicate martirilor mărturisitori din temniţele comuniste, şi nu numai.

Programul întregii zile va fi consacrat memoriei celui care a fost Părintele Profesor Gheorghe Calciu Dumitreasa.

Înaltpreasfinţitul Iosif va cuvânta în deschiderea comemorării şi va sluji parastasul de veşnică pomenire pentru Părintele Gheorghe, mort în urmă cu cinci ani, într-o marţi, pe 21 noiembrie, de Intrarea Maicii Domnului în Biserică.

Prigonit, Părintele cunoaşte reeducarea şi izolarea totală, trece prin multe din temniţele româneşti, în două perioade de detenţie. Condamnat în 1948 la opt ani de închisoare – dar va face cincisprezece -, având capăt de acuzare « activitate împotriva siguranţei statului ». Trece prin puşcăriile din Piteşti, Gherla, Jilava, Viişoara (domiciliu forţat), fiind eliberat în 1964. Cea de a doua detenţie va debuta în anul 1978, când va fi acuzat de « furnizare de informaţii unei puteri străine », fiind condamnat la pedeapsa cu moartea. Pedeapsa va fi însă mai apoi comutată în zece ani de temniţă din care, sub « presiunea occidentului », nu va face decât aproape şase ani. Ajunge la spitalul de nebuni de la Jilava, apoi la închisoarea de la Aiud, alternând între aceasta din urmă şi celulele securităţii.

Eliberat din nou în 1984, un an mai târziu începe exilul său în Statele Unite ale Americii.

Programul zilei 

09h30 – Cuvântul de deschidere al Înaltpreasfinţitului Mitropolit IOSIF.
09h45 – În temniţă cu Ghiţă Calciu. Masă rotundă cu IPS Iosif, Marcel Petrişor – scriitor, Demostene Andronescu – poet.
12h00 – Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, film interview realizat de monahul Moise de la mânăstirea Oaşa.
12h30 – Slujba Parastasului. Agapă.

Expoziţie de fotografie. Vânzare de carte.

14h00 – Bucarest – la mémoire mutilée, film (1990) de Sophie Martre, operator Horia Lapteş, colaborator Radu Boruzescu –regizor.
15h00 – Părintele Calciu – predania trăită, masă rotundă cu IPS Iosif, Răzvan Codrescu – jurnalist, scriitor, Lucian Popescu – jurist, teolog.
17h00 – Părintele Calciu şi biserica Sfinţii Arhangheli din Paris, prezentare a părintelui Constantin Târziu.
17h15 – Întrebări şi răspunsuri, la un ceai.
Vânzare de carte.
Mediatorul zilei este părintele Emilian Marinescu, consilier cultural.
Departamentul Cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale vă pune la dispoziţie, spre cumpărare, următoarele titluri :
- Fericiţi cei prigoniţi (alcătuită de maicile de la Diaconeşti), ed. Bonifaciu.
- Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii (alcătuită de maicile de la Diaconeşti), ed. Bonifaciu.
- Viaţa părintelui Gheorghe Calciu (alcătuită de maicile de la Diaconeşti), ed. Christiana, 2007.
- Introducere in omiletica părintelui Calciu, de Lucian D. Popescu, ed. Christiana (conţine şi cele şapte predici).
- Cărţile spiritului, de Constantin Oprişan, ed. Christiana.
- Crucile pustiei. Poeme neptice, de Răzvan Codrescu, ed. Christiana.
- Piteşti, de Dumitru Bacu, ed. Christiana, cu o prefaţă de pr. Gh. Calciu.
- Testamentul părintelui Calciu, de Răzvan Codrescu, Claudiu Târziu, Lucian D. Popescu, ed. Christiana.
- Quelque part à l’est, de Marcel Petrişor, ed. Opera Magna, 2011.
- Cumplite încercări, Doamne, de Marcel Petrişor, ed. Christiana, 2011.
sursa: mitropolia.eu

21 noiembrie 2010

21 noiembrie, pomenirea Parintelui Gheorghe Calciu, marturisitor in prigoana comunista

Filed under: apologetica,cuvintele sfintilor,Parintele Calciu,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 00:12

Astazi, 21 noiembrie, la implinirea a 4 ani de la trecerea sa in Ceata Sfintilor, Parintele Gheorghe Calciu striga din vesnicie: Oare cand Patriarhia Romana va canoniza martirii neamului?

“Oare cand va iesi Patriarhia Romana de sub servitutea statului laic demonizat, orientat spre o Europa Unita plina de duhul antihristului, si ii va canoniza pe martirii neamului romanesc si ai Bisericii? Biserica Rusa a facut martiri din toti cei care au fost ucisi in inchisori, chiar daca au dus o lupta politica, fiindca toti au luptat impotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi sfintii sunt renegati de Biserica din motive politice si din lasitate duhovniceasca. Nu a auzit Sfantul Sinod romanesc despre puterea crucii: “Si a facut din pescari Apostoli si din pagani mucenici!”? Nu a auzit ca pocainta si curatirea launtrica sunt cea mai sigura poarta de intrare in rai? Nu a auzit ca bunul trai este dusmanul lui Hristos in inima ierarhilor care sacrifica sfintii din inchisori in cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale? Dar dincolo de orbire si dincolo de lasitate, sfintii din inchisori vegheaza peste Biserica Romana, peste sinodalii prinsi in plasa sclaviei statului ateu si peste neamul romanesc, mai reali decat toate treptele ierarhice care neaga sfintenia celor morti in inchisori, chiar si peste diocezele in care, prin dispozitiile ierarhului locului, liturghia devine o anexa la pregatirea clerului pentru intrarea in basilica “ecumenica” a satanei… “

(fragment din introducerea la Intoarcerea la Hristos, a lui Ioan Ianolide, via Apologeticum)

The Rubric Theme. Create a free website or blog at WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,588 other followers

%d bloggers like this: