5 octombrie: Pomenirea Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993)

Părintele Dumitru Stăniloae

(1903-1993)

 Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog român şi unul din cei mai mari teologi ortodocşi din toate timpurile, s-a născut la 16 noiembrie 1903 la Vlădeni, jud. Braşov. Membru de onoare al Academiei Române, profesor universitar, dogmatist de renume mondial, scriitor şi ziarist. A lucrat 45 de ani la traducerea lucrării Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii (în 12 volume).

A urmat liceul Andrei Şaguna din Braşov (1914-1922), Facultatea de Litere din Bucureşti (doar primul an) continuând cu cea de Teologie din Cernăuţi, 1923-1927. Doctor în Teologie la Cernăuţi, 1928. Este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la studii în Atena (1927-1928), Munchen şi Berlin (1928-1929) pentru a se specializa în Dogmatică şi Istorie bisericească. Reîntors în ţară, devine profesor suplinitor (1929), provizoriu (1932), titular în 1935 de Dogmatică la Academia teologică din Sibiu şi rector în anii 1936-1946. A mai predat apologetică, pastorală şi greacă. Din ianuarie 1934 până în mai 1945 este redactor la publicaţia Telegraful Român. Diacon (1931), preot (1932) şi protopop stavrofor (1940). În 1946 a fost silit să demisioneze din postul de rector la presiunile comuniştilor (Petru Groza) şi la intrigile unor colegi-profesori colaboraţionişti cu noul regim.

În 1947 este transferat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la catedra de Ascetică şi Mistică. În 1948 a fost încadrat profesor titular de Teologie Dogmatică şi Simbolică.

La 5 septembrie 1958 este arestat de securitate, alături de membrii Rugului Aprins şi condamnat la 5 ani închisoare. Trimis la Aiud în 1959 şi eliberat în anul 1963.

În 1968 este invitat la Freiburg şi Heidelberg de către profesorul Paul Miron pentru a susţine conferinţe. Este ales Doctor Honoris Causa al Institutului ortodox Saint Serge din Paris, 1981. În 1990 devine membru corespondent al Academiei Române, iar în 1991 este membru titular, în acelaşi an fiind ales Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Atena. În 1992 primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Trece la cele veşnice la 5 octombrie 1993 şi este înmormântat la mănăstirea Cernica

STANILOAE – Ultimul Roman dintre Sfintii Parinti – conferinta la SUCEAVA

Scurtă interpretare teologică a natiunii – Parintele Dumitru Stăniloae – 1934

Scurtă interpretare teologică a naţiunii

Părintele Dumitru Stăniloae

Sfintele Paşti, 1934

Toate cate sunt pe lume sunt opera lui Dumnezeu. Crestinul cu dreapta intelegere nu dispretuieste nici una din componentele cosmosului, ci din toate vede stralucind slava si intelepciunea dumnezeiasca. Izolarea de lume si dispretul ei, retragerea in eu si inchiderea ferestrelor dinspre lume, nu tin de experienta autentic religioasa. Retragerea ascetilor ortodocsi are numai o insemnatate metodica: ea urmareste doar refacerea personalitatii, regasirea punctului central spiritual din care apoi sa priveasca lumea si sa-si indrepte actiunile pline de dragoste asupra ei. Ascetica ortodoxa deriva din ideea ca omul e centrul si stapanul lumii create, dar ca prin pacat a cazut in robia lumii, lunecand din punctul arhimedic din care e capabil sa suprapriveasca lumea si s-o stapaneasca, in angrenajul fara orizont si fara libertate al marii masini care e necesitatea naturala. Readucerea comandantului in postul de comanda, dar nu izolarea lui de lume, este scopul asceticii crestine. Toti sfintii, adica aceia care au depasit stadiul retragerii metodice, au activat in lume cu dragoste nemarginita si s-au bucurat de toate cate vedeau, cu nevinovatie de copil. Sf. Serafim al Sarovului, marele ascet si sfant rus din veacul XIX de pilda, numea pe oricine venea la sine „comoara mea” si „bucuria mea”. „Aceste apelatiuni nu erau o simpla expresie a bucuriei unui suflet transfigurat de asceza: pentru Sf. Serafim chipul lui Dumnezeu se descoperea in fiecare om si acest chip constituia pentru el o reala si adevarata ”bucurie de Domnul”. (N.V.Iljin: Sf. Serafim al Sarovului, Ymca Press, Paris, 1930, pag. 49, in ruseste).

Cu adevarat minunata si sublima este lumea cu toate cate o constituie. E drept, Dumnezeu n-a creat-o pentru a Se implini pe Sine, pentru a-Si desavarsi viata Sa interna care n-ar fi fost deplina fara lume; creatia n-a fost o necesitate naturala pentru fiinta dumnezeiasca. Dar libertatea aceasta a lui Dumnezeu

Părintele Stăniloae – Esenţa Creştinismului

Părintele Stăniloae – Esenta Crestinismului