Buna Vestire

Bine este cuvântat Dumnezeu Tatăl, Domnul Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului şi al tuturor celor văzute şi nevăzute; Bine este cuvântat Unul-născut Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de început şi fără de ani, din Tatăl Său Născut: Dumnezeu din Dumnezeu, Înţelepciunea cea ipostatică şi Puterea cea stăpânitoare. Care pe toate le-a făcut; bine este cuvântat Mângâietorul, Sfântul de viaţă făcătorul Duh, Cel ce din Tatăl purcede şi prin Fiul S-a arătat oamenilor; bine este cuvântată Sfânta Treime cea, în trei Ipostasuri, împreună de o fiinţă, Care prin Cuvântul a făcut toată făptura. Acelaşi Cuvânt şi pe cel dintâi om pe pământ l-a zidit, după al Său chip l-a făcut pe el şi cu slavă l-a încununat. A zidit Raiul la răsărit şi l-a aşezat pe om într-însul, punându-l pe el, împărat a toată făptura. Cu voie liberă l-a cinstit pe el şi o poruncă i-a poruncit să ţină, ca, de o va păzi, să fie în veci viu, slăvind pe Dumnezeu împreună cu îngerii, iar de o va călca, morţii şi stricăciunii să o dea. Iar sfătuitorul a tot răul, diavolul, şi urâtorul a tot binele, pizmuindu-l pe el, cu a sa sălbăticie, l-a învăţat pe el, ca să calce porunca lui Dumnezeu. Deci, pentru aceasta, l-a izgonit pe el Dumnezeu din Rai, zicându-i lui: “Să lucrezi pământul şi, întru sudoarea feţei tale, să-ţi mănânci pâinea ta; şi cu moarte vei muri, pentru că pământ eşti şi în pământ iarăşi vei merge”. Deci, de atunci, fraţilor, a intrat în noi suferinţa şi moartea. Şi, pentru aceasta, S-a pogorât la noi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, trupul nostru asupra Sa luându-l, vrând să înnoiască chipul Lui cel rănit cu călcarea poruncii, şi ne-a arătat nouă calea cea dintâi, pe care mergând, vom intra în acelaşi Rai. Şi aceasta este calea ce ne-a arătat-o nouă: curăţia, blândeţea, smerenia, dragostea, dreptatea, credinţa, ascultarea, milostenia, înfrânarea, pocăinţa şi postirea. Că, prin pocăinţă, prin postire şi prin milostenie se curăţă toate păcatele. Iar, de trebuinţă este să ştim şi

Hristos a inviat ! – Canonul Învierii

Hristos a inviat !

Canonul Învierii

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le.

Cântarea I-a:

Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare,
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de pe pamânt la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cantam cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile
Si sa vedem pe Hristos stralucind,
Cu neapropiata lumina a Invierii.
Si bucurati-va zicând: “luminati sa-L auzim”,
Cantandu-I cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Cerurile dupa cuviinta sa se vesealeasca,
Si pamantul sa se bucure.
Si sa praznuiasca toata lumea
Cea vazuta si cea nevazuta
Ca Hristos S-a sculat, veselia cea vesnica.

Întâmpinarea Domnului – 2 februarie

Întâmpinarea Domnului

Sedealna, glasul 4

Prunc Te-ai făcut pentru mine, Cel ce eşti vechi de zile; curăţirii Legii Te împărtăşeşti, Preacuratule Dumnezeu, ca să-mi încredinţezi mie trupul cel din Fecioară. Şi acestea Simeon în taină ştiindu-le Te-a cunoscut pe Tine, Dumnezeu, Cel ce Te-ai arătat; şi ca o Viaţă Te-a cuprins şi bucurându-se, ca un bătrân, a strigat: slobozeşte-mă, că Te-am văzut pe Tine, Viaţa tuturor.

“Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică şi Fecioară, ce în tine s-a săvârşit. În mâini ţine Simeon bătrânul, îmbrăţişat, pe al legii Făcător şi Stăpânul tuturor. Veniţi, pre Hristos vedeţi, pe al tuturor Stăpân, pe Care astăzi Simeon îl şi poartă în locaş. Trăind încă Simeon până pre Hristos văzu, către Dânsul a strigat: slobozeşte-mă acum. Luminează-mi sufletul şi lumina de simţit, căci curat pre Dumnezeu văzând, să-L vestesc la toţi. Pre Acel

Cale spre mântuire – 17 Ianuarie 2011 – Comemorare la Majadahonda

17 Ianuarie 2011 – Comemorare la Majadahonda

Cale spre mântuire

de Bogdan Munteanu

Şi în acest an, la monumentul de la Majadahonda, ridicat pe locul jertfei lui Ion Moţa şi Vasile Marin, s-au adunat pe data de 16 ianuarie legionari şi nelegionari, români şi spanioli, alături oaspeţi de alte naţionalităţi, pentru a cinsti aniversarea unui eveniment care a însemnat o piatră de temelie în istoria României din secolul trecut. Cei doi legionari români căzuţi pentru Hristos au fost înaintemergătorii unui lung şir de martiri creştini aduşi ca jertfă de neamul românesc în lupta sa cu molohul comunist. La comemorare au participat şi preoţii Mircea Bejenar şi Marius Vişovan, care a deschis şirul cuvântărilor. L-a urmat comandantul legionar Nicolae Roşca, a cărui lungă existenţă în exilul spaniol s-a identificat de la bun început cu implicarea sa alături de Horia Sima pe întregul front al luptei legionare. Participarea sa la această manifestare a fost şi mai este o constantă a unei vieţi ajunsă la o vârstă venerabilă, a cărei energie iradiază încă nestinsă şi azi, după atâtea decenii de luptă dusă pentru neam şi Legiune. Blas Pinar, o adevarată legendă vie a naţionalismului creştin spaniol, care în anii trecuţi electriza asistenţa prin cuvântările sale de o intensitate remarcabilă, şi-a trimis de data aceasta cuvântul spre a fi citit adunării de către nepotul său. Chiar şi aşa, printre rândurile scrise, s-a mai transmis, şi încă nu puţin, ceva din vigoarea şi convingerea cu care acest mare prieten al Legiunii s-a implicat dintotdeauna de partea valorilor spirituale, într-o luptă neîntreruptă pentru afirmarea lor fermă în răspărul curentului dizolvant al societăţii moderne a viţelului de aur. La final s-au intonat, ca de fiecare dată, imnurile Legiunii şi a Falangei Spaniole, într-o atmosferă solemnă, străjuită de drapele.

Caracterul de unicitate şi de piatră de temelie pe care îl are jertfa lui Ion Moţa şi Vasile Marin nu poate să nu ne smulgă din orice fel de ispită de a reduce amintirea ei la rutina unui simplu ritual fără miez. Jertfa lor ne pune în faţă un model pe care nu ştim cine sau câţi îl vor mai putea urma vreodată.

Sunt învăţaţi în ale teologiei, chiar

Intrarea in Biserica a Maicii Domnului

Pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic – tropare şi icoana din fresca de la Probota

“Fiul, Cel ce din Tatăl a strălucit de negăit,

din femeie S-a născut îndoit în fire;

pe Care, văzându-L, nu ne lepădăm de închipuirea chipului;

ci pe acesta, cu bună credinţă însemnând-o,

o cinstim cu credinţă.

Pentru aceasta, ţinând Biserica credinţa cea adevărată,

sărută icoana înomenirii lui Hristos.”

„Pe trâmbiţele Duhului cele de taină,

pe purtătorii de Dumnezeu Părinţi, astăzi să-i lăudăm;

pe cei ce au cântat în mijlocul Bisericii,

cântare întocmită de teologie,

mărind o Treime neschimbată, o fiinţă şi Dumnezeire;

pe surpătorii lui Arie, şi pe apărătorii drept-credincioşilor;

pe cei ce se roagă totdeauna Domnului,

să miluiască sufletele noastre”

(Slava de la Vecernie)

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce mustră fărdelegile conducătorilor din toate timpurile

TROPARE

“Pomenirea dreptului este cu laude,

iar ţie destul iţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule,

că te-ai arătat cu adevărat şi decât proorocii mai cinstit,

că şi a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit.

Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te,

bine ai vestit si celor din iad

pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup,

pe Cel ce a ridicat păcatul lumii

şi ne-a dăruit noua mare milă.”

SCHIMBAREA LA FAŢĂ – icoană şi tropare

Stihirile, glasul I

+ + +

Cel ce a grăit de demult cu Moise prin închipuiri în muntele Sinai, zicând: Eu sunt Cel ce sunt de-a pururea, astăzi schimbându-Se la faţă în Muntele Taborului, înaintea ucenicilor, Şi-a arătat frumuseţea chipului cea dintâi, Care a ridicat întru Sine firea omenească. Şi unui dar ca acesta mărturii punând pe Moise şi pe Ilie, a făcut părtaşi la veselie pe cei ce mai înainte au vestit învierea cea slăvită pe Cruce şi mântuitoare.

+ + +

Mai înainte văzând cu duhul venirea cea trupească la oameni, a Unuia- Născut Fiului Tău, al lui Dumnezeu părinte David, de departe a chemat la veselie făptura, şi proorocind a strigat: Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura. Că în acest munte suindu-Te, Mântuitorule, cu ucenicii Tăi, şi la faţă schimbându-Te, ai făcut firea lui Adam iarăşi a străluci, mutând-o în slava şi strălucirea Dumnezeirii Tale. Pentru aceasta strigăm către Tine: făcătorule a toate, Doamne, slavă Ţie.

+ + +

Necuprinderea vărsării Tale de lumină, prin Schimbarea la faţă şi prin neapropierea Dumnezeirii, văzând-o în munte Apostolii cei aleşi, Hristoase, Cel ce eşti fără început, în dumnezeiască răpire a minţii s-a schimbat, şi cu nor luminos împrejur străluciţi fiind, au auzit glasul părintesc, care întărea taina întrupării Tale. Că Tu Însuţi eşti şi după întrupare, Fiul Unul Născut şi Mântuitorul lumii.

+ + +

Lui Petru şi lui Ioan şi lui Iacov ucenicilor Tăi celor aleşi, Doamne, astăzi în Muntele Taborului Ţi-ai arătat slava chipului Tău cel dumnezeiesc. Că au văzut hainele Tale strălucind ca lumina, şi faţa Ta mai mult decât soarele. Şi nerăbdând a vedea strălucirea Ta cea de nesuferit, au căzut cu faţa la pământ, că au auzit glas, mărturisind de sus: Acesta este Fiul Meu cel iubit, Care a venit în lume să mântuiască pe om.