Bucovina Profundă

23 Decembrie 2010

Mihail Eminescu – Plăcinta noastră constituţională şi libertăţile publice – “Timpul” – 1877

Filed under: articol,Eminescu,istoria ascunsa — Mircea Puşcaşu @ 02:14

Plăcinta noastră constituţională şi libertăţile publice

Mihail Eminescu – “Timpul” – 1877

Sociologia nu este până acum o ştiinţa, dar ea se întemeiază pe un axiom care e comun tuturor cunoştinţelor omeneşti, adică întâmplările concrete din viaţa unui popor sunt supuse unor legi fixe, care lucrează în mod hotarât şi inevitabil. Scriitori care, în privirea ideilor lor politice sunt foarte înaintaţi, au renunţat totuşi de-a mai crede că statul şi societatea sunt lucruri convenţionale, răsărite din libera învoială reciprocă dintre cetăţeni: nimeni, afară de potaia de gazetari ignoranţi, nu mai poate susţine că libertatea votului, întrunirile şi parlamentele sunt temelia unui stat. De sunt acestea sau de nu sunt, statul trebuie să existe şi e supus unor legi ale naturii, fixe, îndărătnice, neabătute în cruda lor consecinţă. Deosebirea este că, în viaţa constituţională, lupta pentru existenţă a grupurilor societăţii care ştiu puţină carte gaseşte răsunet, pe când în statul absolutist acea luptă e regulată prin o putere mult mai înaltă, a monarhului adică, al carui interes este ca toate clasele să steie bine şi ca lupta dintre ele să nu fie nimicitoare pentru vreuna.
Nimic nu arată mai mult că spiritul public nu e copt, decât discuţii asupra teoriilor constituţionale. Această copilarie a spiritului nostru public se arată de la începutul dezvoltării noastre moderne, din zilele în care cei dintâi tineri, rău sau deloc preparaţi, s-au întors din Paris, unde, uimiţi de efectele strălucite ale unei vieţi istorice de o mie şi mai bine de ani şi uitând că pădurea cea urieşească de averi, ştiinţă şi industrie au un trecut foarte lung în urma-i, au socotit a introduce aceeaşi stare la noi, introducând formulele scrise ale vieţii publice de acolo. E o zicală veche că, de-ai sta să numeri foile din placintă, nu mai ajungi s-o mănânci. Drept că e aşa, dar cu toate acestea acele foi există. Şi dacă n-ar exista n-ar fi placintă. Asemanarea e cam vulgară, dar are meritul de a fi potrivită. Condiţiile plăcintei noastre constituţionale, a libertăţilor publice, de care radicalii se bucură atâta, sunt economice; temelia liberalismului adevărat este o clasa de mijloc care produce ceva, care, puind mâna pe o bucata de piatră, îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statua, din in pânzatură fină, din fier maşine, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei?
Clasa noastră de mijloc consistă din dascăli şi din ceva mai rău – din advocaţi. Întorşi din străinătate, ei nu şi-au dat silinţa să-nveţe legile şi datinile pamântului, să codifice obiceiurile naţiei româneşti, ci au introdus pur şi simplu codicele pe care le învăţaseră la Paris, ca şi când poporul românesc a fost în trecut un popor de vite, fără legi, fără obiceiuri, fără nimic, şi trebuia să i s-aducă toate celea de-a gata din cea mai renumită fabrică. Dar în genere advocaţii sunt inteligenţele cele mai stricate din lume. Căci, într-adevar, ce credinţe poate avea un om care azi susţine, mâini combate unul ş-acelaşi lucru, un om a cărui meserie este să dovedească că negru-i alb şi albu-i negru? Oricât de bună morişcă intelectuală ar avea, ea se strică cu vremea şi devine incapabilă de a afla adevarul. De aceea, cele mai multe din discuţiile Adunărilor au caracterul de cârciocuri şi apucături advocaţeşti, de căutare de noduri în papură, de vorbe înşirate şi fire încurcate. Acestea sunt elementele cărora legile noastre franţuzeşti le dau în stapânire ţara. Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţare de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceştia platiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român.

(Din ciclul Icoane vechi şi icoane nouă, publicat în “Timpul” – 1877)

sursa: certitudinea.ro

3 comentarii »

  1. […] Mihail Eminescu – Plăcinta noastră constituţională şi libertăţile publice – “Ti… […]

    Apreciază

    Pingback de Irina Nastasiu: Eminescu, un apărător al Ortodoxiei | Bucovina Profundă — 15 Iunie 2013 @ 22:22 | Răspunde

  2. […] Mihail Eminescu – Plăcinta noastră constituţională şi libertăţile publice – “Timpul” … […]

    Apreciază

    Pingback de Adevărul despre cum a murit Mihail Eminescu, ucis la comanda | Bucovina Profundă — 16 Ianuarie 2016 @ 00:23 | Răspunde

  3. […] Mihail Eminescu – Plăcinta noastră constituţională şi libertăţile publice – “Timpul” … […]

    Apreciază

    Pingback de La mulți ani întru Eminescu, tuturor românilor! Radu Gyr – Baladă pentru Eminescu | Bucovina Profundă — 16 Ianuarie 2016 @ 00:23 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: