Bucovina Profundă

19 Februarie 2011

Sfantul Mucenic Valeriu – 59 de la nasterea intru Imparatie

Sfantul Mucenic Valeriu – 59 de la nasterea intru Imparatie

Viata si patimirile Marturisitorului Valeriu Gafencu, sfantul ce nu este recunoscut de oficialii BOR

Valeriu Gafencu – 59 de ani de la trecerea la Domnul

Printre ultimele cuvinte ale Mucenicului Valeriu au fost: „Nu uitati sa va rugati la Dumnezeu sa ne intalnim acolo cu totii. Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea ce-mi robeste sufletul“. Valeriu incheia aceasta viata purificat prin rugaciune, traire spirituala inalta, depasind toate suferintele fizice fara nici o revolta.

Valeriu Gafencu s-a nascut in Basarabia la 24 ianuarie 1921 in comuna Sangerei, jud. Balti. Tatal sau, Vasile Gafencu, a facut parte din Sfatul Tarii din Chisinau care la 27 martie 1918 a votat pentru unirea cu patria mama. In 1940, cand a fost cedata Basarabia, conducerea URSS a dispus deportarea lui Vasile Gafencu si a tuturor celor ce au militat pentru Unire, in Siberia – unde a si decedat. Lui Valeriu ii revine sarcina de a se ingriji de restul familiei, mama si cele trei surori. Urmeaza Liceul Ion Creanga din Balti si in 1940 devine student al Facultatii de Drept din Iasi, unde se refugiase cu familia.

Valeriu – seful Fratiilor de Cruce din Miscarea Legionara

A frecventat Dreptul si Filosofia pana in 1941, cand este arestat si condamnat la 25 ani munca silnica pentru activitate in Fratiile de Cruce, de catre regimul antonescian, si trimis la inchisoarea Aiud. Valeriu intrase ca frate de cruce in Miscarea Legionara in anul 1937. In 1940/1941 era seful Fratiilor de Cruce Iasi.

In toamna lui 1941, cand a fost arestat, avea 20 de ani si era student in anul II. “Am fost, sunt si voi fi legionar” au fost cuvintele rostite de el la proces. Reputatul profesor de drept civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces, declarand: “Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere didactice”. Pledoaria a fost inutila.

A trecut prin inchisoarea Galata in anul 1941, apoi la Aiud intre anii 1941-1946 (intai sub Antonescu, apoi preluat de comunisti), colonia de munca fortata Galda de Jos, 1946- 1948, reintors la Aiud si trecut prin Pitesti. Dupa trierea celor bolnavi de TBC si escala de la Vacaresti (spital-penitenciar), Valeriu a ajuns la spitalul penitenciar din Targu Ocna in 1950. Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, a ajuns la sanatoriul – inchisoare Targu Ocna intr-o stare atat de grava, incat supravietuirea timp de doi ani (pana la 18 februarie 1952) este o minune. Pretul rezistentei sale moral-spirituale in fata lui Turcanu la Pitesti a fost ruinarea definitiva a sanatatii: TBC pulmonar, osos si ganglionar, reumatism, lipsa hranei.

Chipul sau era scaldat intr-o lumina cereasca, fapt marturisit de toti care au fost in preajma sa. Se ruga mereu. In ultimul an, scuipa mereu sange (hemoptizie). Lumina sfinteniei trecea dincolo de el si ii atingea si pe ceilalti detinuti.

In toamna lui 1943 comandantul inchisorii Aiud, maiorul Alexandru Munteanu, a cerut detinutilor legionari sa dea declaratii de desolidarizare fata de Miscarea Legionara si aderare la politica lui Antonescu – cu perspectiva plecarii pe front pentru reabilitare. Cei care au refuzat sa dea declaratiile au fost izolati in celulele din Zarca veche, cu regim sever, fara legatura cu exteriorul si cu ratie de mancare redusa. In perioada 1941-1944, Gafencu alaturi de alti traitori legionari – Traian Trifan, Traian Marian, Anghel Papacioc, pr. Vasile Serghie, Virgil Maxim, Constantin Pascu si altii – au trasat o linie de conduita crestina si romaneasca pentru toti detinutii politici, linie ramasa valabila si in timpul comunismului: neacceptarea concilierii intre asupriti si asupritori.

Perioada dupa 1944 sporeste puterile spirituale ale lui Valeriu printr-o traire in duh, luptand clipa de clipa cu cerintele trupesti si revarsand injur din prea plinul acumulat: dragoste pentru aproapele si model de modestie. Se comporta demn, dar cu multa smerenie. Cand unul din camarazii lui de temnita, punand la indoiala sinceritatea manifestarilor duhovnicesti, iar apoi s-a convins de trairea autentica a lui Valeriu, acesta s-a scuzat:

Sunt vinovat in fata lui Dumnezeu pentru tulburarea pe care ti-am provocat-o si iti multumesc ca mi-ai sesizat o lacuna de care nu eram constient. Nu numai prin pacat poti sminti pe cineva, adica nu numai cu cele de stanga, ci si cu cele de dreapta, cu virtutile, cand nu sunt facute cu tact duhovnicesc.

Despre perioada de la Galda, Petru Baciu da o marturie frumoasa:

„Vorbele lui curgeau lin si era fericit de intalnirea noastra. Ne-am imprietenit indata de parca ne cunosteam de un veac. Eram amandoi frati de cruce si, desigur, vorbeam o singura limba: aceea a tinerilor plini de avant si de incredere in viitor. Mi-a daruit un indreptar la spovedanie construit de el pentru a-l multiplica si a-l imparti tinerilor fedecisti din Bacau. Mi-a aratat apoi fotografia marime carte postala in color cu chipul Parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Sambata de Jos, din Fagaras. Mi-a vorbit mult de trairea ascetica a Parintelui pe care o asemuia cu cea a Sfantului loan Botezatorul. Mi-a spus ca parintele iubeste lupta si sacrificiile noastre si se roaga pentru noi”. (Rastigniri ascunse, 2004, p. 122)

Repartizarea la Pitesti

Dupa repartizarile facute, o parte din studenti au ajuns la Pitesti, printre care si Valeriu. Vechii detinuti, condamnati de pe timpul lui Antonescu, impusesera aici o atmosfera de ordine, pace si disciplina.

„In istoria torturilor, Pitestiul detine o macabra intaietate. Aici s-au aflat fata in fata demonizatul Eugen Turcanu cu cel numit de pe atunci „sfantul inchisorilor”. Avertizat de un gardian mai uman, Valeriu Gafencu se astepta la proba marii lepadari de trecut care i se pregatea. Intr-adevar, seful reeducarii a navalit curand in celula lui, intovarasit de doi batausi solizi, cerandu-i sa nu mai faca lui, pe Apostolul Hristos aici, unde toti au devenit atei prin vointa mea”. I s-a raspuns ca toate sunt trecatoare in aceasta lume in care cel ce-i vorbeste este doar o unealta a diavolului. I s-a mai adaugat urmatoarea precizare:

…Eu sunt pregatit pentru moarte de cand am descoperit cel mai mare adevar al lumii, dragostea in Iisus Hristos care a rabdat toate loviturile, toate jignirile pentru a ne aduce noua credinta adevarata, a ne aduce dragostea netarmurita fata de noi, oamenii, de-a rasplati jignirile, loviturile, schingiuirile si moartea, spunand: «Iarta-l, Doamne, ca nu stie ce face!».

Dupa ce seful l-a izbit cu pumnul pe neasteptate, ceilalti tortionari l-au batut cu palmele, cu pumnii si cu picioarele, intrebandu-se la sfarsit daca mai traieste. Altii l-au ridicat de jos, iar Turcanu a racnit: „Vrei sa traiesti? Injura-L pe Hristos!”. Fermitatea credintei nu s-a lasat asteptata:

Nici pentru o mie de vieti nu fac ce-mi ceri tu, Iisus este Dumnezeul cel vesnic. Iarta-i, Doamne, ca sunt doar unelte!.

Dupa pumnul primit de la Turcanu, sangele a tasnit din gura lui Valeriu, care s-a prabusit pe dusumele. Cand s-a ridicat in genunchi cu ultimele forte, el s-a inchinat si a rostit o rugaciune: “Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, primeste pe pacatosul Valeriu in imparatia Ta si tuturor railor da-le lumina din marea Ta bunatate“. A fost transportat imediat la infirmerie, dar nu a murit atunci.” (pr. prof. dr. Gh. Dragulin, in rev. Porunca iubirii, nr. 1-2/2003).

Fata ii era slabita, trupul putin incovoiat. Dar ochii si toata infatisarea lui degaja un aer de inalta traire spirituala.

Ultimii ani, in sanatoriul de la Targu Ocna

La Vacaresti, dupa vizita medicala, la 14 dintre cei veniti de la Pitesti li s-a pus diagnosticul de TBC si trimisi la sanatoriul – penitenciar Targu-Ocna (feb. 1950). Erau intr-o stare de slabiciune avansata, patru neputand fi transportati decat cu targa. Erau plini de speranta ca aici vor avea parte de un tratament mai uman, dupa regimul de exterminare din Pitesti.

In acest timp, la Tg. Ocna sunt adusi circa 50 de detinuti, jumatate trecuti prin demascarile de la Pitesti. Regimul era mult mai bun, alimentar si medical, dar tratament specific TBC- ului – cu streptomicina si alte medicamente – nu a existat. Lipseau zarzavaturile crude si fructele.

Atmosfera in camera lui Valeriu a inceput sa fie dominata de un spirit profund crestin. Desi in stare grava, cu temperaturi ridicate si dureri aproape continue, Valeriu a reusit sa-i angajeze pe toti care aveau contact cu camera sa la o traire tot mai mare. Boala avansa incet, incet, cuprinzandu-i tot trupul. Practicant al Rugaciunii inimii, a impartasit si altora din binefacerile acesteia, unii atingand un inalt grad de sfintenie. In inchisoare el nu era singur pe linia trairii crestine intense, ci facea parte dintr-un grup mult mai mare, de unde el insusi a invatat acestea: Traian Trifan, avocatul Traian Marian, studentul in drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc (viitorul ieromonah Arsenie Papacioc), Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea si altii. Adaugam pe Gheorghe Jimboiu, caracterizat astfel de un coleg: „Si el spunea mereu rugaciunea inimii, traind numai pe coordonatele dragostei fata de celalalt. Era de o bunatate si o seninatate extraordinara. Nu auzeai de la el un singur cuvant de razbunare si ura. Un inger in trup”. Amintim si pe: Constantin Dumitrescu, calugarit dupa iesirea din inchisoare (m. Marcu Dumitrescu de la Sihastria!); Tica (Constantin) Voicescu din Bucuresti (viitorul preot) sau inginerul Aurelian Guta, aflat azi in Craiova.

Pe multi i-a convins sa se intoarca la credinta cea adevarata, unii fiind crestini doar cu botezul: ing. Traian Andreescu, fost membru marcant al per, gen. Tobescu, fost comandant al Jandarmeriei, Gh. Filipescu, membru fondator al PSD, ing. Mondoc si altii. Cu totii s-au spovedit si impartasit prin preotii detinuti.

Prin rudele unor detinuti s-a adus administratiei streptomicina, dar detinutilor li s-a conditionat tratamentul de semnarea unui angajament de a deveni informatori. Victor (Remus) Stratan primise medicamentul fara conditionare, dar lui Gheorghe Nitescu i s-a a cerut sa devina informator. Refuzand, ofiterul politic l-a avertizat ca va muri daca el, „banditul”, nu vrea sa slujeasca partidul. Nitescu a murit in scurt timp nepatat de compromisuri, salvandu-si sufletul iar nu viata aceasta trecatoare. Stratan, neavand o afectiune grava, a oferit streptomicina sa lui Valeriu. Valeriu insa a socotit ca e mai de folos s-o ofere unui frate de suferinta din aceeasi camera cu el, evreul increstinat Richard Wurmbrand – grav bolnav de TBC pulmonar, osos si ganglionar. Acesta fusese membru de frunte al pcr, apoi s-a facut crestin si pastor protestant al unei organizatii din Suedia care milita pentru crestinarea tuturor evreilor. In urma tratamentului, Wurmbrand s-a insanatosit, mai tarziu eliberat, iar Valeriu a murit.

Atitudinea lui Valeriu a avut influenta asupra celorlalti detinuti: s-au opus reeducarii refuzand sa faca vreo concesie, apeland numai la ajutorul lui Dumnezeu. Tentativa de reeducare la Tg. Ocna nu a reusit, iar administratia a abandonat initiativa la sfarsitul anului 1951. Toti care l-au cunoscut pe Valeriu au marturisit ca a fost un sfant.

Cu numeroase plagi pe trup, care supurau permanent, Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse lacas al Duhului Sfant. S-a invrednicit de la Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii. Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa le pregateasca pentru ziua de 18 februarie. A mai cerut ca o cruciulita (se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare. La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune, cu fata transfigurata, Valeriu a rostit ultimele cuvinte:

Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul.

La targa mortuara au venit si s-au inchinat pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoare in acea zi, pentru a-i lasa sa-si ia ramas bun de la Valeriu. (amanunte in Permanente, feb. 2002)

+++

Marturisitori din temnitele comuniste vorbesc despre Valeriu Gafencu

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

 

Ioan Ianolide: Astazi se implinesc 31 de ani de cand a murit Valeriu. M-am dus la Biserica sa ma spovedesc. Duminica ma voi impartasi. In ziua aceasta am aflat zidita in fiinta mea sfintenia, asa fe1 incat nimic sa nu ma mai poata desparti de ea. Este cea mai fericita zi din viata mea, desi in ziua aceasta a murit cel mai de pret om pe care l-am cunoscut vreodata. El este cel care, in ziua aceasta, mi-a transmis fericita si binecuvantata stare care m-a insotit intreaga viata. Am fost atat de fericit, incat am dorit viata vesnica mai mult decat plinatatea spirituala pe care am simtit-o atunci, in ziua aceea. Am fost, si fireste, si Valeriu a fost, perfect lucid, normal si constient de toate cele ce se petreceau. El era plin de Har. In el se afla Hristos si am putut sa fiu si eu partas la starea lui binecuvantata de sfintenie. Il umplea desavarsit o stare de intensitale spirituala. Vesnicia se facea vazuta in timp, in clipa. Fericirea izvora din insasi suferinta. Totul era scaldat intr-o lumina nepamanteasca. Sufletul imi era plin de pace. Trupul era lumina. Sub picioare simteam ceva ca un camp energetic, un fel de vibratie care ma tinea legat de pamant. De fericire – am plans. Am putut vedea in duh: am vazut cerurile deschizandu-se in adancimea de nemasurat a ochilor lui Valeriu. Am simtit Duhul Sfant care lucra si vorbea prin el. In slabiciunea si epuizarea lui fizica am simtit Puterea Dumnezeiasca a unui alt plan al existentei. M-am gandit ca sunt in ,,cer”. Ma gandeam si la faptul ca sunt aproape de Iisus Hristos, pentru ca Iisus Hristos se afla in Valeriu. Credinta lui Valeriu imi dadea si mie tarie. Chemarea mantuitoare a omului care murise a dat aripi spovedaniei mele. Iubirea lui Valeriu m-a supus desavarsit iubirii lui Hristos. Stiu si simt ca Valeriu ma insoteste si ma ajuta in toata lucrarea de a discerne cele doua „lumi” in care traim si care, in planul divin, se afla intr-o perfecta unitate. Viata mea este Hristos. (The Orthodox Word, Nr. 224-225/2002)

„Valeriu s-a regasit in suferintele Mantuitorului, a urcat piatra cu piatra muntele suferintei, s-a inaltat din suplicii mai luminos, mai Biruitor pana ce transfigurat de iubire a trecut “dincolo” incununat cu coronita de martir.” (Aspazia Otel Petrescu, Permanente, aprilie 2002). Valeriu, „unul din sfintii inchisorilor” (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, editia 2005,p. 142)

Traian Popescu despre Valeriu: „inalt, putin adus de spate, caci povara anilor petrecuti in inchisoare isi pusese amprenta, purta pe cap o caciulita crosetata, care semana cu o armura medievala, tesita, ce-i acoperea fruntea. Figura ascetica, de mucenic bizantin, dar avand o fata luminoasa, surazatoare, care usor trecea din zambet intr-un ras tonic, neostentativ, dar puternic, reconfortant. Parea coborat dintr-o pictura medievala, pentru a raspandi injur tihna… Am vazut cum la acest om, pe masura ce puterile fizice il paraseau, cele spirituale deveneau tot mai puternice. Devenise un schelet, care abia se mai ridica de pe pat, dar care nu inceta sa ne talmaceasca din talcurile evanghelice. Se eteriza pur si simplu, sleindu-se in acelasi timp fizic”, (la N. Trifoiu, Studentul Valeriu Gafencu, 2003, p. 150)

Marin Naidim, condamnat in acelasi lot cu Virgil Maxim, ajunge la Aiud in 1942. Cu o structura sufleteasca apropiata de a lui Valeriu, se apropie mult de acesta si spune: „Valeriu era o fire entuziasta. Facea parte dintre aceia despre care frecvent se spune ca umbla cu capul in nori… Valeriu ne-a aratat calea ce duce la mantuire: iubirea crestina. Iubirea era un cuvant de ordine, il spunea in toate imprejurarile, si-n scris si verbal, era in loc de salut, de la revedere si de orice”, (ibid., p. 82).

IPS Bartolomeu Anania: „intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul Valeriu Gafencu”.

Virgil Maxim, Ploiesti: „Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele: Fizic, parea un Arhanghel, purtand cand spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, cand crinul curatiei plin de parfum tainic. Moral, nu i se putea reprosa ceva, smerenia imbinandu-se cu tenacitatea hotararilor. Spiritual, era transfigurat tot timpul, intr-o stare extatica aproape permanenta; nu puteai sa-ti dai seama daca ceea ce spune vede in duh sau daca Duhul vorbeste prin el. Viata lui era zbor spre inaltimi, pe care cu greu il puteai urmari. Cand eram impreuna cu parintele Serghie Vasile, sub a carui indrumare ne insuseam rugaciunea isihasta, Valeriu iradia, la nivelul perceptiilor senzoriale, o caldura interioara de o intensitate greu de inteles si de exprimat, cuvantul ramanand dator in actul cuprinderii” (Imn pentru crucea purtata).

Aurelian Guta, Craiova: „Starea’lui Valeriu se agrava. Din cauza lungului sir de luni petrecute in pat, fara miscare, si din cauza slabiciunii si insuficientei circulatiei sangelui, i-au aparut pe corp escare mari ce nu puteau fi vindecate cu nici un chip, cuprinzandu-i o mare suprafata a spatelui, coapselor si gambelor. Alti bolnavi, in situatie asemanatoare, se vaitau, blestemau si se revoltau, caci usturimile si durerile ranilor erau ingrozitoare. Pe Valeriu nu l-am auzit niciodata plangandu-se, desi pe chipul sau se putea citi suferinta accentuata, iar in ochi ii apareau lacrimi de durere, cand era pansat, cu migala si dragoste frateasca de detinutii doctoranzi in medicina Ion Ghitulescu, Nae Floricel si Aristide Lefa, timp de ore in sir. Din fasii de camasi rupte, confectionam bandaje pentru acoperirea escarelor, dar din lipsa substantelor medicamentoase necesare, fasiile se lipeau de rani si produceau dureri cumplite cand erau desfacute. Din gura lui Valeriu nu se auzea nici un vaiet, dar dupa un timp, broboane de sudoare ii acopereau fruntea boltita. Medicii observau; era semnul ca rabdarea atinsese limita. Atunci se opreau si-1 lasau putin sa-si revina”.

Aristide Lefa, medic-detinut la Tg. Ocna: „un om cu totul deosebit care atinsese, in cel mai inalt grad, trairea crestina.. .Valeriu era un barbat faimos, cu ochi albastri si par negru ondulat. O frunte cerebrala ii intregea figura deosebit de placuta. Fara voia lui, avea foarte multe admiratoare in randul tinerelor. Prin prezenta si cuvintele lui ii incuraja pe toti. daca acestia mai aveau nevoie de incurajare.

Tot in anul 1951, unuia din camarazii nostri, Stratan Leonida (Relu), basarabean, fiu de preot, familia i-a trimis intr-un pachet cu efecte mai multe flacoane cu streptomicina. Spre marea lui mirare acestea i-au fost date fara sa mai fie santajat de ofiterul politic Sleam Augustin pentru a deveni informatorul lui, asa cum facuse cu Eduard Masichievici si cu Gh. Nitescu. Acestia refuzand indignati marsava propunere, au platit cu viata atitudinea lor. Deoarece Stratan nu era prea grav bolnav a hotarat sa-i dea streptomicina lui Valeriu Gafencu, in speranta ca-i va salva viata. Valeriu i-a multumit dar a hotarat, la randul lui, sa cedeze medicamentul salvator pastorului Richard Wurmbrand. Toate argumentele noastre, ca are sansa de a se salva pe sine, n-au reusit sa-l convinga. A ramas ferm pe pozitia sa. Ce l-a determinat sa opteze pentru Richard Wurmbrand, cand erau mai multi bolnavi grav care ii erau mai apropiati din toate punctele de vedere? Probabil ca sa-si infranga pornirea fireasca de a ajuta camarazii de credinta si lupta in favoarea colegului de suferinta care era evreu botezat si de care era mai putin legat sufleteste. Argumentul pe care l-a invocat, ca pastorul fiind o personalitate cunoscuta peste hotare, eventualele lui marturii ar fi mai eficiente, nu ne-a convins. Spre deziluzia noastra, acesta n-a mentionat, in nici o carte pe care a scris-o, despre sublimul gest al lui Valeriu Gafencu.

… Se ruga, zi si noapte, Celui de sus, pentru toti, inclusiv pentru dusmani. Sunt convins ca a capatat aceasta divina favoare datorita credintei si vietii de o inalta tinuta morala, pe care a dus-o in timpul scurtei lui trairi pe pamant. in ziua de 18 februarie 1952, si-a dat obstescul sfarsit, linistit, fara nici un fel de spaima in fata mortii, cu o seninatate angelica. A fost constient si a vorbit pana in ultima clipa. Si-a luat ramas bun de la o buna parte dintre noi si, dupa care a adormit pentru vecie. (Fericiti cei ce plang, Buc. 1998, p. 79,83,84) „in comparatie cu Valeriu Gafencu, simbol al trairii legionare din inchisori, toti cei care au format galeria renegatilor, nu sunt decat niste pigmei”. (Pr. Liviu Branzas, Raza din catacomba, cap. 9).

sursa: Apologeticum , extras din cartea: Martiri si marturisitori romani din secolul XX, de Fabian Seiche

2 comentarii »

  1. raspanditi acest video http://dl.transfer.ro/alaturi_de_Capitan-transfer_RO-21feb-fd9315.mpg
    afisati-l pe youtube si pe bloguri.. sa fie la vedere pentru intreaga Romanie!

    Apreciază

    Comentariu de Miscarea — 21 Februarie 2011 @ 05:50 | Răspunde

  2. […] Sfantul Mucenic Valeriu – 59 de la nasterea intru Imparatie […]

    Apreciază

    Pingback de Valeriu Gafencu va fi canonizat ! | Bucovina Profundă — 22 Aprilie 2014 @ 21:56 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: