Bucovina Profundă

22 Februarie 2011

Simboluri ale demnităţii româneşti – Bogdan Munteanu

Simboluri ale demnităţii româneşti

Bogdan Munteanu

Printre simbolurile demnităţii româneşti se numără îndeosebi şi cele prin care neamul nostru a învins, în primul rând pe planul moral, furia distructivă a comunismului. Ele încep treptat să-şi găsească recunoaşterea meritată la nivelul societăţii. Dacă ne proiectăm speranţa că adevărul deplin va fi spus şi înţeles într-un viitor nu foarte îndepărtat, putem saluta în acest moment şi aceste frânturi de adevăr de care are parte opinia publică: se vorbeşte şi se scrie tot mai mult de „Sfinţii închisorilor”, lupta grupului Ogoranu din Munţii Făgăraş a devenit subiect de film, la fel ca „Fenomenul Piteşti”, care are şi o pagină dedicată pe internet.

Suntem convinşi că toate acestea provin dintr-o apreciere sinceră la adresa celor care au ştiut să-şi aducă jertfa pentru neam şi cruce. Nu poate fi vorba de un „monopol” asupra adevărului sau de o tentativă de „abstractizare”, prin mutarea accentului de pe asprimea şi concretul ororilor pe teoretizarea în stil academic după metoda „Tismăneanu”, care nu face astfel decât să transsubstanţieze problematica dureroasă a comunismului într-o temă de interes doar pentru specialişti. Evident, aici este vorba de o strategie deliberată, pe când în cazurile amintite mai înainte e vorba mai degrabă de o auto-cenzură, ca măsură de a preîntâmpina cenzurarea veritabilă şi completă a unor adevăruri care se pare că încă nu pot fi spuse pe de-a întregul.

Adevărul deplin trebuie să conţină însă şi acel substrat capabil să explice motivele care i-au îndemnat pe cei evocaţi să se comporte în atare fel. Cheia înţelegerii o constituie fenomenul legionar. El este numitorul comun al tuturor acestor simboluri ale demnităţii româneşti.

Orice român care află cu uimire ceea ce nu ştiuse până atunci, anume că neamul său nu s-a încovoiat în faţa comunismului, că n-a avut o coloană vertebrală de plastilină, aşa cum vor să-l îndoctrineze unii, se va trezi şi se va întreba: ce i-a determinat pe aceşti tineri din munţi să facă ceea ce au făcut? Dar pe acei tineri din închisori? Sau care a fost scopul real al acestei dezlănţuiri fără precedent de ură şi bestialitate din cadrul „Fenomenului Piteşti”?

Răspunsul e identic în toate cazurile. Protagonişti în toate au fost legionarii. E vorba de legionari veritabili, aşa cum au fost ei cu adevărat, complet diferiţi faţă de cum i-a caricaturizat o antipropagandă neagră dusă decenii de-a rândul. Tocmai acest substrat legionar este cel care este în continuare cenzurat şi ocultat, cel puţin deocamdată.

Filmul „Portretul luptătorului la tinereţe” nu aminteşte explicit despre acest substrat. Nici nu şi-a propus aceasta, şi totuşi a existat o tentativă de cenzurare a sa încă de la premiera avută anul trecut la Festivalul de la Berlin. Sunt aceiaşi care au încercat să cenzureze, sub un pretext similar, o expoziţie despre „Sfinţii închisorilor”. Puterea lor e din fericire limitată, demersurile lor n-au avut efectul scontat. Filmul a rulat la Berlin şi a fost lansat mai apoi cu succes în România, iar despre „Sfinţii închisorilor” se scrie în continuare, se ţin simpozioane, ei rămân pe mai departe în atenţia opiniei publice.

Nu cred că românii, care ar ajunge să-i cinstească pe acei oameni deveniţi simboluri naţionale, oameni care au ştiut ce înseamnă suferinţa, jertfa şi dragostea (manifestată în vitregia unei situaţii care i-a lovit pe toţi inclusiv faţă de etnici evrei) ar ajunge prin aceasta să-şi manifeste ostilitatea faţă de neamul evreiesc în general. Dacă unii domni văd în această evoluţie un ipotetic „pericol” (sau se servesc de aceste pretexte pentru a-şi justifica activitatea) noi nu-l vedem şi nu îndemnăm nicidecum la trezirea unor astfel de resentimente. În ce-i priveşte pe cei care ne urăsc din cale afară, pe noi şi istoria noastră, încercăm să ne comportăm cu ei creştineşte. Această implicând însă şi: mărturisirea adevărului.

Pagina de internet http://www.fenomenulpitesti.ro omite de asemenea să precizeze importanţa factorului legionar, care era principalul element care trebuia „distrus” sau „reeducat”. Nu e vorba de a-i acuza cu nimic pe cei implicaţi în acest proiect. E bine să-şi ducă munca mai departe, să prezinte aceasţa faţă nevăzută a istoriei la cât mai mulţi interesaţi. E şi aceasta o primă treaptă a adevărului, o pregătire în vederea spunerii lui depline, chiar rămânând la nivelul cercetării ştiinţifice. Va veni cu siguranţă o altă generaţie, care va completa cele spuse anterior. La fel ca peste tot în domeniu, se vor spune acele lucruri pe care cei de dinainte n-au reuşit sau n-au vrut să le spună sau să le evidenţieze. Va mai rămâne o pâine de mâncat şi pentru istoricii de mâine.

Dacă mai avem încă de aşteptat până când „adevărul oficial” se va apropia cât de cât de „adevărul adevărat”, găsirea acestuia din urmă este la îndemâna oricui. În lunga listă bibliografică alcătuită de realizatorii paginii despre Fenomenul Piteşti ar trebui evidenţiate mai ales sursele primare, mărturiile directe, nu lăsate să se piardă în pletora literaturii despre acest subiect. Adevărul e în primul rând cel trăit nemijlocit, relatat ca un reflex al propriei suferinţe, iar nu asimilat prin intermediul unor compilaţii docte.

Iată o asemenea mărturisire a unuia care a trecut prin camerele morţii, care ne spune împotriva cui a fost îndreptat „Fenomenul Piteşti”. E vorba de Dumitru Bordeianu, autor al cărţii „Mărturisiri din mlaştina disperării”:

„Am mărturisit şi o voi face până ce voi închide ochii, cum de altfel pot mărturisi şi camarazii mei, că, dacă nu ar fi fost tineretul legionar (în proporţie de 80% din cei arestaţi şi depuşi la Piteşti), muncitorii şi ţăranii legionari de la Gherla şi elevii de liceu din Frăţiile de Cruce de la Târgşor, odioasa demascare din închisorile comuniste din România nu s-ar mai fi realizat.”

Acelaşi autor ne explică şi de ce s-a pus în mişcare mecanismul acesta distructiv al „reeducărilor”. O spune citându-l pe principalul torţionar de la Piteşti, cumplitul Eugen Ţurcanu:

„Vreau să vă atrag însă atenţia că cei mai periculoşi dintre voi, bandiţilor, aţi rămas cei care mărturisiţi credinţa voastră în Dumnezeu. Şi sunt convins că cei care nu s-au lepădat de credinţa lor în Dumnezeu, nu s-au lepădat nici de Mişcarea Legionară. Ei sunt cei mai periculoşi, mai înrăiţi şi mai încarnaţi legionari.”

Un demers care se vrea ştiinţific ar trebui să meargă la explicarea cauzelor fenomenului cercetat. Iată mai sus o explicaţie venită din partea unui martor direct. Să fie ea o minciună? Nimic mai la îndemână decât o confruntare cu alte scrieri memorialistice şi mai ales cu alţi martori, care încă mai sunt în viaţă şi care pot să o confirme.

Opinia publică românească a luat cu siguranţă act de prezenţa printre noi a acestor martori, ultimii supravieţuitori ai generaţiei demnităţii româneşti. Iar ei nu se dezmint nici acum. Ei reprezintă adevărata instanţă morală a societăţii noastre. Ei şi nu alţii, care vor să ne rescrie istoria. Ei, foştii deţinuţi politici, spre cinstea lor, au luat de fiecare dată atitudine atunci când acele persoane aminitite mai sus au încercat să impună cenzura. Au răspuns cu demnitate, mărturisind totodată adevărul. Adevărul pe care l-au trăit şi pe care vor să-l transmită mai departe. Au spus-o răspicat atât în cazul tentativei de cenzură a filmului despre grupul Ogoranu, cât şi în cazul emisiunii TV realizată de Eugenia Vodă, în care Ion Cristoiu a făcut unele aprecieri pozitive la adresa lui Corneliu Codreanu.

Ei, foştii deţinuţi politici legionari, sunt cei care ne apără dreptul la libertate şi la adevăr istoric şi în ziua de azi!

Valurile făcute cu prilejul acestei controversate (de către unii) emisiuni TV s-au spart mai apoi, asemeni celor făcute mai înainte. Mersul spre adevăr nu poate fi oprit, cel mult încetinit. In apărarea Eugeniei Vodă, acuzată pe nedrept de lipsă de profesionalism, a venit, pe lângă scrisoarea grupului de intelectuali cunoscuţi, şi o altă replică magistrală. La puţină vreme după aceea s-a difuzat pe internet o emisiune înregistrată cu doi ani în urmă avându-l ca protagnist pe dl. Constantin Iulian, fost deţinut politic, legionar mărturisit, inclusiv în faţa camerelor TV. Nu au lipsit din partea moderatoarei întrebările incomode sau citate din cărţile adversarilor Mişcării Legionare. Toate acestea nu au fost însă decât expresia unui profesionalism şi a unei obiectivităţi desăvârşite. Ele nu s-au constituit în sentinţe, ci au avut ca scop provocarea de răspunsuri din partea interlocutorului. D-na Eugenia Vodă a avut o conduită demnă de titlul emisiunii sale: „Profesioniştii”. Scopul oricăruia din numeroasele interviuri pe care le conduce nu este acela de a induce publicului un anumit adevăr, nici de a-i transmite propria opinie, cât de a aduce în faţa telespectatorului oameni deosebiţi -fiecare în felul său- dându-le ocazia să se facă cunoscuţi, să-şi devoaleze structura sufletească, să-şi depene experienţele de viaţă. Sentinţa finală aparţine numai şi numai publicului spectator. E semnificativ faptul că la acea vreme difuzarea interviului nu a stârnit niciun fel de proteste iar postarea sa recentă pe internet a venit la momentul oportun.

Să nu uităm însă cine a mai participat şi a avut şi un rol important în această -să-i spunem totuşi- dezbatere de idei. E vorba de simbolurile demnităţii noastre româneşti, de foştii deţinuţi politici, care sunt în stare să lupte până la capătul zilelor pentru dreptate istorică şi pentru adevăr.

Măcar de am şti să-i apreciem cum se cuvine, atât pe ei, cât şi pe cei de-ai lor care astăzi ne privesc din ceruri!

P.S. Scrise cu câteva zile în urmă, rândurile de mai sus capată o actualitate sporită acum, la aniversarea a 92 de ani de viaţă a părintelui Iustin Pârvu. Asistăm la o campanie de presă nedreaptă şi calomnioasă la adresa unui alt simbol al demnităţii româneşti. Celor care nu ştiu, le aducem aminte de articolul “Părintele Iustin Pârvu – izvor al demnităţii româneşti” publicat acum zece ani în revista Permanenţe. Era o vreme în care nu ştiu câţi dintre români auziseră de Părintele Iustin.

Zece ani mai târziu şi la peste 20 de ani de la libertatea câştigată cu sânge, se pare că a ajuns să deranjeze până şi un cântec legionar, intonat în cadru privat… Ne îndreptăm oare cu paşi repezi spre … epoca anilor 50 a secolului trecut, în care chiar şi un asemenea fapt era considerat un delict capital?

sursa: Fundatia „George Manu”/ Sentinela


1 comentariu »

  1. […] Bucovina Profunda: Simboluri ale demnităţii româneşti – Bogdan Munteanu […]

    Apreciază

    Pingback de STIRILE ZILEI (23.02.2011) « Saccsiv's Weblog — 23 Februarie 2011 @ 08:06 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: