Bucovina Profundă

19 Aprilie 2011

Semnificaţia fiecărei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos

Filed under: apologetica,articol,Evanghelia,sinaxar — Mircea Puşcaşu @ 12:18

Săptămâna Sfintelor Pătimiri

ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Semnificaţia fiecărei zile.

– În Sfânta si Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

– Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup si la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toti prin dorinta lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinta lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun si binevoitor cu fratii săi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a tinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc si să ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părintii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacob. Fratii lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt si asezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a tinut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept întelept si bun de a conduce Egiptul si a salvat de la moarte prin înfometare pe concetătenii săi si pe conationalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomeneste cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.

Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim si o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înteleptirea credinciosilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce si s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicatie pentru cei credinciosi, atrăgându-le atentia că suntem toti chemati spre rodire si că Domnul Hristos asteaptă ceva de la noi, si noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtutile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să stim că Domnul Hristos răsplăteste nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteste si pedepseste si îndărătniciile lor, si neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu si-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor – să întelegem în vremea propovăduirii Sale – dar si-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înteleagă din aceasta că El are si putere pedepsitoare, iar credinciosii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese si dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Pasti, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet si ne îndemnăm pe noi însine să nu dormităm, ci să ne trezim si să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu si pentru binele nostru vremelnic si vesnic.

„Cămasa Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, si îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, si mă mântuieste” (Luminânda).

În Sfânta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

– În Martea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumati de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele întelepte si despre fecioarele neîntelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos si pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata constiintei în Martea cea Mare. Si noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marti pilda cu cele zece fecioare si pe cele zece fecioare, luând aminte si prin textele liturghice din ziua respectivă la cele cinci fecioare întelepte, care au avut untdelemn în candelele lor si care l-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el în cămara nuntii si s-au bucurat de ospătul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-si cumpere untdelemn pentru candelele lor. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în fată ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiti prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiti prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospătul cel vesnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheati si vă rugati că nu stiti cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învată în fiecare zi de marti din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învătat si în această săptămână în ziua de marti, să fim cu luare aminte la noi însine, la datoriile noastre, să asteptăm pe mirele ceresc cu inimă iubitoare si cu fapte bune, ca si întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marti, ca si în celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la slujba de dimineată, la utrenie, se spun următoatrele cuvinte:

„Iată mirele vine în miezul noptii si fericită este sluga pe care va afla-o priveghind; iară netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai mortii si afară din Împărătie să te încui, ci te desteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”.

– În Sfânta si Marea Miercuri, dumnezeiestii Părinti au hotărât să se pomenească femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că aceasta s-a întâmplat cu putin înainte de mântuitoarea Patimă.

– În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri, pomenire s-a făcut si se face totdeauna despre o femeie cinstitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfânta noastră Biserică o prezintă si ca pe o femeie păcătoasă. În Sinaxarul zilei respective însă se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos, iar Sfânta noastră Biserică se opreste în mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult pret, mir care era socotit ca având pretul mai mare decât 300 de dinari, ceea ce însemna pretul a 300 de zile de lucru. Femeia si-a arătat cinstirea ei fată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos turnând peste El mirul cel de mult pret si Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o acea femeie. Este de observat că în Sfânta Evanghelie nu se spune că acea femeie a fost păcătoasă. Sfânta noastră Biserică însă face o legătură între femeia cinstitoare a Mântuitorului si femeia păcătoasă despre care istoriseste Sfântul Evanghelist Luca si despre care se poate citi în capitolul al saptelea din Sfânta Evanghelie de la Luca. Cântările, textele liturgice care împodobesc slujba din Miercurea Săptămânii celei Mari se referă la această femeie ca la o femeie păcătoasă, si sfântul Ioan Gură de Aur face o legătură între vinderea lui Iuda, între faptul că Iuda l-a vândut pe Mântuitorul, si femeia căreia i s-au dezlegat păcatele de către Domnul Hristos. Iar Sfânta noastră Biserică face si ea aceeasi legătură, iar în legătură cu femeia păcătoasă ne spune că acea femeie a luat rânduială de mironosită. „Doamne”, zicem noi către Domnul Hristos, „femeia care căzuse în păcate multe, simtind dumnezeirea Ta”, deci fiind miscată de darul lui Dumnezeu ca să cunoască ceva din măretia Mântuitorului, „si luând rânduială de mironosită”, deci făcând ceea ce voiau să facă femeile mironosite după înmormântarea Domnului Hristos, a anticipat cumva înmormântarea Mântuitorului si pregătirea lui cu miresme, „aducând mir de mult pret”, dar si-a adus si inima ei cinstitoare, si-a adus si dorinta ei de a i se dezlega păcatele, pentru că zicea femeia: Dezleagă-mi păcatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat părul. Si cerea de la Domnul Hristos lacrimi, de la El care scoate apă din mare prin nori. E o alcătuire extraordinar de frumoasă si minunată, o alcătuire impresionantă pentru toti credinciosii, este un text liturgic de o măretie unică si ar fi bine să îl avem mai mult în vedere si să-i ascultăm cuprinsul si-n această zi în care ne gândim la ceea ce s-a întâmplat când femeia păcătoasă a adus mir de mult pret ca semn de cinstire pentru cel ce a rânduit apoi ca fapta ei să fie pomenită si să fie propovăduită spre pomenirea ei oriunde se va propovădui Evanghelia (cf. Mt. 26, 13).

„Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simtind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosită si tânguindu-se a adus Tie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, si întunecată si fără de lună pofta păcatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoti cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare si să le sterg pe ele iarăsi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Rai în miazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta multimea păcatelor mele si adâncurile judecătilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemăsurată milă” (Idiomelar, glasul al 8-lea, alcătuire a Casianei monahia, Triod).

– În Sfânta si Marea Joi, dumnezeiestii Părinti care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricosătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani si vânzarea Domnului.

– După evenimentele pe care le-am pomenit în primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am ajuns să ne gândim si la cele petrecute si în Joia premergătoare pătimirilor Domnului, si ne-am bucurat de toate cele ce au rânduit Părintii cei duhovnicesti să fie pomenite în Biserică si de către toti credinciosii. Ne-am oprit cu bucuria de a întelege măretia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului si care a rânduit ca si noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: „Voi mă numiti pe mine Învătătorul si Domnul si bine ziceti căci sunt. Deci dacă Eu Domnul si Învătătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, si voi sunteti datori să vă spălati picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca si voi să faceti la fel” (In. 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii fată de altii cinstitori, de a ne smeri unii în fata altora, de a fi curătitori ai fratilor nostri. Pentru că duhovniceste asta înseamnă si la asta suntem chemati de către Domnul Hristos.

Am pomenit apoi Cina cea de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca cele ce le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui, căci luând pâine în sfintele, preacuratele si fără prihană mâinile sale a sfintit, a binecuvântat, a frânt si a dat ucenicilor săi, zicând: „Luati, mâncati, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea si paharul după cină zicând: Beti dintru acesta toti, acesta este sângele Meu al legii celei noi care pentru voi si pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26, 26-27). În Sfânta Evanghelie de la Luca si în Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel se afirmă că Domnul Hristos după ce a spus aceste cuvinte a rânduit: „Aceasta să faceti întru pomenirea Mea” (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), si aceasta o facem si noi la fiecare Sfântă Liturghie, când ne aducem aminte de această poruncă mântuitoare si de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la cer si de sederea de-a dreapta Tatălui, si de cea de-a doua slăvită iarăsi venire, aducem cinstitele daruri si le oferim Mântuitorului, si le oferim lui Dumnezeu în general, zicând: „Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate”. Acestea le facem la fiecare Sfântă Liturghie, dar le pomenim în chip deosebit în Joia cea Mare, când pomenim Cina cea de taină în pomenirea cea de peste an. Am făcut si aceasta în Joia cea Mare.

Noi pomenim si am pomenit în Joia cea Mare si rugăciunea din grădina Ghetsimani, când Domnul Hristos L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferintelor de la El dacă este cu putintă si a precizat că vrea să împlinească voia Părintelui ceresc, pentru că a zis: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească” (Mt. 26, 39). Este rugăciunea de care pomenesc sfintii evanghelisti si pe care o pomenim si noi în Joia cea Mare, si la care e bine să ne gândim si noi, si ne gândim de fapt, si când putem să ne oprim la acest eveniment minunat si pentru noi dătător de orientare, în sensul că si rugăciunea noastră trebuie să fie o rugăciune cât mai adâncă, o rugăciune totală. Mai pomenim si prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în grădina Ghetsimani, când Iuda l-a sărutat si i-a zis” „Bucură-te, Învătătorule” (Mt. 26, 49), si când cei care au venit împreună cu el l-au prins pe Domnul Hristos si l-au dus la judecata lor, si l-au dus să-l chinuiască. În fata Sfântului Potir cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de viată făcătoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mântuitorului: „Nu-ti voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmasilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Tie: Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta”.

În această Joi minunată si vrednică de tinut minte, Sfânta noastră Biserică ne conduce să vorbim cu Mântuitorul si să zicem:

„Când măritii ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat si judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesătios, cel ce a îndrăznit unele care acestea asupra Învătătorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, mărire Tie”.

– În Sfânta si Marea Vineri se prăznuiesc sfintele si mântuitoarele si înfricosătoarele Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se mai face încă pomenire si de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstingnit împreună cu El.

– Astăzi, în Vinerea cea Mare, Vinerea Pătimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne aducem aminte de suferintele Domnului pentru noi si pentru a noastră mântuire, de scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de răstignirea pe cruce si de moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care toate s-au făcut pentru noi si pentru a noastră mântuire. Ne-am pregătit vreme îndelungată pentru aceste întâmpinări, pentru aceste gânduri si simtăminte care ne pun în legătură cu iubirea Mântuitorului arătată pe cruce, ne pune în legătură cu jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos adusă pentru noi. Fiind lucru mai presus de fire, fiind mai presus de lume, cu greu putem să apreciem aceste pătimiri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a primit pentru mântuirea noastră si în măsura în care le întelegem sau întelegem ceva din ele, stăm si noi în fata Domnului Hristos, în fata crucii, stăm împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul si cu Maica Domnului în apropierea crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos si învătăm de la El să iertăm pe vrăjmasii nostri. Căci Domnul Hristos a zis: „Părinte, iartă-le lor că nu stiu ce fac” (Lc. 23, 34), iar aceasta a zis-o despre răstignitorii Săi. Învătăm de la Domnul Hristos să ne încredintăm toate ale noastre în mâinile lui Dumnezeu, căci Domnul Hristos fiind pe cruce, a zis către Dumnezeu: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul meu” (Lc. 23, 46). Învătăm de la Domnul Hristos să împlinim toate lucrurile până la deplinătatea lor. Căci îl auzim pe Domnul Hristos zicând: „Săvârsitu-s-a” (In. 19, 30). Învătăm de la Domnul nostru Iisus Hristos ceva despre măretia pocăintei, pentru că tâlharul cel bine cunoscător, care si-a dat seama că pentru păcatele lui pătimeste, că pentru ale lui păcate este răstignit împreună cu Domnul Hristos, care este nevinovat, a zis către Mântuitorul: „Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta”, iar Domnul Hristos i-a răspuns: „Adevăr grăiesc tie, astăzi vei fi cu mine în Rai” (Lc. 23, 42-43). Toate acestea pomenindu-le, cerem de la Dumnezeu ajutor ca să întelegem cât mai bine cele ce s-au făcut pentru noi si întelegându-le, recunostinta noastră să fie cât mai deplină. Condusi de Sfânta noastră Biserică în această zi de Vinere Mare, în această zi de Vineri întunecată si luminată. Întunecată pentru că s-a întunecat soarele si s-a cutremurat pământul, dar si luminată, pentru că-i luminată de iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care se arată Dumnezeu Însusi, Cel ce este iubire; întru această zi binecuvântată de Dumnezeu ne îndemnăm unii pe altii cu cuvintele Bisericii si zicem:

„Pe cel ce S-a răstignit pentru noi veniti toti să-L lăudăm că pe acesta L-a văzut Maria – e vorba de Maica Domnului – pe cruce si a zis: Desi rabzi răstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu”.

– În Sfânta si Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască si trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viată vesnică.

– Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu în Sâmbăta cea Mare înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în vedere cele ce s-au petrecut pentru noi si pentru a noastră mântuire în această zi. Si anume, îl vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul si în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: si cu trupul în mormânt, si cu sufletul în iad, si împreună cu tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi în care ne arătăm nedumerirea si totodată convingerea că moartea s-a întâmplat în viată, că Viata a primit moartea. Căci zicem: „În mormânt, Viată, pus ai fost, Hristoase, si împărătia iadului Tu ai zdrobit”. Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se întâlnesc cele potrivnice: moartea si viata. Moartea prin despărtirea sufletului de trup si viata prin faptul că vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: „Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce esti fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dătătorule de viată, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Tie”. Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneste Învierea. Pentru că noi aducem aminte de moartea celui fără de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, si în cazul acesta ne minunăm de Domnul nostru Iisus Hristos si nu uităm de învierea Lui. „Desi rabzi răstignire”, am zis în vinerea cea mare, „Tu esti Fiul si Dumnezeul meu”. Si putem spune în continuare: „Desi esti în mormânt, Tu esti Dumnezeul meu”. În această sâmbătă a tăcerii suntem chemati de Sfânta noastră Biserică în cuprinsul Sfintei Liturghii să tăcem cu gândurile noastre iscoditoare si să zicem:

„Să tacă tot trupul omenesc si nimica pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăratilor si Domnul Domnului merge să se junghie si să se dea de mâncare credinciosilor. Si merg înaintea Lui puterile îngeresti cu toată domnia si stăpânia, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia”.

Asa se spune la Sfânta Liturghie. Asa trebuie să spunem si noi în constiinta noastră, asa trebuie să gândim si noi despre tainele mai presus de întelegere. Să tacă firea omenească cu gândurile ei pământesti si să audă, să asculte, să vadă pe cei care îl însotesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în moarte si prin moarte spre învierea cea de a treia zi, pe care o asteptăm si pentru care ne-am rugat să o ajungem ca să ne închinăm Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără de osândă si să ne împăcăm cu toti. Să le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi si asa, în ziua Învierii să strigăm: „Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le”.

Pentru vremea la care am ajuns ne-am rugat de-a lungul întregului post al Pastilor. Am zis la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite rugăciune către Dumnezeu: „Dă-ne nouă, Bunule să luptăm lupta cea bună, calea postului să o săvârsim, credinta nedespărtită să o păzim, capetele nevăzutilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm si fără de osândă să ajungem a ne închina si Sfintei Învieri”. Am ajuns în ziua Sfintei Învieri, am ajuns să ne închinăm Sfintei Învieri. Biserica însă ne cere ceva anume si zice:

„În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea si unii pe altii să ne îmbrătisăm, si să le zicem frati si celor ce ne urăsc pe noi si asa să strigăm: Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le”.

Întrebarea firească pentru fiecare dintre noi este: Ne închinăm cu adevărat Sfintei Învieri? Le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi? Suntem binevoitori fată de toti oamenii? Dacă da, atunci suntem fericiti, pentru că trăim Ziua Învierii întru care dorim să ne luminăm. Spunem că Pastele Domnului sunt o trecere de la moarte la viată si de pe pământ la cer. Chemăm cerul si pământul să se veselească si zicem: „Cerurile după cuviintă să se veselească si pământul să se bucure, si să prăznuiască toată lumea cea văzută si cea nevăzută că Hristos a înviat, veselia cea vesnică”. Pentru că stim că „prăznuim omorârea mortii, sfărâmarea iadului si începutul altei vieti vesnice”. Si de aceea „lăudăm pe Pricinuitorul, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părintilor si preamărit”. Avem bucuria să vedem pe „Soarele dreptătii tuturor viată răsărind”, ne gândim la lumina Învierii, la bucuria izvorâtă din mormântul cel dătător de viată al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne bucurăm si noi împreună cu uncenicii Mântuitorului, care s-au bucurat văzându-l pe Domnul (In. 20, 20) si răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice:

„Toti să vă ospătati din ospătul credintei, toti să luati bogătia bunătătii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărătia cea de obste, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Si aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ si s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut si a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Înviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos si au căzut dracii. Înviat-a Hristos si se bucură îngerii. Înviat-a Hristos si viata vietuieste. Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morti începătură celor adormiti S-a făcut. A aceluia este slava si stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.

În această atmosferă trăind, suntem cu adevărat oameni care prăznuim Învierea Mântuitorului si dăm slavă celui ce a înviat din morti cu moartea pe moarte călcînd.

„Hristos a înviat, ce vorbă sfântă!
Îti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parcă serafimi-ti cântă
De câte ori crestine tu auzi.
Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în adevăr,
În poienita-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic si de măr.
În stupii de albine fără gres,
În vântul care suflă mângâios,
În ramura-nflorită de cires.
Dar, vai, în suflet ti-a-nviat Hristos?
Ai cântărit cu mintea ta, crestine
Cât bine ai făcut sub cer umblând?
Te simti măcar acum pornit spre bine?
Măcar acum te simti mai bun, mai blând?
Simti tu topită-n suflet vechea-ti ură?
Mai vrei pieirea celui plin de har?
Ti-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ti gură?
Iubirea pentru semeni o simti jar?
O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat,
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânti: Hristos a înviat!”

sursa: nistea.com

Interviu difuzat în Vinerea Mare (10 aprilie 1998)
pe Canalul Radio România Actualităti

( publicate in volumul ÎNTÂMPINARI – Interviuri cu Părintele Teofil Părăian realizate de Sabin Vodă)

2 comentarii »

  1. […] SURSA […]

    Apreciază

    Pingback de Chemare la post și rugăciune în Vinerea Mare « flamura verde — 21 Aprilie 2011 @ 13:38 | Răspunde

  2. […] SURSA […]

    Apreciază

    Pingback de Învățături pentru ziua de Sâmbăta Mare « flamura verde — 22 Aprilie 2011 @ 20:35 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: