Bucovina Profundă

18 Iunie 2011

Neculai Popa, nasterea intru Imparatie: 18 iunie 2011

Neculai Popa, nasterea intru Imparatie: 18 iunie 2011

Astazi dimineata, 18 iunie 2011, domnul Neculai Popa a trecut la cele vesnice.

Cel ce l-a marturisit pe Hristos in prigoanele secolului XX, a fost chemat de Hristos ca si Acesta sa marturiseasca pentru el in fata Tatalui. Un apropiat al sau marturisea ca azi s-a trezit devreme, dupa ora 5, a dat de mancare animalelor din gospodarie, s-a spalat, s-a barbierit, s-a intins in pat si dupa trei suspine si-a dat duhul in mainile Celui pe care l-a marturisit toata viata cu discretie, fermitate, modestie, cu pret de chinuri, suferinte, sange, ani indelungati de temnita. 

Inmormantarea va avea loc luni 20.06.2011 orele 10,00, la biserica Precista Veche din Piatra Neamt.

Sa il avem de model de viata si traire ca pe un chip luminos, ce s-a facut transparent al Chipului lui Hristos cel prigonit, schingiuit, omorat si inviat. Sa avem rugaciunile lui !

Neculai Popa (născut 1925)

(din „Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche)

 Neculai Popa s-a născut în martie 1925 în comuna Dragomireşti-Neamţ, din părinţi ţărani mijlocaşi. Era student la drept în anul II la Iaşi când a fost arestat, în 15 mai 1948. Au urmat ani grei de puşcărie şi martiriul „reeducării”, pentru vina de a fi pus mai presus de orice dragostea de ţară şi ura pentru doctrina străină comunistă. Dar, cum spune el, „Dumnezeu a vrut să trăiesc” şi Neculai a învins chinurile, boala, închisorile şi lagărele şi a supravieţuit pentru a deveni una dintre puţinele victime ale terorii comuniste care a avut curajul să-şi aştearnă în scris amintirile. Le-a dedicat tuturor celor căzuţi în lupta împotriva comunismului, pentru ca nedreptatea şi tortura să nu fie uitate. Pentru ca cei care le-au comis să nu le poată nega, să nu le poată ascunde. Pentru ca cei care au suferit să rămână în amintirea noastră.

„Cei care am luptat împotriva comunismului nu eram îmbătaţi cu alcool, ci eram cuprinşi de dragostea de neam, de ţară, de dreptate, de adevăr, de libertate şi mai ales de dorinţa de a ne apăra biserica şi credinţa în Dumnezeu. Acestea au fost cauzele care au făcut ca închisorile din ţară să devină neîncăpătoare pentru români. Am început această luptă fără a fi îndemnaţi de cineva, ci pentru că propria noastră conştiinţă nu ne permitea să rămânem nepăsători. Spre deosebire de tine­retul de azi, generaţiile din trecut au fost beneficiarele unei educaţii sănătoase, având rezultate mult superioare celei ce-i i-a urmat. Educaţia primită de la părinţi avea la bază credinţa în Dumnezeu, frica de păcat, iubirea de neam şi de ţară. Am fost crescuţi într-o atmosferă plină de dragoste şi respect faţă de cei din jurul nostru,  nefiind  intoxicaţi de propaganda ateismului comunist sau a luptei de clasă. Am avut norocul să nu cunoaştem influenţa nefastă a televiziunii cu filmele sale obscene şi libidinoase sau alte blestemăţii. Dimpotrivă, părin­ţii şi bunicii noştri ne vorbeau despre faptele frumoase sau eroice din viaţa înaintaşilor noştri, care ne impresionau atât de mult, încât ele deveneau pentru noi simboluri vrednice de urmat. Ajunşi pe băncile şcolilor, aflam tot mai multe lucruri noi, iar îndemnurile şi sfaturile primite de la dascălii noştri ne-au făcut să trăim cu convingerea de nestrămutat că ne-am născut creştini şi români, că aşa trebuie să trăim şi să murim. Pentru noi, această convingere constituia însuşi rostul vieţii noastre pe pământ. De aceea, noi nu am ajuns în închisori din spirit de aventură sau din dorinţa de a face acte de bravură, ci din convingerea fermă că ne facem datoria faţă de neam şi ţară, faţă de biserica noastră, faţă de noi înşine.

…Îşi închipuie un tânăr de azi cum poate un om să accepte moartea sa pentru a salva pe altul? Câţi îşi pot închipui că un om preferă să accepte să fie torturat şi să-şi mănânce propriile fecale, decât să-şi lovească camaradul de suferinţă sau decât să afirme că nu mai crede în Dumnezeu?”.

În vara anului 1946 terminând liceul „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, s-a făcut o tabără FDC la care au participat reprezentanţi ai tuturor grupărilor FDC din Moldova şi Bucovina. S-a căutat un loc mai greu accesibil în munţii din apropiere. Tabăra a avut loc între 20-28 iulie, iar în ea „s-au legat prietenii pe care nimic nu a reuşit să le distrugă, s-au modelat caractere şi s-a hotărât soarta multora dintre noi”. Acesta va fi un cap de acuzare, căci ajuns la Iaşi la facultate, se va ocupa de grupurile FDC din judeţele Neamţ, Bacău, Roman, urmând a ţine legătura între aceste judeţe şi Iaşi. Dar, în noaptea de 14-15 mai 1948 este arestat şi dus la Siguranţa din Piatra Neamţ. După două săptămâni, dus la anchete la Suceava, iar de aici la Piteşti, în august.

Despre infernul reeducărilor Piteştiului mărturiseşte: „am avut norocul sau poate nenorocul de a fi şi eu în această perioadă în penitenciarul din Piteşti, unde am putut să văd „cum a fost creat omul”, cu virtuţile sau slăbiciunile sale. Mi-a fost dat să văd cum un om se poate transforma, cu sau fără voia lui, într-un instrument de tortură pentru semenii lui sau cum poate accepta martiriul cu seninătate”.

În ziua de 5 decembrie 1950, când se afla în camera 3 subsol, a început măcelul ordonat de Ţurcanu. La 2 ianuarie 1951 este luat şi el la bătaie: bătăi la palmă, la tălpi, apoi unde se nimerea. După bătaie a fost pus să facă 300 de genuflexiuni cu mâinile în sus. Alături de el era un reeducat care impunea ritmul cu lovituri de ciomag peste picioare. Au început să-l calce cu picioarele. A simţit că începe să-şi facă nevoile pe el.

După ce şi-a făcut nevoile în gamelă pentru mâncare, a fost trimis să o ia şi să mănânce tot ce este în ea. A doua zi a fost bătut din nou şi i-a fost luxat sau fracturat maxilarul. Culoarea palmelor era aproape neagră şi înainta printre degete spre partea exterioară. Picioarele erau vinete şi se umflau mereu. Vorbea tot mai greu, fără să ştie că maxilarul era luxat sau fracturat. Nu putea respira decât cu mari dureri şi-şi dădea seama că are temperatură. În această atmosferă are loc vizita odiosului criminal Nicolski:

„Într-o dimineaţă, suntem scoşi toţi bolnavii pe sală şi dezbrăcaţi la pielea goală, ca să ni se facă percheziţie. Era încă iarnă, frig, şi noi eram ţinuţi pe sală în picioarele goale, pentru percheziţia care se făcea foarte încet. Şedeam desculţi pe ciment, fără a ni se permite să luăm cel puţin o pereche de ciorapi. Frigul, frisoanele, făceau să-mi clănţăne dinţii în gură. La un moment dat, se aude mişcare pe sală, iar gardienii devin mai brutali, ţipă şi înjură spre a fi auziţi. În această atmosferă, apare, mândru şi încruntat, generalul criminal Nicolski, cu o privire plină de ură. Trece pe la fiecare, privindu-ne cu dispreţ şi răutate. Ajuns în dreptul meu, sanitarul, probabil pentru a demonstra că-şi face datoria, începe să mă prezinte, spunând că am fost în stare foarte gravă, cu cangrenă la ambele picioare, apă la plămâni, otită şi că acum sunt în afară de orice pericol, datorită tratamentului primit. Nu l-a mai lăsat să continue, replicându-i aproape într-un urlet că nu trebuia să strice medicamentele pe nişte bandiţi, fiindcă acestea aparţin clasei muncitoare şi că singura favoare pe care o merităm noi este de a fi împuşcaţi cinci la un glonţ. Apoi, îndreptându-se spre mine şi arătându-mă cu degetul, a spus: Un glonţ e prea scump pentru un bandit, ar trebui cinci la un glonţ”.

Dus la infirmerie şi ţinut 7 luni de zile, va fi trimis la Gherla, iar în august 1954 ajunge la sanatoriul Tg. Ocna, fiind bolnav de TBC. Glasul de mulţumire îl înalţă către Dumnezeu Care l-a ajutat să treacă cu bine prin Piteşti: „Dacă am reuşit să trec prin reeducarea din Piteşti şi să ies cu conştiinţa împăcată că nu am făcut nici un rău nimănui, sunt convins că meritul nu-mi aparţine mie, ci faptului că Dumnezeu nu m-a părăsit şi poate datorită rugă­ciunilor, posturilor şi lacrimilor vărsate de mama”.

Mutarea la Tg. Ocna a fost o minune de la Dumnezeu, prin întârzierea pansamentului şi vizita medicului care-l vede palid şi acceptă trimiterea lui. Trece prin Jilava unde rămâne 10 zile în camera de tranzit. După Tg. Ocna urmează Aiudul, în secţia TBC. Urmează domiciliul obligatoriu în comuna Bumbăcari, 19 iulie 1957, timp de trei ani. A stat în acelaşi sat împreună cu Gh. Reus şi preotul Zosim Oancea. Dormeau iarna cu căciula pe cap, iar dimineaţa pe plapumă, peste care puneau o pătură, în dreptul gurii se forma un strat de promoroacă.

Cu trei zile înaintea cununiei religioase de aici, este din nou arestat – în noaptea de 19-20 sept. 1958 – şi dus la securitatea din Însurăţei, iar soţia supusă unei adevărate terori, obligând-o să divorţeze. Va fi dus în coloniile Culmea şi Periprava. La Periprava a fost repartizat la inapţi, întrucât încă de la Culmea îi mai apăruseră nişte fistule datorate TBC-ului osos şi care nu se mai închideau, plus inflamarea unor noi ganglioni. Dus la Văcăreşti, revine în Deltă la Periprava, după un popas în închisoarea din Galaţi, iar la 6 mai 1964 este eliberat, după 16 ani de chinuri cumplite. Eliberarea însă nu-i va aduce prea multe bucurii, căci „pseudolibertatea în care intram avea să-mi ofere multe deziluzii şi poate aveam să regret multe,  tânjind  după  liniştea  sufletească  din   unele perioade ale puşcăriei”.

După „Revoluţie” îşi scrie memoriile adunate în cartea „Coborârea în iad”, Piatra Neamţ, 1998, reeditată la Ed. Axa, Botoşani, 2009.

(Neculai Popa) „a lăsat în amintirea celor care l-au cunoscut, icoana omului ideal. Crescut în duhul mănăstirilor şi educat în această atmosferă de către mama sa, Nicolae s-a dovedit a fi într-adevăr un om între oameni. Era prototipul omului plin de bunătate, mereu senin şi împăcat cu situaţia dată. Torturile şi condiţiile grele nu l-au copleşit niciodată. Dragostea lui profundă pentru Dumnezeu şi semenii lui au făcut ca nici cele mai groaznice torturi să nu-l poată dărâma. În libertate era considerat un camarad de mai puţină importanţă. Oricum însă, Nicolae l-a impresionat profund şi pe Ţurcanu, dacă mi-aş putea îngădui această afirmaţie, pentru că el a fost unul din puţinii care n-a ridicat nici un deget împotriva camarazilor săi. Mi-a rămas în memorie, parcă văd şi acum înaintea ochilor, scena când mulţi dintre noi eram torturaţi, pentru ca la rândul nostru să torturăm şi noi pe alţii, iar Nicolae se ridica asemeni unui brad şi, cu bunul simţ şi modestia care-l caracterizau, le răspundea răspicat celor din comitetul de tortură că el nu-şi putea bate semenul chiar de ar fi ucis. Nu ştiu cum s-a făcut că această atitudine a lui Nicolae a coincis odată cu intrarea lui Ţurcanu în cameră, venit să verifice cum se desfăşurau torturile. Cum l-a văzut Zaharia, i-a şi raportat cazul. Ţurcanu s-a îndreptat spre prici, i-a făcut semn lui Popa să vină la el, l-a înşfăcat de gulerul hainei şi i-a dat o palmă peste obraz cu atâta putere, încât i-a luxat mandibula, desfigurându-l.” (D. Bordeianu, „Mărturisiri din mlaştina disperării”)

8 comentarii »

  1. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii!…

    Apreciază

    Comentariu de Georgiana Taralunga — 18 Iunie 2011 @ 22:32 | Răspunde

  2. Dumnezeu sa te odihneasca în pace, Sfinte Martir Neculai !

    „Mergi la Cer si te aseaza
    Lânga Tatal Creator,
    TU ce lasi în lume pace
    O, IISUSE Salvator”….

    Apreciază

    Comentariu de Mos Ioan — 19 Iunie 2011 @ 00:26 | Răspunde

  3. […] Bucovina Profunda: Neculai Popa, nasterea intru Imparatie: 18 iunie 2011 […]

    Apreciază

    Pingback de STIRILE ZILEI (20.06.2011) « Saccsiv's Weblog — 20 Iunie 2011 @ 00:45 | Răspunde

  4. Ultima data l-am vazut la Tg. Ocna anul asta. Un chip senin si luminos, nimic nu trada din suferintele indurate, un gentlemenn adevarat care in delicatetea lui nu-si arata ranile ci le pastreaza ca margaritare de pret pentru a le oferi Stapanului ceresc. Iata un chip desavarsit de crestin si roman, crescut la scoala Legiunii Arhanghelul Mihail si adapat cu seva Ortodoxiei.
    Cine spune ca Miscarea Legionara n-a dat sfinti comite o crima la fel de mare ca cei ce se cazneau in inchisori sa-i omoare pe detinutii care – intamplator?? – au moaste facatoare de minuni. Si care – intamplator?? – sunt aproape toti legionari.
    Acesta de fata este unul dintre ei.

    Apreciază

    Comentariu de Fabian — 20 Iunie 2011 @ 22:42 | Răspunde

  5. of, incet, incet ni se duc modelele
    poate de acolo de Sus sa se roage si pentru noi cei ramasi in iadul creat de neocomunistii de azi

    Apreciază

    Comentariu de bucovinean — 21 Iunie 2011 @ 21:36 | Răspunde

  6. Dumnezeu sa-l odihneasca !

    Apreciază

    Comentariu de GabiM. — 22 Iunie 2011 @ 22:29 | Răspunde

  7. Sa cobori in infern si sa nu ridici mana asupra semenului, aceasta inseamna sa fii sfant. Dumnezeu sa-l ierte.

    Apreciază

    Comentariu de STOP RFID 666 — 25 Iunie 2011 @ 21:08 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: