Bucovina Profundă

24 Iunie 2011

Părintele Justin Pârvu: România – rezistenţa ortodoxă din Balcani

Filed under: Parintele Iustin,sfinti contemporani — Mircea Puşcaşu @ 02:03

Părintele Justin Pârvu:

România – rezistenţa ortodoxă din Balcani

(realizat de Monahia Fotini, 3 iunie 2011)

Părinte, vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre poetul şi mărturisitorul Radu Gyr. V-a ajutat poezia lui Radu Gyr în închisoare?

Pentru mine, a fost foarte impresionant un moment din viaţa de detenţie a lui Radu Gyr, anume – asumarea sentinţei condamnării la moarte, care s-a judecat timp de un an de zile. Timp de un an de zile omul acesta a stat cu nesiguranţa zilei de mâine, aşteptând în orice clipă să fie executat. Această tortură psihică mi s-a părut cea mai groaznică posibilă. Pentru că era atât de inumană şi bestială purtarea gardienilor, încât nu vă puteţi imagina. De pildă, condamnaţii la moarte erau încarceraţi într-un corp anume, iar gardienii mimau executarea altora şi trăgeau câte un foc de armă, aşa de formă, ca să audă deţinuţii, care aşteptau cu sufletul la gură să le vină rândul. Era groaznic să trăieşti aceste momente.

Uneori îşi băteau joc de ei, minţindu-i că urmează să fie executaţi. Bieţii deţinuţi erau legaţi la ochi şi trimişi în faţa plutonului de execuţie care trăgea cu gloanţe false, şi apoi erau duşi iarăşi la celulă. Iar după două-trei săptămâni veneau şi anunţau schimbarea pedepsei. Cei care aveau condamnări la moarte erau supuşi la chinuri şi pedepse mai aspre, cum ar fi scaunul electric, o alimentaţie minimă şi te făceau de ajungeai ca o cârpă lepădată. Deveneai ca un om mort de viu. Eu însumi am stat în celulă cu un comandant legionar de prin Ardeal, care a întâmpinat astfel de torturi – Roşca Mihai. Şi ajunsese, săracul, în starea asta de cădere morală şi fizică, tot așteptându-și condamnarea timp de o lună de zile. După o lună de zile, a venit comutarea pedepsei. Dar când mă gândesc la Radu Gyr că a stat un an de zile supus acestei terori… Însă Gyr avea o imensă forţă lăuntrică. El nu s-a lăsat înspăimântat prea mult de moarte. El a primit cu seninătate condamnarea, el se simţea onorat să își dea viaţa pentru Dumnezeu şi idealul său. Poeziile lui Radu Gyr au fost Psaltirea închisorii. Toţi ne-am hrănit din poezia lui, care era binecunoscută nu doar de deţinuţii legionari, ci şi de toţi ceilalți, de alte orientări politice, care rămâneau uimiţi şi pătrunşi de sacrificiul legionarilor, care renunţau şi la puţina lor porție de mâncare pentru a salva pe altul mai plăpând. Însuşi gestul de a oferi ceva altui deţinut în închisoare putea fi fatal, pentru că dacă erai prins, erai aspru pedepsit sau chiar executat pe loc. Deci, era şi un risc foarte mare la care se supuneau. Şi pentru faptul că ştiai o poezie de Radu Gyr, te trezeai imediat cu dosarul verde.

Prima poezie de Radu Gyr, pe care am învăţat-o, a fost As’noapte, Iisus… Poeziile lui erau scrise pe perete sau pe pantof. Radu Gyr a fost aşa de mare, că nici măcar nu s-au putut atinge de el: a rămas viu şi nevătămat.

Cum reuşeaţi să scrieţi pe pantof?

Umezeai oleacă pantoful, talpa, şi scriai cu varul de pe perete. Se imprima extraordinar varul în cauciucul acela înmuiat. Unii mai confecţionau peniţe din lemn de fag sau stejar. Noi ne lăfăim acum cu calculatoarele că încap mii de cuvinte pe un centimetru pătrat, pe când acolo noi scriam numai începutul cuvântului, ca să încapă. Aşa procedam şi cu alfabetul morse, băteam doar începutul cuvântului, iar restul era de la sine înţeles. Erau deţinuţi cu o aşa inteligenţă încât ştiau din memorie poezii întregi, citate întregi din Sfânta Scriptură şi le transmiteau pe calea aceasta a alfabetului morse. De aceea mergea foarte rapid comunicarea prin morse; era o adevărată publicaţie şi ziaristică. Însă gardienii au aflat de alfabetul morse şi de acum stăteau cu stetoscopul la ureche şi ascultau prin celule. Dar şi noi învăţasem unde să ne aşezăm să batem în perete. Eu mă aşezam în unghiul morţii, imediat după uşă, între uşă şi perete, şi ei nu aveau cum să vadă; stăteam cu spatele aşa la perete şi cu mâna băteam morse. Iar gardianul te vedea că stai popândău acolo, şi îşi zicea: „Ei, acela nu face nimic”.

Martirii din temniţele comuniste sunt criticaţi pe de o parte că nu au adus un aport Bisericii, şi nici neamului, datorită controversatei lor apartenențe politice…

Iniţiatorii Mişcării Legionare erau în primul rând oameni creştini model, erau nişte modele ale societăţii. Ei au adus un mare aport neamului şi Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viaţa bisericească şi duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreţinut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreţinut un spirit viu al jertfei şi sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalţe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică şi la consolidarea aceasta, au contribuit minţile cele mai înalte ale culturii şi spiritualităţii noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reuşit să îi dea ţăranului o pâine mai ieftină, acesta era de altfel scopul lor. În afară de asta, ei au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului.

De pildă, în anul 1920, când era ancorat la Iaşi steagul roşu deasupra atelierelor din Nicolina, alături de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat şi a aruncat de acolo cârpa aceea roşie. Atunci mult tineret s-a ataşat Mişcării Legionare. Erau multe manevre străine, ce introduceau la noi în țară corupţia, în special ruşii şi evreii, care stăpâneau presa, învăţământul şi comerţul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mișcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul Evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor, atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.

Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi. Ei vin acum cu holocaustul lor, cum că românii i-au maltratat şi i-au dus în lagăre; dimpotrivă noi i-am protejat pe evrei. Antonescu avea ordin de la germani să îi aresteze pe evrei şi să îi închidă în lagărul din Transnistria. Antonescu ce a făcut? Nu a arestat niciun evreu. Ci în locul evreilor a adunat toţi ţiganii, i-a dus în lagăr, unde trebuiau duşi evreii. Nemţii ne întrebau cum stăm cu evreii. „Da, i-am deportat pe evrei”, pe când evreilor le-a dat în alb paşaport Antonescu să părăsească ţara şi aşa au scăpat de uciderea nemţilor.

Este cunoscut faptul că era o relaţie amicală între Codreanu şi rabinul sef din România, care a fost foarte impresionat de personalitatea Căpitanului, şi se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar şi împotriva nazismului. Se ştie că atunci când au vrut să cumpere o maşină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o maşină străină, dar numai nemțească să nu fie. Nu împărtăşea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era Mişcarea Legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimaţi de germani, cu protecţia papalităţii cu tot. În fond, atât ruşii cât şi germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.

Dacă acei tineri de care povesteaţi au reușit să coboare steagurile roşii, vom reuşi oare şi noi să înlăturăm steagurile ungureşti de pe clădirile principale ale Statului Român, aşa cum de pildă s-a întâmplat la Târgu Mureş unde ungurii şi-au arborat aşa-zisul steag al Ţinutului „secuiesc”, deasupra steagului României? Credeţi că vor dobândi autonomie, după cum urmăresc?

Conform situaţiei actuale, ei nu au cum să dobândească autonomia, dar în viitorul apropiat posibil; depinde de noi. Ei acum fac doar nişte teste, să vadă cam care este temperatura românilor, ca astfel să se pregătească şi să ştie cum să acţioneze. Ei nu își doresc o autonomie în sine, ci doar un pretext pentru a ne putea sta în coastă, să genereze dezbinare, la ordinele marilor puteri. Pentru că tot acest „dans” maghiar este şi în interesul occidentalilor, de aceea își permit o aşa îndrăzneală, însoţită de gesturi sălbatice. Iar românii, la ora actuală, sunt stăpâniţi de duhuri străine, nu mai este duhul de altădată, sentimentul jertfei de neam, şi nici nu mai există o astfel de educaţie, ba dimpotrivă. Tinerii noştri sunt încurajaţi să plece din ţară în lumea întreagă, şi în special cei care au capacităţi mai înalte, astfel încât ţara aceasta să rămână a nimănui.

Şi ajungem la scopul pe care duşmanii acestui neam îl urmăresc de zeci de ani: să nu existe o rezistenţă în zona asta balcanică. Apoi, de unde să mai fie vlagă de român, dacă bieţii sunt crescuţi la televizor şi calculator, sleiţi de puteri sufleteşti şi fără un ideal sau o conştiinţă puternică? De vină sunt şi profesorii care nu cultivă în sufletul elevului sentimente nobile, sentimente patriotice. Pentru că în fond ce este patriotismul? Patriotismul este dragostea şi respectul faţă de înaintaşii noştri, voievozi, eroi şi martiri care şi-au dat viaţa pentru a ne oferi nouă o Românie puternică. Nu, acum schimbă istoria din manualele şcolare şi îl îndobitoceşte ca să nu mai ştie românul de unde vine şi încotro se duce. Ce respect să mai aibă românii faţă de înaintaşii lor, dacă ei nu au respect nici măcar faţă de părinţii lor, acceptând să fie scoase din buletinele de identitate numele părinţilor. De altfel s-a ajuns la un punct foarte înaintat al globalizării. La ora actuală, putem spune că Europa este o moscovie peste tot, comunism.

Cum vedeţi conflictul din ultima vreme dintre patriarhiile ortodoxe, cu precădere între cea a Ierusalimului şi cea a României?

Acestea nu sunt decât nişte cancanuri patriarhale, care sunt provocate special spre a ţine Biserica în tulburare şi conflict. Ştim foarte bine că şi patriarhii au azi susţinere şi interese politice, pentru că nu mai există nicio instituţie nedirijată la ora actuală. Sunt interese neortodoxe de scindare a Bisericii. Au mai fost în istoria Bisericii conflicte între Patriarhii, dar au ţinut mai presus de toate neştirbită unitatea Bisericii, călcând în cele din urmă peste toate orgoliile şi neînţelegerile lor. Dacă, azi, capii bisericilor se bat de la o bucăţică de pământ, ce încredere să mai aibă credincioşii în ei? Cum mai pot ei propovădui neagoniseala şi smerenia? Noi fericim pe făcătorii de pace şi nu preafericim pe făcătorii de dezbinare. Duşmanii Bisericii dănţuiesc de bucurie, uitându-se la conflictele dintre ortodocşi, iar aceşti patriarhi, cu voie sau fără voie, cad în laţurile lor, făcând jocul acestor neiubitori de adevăr. Să ne rugăm pentru pacea şi unitatea lor!

Apar multe articole în presă cu caracter ateist, denigratoare la adresa creştinilor practicanţi, încercând să anuleze convingerile de bază ale Ortodoxiei, cum ar fi credinţa în viaţa de apoi. Credeţi că afectează viaţa creştină?

Aceste articole apar tocmai spre a opri oamenii să ia calea credinţei. Pentru că această criză economică i-a determinat pe oameni să se refugieze mai mult în sânul Bisericii. Şi acest lucru îi deranjează pe cei ce vor să obţină alte rezultate de pe urma acestei crize provocate; credinţa nu face parte din planul lor. Iar lumea intelectuală, în general, nu prea a avut convingeri religioase, ci a scris pentru cine a întins un salariu mai mare. Oamenii presei scriu la comanda stăpânilor lor. Ateismul bolşevic tot încearcă să renască. Aceşti oameni vor ca noi să ajungem nişte roboţi, adică oameni fără niciun scop şi ateismul este arma lor de bază. Au provocat sărăcia, ca omul să nu se mai gândească decât la o bucată de pâine pentru ziua de mâine. Dar, iată că oamenii se mai gândesc şi la Dumnezeu.

Această robotizare a societăţii, ei o încearcă acum şi prin invazia erei electronice, prin aceste cipuri, împotriva cărora sfinţia voastră aţi tras un mare semnal de alarmă şi aţi sfătuit credincioşii să nu le accepte cu niciun chip şi să ceară autorităţilor dreptul la o viaţă liberă, o viaţă normală. Mulţi dintre aceşti credincioşi sunt însă bulversaţi, deoarece primesc sfaturi diferite de la alţi duhovnici, unii chiar de renume, inclusiv din Sfântul Munte Athos iar sfinţia voatră aţi fost acuzat că panicaţi creştinătatea şi provocaţi tulburare…

A spune un adevăr nu înseamnă că produci panică. Uneori adevărul e greu de purtat, mai ales pentru cei ce nu se leapădă de cele ale lumii. De altfel şi vin mulţi credincioşi care s-au dus să viziteze Muntele Athos, Ierusalimul şi alte oaze duhovniceşti ale lumii şi se întorc înapoi aproape neschimbați, contrariaţi chiar că nu mai găsesc acolo o viaţă de asceză şi nevoinţă, după cum se aşteptau, după cum citesc prin paterice şi prin cărţi. Nu mai găsesc decât sfinte moaşte şi icoane făcătoare de minuni, de unde primesc mângâiere şi ajutor în necazurile lor, dar un sfat, o susţinere duhovnicească – cu anevoie găsesc.

Din păcate, Athonul s-a modernizat şi şi-a ieşit de pe făgaşurile lui de altădată. Majoritatea călugărilor sunt neinformaţi şi nu sunt la curent cu problemele oamenilor, dar dacă ar fi avut dragoste şi durere pentru lume, ar fi descoperit prin Duhul Sfânt ce să le spună. Dar uneori, pentru că stăm izolaţi de lume şi mergem la slujbele Bisericii şi facem câte o demonstraţie de priveghere, ni se pare că ne-am făcut datoria şi că avem rugăciune. Rugăciunea este smerenie şi durere pentru celălalt. Athoniţii trebuie să aibă mare grijă în ceea ce spun, pentru că omul simplu se îndreaptă către ei cu credinţă, ştiind că este un munte aflat sub protecţia Maicii Domnului, un munte al nevoinţelor sihăstreşti, un far de lumină pentru ei.

Viaţa creştină din Grecia a decăzut foarte mult şi evlavia românilor îi depăşeşte. Nu ai să vezi în curţile bisericilor noastre credincioşi care să fumeze, la ei însă credincioşii fumează alături de preoţi. Şi eu, când am ieşit din închisoare, am călătorit spre Athos cu gândul de a rămâne acolo, dar primul călugăr grec pe care l-am întâlnit, era unul care fuma nestingherit în văzul lumii. Nu mi-a mai trebuit Athos şi abia aşteptam să mă întorc în ţărişoara mea. Bineînţeles că nu toţi sunt aşa, sunt şi acolo oameni aleşi, oameni ai rugăciunii, dar la greci fumatul şi alte obiceiuri sunt lucruri normale, fireşti, nu îşi mai pun problema că păcătuiesc.

Ce le transmiteţi athoniţilor care contestă poziţia sfinţiei voastre referitoare la cipuri?

Athoniţilor care contestă această convingere a noastră, eu le transmit să aibă grijă să nu se depărteze de la principiile şi acrivia adevăraţilor athoniţi, bătrânilor care le-au lăsat lor rânduielile athonite. Să nu se depărteze, prin modernizare, pentru că vine osânda lui Dumnezeu şi nu o să mai avem nici atât cât ne dă Dumnezeu. Să ne gândim că judecata va începe de la casa noastră ortodoxă. Ei trebuie să fie un model de morală creştină şi lepădare de cele lumeşti, ca să nu se facă sminteală fraților mai mici, care vin către ei ca la nişte luminători ai Ortodoxiei. Iar dacă nu cunosc aceste probleme şi nu au găsit răspuns înaintea lui Dumnezeu la aceste probleme, mai bine le-ar fi lor să tacă decât să grăiască împotrivă. La judecată o să îi întrebe Dumnezeu: ce aţi făcut voi pentru neamurile acestea ortodoxe? Să dea Dumnezeu să iasă cu bine la această întrebare.

Iar credincioşilor care sunt derutaţi de poziţia lor, ce le spuneţi?

Ortodocşilor noştri români le transmit să fie credincioşi principiilor creştine unde s-au născut. Pentru ei, cea mai sănătoasă rânduială este acolo unde s-au botezat şi au văzut lumina zilei şi a Ortodoxiei. Să fie statornici în ceea ce le-am spus şi până acum, să nu primească aceste otrăvuri electronice, pentru că sunt periculoase, atât pentru viața aceasta temporară, cât şi pentru cea veşnică, datorită scopurilor antihristice ce le ascund. Să se gândească, aşa cum spune psalmistul – că toată bogăţia aceasta a lumii este deşertăciune. Am spus şi alte dăţi: nu trebuie să primim aceste strâmtorări şi necazuri cu panică, ci cu bărbăţie şi seninătate să mergem pregătiţi cu sufletul pe poarta cea strâmtă a Crucii, prin care a intrat Hristos şi ne-a ridicat la frumuseţea cerească. Noi nu avem aici cetate stătătoare, ci luptăm nădăjduind în Împărăţia veşnică, Împărăţia lui Dumnezeu. Neamul nostru este obişnuit cu suferința şi va trece şi de această ispită, pe care o consider ca pe cea mai periculoasă din toate care au fost până acum. Dar Dumnezeu, cum ne-a orientat atâtea veacuri, o să ne orienteze şi de aici înainte.

Cu timpul își vor da seama din ce în ce mai mulţi că aceste cuvintele ale mele au fost adevărate şi mă rog pentru ei ca să poată face faţă urgiei ce va veni şi să biruiască fiara antihristică, ce i s-a dat putere să biruiască şi pe cei aleşi de îi va fi cu putinţă. Noi nădăjduim că, creştinătatea se va trezi şi va primi puterea Sfântului Duh, pentru rugăciunile martirilor şi tuturor sfinţilor noştri, cărora ne rugăm. Amin!

interviu din nr. 17 al Revistei ATITUDINI

1 comentariu »

  1. VALOAREA SF. LITURGHII ! http://www.youtube.com/watch?v=3mk_9PBJP-8

    Apreciază

    Comentariu de Ortodox — 2 Iulie 2011 @ 22:30 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: