Bucovina Profundă

4 August 2011

Părintele Gavril Zob (1915-1997): + 31 august

Filed under: Fabian Seiche,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 00:18

Părintele Gavril Zob (1915-1997)

+ 31 august

           Născut la 2 iunie 1915, într-o familie de ţărani, Sofronie şi Maria din comuna Măgoaja, judeţul Cluj. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, liceul la Dej, iar Facultatea de Teologie la Cernăuţi, licenţiat la 18 mai 1942, căsătorit în acelaşi ani cu Draga Brătulescu (născută la 18 aprilie 1916). În vremea regelui Carol al II-lea, a fost arestat (1 ianuarie 1937) pentru activitate legionară. În timpul ocupaţiei maghiare, a fost refugiat la Suceava şi Cernăuţi. A fost încadrat în Directoratul Românizării, Colonizării şi Inventarului de la 1 decembrie 1941 – 1 septembrie 1942, când a demisionat pentru a fi numit preot. La 5 octombrie 1942 a fost hirotonit preot de către Episcopul Vasile Stan al Maramureşului, pentru parohia Nucşoara, judeţul Hunedoara, unde a stat până la 1 aprilie 1946, când este transferat la parohia Gherla I. Aici are o activitate deosebită pe plan pastoral şi catehetic. Solicită Episcopiei a fi numit profesor de religie la Liceul Petru Maior şi la celelalte şcoli (2 octombrie 1946); în ianuarie 1947 era preot catehet la Şcoala primară de stat. Repară biserica (1948) parţial distrusă de bombardamentele din1944.

În 24 ianuarie 1949, stând de vorbă cu maiorul Vilaia Adrian, au discutat „ce ar putea face poporul nostru atât de îngenuncheat şi atât de batjocorit de năvălitorii comunişti din răsărit, care acum ne luau tot ce aveam mai scump, credinţa în Dumnezeu şi întreaga bogăţie a pământului românesc… În această discuţie nu era vorba de o organizaţie, ci de un dor care era al întregului popor român”, cum însuşi declară. Cele discutate au fost spuse unui prieten care, arestat şi torturat, va spune cele discutate. La 29 ianuarie, părintele Gavril este arestat sub pretext că vrea să răstoarne ordinea politică din România, torturat şi schingiuit cu bestialitate. Zilele de 5, 6, 7 februarie au fost cele mai îngrozitoare din viaţa sa. Toţi călăii de la Securitatea din Dej s-au schimbat cu rândul, pentru a-l determina să recunoască faptul că făcuse o organizaţie extremistă.

La 11 octombrie 1949, Tribunalul Militar îl condamnă la „zece ani temniţă grea, cinci ani degradare civică şi confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale”. În copia sentinţei de condamnare, se menţiona că „acuzatul Zob Gavril, vechi legionar, încă din 1937, se încadrează în mişcarea legionară şi de pe atunci duce o vie activitate. Nutrind sentimente legionare în contra actualului regim de democraţie populară a primit însărcinarea de la şefii mişcării legionare din judeţul Cluj, Gherasim şi Călin Aurel, de a organiza în judeţul Someş, al cărui şef fusese numit de cei de la Cluj, căutând a încadra în această mişcare cât mai mulţi membri din foştii legionari verificaţi…

Organizaţiunea iniţiată de acuzat avea caracter politic fascist, cunoscută fiind ideologia legionară a urei de rasă, misticism etc., precum şi caracterul ei paramilitar, de înarmare şi o subordonare ierarhică, întrebuinţând violenţă, teroare şi sabotaj împotriva regimului actual.”

În locul său va fi transferat preotul Loga Vasile (protopop) din Baia de Arieş, raionul Câmpeni. Detenţia a făcut-o la Aiud, în umilinţe, foame, boli (tuberculoză) şi schingiuiri „ce numai iadul le putea inventa”. A fost coleg de suferinţă cu poetul Radu Gyr (1905-1975) şi coleg de celulă cu preotul Zosim Oancea.

După expirarea pedepsei, a mai primit o condamnare de patru ani, pedeapsă administrativă, făcută la Canal şi în Deltă, la Periprava, astfel că se reîntoarce acasă la 1 februarie 1963. În tot acest timp, a simţit mâna lui Dumnezeu.

Până în 1964, a lucrat ca muncitor necalificat pe şantier, la Cluj, pentru a-şi întreţine familia.

Arhiepiscopul Teofil al Clujului l-a primit cu drag, iar consilierul administrativ, preotul Onisie Moraru, fost coleg de şcoală a făcut tot ce a putut, astfel că la 1 martie 1964 este reîncadrat ca preot la parohia Hăşdate, lângă oraşul Gherla, cu filiile Iclozel şi Silivaş şi după ce, în toamna lui 1963 semnase însuşi episcopul Teofil o cerere adresată lui Dumitru Dogaru, Secretarul General al Cultelor, în favoarea părintelui.

În rapoartele de activitate întocmite, părintele Gavril se arată un neostenit şi neobosit slujitor al altarului. Astfel, el arată: „Cu regularitate, am făcut Liturghii în toate duminicile, vecerniile, iar după vecernii, am făcut cateheză…, am vizitat bolnavii şi credincioşii (Raport pe septembrie 1966).

Va reuşi să construiască o biserică la Hăşdate, iar 18 iulie 1971, s-a sfinţit bisericuţa de la marginea oraşului Gherla, cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, reparată radical de părintele, sfinţită de către P. S. Teofil Herineanu. În 1970 (7 septembrie), a fost distins cu brâu roşu, iar în 1974, a fost făcut iconom stavrofor (5 decembrie). Actul era unul de mare curaj din partea Bisericii, de recunoaştere a vredniciei unui preot de mare ţinută morală. Prin aceste distincţii, se recunoşteau „ostenelile depuse până acum în slujba Bisericii”, erau „o mângâiere şi un îndemn pentru tot mai sporită şi folositoare strădanie duhovnicească şi pastorală în viitor”, deci o sfruntare pe faţă a regimului.

În 1976 se reîntoarce la vechea parohie din Gherla, unde va construi „biserica din parc”, o adevărată catedrală, încununare a jertfei sale de o viaţă, de asemenea îngrijindu-se de iconostasul din biserica satului natal.

A fost preotul care a făcut primul serviciu religios într-o închisoare românească după 1989, de Sfintele Paşti, în 1990, la Gherla.

În 1993 rămânând văduv, se mută la Cluj, iar în 1996, i se acordă cea mai înaltă distincţie bisericească: Crucea Patriarhală (11 septembrie), cu ocazia sfinţirii bisericii din parc de către ÎPS Bartolomeu Anania. Va trece la cele veşnice un an mai târziu, la 31 august 1997.

Părintele Gavril Zob avea ca simpatizant al mişcării legionare un crez profund creştin. Comunismul şi creştinismul erau pentru el nu numai diametral opuse, dar se excludeau reciproc.

„De vor intra trupele ruseşti pe la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele Diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină, că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza, adică bolşeviza? Inutil de a le discuta”.

În câteva cuvinte-testament, îşi va exprima tăria şi credinţa sa de o viaţă: „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile ce mi le-a dat, Îi mulţumesc că şi pe mine m-a ales să duc crucea neamului meu, am fost de multe ori slab, dar nădejdea în ÎNVIERE n-am pierdut-o niciodată.”

Bibliografie:

AFG – Arhiva Familiei Pr. Gavril (Zob)

APG – Arhivele Parohiei Gherla I

 

Fabian Seiche

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: