Bucovina Profundă

17 August 2011

Ioan Alexandru despre martiriul Sfintilor Brancoveni

Filed under: articol,Brancovenii,poezie,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 00:05

 Ioan Alexandru despre martiriul Sfintilor Brancoveni

„unde este hoitul acolo sunt şi vulturii”

Martirii întreţin jertfa lui Hristos în istorie. Ei sunt vulturii care întreţin rana jertfei lui Hristos.

Martiriul Sfinţilor Brâncoveni

Ioan Alexandru – note de curs

Înainte de a ridica în imn viaţa şi jertfa brâncovenilor Ioan Alexandru justifică acest demers pe baza Sfintelor Scripturi:„Când Hristos zice: ‚Saule ,Saule pentru ce mă prigoneşti, Hristos se identifică cu urmaşii Săi care suferă.Jertfa martirilor este o prelungire a jertfei lui Hristos nu ca ceva necesar ci din iubire atrăgătoare.”

Pe temeiul Sfintei Scripturi Ioan apăra faptele de credinţă a celor de o seminţie şi grai pe baza evenimentelor biblice de valoare universală ce au marcat şi vor marca destinul cosmic: Rusaliile şi Apocalipsa.

„Graiul şi seminţia sunt adeverite de credinţă ca valori eterne ale fiinţei omeneşti. Graiul, glossa, limbile neamurilor au fost sfinţite pe pământ, acum aproape 2000 ani, în ziua de Rusalii, când sub formă de limbi de foc Duhul Sfânt S-a împărţit peste cele douasprezece seminţii simbolizând toate neamurile pământului. Ca limbă, ca graiuri, suntem aşadar sanctificaţi. Ca seminţii, în cealaltă carte, care întruchipează sfârşitul neamurilor, Apocalipsa lui Ioan de pe Patmos, ni se spune spre sfârşituri despre Ierusalimul ceresc, când apare ca o mireasă pe pământ, în acea Basilee, în acea Împărăţie vestită, unde sunt aduse folosul, câştigul, slava etniilor, a seminţiilor. Aşadar, între Rusalii şi Apocalipsă este cuprinsă prin credinţă, justificarea aducerii înaintea oamenilor a fraţilor de un grai şi de o seminţie, ca veşnică aducere aminte întru zidire a faptelor lor care au putere de edificare sufletească fiind valori eterne pentru toate generaţiile. Aşadar vorbim despre lucrarea în sânul unui grai şi a unei seminţii înfăptuită de unul dintre fraţii noştri, Constantin Brancoveanu, care este nu numai o datorie ci şi o sfinţire a noastră, o uşurare şi o întărire a credinţei noastre pe măsură ce ne cufundăm în lucrarea lor, fruct al credinţei, jertfă a laudei, lucrare de care se bucură toată creatura, de care se bucură graiul şi seminţia în care au apărut şi se bucură graiurile şi seminţiile întregului pământ, ale tuturor generaţiilor întregului pământ de ieri şi de astăzi. Aceasta nu este o faptă de laudă deşartă dintr-un colţ de pământ şi provincie obscure de pe faţa planetei. A vorbi despre un om dintr-o seminţie, dintr-un neam mai puţin cunoscut, dintr-o epocă deja trecută în timp, a vorbi despre Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi martiri creştini: Constantin, Ştefan, Radu şi Mateiaş, înseamnă practic a vorbi despre o splendoare de slujire şi credinţă, de valoare universală, despre o perlă ce străluceşte în coroana cerului spiritual mai luminoasă decât soarele…”

După perioada de studiu pe documentele istorice din timpul domniei voievodului Constantin Brancoveanu – ultimul domn din viţa Basarabă, Ioan Alexandru a petrecut nopţi întregi pe antreul rece şi întunecos din casa unde locuia, simulând închisoarea celor şapte turnuri din Constantinopol in care au fost ţinuţi şi torturaţi Brâncovenii. Aceasta a făcut-o pentru a înţelege şi afla ce le-a putut spune bătrânul tată copiilor săi ca aceştia să nu se lepede de credinţa creştină şi să prefere în schimb decapitarea.

Ioan era convins de nepreţuita valoare a credinţei care poate mişca cursul istoriei. Evocarea ei cu atâta fervoare, după 50 de ani de comunism ar fi putut stimula o trezire spirituală în acest neam fiind pilduitoare şi pentru alte neamuri.

L-am filmat pe poet în anii dictaturii la casa sa din str. Belgrad împreuna cu Victor, cu camere de filmat împrumutate.

Ioan Alexandru a facut abstracţie de aparatul video în timpul filmării, încercând să evadeze pentru un moment din realitatea cotidiană. De altfel în toate prelegerile sale în momentele de concentraţie se manifesta ca absorbit de realitatea istorică şi spirituală pe care o evoca. Astfel, cu ochii închişi, în genunchi în semn de reverernţă faţă de subiect, a început să vorbească în stilul său caracteristic. Vizualiza situaţiile şi trăirile Brâncovenilor care au devenit atât de reale încât parcă şi le asuma. Părea că imersionează în secolul 18 ca martor ocular povestind trăirile şi faptele acelor personaje. A mers cu ochii minţii, abandonând complet controlul conştiinţei de sine, în aceea închisoare a celor şapte turnuri din Constantinopol , simţind mirosul şi văzând culorile, trăind agonia morţii şi puterea credinţei. A fost acolo cu imaginaţia combinând evenimentele cu adânci trăiri emoţionale şi simboluri. A văzut cu ochii minţii momentele când au fost chinuiţi şi ispitiţi in fel şi chip :

„ … erau scoşi din groapa cu sânge pentru a fi schingiuiţi şi batjocoriţi în lumina zilei, pentru a-şi vedea surorile şi mama batjocorite de călăi în faţa ochilor săi, şi iar băgaţi în groapa pentru a li se pune pe creştete cununi de fier strânse ca potcoava fumegândă a cailor, arşi la subţiori cu fumuioage de cânepă înmuiată în păcură arzândă, smulse bărbile şi unghiile, bătuţi şi schingiuiţi unul faţă de altul. Erau anchetaţi pe rând, minţiţi că fratele său a trădat, schingiuiţi laolaltă şi iar luaţi unul câte unul şi aruncaţi în aceeaşi groapă a întunericului şi iar scoşi să fie batjocorită mama lor şi să-i vadă surorile lor, târâţi în groapa cu dezastru. Ce bătălie a trebuit să fi purtat aceşti oameni, aceşti cinci bărbaţi ai pământului românesc? Domnul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu, unsul peste acest neam, cu copii săi purtând fiecare coroniţă pe creştet şi ungerea tatălui lor, Domnii Constantin, Ştefan, Radu şi Mateiaş. Oare ce au convorbit brâncovenii intre ei astfel încât la momentul în care a venit muftiul cu actul de graţiere sa-l refuze?

Se vede că au fost şi ei mişcaţi în evlavia lor. Ne aducem aminte de tragedia greacă, perşii înşişi erau mişcaţi de tragedia grecilor, în admiraţie faţă de greci. Trebuie să se fi întâmplat în ochii turcilor o admiraţie crescândă faţă de măreţia acestui bătrân domn al pământului românesc, cu feciorii săi, care nu pot fi clintiţi din rânduiala lor. Ei vedeau acuma o ultimă ispită uriaşă asupra fiinţei lor, când erau torturaţi, smulgându-le ultima brumă de avere pământească pe care o aveau; bătălia împotriva lor continua mai departe, pentru că nu era în primul rând o bătălie după avere, după aurul acestui pământ, care să încarce haznalele imperiului decăzut. Era o luptă mult mai ascunsă, era o luptă asupra comorii ascunse a sufletului lor în care era dăinuit ce avea mai scump acest popor, credinţa creştină. A venit muftiul cu actul de graţiere, îngăduit de Coran, ca cei care au osândă cu moartea, dacă sunt condamnaţi, şi îşi părăsesc credinţa creştină trecând la musulmanism, să fie iertaţi şi lăsaţi să se reîntoarcă la vechile lor demnităţi, dar turciţi, cum au fost şi alţii. Constantin Brâncoveanu şi fii săi au fost puşi în cea din urmă şi cea mai grea ispitire. De unul singur i-ar fi fost mai uşoră încercarea. Ispita începuse să lucreze însă foarte adânc când i se cerea nu numai propria sa viaţă, nu numai a unui fiu al său, ci i se cerea viaţa a patru feciori, toată partea bărbătească a neamului său Basarab.

Ispita era legată acum nu de faptul că li se cerea viaţa necondiţionat şi nu aveau ce face, ea era dublată deodată de aşezarea înaintea ochilor a unei porţi de scăpare. Dintr-o dată li se oferea feciorilor săi posibilitatea să se întoarcă în ţară sau alte ţări creştine unde să fie liberi, dacă fac un act aparent fără mare însemnătate, să treacă de formă la musulmanism, ca să-şi scape viaţa. Acum începe teroarea cea mare şi greutatea cea mare din viaţa domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Putea-va el să-i ţină în stăpânire pe cei patru feciori?

Are el dreptul să le ceară jertfa supremă, renunţarea la viaţa lor care abia o începuseră?

Putea el dispune de viaţa copiilor săi, unii din ei deja mari; Constantin avea deja doi nepoţei. Ştefan era văduv, soţia îi murise după doi ani de căsătorie, unul era doar logodit, Răducu, iar Mateiaş era doar de 10 anişori şi jumătate. Una e să ţi se ceară să dispui de viaţa ta, alta e să dispui de viaţa unui copil si alta e să trebuiască să hotărăşti viaţa a patru feciori care abia şi-au început-o. M-am întâlnit cu păreri diferite la o întrunire, vorbind despre Constantin Brâncoveanu.

În ţara aceasta, cineva mi-a spus: „A fost un domn crud, a fost un om neomenos pentru că a îngăduit să-şi vadă şi încredinţeze copiii morţii. Cum a putut să îngăduie ca pruncii lui să vadă moartea aşa de năpraznic, deşi li s-a oferit şansa de a rămâne în viaţă?”Orice gândire lumească de astăzi va spune la fel. Cum să iei…cum să îngădui…de unde să iei putere şi energie într-o groapă întunecoasă să-ţi convingi copiii să rămână gata de moarte şi spărtura ce li s-a făcut în ziduri, spre lumină şi libertate, să nu se folosească de ea să iasă şi să plece în lume? Au fost luaţi fiecare în parte şi li s-a oferit libertatea : „Lăsaţi-l pe bătrânul acesta hain, alegeţi viaţa, noi vă dăm îngăduinţa să trăiţi!”

Ce s-a întâmplat oare în inima acestor oameni?

Ce s-a întâmplat în viaţa lui Constantin Brâncoveanu ca să-şi poată strânge în jurul credinţei sale bruma de credinţa a fiilor săi?

Au reuşit să devină un monolit de ne distrus în acea groapă a sângelui care la un moment dat a devenit cupola de aur pe care ard patru torţe de foc mai strălucitoare decât stelele cerurilor şi cântă îngeri cu şase aripi osanale. Această groapă a sângelui s-a prefăcut în boboc de roze amirosind înfipt pe vârful Carpaţilor. La un moment dat tatăl cu cei patru fii ai săi s-au strâns laolaltă, au fost una ca să poată înfrunta Imperiul Otoman dintr-o groapă a Imperiului Bizantin umilit şi distrus de iataganele semilunii. O mână de oameni, numai oseminte în care mai pâlpâia o brumă de viaţă, batjocoriţi cu coroane de fier înroşit în flăcări pe creştetele lor, arşi la subsuori, batjocoriţi şi schinjuiţi şi dezrădăcinaţi, ceva ce nu mai avea nici o valoare în ochii oamenilor. Aceştia au început să se strângă, să se coaguleze şi să se ia la luptă cu un imperiu şi să-i vestească ca o flacără olimpică înfiptă că s-a sfârşit!…

S-a strâns tot corpul diplomatic în faţa mării. A venit însuşi Sultanul. Era mare sărbătoare, pentru noi creştinii Adormirea Maicii Domnului. Soaţa lui îşi serba ziua numelui, iar bătrânul domnitor împlinea 60 de ani. În acea zi sultanul era sigur că va asista la un act de umilire a întregii creştinătăţi. Ambasadorii ţărilor creştine erau de faţă şi vor asista la umilirea lor prin trădarea acestui hain de valah, incapabil să-şi stăpânească copiii, incapabil să-şi apere credinţa, un domn care, cum au spus ei, îşi asigurase domnia pe puterea banului, pe puterea aurului şi a argintului.

„I-am luat vlaga şi acum zace înaintea mea dezgolit şi nemernicit. Nu se poate, nu se poate să nu cedeze! Până la urmă vor ceda!” îşi spunea sultanul Puterea acestui om, în ochii turcilor, erau banii, aurul, pe care odată luaţi, temelia vieţii lui era smulsă. Ca să-şi scape viaţa, îşi spunea Sultanul va fi gata să se lepede de credinţa lui de care se poate lipsi cu uşurătate şi să treacă la musulmanism. O credinţă pe care unii o păstrează mai adânc, alţii mai de suprafaţă cum o avem şi noi. Era sigur sultanul că bătrânul Constantin Brâncoveanu ca să-şi scape cel puţin fii va accepta în ultima clipă să treacă la musulmanism. Se va lepăda de credinţa creştină ca să-şi scape copiii cu viaţă şi să se întoarcă în Ţara Românească.

Ei nu ştiau că, Constantin Brâncoveanu purta cu el legat de grumaz un Testament, pe care i-l dăduse Antim Ivireanu, în care erau 500 de chipuri ale Vechiului Testament şi ale Noului Testament, date lui ca talisman de preţ, să le citească ziua şi noaptea. Ei nu ştiau că Constantin Brâncoveanu nu era un domn care a pus legea, sulurile legii în podul casei sale, în podul Templului, cum se spune in Deuteronom: „iar Domnul nou uns al vostru să ia Scripturile din mâinile preoţilor şi ale leviţilor, să le copieze cu mâna lui, viaţa Domnilor dinaintea lui şi nu cumva să le arunce în podul casei sau al sanctuarului ci să le copieze cu mâna lui şi să le aibe la pieptul său ziua şi noaptea şi să le citească lui şi fiilor săi, toată lucrarea Dumnezeului celui viu săvârşită asupra moşilor şi strămoşilor cu faptele lor de măreţie -”adu-ţi aminte Israel, că te-am scos din casa robiei, din casa Egiptului, că te-am adus cu mână tare şi cu braţ înalt, pe sângele mielului, prin pustie 40 de ani sub şarpele de aramă ridicat înaintea ta şi te-am adus în pământul făgăduinţei în care curge lapte şi miere.”

Ei nu ştiau că Constantin Brâncoveanu avea legat în sânge acest legământ, pe care-l citea ziua şi noaptea. Nu numai că primise în carnea şi în sângele său, din moşii şi strămoşii săi această îndeletnicire şi această lucrare, care se strecurase în viaţa sa, în blândeţile sale şi în cuvioşia sa dar aceasta era adevărata sa avuţia. Asupra sa atârnau 500 de chipuri scrise cu mâna lui, date lui, ca darul cel mai de preţ de către Mitropolitul vieţii sale, care a spânzurat cuvântul în limba română în sanctuare, şi care va sfârşi şi el jertfa mucenicească!

Ei nu ştiau că asupra lui se găsesc aceste 500 de pilde din Vechiul şi Noul Legământ. De la jertfa lui Abraham, până la jertfa apostolilor Petru şi Pavel, unul decapitat şi celălalt spânzurat cu capul în jos!

Ei nu ştiau că el ştie unde se duce; că Iisus Hristos nu intrase în viaţa lui cu coroana odată. Creştinismul nu era pentru el splendoare şi fast liturgic formal. Ei nu stiau că nu era un om care curvea, care beţea, hapsân şi avar care dorea să-şi ridice o împărăţie lumească. Tot ce avusese mai sfânt el ridicase din mocirla acestui pământ şi înainte ca smântânile şi aurul şi splendorile şi hrana şi tot ce avea mai scump acest popor, înainte de a fi dat străinului, era hrănit sufletul acestui popor. Ridicase Horezii şi ctitorise atâtea mănăstiri şi îmbrăcase ţara în splendori, şi o reparase, în Numele Hristosului celui înviat din morţi.

Ei nu ştiau că el nu se bătea întru a rămâne în lumea aceasta şi nu se bătea pentru o viaţă care astăzi sau mâine poate să sfârşească şi odată cu sfârşitul ei s-a terminat totul.

Ei nu ştiau că Brâncovenii se îmbrăcaseră la Horezi în straie sub coroniţe, nu în virtutea lumii de aici ci în virtutea nunţii dincolo, că ei nu se pregăteau pentru o domnie omenească, ci pentru Împărăţia cerească. Brancovenii ştiau că cel care-L urmează pe Hristos trebuie să-şi poarte crucea şi că într-o bună zi crucea poate însemna vărsare de sânge, şi ştiau de asemenea, aveau înaintea ochilor textul din Apocalipsa cap. 20 „în jurul Mielului, văzându-i pe toţi îmbrăcaţi în straie albe, pe toţi cei cărora li s-a tăiat capul, pentru mărturia lui Iisus Hristos prin credinţă, prin moarte nu au murit, ci înviază de-a dreptul”. Aşadar asupra lor moartea nu mai avea putere. Ei ştiau că murind trec de-a dreptul la dreapta lui Iisus Hristos, în jurul mielului, de-a dreptul la înviere. Ei erau nişte oameni împăcaţi, nişte oameni senini, în inima lor nu mai duceau de mult ei lupta, ci începuse să o poarte Iisus Hristos.

În momentul în care ei au fost puşi, în ziua de 15 august de Adormirea Maicii Domnului, în cămăşi albe, desculţi, pe uliţele Constantinopolului, ei erau deja îmbrăcaţi în cămăşile albe din Apocalipsa şi în faţa lor se afla deja Mielul care îi trecuse deja de la moarte la viaţă. Ei deja umblau în cămăşi albe pe uliţele Constantinopolului, îmbrăcaţi cu cămaşa lui Hristos cu care Hristos îi îmbrăcase deja. El era în inima şi în viaţa lor, Isus Hristos înviatul din morţi, pentru că ei erau gata să-L mărturisească în faţa acestor păgâni până în ultima clipă, neînfricoşându-se de fiară şi de numărul şi de chipul ei, tăindu-li-se capul pentru aceasta mărturisire. „Acum nu eu sunt, ci Hristos este Cel care trăieşte în mine.” Fără să ştie turcii, deja îi îmbrăcaseră în cămaşă albă precum neprihana sufletelor lor dincolo după retezarea capului când nu mai cunosc moartea niciodată şi sunt sfinţii Dumnezeului celui viu care-L însoţesc pe Hristos oriunde se duce El! Ei deja purtau această slavă înaintea momentului în care capetele lor au fost aşternute pe butuc.

Întâi Constantin,

-Te lepezi de Hristos?

-Nu mă lepăd de Hristos! Capul retezat.

Apoi Ştefan, -Te lepezi de Hristos? -Nu mă lepăd de Hristos! Măcar că avea doi copii gemeni care sugeau la ţâţa mamei lor şi vedea chipurile lor cum se uită la el şi putea să-i fie mai dragă lumea aceasta, şi putea să-i fie mai dragi copiii lui şi soaţa lui, pe care abia o strânsese în braţe. Măcar că avea această făgăduinţă lumească înaintea ochilor săi, i-a fost mai drag chipul lui Hristos de dincolo. Şi şi-a plecat capul cu bună pace şi credinţă, cum spune textul, cerând iertare prigonitorilor.

A venit rândul lui Răducanu care era logodit cu o Ancuţă frumoasă şi tocmai se pregătea marea lor nuntă dar a preferat nunta de dincolo. Era isteţ şi frumos. Logodnica sa cu ochi înlăcrimaţi a rămas pe pământ, şi el a plecat! Logodnica lui Hristos a trecut dincolo!

A venit rândul lui Mateiaş. Pruncuţul de 11 ani ar mai fi avut o nedumerire:

-Tată, aş vrea să mai trăiesc! Tatăl i-a spus la ureche ceva, numai Dumnezeu ştie ce, că pruncuţul de numai 10 anişori şi jumătate a înfruntat Imperiul Otoman.

-Creştin am fost şi creştin vreau să mor! Loveşte! Şi a căzut căpuşorul său! Şi au început oceanele pământului să se frământe în malurile lor, să se înalbăstrească cerurile cerurilor, rostogolul creştetului pruncului martir surâzând rostogolindu-se la picioarele unui nefericit Imperiu.

-Sfânte Mateiaş, roagă-te pentru pruncii neamului acestuia în vecii vecilor!

Capul bătrânului tată s-a rostogolit să nu rămână în urma fiilor săi şi s-a lipit de obrazul pruncului său, bucălandru, bucălatul său păr înmuiat în sânge de sfânt martir.

-Unde e paharul de aur? Unde e graalul? Unde e paharul sfânt? Cum nu am putut strânge sămânţa cea mai sfântă a acestui pământ? Sămânţa cea mai sfântă a neamului nostru, sămânţă de martiri creştini! Apostoli ai Imperiului Otoman, apostolii musulmanilor…

Şi mama lor era de faţă şi Sultanul era de faţă şi au văzut cu ochii lor, în secolul 18, nu în mitologie, nu în illo-tempore, nu în timpuri necunoscute, nu în primele zile ale creştinismului, ci în sec. 18 când se mergea la vânătoare, când se mânca iluminist cu bijuterii de argint, când se făceau baluri şi dansuri, când lumea era evoluată ,aşa se spune,….se murea pentru Hristos cum nu se murea în vremurile cele mai frumoase.

Cronicile ne spun că a fost un măcel ce istoria nu a mai văzut. De bunăvoie! Nesiliţi de nimeni! Pentru că nu i-a silit nimeni să moară! Vă rog să credeţi că au făcut-o din libertatea lor!

Ei au fost nişte oameni foarte calculaţi, au fost nişte negustori, au ştiut foarte bine ce fac. Au fost nişte oameni foarte realişti! Au cântărit foarte bine, ştiau bine ce fac! Şi când s-a pus preţul pentru Hristos din inima lor au zis:

– Orice, dar asta nu se poate!

– Copiii tatei, asta nu se poate! Aş face-o dacă ar fi moşia mea! Dar nu pot să o fac!

– Cel care mi-a făcut bine nu numai mie, ci neamului meu, moşilor şi strămoşilor, care ne-a dat o ţară din barbarie, şi ne-a dat un grai şi o seminţie, ne-a împodobit pământul, şi ne-a dat nădejdea învierii, şi ne-a dat pe mână Împărăţia Sa!

– Cum să mă leapăd de El, pentru un ciolan, pentru un blid de linte, mâine şi aşa tot mor, mor mâine sau azi eu tot o sfârşesc.

-Să mă leapăd de El? Doamne fereşte! A murit împăcat cerând iertare pentru cei care l-au prigonit.

-Iartă-i Doamne!

Ei ne-au lăsat cea mai scumpă moştenire! O Doamne, de-am fi vrednici să o purtăm în inimi, în neamul, în graiul şi în seminţia noastră!…ca ea să rodească!

Îngăduie Doamne să aducem şi noi o lacrimă de splendoare înaintea tronului Tău pentru că arvuna, garanţia, temelia că suntem pe drumul cel bun ca neam au depus-o ei, care sunt inima istoriei acestui popor, sfinţii Constantin, Ştefan, Radu şi Mateiaş.Veşnică să le fie pomenirea, Amin!…”

Înainte de canonizarea Brâncovenilor în rândul sfinţilor din Biserica Ortodoxa Româna, Ioan Alexandru a strâns in potirul graiului românesc viaţa şi fapta mucenicească a lor.A ridicat în imn lucrarea acestui Domnitor sub domnia caruia s-a desăvârşit în biserici rostirea în graiul romanesc a Sfintei Scripturi. Prima traducere a Bibliei lui Serban Cantacuzino din 1688 a fost desăvârşită si a adus rod tot in timpul domniei sale. Ioan desluşeşte semnificaţia acestui eveniment fundamental pentru graiul romanesc:

Cuvântul Scripturii încă nu era în limba noastră rostit din amvoanele bisericilor înaintea domniei lui Brâncoveanu. Nu vom putea să vorbim niciodată îndeajuns despre ce a însemnat acest moment de naştere definitivă spirituală când în faţa poporului de acum nu se vor mai vorbi limbi de neînţeles iar de pe amvoanele noastre va începe să răsune cu putere multă şi cu trăinicie ziditoare de seminţii şi de popoare, Scriptura în limba română.

Antim Ivireanu, cel dintâi predicator al domniei lui Brancoveanu, va deschide Sfintele Evanghelii pe înţelesul mulţimilor, va ridica al doilea altar în sufletul neamului românesc , pe aceiaşi dimensiune cu al sfântului jertfelnic al trupului şi sângelui Domnului. Precum în bisericile primare ale Romei altarul stă la aceiaşi înălţime cu amvonul unde se predică Cuvântul.

Prin puterea Cuvântului începe uriaşa lucrare de despădurire a sufletelor, de dezlegare a minţilor de desălbăticire şi despietrire a inimilor oamenilor prin cea de a doua uriaşă împărtăşanie din Logosul lui Dumnezeu. Începea curgerea graiului, începea defrişarea, începeau izvoarele, pâraiele şi râurile Logosului sa-şi taie făgaşe.

Are Brâncoveanu fericitul prilej de a ridica din miezul sanctuarului lespezile de pe mormintele întunecate ale minţilor noastre ca să înceapă să se audă vijelia valurilor, vuietul de ape multe ale Logosului Dumnezeului celui viu în scoicile de aur fremătând de dor după fericire, gâlgâind după cuvântul Învierii care se revarsă cristalin, latin, pe înţeles, plin de splendoare şi frumuseţe, graiul neamului acesta în sfârşit auzit de la sanctuar.

Toţi spuneau că acest grai este incapabil să poarte puterea Dumnezeului celui viu, este prea îngust, este un ţol prea mic care nu poate îmbrăca Cuvântul lui Dumnezeu. Sumanele şi căciulile acestui prea strâmt grai al acestui pământ nu pot ţine Cuvântul Scripturii. Iată că se adevereşte ca acest ţol este o toga romana, este un strai de sărbătoare cum nici Solomon nu se îmbrăcase în toată splendoarea sa.

Începuse Împărăţia Cerurilor să fie vărsată pe calea Logosului întrupat, iată pentru întâia oara şi în această ticăloşită şi sărmană de seminţie cu limba sa nealtoită îndeajuns, nestrunită de flăcarile Cuvântului revelat popoarelor spre zidirea şi mântuirea lor.

Începuse tăriile şi amiroasele, splendorile şi avânturile în slobozirile coroanelor acestor păduri, în foşnetul acestor livezi mângâiate de azururi şi de amurguri şi de legănarile line ale luminilor stelare. Începuse Cuvântul pe înţelesul celor mulţi să poată fi dus acasă în minţile şi în inimile lor şi să rodească, ţara să crească, pruncii să prindă puteri, femeile să se facă mereu mai frumoase, casele să prindă lăcaş şi aşezământ, să devină sanctuar, bărbaţii să devină ei înşişi împăraţi şi preoţi ai Dumnezeului celui viu.

Pe acest temei încep să se strângă osemintele celor duşi iar vii cu morţii se înţeleg mai uşor. Ne înţelegem istoria mai cu deplinătate şi încep Cantacuzinii să vestească ca avem aceiaşi fântâna, că toţi de la Râm ne tragem, descoperim că suntem daco-romani, că mama noastră este Roma, ca ne tragem dintr-o seminţie latină, că suntem poporul mărturisitorilor.

Dumnezeu a vorbit în ebraică, Hristos în aramaică, cuvintele au fost fixate în greacă dar au fost propovăduite pe oasele martirilor în limba justiţiară a Imperiului Roman al latinităţii. Cei mai mulţi martiri, apostolii poporului nostru, în limba latină cu inima romană, pe drumurile Romei, pe oasele martirilor au vestit acest Cuvânt. Această limbă latină o descopeream dulce pe cerul gurii noastre, capabilă să poarte Cuvântul lui Dumnezeu şi să înnobileze această seminţie.”

Tot atunci, sub domnia lui Brancoveanu populaţia a cunoscut cea mai mare inflorire biologică, s-a întemeiat Academia de Studii, s-au tipărit multe cărţi bisericeşti în limba română şi în alte limbi de circulaţie din ţările răsăritene. Credinţa sa a inspirat operele de cultură din epoca. Ea s-a reflectat în arhitectură prin frumosul stil care-i poartă numele. A construit mănăstiri, spitale, castele pline de simboluri creştine dar a şi reparat multe ctitorii căzute in paragină mergând astfel pe urmele înaintaşilor săi vrednici de cinste. Toate aceste lucrări ale Domnitorului creştin, si multe altele, au fost evocate în amănunt de poet în poeme şi în rostiri.În 1992 s-a pus problema canonizării lui Brăncoveanu. S-a făcut şedinţa la Sinod pe dealul Mitropoliei si s-a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a lui Brâncoveanu, copiilor săi Constantin, Stefan , Radu, Matei şi sfetnicul Ianachie. Au fost canonizaţi făcânduli-se icoane de sfinţi care s-au purtat de-a lungul Bucureştiului până la biserica Sf. Gheorghe cel Nou. Ioan a purtat în această procesiune icoana bătrânului voievod. În ultima sa mărturie scrisă trimisă de la Bonn către Părintele Constantin Galeriu spunea ca a socotit aceasta ca o răsplată a anilor de priveghi din timpul dictaturii pe care a făcut-o împreună cu copii săi la mormântul voievodului.

A consemnat Silviu Despa

sursa:  vlad-mihai.blogspot.com

3 comentarii »

  1. Material ce poate fi preluat si publicat liber, fara copy-right!

    MIC INDRUMAR BIBLIC ORTODOX ( varianta revizuita 3)

    Doamne Iisuse, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul!

    Cuprins
    1. DESPRE SFANTA TREIME ( DUMNEZEU IN TREI PERSOANE)
    ( pentru Martorii lui Iehova)
    2. CINE ESTE IISUS
    3. DESPRE FAPTE BUNE ( pentru protestanti, care sustin ca mantuirea e numai prin credinta)
    4. DESPRE BOTEZUL COPIILOR
    5. SFANTA TRADITIE
    6. DESPRE IMAGINI IN BISERICA
    7. DESPRE INCHINAREA LA INGERI SI SFINTI
    8. IMPOTRIVA SUPREMATIEI PAPALE
    9. DESPRE GHICIT ( deschiderea Cartii)
    10. DESPRE POCAINTA
    11. DESPRE CONTINUITATEA BISERICII DE LA APOSTOLI PANA ASTAZI
    12. NU ORICINE POATE INTERPRETA SCRIPTURA
    13. DESPRE VESNICIA CHINURILOR IADULUI ( Impotriva Martorilor)
    14. SUNTEM MANTUITI PRIN HAR, CREDINTA, FAPTE BUNE
    15. IMPOTRIVA PREDESTINARII
    16. DESPRE VORBIREA IN LIMBI
    17. DESPRE TRUPUL SI SANGELE DOMNULUI ( cum ca nu sunt doar simboluri, cum spun protestantii)
    18. CINE SUNT PREOTII
    19. DE CE TINEM DUMINICA, NU SABATUL, CA ADVENTISTII
    20. DESPRE FECIOARA MARIA
    21. DESPRE POST ( necesitatea lui)
    22. DESPRE PURCEDEREA DUHULUI SFANT NUMAI DE LA TATAL ( nu si de la Fiul, cum zic catolicii)
    23. DESPRE CALUGARIE
    24. DESPRE MILOSTENIE

    1. DESPRE SFANTA TREIME ( DUMNEZEU IN TREI PERSOANE)

    ( pentru Martorii lui Iehova)
    ” Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul, Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.”
    ( Luca 3: 21- 22);
    Domnul Iisus a zis: ” Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.” ( Ioan 10: 30);
    ” Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt.” ( I Ioan 5: 7);
    ” Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: “Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut”; şi iarăşi: “Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu”? Şi iarăşi, când aduce în lume pe Cel întâi născut, El zice: “Şi să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu”. Şi de îngeri zice: “Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc”; Iar către Fiul: “Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; şi toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale.”( Evrei 1: 5- 8);
    ” Harul DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS şi dragostea lui DUMNEZEU şi împărtăşirea SFÂNTULUI DUH să fie cu voi cu toţi!” ( II Corinteni 13: 13);
    ” Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” ( Matei 28: 19).

    2. CINE ESTE IISUS

    ” Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui. ” ( Ioan 20: 31);
    ” Iisus este Domnul” ( Romani 10: 9);
    ” Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi” ( Romani 10: 9);
    ” Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.” ( I Timotei 1: 15);
    ” mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii.” ( I Ioan 4: 14);
    ” Iisus Hristos a venit în trup” ( I Ioan 4: 2);
    ” Hristos Iisus, Domnul meu” ( Filipeni 3: 8);
    ” Domnul meu şi Dumnezeul meu!” ( Ioan 20: 28);
    ” Dumnezeu, Mântuitorul meu” ( Luca 1: 47);
    ” Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” ( Fapte 8: 37);
    ” Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.” ( Apocalipsa 19: 16);
    ” am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit; După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor” ( I Corinteni 15: 3- 7);
    ” 25. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. 26. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? 27. Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.” ( Ioan 11: 25- 27);
    Iisus ne mantuieste: ” Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta.” ( Faptele Apostolilor 16: 31);
    “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.” ( I Ioan 2: 2);
    ” Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui” ( Efeseni 1: 7).

    3. DESPRE FAPTE BUNE ( pentru protestanti, care sustin ca mantuirea e numai prin credinta)

    ” Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii săi; ŞI ATUNCI VA RĂSPLĂTI FIECĂRUIA DUPĂ FAPTELE SALE.” ( Matei 16: 27);
    ” Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, ŞI NU FACEŢI CE VĂ SPUN?” ( Luca 6: 46);
    ” Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt şi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu ŞI-L PĂZESC.” ( Luca 11: 28).
    ” Nici o sluga nu poate sa slujeasca la doi stapani. Fiindca sau pe unul va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va tine si pe celalalt il va dispretui. NU PUTETI SA SLUJITI LUI DUMNEZEU SI LUI MAMONA.
    Toate acestea le auzeau si fariseii, care erau iubitori de argint,si-L luau in bataie de joc.
    Si El le-a zis: VOI SUNTETI CEI CE VA FACETI PE VOI DREPTI INAINTEA OAMENILOR, DAR DUMNEZEU CUNOASTE INIMILE VOASTRE; căci ceea ce la oameni este inalt, uraciune este inaintea lui Dumnezeu.” ( Luca 16: 13-15);
    ” DE MA IUBITI, PAZITI PORUNCILE MELE.” ( Ioan 14: 15);
    ” DACA PAZITI PORUNCILE MELE, VETI RAMANE INTRU IUBIREA MEA” ( Ioan 15: 10);
    ” Ci, in orice neam, cel ce se teme de El SI FACE DREPTATE este primit de El.” ( Fapte 10: 35).
    ” DUMNEZEU, CARE VA RASPLATI FIECARUIA DUPA FAPTELE LUI:
    Viata vesnica celor ce, PRIN STARUINTA IN FAPTA BUNA, cauta” ( Romani 2: 5-7);
    ” Si intru aceasta stim ca L-am cunoscut, DACA PAZIM PORUNCILE LUI.
    Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile lui nu le pazeste, mincinos este si intru el adevarul nu se afla.” ( I Ioan 2: 3-4);
    ” Prin aceasta cunoastem pe fiii lui Dumnezeu si pe fiii diavolului:ORICINE NU FACE dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeste pe fratele său” ( I Ioan 3: 10);
    ” Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: SA PAZIM PORUNCILE LUI; si poruncile Lui nu sunt grele.” ( I Ioan 5: 3);
    ” nu urma raul, ci binele. CEL CE FACE BINE DIN DUMNEZEU ESTE; cel ce face rau n-a vazut pe Dumnezeu.” ( III Ioan 1: 11);
    ” Si marea a dat pe mortii cei din ea, si moartea si iadul au dat pe mortii lor, SI JUDECATI AU FOST, FIECARE DUPA FAPTELE SALE.” ( Apocalipsa 20: 13);
    ” 16. Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? 17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. 18. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; 19. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” ( Matei 19: 16- 19).

    4. DESPRE BOTEZUL COPIILOR

    Noi, crestinii ortodocsi, botezam copii pentru ca:
    ” Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.” ( Ioan 3: 3);
    ” Şi el, luându-i la sine, în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată.” ( Fapte 16: 33);
    ” Am botezat şi casa lui Ştefana” ( I Corinteni 1: 16);
    ” Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare.” ( I Corinteni 10: 2).
    Dovada ca marturia nasilor la botez e valabila:
    ” Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” ( Marcu 2: 5).
    Botezul inlocuie circumcizia ( care stim ca se facea la 8 zile de la nastere):
    ” Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.” ( Galateni 5: 2).
    Persoanele adulte nebotezate ( cum sunt in India) trebuie catehizate inainte de botez.

    5. SFANTA TRADITIE

    1. De unde stia Pavel numele vrajitorilor lui faraon, care l-au infruntat pe Moise ( ma refer la Iannes si Iambres, din II Timotei 3: 8), ca in Vechiul Testament nu apare numele lor? Raspunsul: din Traditie.
    2. Dar apostolul Iuda de unde stia ce a spus patriarhul Enoh, ( vezi Iuda 1: 14), ca in VT nu apare nici un citat din Enoh? Raspunsul: din Traditie.
    3. De unde stia apostolul Iuda ce i-a spus arhanghelul Mihail Satanei atunci cand a murit Moise ( vezi Iuda 1: 9), ca in VT nu scrie? Raspunsul: din Traditie.
    4. De unde il citeaza Pavel pe Domnul Iisus ( vezi Fapte 20: 35), ca in Evanghelii nu apar aceste Cuvinte? Raspunsul: din Traditie.
    5. De unde avem termenul ” Sfânta Treime”, ca nu exista in Sfanta Scriptura?
    6. De ce crestinii se inchina duminica? Ca nu e o porunca expresa in Biblie, ci Traditia ne-o spune asta.
    7. De unde stim care e forma crucii pe care a fost rastignit Domnul Iisus (ca Martorii spun ca Hristos a fost rastignit pe un stalp si sunt si alte feluri de cruci, precum crucea Apostolului Andrei) ? Din Traditie.
    VT= Vechiul Testament.
    ” Now I praise you, brethren, that you remember me in all things and keep the TRADITIONS just as I delivered them to you.” ( I Corinthians 11: 2);
    ” Therefore, brethren, stand fast and hold the TRADITIONS which you were taught, whether by word or our epistle.” ( II Thesalonians 2: 15);
    ” But we command you, brethren, in the name of our Lord Jesus Christ, that you withdraw from every brother who walks disorderly and not according to the TRADITION which he received from us.” ( II Thesalonians 3: 6).
    NOTA. Am citat din New King James Version !

    6. DESPRE IMAGINI IN BISERICA

    – ” O, galateni fara de minte, cine v-a ademenit pe voi sa nu va incredeti adevarului, pe voi, IN OCHII CARORA A FOST ZUGRAVIT IISUS HRISTOS RASTIGNIT?” ( Galateni 3: 1).
    – ” Cortul insa sa-l faci din zece covoare de in rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie; IN TESATURA LOR SA FACI CHIPURI DE HERUVIMI ALESE CU ISCUSINTA”
    ( Iesirea 26: 1);
    – ” Sa faci o perdea de in rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie, rasucita, IAR IN TESATURA EI SA AIBA CHIPURI DE HERUVIMI ALESE CU ISCUSINTA” ( Iesirea 26: 31).
    – Fara a ne mai gandi la heruvimii de pe chivotul legii ( vezi Iesirea cap. 25: 18).
    – ” Si a facut in Sfanta Sfintelor doi heruvimi de lemn de maslin, inalti de zece coti.
    O aripa a heruvimului era de cinci coti si cealalta aripa a heruvimului era tot de cinci coti. Zece coti erau de la un varf al aripilor lui pana la varful celeilalte aripi.
    Tot de zece coti era si celalalt heruvim; amandoi heruvimii aveau aceeasi masura si aceeasi infatisare.
    Inaltimea unui heruvim era de zece coti; la fel si celalalt heruvim.
    Si a asezat el heruvimii la mijloc, in partea de la fund a templului. Aripile heruvimilor erau insa intinse; si atingea aripa unui perete, si aripa celuilalt heruvim atingea celalalt perete. Iar celelalte aripi ale lor se atingeau in mijlocul templului, aripa de aripa.
    Si a imbracat el heruvimii cu aur.
    PE TOTI PERETII TEMPLULUI DE JUR IMPREJUR, PE DINAUNTRU SI PE DINAFARA, A FACUT CHIPURI SAPATE DE HERUVIMI, DE COPACI, DE FINICI SI DE FLORI IMPODOBITE.”
    ( III Regi 6: 23-29, dar in Biblia Cornilescu I Imparati/ Regi 6: 23- 29).
    ” Apoi să faci doi heruvimi de aur; şi să-i faci ca dintr-o bucată, ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului;
    Să pui un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt al capacului.
    şi heruvimii să-i faci ca şi cum ar ieşi din capac. Heruvimii aceştia să fie cu aripile întinse pe deasupra capacului, acoperind cu aripile lor capacul, iar feţele să şi le aibă unul spre altul; spre capac să fie feţele heruvimilor.”
    ( Iesirea 25: 18- 20; despre capacul chivotului Legii).

    7. DESPRE INCHINAREA LA INGERI SI SFINTI

    ” Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide: 8. Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu. 9. Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit.”
    ( Apocalipsa 3: 7- 9).
    Deci: ” iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit.” ( Apocalipsa 3: 9).
    ” 13. Aflându-se însă Iosua aproape de Ierihon, a căutat cu ochii săi şi iată stătea înaintea lui un om; acela avea în mână o sabie goală. Şi apropiindu-se Iosua de dânsul, i-a zis: “De-ai noştri eşti sau eşti dintre duşmanii noştri?” 14. Iar acela a răspuns: “Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum!” Atunci Iosua a căzut cu fala la pământ, s-a închinat şi a zis către acela: “Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?” 15. Zis-a către Iosua căpetenia oştirii Domnului: “Scoate-ţi încălţămintea din picioare, că locul pe care stai tu acum este sfânt!” Şi a făcut Iosua aşa.”
    ( Iosua 5: 13- 15);
    Apostolul Ioan s-a inchinat la ingeri: ” Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.” ( Apocalipsa 22: 8), dar ingerul, ca sa dea o pilda de smerenie, l-a refuzat.

    8. IMPOTRIVA SUPREMATIEI PAPALE

    ” 8. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. 9. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.” ( Matei 23: 8- 9), papa= tata;
    “Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este.”
    ( Efeseni 5: 23).

    9. DESPRE GHICIT ( deschiderea Cartii)

    ” Să nu mâncaţi cu sânge; să nu vrăjiţi, nici să ghiciţi.” ( Levitic 19: 26);
    ” Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător” ( Deuteronom 18, 10);
    ” Căci popoarele acestea, pe care le izgoneşti tu, ascultă de ghicitori şi de prevestitori, iar ţie nu-ţi îngăduie aceasta Domnul Dumnezeul tău.” ( Deuteronom 18, 14);
    ” Pentru că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Să nu vă lăsaţi amăgiţi de proorocii voştri şi de ghicitorii voştri care sunt în mijlocul vostru, şi să nu ascultaţi visele voastre, pe care le veţi visa” ( Ieremia 29: 8);
    ” Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.” ( Apocalipsa 21: 8);
    ” Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!” ( Apocalipsa 22: 15).

    10. DESPRE POCAINTA

    1. Pocainta presupune rugaciune catre Dumnezeu ca sa ne ierte: ” Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului.” ( rugaciunea vamesului, din Luca 18: 13);
    2. Pocainta presupune parerea de rau pentru pacatele facute ( “faptele moarte” Evrei 6: 1)) si dorinta de schimbare: ” Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.” ( Luca 15: 21);
    3. Pocainta presupune si iertarea aproapelui: ” Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua daca nu veti ierta- fiecare fratelui sau- din inimile voastre.” ( Pilda celui ce datora zece mii de talanti, din Matei 18: 35);
    4. Pocainta presupune marturisirea pacatelor: ” Marturisiti-va deci UNUL ALTUIA pacatele si va rugati UNUL PENTRU ALTUL” ( Iacov 5: 16), vezi si I Ioan 1: 9;
    Deoarece Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos a zis apostolilor: ” Si zicand acestea a suflat asupra lor si le-a zis: LUATI DUH SFANT! CARORA VETI IERTA PACATELE LE VOR FI IERTATE; SI CARORA LE VETI TINE, VOR FI TINUTE.” ( Ioan 20: 22-23).
    5. Adevarata pocainta inseamna si facerea de fapte bune, nu doar sa nu faci cele rele: ” Faceti dar, roade vrednice de pocainta si nu incepeti a zice in voi insiva: Avem tata pe Avraam, caci va spun ca Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam. Acum securea sta la radacina pomilor, DECI ORICE POM CARE NU FACE ROADA BUNA SE TAIE SI SE ARUNCA IN FOC.” ( Luca 3: 9).

    11. DESPRE CONTINUITATEA BISERICII DE LA APOSTOLI PANA ASTAZI

    ” Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” ( Matei 16: 18);
    ” şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” ( Matei 28: 20).

    12. NU ORICINE POATE INTERPRETA SCRIPTURA

    – Ca Domnul Iisus a avertizat fariseii: ” Va rataciti nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” ( Matei 22: 29) vorbind despre inviere;
    – ” Si alergand, Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia si i-a zis: Intelegi, oare, ce citesti?
    Iar el a zis: CUM AS PUTEA SA INTELEG DACA NU MA VA CALAUZI CINEVA? Si a rugat pe Filip sa se urce si sa sada cu el.” ( Faptele Apostolilor 8: 30- 31);
    – ” Si indelunga- rabdare a Domnului nostru socotiti-o drept mantuire, precum v- a scris si iubitul nostru frate Pavel dupa intelepciunea data lui,
    Cum vorbeste despre acestea in toate epistolele sale, IN CARE SUNT LUCRURI CU ANEVOIE DE INTELES, PE CARE CEI NESTIUTORI SI NEINTARITI LE RASTALMACESC, CA SI PE CELELALTE SCRIPTURI , SPRE A LOR PIERZARE.” ( II Petru 3: 15- 16).
    – ” Aceasta stiind mai dinainte, CA NICI O PROOROCIE A SCRIPTURII NU SE TALCUIESTE DUPA SOCOTINTA FIECARUIA;
    Pentru ca niciodata proorocia nu s- a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait, purtati fiind de Duhul Sfant.” ( II Petru 1: 20- 21);
    – ” Oare toti sunt apostoli? Oare toti sunt prooroci? OARE TOTI SUNT INVATATORI? Oare toti au putere sa savarseasca minuni? ” ( I Corinteni 12: 29).

    13. DESPRE VESNICIA CHINURILOR IADULUI ( Impotriva Martorilor)

    ” 43. Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. 44. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 45. Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine îţi este ţie să intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, 46. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 47. Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. 48. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.” ( Marcu 9: 43- 48).

    14. SUNTEM MANTUITI PRIN HAR, CREDINTA, FAPTE BUNE

    ” 8. Căci în HAR sunteţi mântuiţi, prin CREDINŢĂ, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 9. Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. 10. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre FAPTE BUNE, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.” ( Efeseni 2: 8- 10).

    15. IMPOTRIVA PREDESTINARII

    ” Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte Zi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. ALEGE viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi.” ( Deuteronom 30: 19);
    ” Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.” ( Matei 23: 37).

    16. DESPRE VORBIREA IN LIMBI

    ” darul limbilor va înceta” ( I Corinteni 13: 8);
    ” Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.” ( I Corinteni 14: 19);
    ” 1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. 2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. 3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. 4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. 5. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. 6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci FIECARE ÎI AUZEA PE EI VORBIND IN LIMBA SA. 7. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? 8. Şi cum auzim noi FIECARE LIMBA NOASTRĂ, în care ne-am născut? 9. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, 10. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, 11. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!” ( Faptele Apostolilor 2: 1- 11).

    17. DESPRE TRUPUL SI SANGELE DOMNULUI ( cum ca nu sunt doar simboluri, cum spun protestantii)

    ” 53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. 54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. 55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. 56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” ( Ioan 6: 53- 56);
    ” 17. Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi; 18. Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei, până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu. 19. Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. 20. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.” ( Luca 22: 17- 20);
    ” 23. Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, 24. Şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. 25. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. 26. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. 27. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. 28. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. 29. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.” ( I Corinteni 11: 23- 29).

    18. CINE SUNT PREOTII

    ” Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu.” ( I Corinteni 4: 1), iconom= administrator;
    Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos a zis apostolilor ( si preotilor sfintiti de apostoli): ” Si zicand acestea a suflat asupra lor si le-a zis: LUATI DUH SFANT! CARORA VETI IERTA PACATELE LE VOR FI IERTATE; SI CARORA LE VETI TINE, VOR FI TINUTE.” ( Ioan 20: 22-23);
    ” 27. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. 28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. 29. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni?” ( I Corinteni 12: 27- 29);
    ” Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit” ( Tit 1: 5).

    CUM SA SE COMPORTE PREOTII

    ” 2. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; 3. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei.” ( I Petru 5: 2- 3).

    19. DE CE TINEM DUMINICA, NU SABATUL, CA ADVENTISTII

    Duminica a inviat Domnul Iisus
    ” 1. Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. 2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. 3. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. 4. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare. 5. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? 6. Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, 7. Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. 8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui.” ( Luca 24: 1- 8);
    ” În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii.” (Faptele Apostolilor 20: 7).

    20. DESPRE FECIOARA MARIA

    PURUREA-FECIORIA MARIEI
    ” Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea din afară a templului, spre răsărit, şi aceasta era închisă.
    Şi mi-a zis Domnul: “Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă. ”
    ( Ezechiel 44, 1- 2).
    ” Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, FECIOARA va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.” ( Isaia 7: 14).
    TEXTE DIN SCRIPTURA CARE DOVEDESC CINSTEA CE O DATORAM FECIOAREI
    ” Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,
    Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
    Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.”
    ( Luca 1, 26- 28);
    ” Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt,
    Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău
    Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?
    Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu.
    Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.
    Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul.
    Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,
    Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
    Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. ”
    ( Luca 1, 41- 49).
    ” Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.
    Şi era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască.
    Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti.
    Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.
    Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui,
    Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile.
    Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui.
    Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer.
    Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.
    Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi ărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea.
    Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte.
    Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.
    Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe femeia care născuse pruncul.
    Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui.
    Şi şarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa.
    Şi pământul i-a venit femeii într-ajutor, căci pământul şi-a deschis gura sa şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul, din gură.
    Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.”
    ( Apocalipsa 12, 1- 17).
    A FOST PROFETITA IN PRIMA CARTE A BIBLIEI
    ” Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” ( Facerea 3: 15).

    21. DESPRE POST ( necesitatea lui)

    ” să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea” ( I Corinteni 7: 5);
    ” Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu POSTIRI, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră. ” ( Faptele Apostolilor 14: 23);
    ” 34. Iar Iisus a zis către ei: Puteţi, oare, să faceţi pe fiii nunţii să postească, cât timp Mirele este cu ei?
    35. Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; ATUNCI VOR POSTI în acele zile. ” ( Luca 5: 34- 35);
    ” El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.” ( Marcu 9: 29);
    Insusi Domnul a postit: ” Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.” ( Matei 4: 2);
    CUM POSTIM
    ” 16. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.
    17. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
    18. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” ( Matei 6: 16- 18);
    ” 6. Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. 7. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. 8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. 9. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, 10. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.” ( Isaia 58: 6- 10).

    22. DESPRE PURCEDEREA DUHULUI SFANT NUMAI DE LA TATAL ( nu si de la Fiul, cum zic catolicii)

    ” Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” ( Ioan 15- 26).

    23. DESPRE CALUGARIE

    ” Că sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă.” ( Matei 19: 12), famen in sens larg, fara familie;
    ” 28. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. 29. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, 30. Şi să nu ia însutit – acum, în vremea aceasta, de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică.” ( Marcu 10: 28- 30);
    ” Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face.” ( I Corinteni 7: 37);
    ” 32. Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. 33. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii.” ( I Corinteni 7: 32- 33);
    ” Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie.” ( Marcu 10: 21).

    24. DESPRE MILOSTENIE

    ” Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.” ( Evrei 13: 16);
    ” Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.” ( Faptele Apostolilor 20: 35);
    ” 33. Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică. 34. Căci unde este comoara voastră, acolo este inima voastră.” ( Luca 12: 33- 34).

    Apreciază

    Comentariu de Ioan C. — 19 August 2011 @ 05:47 | Răspunde

  2. […] Targsor – singura inchisoare din lume pentru copii. Luna aceasta sunt pomeniti copiii martirizati in perioada comunista Bucovina Profunda: Ioan Alexandru despre martiriul Sfintilor Brancoveni […]

    Apreciază

    Pingback de ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (21.08.2011) « Saccsiv's Weblog — 21 August 2011 @ 00:15 | Răspunde

  3. Pildă VIDEO: Despre fapta milei şi iubirea de aproapele !

    Apreciază

    Comentariu de Ortodox — 24 August 2011 @ 09:53 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: