Bucovina Profundă

5 Octombrie 2011

5 octombrie: Pomenirea Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993)

Filed under: Parintele Staniloae,sfinti contemporani,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 09:36

Pr-Staniloae-4

5 octombrie:

pomenirea celui între sfinți

părintele nostru, sfințitul mucenic

Părintele Dumitru Stăniloae

(1903-1993)

 Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog român şi unul din cei mai mari teologi ortodocşi din toate timpurile, s-a născut la 16 noiembrie 1903 la Vlădeni, jud. Braşov. Membru de onoare al Academiei Române, profesor universitar, dogmatist de renume mondial, scriitor şi ziarist. A lucrat 45 de ani la traducerea lucrării Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii (în 12 volume).

A urmat liceul Andrei Şaguna din Braşov (1914-1922), Facultatea de Litere din Bucureşti (doar primul an) continuând cu cea de Teologie din Cernăuţi, 1923-1927. Doctor în Teologie la Cernăuţi, 1928. Este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la studii în Atena (1927-1928), Munchen şi Berlin (1928-1929) pentru a se specializa în Dogmatică şi Istorie bisericească. Reîntors în ţară, devine profesor suplinitor (1929), provizoriu (1932), titular în 1935 de Dogmatică la Academia teologică din Sibiu şi rector în anii 1936-1946. A mai predat apologetică, pastorală şi greacă. Din ianuarie 1934 până în mai 1945 este redactor la publicaţia Telegraful Român. Diacon (1931), preot (1932) şi protopop stavrofor (1940). În 1946 a fost silit să demisioneze din postul de rector la presiunile comuniştilor (Petru Groza) şi la intrigile unor colegi-profesori colaboraţionişti cu noul regim.

În 1947 este transferat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la catedra de Ascetică şi Mistică. În 1948 a fost încadrat profesor titular de Teologie Dogmatică şi Simbolică.

La 5 septembrie 1958 este arestat de securitate, alături de membrii Rugului Aprins şi condamnat la 5 ani închisoare. Trimis la Aiud în 1959 şi eliberat în anul 1963.

În 1968 este invitat la Freiburg şi Heidelberg de către profesorul Paul Miron pentru a susţine conferinţe. Este ales Doctor Honoris Causa al Institutului ortodox Saint Serge din Paris, 1981. În 1990 devine membru corespondent al Academiei Române, iar în 1991 este membru titular, în acelaşi an fiind ales Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Atena. În 1992 primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Trece la cele veşnice la 5 octombrie 1993 şi este înmormântat la mănăstirea Cernica.

Din lucrările sale menţionăm: Viaţa şi activitatea patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu ţările româneşti, Cernăuţi, 1929 (teză de doctorat); Catolicismul de după război, Sibiu, 1933; Ortodoxie şi românism, Sibiu, 1939; Poziţia d-lui Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie, Sibiu, 1942; Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie Palama, Sibiu, 1938; Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943; 1947. Filocalia, vol. I şi II, Sibiu, 1947; Filocalia, vol. III şi IV, 1948; celelalte volume apar până în 1992. Teologia Dogmatică Ortodoxă, 3 vol., Bucureşti, 1978; Teologia Dogmatică şi Simbolică. Manual pentru Institutele Teologice, 2 vol., Bucureşti, 1958 ( în colaborare cu prof. Nicolae Chiţescu, Isidor Todoran şi Ioan Petreuţă); Teologia Morală Ortodoxă pentru Institutele Teologice, vol. III, Spiritualitatea Ortodoxă, Bucureşti 1981; Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, Craiova 1986; Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Craiova 1987; Studii de teologie dogmatică şi ortodoxă, Craiova 1990; Reflexii despre spiritualitatea poporului român, Craiova 1992; Sfânta Treime sau la început a fost iubirea, Bucureşti 1993; Comentarii la Evanghelia lui Ioan, Craiova 1993; Iisus Hristos lumina lumii, Bucureşti, 1993; Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Antologie, 1993. Ortodoxie şi Românism; Naţiune şi creştinism (postume).

Lucrări istorice: Din urmările Edictului de toleranţă în ţinutul Făgăraşului, în vol. Omagiu lui Ioan Lupaş la împlinirea vârstei de 60 de ani, Bucureşti, 1943; Uniatismul din Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român, Buc, 1973; De ce suntem ortodocşi?(români); sute de articole şi studii teologice. (cf. pr.prof.dr. M. Păcurariu, „Dicţionarul teologilor români”)

Personalitatea părintelui Stăniloae este bine cunoscută de aceea menţionăm câteva mărturii din închisorile comuniste despre sfinţenia sa.

„29 iunie 1962. Numele Părintelui Stăniloae mi-a izbit timpanul cu rezonanţa unui tunet. Acum câţiva ani, când a sosit vestea că Părintele Stăniloae a fost arestat şi condamnat, şi că se află la Aiud, a fost o mare emoţie în toată închisoarea. Marele teolog român în lanţuri! Pătimeşte împreună cu cei mai hotărâţi creştini care se împotriviseră Fiarei apocaliptice!…

Marea mea bucurie este că Părintele Stăniloae este repartizat la 322, unde sunt şi eu. Oamenii încep să iasă. Eu mă îndrept spre Părintele Stăniloae care rămâne ultimul şi îi spun:

– Sărut dreapta, Prea Cucernice Părinte, sunt Liviu Brânzaş, fost elev la liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş şi mă bucur foarte mult că am ajuns cu dumneavoastră, căci vreau să urmez teologia.

Părintele îmi întinde mâna, zâmbind cu bunătate. Se reflectă pe chipul lui bucuria prilejuită de faptul că, un tânăr din fundul temniţei visează să urmeze teologia. Mă priveşte cu încredere şi zice:

– Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit şi a biruit întotdeauna prin credinţa în Dumnezeu şi prin speranţa în triumful final al binelui. Aşa se va întâmpla şi acum. Să răbdăm cu tărie şi smerenie suferinţa ce ni s-a dat. Această mărturisire a Părintelui sună ca un testament.

Trebuie să beneficiez la maxim de prezenţa Părintelui Stăniloae. Părintele se oferă să-mi ţină în fiecare seară un curs de teologie. Participă şi ceilalţi tineri, îndeosebi Gil Ioanid. În jurul patului Părintelui Stăniloae, celula ia aspectul unui amfiteatru. Toţi ne aşezăm, unii sus, alţii jos, şi ascultăm cu atenţie. Părintele Stăniloae nu procedează ca Părintele Ageu care mi-a predat teologia în cel mai pur stil didactic, ci ne prezintă diverşi teologi, de la Sfinţii Părinţi clasici, la teologii ruşi. Deşi acum, reţin mai puţine amănunte, în schimb, îmi măresc viziunea teologică. Sigur că nu lipsesc momentele filocalice. Traducătorul Filocaliei în limba română este, desigur, cel mai competent în acest domeniu al nevoinţei spre desăvârşire. Acum am înţeles, ceea ce până în acest moment am intuit doar, faptul că gândirea şi simţirea Sfinţilor Părinţi este forma autentică a Creştinismului.”

„Vorbesc eu primul [la Reeducarea din Aiud]. Fac o declaraţie scurtă, în faţa tuturor, în care afirm că tot ce am făcut în viaţă a fost determinat de trei principii: credinţa în Dumnezeu, dragostea de neam şi cultul eroilor. La aceste trei principii nu pot renunţa sub nici o formă. Dar în cazul în care voi fi eliberat, voi respecta legile ţării. Şi, ca şi cum aceasta nu ar fi fost de-ajuns, încep să-mi exprim gândurile care m-au frământat în închisoare, referitor la mesianismul apostolic al neamului românesc, şi declar în faţa tuturor că doresc să contribui la realizarea acestui ideal, devenind preot… Când termin, câţiva mă felicită: Părintele Stăniloae, Luca Dumitrescu, Aurel Călin, Petrică Bolintineanu şi alţii. Părintele îmi spune:

– Ai fost peste aşteptări. Să ştii că ai talent oratoric mai mare decât cel literar… Şi nu întâmplător (ca un fel de ecou peste decenii), un autograf al Părintelui Stăniloae sună aşa: Lui Liviu Brânzaş, cu o deosebită afecţiune şi bucurie pentru gândirea sa cu totul identică cu a mea despre spiritualitatea românească şi misionarismul ei în lume.”    (pr. Liviu Brânzaş, „Raza din catacombă”, cap. 9)

 

După ieşirea din închisoare, părintele Stăniloae a spus: „În afară de regretul pentru suferinţele familiei mele, nu-mi pare rău că am împărtăşit suferinţa atâtor fraţi români, pentru a fi dovedit că şi dintre preoţi au fost unii, au fost destui care au împărtăşit durerea poporului nostru” (cf. Constantin Hrehor, „Muntele mărturisitor”, Iaşi, 2002, p.236).

„Lângă mine se nimerise un bătrânel, slab, deosebit de sfios. Părea că-şi cere iertare pentru vreo stângăcie involuntară. Zilele Crăciunului au trecut, pot spune, plăcut. Bătrânelul, despre care am aflat curând că este părintele Stăniloae (!) marele teolog, ne vorbise în fiecare seară. Era slăbit, glasul i se auzea greu şi de aceea se lăsa o linişte deosebită. Erau cu noi 8 preoţi, printre care şi un episcop greco-catolic, care-i sorbeau frazele cu respect deosebit şi cu religiozitate. Mai putea fi vorba de foame sau de frig? Mai putea fi vorba de răzbunare sau de ură? Toate se topeau sub glasul blând, slăbit al celui mai strălucit reprezentant al ortodoxiei, care-şi ducea şi el crucea pentru slava lui Hristos. Era ca un sfânt bizantin rătăcit printre alţi osândiţi, şi ei apărători ai neamului şi al bisericii sale. În condiţiile acelea vorba lui era balsam; un neaşteptat dar ceresc pentru mulţimea de martiri ce aveau să umple cimitirul fără cruci de la Aiud.

Dragostea ce se revărsa din cuvântările sale ne încălzea şi ne ţinea de foame. Puteam eu oare – şi nu numai eu – să-l las să spele pe jos cimentul îngheţat sau să ducă tineta? Eram încă în putere la cei 36 de ani şi nu mi-aş fi permis o altă atitudine decât cea pe care mi-o indicau educaţia creştină şi morală legionară. Am încercat să-i dau cojocelul să-l pună sub dânsul şi m-a refuzat cu o hotărâtă ridicare a mâinii:

– Nu dragul meu! Ai pedeapsă mare, nu te voinici! Păstrează-te cât se poate, nu se ştie cât vom sta pe aici. Eu… voia Domnului! Peste câteva zile ne vom întoarce în celular. Acolo nu este aşa de frig, suntem mai apăraţi.

Am insistat, dar nu l-am putut convinge. Noaptea ne apăram reciproc. Ba-l mai înveleam, ba-l simţeam cum încearcă să mă ocrotească. Aşa făceau toţi. Grija pentru celălalt era trăsătura caracteristică a atitudinii ce-o aveam. Dragostea creştină, spiritul de sacrificiu nu erau doar vorbe în temniţa Aiudului. Am stat acolo, în izolările dintre Zarcă şi celular, cam 10 zile cât a durat curăţenia generală.

Doream tare mult ca părintele Stăniloae să cadă cu noi în celulă, dar n-a fost să fie; socotelile administraţiei erau altele sau poate cine ştie, întâmplarea. La întoarcerea în celular părintele Stăniloae a nimerit la trei celule dincolo de noi. Aceasta nu însemnă că pierdusem contactul cu înţelepciunea părintelui Dumitru Stăniloae; prin morse ne comunica cu competenţă şi dragoste însemnătatea Evangheliei din duminica viitoare, un sfat, o maximă, o încurajare. Nu mai vorbesc de risc, atât pentru el cât şi pentru cel ce recepţiona. Era un izvor de înţelepciune. Era lumina din întunericul ce ne înconjura, hrana sufletească, sprijinul harului Dumnezeiesc ce se revărsa peste noi prin robul său Preotul, martirul, Dumitru Stăniloae.” (Ilie Tudor, „Un an lângă Căpitan”, ediţia 3, 2009)

“Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

 

Alte articole:

 

 

1 comentariu »

  1. […] Iata ce aflam din articolul 5 octombrie: Pomenirea Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993): […]

    Apreciază

    Pingback de 5 octombrie: Pomenirea Parintelui DUMITRU STANILOAE (1903-1993) « Saccsiv's Weblog — 5 Octombrie 2011 @ 13:13 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: