Bucovina Profundă

9 Noiembrie 2011

Satanism si pedofilie la varful Bilderberg – “Puneti urgent reflectoarele pe ei !”

Satanism şi pedofilie la vârful Bilderberg

“Puneţi urgent reflectoarele pe ei !

Dezvăluirile incendiare ale unui bancher elveţian despre acţiunile criminale realizate de Bilderbergi

Un bancher elveţian, care a participat la întruniri ale grupului şi care tocmai de aceea preferă să-şi păstreze anonimatul, a acordat în luna mai la Moscova un interviu incendiar redactorilor de la publicaţia Noviden. Conform mărturiei elveţianului, grupul Bilderberg se foloseşte de băncile elveţiene pentru a finanţa răsturnări de guvern, falimentarea unor ţări, corupţia unor oficiali şi chiar uciderea unor persoane care au putere să se opună politicilor grupului.

Nu toţi participanţii la întrunirile Bilderberg au cunoştinţă de aceste lucruri, pentru că şi în sânul grupului de elită, la fel ca şi în sânul francmasoneriei, există unele „bisericuţe”. Josef Ackermann, director executiv al Deutsche Bank şi membru al comitetului de vârf al Bilderbergilor este acuzat de bancherul elveţian că orchestrează multe dintre aceste activităţi oculte. Ideea care îi este cea mai dragă lui Ackermann şi la care lucrează acum asiduu este cenzurarea totală în cel mai scurt timp a internetului.

I: Ce puteţi să ne spuneţi despre activităţile dvs. ca bancher?

R: Am lucrat în sistemul bancar elveţian ani îndelungaţi, chiar şi ca director al uneia dintre cele mai puternice bănci. Atunci am fost implicat în plata pentru asasinarea unui preşedinte de stat. Am participat la întrunirea directorilor băncii, în care s-a hotărât să se plătească pentru această acţiune. Asta m-a dat peste cap rău de tot. Un serviciu secret străin a trimis o cerere scrisă de mână prin care solicita plata unei sume pentru o persoană care lichidase un preşedinte! Şi nu a fost singurul caz de acest fel. Am primit o seamă de astfel de cereri scrise de mână din partea unor servicii secrete, care aveau fonduri pentru organizarea de revoluţii ori pentru ucideri la comandă. Eu confirm ceea ce a scris John Perkins în cartea sa „Confessions of an Economic Hit Man”. Există un sistem financiar pentru astfel de operaţiuni şi unele bănci elveţiene fac parte din el.

I: Ne poţi spune despre ce bănci este vorba şi cine anume din aceste bănci este implicat?

R: Este vorba de una dintre cele trei bănci elveţiene din vârf la timpul asasinării acelui preşedinte din lumea a treia. Mai mult, nu-mi risc viaţa. Eram mai multe persoane la adunare când cineva a venit cu acea cerere şi, cum era vorba de o sumă mare cash, a trebuit să se facă o informare sumară a speţei. După care directorii au zis „O.K.!”

I: Ce fel de fonduri erau acestea?

R: Speciale! Codificate. Cifrul veneau odată cu cererile. Aşa funcţionau, conform înţelegerilor la vârf. Cererile care deblocau cele mai mari sume erau scrise de mână! Trebuiau descifrate. Ele conţineau sume de bani pentru asasinate, pentru organizarea de greve, de revolte şi pentru finanţarea unor partide de opoziţie în diverse ţări. Ştiu membri ai grupului Bilderberg care sunt implicaţi în aşa ceva.

I: Măcar ne puteţi spune în ce decadă se întâmplau astfel de operaţiuni?

R: În anii ’80.

I: Aveaţi vreo problemă să lucraţi cu astfel de fonduri?

R: O mare problemă. Nu mai puteam să dorm. De-asta am şi părăsit banca până la urmă. Erau implicaţii periculoase. Cei care organizaseră fondurile erau membri ai unor servicii secrete, cele mai multe din ţări vorbitoare de limba engleză. Trebuia să plătim criminali care ucideau oameni ce se opuneau planurilor Bilderberg, FMI şi Băncii Mondiale, de exemplu.

I: De ce ne acordaţi acest interviu? Sau de ce ni-l acordaţi acum?

R: Pentru ca Bilderbergii se întrunesc anul acesta în Elveţia. Pentru că situaţia mondială devine din ce în ce mai critică şi pentru că băncile elveţiene sunt implicate în acţiuni lipsite de etică, dispunând de fonduri aflate în afara oricărui control financiar şi e vorba de sume cu multe, multe zerouri.

I: Miliarde?

R: Mii de miliarde, în afara taxelor! Ceea ce se întâmplă este împotriva sistemului elveţian al valorilor, bazat pe încredere, bunăvoinţă şi neutralitate. Am asistat la discuţii care sunt împotriva principiilor democratice. Directorii băncilor elevetiene nici nu mai sunt elveţieni, ci vin din afară, majoritatea anglo-saxoni, americani, britanici care nu respectă neutralitatea declarată a elveţienilor. Aceştia distrug Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda şi Elveţia, care este ţinta acum, când nu mai au nevoie de ea. Josef Ackermann este cetăţean elveţian, dar este în fruntea unei bănci străine şi se foloseşte de putere ca să distrugă.

I: Oamenii despre care ne-aţi vorbit vor fi prezenţi anul acesta la întrunirea Bilderbergilor de la St. Moritz?

R: Categoric. Dispun de sume enorme de bani şi au un plan. Vor distruge economia Europei şi vor construi alta în China. Până atunci, au deschis pieţele europene pentru mărfurile chineze. Sistemele de învăţământ europene cad, iar noua generaţie va şti din ce în ce mai puţin. Asta va distruge Europa pe termen lung.

I: Credeţi că întâlnirea din Elveţia de anul acesta are valoare simbolică? În 2009 s-au întâlnit în Grecia, în 2010 în Spania, iar acum, aceste ţări sunt pe marginea prăpastiei. Credeţi că aşa o să se întâmple şi cu Elveţia?

R: Este un obiectiv al lor. Elveţia nu este în UE, nici în „zona euro” şi categoric nu este controlată de la Bruxelles. Vorbesc de Elveţia ca ţară, nu ca sistem bancar, pentru că acesta e deja al lor şi-l manevrează cum vor. Întâlnirea de aici transmite acest mesaj, că acum noi urmăm!

I: Care să fie ţelul lor? Vor să creeze o dictatură globală controlată de mari corporaţii, fără state suverane?

R: Exact. Iar suveranitatea statelor se consumă prin datoriile pe care le fac la aceste organizaţii. Ei urmăresc falimentarea tuturor statelor de parcă ar fi vorba de bănci. Numai aşa pot să-şi impună interesele şi să dicteze. UE simte deja din plin apăsarea de fier a grupului Bilderberg.

I: Ce ar putea să-i stopeze?

R: De aceea am acceptat să dau acest interviu. Există ceva la îndemâna tuturor care-i poate stopa: adevărul! Trebuie dezvăluit tot adevărul! Nu le place deloc să fie în lumină, deci puneţi urgent reflectoarele pe ei! Transparenţa deplină în politicile bancare şi la toate nivelurile societăţii i-ar stopa cu siguranţă.

I: Care bănci elveţiene sunt implicate?

R: Cele care-şi antrenează staff-ul după valori anglo-saxone, nu cele autentic elveţiene, care au cel mai corect sistem. E vorba de băncile care operează la nivel global.

I: Deci ne sfătuiţi că trebuie să-i expunem public, să arătăm cine sunt în realitate Bilderbergii.

R: Cazul Strauss-Kahn este o oportunitate de a arăta cine sunt şi cum sunt. Sunt nişte corupţi, cu nişte minţi bolnave, plini de vicii pe care le ascund sub pulpana ordinului lor. Unii sunt întocmai ca Strass-Kahn, violatori, alţii sunt sadomasochişti, alţii pedofili şi mulţi sunt de fapt satanişti. Uitaţi-vă la simbolurile sataniste pe care le afişează unele bănci, inclusiv Rothschild Bank din Zürich. Oamenii aceştia sunt şantajabili din cauza slăbiciunilor lor. Trebuie să urmeze strict anumite ordine şi cei care vor să iasă din rând, imediat sunt expuşi, cu reputaţia distrusă sau chiar ucişi. Strauss-Kahn, de exemplu – din cauza viziunilor lui socialiste – putea s-o păţească şi mai rău, putea să fie ucis!

I: Dacă afirmaţi că Ackermann este un factor de decizie în comitetul Bilderbergilor, credeţi că el e implicat în astfel de acţiuni?

R: Da, dar nu numai el. Mai sunt mulţi alţii, ca de exemplu Christine Lagarde, care va fi, probabil, viitoarea şefă a FMI. Şi ea este membră Bilderberg, ca şi Sarkozy şi Obama. Planul lor actual este cenzurarea urgentă şi totală a internetului, care este liber şi prin care circulă adevărul cutremurător despre obiectivele lor. Pe motivul că este utilizat de terorişti să-şi transmită mesaje, vor ajunge în curând să controleze şi chiar să cenzureze total internetul. Sau cine ştie ce atrocitate inventează ca să realizeze apoi imediat acest plan.

I: De asta vă e temă.

R: Nu e vorba doar de teamă. Oamenii ăştia sunt criminali şi nu au scrupule în a da ordine de asasinare. Dacă vor avea senzaţia că pierd cumva controlul, aşa cum se întâmplă din cauza opoziţiei faţă de FMI a populaţiei din Grecia şi Spania şi posibil în curând şi în Italia, nu vor ezita să inventeze o nouă „reţea Gladio”. Am fost aproape şi de această nouă reţea. Instigă din umbră la terorism şi, mai mult decât atât, sponsorizează grupuri teroriste, pentru a controla guvernele din state europene, precum Italia, unde uciderea lui Aldo Moro a fost în realitate plătită prin sistemul pe care ţi l-am descris.

I: Ackermann face parte dintr-un astfel de sistem?

R: Sunteţi jurnalişti, urmăriţi-i cu atenţie cariera şi mai ales observaţi cât de repede a ajuns în top. Dar sistemul lor criminal funcţionează în toată lumea şi implică o mulţime de oameni.

I: De ce credeţi că mass-media occidentală nu tratează acest subiect?

R: Pentru că de fapt ori există o înţelegere secretă cu patronii, ori, dacă aceştia sunt recalcitranţi, le cumpără din umbră publicaţiile.

I: Câţi dintre aceşti participanţi sunt avizaţi de planurile lipsite de etică, multe dintre ele criminale, ale grupului?

R: Există un cerc interior ultrasecret în care îi găseşti pe aceşti satanişti. În afara acestui cerc, oamenii complet neinformaţi şi chiar foarte naivi sunt din ce în ce mai mulţi.

sursa: Revista LUMEA, Nr.11 (224), 2011, pp.33-35

UP DATE: o foarte buna analiza a interviului gasiti pe  SACCSIV:

SATANISM SI PEDOFILIE LA VARFUL BILDERBERG. Un bancher elvetian face dezvaluiri. Un nou episod din serialul NOM – fNOM …

12 comentarii »

  1. Deci sintem doar niste papusi,care vor deveni niste papusi stricate.Cutremurator.

    Apreciază

    Comentariu de petru duman — 9 Noiembrie 2011 @ 08:55 | Răspunde

  2. Au fost expusi de mai multe persoane si se intalnesc la Bohemian Grove unde practica ritualuri sataniste cu sacrificii umane si activitati homesexuale.

    Apreciază

    Comentariu de andrei — 9 Noiembrie 2011 @ 16:59 | Răspunde

  3. […]    Preiau integral articolul Satanism si pedofilie la varful Bilderberg – “Puneti urgent reflectoarele pe ei !”: […]

    Apreciază

    Pingback de SATANISM SI PEDOFILIE LA VARFUL BILDERBERG. Un bancher elvetian face dezvaluiri. Un nou episod din serialul NOM – fNOM … « Saccsiv's Weblog — 9 Noiembrie 2011 @ 17:14 | Răspunde

  4. Dragii mei,

    Scaparea noastra este la Dumnezeu ! Dar, pentru a fi cu El, trebuie sa intelegem ca aceste suflete bolnave sunt „aproapele” nostru, de care sa ne fie Mila ! Asadar sa ne rugam, cerind Bunului Dumnezeu ca sa lumineze si aceste suflete, sa le scoata din intunericul mortii !

    DOAMNE MANTUIESTE TOATE SUFLETELE ! EU STIU CA TU POTI PENTRU CA TU ESTI DUMNEZEU CARE TOATE LE POTI ! AMIN !

    Mircea

    Apreciază

    Comentariu de mircea — 10 Noiembrie 2011 @ 08:18 | Răspunde

    • Dumnezeu este Atotputernic , dar nu trece peste libera vointa a oamenilor. Adica El poate mantui pe orice om , numai ca trebuie sa vrea si respectivul om sa se mantuiasca.
      Nu e tocmai crestineasca o rugaciune ca aceasta „DOAMNE MANTUIESTE TOATE SUFLETELE !”. Nu poti cere lui Dumnezeu sa uneasca cu EL toate sufletele cu spurcaciunile lor (satanism, pedofilie etc.), ei trebuie sa vina la cunostinta adevarului, pana atunci sunt luptatori impotriva Duhului Sfant acesti satanisti si pedofili. Pentru ei se potrivesc alte rugaciuni:
      „Sa învie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dânsul.”
      „Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău. ”
      „Veseleşte cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruinţă asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă. ”
      „Cu noi este Dumnezeu!
      Intelegeti, neamuri si va plecati
      Caci cu noi este Dumnezeu!
      Auziti pana la marginile pamantului
      Caci cu noi este Dumnezeu!
      Cei puternici, plecati-va!
      Caci cu noi este Dumnezeu!
      Caci iarasi de veti putea,
      Si iarasi veti fi biruiti
      Caci cu noi este Dumnezeu!
      Si orice sfat veti sfatui
      Risipi-l va Domnul
      Caci cu noi este Dumnezeu!
      Si cuvantul pre care il veti grai
      Nu va ramane intru voi,
      Caci cu noi este Dumnezeu!
      De frica voastra nu ne vom teme,
      Nici ne vom tulbura,
      Caci cu noi este Dumnezeu! „

      Apreciază

      Comentariu de Mircea Puşcaşu — 11 Noiembrie 2011 @ 01:17 | Răspunde

  5. Stiam astea. pai, daca nu ne intoarcem fetele si inimile de la pacate, Dumnezeu va randui toate acestea pentru a ne vedea credinta. Cautati si pe internet, cat mai este liber accesul la el, masoneria in Romania: http://www.youtube.com/watch?v=YT7SUd0c_tU , secrete ale masoneriei: http://www.youtube.com/watch?v=_0_3ExJTjA4 , marturiile unui francmason de gradul 33 / italian: http://www.youtube.com/watch?v=Lpxv4IQOhqE .

    Apreciază

    Comentariu de caramica — 10 Noiembrie 2011 @ 11:13 | Răspunde

  6. […] articolul Satanism si pedofilie la varful Bilderberg – “Puneti urgent reflectoarele pe ei !” Like this:LikeBe the first to like this […]

    Apreciază

    Pingback de SATANISM SI PEDOFILIE LA VARFUL BILDERBERG. Un bancher elvetian face dezvaluiri. « Nogovernment's Blog — 10 Noiembrie 2011 @ 11:13 | Răspunde

  7. imi pare rau, link-ul care l-am trimis cu „masoneria in Romania” nu e bun.😐

    Apreciază

    Comentariu de caramica — 10 Noiembrie 2011 @ 11:43 | Răspunde

  8. Care anonimat frate? Interviul a fost dat de Iosif Ackerman de la Deutsche Bank!

    Apreciază

    Comentariu de alexandrosmikiMikigrecu — 12 Februarie 2012 @ 15:01 | Răspunde

  9. […] Satanism si pedofilie la varful Bilderberg – “Puneti urgent reflectoarele pe ei !”  […]

    Apreciază

    Pingback de Cine este in spatele Noii Ordini Mondiale? Grupul Bilderberg, Trilaterala, Clubul de la Roma si Council of Foreign Relations « Bucovina Profundă — 12 Mai 2012 @ 16:19 | Răspunde

  10. […] Satanism si pedofilie la varful Bilderberg – “Puneti urgent reflectoarele pe ei !” […]

    Apreciază

    Pingback de Cine conduce lumea? Piramida Puterii Oculte Mondiale – Satanismul talmudismului masonic « Bucovina Profundă — 24 Octombrie 2012 @ 12:24 | Răspunde

  11. […] Sursa: Revista LUMEA / bucovinaprofunda.wordpress.com                                               … […]

    Apreciază

    Pingback de Un fost bancher elvetian face dezvaluiri despre pedofilie și ritualuri satanice de la vârful Grupului Bilderberg | NewsInfo1000 — 6 Iunie 2013 @ 17:41 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: