Bucovina Profundă

17 Noiembrie 2011

17 noiembrie, parintele Daniil Sandu Tudor

Filed under: Cuv Mc Daniil Sandu Tudor,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:13

17 noiembrie, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Daniil

Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor

(Alexandru Teodorescu)

1896 – 1962

daniil-sandu-tudor-de-la-rarauAlexandru Teodorescu, Sandu Tudor, fratele Agaton sau părintele Daniil, a fost o personalitate complexă a spiritualităţii secolului XX, ce ne-a lăsat moştenire mişcarea Rugul Aprins şi care şi-a dat viaţa în chinuri pentru Hristos şi adevărul mântuirii.

S-a născut în 22 decembrie 1896 la Bucureşti, din părinţii Sofia şi Alexandru Teodorescu. Urmează şcoala primară la Bucureşti, liceul la Ploieşti, unde tatăl său era preşedinte al Curţii de Apel. În ultimul an de liceu, 1914, tânărul Alexandru este mobilizat, iar în 1916 este concentrat şi avansat la gradul de sublocotenent. După război Sandu Tudor studiază pictura la Academia de Arte Frumoase, iar între anii 1922-1924 se îmbarcă pe vasul Dobrogea ca ofiţer asistent, călătorind pe mări şi oceane. După 1924 revine la Bucureşti, unde continuă studiile universitare şi predă la liceul din comuna Pogoanele.

Activitatea literară o începe în anul 1925 prin volumul de versuri „Comornic”, eveniment consemnat de critica literară, fără entuziasm însă. Totuşi, scriitorul Constantin Gane va scrie în „Convorbiri literare” că autorul are „stofa marilor înzestraţi ai marii poezii”. Perioada 1925-1927 este deosebit de efervescentă, colaborând la revistele literare „Gândirea”, „Convorbiri literare”, „Cuvântul artistic”, „Familia”, „Contemporanul” ş.a. Din ianuarie 1927 lucrează la revista „Gândirea” sub conducerea lui Nichifor Crainic, redactorul şef al publicaţiei. Se apropie de literatura mistică, publicând în acelaşi an într-o primă formă „Acatistul Preacuviosului Părintelui Nostru, Sfântul Dimitrie cel Nou, Bouarul de la Basarabov”. Aceasta va apărea în volum în anul 1942. În anul 1928 Sandu Tudor obţine binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi va desfăşura o intensă activitate profesională în domeniul teologic şi literar-jurnalistic: subdirector al Institutului de Teologie din Chişinău, unde decan era Gala Galaction, apoi secretar al Oficiului Universitar la Universitatea Bucureşti.

Anul 1929 înseamnă pentru el un an de transformare profundă, prin călătoria făcută în Sfântul Munte Athos. Acolo, călăuzit de Dumnezeu şi îndrumat de sfinţii călugări cunoaşte în profunzime viaţa monahilor athoniţi, soarbe nectarul dulce al rugăciunii curate şi smerite a inimii şi se întoarce pătruns de „duhul curat şi duhovnicesc” al Athosului. Călătoria stă sub semnul minunii. În momentele cruciale ale vieţii sale, mâna lui Dumnezeu şi ajutorul Maicii Domnului l-au sprijinit şi l-au izbăvit.

Astfel, scapă dintr-o tentativă de asasinat în timpul celui de-al doilea război mondial, într-o localitate din Ucraina, când un plutonier încearcă să-l ucidă cu o rafală de pistol automat, în timp ce dormea. Dumnezeu i-a dat gândul cel bun să se mute din patul în care dormea de obicei, cu câteva minute înainte de a porni rafala. Apoi, scapă cu viaţă dintr-un accident aviatic, pe care-l descrie el însuşi: „Într-o zi, pe când zburam, m-am îndreptat spre pista de aterizare, angajându-mă într-o vrilă, din care nu am putut redresa aparatul. Văzând că avioneta se prăbuşeşte, am strigat către Dumnezeu: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!». Am rugat pe Dumnezeu să mă scape. Asta am cerut, cu lacrimi în ochi, când veneam spre gura căscată a morţii care mă aştepta jos. Iar Mântuitorul Iisus Hristos m-a auzit şi mi-a salvat viaţa. Avioneta, în cădere s-a zdrobit de pământ. A fost o mare minune dumnezeiască că am scăpat cu viaţă. Mi-am muşcat doar buza de jos în timpul accidentului”.

Atunci s-a hotărât să vândă întreaga avere, şi-a luat crucea şi a urmat Domnului. Însă, până la acest pas, Sandu Tudor a fost încercat de Dumnezeu şi chemat să-L caute pe El. Călătoria din anul 1929, în Sfântul Munte Athos este o astfel de încercare. Călătoria este descrisă în cartea „Viaţa ieroschimonahului Daniil Tudor”, Ed. Panaghia, sub îngrijirea ierodiaconului Cleopa Paraschiv.

„În anul 1929 o ziaristă franceză a scris câteva articole defăimătoare la adresa călugărilor din Sfântul Munte Athos, minţind că a vizitat Sfântul Munte, travestită în bărbat. Intrigat de acest lucru şi ahtiat, ca orice ziarist, după noutăţi Sandu Tudor s-a hotărât să viziteze Sfântul Munte.

În timpul călătoriei sale se încredinţează de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care la fiecare pas îi scoate în cale omul potrivit. Astfel, în Tesalonic, îl întâlneşte pe părintele Bridu, preotul aromânilor care-i facilitează obţinerea vizei de intrare în Sfântul Munte. Tot aici se întâlneşte cu schimonahul athonit Elisei, originar din Oltenia”, care-i va fi însoţitor şi povăţuitor în Sfântul Munte. Diavolul îl ispiteşte, sub chipul negustorului grec Alecos Papaiani, care-i descrie Sfântul Munte ca pe un loc „unde nu există nimic altceva decât sărăcie, sălbăticie şi murdărie” şi-i recomandă să călătorească în apus. Lămurirea vine tot de la Părintele Elisei: „Cu ochii lumeşti şi păcătoşi atâta se vede. După judecata păcătoasă, nu se vede decât întunericul. Nu uita că Biserica Ortodoxă, care este Trupul Domnului Iisus Hristos, nu va fi distrusă niciodată. Biserica Ortodoxă este în mare luptă cu păcatele şi moartea. Dar de fiecare dată iese biruitoare şi cântă «Hristos a înviat»”. Sub îndrumarea părintelui Elisei, Sandu Tudor îşi lasă barbă şi vieţuieşte opt luni în Sfântul Munte, urmând îndemnul „ceea ce fac eu să faci şi tu”. Astfel, află miezul arzând, viu al Ortodoxiei, iar prin faţa lui se perindă tinereţea lui, cu deşertăciunile ei lumeşti – „Capşa”, cluburile de noapte, cabaretele, femeile în toalete elegante, şedinţele literare, petrecerile…

Toată trăirea spirituală din Sfântul Munte Athos se poate concentra într-o frază, mărturie a părintelui Elisei „Lumea asta întreagă dacă se mai ţine şi nu cade sub blesteme e fiindcă se sprijină pe rugăciunile Muntelui Sfânt. Pe când lumea stă la adâncul nopţii culcată în moliciunea patului, în dulceaţa somnului şi furii, răii şi tâlharii, blestemăţesc, iar desfrânaţii se îndulcesc stricat din pofte spurcate, Muntele stă treaz şi bate mătănii cu oftări”.

În anul 1930 Sandu Tudor editează revista săptămânală „Floarea de foc”, apărută până în 1936, iar în 1933 scoate cotidianul „Credinţa”, ziar de luptă politică şi spirituală, care va fi ulterior interzis de guvern. Aici vor colabora tinere condeie ca: Alexandru Sahia, Ion Călugăru, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Zaharia Stancu, Cicerone Teodorescu, Eugen Jebelean.

În anul 1939 este concentrat şi trimis pe frontul de est. Se întoarce în 1941 şi este numit profesor la o şcoală tehnică de motomecanizare. În noiembrie 1942 este arestat şi internat în lagărul de la Târgu Jiu, împreună cu alţi scriitori, considerându-se că avea convingeri de stânga. Este eliberat la intervenţia Ministerului de Război, Direcţia Motomecanizare, care reclamă prezenţa acestuia în unitate. Va rămâne sub arme până la sfârşitul războiului. La întoarcerea acasă, în 1945, va constata falimentul celei de a treia căsătorii. Acest fapt îl determină să se dedice vieţii monahale, după care tânjea de mult.

Urmând porunca Mântuitorului şi-a vândut maşina personală, casele de pe Calea Victoriei cu alte bunuri personale de mare valoare şi a contribuit la renovarea Mănăstirii Antim, unde a intrat ca frate în acelaşi an, 1945. La 3 septembrie 1948 fratele Sandu Tudor a primit tunderea în monahism, din partea mitropolitului Firmilian al Olteniei şi odată cu aceasta numele Agaton (prescurtare de la Aghia-Aton, Sfântul Munte Athos). După doi ani este hirotonit ieromonah la mănăstirea Crasna, jud. Gorj, de către acelaşi mitropolit.

Începând cu anul 1945 „în jurul Mănăstirii Antim s-a constituit discret, un grup spiritual al unei «elite intelectuale bucureştene, care-şi propunea prin Părinţii Filocalici şi Părinţii Pustiei bucuriile Duhului Sfânt», redescoperirea adevăratei trăiri ortodoxe. Astfel s-a constituit la iniţiativa scriitorului Sandu Tudor şi cu binecuvântarea părintelui stareţ, apoi şi a Patriarhului Nicodim mişcarea spirituală Rugul Aprins – «nucleu de iradiere duhovnicească», în care se implicau părinţi şi mireni: arhim. Benedict Ghiuş, părintele Dumitru Stăniloae, Al. (Codin) Mironescu, Paul Sterian, Vasile Voiculescu, Paul Constantinescu, Constantin Joja, Alexandru Elian, arhim. Sofian Boghiu, arhim. Felix Dubneac, arhim. Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu, ş.a.»”, (ierod. Cleopa Paraschiv, „Stareţul Daniil de la Rarău”).

Lucrarea principală s-a rânduit a fi rugăciunea inimii, mai ales după venirea providenţială a părintelui rus Ioan Kulâghin, adevărat trăitor al rugăciunii, care a devenit părintele spiritual al Rugului Aprins, „străinul trimis”.

Rugul Aprins care ardea şi nu se mistuia, după interpretarea dată de părintele Sandu Tudor, simbolizează rugăciunea neîncetată a lui Iisus. Ca mişcare spirituală de influenţă isihastă, a fost frecventată de mireni şi clerici, care întăriţi de puterea credinţei au încercat să se opună prin rugăciune şi mijloace intelectuale invadatorului ateu comunist. Acest lucru s-a petrecut o perioadă în libertate, iar apoi în închisorile comuniste. Scopul era să sporească focul credinţei în inimile credincioşilor. După o perioadă de timp, autorităţile comuniste au interzis mişcarea Rugului Aprins şi au trecut la arestări.

În anul 1950 începe calvarul arestărilor, când părintele Agaton a fost acuzat de fascism şi atitudine ostilă regimului. A fost condamnat la 5 ani muncă silnică, pedeapsă executată în diverse lagăre de muncă, inclusiv la Canal. După eliberare, s-a mutat la mănăstirea Sihăstria – Neamţ, fiind hirotonit schimnic de către părintele Cleopa Ilie, ulterior închinoviat şi numit egumen al schitului Rarău, la 15 noiembrie 1953, sub numele Daniil Tudor. A avut în acest timp o trăire duhovnicească foarte înaltă, cum spune părintele Gh. Calciu: „Intrând în monahism de două ori, prima dată, pe poarta mai largă, ca monahul Agaton şi apoi pe poarta mai strâmtă, ca ieroschimonah, schimbându-i-se numele în Daniil, Sandu Tudor s-a mistuit pe sine într-un urcuş al înduhovnicirii, învingându-şi limitele, transfigurându-le, ajungând la Schitul Rarău, poate cel mai aproape de inima lui Dumnezeu şi luminând de aici, prin candela făpturii sale, până departe, spre ungherele ţării”.

A doua arestare, în noaptea de 13/14 iulie 1958, a avut loc la Bucureşti în casa prietenului său Alexandru Mironescu. Părintele plecase de la Rarău ca vieţuitorii mănăstirii să nu aibă de suferit din cauza arestării sale. Fiind văzător cu duhul, fusese vestit de Dumnezeu, astfel că la începutul lunii iunie 1958 după ce a slujit utrenia şi-a cerut iertare de la toţi vieţuitorii şi i-a întărit duhovniceşte. După aceasta, le-a spus că Dumnezeu i-a vestit că va fi arestat de cei necredincioşi şi că va muri în închisoare. A fost judecat şi condamnat la 25 ani temniţă grea, pentru activitate mistică duşmănoasă împotriva clasei muncitoare. Însă, principala vină formulată de atei, a fost aceasta: „Ai vrut să dai foc la comunism cu Rugul (tău) Aprins”.

În celula umedă, rece şi întunecoasă a închisorii, torturat şi înfometat, ieroschimonahul Daniil a ajuns pe treptele înalte ale rugăciunii inimii. Ne va lăsa mărturie ultima variantă a Imnului Acatist al Rugului Aprins al Maicii Domnului. A murit după 4 ani de bătăi şi lanţuri, fiind printre puţinii preoţi care au purtat lanţuri la picioare pe toată perioada cât a fost închis. În ciuda detenţiei şi torturilor sălbatice, părintele Daniil–Sandu Tudor a rămas un model de verticalitate morală şi duhovnicească, lucrând atât în libertate, cât şi în închisoare la Imnul Acatist al Rugului Aprins, ca armă de înduhovnicire şi alungarea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Avea inima atât de trează, încât se cutremura la gândul că ar putea ceda câtuşi de puţin, din slăbiciune. Prin mărturisirea credinţei – cu refuzul oricărui compromis – s-a învrednicit de moarte mucenicească.

Bătut cu bestialitate în repetate rânduri, în data de 17 noiembrie 1962, în jurul orei unu noaptea se muta în veşnicie stareţul, ieroschimonahul Daniil Tudor. Decesul a survenit la Aiud, după ce fusese din nou zdrobit în bătăi cu pumnii, bocancii şi bastoanele de către „omul nou” al socialismului. Fişa medicală a spitalului închisorii consemnează cauza morţii: hemoragie cerebrală.

„Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba, sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de – 30º Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi urină peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care trebuia să moară – practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar, şi erau lăsaşi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare, atât înainte de a intra în celula respectivă cât şi după ce au intrat în celulă. Şi părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui.

După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de către 3 gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus aşa: Doctore, nu mai spui nimic altceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului.

După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la – 30° Celsius. Torţionarii când au intrat acolo şi când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă iar în jurul lui totul se topise.” (părintele Augustin de la Aiud)

Mărturia Părintelui Ioan de la Rarău

„E unul dintre cei mai mari mucenici, un mărturisitor al dreptei credinţe ortodoxe. Ieroschimonahul Daniil Tudor a fost un om cu viaţă sfântă, desăvârşită, un om studios; tot timpul scria şi se ruga neîncetat.

L-aţi cunoscut?

– Da, l-am cunoscut. Era şi el cunoscător cu duhul. Avea mare trecere la rugăciune, la Maica Domnului. Schitul Rarău, unde era el atunci, era foarte, foarte, foarte sărac şi de multe ori nu era ce să mănânce nimeni, absolut nimeni. „Hai să mergem la Maica Domnului să facem o rugăciune” – zicea el. Se ruga la Maica Domnului câte o jumătate de oră şi Dumnezeu îi dădea de toate. Ştiu de la un mare cărturar că avea o cultură foarte mare, avea o credinţă fixă, zdravănă, îi combătea pe toţi activiştii de partid pe care îi trimitea stăpânirea ca să-l combată, ca el să nu mai meargă la Bucureşti să ţină conferinţe. El pe toţi i-a convertit.

Despre ce ţinea conferinţe?

– Discuta sub toate aspectele, ştia vreo cinci şase limbi străine. Toată viaţa şi-a închinat-o lui Dumnezeu.

Cum a murit?

– A murit în închisoare. L-au omorât. A murit în chinuri. A fost cel mai intransigent dintre toţi deţinuţii în ceea ce priveşte credinţa. A murit ca un mare mucenic, care mărturisea înaintea păgânilor dreapta credinţă. Dumnezeu vrea de la toţi hotărâre şi statornicie. Omul, dacă nu este convins, nu vrea să se ocupe cu nimic altceva. Dacă ei erau convinşi de valoarea crezului lor, au suferit. Viaţa sfinţilor ar trebui să fie pildă vieţii noastre. Nu-i place lui Dumnezeu compromisul. Ori eşti în lumină, ori în întuneric, ori cu Dumnezeu, ori cu Satana. Dacă nu apără cineva dreapta credinţă, înseamnă că nu-i cu Dumnezeu. Pentru mântuire, adevărul nu suportă schimbări tot aşa după cum viaţa nu suportă moartea. Viaţa nu există numai pe pământ, ci în veşnicie unde este exclusă moartea. Nu există viaţă pe pământ, este un termen, o posibilitate de a dobândi viaţa cea veşnică, prin fapte, atât. Zice şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Poţi să câştigi şi viaţa şi moartea prin faptele tale”. Dumnezeu Îşi alege oamenii. Acum e vreme de cernere. Făina dacă nu-i cernută, e cu gunoaie, trebuie cernută, aurul dacă nu-i încercat în foc nu se curăţă de materie străină.” (Atitudini, 3/2008)

sursa: “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

Vezi si :

17 noiembrie, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Daniil

Cuviosul Mucenic Daniil Sandu Tudor, în iureşul anchetei de la Aiud

3 comentarii »

  1. Doamne Iisuse Hristoase ,Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatoasa

    Apreciază

    Comentariu de luminita — 17 Noiembrie 2012 @ 18:03 | Răspunde

  2. Reblogged this on albastru de ….

    Apreciază

    Comentariu de albastru de ... — 18 Noiembrie 2013 @ 00:10 | Răspunde

  3. […] 17 noiembrie, parintele Daniil Sandu Tudor. Articol de pr.Fabian Seiche […]

    Apreciază

    Pingback de Stareţul Daniil Tudor – Floarea de foc a ortodoxiei. Articol de Silviu ARONEŢ | Bucovina Profundă — 18 Noiembrie 2016 @ 20:32 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: