Bucovina Profundă

30 Noiembrie 2011

Profilul interior al Căpitanului, văzut de Emil Cioran în 1940

Filed under: Corneliu Codreanu,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:39

Mărturia lui Emil Cioran despre  Corneliu Codreanu

Profilul interior al Căpitanului – văzut de Emil Cioran în 1940

Exaltarile unui sceptic

corneliu-zelea-codreanu - selÎnainte de Corneliu Codreanu, România era o  Sahară populată. Cei aflaţi între cer şi pământ, n-aveau niciun conţinut, decât aşteptarea. Cineva trebuia să vină.

Treceam cu toţii prin deşertul românesc, incapabili de orice. Până şi dispreţul ni se părea un efort.

Ţara nu ne putea fi o problemă decât negativă. În cele mai necontrolate speranţe, îi acordam o justificare de moment, ca unei farse reuşite. Şi România nu era mai mult decât o farsă reuşită.

Te învârteai în aer liber, vacant de trecut şi de prezent, îndrăznind dispreţul dulce al lipsei de menire.

Biata ţară, era o pauză vastă între un început fără măreţie şi un posibil vag.

În noi, gemea viitorul. În unul, clocotea. Şi el a rupt tăcerea blândă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţă, se îndrepta spre putere.

*

Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipă că stau de vorbă cu un om, într-o ţară de fleacuri umane. Prezenţa lui era tulburătoare şi n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. De ce n-aş mărturisi că o teamă ciudată mă cuprindea şi un fel de entuziasm plin de presimţiri? Lumea cărţilor mi se descifra inutilă, categoriile, inoperante, prestigiile inteligenţei, şterse, iar subterfugiile subtilităţii, zadarnice.

Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era „deştept”, Căpitanul era profund.

Dezastrul spiritual al ţării derivă din inteligenţa fără conţinut, din deşteptăciune. Lipsa de miez a duhului, preschimbă problemele în elemente de joc abstract şi răpeşte spiritului latura destinului. Deşteptăciunea degradează până şi suferinţa, în flecăreală.

Dar vorbele Căpitanului, grele şi rare, răsăreau din Soartă. Ele se plămădeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor şi al gândurilor.

Când, în 1934, îi spuneam ce interesantă ar fi expunerea vieţii lui, îmi răspundea: „Nu mi-am petrecut viaţa prin biblioteci. Nu-mi place să citesc. Eu stau aşa si mă gândesc”.

Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respira natura şi cerul. Şi când au pornit spre înfăptuire, temelia istorică a ţării s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane. Era  mult prea puţin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale şi nici aşteptărilor noastre. El a pus problema în termeni ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să introducă absolutul în respiraţia zilnică a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una  a istoriei. Legiunea ar trebui astfel, nu numai să creeze România, dar să-i şi răscumpere trecutul, să insufle absenţa seculară, să salveze, printr-o nebunie, inspirată şi unică, imensul timp pierdut.

Patosul legionar este o expresie de reacţiune în faţa unui trecut de nenoroc. Această naţie n-a excelat în lume decât prin consecvenţa în nefericire. Niciodată nu s-a dezminţit. Substanţa noastră este un infinit negativ. De aici pleacă imposibilitatea de a depăşi pendularea între o amărăciune dizolvantă şi o furie optimistă.

Într-un moment de descurajare, i-am spus Căpitanului:

-„Căpitane, eu nu cred că România are vreun sens în lume. Nu e niciun semn în trecutul ei care ar justifica vreo speranţă”.

-„Ai dreptate”, mi-a răspuns. „Sunt totuşi unele semne”.

-„Mişcarea Legionară”, adaug eu.

Şi atunci mi-a arătat în ce fel vedea el reînvierea virtuţilor dace.

Şi-am înţeles că între daci şi legionari se interpune pauza fiinţei noastre, că noi trăim al doilea început al României.

Căpitanul a dat românilor un rost. Înainte de el, românul era numai român, adică un material uman alcătuit din aţipiri şi umilinţi. Legionarul este un român cu substanţă, un român primejdios, o fatalitate pentru sine şi pentru alţii, o vijelie umană infinit ameninţătoare. Garda de Fier: o pădure fanatică… Legionarul trebuie să fie un om în care mândria suferă de insomnie.

Eram obişnuiţi cu patriotul de ocazie, gelatinos şi vid. În locul lui apare insul ce priveşte ţara şi problemele ei cu o cruntă înverşunare. Este o deosebire de densitate sufletească.

Acel ce a dat ţării altă direcţie şi altă structură, unea în sine pasiunea elementară cu detaşarea spiritului. Soluţiile lui sunt valabile în imediat şi în veşnicie. Istoria nu cunoaşte un vizionar cu un spirit mai practic şi atâta pricepere în lume, sprijinită pe un suflet de sfânt. Tot aşa, ea nu cunoaşte o a doua mişcare în care problema mântuirii să meargă mână în mână cu gospodăria.

A face ispravă şi a te salva, politică şi mistică, iată cărei ireductibilităţi i-a pus el capăt. Îl interesa, în egală măsură, organizarea unei cantine şi problema păcatului, comerţul şi credinţa. Nimeni nu trebuia să uite:

Căpitanul  a fost un gospodar instalat în absolut.

Fiecare  credea  a-l înţelege. El  totuşi, scăpa  fiecăruia. Depăşise limitele României. Însăşi Mişcării i-a propus un mod de viaţă care întrece rezistenţa românească. A fost prea mare. Înclini uneori a crede că el n-a căzut din conflictul cu un besmetic, ci din conflictul mărimii lui cu micimea noastră. Nu este totuşi mai puţin adevărat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai încrezătoare utopie nu le-ar fi putut bănui.

Într-o naţie de slugi, el a introdus onoarea şi într-o turmă fără vertebre, orgoliul. Influenţa lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, într-un anumit sens, şi pe duşmani. Căci aceştia, din lichele au devenit monştri. S-a [i-a] obligat la tărie, le-a impus un caracter în rău. Ei n-ajungeau caricaturi infernale, dacă măreţia Căpitanului n-ar fi cerut o echivalenţă negativă. Am fi nedrepţi cu călăii, dacă i-am considera rataţi. Toţi s-au împlinit. Un pas în plus şi trezeau gelozia Diavolului.

În preajma Căpitanului, nimeni nu rămânea călduţ. Peste ţară a trecut un fior nou. O regiune umană bântuită de esenţial. Suferinţa devine criteriul vredniciei şi moartea, al chemării. În câţiva ani, România a cunoscut o palpitaţie tragică, a cărei intensitate ne consolează de laşitatea a o mie de ani de neistorie. Credinţa unui om a dat naştere unei lumi, ce lasă-n urmă tragedia antică şi pe Shakespeare. Şi aceasta, în Balcani!

Pe un plan absolut, dacă ar fi trebuit să aleg între România şi Căpitan, n-aş fi ezitat o clipă.

După moartea lui ne-am simţit fiecare mai singuri, dar peste singurătatea noastră, se ridica singurătatea României.

Niciun toc să-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie neşansa ursirii noastre. Totuşi, trebuie să fim laşi şi să ne mângâiem. Cu excepţia lui Iisus, niciun mort n-a fost mai prezent între vii. Avut-am careva vreun gând să-l fi uitat? „De aici încolo, ţara va fi condusă de un mort”, îmi spunea un prieten pe malurile Senei.

Acest mort a răspândit un parfum de veşnicie peste pleava noastră umană, şi-a readus cerul deasupra României.

(Emil Cioran, Conferinţă la radio, 27 nov. 1940; „Glasul Strămoşesc” (Sibiu), nr. 10, 15 dec. 1940).

sursa: “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

10 comentarii »

  1. […] Profilul interior al Căpitanului, văzut de Emil Cioran în 1940 […]

    Apreciază

    Pingback de ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (05.12.2011) « Saccsiv's Weblog — 5 Decembrie 2011 @ 18:51 | Răspunde

  2. Citiți „fântul închisorilor”!
    Valeriu Gafencu, Traian Trifan, Traian Marian, Virgil Maxim plămădiți din același aluat, au ajuns la stadiul în care părintele Arsenie Papacioc i-a considerat sfinți. Au intrat în închisoare ca legionari, dar au ajuns la un nivel spiritual greu de egalat.
    Dumnezeu să îi aibă în pază.

    Apreciază

    Comentariu de bisericadinsuflet — 8 Decembrie 2011 @ 16:20 | Răspunde

  3. E o onoare sa fiu parte din acelasi popor cu Capitanul si Cioran. Desigur si ceilalti. Imi impune o datorie existentiala. Ei sunt binele suprem in actiune. Un miracol care ne uimeste, ne incanta si ne obliga.

    Apreciază

    Comentariu de adrian romanu contra-revolutionarul — 31 Decembrie 2011 @ 22:48 | Răspunde

  4. […] Mărturia lui Emil Cioran despre  Corneliu Codreanu – Profilul interior al Căpitanului, văz… Rate this:Like this:Like2 bloggers like this. Comentarii (9) […]

    Apreciază

    Pingback de 4 octombrie: Pomenirea Elisabetei Rizea « Bucovina Profundă — 6 Octombrie 2012 @ 19:40 | Răspunde

  5. […] Profilul interior al Căpitanului, văzut de Emil Cioran în 1940 […]

    Apreciază

    Pingback de In umbra Crucii 13 septembrie 2014 – 115 de la nasterea lui Corneliu Codreanu, articol de Mihai Tirnoveanu | Bucovina Profundă — 16 Septembrie 2014 @ 15:09 | Răspunde

  6. […] Profilul interior al Căpitanului, văzut de Emil Cioran în 1940 […]

    Apreciază

    Pingback de Ultimul voievod sfânt al românilor – Corneliu Codreanu. 13 septembrie – 116 ani de la naşterea sa | Bucovina Profundă — 12 Septembrie 2015 @ 22:56 | Răspunde

  7. […] Profilul interior al Căpitanului, văzut de Emil Cioran în 1940 […]

    Apreciază

    Pingback de Bloguri ortodoxe despre nasterea lui Corneliu Zelea Codreanu | Saccsiv - Weblog — 13 Septembrie 2015 @ 04:44 | Răspunde

  8. […] Profilul interior al Căpitanului, văzut de Emil Cioran în 1940 […]

    Apreciază

    Pingback de Corneliu Codreanu – ultimul voievod sfânt al românilor. 77 de ani de la noaptea martiriului său | Bucovina Profundă — 30 Noiembrie 2015 @ 17:49 | Răspunde

  9. […] Emil Cioran, Conferinţă la radio, 27 nov. 1940; „Glasul Strămoşesc” (Sibiu), nr. 10, 15 dec. 1940 – Sursa: “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” de Fabian Seiche  via Bucovina Profundă […]

    Apreciază

    Pingback de "Elie Wiesel" are o nouă statuie de dărâmat la Bucureşti: Bustul lui Emil Cioran, cunoscut ideolog al Mişcării Legionare - Ziaristi OnlineZiaristi Online — 10 Decembrie 2015 @ 00:44 | Răspunde

  10. […] Profilul interior al Căpitanului, văzut de Emil Cioran în 1940 […]

    Apreciază

    Pingback de Ultimul voievod sfânt al românilor Corneliu Codreanu | Bucovina Profundă — 13 Septembrie 2016 @ 23:16 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: