Bucovina Profundă

11 Aprilie 2012

10 aprilie: Arhimandritul Cleopa, 100 de ani de la naştere a „duhovnicului Moldovei”

Filed under: articol — Mircea Puşcaşu @ 01:11
Tags:

10 aprilie: Arhimandritul Cleopa, 100 de ani de la naştere a „duhovnicului Moldovei”

sursa:  publicatiiortodoxe.ro

În data de 10 aprilie a anului 1912 în familia Ilie din Botoşani s-a născut Constantin, al cincilea copil, cel care avea să devină mai târziu monahul Cleopa, supranumit de credincioşii care-l iubeau „duhovnicul Moldovei”. Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea părintelui care tuturor le dorea „să-i mănânce Raiul”, vă invităm la lectura unui fragment dintr-un frumos articol despre viaţa părintelui Cleopa, publicat în ediţia lunii aprilie a revistei „Familia Ortodoxă”, dedicată celui care a fost arhimandritul Sihăstriei.

„Vreme de doisprezece ani, din 1930 până în 1942, tânărul a primit ascultarea de a fi ucenic la stâna schitului, alături de un binecuvântat bătrân, Monahul Galaction. Părintele Cleopa povestea: „În anii în care am fost cioban la oile schitului, am avut mari bucurii duhovniceşti. Stâna, oile, trăirea în linişte şi singurătate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost şcoală de călugărie şi teologie. Era un bordei vechi în care mă adăposteam şi unde îmi aducea cineva din mănăstire mâncare. În aceşti ani m-am rugat mult şi am citit Sfânta Scriptură şi alte numeroase scrieri ale Sfinţilor Părinţi.”

După aproape şapte ani de mănăstire, fratele Constantin este tuns în monahism şi îl primeşte ca ocrotitor ceresc pe Apostolul Cleopa. Puţini ani mai apoi, Dumnezeu îngăduie să fie încercate credinţa şi virtuţile agonisite de tânărul monah. În 1941, Schitul Sihăstria este mistuit aproape în întregime de un incendiu, care distruge toate chiliile, paraclisul şi acoperişul bisericii. Bătrânul Stareţ Ioanichie, acum în vârstă de 82 de ani, era tot mai bolnav, nu mai avea putere să slujească şi să spovedească, şi este bătut grav de nişte tâlhari ce bântuiau pădurile învecinate, care i-au scos un ochi. În aceste condiţii, stareţul Ioanichie a hotărât să-l numească pe părintele Cleopa, deşi pe atunci simplu monah, în rangul de egumen. Cu îndoieli, tănârul Cleopa i-a cerut sfatul pustnicului Paisie, vechiul său povăţuitor, care i-a scris: „Nu te bucura când te-or pune stareţ şi nu te supăra când te-or scoate din stăreţie! Fă ascultare de bătrânul stareţ şi de soborul părinţilor şi lasă-te întru toate în voia lui Dumnezeu!”

Noul egumen, deşi dispreţuit la început de unii fraţi pentru că venise „de la oi”, a ajuns să fie foarte preţuit atât de obştea schitului, cât şi de credincioşii refugiaţi aici de urgia războiului. Era foarte evlavios, blând, îi îmbărbăta pe toţi, călugări şi mireni, şi îndeosebi avea darul cuvântului prin care călăuzea şi hrănea duhovniceşte pe fiecare. Odată cu încetarea războiului din 1945, el a coordonat lucrările de refacere a schitului, începute în anul 1942, până la încheierea lor, după încă trei ani.

În vremurile grele ce începeau, activitatea propovăduitoare şi reînnoitoare a Părintelui Cleopa nu avea cum să rămână trecută cu vederea de către autorităţile comuniste fără-de-Dumnezeu, aşa că în 1948 are loc o arestare preventivă a Părintelui, care este ţinutla Târgu-Neamţîntr-un beci, pe un pat de ciment, vreme de cinci zile. După ce s-a sfătuit cu câţiva duhovnici, Părintele Cleopa hotărăşte să se retragă în pustie, în adâncul pădurii, la şase kilometri depărtare de mănăstire. Acolo şi-a făcut un bordei în pământ şi se ruga neîncetat, zi şi noapte. De aceea şi diavolii îi făceau multe ispite şi-l înspăimântau, fie treaz, fie prin somn şi prin năluciri de tot felul.”

 

Articolul integral este semnat de

Radu Hagiu şi îl găsiţi aici:

 http://www.publicatiiortodoxe.ro/reviste/familia-ortodoxa/familia-ortodoxa-aprilie-2012-cd-bonus.html

1 comentariu »

  1. […] 10 aprilie: Arhimandritul Cleopa, 100 de ani de la naştere a “duhovnicului Moldovei” […]

    Apreciază

    Pingback de ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (11.04.2012) « Saccsiv's Weblog — 11 Aprilie 2012 @ 19:14 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: