Bucovina Profundă

20 Iulie 2012

Spiru Blanaru – asasinat in Padurea Verde, Timisoara, pe 16 iulie 1949

16 iulie 1949 – Padurea Verde, Timisoara

martiriul lui

Spiru Blănaru

şi cei împreună cu dânsul

comandorul Petre Domăşneanu, Petre Puschiţă, Romulus Mariţescu şi căpitanul Ioan Tănase

 

De origine moldovean, născut la 23 iunie 1919 la Crăeşti, Roman, Spiru Blănaru ajunge în Banat, în comuna Domaşnea. Aici este „adoptat” de familia lui Nicolae Horăscu, şeful garnizoanei Mişcării Legionare din zonă, şi se va căsători cu fiica acestuia, Maria Horăscu. Pleacă la Bucureşti unde studiază dreptul şi devine un apreciat avocat. Viaţa liniştită de familie (i se născuse un băiat, Corneliu) şi cariera juridică îi vor fi întrerupte în 1947, când bolşevismul se instaura în ţară. Comuniştii au înlăturat prin ilegalităţi toţi duşmanii lor: monarhia, ofiţerii, partidele istorice şi mai ales legionarii, care formau grosul forţei anticomuniste. Au fost arestaţi cu sutele de mii.

În aceste condiţii au luat fiinţă grupuri de partizani, „bandiţi” ai sistemului bolşevic, printre care şi cel din Teregova (Caraş Severin), condus de Spiru Blănaru, Petre Domăşneanu şi Gheorghe Ionescu, în 1948. Gheorghe Ionescu, notar public, a organizat comuna Teregova pentru a susţine şi aproviziona grupul lui Spiru Blănaru şi al Colonelului Uţă.

„În vremea aceea nu se mai făcea deosebire între ţărănişti, liberali, militari sau legionari. Toţi erau români, cu o singură datorie, aceea de a apăra fiinţa neamului de duşmanii de la răsărit, bolşevicii. Când a fost obligat să fugă în munţi, Gheorghe Ionescu s-a dus în grupul lui Spiru Blănaru”, scrie Atanasie Berzescu, participant activ la evenimente, în cartea sa „Lacrimi şi sânge. Rezistenţa anticomunistă armată din munţii Banatului”.

La începutul lui 1949 grupul lui Spiru Blănaru se afla pe dealurile Teregovei, organizându-se şi aprovizionându-se. Când unul din partizani, Anculia Moise, a fost arestat în seara zilei de 12 ianuarie 1949 şi dus la Postul de jandarmi Teregova, a avut loc atacul partizanilor pentru eliberarea lui. Au participat Spiru Blănaru, Gheorghe Ionescu, Anculia Petru, Ghimboaşe Nicolae şi Stoichescu Pavel care vor elibera pe cel arestat.

În urma acestui fapt, securitatea organizează lupta de la Pietrele Albe, pe dealurile Teregovei, suferind cea mai grea înfrângere din partea partizanilor. Blănaru şi Gh. Ionescu au condus strălucit lupta după toate regulile militare, iar partizanii s-au apărat îndârjit. Ca urmare, ministrul de externe al URSS s-a plâns la ONU de „bandiţii de pe dealurile Teregovei care luptă cu arma în mână împotriva comunismului” (mărturie rămasă în analele ONU).

Bătălia este descrisă de Atanasie Berzescu în cartea citată, astfel:„Spiru Blănaru şi Gheorghe Ionescu se aşteptau acum la un atac din partea securităţii. S-au pregătit de luptă. Se aflau pe dealul Cârciobaţi, sub muntele Semenic. De aici s-au deplasat spre Pietrele Albe. Ajunşi acolo, s-au aşezat în linie de apărare. Nu mai aveau timp să se ascundă. Era ziua de 22 februarie 1949. Zăpadă mare, ger aspru. Securitatea a deschis focul cu toate armele în flancul stâng al grupului. Din această poziţie partizanii au respins atacul securităţii cu un foc nemilos de arme automate. La mitralieră, în cadrul grupului se aflau Ion Berzescu-Berda, trăgător, şi Petru Berzescu-Berda, încărcător, fraţi. Spiru Blănaru conducea lupta. Au căzut mulţi morţi din partea securităţii. De la partizani nici un mort. Atacul a fost respins. Armata s-a retras, încărcându-şi morţii în căruţă. Văzând că flancul stâng este bine fixat la teren şi înzestrat cu armament bun, securitatea a deschis un alt foc, atacând flancul drept al grupului. Aici au făcut o breşă… Grupul a făcut o manevră de retragere organizată, derutând securitatea prin susţinerea retragerii cu foc continuu de către centrul de apărare a liniei de luptă. Lupta a durat până noaptea târziu. Armata era hărţuită din toate părţile de grupuri de câte trei partizani”.

Bătălia de la „Pietrele-Albe” ne apare ca un protest adresat întregii lumi că în întreaga Românie se lupta împotriva comunismului, chiar cu preţul vieţii.

În timpul luptei, la un moment dat, se aude un strigăt de comandă al lui Spiru Blănaru: „Nu mai trage, Ioane, că omorâm toţi copiii noştri”. Mitraliera a încetat să mai tragă. Strigătul arăta lumii întregi puterea de jertfă şi de iertare a Neamului românesc, iubitor de Hristos şi de semeni, mult prea tolerant de multe ori, cu duşmanii lui şi ai credinţei. A fi tolerant nu înseamnă a te lăsa călcat în picioare în numele credinţei şi al iubirii creştine!

Spiru şi grupul lui s-au retras către Feneş. Între Ruşca şi Feneş, la locul numit Tărsătura, se organizează iarăşi în apărare, aşteptându-se la un atac mai puternic şi mai bine organizat al securităţii. Un grup în frunte cu Spiru şi cu Ion Caraiman pleacă spre Feneş pentru informaţii şi alimente. Ajunşi în casa lui Ion Caraiman, îşi dau seama că sunt urmăriţi şi intuiesc că socrul lui Caraiman le pregătise vânzarea. Prof. Berzescu descrie cum au fost prinşi prin trădare:

„În casa lui Ion Caraiman au fost primiţi cu o prefăcută căldură de către socrul lui Caraiman, Spiru şi-a dat seama că ceva nu-i curat la mijloc. Socrul, plecând afară, a dispărut. În această situaţie, Spiru cu Caraiman au ieşit repede din casă, fugind prin grădină spre pădure. Securitatea le-a luat urma, deschizând foc asupra lor. Ei au răspuns cu foc. În timpul acesta, Petru Berzescu şi Iacob Cimpoca s-au retras spre pădure. În această luptă a căzut mort Ion Caraiman, iar Spiru Blănaru a fost rănit la picior.

Era 12 martie 1949. Albul zăpezii de pe colinele Feneşului se înroşise. Sângele lui Ion Caraiman curgea în aceeaşi iarnă cu zăpadă mare, sânge vărsat în apărarea neamului de urgia comunistă. Sângele lui Spiru Blănaru se înfrăţea cu sângele lui Ion Caraiman în omătul mare. Spiru Blănaru a fost arestat şi dus la Securitatea din Caransebeş. Nu a încercat nici o sinucidere cu grenadă”.

A avut loc procesul partizanilor, care au fost condamnaţi la moarte.

Soţia lui Spiru, Maria, cu fiul lor Cornel, cu soacra şi bunica vor fi deportaţi curând la Cuza-Vodă. Au fost condamnate la moarte prin împuşcare 5 persoane, iar alte 7 la muncă silnică între 15 şi 20 de ani. La 16 iulie 1949, în Pădurea Verde, sunt executaţi: Spiru Blănaru, comandorul Petre Domăşneanu, Petre Puschiţă zis Mutaşcu, Romulus Mariţescu zis Fert şi căpitanul Ioan Tănase.

Martirii credinţei şi ai Neamului au rămas fără de mormânt până în ziua de azi, datorită refuzului autorităţilor (comuniştii de ieri sunt şi acum la putere!) sau fricii unor martori. Biserica Ortodoxă îl apreciază pe Spiru Blănaru ca un martir pentru Hristos datorită jertfei sale şi trăirii creştine ce a avut-o.

Spiru şi-a descoperit sufletul mai tânărului său camarad, Atanasie Berzescu, într-un veritabil Testament spiritual. Iată ce se spune:

„În lupta aceasta cu răul, cu noi era numai Dumnezeu. Vânaţi din toate părţile, într-o iarnă grea, ne zbăteam să găsim o ieşire. În această atmosferă de zbucium sufletesc, Spiru începe mărturisirea lui. Baierele inimii lui se dezleagă şi zice:

Măi frate Tase Berzescu, suntem prinşi ca-ntr-o menghină. Nu ştiu care va scăpa din noi doi cu viaţă. Cred, totuşi, că tu o să scapi. Este bine să ştii unele gânduri ale mele.

Stând aşa, unul lângă altul, în mijlocul întinsului de zăpadă, ascultam la ce-mi spunea Spiru. Apăruse deja legea care prevedea pedeapsa cu moartea. Iată ce-mi spune Spiru:

a). De când stau aici în grup cu aceşti oameni, hotărâţi să lupte până la unul, am observat un lucru extrem de important în felul lor de comportare. Deşi suntem, ca apartenenţă politică, diferiţi, ne înţelegem ca fraţii. Nu facem diferenţa între noi. Aici, după cum ştii, sunt mulţi legionari, ţărănişti, liberali şi militari.

Suntem de atâta timp la un loc, nu i-am auzit o dată să facă deosebire între ei după apartenenţa politică. Toţi suntem români şi trebuie să fim uniţi în faţa duşmanului. Deşi cel mai mare păcat al românilor este lipsa de unitate, noi aici am reuşit să realizăm, în ciuda păcatului, unitatea între noi.

b). În faţa primejdiei, noi ne-am adus aminte de Dumnezeu. Cu toţii ne rugăm ca să scăpăm din drăceasca încleştare între bine şi rău. S-a realizat o prietenie, liantul fără de care nu va fi niciodată biruinţa.

c). Aş dori ca, la momentul potrivit, să ştie şi ai mei, de acasă, familia mea, prin ce am trecut şi care au fost condiţiile de viaţă şi şansele de biruinţă asupra comunismului. Ne-am împăcat cu gândul că va trebui să murim până la urmă. Eu, frate Tase, am certitudinea că voi muri şi-ţi încredinţez ţie aceste gânduri ale mele, nu ca pe un mesaj, ci ca unele frământări ale mele ca om. Fiul meu, dacă va mai apuca să scape cu viaţă, la fel şi soţia mea, aş vrea să cunoască prin ce am trecut.

d). Îmi este dragă ţara noastră, neamul nostru românesc. Aş dori ca odată să fie liber, mare şi unit. Dumnezeu să fie cu el. Dezmembrările de partid să dispară. Poporul român s-a născut creştin. Avem obligaţia morală faţă de copiii noştri să le lăsăm moştenire dreapta credinţă a strămoşilor noştri şi răspunderea faţă de străbunii noştri, crescuţi în legea creştină.

Fă acest lucru, fratele meu, şi este de-ajuns pentru mine. Cei care vin după noi să ştie ce-am făcut şi ce-am gândit şi noi, în „toiul beznelor adânci”.

Din mormântul neştiut şi din codrii Banatului răsună încă mesajul de dragoste adresat de Spiru neamului său şi întregii omeniri”.

La 29 iunie 2004, de Sf. Apostoli Petru şi Pavel, s-au sfinţit la Teregova de către un sobor de preoţi în frunte cu episcopul locului, PS Laurenţiu Streza (actualmente mitropolit al Ardealului), monumentul şi crucea ridicate spre pomenirea luptătorilor conduşi de Spiru Blănaru.

Cu ochii în lacrimi de bucurie ne-am adus aminte că la „Pietrele-Albe” s-a dat cea mai mare bătălie armată împotriva comunismului de către apărătorii Crucii care au ieşit învingători şi doar prin blestemata trădare au fost prinşi. Pietrele albe au fost înroşite cu sângele martirilor, cel mai curat sânge românesc.

(cf. http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1020150-serial-sfintii-inchisorilor-spiru-blanaru-erou-martir-rezistentei-anticomuniste.htm); Permanenţe, iulie 2004.

 din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

 

5 comentarii »

  1. Un articol impresionant până la lacrimi!!!… Putea fi și altfel soarta României!

    Apreciază

    Comentariu de Mariana Pagu — 20 Iulie 2012 @ 21:28 | Răspunde

  2. Aceste suflete isi asteapta dreptatea. Se cuvine sa ne ridicam impotriva nedreptati. Am mai spus istoria acestei tari se invata in cimitire nu pe bancile scolii. Doamne ajuta.

    Apreciază

    Comentariu de Partizanu — 14 August 2012 @ 04:33 | Răspunde

  3. Despre Spiru Blanaru veti gasi materiale in cotidianul „Timisoara” al Societatii Timisoara, saemnate Doina Magheti (1995/1996/1997) sin in publicatia „Timisoara International”. Editura Marineasa a scos volumul „Spiru Blanaru-portret din fragmente salvate”, carte document, semnata Doina Magheti

    Apreciază

    Comentariu de Stoita Doina Liliana (Doina Magheti - nume de autor) — 26 Septembrie 2012 @ 03:43 | Răspunde

    • Ma numesc gociu romeo vasile si as dori sa va spun ca spiru blanaru a fost unchiul meu,bunica mea de pe tata a fost mama lui,bunica a trait in ciocani,barlad,vaslui,ia sa numit gociu melania din a doua casatorie iar din prima blanaru melania,daca doriti mai multe informatii va stau la dispozitie cu stima si respect.

      Apreciază

      Comentariu de gociu romeo vasile — 6 Februarie 2014 @ 13:52 | Răspunde

  4. […] Spiru Blanaru – asasinat in Padurea Verde, Timisoara, pe 16 iulie 1949 […]

    Apreciază

    Pingback de 4 octombrie: Pomenirea Elisabetei Rizea « Bucovina Profundă — 6 Octombrie 2012 @ 19:34 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: