Bucovina Profundă

24 Iulie 2012

Carti recomandate – carti necesare: SBORNICUL – Lucrarea minţii – DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS – fragment

Filed under: carte,cuvintele sfintilor,România Profundă,rugaciune — Mircea Puşcaşu @ 13:14

Carti recomandate – carti necesare:

SBORNICUL

Lucrarea minţii

DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS

 Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi  şi din îndrumările oamenilor încercaţi, care au pus rugăciunea în lucrare.  (fragment,  pp. 4 si urm.)

DESPRE RUGĂCIUNEA OMULUI CARE  S-A ÎNSINGURAT ÎN CĂMARA INIMII SALE,  ÎNVĂŢÂNDU-SE ŞI RUGÂNDU-SE  ÎN TAINĂ

 Printre dumneavoastră se află mulţi, care nu ştiu în ce anume stă lucrarea cea lăuntrică a omului cugetător de Dumnezeu precum nu înţeleg nici ce este cugetarea de Dumnezeu. Aceştia nu  ştiu nimic despre rugăciunea ce se face cu mintea, socotind că se cuvine să ne rugăm numai cu acele rugăciuni care se  află scrise în cărţile bisericeşti. Cât despre tainica vorbire pe care o săvârşeşte omul cu Dumnezeu  în adâncul inimii sale şi despre foloasele care decurg dintr-însa, aceştia, câtuşi de puţin nu le cunosc şi nici n-au gustat această dulceaţă duhovnicească. Precum este un orb din naştere care doar aude despre lumina soarelui, dar nu ştie ce anume este această lumină, asemenea sunt şi cei care numai aud despre învăţăturile cele cugetătoare de Dumnezeu  şi despre rugăciune, dar de înţeles nu le înţeleg. Din pricina grosimii simţirii lor, ei se lipsesc de multe bunătăţi duhovniceşti  şi rămân în urmă pe calea acestor fapte bune, care duc spre o stare desăvârşită, bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, spre îndrumarea celor simpli, înfăţişăm aici câteva lămuriri despre învăţătura lăuntrică  şi  despre rugăciunea cea cugetătoare de Dumnezeu, pentru ca  doritorul unor asemenea lucruri să înceapă, cu ajutorul Celui Prea Înalt, să le înveţe, fie câtuşi de puţin. Învăţătura duhovnicească a omului celui dinlăuntru începe cu următoarele cuvinte ale lui Hristos:  „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui într-ascuns” (Mat. VI, 6).

CAPITOLUL I

DESPRE ÎNDOITUL ÎNŢELES AL OMULUI, AL ÎNVĂŢĂTURII, AL RUGĂCIUNII  ŞI AL  CĂMĂRII

Omul este o doime: cel din afară şi cel lăuntric, al trupului şi al duhului. Cel din afară este văzut, trupesc, iar cel lăuntric este nevăzut, duhovnicesc sau potrivit cuvântului Apostolului Petru: „omul cel ascuns al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând şi liniştit” (I Petru 3, 4). şi Sfântul Pavel lămureşte îndoita fire omenească, spunând: „cu toate că omul nostru cel dinafară se strică, omul nostru cel  dinlăuntru se înnoieşte zi de zi” (II Cor.  4,16). Aici Apostolul vorbeşte lămurit despre omul cel dinafară  şi cel dinlăuntru. Astfel, omul cel dinafară se întocmeşte din mai multe mădulare, pe câtă vreme cel lăuntric ajunge la desăvârşire prin minte, prin luarea aminte la sine, prin frica lui Dumnezeu şi prin darul Domnului. Faptele omului cel dinafară sunt văzute, iar cele ale celui dinlăuntru rămân nevăzute; potrivit Psalmistului: „o prăpastie este lăuntrul şi inima omului!” (Psalm 63, 7). Tot astfel vorbeşte  şi Apostolul: „cine dintre oameni  ştie ale omului, fără numai duhul omului care este întru el?” (I Cor. 2,11). Singur doară Cela ce ispiteşte inima  şi rărunchii, cunoaşte toate tainele omului lăuntric.

De aceea şi învăţătura este o doime; cea dinafară şi cea lăuntrică întru cugetarea de Dumnezeu; de afară în înfloriturile meşteşugului vorbirii, dinlăuntru în rugăciuni; dinafară în minte ascuţită, dinlăuntru în focul duhului, de afară în lucrări iscusite ale frumuseţii, dinlăuntru în privirea celor nevăzute; de afară cunoştinţa care îngâmfă (I Cor. 8, 1), pe cînd dinlăuntru cea care se smereşte; într-adevăr, cunoştinţa cea dinafară este iscoditoare, vrând să afle toate, pe când cea lăuntrică ia aminte de sine  şi nimic altceva nu doreşte, decât să-L cunoască pe Dumnezeu, Căruia poate să-I spună ca David: „ţie inima mea pururea  ţi-a vorbit; pentru Tine căuta-tu-te-a faţa mea; faţa Ta, Doamne neîncetat o caut” (Psalm 26, 13). şi apoi: „precum cerboaica doreşte apa izvoarelor, tot aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalm 41,1).

Rugăciunea de asemenea este o doime – dinafară şi lăuntrică; cea care se face la arătare şi cea care se face în taină; cea care se săvârşeşte în adunare şi cea care se rosteşte în singurătate; rugăciunea făcută ca o îndatorire şi rugăciunea săvârşită de bunăvoie. Cea care este îndeplinită ca o rânduială şi se va face în chip văzut, după tipicul bisericesc, rugăciunea cea obştească îşi are timpurile ei: miezonoptica, utrenia, ceasurile, liturghia, vecernia  şi pavecerniţa, rugăciuni la care oamenii sunt chemaţi de sunetul clopotelor, fiindcă ei trebuie să le ducă în fiecare zi Împăratului Ceresc, ca pe o cuvenită danie. Pe când rugăciunea care se face în taină, de bunăvoie, se săvârşeşte uneori fără să aibe nevoie de o vreme  anumită, ci după voia fecăruia, fără nici un fel de chemare, ci numai din imboldul duhului însuşi. Cea dintâi, adică rugăciunea bisericească, cuprinde un anumit număr de  psalmi, de tropare, de canoane şi de alte cântări şi de lucrări preoţeşti, pe când cealaltă (cea tainică, cea de bunăvoie), aşa cum nu  ţine seamă de o vreme anumită, tot aşa nu-şi hotărăşte nici numărul rugăciunilor, ci fiecare se roagă atât cât vrea, uneori mai puţin, alteori mai mult. Cea dintâi este rostită în auzul tuturor, cu gura şi cu glas tare, pe câtă vreme ceade a doua se săvârşeşte numai cu mintea. Întâia se rosteşte în picioare, iar cea de a doua nu numai stând sau mergând, ci chiar odihnindu-te în pat; – într-un  cuvînt: întotdeauna, oricînd  ţi s-ar întîmpla să ridici mintea către Dumnezeu. Întâia, cea obştească, se săvârşeşte în templul Domnului, în biserică, sau, în anumite împrejurări, într-o casă oarecare, în care se adună mai mulţi credincioşi, pe când cea de a doua, cea însingurată, se săvârşeşte într-o încăpere încuiată, potrivit cuvîntului Domnului: „când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui într-ascuns” (Mat. 6, 6).

Tot astfel cămara este şi ea o doime; una din afară şi alta lăuntrică, materială şi duhovnicească; cea materială este lucrată din lemn sau din piatră, iar cea duhovnicească este inima sau mintea; sau, după cuvintele Sfântului Teofilact gândul cel tainic. Acestea sunt unul şi acelaşi lucru (Coment. la Matei, cap. 6). De aceea, cămara cea materială stă într-un singur loc, pe când cea duhovnicească este pretutindeai purtată împreună cu omul; oriunde s-ar afla omul, se află cu el  şi inima lui întotdeauna, iar înlăuntrul inimii sale el se poate încuia cu mintea, adunându-şi gândurile şi se poate ruga lui Dumnezeu în taină – fie aflându-se în mijlocul oamenilor, fie chiar stând de vorbă cu ei.

Rugăciunea lăuntrică, când se întîmplă ca cineva, în vreme ce se află în mijlocul oamenilor, să fie mişcat de Duhul spre săvârşirea ei, nu are nevoie nici dc gură, nici de slovă tipărită, nu se foloseşte de mişcarea limbii, nici de glasul gâtlejului (deşi aceasta se întîmplă uneori  şi în singurătate), ci doar numai de ridicarea mâinii spre Dumnezeu şi de adâncirea omului în sine însuşi, lucrare ce se poate împlini în orice loc.

Cămara materială, a omului ce se linişteşte într-însa, închide o singură fiinţă, pe când cea lăuntrică, cea duhovnicească, îi face loc  şi lui Dumnezeu  şi întregii împărăţii Cereşti, potrivit cuvintelor evanghelice ale lui Hristos însuşi: „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21).

Acest text este astfel lămurit în cuvintele Sf. Macarie Egipteanul: „inima este un prea mic vas, dar într-însa sunt îngerii, este viaţa  şi împărăţia, într-însa sunt cereştile cetăţi, într-însa sunt toate comorile harului”.

În încăperea lăuntrică, în cămara inimii, omul trebuie mai des să se închidă, decât între pereţii cei văzuţi  şi, adunându-şi acolo toate gândurile, să-şi înfăţişeze mintea înaintea lui Dumnezeu, să se roage Lui în taină, cu toată căldura duhului şi cu credinţă vie, iar odată cu acestea, să se înveţe întru cugetarea de Dumnezeu, pentru ca astfel să poată creşte până la statura bărbatului desăvârşit.

 

 

De comandat de pe net:

publicatiiortodoxe.ro

Sbornicul – Culegere despre Rugăciunea lui Iisus  (set 2 volume) – 34,5 lei

 

 

De descarcat in format pdf:

Bucovina Profunda

Sbornicul – Lucrarea mintii – Culegere despre Rugăciunea lui Iisus

1 comentariu »

  1. Foarte frumos, foarte clar si limpede. Multumesc autorului ptr acest aticol.

    Apreciază

    Comentariu de stelica — 4 August 2012 @ 20:41 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: