Bucovina Profundă

9 Octombrie 2012

Protocoalele Inteleptilor Sionului – Capitolul III – Maşinile de vorbit parlamentare. Pamfletele. Abuzurile puterii. Sclavia economică. Acaparatorii şi aristocraţia. Armata francmasonilor. Degenerescenta creştinilor. Foamea şi dreptul capitalului.

Protocoalele Inteleptilor Sionului  Capitolul III

Maşinile de vorbit parlamentare. Pamfletele. Abuzurile puterii. Sclavia economică. Acaparatorii şi aristocraţia. Armata francmasonilor. Degenerescenta creştinilor. Foamea şi dreptul capitalului.

(Vedeţi vreo asemănare între cele scrise la sfarsitul sec. XIX şi ce se întâmplă la noi acum şi în lume în general?)

Conţinut: Şarpele simbolic şi înţelesul lui. Balanţa constituţională nu e stabilă. Teroarea din palate. Puterea şi ambiţia. Maşinile de vorbit parlamentare. Pamfletele. Abuzurile puterii. Sclavia economică. „Dreptatea poporului”. Acaparatorii şi aristocraţia. Armata francmasonilor jidani (sionişti). Degenerescenta creştinilor. Foamea şi dreptul capitalului. Venirea şi încoronarea „Stăpânitorilor Lumii”. Obiectul fundamental al programului viitoarelor şcoli populare ale francmasonilor. Taina ştiinţei ordinii sociale. Criza economică generală. Punerea la adăpost a „a lor noştri”. Despotismul francmasonilor e domnia raţiunii. Pierderea unui conducător. Francmasoneria şi „marea” Revoluţie franceză. Regele despot e din sângele Sionului. Cauzele atotputerniciei francmasoneriei. însemnătatea agenţilor secreţi ai francmasoneriei. Libertatea.

NOTA: a se înţelege prin apelativul jidani pe evreii talmudişti sionişti si nu poporul evreu in intregul lui. Sioniştii talmudişti sunt o forţă politico – economică  care urmăreşte să câştige supremaţia în lume prin orice mijloace.

Vă pot anunţa astăzi că suntem deja aproape de ţintă. Încă puţină cale şi cercul Şarpelui simbolic (care reprezintă poporul nostru) se va închide. Când cercul se va fi închis, toate Statele Europei vor fi încleştate în el, ca în nişte cătuşe puternice.

Balanţa constituţională va fi în curând răsturnată, deoarece am falsificat-o, în aşa fel încât să se aplece când într-o parte, când într-alta, până ce în sfârşit se va dărăpăna. Creştinii credeau că au făurit-o destul de puternică şi aşteptau totdeauna ca cele două talere să se pună în echilibru. Dar, conducătorii sunt puşi la adăpost de către reprezentanţii lor, care fac neghiobii şi se lasă târâţi de către puterea lor fără control şi fără responsabilitate. Aceşti reprezentanţi îşi datorează puterea teroarei de care sunt stăpânite palatele. Conducătorii ne mai având legătură cu poporul lor, nu se mai pot înţelege cu el şi nu se pot întări împotriva persoanelor lacome după putere. Puterea clarvăzătoare a conducătorilor şi puterea oarbă a poporului, fiind despărţite de către noi, şi-au pierdut toată însemnătatea; separate, sunt tot atât de neputincioase ca orbul fără toiag.

Pentru a hotărî pe ambiţioşi să abuzeze de putere, noi am pus faţă în faţă toate forţele, desfăşurându-le toate tendinţele liberale către independenţă… în acest scop am încurajat orice întreprindere, am înarmat toate partidele; am făcut din putere ţinta tuturor ambiţiilor. Am transformat în arene statele unde se desfăşoară tulburările… încă puţină vreme şi dezordinile, falimentele, vor apărea pretutindeni.

Nesecaţii limbuţi au transformat şedinţele Parlamentelor şi adunările administrative, în lupte oratorice. Ziariştii îndrăzneţi, pamfletari fără ruşine, atacă zilnic personalul administrativ. Abuzurile puterii vor pregăti în sfârşit căderea tuturor tradiţiilor, şi totul va fi răsturnat sub loviturile mulţimii înnebunite.

Popoarele sunt înlănţuite de munca grea cu mai multă tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia evului mediu mai puteai scăpa într-un fel sau altul. Puteai fi răscumpărat, în vreme ce astăzi nu poţi scăpa din mizerie. Drepturile pe care le-am înscris în constituţii, sunt o închipuire pentru mulţime şi neadevărate. Toate aceste aşa zise „drepturi ale poporului” nu pot exista decât în închipuire, ele nu pot fi înfăptuite niciodată. Pentru muncitorul proletar, încovoiat la munca lui grea, zdrobit de soartă, ce preţ are dreptul dat flecarilor de a flecari, dreptul dat ziariştilor de a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce proletariatul nu trage alte foloase din constituţie decât nenorocitele firimituri pe care i le aruncăm de la masa noastră, în schimbul unui vot favorabil planurilor, complicilor şi agenţilor noştri? Drepturile republicane sunt o amară amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice, nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur, punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor. La îndrumarea noastră, poporul a nimicit aristocraţia (nobilimea) care-i era ocrotitoarea şi mama hrănitoare naturală, de a cărei înflorire atârna şi bunăstarea poporului. Acum când aristocraţia e zdrobită, poporul a căzut sub jugul hrăpăreţilor, al speculanţilor îmbogăţiţi, care îl apasă într-un chip nemilos.

Noi vom apărea muncitorului ca eliberatori când îi vom propune să intre în rândurile acestei armate de socialişti, de anarhişti, de comunişti, pe care, sub pretext de solidaritate, o susţinem totdeauna printre membrii francmasoneriei noastre sociale. Aristocraţia care se folosea, cu deplin drept, de munca lucrătorilor, avea interes ca muncitorii să fie sătui, sănătoşi şi puternici. Interesul nostru e, dimpotrivă, ca toţii creştini să degenereze. Puterea noastră izvorăşte din foamea cronică, din slăbiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl robesc voinţei noastre şi îl fac să-şi piardă şi puterea şi hotărârea de a se împotrivi acestei voinţe. Foamea dă capitalului mai multe drepturi asupra muncitorului decât căpătase aristocraţia de la puterea regilor şi a legilor.

Prin mizerie şi prin ura pizmuitoare pe care o produce ea, noi îndrumăm mulţimile, ne folosim de mâinile lor pentru a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre.

Atunci, când va veni vremea, ca regele nostru universal să fie încoronat, tot aceste mâini vor mătura din cale tot ceea ce ar putea alcătui o piedică.

Creştinii au pierdut obişnuinţa de a gândi liber fără ajutorul sfaturilor noastre ştiinţifice. Iată de ce nu văd ei nevoia grabnică de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia, şi anume de a propovădui în şcolile primare singura ştiinţă adevărată, care e cea dintâi dintre toate ştiinţele ordinii sociale, ale vieţii omeneşti şi ale existenţei sociale, ştiinţa care arată diviziunea (împărţirea) muncii şi prin urmare împărţirea oamenilor în clase şi stări deosebite.

Trebuie ca fiecare să ştie, că nu poate exista egalitate, în urma deosebitelor feluri de muncă cărora sunt supuşi oamenii; că toţi nu pot fi deopotrivă de răspunzători înaintea legii; că, de pildă, răspunderea nu e aceeaşi pentru acela care, prin faptele sale, necinsteşte o întreagă clasă, şi pentru cela care nu aduce atingere decât cinstei lui proprii. Adevărata ştiinţă a ordinii sociale, în taina căreia nu lăsăm să pătrundă creştinii, ar arăta tuturor că locul şi munca fiecăruia trebuie să fie deosebite, pentru a nu fi un izvor de încurcături în urma lipsei de potrivire dintre educaţie şi muncă. Învăţând această ştiinţa (şi încă din şcolile primare) popoarele se vor supune de bună voie puterilor şi ordinii date stabilite de către ei în stat. Dimpotrivă însă, în starea de azi a ştiinţei, aşa cum am făurit-o noi, poporul, încrezându-se orbeşte în cuvântul tipărit, nutreşte, în urma adevărurilor cu care îi nutrim prostia, o ură împotriva tuturor claselor pe care le crede a fi deasupra lui, deoarece nu înţelege însemnătatea fiecărei clase sociale.

Aceasta duşmănie va creşte încă în urma crizei economice, care se va sfârşi prin încetarea operaţiunilor de Bursă şi a mersului industriei.

Când vom fi dat naştere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem prin aurul care e în întregime în mâinile noastre), unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă gloatele întregi de muncitori, în aceeaşi zi, în toate ţările Europei.

Aceste gloate vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplitatea neştiinţei lor, îi pizmuiesc încă din copilărie, şi ale căror bunuri le vor putea atunci jefui.

Ele însă nu se vor atinge de ai noştri, deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte şi vom fi luat măsuri pentru a ne pune la adăpost.

Am spus că progresul ar supune pe toţi creştinii domniei raţiunii. Astfel va fi despotismul nostru: va şti să liniştească toate frământările prin măsuri straşnice şi drepte, va şti să gonească liberalismul din toate instituţiile.

Când poporul a văzut că i se făceau, în numele libertăţii, atâtea concesii şi îndatoriri, îşi închipui că el e stăpânul şi se aruncă asupra puterii, dar, binenţeles, se izbi de o mulţime de piedici; atunci nu s-a gândit să se întoarcă de unde a plecat, ci începu să-şi caute un nou conducător, şi astfel îşi depuse toate puterile la picioarele noastre. Aduceţi-vă aminte de  Revoluţia franceză, căreia i-am dat numele de „mare”; tainele pregătirii sunt bine cunoscute, deoarece ea a fost în întregime făcută de noi.

De atunci noi ducem poporul de la o dezamăgire la alta, cu scopul să se lipsească chiar şi de noi, în folosul regelui-despot din sângele Sionului, pe care-l pregătim lumii.

Astăzi suntem atotputernici ca putere internaţională, căci atunci când suntem atacaţi într-un stat, suntem apăraţi de celelalte. Laşitatea nesfârşită a popoarelor creştine, care se târăsc înaintea puterii, care sunt nemiloase faţă de mici slăbiciuni şi greşeli, dar iertătoare faţă de nelegiuirile celor mari, care nu vor să recunoască contradicţia din ideea libertăţii, care sunt răbdătoare până la jertfă înaintea puterii brutale a unui despotism îndrăzneţ – iată ce ne înlesneşte neatârnarea noastră. Aceste popoare creştine suferă şi rabdă de la prim-miniştrii lor nedreptăţi, pentru care ar fi tăiat capetele la douăzeci de regi.

Cum se poate explica un asemenea fenomen, o asemenea inconsecvenţă a maselor populare, în faţa unor stări de lucruri care par a fi de aceeaşi natură?

Fenomenul acesta se explică prin faptul că aceşti dictatori – primii-miniştri – lasă să se spună la urechea poporului, prin agenţii lor, că dacă pricinuiesc ei neajunsuri statelor, aceasta o fac numai cu scopul final de a înfăptui fericirea popoarelor, înfrăţirea lor internaţională, solidaritatea, drepturile egale pentru toţi. Bineînţeles, nu li se spune că această înfrăţire nu trebuie să se facă decât sub stăpânirea noastră.

Şi iată cum poporul osândeşte pe cei drepţi şi iartă pe cei vinovaţi, crezând din ce în ce mai mult că poate face ceea ce-i place. în asemenea împrejurări poporul nimiceşte orice orânduire liniştită şi dă naştere la neorânduieli la fiecare pas.

Cuvântul „libertate” împinge la luptă societăţile omeneşti împotriva oricărei puteri, fie ea chiar a lui Dumnezeu şi a firii. Iată pentru ce la ridicarea noastră la domnie, va trebui să scoatem acest cuvânt din vocabularul omenesc, ca fiind principiul brutalităţii, care schimbă gloatele în fiare sălbatice. E adevărat că aceste fiare adorm totdeauna după ce s-au adăpat cu sânge, şi că atunci e uşor să le prinzi în lanţuri. Dar dacă nu li se dă sânge, atunci nu dorm, ci luptă.

COMENTARII LA CAPITOLUL III

Prin acest capitol intrăm şi mai adânc în sufletul perfid şi criminal al Jidanului. Mai întâi el caută să distrugă ordinea stabilită prin constituţie. Constituţia este legea de temelie a statului, care stabileşte un echilibru între puterile statului: între rege, persoanele care cârmuiesc şi popor. El caută să sfărâme această cumpănă dreaptă, căutând prin puterea aurului şi minciunile din gazete, să despartă pe cârmuitori de poporul pe care îl cârmuiesc. Ca să ajungă aici, împing pe toţi ambiţioşii să dea asalt puterii, îndeamnă pe toţi nepricepuţii să vorbească verzi şi uscate în Parlament, ca să împiedice guvernele să facă legi, pune pe gazetari să atace tot ce este bun şi cinstit în ţară, pentru ca poporul, care crede uşor, să nu aibă încredere în nimeni, să ceară mereu schimbare de guvern. Cu cât guvernele se schimbă mai des, cu atât se slăbeşte puterea de a cârmui, şi din slăbiciune nu profită decât jidanul. De aceea citim în gazetele jidovite de la noi, că e nevoie totdeauna de schimbări de guvern. Poporul care nu cunoaşte tot meşteşugul, greu de învăţat, al guvernării, îi crede pe jidani, pentru că jidanii pe de-o parte îl mint, prin conducători pe care îi cumpără cu aurul lor, pe de altă parte fac ca poporul să fie tot mai nemulţumit, căutând prin toate mijloacele să-l sărăcească şi să scumpească viaţa. Când omul este flămând şi copleşit de toate lipsurile, mai uşor pleacă urechea la, minciuni, decât dacă îi merg toate bine. De aceea jidanul din Protocoale mărturiseşte: că puterea lor se ridică atunci când creştinismului îi merge tot mai rău; că puterea lor stă ascunsă în foametea creştinului, în slăbirea tot mai mare a muncitorilor noştri.

De aceea jidanul îşi destăinuieşte gândul său criminal, că el având puterea banului asupra celor pe care i-a sărăcit, îi va stăpâni mai aprig decât o făceau altădată regii şi împăraţii. La un semn al lor, toată mulţimea de flămânzi, sălbăticită de ura provocată de Jidani prin gazetele lor, se va arunca asupra puternicilor zilei, va distruge totul şi Jidanul va lua puterea, ca în Rusia. Asta nu o visează, ci o mărturiseşte în Protocoale şi arată şi drumul pe care va ajunge acolo.

Dar în această revoluţie ei nu-şi vor pierde capul? Nu, pentru că, ei au pregătit revoluţia, ei ştiu când va izbucni şi vor şti să se ferească. Ei mărturisesc că Revoluţia franceză este „opera mâinilor lor”. Este cunoscut faptul că, în Revoluţia comunei din Paris din 1871, când au pierit în flăcări atâtea bogăţii, nu s-a atins focul de casele jidanilor bogaţi, în frunte cu palatul lui Rothschild, când totul ardea şi era sfărâmat prin împrejuru-i!

Aici tind să ajungă şi la noi, aţâţând luptele politice, împiedicând orice unire cuminte între partide, cumpărând pe conducătorii lacomi de bani, învrăjbind poporul, aruncând sămânţa urii şi a deznădejdii în masele populare, pe care tot ei le sărăcesc. Asta le este puterea înăuntrul ţării, dobândită prin bani şi prin gazetele lor. Dar peste hotare? O mărturisesc singuri: „Astăzi nimeni nu ne poate ataca, pentru că suntem o putere care domneşte deasupra Statelor din lume: când ne atacă un Stat, ne apără celelalte”. De aceea, spun ei că au ajuns aproape la culmea puterii, şi că puţin mai trebuie, ca şarpele talmudic, care reprezintă poporul jidănesc, să se încolăcească peste trupul ultimelor State de pe continent şi atunci să ţină Europa ca într-un cleşte!

Cele de mai sus reprezinta un capitol dintr-o carte care facut valva la inceputul secolului, carte promovata si de Sf Ioan de Kronstadt si de părinţii de la Optina, tradusa la noi de Ionel Mota. E vorba de Protocoalele Inteleptilor Sionului (Pueti citi cartea integral AICI)

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: