Bucovina Profundă

23 Octombrie 2012

22 octombrie – pomenirea sfintitului marturisitor Părintele Ioan Negruţiu (1915-2003)

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:39

 22 octombrie – pomenirea sfintitului marturisitor

Părintele Ioan Negruţiu

(1915-2003)

 

„M-am născut într-un sat din spatele lui Dumnezeu”, într-o familie cu 5 copii, îşi aducea aminte părintele Ioan Negruţiu de locul naşterii sale. S-a născut la Borşea, Bihor, la 9 iulie 1915. Firav şi bolnav încă de la naştere, i s-a pregătit sicriul când împlinea trei luni; Dumnezeu însă a făcut ca acesta să devină troaca din care se hrănea capra, simbol al sărăciei în care trăia familia sa. Orfani de la o vârstă fragedă, mai întâi de mamă, apoi şi de tată, cei 5 copii au crescut sub oblăduirea plină de dragoste a surorii lor celei mai mari. Locuinţa de la marginea satului nu era deloc înstărită: „Într-o seară am găzduit un cerşător orb. Am împărţit cu dânsul ţolul cu care ne înveleam; dacă Vasile Voiculescu ar fi scris povestirea cu supa de bolovan, am fi avut şi noi cu ce să ne cinstim oaspetele…”, care, surprins de o sărăcie şi mai lucie, se va ruga cu lacrimi la miez de noapte pentru familia năpăstuită.

Clasa I-a a frecventat-o până când timpul a fost favorabil, rămânând acasă deoarece avea o singură cămăşuţă, şi aceea purtată de când împlinise trei ani. Abia la sfârşitul anului şcolar, o dată cu sosirea verii, a mers iarăşi la şcoală. Dar a fost pus în ultima bancă. Însă elevul Ioan Negruţiu deprinsese buchiile de la sora sa mai mare, uimind învăţătoarea cu caligrafia sa şi cu spiritul de observaţie: fiind puşi să descrie clasa în care învaţă, ceilalţi colegi pomeniseră lucrurile de care erau înconjuraţi: bănci, ferestre, flori, scaune; el singur începuse enumerarea cu Icoana şi Stema regală de pe peretele din capul clasei.

Atunci învăţătoarea l-a luat acasă, să discute situaţia lui cu soţul ei, director al şcolii. „Mi-au dat o felie de pâine albă unsă cu unt şi cu miere deasupra; atunci am trăit primul extaz din viaţa mea”. De atunci soarta copilului s-a schimbat. Prin grija dascălilor din satul natal care i-au remarcat aptitudinile, a fost trimis la şcoală, cu bursă pentru orfani, la Oradea. Datorită înclinaţiilor sale, a urmat Seminarul de la Galaţi, apoi în 1934 devine student al Facultăţii de Teologie din Bucureşti.

Se încadrează în Mişcarea Legionară, alături de o întreagă generaţie de teologi: dr. Gheorghe Furdui, dr. Gheorghe Racoveanu, pr. Ilie Imbrescu, arhim. Grigore Băbuş. În anul 1938 îşi ia licenţa cu o teză despre martiriu, inspirată de jertfa lui Moţa şi Marin în lupta contra bolşevismului în Spania, din 13 ianuarie 1937. Martiriul, care îl preocupa pe tânărul teolog, va fi o constanţă în viaţa părintelui Ioan, după lipsurile şi necazurile din pruncie având de suportat prigonirile regimurilor carlist, horthyst şi comunist. E hirotonit preot celib în 1942 la catedrala din Beiuş, oraş în care a fost şi profesor de religie la liceu şi la şcoala normală. „Nu am trecut niciodată graniţa ţării, dar ea a trecut de trei ori peste mine”.

Părintele Ioan compara drama României de la 1940, „mare ca o pâine rotundă”, cu ofranda adusă de jertfa liturgică: ţara este străpunsă ca o prescură cu copia în cele patru puncte cardinale. Graniţa se va muta abia la sfârşitul războiului la locul ei, dar mutarea nu dă la o parte „cortina de fier”. Ca şi la Oradea, unde episcop era Nicolae Popovici (scos din scaun în 1950), stăpânirea comunistă găseşte în zona Beiuşului un vrednic opozant în persoana părintelui Negruţiu: aici îl primeşte în sărbătoare pe Regele Mihai; episcopul Ioan Suciu, vicar al Mitropoliei de la Blaj şi ierarhul tinerimii greco-catolice din Ardeal, îi mărturiseşte dorinţa de unitate cu Biserica Ortodoxă, căreia ierarhul greco-catolic îi „reproşează” doar lipsa unei discipline ferme; păstoreşte credincioşii în acele timpuri tulburi cu puterea cuvântului său din predică; activitatea sa organizatorică se evidenţiază şi pe tărâm cultural, ca dirijor al corului alcătuit tot de dânsul. Toate acestea fac ca în 1947 să fie arestat şi dus la Securitatea din Oradea. La Cluj i se instrumentează procesul. Lotul, al cărui cap era părintele Negruţiu, cuprindea peste 200 de români, pe care vrea să-i absolve, asumându-şi întreaga vină cu care erau acuzaţi. Ia condamnarea cea mai mare: 10 ani muncă silnică (totuşi mică, în raport cu alte condamnări) pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”.

În total a făcut 17 ani pe Cruce, lângă Hristos, în închisoare. Închis la Aiud, Canal (Peninsula), Jilava şi Gherla. Cunoaşte regimul penitenciar dur, dar îşi încurajează fraţii de suferinţă cu harul care-l acoperea şi cu putere de sus. La Canal refuză să fie eliberat din lagăr la intervenţia patriarhului Justinian Marina. Cu o zi înaintea eliberării, are un vis: Hristos este pe Golgota, iar Părintele, la poalele celor trei cruci, văzându-L singur pe Mântuitorul, întreabă: „Pe care dintre celelalte două cruci să urc: pe cea din stânga, pentru osândire, sau pe cea din dreapta, pentru izbăvire?”. La care primeşte răspuns: „Ioane, crucile nu mai au semnificaţia din Vinerea Răstignirii; urcă pe oricare, numai pe Cruce să fii, lângă Mine!” A doua zi este scos la poarta lagărului. Porneşte peste câmp, dar este ajuns de o maşină a Securităţii şi, în loc să fie lăsat în libertate, este dus la Rubla, cu domiciliu obligatoriu, pentru a avea cei de acolo un preot. Părintele îşi ia misiunea în serios şi în scurt timp transformă o casă părăginită în locaş de cult. Reuşind să primească aprobări de a merge la oraş pentru a se îngriji de starea sănătăţii, de fiecare dată trece şi pe la episcopia din Galaţi şi obţine aprobările pentru târnosirea bisericii, aducând multă mângâiere celor ţinuţi departe de casele lor, putând săvârşi Liturghia, botezuri, cununii, înmormântări.

Rearestat în 1958 fiindu-i găsite scrisori în care erau versuri ale lui Radu Gyr. A fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la muncă silnică pe viaţă şi trimis la Aiud. Eliberat în 1964, a devenit preot în comuna Cihei, secretar al episcopiei Oradiei, director al Seminarului Teologic din Curtea de Argeş, inspector general patriarhal, iar din anul 1979, redactor al revistei Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Din 1981 este preot duhovnic la Mănăstirea Timişeni – Sag.

Reîntors aşadar în Bihorul său natal, Valerian Zaharia, episcopul Oradiei, mai înainte aservit cu totul comuniştilor, recunoaşte calităţile părintelui Negruţiu şi-l aduce secretar la eparhie. Mare şi iscusit orator (din studenţie se apropiase de filosofie, mai ales de cea germană), faima sa crescând, este chemat (mai ales de mitropolitul Nicolae Corneanu) să predice în catedrale. În anii ’70 este numit director al Seminarului de la Curtea de Argeş (unde şi-a luat mulţi colaboratori dintre cei care cunoscuseră închisorile comuniste) unde formează generaţii de preoţi de caracter, vrednici slujitori ai altarului. Fiindu-i refuzat buletinul de Bucureşti şi neputându-se stabili acolo, este numit inspector pe învăţământul bisericesc. Un an de zile este şi membru al Consistoriului Bisericesc (instanţa de judecată), timp în care rezolvă toate cazurile, fără a se pronunţa caterisirea vreunui preot. Cei ce l-au cunoscut, au văzut în părintele Ioan o persoană de mare încredere, om hotărât şi de cuprindere duhovnicească, privindu-l cu respect. Atitudinea sa demnă a fost apreciată de patriarhul Justinian Marina: „Părinte, nu ştim cum să-i mulţumim lui Dumnezeu şi dumneavoastră că ne-aţi salvat Biserica! Noi aici am fost legaţi de mâini şi de picioare şi cu căluş la gură! Ortodoxia noastră a amuţit aici. Altarele româneşti (o vorbit foarte sentimental şi cu lacrimi în ochi) s-au mutat acolo, în închisori!” (interviu, 1998).

A refuzat scaunul episcopal de câte ori i s-a oferit (printre care Episcopia Buzăului), ştiind că aceasta urmărea să-i schimbe atitudinea, să-şi renege trecutul. Presiunile comuniştilor devin tot mai mari, mai ales în urma cazului părintelui Calciu.

Deşi patriarhul Iustin Moisescu îi cere: „Te rog să nu pleci; că Biserica stă rău. E un haos aici!” (la Bucureşti), nu l-a ascultat. În 1981 „ascultă” chemarea mitropolitului Nicolae Corneanu şi preia funcţia de redactor al publicaţiei eparhiei, Altarul Banatului. Aici devine duhovnic al mănăstirii Timişeni, unde polarizează suflarea credincioşilor din Banat, datorită virtuţilor sale, cum îl va aprecia patriarhul Teoctist: „Mi-a dat Dumnezeu o dăruire: aceea de a clădi, de a construi, de a ridica ziduri, dar nu mi-a dat şi puterea de a altoi spiritul zidului. Or, ţie, Ioane, ţi-a dat Dumnezeu acest dar din plin: să pui viaţă în ziduri”.

Părintele Ion Buga aprecia că părintele Negruţiu „ca într-o simetrie dumnezeiască, în ultima vreme s-a aşezat în punctul cel mai de vest al duhovniciei româneşti, să nu se răstoarne ţara către nord-est, unde-s cei mai mulţi duhovnici”. După decembrie 1989, în activitatea sa plină de sacrificiu iese în evidenţă misiunea de duhovnic al cetăţii: participă la conferinţele studenţilor din Timişoara şi încurajează tinerii să intre pe linia de luptă a neamului românesc. Deşi a fost unul dintre cei mai buni predicatori ai Bisericii, nu a dorit să lase ceva scris, cele două convorbiri cu sfinţia sa (în Convorbiri duhovniceşti, vol. II, 1990 şi Accesul la memorial, 1999) putând fi completate doar de mărturia celor ce l-au cunoscut sau de înregistrările unor predici. A avut şi o mare nemulţumire: nici un ofiţer sau informator al Securităţii, nici un torţionar din câţi erau măcar în partea aceea de ţară, nu au ajuns după Revoluţie să-şi spovedească la dânsul răul comis. Şi-a dus Crucea cu demnitate şi va primi cununa pe patul de suferinţă: din 1996, în urma unei indigestii, a unei infecţii şi a unor operaţii, avea să zacă peste 7 ani în patul din chilia sa, îngrijit de maici şi continuu cercetat de cei ce-l îndrăgeau, până când s-a stins. A urcat la Domnul în 22 octombrie 2003.

Trecutul său de luptă şi suferinţă, trupul străveziu şi chipul îngeresc al Părintelui, i-au încredinţat pe cei prezenţi la înmormântare că au însoţit pe ultimul drum un sfânt.

(cf. http://www.hotnews.ro)

Pr. Ioan Negruţiu (1998):

„Greco-catolicii sunt oamenii interesului şi-n 1700, când or trecut românii, în chipul cel mai materialist, gata să vândă şi sufletul pentru un ban… or fost capabili de asta! Acuma sunt puţini: aceştia sunt urmaşii lor până astăzi: tipul de român materialist.”;

(http://www.fgmanu.net/spiritualitate/negrutiu.htm)

Despre părintele Negruţiu:

„N-a putut nimeni şi nimic împotriva acestui vulcan în erupţie permanentă – care a fost şi a rămas până în clipa cea mai de pe urmă Părintele Negruţiu. Nu i-au înmuiat oasele „verzi” (pentru a ne folosi de această coincidenţă lingvistic-politică) nici anii nesfârşiţi ai închisorilor ucigaşe, nici comunismul tâmp şi bestial, nici jigodia popească a lui Burducea, torţionari ai sufletului românesc şcoliţi de Vîşinski şi Nicolski, cu icoana în mână şi ciocanul în inimă, harnici secerători de neghină în ogorul Domnului, dar mai ales nu au reuşit nici ademenirile episcopale, în schimbul renegării exprese a trecutului său legionar (pr. Ioan Buga, Permanenţe, 11/2003)

„Bisericuţa noastră strălucea de ordine şi curăţenie, iar noi toţi ne simţeam bogaţi când ne adunam acolo, sub privirea caldă a ctitorului său, care ne învăluia pe toţi într-o unică şi frăţească îmbrăţişare. Era mai mult decât speraserăm toţi. Dar în septembrie 1958 au început masivele rearestări, de fapt în două zile satul a rămas pustiu, aşa cum rămân cuiburile goale după ce a plecat „şi ultimul lăstun”. În acele zile Părintele era plecat la Galaţi, tot pentru nevoile noii biserici. Când a revenit şi a găsit satul gol, l-a cuprins o tristeţe adâncă, gândindu-se că bisericuţa avea să rămână în voia soartei. Mi-a mărturisit mai târziu că prin minte i-a trecut gândul să fugă, să se strecoare printre nesfârşitele lanuri de porumb, să se îndrepte spre o gară, aşteptând o minune.

S-a culcat mâhnit şi, adormit cu gândul la fugă, a avut un vis: se făcea că aleargă printre buruieni şi hăţişuri, iar la un moment dat, într-un mic luminiş, a găsit o cruce căzută la pământ. A încercat să o ridice, să o fixeze, dar nu reuşea. Un glas lăuntric i-a spus atunci că acea cruce nu poate fi fixată pentru că nu are bază. Părintele a înţeles atunci că la baza ei trebuie să stea un suflet de om. Şi a mai înţeles că el este cel care trebuie să stea la baza Crucii, slujind-o cu credinţă întreaga sa viaţă. Tulburat, s-a trezit din acest vis semnificativ.

Când securiştii au bătut la uşă, avea deja bagajele făcute. Aşa l-au înhăţat iar închisorile. Dar era împăcat. Ştia că drumul său e drumul Crucii.” (Liana Nedelcu Stan, „Permanenţe”, 12/2003)

„Reîntors la Secţie, sunt mutat într-o celulă cu Părintele Ioan Negruţiu de la Beiuş. A fost profesor de religie la Şcoala Normală de Conducătoare de la Beiuş. A venit de multe ori şi ne-a predat şi nouă, mai ales în perioada dintre plecarea Părintelui Corneliu Sava, până la venirea Părintelui Eliade Buciuc. Toţi aceşti trei profesori de religie ortodoxă de la Beiuş au fost oameni excepţionali. Părintele Ioan Negruţiu era idolul tineretului beiuşean.” (pr. Liviu Brânzaş, „Raza din catacombă”, cap. 11)

Părintele Negruţiu, „splendidă figură de iluminat, arestat dintr-un orăşel din Apuseni unde era profesor de religie” (Dan Lucinescu, „Jertfa”, Ed. Siaj, 2008, p.71)

2 comentarii »

  1. dumnezeu sa al odihneasca si sa se roage si pentru noi .a suferit mult si cred ca dumnezeu si maica domnului l-au luat cu ei an ceata dreptilor .

    Apreciază

    Comentariu de Lenuta Moldovan — 12 Ianuarie 2013 @ 20:03 | Răspunde

  2. dumnezeu sa al odihneasca pe parintele ioan negrutiu !

    Apreciază

    Comentariu de Lenuta Moldovan — 12 Ianuarie 2013 @ 20:04 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: