Bucovina Profundă

28 Februarie 2013

28 februarie: pomenirea marturisitorului Atanasie Ştefănescu (1919-2008)

28 februarie: pomenirea marturisitorului

 Atanasie Ştefănescu 

(1919-2008)

 

Oltean dârz din regiunea Corabiei, Alexandru (Sandu) Ştefănescu s-a născut în 1919 la Orlea (Oroles-Vulturul), judeţul Romanaţi, urmează liceul în oraşul Corabia şi este eliminat pentru organizarea unui grup FDC. Face parte dintr-o familie de legionari, tatăl său a fost aghiotantul Generalului Cantacuzino. Din 1937 este secretarul şefului de judeţ Alexandru Cristian Tell. Participă la tabăra de la Uria, având peste 100 ore de muncă la şantierul sediului din Gutenberg. La propunerea şefului de judeţ i se acordă gradul de legionar. După asasinarea lui Corneliu Codreanu este însărcinat să refacă legătura cu capitala. Urmărit în Bucureşti, se refugiază la Iaşi unde este arestat şi condamnat la 2 ani şi 6 luni. Este mutat la închisoarea pentru disciplinari Chişinău şi eliberat o dată cu cedarea Basarabiei. Participă la acţiunea de la 3-6 septembrie 1940, de răsturnare a regelui Carol II, în grupul de bucovineni. Trimis în judeţul Romanaţi, este numit şef de sector.

Este persecutat de colonelul Rioşanu, care se implică direct în ancheta din 1941, anul rearestării sale, fiind condamnat la 15 ani muncă silnică. Pedeapsa o execută la Aiud, fiind printre primii „beneficiari”. Datorită refuzului de desolidarizare de Mişcarea Legionară şi de Horia Sima, este dus la Zarcă unde stă până la venirea ruşilor. La Aiud a stat cu dr. Uţă şi cu Constantin Dumitrescu (viitorul monah Marcu de la Sihăstria) din grupul „misticilor”. În 1948 este eliberat, prin rejudecarea procesului. După eliberare, revine la Aiud şi se ocupă de memoriile generalului Petrovicescu. Ajută şi familia Coco Dumitrescu, tatăl lui Radu Gyr, soţia şi fiica lui. Rearestat în 1952 şi dus la Canal, lucrează pe şantier cu inginerul Nicola, şeful lui din judeţ. A trecut prin 6 lagăre. La Poarta Albă participă la greva-cursă întinsă de securişti pentru a-i selecţiona pe cei în stare de acţiune şi este condamnat din nou la 20 ani muncă silnică. În 1956 ia parte la Aiud la celebra grevă. În momentul reînceperii reeducării din Aiud, este trimis la Zarcă. În 1964 este eliberat cu ultimul lot. Până în 1989 mai este arestat de două ori şi eliberat. Se căsătoreşte şi se stabileşte în Corabia.

A rămas toată viaţa deosebit de activ, cu modestie şi elan, făcând mereu bine. În condiţiile dure de anchetă şi închisoare, a fost un exemplu de ţinută impecabilă şi sacrificiu. Nu a făcut nici un compromis, nu s-a dezis niciodată de idealul tinereţii sale, nici când a intrat în monahism. Prin structura sa, Sandu Ştefănescu îmbina trăirea creştină cu practicismul vieţi.

După 1989, când pensia i s-a mărit prin adăugarea unei compensaţii pentru anii detenţiei, îşi ajută discret vecinii şi pe alţi nevoiaşi. Avea permanent unul sau doi studenţi din familii modeste pe care îi susţinea financiar – fără ajutorul său, aceştia n-ar fi putut face facultatea. Avea un sfat bun şi un leac pentru diverse maladii, astfel încât toţi cunoscuţii îl respectau şi apelau la sprijinul său. Avea un har deosebit de a se apropia de tineret. Nicăieri în ţară nu a reuşit cineva să antreneze profesori şi elevi de liceu într-un spectacol de poezie Radu Gyr şi Nichifor Crainic, aşa cum a organizat el în Corabia.

În 1990 ia legătura cu profesorul Mircea Nicolau – succesorul lui Horia Sima – şi participă la reuniuni, conferinţe, lansări de cărţi. Este autorul volumului „Comentariu la Monografia Oraşului Corabia. Audiatur et Altera Pars” (Bacău, 2003). Voinţa de fier, perseverenţa şi mai cu seamă credinţa în Dumnezeu l-au ajutat să învingă toate încercările primite în viaţă şi mai ales în perioada detenţiei pe care o numea metaforic închisorită. După moartea soţiei sale dragi se retrage la mănăstirea Petru Vodă, păstorită de stareţul Iustin Pârvu, devenind unul din apropiaţii de suflet ai acestuia. Îşi ia numele de Atanasie,  se ocupă de editarea unor lucrări fundamentale din cultura română, precum Nicolae Paulescu, „Cele patru patimi şi remediile lor”. Toată energia de care mai dispunea a pus-o în slujba lui Hristos, a Ortodoxiei româneşti, în rugăciune permanentă pentru salvarea acestui neam.

Discernământul, buna măsură, profunzimea, luciditatea şi abnegaţia, atitudinea plină de curaj şi de mărturisire neîncetată a Ortodoxiei româneşti de-a lungul întregii vieţi formează profilul monahului Atanasie. Pe uşa chiliei sale transformate în cabinet medical scria: NON STOP. După trei ani de vieţuire trece la cele veşnice în 28 februarie 2008 şi aşteaptă învierea în cimitirul mănăstirii Petru Vodă, alături de pr. Calciu. (Permanenţe, martie 2008 )

„Părintele era un bătrân mărunţel şi senin, cu o privire blândă, având un aer nobil şi cărturăresc, mereu zâmbitor şi deschis spre a schimba, chiar şi în treacăt, câteva cuvinte cu oricine, emanând o pace izvorâtă din deplina împăcare a sa cu Dumnezeu, cu sine şi cu oamenii. Privindu-l în toată frumuseţea chipului transfigurat în Hristos nu-ţi venea să crezi că un astfel de om, o bună parte din viaţă, a fost etichetat drept bandit al poporului, hăituit şi aruncat după gratii, umilit, bătut, înfometat şi ţinut în lanţuri grele de către criminalii veacului roşu care pângăreau şi dărâmau Sfintele Altare ale lui Hristos.

Părintele privea cu drag lumea care venea la mănăstire şi era o bucurie să-l întâlneşti prin curtea mănăstirii. Sprijinindu-se în baston, păşind smerit şi liniştit printre pelerinii care mişunau încoace şi încolo fără să-i tulbure zâmbetul blând pe chip, Părintele se dăruise total lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui. Chilia sfinţiei sale avea dublă funcţionalitate: aceea de cabinet medical şi de spiţerie. Uşa chiliei părintelui era mereu deschisă tuturor celor care aveau nevoie. Părintele îi ajuta pe toţi, îi consulta, le dădea medicamente, îi încuraja şi se ruga pentru fiecare… Părintele se jertfea pentru aproapele său. Nu spunea niciodată că nu are timp pentru a ajuta pe cineva. Deşi bătrân şi bolnav, părintele emana optimism şi putere sufletească. Părintele avea o vorbă: „Cine se vaită nu se vindecă”. Era foarte activ. Mereu se întreba ce mai e de făcut, mereu era gata să ajute cu ceva, citea, scria articole, era prezent la toate slujbele.

Iubea mult tinerii şi familiile creştine ale căror probleme le cunoştea şi le înţelegea fiind în măsură să îi sfătuiască. Era implicat într-o comunicare vie cu ei prin rugăciune şi cuvânt, îndemnându-i spre adevăratele valori spirituale şi culturale. Le dăruia cărţi cu dedicaţii foarte profunde şi delicate, potrivite pentru fiecare suflet, care puneau în lumină gândurile şi inima iubitoare a părintelui. Părintele era un om foarte cult şi delicat. Ştia foarte multe. Era o istorie vie, trăită. O discuţie cu părintele te înnobila, te punea pe gânduri, îţi oferea o perspectivă înalt asupra lucrurilor şi a existenţei şi nu o puteai uita niciodată pentru că era o cultură trăită, o cultură pusă în slujba lui Dumnezeu, a aproapelui şi a neamului românesc…

Momentul cel mai deosebit şi cel mai frumos care mi-a mângâiat sufletul şi mi-a dat nădejdi l-am trăit în Săptămâna Patimilor lui Hristos în anul 1954 [la Oneşti], moment ce m-a legat sufleteşte pentru totdeauna de fratele Alexandru. Alexandru Ştefănescu, ajutat şi de alţi camarazi, a introdus în lagăr Sfânta Împărtăşanie, vin şi anafură, iar vrednicul preot Niki Lascăr din Asău ne administra sublima Taină a Spovedaniei şi a Împărtăşaniei în ascuns, într-o hrubă adâncă, fără cer, fără soare, fără pic de lumină, pe un şantier la casa sitelor. Camarazii erau aduşi la spovedanie de Alexandru la distanţă de timp pentru a nu se cunoaşte şi erau coborâţi în catacomba unde erau aşteptaţi de părintele Niki Lascăr.

Dumnezeu a rânduit să scăpăm cu viaţă din calvarul închisorilor şi să ne reîntâlnim după 44 de ani. Fratele Alexandru devenise monahul Atanasie la mănăstirea Petru-Vodă. Bucuria revederii a fost mare. Ne-am îmbrăţişat ca doi fraţi, am depănat amintiri retrăind momente sfinte. Părintele rămăsese acelaşi camarad fraţi despărţiţi de ispravă, gata de jertfă. Cu aceeaşi dăruire cu care a slujit crezul legionar slujea acum ca monah. Spunea că „monahismul e sublim, dar habotnicia e grea”. El a slujit până la ultima clipă a vieţii sale crezul său şi-a mărturisit adevărul dumnezeiesc.

Credinţa, curăţenia sufletească şi dăruirea totală împodobesc fiinţa sa de legionar al lui Iisus cu nimb de cruciat. Cu nădejdea unei revederi în împărăţia cerească, părintele mi-a scris următoarele gânduri sfinte pe o carte ca mângâiere pentru o despărţire provizorie ca între doi fraţi legionari: Mă rog lui Dumnezeu şi îi cer îndurare şi în vis să vă ningă cu flori, să vă fie cerul numai albastru mereu deschis./ Întru fericire / Să vă treziţi în zori / Într-o veşnică zi ce se numeşte / Mântuire! (Cu dragoste, niciodată îndeajuns, Monah Atanasie, 11.08.2007)”. (Petru Baciu, „Răstigniri ascunse, Mărturii”, vol. 2, 2004).

„El a îmbrăcat cămaşa hristică încă din tinereţe, asumându-şi calea martiriului pentru credinţa creştină… Om al acţiunii, dar şi al rugăciunii, Alexandru Ştefănescu nu suporta inactivitatea, lâncezeala cotidiană – pe care le considera dăunătoare oricărui reviriment ontologic… Alexandru Ştefănescu se înscrie în Tradiţia Sfinţilor Români din închisorile comuniste care au marcat, prin exemplul lor de dăruire de sine şi de jertfă, istoria noastră recentă, constituindu-se în repere solide ale identităţii noastre. Recunoaşterea şi cinstirea memoriei tuturor martirilor români atât de către statul laic, dar mai ales de către Biserică, prin continuarea pildei vieţii lor mărturisitoare, pot constitui bazele mult aşteptatului reviriment naţional.” (Constantin Mihai, Rost, nr. 79/2009)

 din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: