Bucovina Profundă

19 Ianuarie 2014

Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? – articol de Părintele Stavrof. Constantin Catană – Sf. Manastire Văratec

Filed under: articol,Parintele Calciu — Mircea Puşcaşu @ 18:29

icoana-parintele-gheorghe-calciu-savarsita-de-man-vatopedu - mic

Prin reînhumarea Părintelui Calciu,

ce-am câştigat şi ce-am pierdut?

de  Părintele Stavrof. Constantin Catană 

       Sf. Manastire Văratec

În cartea „Tipic bisericesc”, se vorbeşte despre acele soroace, despre termenele îndătinate, pentru pomenirea morţilor, în care se săvârşesc rânduielile bisericeşti, ce urmează după înmormântarea fiecărui creştin ortodox, în parte. Şi acestea sunt: la trei zile, la nouă zile, la patruzeci zile, la trei luni, la şase luni, la nouă luni, la un an, şi apoi, în fiecare an, până la şapte ani, după moarte. Iar la şapte ani, după moarte, în biserica noastră, este şi acest obicei de a se face dezgroparea celui mort, când familia aduce la mormânt cele după rânduială, pentru pomenirea respectivă. Şi nu e de mirare, că în unele mănăstiri cu tradiţie, la împlinirea celor şapte ani, osemintele se scot afară, cu multă grijă şi cu sfântă rânduială, apoi sunt aşezate în gropniţă, unde cel rânduit merge, în fiecare zi, să aprindă candela şi a le tămâia. Astfel, se înţelege că şi la Sfânta Mănăstire Petru-Vodă, unde este înmormântat marele mărturisitor şi slujitor al Bisericii noastre, Părintele Calciu, la împlinirea celor şapte ani după deces, părinţi călugări, cu evlavie, credinţă şi minte sănătoasă, potrivit tradiţiei din Biserica noastră, au făcut acest ritual, dezgropând pe părintele, fără să fi gândit că vor face tulburare şi că vor ştirbi autoritatea Bisericii, şi că au contravenit dispoziţiilor testamentare ale Părintelui Calciu, lăsate în 28 octombrie 2006, Părintelui Justin Pârvu şi obştii de la Petru-Vodă, unde a dorit să fie înmormântat.

Monahii: Teodot şi Gabriel, cât şi ceilalţi părinţi, nu au mers pe pietatea populară, rătăcind în duhul greşelii, făcând „profanare de morminte”, încât să fi fost atât de îngrijorat şi adânc tulburat fiul părintelui, Andrei Calciu, care se află în America.

Călugării cu pricina, cunoscându-i pe unii foarte bine, nu aleargă după senzaţional, atât Monahul Teodot cât şi Gabriel, ca şi ceilalţi, cu o verticalitate sănătoasă, cu echilibrul facultăţilor intelectuale şi sufleteşti, pentru relansarea adevărului potenţial, dincolo de orice scandal monden – au vrut să aşeze cu evlavie şi adâncă smerenie, înaintea celor credincioşi, adevăratul model de mare mărturisitor, care, prin neputrezire, cu voia lui Dumnezeu, să fie icoană vie, spre care să privim noi toţi că „Dumnezeu este minunat întru Sfinţii Săi”, şi ca limbile străine să teologhisească în contextul lumii contemporane că, în vremea din urmă a comunismului, mulţi dintre cei ai neamului românesc, printre care şi Părintele Calciu, s-au făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu şi nu şi-au pierdut sufletul, şi nu s-au asfixiat cu slava lumii deşarte, căci prin dinamismul lor, parte dintre noi, am recuperat ceva dintre virtuţi.

Este adevărat că Biserica este cea care decide, prin autoritatea ierarhilor ei, declararea unor trupuri neputrezite, ca fiind sfinte moaşte. Şi dacă cei care au deshumat, nu în mod abuziv, cum se spune, ci în duhul evlaviei lor pentru Părintele Calciu, acest fapt ar trebui să fie considerat o dimensiune flexibilă, nu o debilitate mintală, ci o eficienţă a evlaviei, mai largă pentru cei suspicioşi şi euforici, cărora încă le mai este frică de o recunoaştere că, în Părintele Calciu a zemuit Ortodoxia adevărată şi mărturisită cu mare curaj şi dragoste de ţară şi neam, excluzând din viaţa sa, ca slujitor al Bisericii, dorinţa de putere, iubirea de ranguri, de onoruri, depăşind acest orizont cu dragoste de Hristos şi de Biserică. De aceea, rămâne inconfundabil, care nu

şi-a făcut o imagine falsă de sine, precum foarte mulţi dintre cei care slujesc Biserica, încă îşi mai confecţionează un destin pe puterea politică.

Un lucru trebuie să ne fie clar tuturor că, Părintele Calciu, o mare figură martirică a secolului XX, care în viaţă şi-a căutat libertatea sa interioară pentru Hristos, şi nu a slujit decerebrat valori derivate, ci a slujit pentru Dumnezeu viaţa noastră sufletească a tuturor, şi nu a trăit anexat unor adeziuni de mâna a doua. Aşa că, deshumarea părintelui nu este şi nu a fost „pioasă sminteală” cum afirmă domnia sa, Răzvan Codrescu (vezi Lumea credinţei, ian. 2014, pag. 58), ci a fost o rânduială plină de pioşenie, aprinsă în candela credinţei, cu o pomenire şi o cinstire pentru neputrezirea trupului părintelui, prin care Dumnezeu a binevoit aşa. Cei doritori de mai multe detalii, cât priveşte cultul moaştelor, să mai ştie şi asta că „sfinţii pe care i-a canonizat Biserica noastră, au fost mai întâi cinstiţi de către poporul credincios iar Biserica, de fapt, confirmă recunoaşterea sfinţeniei, care vine din lucrarea Sfântului Duh în oameni”.(vezi Pr. Prof. Dr. Mircea Păcuraru, Sfinţi Daco-Români şi Români, Iaşi 1994, pag. 6). Şi noi credem şi mărturisim că evlavia populară, în chip minunat, de-a lungul veacurilor, a fixat cu certitudine sfinţenia, acolo unde Dumnezeu a binevoit să o arate, atât în timpul vieţii sau imediat după moarte.

Da, aşa este, trebuie să ne păzim a ne face idoli! Însă cei care au deshumat pe Părintele Calciu, nu l-au deshumat ca să şi-l facă idol. Nu!

Nu l-au deshumat pentru a se inventaria conflicte cu fiul Părintelui, Andrei Calciu, care s-a tulburat de imaginile colportate pe internet, ajungând până acolo, să spună că va da Mănăstirea Petru-Vodă în judecată, pentru profanare de morminte.

Domnia Sa ar trebui să ştie că, deshumarea tatălui său, nu a fost o profanare ci o stare de spirit şi de evlavie, pentru cel care a fost Părintele Gheorghe Calciu, căruia cei din Sf. Mănăstire Petru-Vodă i-au purtat de rânduială, arătând prin asta că moartea nu ne desparte de cei adormiţi, că deşi murim, suntem vii. Apoi, trupul părintelui, până la reînhumare, a fost aşezat într-o încăpere, unde candela şi lumânarea nu s-au stins, şi asemenea celor plăcuţi lui Dumnezeu, şi părintelui i s-a adus respectul şi cinstirea, cu rugăciune şi închinare, prin care nici nu i s-a adăugat şi nici nu i s-a ştirbit cu nimic, sfinţenia. Apoi, la intervenţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan de la Iaşi, a fost reînhumat, cu neîmpuţinată nădejde şi aşteptare, că vremea îl va aşeza spre cinstire, alături de toţi acei mărturisitori, care au apărat cu jertfelnicie, credinţa ortodoxă, neamul şi ţara noastră.

Şi dacă asta se va întâmpla: Cum va rămâne cu scrisoarea testamentară din 28 octombrie 2006, adresată, în mod special, părintelui Justin Pârvu, cel întru veşnică pomenire şi obştii de la Petru-Vodă?

Peste toate acestea, să nu uităm un lucru; cu moaşte sau fără moaştele Părintelui Calciu, lumea de evlavie, lumea curată la suflet, lumea săracă în păcat, lumea care supravieţuieşte pentru salvarea sufletului, prin mijlocirea celor ce sunt aleşi de Dumnezeu, se va ruga părintelui care, coalizat cu sfinţii, să-i răspundă la rugăciunea ei, când este nefericită, când este în cauze mari sau mici de indispoziţie, şi-n probleme acute ale vieţii şi să-i aşeze cu voia lui Hristos, bucuria vindecătoare a sufletului şi să învie în viaţa de acum, adică să nu treacă pe lângă Dumnezeu, fără să-L recunoască.

De fapt, lumea ştie că toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaşte (vezi Lumea credinţei, ian. 2014, pag.58). Acest lucru îl ştiu foarte bine părinţii de la Sf. Mănăstire Petru-Vodă, ştiu mai bine decât ne-am închipui noi, ei nu l-au dezgropat pe Părintele Calciu, că ar fi crezut despre biserica lor mănăstirească că nu ar avea suficient har, pentru că n-ar avea sfinte moaşte. Nu!

Ştiu foarte bine că, în Sf. Mănăstire Petru-Vodă, parte dintre călugări, sunt foarte bine pregătiţi teologic şi cu-n suport spiritual, fără carenţă. Că nu prea sunt acceptaţi printre cei vii, dar morţi duhovniceşte e o altă problemă. Sunt alţii care greşesc rău de tot, cu devieri scandaloase şi incapabili de a-şi asuma riscul, dar… (n.n. vezi comunicatul scandalos al monahului Filotheu )

E trist, foarte trist când se depun mărturii care paralizează respiraţia duhovnicească. Căci puzderia de ziarişti şi analişti, asta fac!

Cine nu ştie, dreptul de a vorbi e, fireşte, unanim recunoscut, dar important este cum vorbeşti, ce vorbeşti şi scopul în sine urmărit. Căci inteligenţa adevărată nu face zgomot, şi nici nu beşteleşte mitocăneşte.

Aşa că, uşa Bisericii trebuie să o deschidem curat şi cu nevoie de a înţelege mai bine ce se întâmplă cu ritualurile din cultul religios, şi să te laşi să fii atins din ordinea mai subtilă. Însă, când se uită regulile minimale, subminăm suficienţa îndestulării pe care Dumnezeu o pune unde vrea El, şi nu unde vrem noi, oamenii. Apoi nimeni să nu creadă că, prin deshumarea şi reînhumarea Părintelui Calciu, cerul s-ar fi risipit.

Adevărul acesta este, trecem printr-o criză spirituală, greu de stăpânit şi că rătăcim pentru o stare reconfortantă, cum citeam şi-n revista Lumea Monahilor: „Înstrăinându-ne de Dumnezeu, omul îşi caută alte drepturi, alte motivaţii, alte raţiuni (nr.70/2013, pag. 42). Cum, de altfel pentru cei cu alte motivaţii şi alte raţiuni, dezgroparea Părintelui Calciu de la Petru-Vodă, a semănat atâta nelinişte, atâta agitaţie şi nevroză, înainte de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, cât şi după aceea.

Părintele Calciu a fost reînhumat! Aşa că, putem să ne aşezăm într-un unghi convenabil şi confortabil, că osemintele sale vor sta în adânc de mormânt, spre o mai bună linişte a fiului său, Andrei, cât şi a celor îndoielnici de darul sfinţeniei sale, până la vremea când Sfântul nostru Sinod, în spaţiul tradiţiei creştine autentic ortodoxe, va hotărâ înscrierea numelui părintelui în rândul sfinţilor, după ce se vor verifica, dacă va fi nevoie, toate semnele, şi va avea toată garanţia că osemintele sale pot fi declarate moaşte. Dar până atunci, oamenii cu adevărat credincioşi, fără să o ia razna, îl vor căuta cu rugăciunea, pe acest mare mărturisitor, fără a ţine seama de episodul întâmplat şi vor fi incendiaţi lăuntric de dragostea faţă de acest mare slujitor al Bisericii noastre, care a îmbogăţit şi înfrumuseţat Ortodoxia noastră, fără spaima de viitorul său şi de indispoziţiile cotidiene.

Orice greşeală e o carenţă dar, trebuie să redescoperim gustul onoarei pe care l-am câştigat noi slujitorii Bisericii noastre şi pe care nu trebuie să-l mai pierdem.

Monahul Teodot, cât şi Gabriel, ca şi toţi ceilalţi monahi din Mănăstirea Petru-Vodă, nu sunt o rătăcire pentru noi, ci ne ajută să recuperăm, în condiţii de libertate, reflexele normalităţii şi să nu mai trăim Ortodoxia în epidemia talentelor negative. Ei sunt o pildă de modestie, de spiritualitate şi cultivă în fiecare zi, zelul pentru credinţa adevărată, pentru Hristos şi Biserică, cu mare smerenie.

Părintele Constantin Catană

11 comentarii »

  1. AVETI dreptate cuv.PARINTE.Cei doi sunt ca niste copii care-si cauta parintii morti sub pamant,crezand ca vor vorbi cu ei din dragoste.

    Apreciază

    Comentariu de elena — 19 Ianuarie 2014 @ 21:01 | Răspunde

  2. […]  Iata ce putem citi in articolul Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? – articol de Părintele … de pe blogul fratelui Mircea […]

    Apreciază

    Pingback de Parintele CONSTANTIN CATANA (Manastirea Varatec) despre DESHUMAREA PARINTELUI CALCIU. In apararea monahului Teodot si a fratelui Gabriel (Apologeticum) | Saccsiv's Weblog — 19 Ianuarie 2014 @ 22:32 | Răspunde

  3. Dar cu groapa care se pecetluieste pana la a doua venire cum ramane?…
    Cat despre cei doi monahi, problema lor e ca au fost in neascultare! Aici nu mai e vorba de evlavie personala, ci de ascultare! Daca staretul tau iti spune sa nu faci un lucru, nu il faci (or cei doi nu au ascultat cand li s-a spus sa nu-l dezgroape pe parintele). Este o vorba: mai bine gresesc impreuna cu Biserica decat sa am dreptate in afara ei.

    Apreciază

    Comentariu de Marilena — 20 Ianuarie 2014 @ 00:02 | Răspunde

    • Despre pecetluirea gropii vad ca, atat traditia monahala athonita sau romaneasca, nu gaseste o contradictie intre dezgroparea dupa un numar de ani si pecetluirea gropii. Practica monahala este provenita nu doar din traditii si izvoare scrise ci si din traditii orale binecuvantate de stareti cu viata sfanta si izvoare duhovnicesti din traditiile nescrise. Si in Athos si la noi se dezgroapa parintii adormiti, dupa 7 la noi, respectiv 3 ani in Athos, asezandu-li-se ramasitele, cu evlavie in osuare (sau un racle si paraclise in cazul in care se vadesc a fi moaste).
      Cred ca dezgroparea este canonica si in acord cu traditia dezgroparii trupurilor celor adormiti. Se poate face oricui, deci si parintelui Gheorghe Calciu. Se face tocmai pentru a vedea daca a putrezit trupul, ca lucrare a demonilor in urma unui blestem, pacate mari nespovedite etc (caz in care ierarhul citeste rugaciuni de dezlegare), sau ca lucrare Duhului Sfant din cauza sfinteniei vietii celui adormit (caz in care se incepe cercetarea in vederea canonizarii).
      Sa dau niste detalii care nu se stiu. Parintele Teodot a cerut staretului Hariton binecuvantare pentru dezgropare, iar staretul i-a spus ca nu poate sa o dea oficial, dar tacit o incuviinteaza. Monahul Teodot aminteste de o discutie in care Parintele Justin pomenise de dezgroparea Parintelui Gheorghe Calciu, la discutie erau prezenti si altii, unul dintre ei fiind Marcel Petrisor . „Testamentul” nu e testament, ci e o scrisoare a p. Ghe. Calciu catre P.Justin in care cerea sa fie inmormantat la Manastire si alte detalii legate de pomeniri, toate intr-un duh de smerenie si prihanire de sine, ca un adevarat sfant in fata mortii.
      Mai mult, la PetruVoda s-a facut sinaxa cu toti parintii din manastire si cu Mitropolitul Teofan, iar in urma discutiilor cu taberele beligerante , s-a ajuns la concluzia , sugerata de mitropolit si acceptata de toti: moastele P.Ghe.Calciu sa fie depuse intr-o racla, intr-o viitoare cripta/mormant, afara langa altarul bisericii, in latura de nord.
      Dupa plecarea mitropolitului a inceput scandalul, Teodot si Gabriel au fost trimisi de canon 30 de zile la schitul Radeni, portile inchise, spart geamul chiliei unde se aflau moastele, scoase pe geam si ingropate inapoi in vechiul mormant noroios. Deci se poate spune ca dezgroparea s-a facut cu binecuvantare si reingroparea moastelor a fost cu neascultare. Mie personal mi se pare o mare impietate.
      Despre moaste, dau marturie personala ca le-am vazut cu ochiii mei, le-am sarutat si am fost in preajma lor 15-20 de minute impreuna cu un preot cu care am mers acolo. A fost si parintele Amfilohie cu maicile de la Diaconesti si s-au inchinat. Trupul de la piept in jos era intreg-intreg, uscat, galben cerat, placut la vedere, precum au sfintii mari Sf.Parascheva, Sf.DimitrieBasarabov, Sf.Ioan cel Nou. Craniul pastra barba si parul capului, se vedea limba neputrezita, uscata.
      Moastele multor sfinti s-au descoperit cu hierofanie: s-a aratat sfantul aievea, s-a auzit o voce, s-a aratat sfantul in vis. Imi vin in cap acum cateva situatii din vietile unor sfinti precum Sf.Dimitrie Basarabov si Sf.Efrem cel Nou. Cei carora s-au aratat nu s-au mandrit, ci au facut tot posibilul spre a implini misiunea data in vedenie. Nici la Teodot nu vad mandrie, nu are parte de nici o slavire din partea fratilor si a parintilor din manastire, doar exil, canon, ocara, injurii. Sf.Efrem cel Nou are praznic special de descopirirea moastelor sale, prilej de bucurie si doxologie, la noi descoperirea moastelor p.Ghe.Calciu a fost prilej de intrigi, ura, unii nestiind cum sa-l ingroape mai repede.
      Pe parintele Teodot il cunosc de cand era student la Iasi. Era in conducerea ASCORului, moderator la conferinte, dimineata de la 7, zilnic in strana la Sf.Trei Ierarhi, apoi dupa ce a intrat in manastire, la Petru Voda, Parintele Justin l-a pus sa raspunda de strana, astfel are peste 15 ani de cand tine strana la o manastire care face toata randuiala, cu slujbe de noapte pana spre dimineata, cu ascultare la Parintele Justin si altele nestiute decat de Dumnezeu. El este o persoana respectata in obste, chiar daca unii, in sensibilitatile lor, erau deranjati de faptul ca este mai slobod la gura in criticile lui fata de ierarhie sau stapanire. Trebuie luat cu bune si rele, este cu totul irational procesul sau in lipsa si fara a se cunoaste detaliile situatiilor in cauza.

      Ganduri bune, tuturor!

      Apreciază

      Comentariu de Mircea Puşcaşu — 20 Ianuarie 2014 @ 01:43 | Răspunde

      • Vă mulţumesc pentru precizările de mai sus!

        Apreciază

        Comentariu de utzu — 20 Ianuarie 2014 @ 09:20 | Răspunde

      • Ce inseamna de la piept in jos? Din ce loc mai exact? Si partea care nu era intreaga, de la cap in jos, cum se prezenta? Credeti ca neputrezirea putea sa fie produsa de acea folie cu care a fost imbalsamat parintele in America (dupa cu spunea Razvan Codrescu) si care la sosirea in tara a fost desfacuta doar pana la piept? E posibil? Aveau moastele buna mieasma? In reportajele de pe Kanal D se vedea si se spunea ca parintele si-ar fi miscat mana sau piciorul. Stiti ceva de asta?
        Iertare pentru toate aceste intrebari, dar nu s-a prea vorbit de ele cu exactitate…

        Apreciază

        Comentariu de danielvla — 21 Ianuarie 2014 @ 23:25 | Răspunde

  4. […]  Iata ce putem citi in articolul Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? – articol de Părintele … de pe blogul fratelui Mircea […]

    Apreciază

    Pingback de Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? – articol de Părintele Stavrof. Constantin Catană – Sf. Mănăstire Văratec - † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţarㆠAPOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară — 20 Ianuarie 2014 @ 15:42 | Răspunde

  5. […] Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? – articol de Părintele … […]

    Apreciază

    Pingback de ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (20.01.2013): Deshumarea Sfantului Gheorghe Calciu Dumitreasa NU S-A FACUT CHIAR FARA BINECUVANTARE. Parastas Costel Condurache. TRANSPLANTURILE – donatie sau crima? | Saccsiv's Weblog — 20 Ianuarie 2014 @ 21:52 | Răspunde

  6. Dezgropare din cate stiu este acceptat din cauza lipsei de spatiu in cimitire. De exemplu in Athos la Vatoped si cred ca si la celelalte manstiri, dezgroparea se face la 7 ani, si osemintele sunt puse in osuar, iar mai apoi in aceeasi groapa se inmormanteaza un alt parinte si tot asa. Mie mi se pare ca mai mult din lipsa de spatiu se procedeaza asftel.

    Apreciază

    Comentariu de Irina — 21 Ianuarie 2014 @ 14:55 | Răspunde

  7. […] Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? – articol de Părintele … […]

    Apreciază

    Pingback de 21 noiembrie – Sfintitul Marturisitor Gheorghe Calciu – 9 ani de la adormire, doi ani de la aflarea sfintelor sale moaste | Bucovina Profundă — 21 Noiembrie 2015 @ 15:03 | Răspunde

  8. […] Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? – articol de Părintele … […]

    Apreciază

    Pingback de Bloguri ortodoxe despre Sfintitul Marturisitor GHEORGHE CALCIU DUMITREASA – 9 ani de la adormire, doi ani de la aflarea sfintelor sale moaste | Saccsiv - Weblog — 23 Noiembrie 2015 @ 17:44 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: