Bucovina Profundă

21 Februarie 2014

Cetateni de onoare ai orasului Aiud: Arhimandritul Justin Pârvu, Preotul Ilarion Felea, Mircea Vulcănescu

Cetateni de onoare ai orasului Aiud:

Arhimandritul Justin Pârvu,

Preotul Ilarion Felea,

Mircea Vulcănescu

Detalii:

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului Aiud, alături de marele teolog, preotul Ilarion Felea, și de înțeleptul savant Mircea Vulcănescu

2 comentarii »

  1. ¤–CONTRIBUŢIA LUI MIRCEA VULCĂNESCU LA DEZVOLTAREA ŞCOLII DE SOCIOLOGIE DE LA BUCUREŞTI.–

    În România, în perioada interbelică, Mircea Vulcănescu , inspirat de şcoala sociologică de la Bucureşti condusă de universitarul Dimitrie Gusti, a cărui asistent a fost, a devenit un reper în construcţia ideologică a societăţii româneşti contemporane. –A reuşit acest lucru prin promovarea în domeniul sociologic, cunoaşterea ştiinţifică, epistemologia sociologiei, prin perceperea sau descoperirea multitudinii inter-relaţiilor subiectului ontologic raţional cu viaţa social politică a duratei sale – existenţiale şi , desigur, în extrapolare istorică, din perspectiva sociologică cu oricare epocă existenţial umană,, din evoluţia materială şi spirituală a societăţilor umane.– Şi, a reuşit Mircea Vulcănescu, acest lucru prin interesul manifestat în cunoaşterea cât mai completă a raporturilor sferelor sociale în interiorul societăţii româneşti interbelice şi postbelice, cadrele lor sociale obiective, cu un demers sociologic-epistemologic implicativ pozitiv.– Pentru susţinere, voi releva mai jos un segment din textul elaborat de Traian Herseni cu titlul originar” Mircea Vulcănescu (1904-1952), text prin care se prezintă contribuţia lui Mircea Vulcănescu în domeniul sociologiei, relevând în subtitlul textului că “… marea lui vocaţie a fost metafizica, logica şi teoria cunoaşterii…” –Voi reda, în continuare, spre conturarea personalităţii sale pe domeniul sociologiei , părţi din acest text, scris de acest mare sociolog român: [[ “ Societatea este considerată de Mircea Vulcănescu, interpretându-l pe Dimitrie Gusti, o “ unitate autonomă de manifestări culturale şi economice, organizate juridic şi condiţionate cosmic, biologic, psihologic şi istoric”. Natura acestei unităţi este o “voinţă socială”…Scopul monografiei este “caracterizarea sociologică a voinţei sociale”.– De asemenea, cu privire la teoria raţionamentului experimental Traian Herseni a ţinut să releveze unele precizări teoretice realizate de Mircea Vulcănescu, după părerea mea, prin reuşite intrapolări factoriale din spaţiul bio-fizic în cadrele sociale şi anume: “1. Numim cadre ansamblurile mari de factori care influenţează voinţa socială. Voinţa socială reacţionează, creând manifestări. –Cadrele nu sunt deci cauze propriu-zise ale manifestărilor, ci numai condiţii ale acestora, voinţa socială având o putere proprie de reacţie.– Aceste manifestări sunt însă efectiv cauzate de către ansamblul factorilor, cadrul şi voinţa socială laolaltă. Invers, voinţa socială va fi caracterizată prin raportarea manifestărilor la ansamblul cadrelor…În orice cercetare socială va trebui să deosebim cu îngrijire, prin urmare: I. Cadrele (mediul), II. Manifestările (realităţile sociale), III. Voinţa socială(unităţi, structuri şi procese sociale)”. – Mergem mai departe: “După natura factorilor, distingem mai multe cadre, având fiecare o acţiune proprie asupra voinţei sociale şi faţă de care aceasta are şi ea o reacţiune proprie. Vom avea: Factori ( spaţiu, viaţă, viaţă sufletească, timp); Cadre (cosmic, biologic, psihologic, istoric); acţiune (natură, rasă – tip, constrângere, tradiţie) şi reacţie (cultură, selecţie, tendinţe de economie şi inovaţie). Printr-o notă la text se relevă că “ Problema sociologică a cadrelor stă în determinarea reacţiunilor voinţei sociale, faţă de acţiunea acestora. Reacţiunea se exprimă prin manifestări”. – Tot Mircea Vulcănescu s-a gândit să utilizeze sistemul sociologic al lui D. Gusti pentru calcule previzionale sau prognoze sociale determinate factorial-social. Cadrele însemnând, după el, putinţe (virtualităţi sociale), (şi- n.n.) raportându-le la manifestările existente, vom avea: 1. Cadre sărace + manifestări reduse =tendinţe statice, perspective de stagnare; 2. Cadre sărace (virtualităţi reduse) + manifestări dezvoltate ( foarte active) = tendinţe de regres, perspective de decădere; 3. Cadre bogate, puternice + manifestări încă reduse = tendinţe revoluţionare, perspective de transformări repezi; 4. Cadre bogate(putinţe mari) + manifestări dezvoltate = tendinţe de progres, perspective de dezvoltare continuă şi echilibrată… –Mai trebuie să amintim şi încercarea lui, acceptată apoi de întreaga şcoală sociologică de la Bucureşti, de a adopta o tipologie a unităţilor sociale, în comunităţi, instituţii şi grupuri, inspirată, înţeleg, din syndinamica tipologiilor biotice, în extrapolări similitudinale, ceea ce a însemnat, pentru acele vremuri, o dezvoltare autentică şi necesară a sistemului scolii de la Bucureşti…–Mircea Vulcănescu, a fost nu numai ”filosoful” şcolii, dar şi “economistul” ei. Ne-a rămas de la el un studiu extrem de valoros, pe cât de precis, pe atât de complet: Teoria şi sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui stat.,… neegalat pe plan românesc până astăzi…îl va releva Herseni.– În ce priveşte metodologia (cercetării economice) , “ aceste cercetări se pot grupa în două momente metodologice…în orice analiză sociologică…vom întâlni două cercetări cu totul deosebite ale realităţii sociale: 1. una fenomenologică şi 2. Alta etiologică… După el: Max Weber, Scheler, Werner Sombart au meritul de a fi pus pentru întâia oară în evidenţă…importanţa metodei fenomenologice în ştiinţele sociale…( în sensul că după “înţelegere” poate şi trebuie să urmeze ”explicaţia”. Numai universitarul filosof sociolog ieşean Petre Andrei în „ Das Problem der Methode în der Soziologie”, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1927, 39 p, a mai pus, înaintea lui Mircea Vulcănescu, cu atâta fermitate şi precizie, necesitatea “metodei comprehensive” în sociologie, o metodă calitativă, prin excelenţă…” Pentru sociologie, ca şi pentru orice altă ştiinţă, explicaţie înseamnă…”desprinderea relaţiilor cu sens existenţial dintre un fapt şi alte fapte” .–- Cu alte cuvinte: lămurirea împrejurărilor apariţiei unui fapt însemnând tocmai împrejurarea necesară acestei apariţii. Deosebirea dintre etiologia şi fenomenologia unui fapt se referă, prin urmare, la discriminarea ce se poate face , în existenţa în genere, între esenţă şi prezenţă ( so sein , deosebit de- da sein), deosebire dintre ce e şi cum se produce faptul. În cadrul sistemului şcolii sociologice de la Bucureşti: ”Explicaţia vieţii sociale constă…în arătarea felului în care virtualităţile devin realităţi sociale, în lămurirea chipului în care ceea ce e posibil prin împrejurări devine existent efectiv, real, în faptă ”…–De o profunzime neobişnuită sunt … ideile lui Mircea Vulcănescu în privinţa celor două categorii de cadre din acelaşi sistem: De o parte, cadrele sociale, transcendente, exterioare realităţii sociale, reprezentând influenţa factorilor naturali şi biologici. De altă parte, cadrele imanente vieţii sociale, constituite de înrâurirea manifestărilor sociale, însele asupra altor manifestări sociale, exprimând prin urmare modul de auto-condiţionare a vieţii sociale prin ea însăşi, de autodeterminare”.Interesant!…– De unde concluzia, valabilă …până astăzi: “Viaţa socială nu se prezintă…ca un obiect inert, supus cauzalităţii mecanice a împrejurărilor exterioare. Ea se înfăţişează ca o totalitate dotată cu o putere de reacţiune sindinamică proprie, la influenţa acestor împrejurări.– De unde, un mod de reacţiune specială a vieţii sociale care corespunde fiecărui mod de influenţă cauzală. Influenţei naturale, societatea îi opune, prin manifestările ei, o reacţiune antropologică, al cărei sens este cultura. –- Influenţei biologice, societatea îi opune o reacţie selectivă, sau contra-selectivă. Propriei sale influenţe psihologice, societatea îi opune o reacţie nouă: individualizarea. Iar influenţei tradiţionale a trecutului îi opune: inovaţia. De aici rezultă un al treilea fapt important , şi anume, că înţelegerea cauzalităţii în sociologie are o dimensiune nouă, faţă de ideea de cauzalitate întrebuinţată în ştiinţele naturii.( subl. în orig.) –-Admiţând această forţă de autodeterminare, problema explicaţiei sociologice promovată de Mircea Vulcănescu , ca arhetip social, nu mai poate rămâne în domeniul strict al explicaţiei mecanice prin cauze exterioare, ci trebuie să aibă recurs la un determinism finalist, la o înţelegere dinamică, prin scopuri, prin motive .–- Am redat , aşadar, părţi din textul elaborat de Traian Herseni ca prezentare şi confirmare a contribuţiei lui Mircea Vulcănescu în domeniul sociologiei, pentru lucrarea” Sociologia, 1970, colecţia ” Istoria ştiinţelor în România. Editura Academiei Române.

    –- Aş mai releva referirea la existenţialismul antropologic vulcănescian şi la spiritul de dăruire pentru promovarea valorilor româneşti şi universale al lui Mircea Vulcănescu, pe care o realizează Mihai Şora, în eseul “ Despre Mircea Vulcănescu”, redând textual: “E de-a dreptul uluitor cât de vastă era cuprinderea a ceea ce ştia până-n străfunduri şi cât de precisă era organizarea a ceea ce apucă să comunice, fie că vorbea despre “tomism” şi “augustinism” sau despre “eros” şi “logos” în gândirea creştină, fie despre arhitectura sonoră a compoziţiilor lui Bach şi despre muzicalitatea catedralelor gotice .Sau despre altceva. “

    – În acelaşi context, de data aceasta , asupra istoricului aspectelor cunoaşterii epistemologice a problematicilor antropo – sociale , vă ofer domniilor voastre posibilitatea de a releva, în comunicările anunţate, etapele de reflexii sociologice, cu rol determinant în evoluţia socială, în condiţionarea socială a cunoaşterii, acele elemente de construcţie sociologică, printre care existenţialismul antropologic , pe care Mircea Vulcănescu le stăpânea cu multă siguranţă şi autoritate şi pentru care pentru a le promova a acceptat condiţia sacrificial-peratologică, chiar şi răstignirea sa pe altarul tragic al societăţii .

    Încercând , holistic, unitatea hegeliană intelect-raţiune, substanţa acestui colocviu cultural – sociologic, să zicem „Fides quaerens intellectum”, îngăduiţi-mi să vă mulţumesc, încă odată, domniilor voastre, pentru participarea şi pentru contribţia substanţială la siguranţa reuşitei acestei reuniuni academice şi să ofer conducerea lucrărilor moderatorilor . Comunicările vor fi publicate în volum . –- Gheorghe Apetroae, Sibiu, 2004.

    MARGINALII LA EDIŢIA A 4 -A A COLOCVIULUI CULTURAL- SOCIOLOGIC DE LA SIBIU …Dr. ing.Gheorghe Apetroae Sibiu, scriitor, organizatorul colocviului

    Mircea Vulcănescu, între un personalism raţionalist şi un existenţialism uman

    Teleologic vorbind , prin colocviu s-a încercat actualizarea peremptorie a celui care a fost Mircea Vulcănescu , sociologul şi eticianul implicat social, dar fără a se defini ideologic. Acesta, din pleiada lui M. Eliade, E. Cioran, C. Noica, P. Comarnescu, H.H. Stahl ş.a., prin excelenţă metafizicieni, avea să fie un gânditor sociolog,, un apreciat publicist şi un tehnocrat remarcabil. Implicat ,prin impunerea acceptării unei responsabilităţi într-o guvernare ce avea a o îndeplini strălucit sub dictatura mareşalului Antonescu, ca subsecretar de stat la finanţe, Mircea Vulcănescu, aşa cum releva Pv. Dan citat de Şt. J. Fay, a fost condamnat “nu pentru o vină particulară ci pentru una colectivă, vina de a fi aparţinut unei elite intelectuale cu o profundă conştiinţă culturală, naţională”. S-a sfârşit în închisoarea de la Aiud , în anul 1952,la numai 48 de ani şi ca şi alţi intelectuali ,victime ale ideologismului comunist a fost înhumat, pentru a-şi petrece eternitatea materială ,într-o groapă comună din marginea Aiudului. Însă, deşi de biologic repede golit, spiritualitatea-I continuă a vorbi şi a-l înălţa în panteonul intelectualilor/sacri… Cu această motivaţie, cu admiraţia şi respectul cuvenite , orientarea raţional – existenţialistă a lui Mircea Vulcănescu a fost analizată de Ion Dur, Alexandru Hudiţeanu, Ilie Moldovan, Florin Oancea şi Gheorghe Apetroae, participanţi la colocviu , prin prisma socio-epistemologică, din perspectiva sociologică românească raportată la sistemele sociologice create de Comte, Durkheim, Moreno şi de reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt. În faţa numeroşilor studenţi de la secţiile de filozofie, sociologie şi etnologie, prof. univ. dr. Ion Dur de la Facultatea de Filozofie şi Jurnalistică Sibiu apreciază frecvenţa sporită a apariţiei scrierilor lui Mircea Vulcănescu la mai multe edituri şi relevă meritul universitarilor sibieni de a-l fi omagiat într-un simpozion , în luna aprilie a acestui an ,când s-a împlinit o sută de ani de la naşterea lui , acesta devenind o personalitate cunoscută. Prof. univ. dr. Ilie Moldovan relevă, la dimensiunile unei prezenţe axiologic divine studiile laice- sociologice întreprinse de Mircea Vulcănescu şi Ioan Covrig Nonea, evidenţa contribuţiei celor doi intelectuali români , primul sociolog, etician şi economist format la şcoala gândirii sociologice interbelice, cel de al doilea profesor de filosofie, mentor al implementării ştiinţelor sociale în învăţământul românesc. Mircea Vulcănescu, spune Ilie Moldovan, a acordat primat contribuţiei vieţii religioase la viaţa socială şi, ceea ce aduce bun religia este specificitatea conţinutului trăirii exteriorizate în sociologia vieţii. Ca teolog, consideră profetică atitudinea lui Mircea Vulcănescu , de condamnare a personalismului energetic în varianta accentuat scientistă concepută de filosoful român C. Rădulescu Motru, deşi îl respecta pe acesta ca personalitate filosofică . Şi, când concepţia creştină despre suflet şi veşnicie părea clătinată , Mircea Vulcănescu va axiomatiza: ” Nu materia ci spiritul va hotărî destinul neamului” . El vorbeşte despre supremaţia spiritului şi din acest unghi e un teolog autentic. Sentimentul de comunicare cu Dumnezeu e un act de experienţă demonstrată . În conceptul său ontologic, apreciază profesorul teolog Ilie Moldovan, sunt idei personaliste raţionale, în măsură de a fundamenta primatul divinităţii. Pe tărâmul sociologiei, Mircea Vulcănescu promovează spiritualitatea, definind familia ca prim nucleu al organismului social, iar tot ce ameninţă integritatea familiei ameninţă şi societatea, definiri valorice pe care le va promova cu patos şi perseverenţă profesorul Moldovan, promotor al multor studii docte de isihasm şi de bioetică de reflexie vulcănesciană. În aceeaşi concepţie ,trăiristă, Ilie Moldovan îl încadrează şi pe profesorul filosof Ion Covrig Nonea. Acesta va adopta, deopotrivă două direcţii, una ştiinţifică şi una tradiţionalist-spirituală , de cultivare a sufletului românesc cu scopul de a zădărnici orice tentativă asupra românismului ,în tumultul istoriei. Tratatul de pedagogie al lui Ion Covrig Nonea îl consideră o capodoperă didactică , în el dovedind puterea morală a sufletului românesc. Îngemănând gândirea lui Mircea Vulcănescu cu cea a lui Ion Covrig Nonea, prin similitudini conceptuale, Ilie Moldovan remarcă la ambii vaste cunoştinţe ştiinţifice. Ambii se referă vizionar la destinul neamului românesc într-un spirit ştiinţific noologic. Mai mult, Mircea Vulcănescu va promova în existenţialismul său naturalist-uman, ca un stâlp al adevărului, materialismul dialectic, încheie Ilie Moldovan intervenţia. Ca moderator, Ion Dur nu va fi plenar de acord cu Ilie Moldovan şi va afirma că Mircea Vulcănescu nu este un” teolog autentic”. A studiat teologia, doar sub “aspectul de componentă sociologică a vieţii sociale , aşa cum a studiat metafizica, logica , teoria cunoaşterii, etica şi economia “.

    . Drd. Florin Oancea îl relevă pe Mircea Vulcănescu ca un om deplin al culturii române, care avea să se aplece cu competenţă asupra problemelor societăţii româneşti. A absolvit studiile universitare de filosofie şi de drept la Bucureşti şi a continuat şi finalizat studii de drept şi economie politică la Facultatea de Drept din Paris. Tot la Paris, în contact cu cercurile ortodoxe şi tomiste, a studiat teologia. Întors la Bucureşti, va ocupa diferite funcţii , printre care cea de asistent la catedra de Sociologie, Etică şi Politică a profesorului Gusti. Ca sociolog, face parte din Scoala Română de Sociologie condusă de D. Gusti, alături de H. H. Stahl, Tr. Herseni. A. Golopenţia., C. Brăiloiu ş.a. . Participă la cercetarea monografică a satelor româneşti şi ocupă o poziţie mediană între dreapta noologică gustiană, reprezentată de Tr. Herseni şi stânga empiristă, reprezentată de H. H. Stahl. Ca filosof, militează pentru o poziţie realistă, naţional-monarhică şi ortodoxă, pe urmele profesorului său Nae Ionescu, al cărui discipol, împreună cu Mircea Eliade ş.a. Ca Ca economist se va preocupa, pe direcţia lui Virgil Madgearu, de caracterele specifice ale economiei rurale româneşti. Vorbeste pertinent despre religie şi credinţă, de faptul că trupul şi sufletul locuiesc organic , relevând dimensiunea religioasă a existenţei, ca un suport teologic şi evidenţei bisericii ortodoxe, o dimensiune dinamică. Religia nu este numai o introducere la normele morale, ci şi aplicaţia iubirii de oameni .În temniţă, grav bolnav , refuză să trăiască. Este un martir şi un mărturisitor al credinţei. Având trăirea să moară pentru un semen al lui, şi-a îndeplinit-o. Dimensiunea religioasă a existenţei a stat în gestul lui ultim, exemplul cel mai grăitor. Pentru aceasta ar putea să fie pus în calendarul creştin , iar datoria bisericii ortodoxe este de a-l canoniza. Nu are nevoie de caracterizare. Caracterizarea şi-a făcut-o însuşi Vulcănescu cu viaţa dăruită pentru alţii, cu talentul de creaţie, empatia, politeţea, tăria de caracter, prezenţa de spirit şi de sacrificiu, va încheia scriitorul Florin Oancea.

    Prof. univ. Alexandru Hudiţeanu, doctor în filosofie , Univ. L.B. Sibiu reperează coordonatele axiologice ale lui Mircea Vulcănescu de reaşezare a valorilor sociale în spiritualitatea românească , redând un episod interesant. Era în 5 decembrie 1986, când prof . Hudiţean este vizitat de Marin Diaconu, Gheorghiţă Geană şi Măriuca , fiica lui Vulcănescu. Pe 6 decembrie, grupul avea să se completeze cu discipolii lui Constantin Noica, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Toţi aveau un singur obiectiv: restituirea lui Mircea Vulcănescu. Marin Diaconu lucra pe manuscrisele lui Mircea Vulcănescu,. gândind la o integrală a operei vulcănesciene.. Măriuca Vulcănescu a expus momentul închiderii tatălui său la Aiud ,corespondenţa sa cu familia şi sfârşitu-i sacrificial. Sacrificiul pentru semeni i-a fost permanent , neglijându-i motricitatea în sensul peratologic. Pentru colegul de celulă cu o circulaţie periferică slabă , Mircea Vulcănescu şi-a dezbrăcat pulovărul de lână, şi, deşirându-l, i-a împletit muribundului ciorapi cu ajutorul unor beţe de chibrit. Tot el avea să -şi dicteze sfârşitul, aşezându-se pe grătarul de lemn ce sta pe betonul umed şi rece al celulei pentru a-L ţine deasupra sa pe studentul bolnav, salvându-i viaţa , dându-şi-o, în schimb. Iată câtă forţă sacrificială , de influenţă asupra propriului destin!. Biografia sa a fost strălucit realizată de Şt. J. Fay, cel care, cum preciza scriitorul filosof Ion Dur ,la Paris ,fiind şi-a oferit disponibilitatea pentru promovarea ortodoxiei, traducându-l pe Nae Ionescu în limba franceză. .M. V. a avut două doctorate, în drept şi economie. A fost director la vămi. Ca subsecretar de stat la finanţe a gestionat plăţi şi a negociat contracte , realizând o balanţă financiară pozitivă, favorabilă României în tot timpul războiului. A fost un erudit , dar cu un destin socratic. A excelat în sociologie, dar şi în etică, gazetărie, finanţe şi politică.. Ar fi putut fi lider de generaţie, dar supramodestia, empatia , generozitatea îl duceau , până la automutilare. A fost o personalitate crucială pentru destinul românesc. Rolul său în dezvoltarea etico-psihologică a sociologiei româneşti a fost esenţială. După 1918, toată elita intelectuală era antrenată în realizarea unui sistem filozofic românesc, iar Mircea Vulcănescu se va găsi în prim planul acestei edificări îndrăzneţe, va încheia prof. univ. dr. A. Hudiţeanu.

    Conf. Universitarul dr. Dumitru Chioaru s-a referit la “Dimensiunea românească a existenţei” din care a reţinut mai mult aspectul ontologic. Perioada existenţială analizată de Mircea Vulcănescu prezintă similitudini cu perioada prezentă. Si atunci erau alianţe şi axe, şi acum se promovează alianţe şi axe. Ce se întâmplă acum în plan european constituie o nouă provocare la ordinea mondială, dar în alte localizări!…Apoi conceptul de ispită…Sufletul poporului român e o arhitectură de ispite, o interpătrundere şi toate aceste ispite se topesc într-un creuzet al naţiunii. De unde românul are un fel al lui , biologic şi social.. Dar tăria unui popor este cum să se impună în faţa celorlalţi. Sunt şi psihologii care ne unesc. În replică, prof filosof Ion Dur redă din E. Cioran , răspunsul la supradimensionarea de către Mircea Vulcănescu a ontologicului românesc, atenţionându-l să vorbească ” nu numai de mioriţă ci şi despre gălbeaza mioriţei !!”. Dumitru Chioaru va concluziona starea de ispită ca o relativitate a spiritului şi din aceasta geneza unor trăsături de slabă moralitate. Filosoful Ion Dur leaga această stare şi de dictonul cristic “iubeşte aproapele.. ca pe tine însu-ţi…”, ca un fenomen de împăcare , specific societăţilor rurale personaliste, concept abordat şi de Mircea Vulcănescu în cadrul cercetărilor sale sociologice. Ion Dur regretă că Şcoala sociologică înfiinţată şi dezvoltată de D. Gusti în perioada interbelică nu a mai avut aceeaşi vigoare după război, identificându-se doar cu activităţi sociologice sporadice. Dumitru Chioaru sesizează ontologicului social prezent o perioadă democratică în plan cultural, un prilej de a recupera tradiţia noastră sociologică. Bine ar fi să fi fost continuată acea şcoală românească tradiţionalistă şi acum am fi putut oferi lumii un model sociologic european, apreciază el, în încheiere.

    Personal, la solicitarea profesorului Dur, am încercat o raportare a sistemelor sociologice româneşti la existenţialismul social promovat în cadrul Şcolii de la Frankfurt . Dar nu mai înainte de a releva succint evoluţia istorică a sociologiei prin prisma relaţiei antropo – dimensionale dintre subiectul cunoscător şi obiectul cunoaşterii – multitudinea sferelor vieţii sociale, începând cu presocraticii şi continuând cu Platon, Aristotel , Descartes, Condillac, Condorcet, Kant, Hegel, Comte- cel care va defini sociologia ca disciplină, apoi pe Spencer, Durkheim, Tarde, Meinnheim şi neoraţionaliştii. Şcoala sociologică a lui D. Gusti nu s-a dezvoltat de la sine. Aceasta s-a format şi activat în competiţie cu alte şcoli sociologice, cea mai importantă fiind Şcoala de la Frankfurt. Dar sociologii de la Frankfurt vor aborda un alt fel de sistem social decât sistemul social românesc- preponderent rural. Analiza pertinentă a schimbărilor în societăţile europene industrializate, contemporane şcolii româneşti gustiene , a fost obiectivul adepţilor acesteia , amintind doar pe sociologii Theodor Adorno, Jurgen Habermas, Erich Froom şi, desigur, Herbert Marcuse. Ei concluzionează generalizarea alienării şi depersonalizării în societăţile industrializate, devenite unidimensionale. Dar transformarea societăţii româneşti majoritar rurală , obiect de analiză la Mircea Vulcănescu a avut o caracteristică specifică, cea a legăturilor spirituale puternice ale populaţiei rurale pe pricipiul de vecinătate, în sat şi la câmp , mult mai dezvoltat sub aspectul religios-caritabil şi moral-tradiţional, faţă de izolarea şi neantul urbanului, unde legăturile umanitare, devin tot mai slabe, pe măsura industrializării şi urbanizării, elemente fundamentale ale egocentrismului şi alienării. Revenind la Şcoala de la Frankfurt, Herbert Marcuse, discipol al lui Heidegger, inspirat de Hegel, şi confirmat de Georg Lukacs , va aborda socialul prin a-i nega industrializarea, în primul rând, prin dezvăluirea ontologiei singularului şi particularului, pornind de la principiul dialectic al negativităţii exprimate în critica societăţii industriale robotizate, în care se manifestă generalizarea fenomenelor de reificare şi de alienare, ambele însoţite de manifestări social-antropologice cu caracter speculativ degenerativ, de dezumanizare şi prin aceasta cerinţa revenirii la echilibru sistemic social, la o dezvoltare armonioasă a tuturor sferelor vieţii sociale, la moralizarea economică -socială , concept de reţinut pentru sistemele sociale europene contemporane..

    Gheorghe Apetroae Sibiu

    Apreciază

    Comentariu de g.apetroae@yahoo.com — 22 Februarie 2014 @ 12:24 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: