Bucovina Profundă

22 Martie 2014

Testamentul olograf al lui Virgil Maxim către fiica sa, Tatiana: “Să nu întreprinzi nimic fără rugăciune şi Sfânta Cruce”. AUDIO: Vocea marelui marturisitor în ultimul an de viaţă (4 decembrie 1922 – 19 martie 1997)

Filed under: sfintii inchisorilor,Virgil Maxim — Mircea Puşcaşu @ 02:14

Virgil Maxim, Marturisitorul

Testamentul olograf al lui Virgil Maxim către fiica sa, Tatiana: “Să nu întreprinzi nimic fără rugăciune şi Sfânta Cruce”. AUDIO: Vocea marelui marturisitor în ultimul an de viaţă (4 decembrie 1922 – 19 martie 1997)

sursa: marturisitorii.ro

Virgil Maxim Arhiva CNSAS

Documentul inedit de mai jos, o scrisoare testamentară a lui Virgil Maxim (4 decembrie 1922 – 19 martie 1997) ne-a fost oferit de dl. Dan Radovici, preşedintele Asociaţiei Sfinții Împărați Constantin și Elena, care l-a primit de la fiica marelui marturisitor. Doamna Tatiana Maxim adaugă si o explicaţie foarte interesantă, din care aflăm cum Securitate a copiat toate poemele ishihaste ale martirului anticomunist. Înregistrarea audio inedita, din care redam si o transcriere, si în care Virgil Maxim povesteşte despre anii de închisoare şi recită din poemele sale, a fost publicată în premieră de portalul Mănăstirii Petru Vodă. Oferim, de asemenea, aici, o biografie realizata de regretatul Costel Condurache, impreuna cu Ionut Baias, cat si date despre martiriul lui Virgil Maxim, culese de la CNSAS de cercetatorul Adrian Petcu. Incheiem cu mai multe imagini de arhiva din lucrarea de referinta a lui Virgil Maxim, “Imn pentru Crucea Purtata”, cat si o trimitere spre descarcarea cartii in format PDF. Mulţumim tuturor celor care s-au nevoit pentru redarea acestor mărturii.

Scrisoarea Tatianei Maxim despre Testamentul lui Virgil Maxim - Marturisitorii Ro Testamentul lui Virgil Maxim catre fiica sa Tatiana - Marturisitorii Ro 1 Testamentul lui Virgil Maxim catre fiica sa Tatiana - Marturisitorii Ro 2 Testamentul lui Virgil Maxim catre fiica sa Tatiana - Marturisitorii Ro 3
Schita locatie volum poezii isihaste Virgil Maxim catre fiica sa Tatiana - Marturisitorii Ro

Suferinţele mărturisitorului Virgil Maxim

de Adrian Nicolae Petcu

Virgil Maxim - Biletul_de_eliberare_din_inchisoare_in_1964În vremea celui de-al Doilea Război Mondial, România a fost marcată de guvernarea antonesciană. În numai patru ani, România a cunoscut gloria şi decăderea, biruinţa în teritoriile dezrobite şi neajunsurile tăvălugului sovietic. În plan intern, actul de guvernare după principiile cazone a făcut multe victime, dintre aceştia numeroşi tineri cunoscând ororile anchetelor de la Siguranţă şi suferinţele din închisori. Invocând consolidarea puterii politice într-o perioadă în care România purta un război, autorităţile statului au trecut la arestări masive, cu acuzaţii din cele mai fanteziste. Un astfel de caz este al celor 10 elevi de la Şcoala Normală din Buzău acuzaţi de organizare în Frăţiile de Cruce, grupul nr. 14. Cap al acestei grupări a fost considerat tânărul Virgil Maxim, născut la 6 decembrie 1922, în Ciorani, judeţul Prahova, care i-ar fi succedat lui Marin Naidim, absolvent al Şcolii Normale în iunie 1942. Virgil Maxim a fost arestat la 1 noiembrie 1942, deşi în actele Siguranţei este trecută data de 12 noiembrie. A fost anchetat la Buzău şi la 1 decembrie mutat la Ploieşti în vederea înfăţişării la proces. Prin Sentinţa nr. 14.409 din 3 decembrie 1942 a Curţii Marţiale a Corpului 5 Teritorial Ploieşti, Virgil Maxim a fost condamnat la 25 ani muncă silnică şi anularea diplomelor şcolare, pentru „strângerea de cotizaţii şi contribuţii în scopuri urmărite de asociaţiuni interzise“ şi „constituirea de asociaţiuni clandestine potrivnice ordinei existente în stat“. După condamnare, Virgil Maxim a cunoscut ororile temniţelor de la Ploieşti şi Aiud (din decembrie 1942). La Aiud, sistemul executării pedepsei se desfăşura pe trei faze: „regimul celular“, adică singur în celulă, cu dreptul de a citi; „la comun“, alături de alţi 10-20 de deţinuţi, în celule mari, cu obligaţia de a participa la munci interioare, iar ultima fază consta în scoaterea la munci exterioare, în grădini de zarzavaturi. Deţinuţii aveau dreptul la duhovnic, dintre preoţii închişi, care să slujească în capela penitenciarului. Însă din martie 1943 s-a instituit un regim sever, prin izolare, înrăutăţirea hranei şi numeroase pedepse corporale. Credinţa a fost cea care l-a ajutat pe Virgil Maxim să supravieţuiască. Încă înainte de rebeliune, tânărul Maxim primise o educaţie religioasă în cadrul Frăţiilor de Cruce, evident marcată de motivaţia patriotică, dar şi politică legionară. La Aiud a avut şansa să cunoască caractere care să-l îndrume pe linia spirituală dezbrăcată de orice haină politică, o atitudine creştină mai presus de orice comportament lumesc. A intrat în grupul misticilor de la Aiud, unde se remarcau Valeriu Gafencu, Anghel Papacioc, preotul Vasile Serghie, Traian Trifan sau Traian Marin. După 1945, regimul de detenţie s-a ameliorat, într-o perioadă deţinuţii putând duce o intensă activitate meditativă şi viaţă duhovnicească, atunci când au fost sculptate: chivotul pentru Mănăstirea Vladimireşti, candele de lemn, cruci şi troiţe în miniatură. Din 1946, alături de colegii de suferinţă, Maxim a lucrat la Galda, una din fermele agricole pe care penitenciarul le luase în arendă. După 1948, Maxim este transferat la Târgşor, unde cunoaşte începutul reeducării în rândul tinerilor. În 1950 este mutat în Reduitul de la Jilava şi din 1951 la Gherla. În mai 1954 este mutat la Văcăreşti, pentru a fi anchetat ca martor în procesul reeducării, refuzând însă să depună mărturie în sprijinul acuzării. Din acest motiv a fost trimis din nou la Aiud şi supus reeducării orchestrate de colonelul Crăciun. A fost eliberat la 1 august 1964, printre ultimii deţinuţi. Totuşi, libertatea a fost ca o a doua temniţă, deoarece Securitatea l-a urmărit permanent până în 1989.

Memoria Bisericii / Lumina

Marturie Virgil Maxim: “Toate le-a făcut Dumnezeu libere şi noi pe toate le înlănţuim…”

“Voiam să vă recit un poem. În iarna lui 1963-64, am fost izolat, la 1 Decembrie 1963, într-o celulă gheţoasă, cu lanţuri de picioare şi cătuşe la mîini şi am fost scos la 1 Martie 1964, deci trei luni de iarnă, cu mîncare aşa cum se dădea pentru perioada de izolare în condiţiile acelea – o ceaşcă de terci la trei zile. Mai fusesem izolat – 7 zile, 14 zile -; în toamna aceea [Gheorghe] Crăciun avea intenţia să mă lichideze, avînd în vedere că el îl lichidase şi pe fratele meu, Alexandru, care făcuse parte din grupul de rezistenţă în Munţii Trascăului, cu grupul maiorului Dabija. Primele două săptămîni mi-a fost foarte greu, deşi eram obişnuit cu formele acestea dure de sancţiune. Şi mă rugam tot timpul, dar simţeam usturimea, durerea lanţului, a frigului. Fiindcă ştiam pe de rost – toţi învăţasem, toţi ştiam – acatistele, psalmii, pasagii întregi sau Evanghelii întregi, tot timpul eram în rugăciune şi în această recitare continuă a cuvîntului sfînt. După două săptămîni n-am mai simţit nimic şi am început să am o stare de bucurie, de satisfacţie, de completă degajare de fiinţa mea. N-aş fi vrut să schimb cu nimic starea aceea. Nu mai eram conştient de valoarea timpului. Sesizam din cînd în cînd că a venit acel polonic de terci, îmi dădeam seama că au mai trecut trei zile, dar cîte în total… nu eram capabil să fac socoteala şi nici nu mă interesa.

Cîteodată îl vedeam pe miliţian la vizetă; aveam impresia că vorbeşte cu mine şi aveam impresia că şi eu îi răspund. Dar ce vorbeam cu el şi ce spunea el n-am ştiut niciodată. O singură dată mi s-a părut că mi-a zis ceva la care eu am rîs, am zîmbit, şi el s-a supărat.

La un moment dat am simţit din nou suferinţa. Şi deşi voiam să nu mă prăbuşesc, simţeam că trupul se prăbuşeşte. Sufleteşte nu voiam să cad. Parcă am strigat: “Doamne, Tu vezi că nu mai pot!” şi nu mai ştiu ce s-a întîmplat. După un timp am simţit că împrejurul meu parcă dansează cineva. Şi vrînd să văd ce se întîmplă am deschis ochii, dar nu vedeam decît pînă la înălţimea genunchilor. Împrejurul meu erau numai cizme de ofiţeri şi cineva vorbea; era un grup de ofiţeri şi cineva întreba: “De cînd este aici?” – asta am înregistrat-o. Am înregistrat şi răspunsul ca ton, ca timbru, şi am recunoscut timbrul lui Crăciun, dar ce a spus, înţelesul răspunsului pe care l-a dat, nu l-am intuit. Şi iarăşi am căzut în stare de inconştienţă, dar parcă eram într-un somn, aşa, nu aveam nici o stare deosebită. Şi iar am auzit la un moment dat: “Scoate-i lanţurile şi du-l la celular”. Şi după cîtva timp, am simţit că cineva mă ia la subţioară aşa cum iei un snop şi m-a scos afară şi în aerul de afară am intuit, am perceput că cel care mă ducea era un deţinut de drept comun, un zdrahon. M-a dus la fierărie, mi-a tăiat lanţurile, mi-a scos cătuşele şi revenindu-mi, m-a ajutat să mă uit pe scara Zărcii, în celula din care plecasem şi unde la data plecării erau patru sau cinci dintre camarazi.

Cînd m-am întors n-am sesizat decît două figuri, doi numai erau – Mare Gheorghe din Constanţa şi Dinescu Ştefan, tot din Constanţa, aviator – şi miliţianul a zis: “Aveţi grijă de el, să nu moară!” şi a închis uşa. Eu nu mai ştiu ce s-a întîmplat, dar cînd m-am trezit mi-au spus cei doi camarazi – într-adevăr, numai ăştia erau; inginerul Mihăilescu din Brăila plecare între timp, fusese luat, şi ceilalţi nu mai ştiu cine erau – mi-au spus că am dormit trei zile şi că data la care m-au adus era 1 Martie. Deci 1 Decembrie ’63 – 1 Martie ’64: trei luni de zile. Ei bine, mi-am revenit foarte repede în starea aceea aproape… am rămas, însă, cu o senzaţie permanentă de rece deasupra gleznei.

Asta m-a făcut, cînd m-am eliberat, ca, întîlnindu-mi căţelandrul acasă cu lanţul de gît şi vrînd să-l mîngîi, senzaţia de rece şi de înlănţuire m-a trecut ca un fior prin tot corpul şi, uitîndu-mă la căţel, i-am desfăcut lanţul şi i-am zis: “Du-te! Şi tu eşti liber! Noi sîntem nişte ticăloşi. Toate le-a făcut Dumnezeu libere şi noi pe toate le înlănţuim…””

Sursa: Petru-Voda.Ro

Virgil Maxim – Nuntasul cerului

de Costel Condurache, Ionut Baias

Virgil Maxim la 15 si 19 ani si dupa eliberarea din 1964

A patrunde in trecutul lui Virgil Maxim prin mijlocirea memoriilor sale seamana cu a te strecura cu sfiala printre coloanele masive ale unei catedrale, simtindu-te treptat cotropit de un sentiment de raceala inerent unor atari cladiri inaltate ca un strigat impietrit catre un Dumnezeu tot mai abscons, cu cat rugaciunea urca mai sus… Virgil Maxim nu a fost un crestin ca tot altul, ci unul cu totul iesit din comun.

Sfintii inchisorilor: Pr. Ilie Lacatusu (1) ; Valeriu Gafencu (2); Elisabeta Rizea (3); Nicolae Ciolacu (4); Mircea Vulcanescu (5); Pr. Gherasim Iscu (6); Pr Ioan Negrutiu (7); Dumitru Bordeianu (8); Costache Oprisan (9); Ep. Ioan Suciu (10); Marieta Iordache (11); Monseniorul Ghika (12); Andrei Ciurunga (13); Traian Trifan (14); Cardinalul Alexandru Todea (15); Gheorghe Jimboiu (16); Monahul Pimen Barbieru (17); Spiru Blanaru (18); Ion Flueras (19); pr. Dumitru Iliescu Palanca (20); Radu Gyr (21); Vasile Militaru (22); Virgil Maxim (23); Traian Braileanu (24); Pr Evghenie Hulea (25)

COPILARIA

Virgil (nascut la 4 decembrie 1922, in comuna Ciorani-Prahova) e cel dintai dintre cei trei baieti ai familiei Maxim Constantin si Alexandrina. Intr-o vreme in care neamului romanesc ii va fi greu incercat destinul, Constantin Maxim (inginer agronom, ajuns primar la Ciorani, avand realizari deosebite care i-au creat aureola de „parinte al satului”) avea sa se ingrijeasca de soarta fiecaruia dintre odrasele sale:

„Ne-a dat Dumnezeu trei baieti! Pe cel mai mare il vom face invatator. Neamul si tara asta intregita are nevoie de educatori. Pe al doilea il vom face agronom, pentru ca pamantul acesta trebuie lucrat de gospodari priceputi. Iar pe al treilea il vom face ofiter, caci tara si neamul trebuie aparate”. (Ion Maxim a fost si el inchis de comunisti, inscenandu-i-se un proces pentru delapidare; Alexandru Maxim, mezinul, erou si martir, si-a dat viata in lupta contra comunismului, cazand rapus de gloantele Securitatii in confruntarea armata de la Mesentea, jud. Alba.)

EDUCATIA – intr-o „noua scoala spirituala”

Virgil Maxim la 70 ani

Virgil Maxim va urma cursurile Scolii Normale, mai intai la Ploiesti (1936-38), apoi la Buzau (1938-1942). La invatatura nu a stralucit, dar si-a implinit chemarea pe linia talentului artistic cu care era dotat si care i-a fost recunoscut de cei din jur. Dragostea si caldura manifestate fata de colegii sai din scoala avea sa-l faca iubit intre acestia.

In 1937 depune legamantul ca frate de cruce; educatia primita in Miscarea Legionara ii va marca tineretea ce avea sa fie „destinata unei jertfe nebanuite de nimeni, dar la care Dumnezeu, in randuiala Lui sfanta, ne chema sa ne pregatim din timp, peste ani”.

Astfel, a imbratisat inca din timpul scolii calea spre curatenie si desavarsire spirituala pe linia Bisericii lui Hristos si a spiritului romanesc, indemnat si incurajat de profesorii care-si implineau menirea pedagogica.

Nu lipseste de la slujbele oficiate la capela scolii si, ca elev intern, participa cu regularitate la programul liturgic din timpul posturilor, dobandind astfel harul care ii va transforma constiinta in lumina in care arde dragostea lui Hristos.

CONDAMNAREA

Este arestat de pe bancile scolii la 1 noiembrie 1942. Procesul a fost o mascarada. A urmat condamnarea: 25 de ani munca silnica, pentru „crima de asociatie clandestina”, din care avea sa ispaseasca pana la decretul din 1964 aproape 22.

Ca si filosoful Petre Tutea, Virgil Maxim avea sa-si daruiasca rodul crescut din pamantul suferintelor sale trupesti spre a „ramane in vesnicie in mana lui Dumnezeu, pentru neamul meu romanesc; si lui trebuie sa-i multumesc ca m-a invrednicit sa sufar pentru el”.

Sfintii Inchisorilor (de la stanga la dreapta):
Zaharia Marineasa, Virgil Maxim,
pr. Liviu Branzas si
Nicolae Balanescu (ultimul)

AICI E AIUDUL, AICI E AIUD…

Aiud, Alba Iulia, Aiud, Targsor, Jilava, Gherla, Jilava, Gherla, Vacaresti, Aiud, Gherla, Aiud – iata parcursul lui Virgil Maxim in urcusul sau duhovnicesc prin suferinta si rugaciune spre biruinta. Inca din prima zi a detentiei sale a impartasit fratilor de suferinta nadejdea ca: „Nu suntem singuri in aceasta suferinta. Mantuitorul este cu noi… Sa ne intampine, sa ne primeasca, sa ne mangaie, sa nu disperam. El ne astepta aici si noi nu stiam”.

Avand acest inteles, a infruntat orice incercare prin care a trecut si a dat raspuns bun!
In inchisoare face parte din grupul de „mistici”, traitori deplini ai invataturilor lui Hristos, in care si-au dat masura devenirii titani de proportiile unui Traian Trifan, Traian Marian, Anghel (acum, parintele Arsenie) Papacioc, pr. Vasile Serghie sau Valeriu Gafencu, Marin Naidim si atatia altii.

In inchisoare (si mai ales in timpul perioadei in care s-a aflat in colonia de munca de la Galda, 1946-1948) se dedica unui program duhovnicesc intens dupa modelul Parintilor pustiei. Pentru detinutii din grupul din care face parte si Virgil Maxim, „celula devine chilie de rugaciune, hrana – prilej de asceza, izolarea si lepadarea de bunurile si bucuriile vietii – prilej de traire in saracie, curatie si feciorie, necunoscutul – prilej de incredintare in purtarea de grija a lui Dumnezeu”.

Prezenta preotilor in inchisori a inlesnit impartasirea cu marele har al ascultarii (pe care o faceau si fata de stapanirea lumeasca – umil act de acceptare a pedagogiei divine) si, atunci cand aceasta a fost posibil, cu mari greutati si riscuri in timpul regimului comunist, cu Sfanta Euharistie – Trupul si Sangele lui Hristos.

Programul s-a intregit cu aprofundarea prin studiu, meditatie si viata duhovniceasca intensa a disciplinelor teologice, ajungandu-se la intensificarea exercitiului rugaciunii isihaste si invatarea Scripturilor pe de rost (a Noului Testament, mai ales), fiecare luand de la preotii investiti haric binecuvantarea pentru pravila personala:

Lumea temnitei ardea in dorinta de depasire a simplei cunoasteri, nazuind integrarea in fiinta hristica a omului nou, crestin legionar, cu constiinta de slujitor al lui Hristos in viata neamului.

Cruce executata de Maxim in
inchisoarea Targsor in 1948

INTRE ELEVII DE LA TARGSOR

Intarit astfel, avea sa fie dus de pronia divina la inchisoarea Targsor, destinata de comunisti elevilor (desi avea deja 26 de ani, Virgil Maxim figura in dosarul sau ca „elev”). Rugandu-se lui Dumnezeu, i se descopera lucrarea la care era chemat: „nu trebuie sa ma salvez numai pe mine, ci voi avea raspundere fata de o comunitate de suflete”.

Astfel, cei mai multi au aflat in Virgil Maxim un far si o pilda in orientarea si cresterea lor duhovniceasca pentru a infrunta cu bine incercarile la care aveau sa fie supusi in timpul detentiei de catre comunisti, mai ales in „reeducarea”, care avea sa se dezlantuie si la Targsor.

Aici introduce programul deprins la Aiud: candela vie a rugaciunii (cand inceta unul sa se roage – pe ascuns – incepea urmatorul, apoi rugaciunea trecea de la o celula la alta, pana se intorcea in acelasi loc).

PERSONALITATE VIE A TEMNITELOR

Pe tot parcursul intemnitarii sale, Virgil Maxim s-a straduit sa-si inmulteasca talantii ce-i erau saditi in suflet, chiar in conditiile dure ale detentiei, reusind sa gaseasca „metode de transformare a spiritului si mentalitatii acestei lumi”, sa converteasca „suferinta in jertfa acceptata, pentru ispasirea pacatelor proprii si atragerea atentiei divine”… sa infranga teama, frica si neincrederea.

In afara indemnurilor cu sfatul sau cu pilda, a fost graitor prin atitudinea pe care a avut-o in cele mai grele imprejurari. Cum sa nu te minunezi ca, chiar atunci cand a trecut prin reeducarea de la Gherla a gasit resurse de a rezista, bineinteles primind ajutorul de sus:

„In acea perioada ma rugam in mine lui Dumnezeu sa pot rezista sau sa mor necompromis… Asa rezistam la cele mai indelungate si mai feroce schingiuiri… Chinurile trupesti nu-mi distrugeau rezistenta morala… Rugaciunea inimii imi era puterea salvatoare in toate aceste suplicii”.

MARTURII

Pr. Nicolae Grebenea: „Frumos, bine dezvoltat,… fata prospera, meditativ, prin inteligenta, bun simt si prin tinuta lui starnea admiratia tuturor” (Amintiri din intuneric).

Pr. Liviu Branzas: „Virgil Maxim este unul dintre cei mai cunoscuti detinuti din inchisori. Este din categoria celor pentru care inchisoarea aceasta nesfarsita a devenit mediu de inaltare pe cele mai inalte culmi de traire religioasa… Putini sunt astazi, in Romania, care sa aiba dreptul moral de a vorbi poporului roman – si indeosebi tineretului – ca acest luptator pentru invierea neamului sau” (Raza din catacomba).

Mihai Radulescu: „A patrunde in trecutul lui Virgil Maxim prin mijlocirea memoriilor sale seamana cu a te strecura cu sfiala printre coloanele masive ale unei catedrale, simtindu-te treptat cotropit de un sentiment de raceala inerent unor atari cladiri inaltate ca un strigat impietrit catre un Dumnezeu tot mai abscons, cu cat rugaciunea urca mai sus, in inaltimi fara de sfarsit inecate in umbre dense pana la bezna… Virgil Maxim nu a fost un crestin ca tot altul, ci unul iesit din comun prin formarea sa profunda teologica, ca si prin acceptul hristic al incercarilor la care era supus” (www.literaturasidetentie.ro).

POET ISIHAST

Fara a intentiona de a face litertura, si cu atat mai putin poezie (dupa propria-i marturie), Virgil Maxim a creat in perioada detentiei niste „sinteze sub forma de metafora ale unor stari si stadii de viata duhovniceasca”. Pe toate le-a notat intr-un caiet, ascuns/zidit de teama unei rearestari intr-un perete de beton (cand lucra ca zidar la construirea unui camin de nefamilisti, la Brazi).

Dar dupa decembrie 1989 le-a putut reconstitui numai pe unele, cele complete fiind editate in 1992, din datoria de a aduce in fata lumii romanesti prinosul de har al suferintei: „cand te vei impartasi din potirul mistic al acestor poeme ale credintei, poate vei simti in adancul sufletului un impuls tainic de a ingenunchea. Nu te sfii s-o faci, caci poezia lui Virgil Maxim este o rugaciune profunda rostita pe Golgota unei tinereti martirizate!” (Pr. Liviu Branzas).

DE LA ELIBERARE LA LIBERTATE

Petruta si Virgil Maxim impreuna
cu fata lor Tatiana

Dupa eliberare, Virgil Maxim va duce o viata urmarita pas cu pas de securitate. Se va casatori si va convietui intr-o familie crestina cu Petruta Maxim, cu care va avea o fiica, Tatiana. Cativa ani va functiona ca profesor, dar va fi scos din invatamant, cand oamenii regimului nu ii vor mai tolera preocuparile pentru a da o educatie crestineasca elevilor.

Va munci ca necalificat, pana la calificarea in meseria de zidar, fiind mereu sicanat moral si psihic. La 48 de ani, abia, isi va lua bacalaureatul! Daca ar fi urmat o forma de invatamant superior, urcusul pe plan intelectual nu mai isi mai implinea menirea la varsta sa; astfel se va dedica educatiei fiicei sale.

Va trece cu bine peste toate incercarile si va iesi triumfator cu ceilalti fosti detinuti politici ai regimului comunist.

Dupa 1989, va fi incurajat de camarazii de suferinta si sustinut material pentru a edita doua lucrari aparte. Una izvorata din harul poetic pe care l-a fructificat, alta din calitatea de marturitor al temnitelor.

Este vorba de Nuntasul cerului – poeme crestine cu isihaste si Imn pentru crucea purtata  – considerata printre primele carti de memorialistica despre inchisorile comuniste – in care „Virgil Maxim, in smerenia lui, ni se prezinta doar ca un mic si neinsemnat hagiograf, care a primit porunca nevazuta sa inscrie in veac un semn de lauda si multumire pentru darul de a fi fost contemporan cu aceste incercari prin care a trecut neamul romanesc” (Pr. Ioan Negrutiu).

Spirit profetic al generatie sale, Virgil Maxim si-a indeamnat urmasii pe calea marturisirii Adevarului, prin articole pulbicate (in Gazeta de Vest) si scrisori de lamurire trimise camarazilor sai, pana a inchis ochii si a trecut la Domnul (19 martie 1997).

Mormantul lui Virgil Maxim –
Salciile, jud. Prahova

Singurul care ar fi putut fi patriarhul tarii.

La inmormantarea sa, la Salciile-Prahova, s-au adunat cu satul intreg – unde era iubit; dupa ce iesire la pensie isi petrecea acolo cate o jumatate de an – si camarazii sositi din intreaga tara. Cu aceasta ocazie am auzit o consateanca mai in varsta afirmand despre el: „Cand intra domnu’ Gicu (de la Virgil) in biserica, se lumina biserica!”, care confirma tinuta de inalta traire creastineasca.

Faptul ca vocea lui, dintre toate cate s-au inaltat din mijlocul suferintei, are autoritate este de necontestat; marturisirea parintelui Arsenie (Papacioc) este concludenta: „Maxim intuia perfect starea de lucru. De altfel, multi o intuiau, dar el o si prezenta cu toate virgulele, cu tot intelesul ei. Despre el a spus cineva de mare competenta ca e singurul care ar putea fi patriarhul tarii. Eu, care l-am cunoscut de tanar, am incuviintat” (monahul Moise, Sfantul inchisorilor – marturii despre Valeriu Gafencu). Sursa: HN

Gasiti aici cartea marturisitorului IMN PENTRU CRUCEA PURTATA

Virgil Maxim Fotografii de Arhiva din cartea Imn pentru Crucea Purtata Ed 3 Ed Babel 1Desen si Chivot de P Arsenie Papacioc si Biletul de Eliberare din Inchisore al lui Virgil Maxim Fotografii de Arhiva din cartea Imn pentru Crucea Purtata Ed 3 Ed Babel 5 Virgil Maxim la Galda si Candela P Arsenie Papacioc Fotografii de Arhiva din cartea Imn pentru Crucea Purtata Ed 3 Ed Babel 3 Virgil Maxim si Familia sa Fotografii de Arhiva din cartea Imn pentru Crucea Purtata Ed 3 Ed Babel 1 Virgil si Petruta Maxim Fotografii de Arhiva din cartea Imn pentru Crucea Purtata Ed 3 Ed Babel 2Tatiana Maxim la Ultimul Craciun cu Virgil Maxim Fotografii de Arhiva din cartea Imn pentru Crucea Purtata Ed 3 Ed Babel 4P Livoiu Branzas si P Const Voicescu - Inmormantare Virgil Maxim Fotografii de Arhiva din cartea Imn pentru Crucea Purtata Ed 3 Ed Babel 7

Sursa: MARTURISTORII.RO

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: