Bucovina Profundă

22 Aprilie 2014

Valeriu Gafencu va fi canonizat !

Filed under: sfintii inchisorilor,Valeriu Gafencu — Mircea Puşcaşu @ 21:52

Valeriu Gafencu va fi canonizat !

valeriu-gafencu-in-costum-nationalPrigonit în România,Valeriu Gafencu va fi declarat SFÂNT în Republica Moldova – VIDEO

Valeriu Gafencu, cel supranumit de către Nicolae Steinhardt drept “Sfântul Închisorilor”, ar putea fi canonizat oficial de către Mitropolia Moldovei, entitate care se află sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Moscovei, informează Publika.md.

Arhimandritul Ioan Moşneguţu a anunţat că dosarul lui Gafencu a fost trimis comisiei care se ocupă cu canonizările, dar Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova a considerat că este incomplet, fiind trimis spre completare Eparhiei de Bălţi şi Făleşti.

Odată ce actele vor fi complete, comisia va cerceta dosarul şi va întocmi un raport în numele Sinodului şi Sinodul va lua decizia de canonizare.

În sprijinul canonizării lui Gafencu vin mărturiile foştilor săi colegi de temniţă, precum şi evlavia populară. De pe ambele maluri ale Prutului.

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 la Sângerei, în Basarabia( acum Republica Moldova ) şi a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în timpul regimului Antonescu, pentru acuzaţia de participare la „rebeliunea legionară”.  Acuzaţia nu a fost dovedită niciodată.

Conform memorialisticii din închisoarea, URSS i-a oferit şansa eliberării lui Gafencu, cu condiţia de a deveni cetăţean sovietic, dar Gafencu a refuzat

Valeriu Gafencu a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna, dar distincţia i-a fost retrasă după o plângere înaintată de Institutul Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Ellie Wiesel“, aflat în subordinea Guvernului.

autor:  Mihai Șomănescu

sursa: activenews.ro

Cititi alte articole despre acest subiect:

7 comentarii »

  1. HRISTOS A ÎNVIAT!
    Fraților, accesând pe Google DREAPTA CREDINȚĂ ORTODOXĂ!!!, veți găsi ca ultim fișier un film deosebit: ,,E timpul sa marturisim pentru dreapta credinta Ortodoxa” 10:00 > http://www.trilulilu.ro
    DAȚI MAI DEPARTE DACĂ PUTEȚI. Doamne ajută!

    Apreciază

    Comentariu de Iacoboaie Radu — 23 Aprilie 2014 @ 21:28 | Răspunde

  2. HRISTOS A ÎNVIAT!

    MĂRTURISIRE A ADEVĂRULUI. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!
    Am vizionat astăzi cu mare atenție un film documentar de altfel foarte bine făcut și frumos, despre Mănăstirea Curtea de Argeș (după ce am urmărit filmul Biserici din România), primite de pe site-ul ziarului Natiunea (cărora le mulțumesc din suflet).
    Nu este deloc o simplă întâmplare. Eram realmente interesat de istoria acestor meleaguri, știind că în acest loc a fost îngropați la cererea lor testamentară regii României, aparținând Casei de Hohenzollern, una dintre cele mai bogate familii din nobilimea neagră (masonică).
    Ceea ce mă preocupă este acum sacrilegiul făcut de regele Carol I (de confesiune catolică), căsătorit cu regina sa de (confesiune protestantă), care prin ,,restaurare” a distrus de fapt întregul complex inițial din jurul frumoase Biserici (care cuprindea o clopotniță înaltă și clădiri de două etaje cu chilii, ce puteau primi sute de monahi), transformându-le pe toate în actual parc din jurul Bisericii și în reședința de vară a regelui (acum Palat arhiepiscopal) construită după planurile unui arhitect francez Andre le Conte de Nouille (nu știu dacă am scris ultimul nume corect) și ajutat de doi pictori francezi.
    Pictura în stil bizantin din Biserică (capodoperă arhitectonică ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab și în prezent monument istoric protejat de UNESCO), aparținând pictorului Dobromir din Târgoviște (cel care a pictat și Mănăstirea Tismana), adus de domnitorul Radu de la Afumați, care a continuat opera începută, A FOST ÎNLĂTURATĂ LA ORDINUL REGELUI CAROL și înlocuită cu o pictură de factură mai mult renascentistă și catolică!
    Aceste date de mai sus, în mare parte sunt mărturisiri făcute de fostul egumen al mănăstirii, Ieromonahul ILARION CRAIOVEANU și sunt spuse cu durere în acest film.

    Ceea ce m-a intrigat cel mai mult pe mine personal este propaganda subtilă care se face chiar la final regilor României, în frunte cu Carol I, care a și lăsat ca să se scrie pe piatra funerară cât de bine s-a simțit la noi. Redau textual finalul acestui film documentar (pe care vi-l recomand și frățiilor voastre):
    ,,Viața monahală, slujbele religioase și pelerinajul din toate mănăstirile României vorbesc despre o vocație profund creștină a poporului român (până aici toate sunt frumoase și adevărate! – n.a.). Căci voievozi ȘI REGI AI ROMÂNIEI ȘI-AU ÎNCEPUT ÎNTOTDEAUNA DOMNIILE CU PRIVIREA AȚINTITĂ SPRE DUMNEZEU.”…
    Mă întreb de ce a ales oare regele Carol I tocmai acest loc de îngropăciune pentru regii României…
    Pentru că aici era un loc de mare rezonanță pentru sufletul românilor (prima Mitropolie a Țării Românești, picturile cele mai frumoase și mai vechi de la noi, mănăstire care avea înainte mulți monahi) și voiau să aibă mai multă popularitate?
    Sau doar fiind atras din cauza acestei bijuterii arhitectonice care este Biserica mănăstirii Curtea de Argeș? Sau din cauza masonilor care au confiscat legenda populară a Meșterului Manole, spunând că este a lor?
    Știm că există o Lojă sau mai multe cu această denumire…
    Doamne ajută!

    Apreciază

    Comentariu de Iacoboaie Radu — 24 Aprilie 2014 @ 15:45 | Răspunde

  3. Nădăjduim la bunul Dumnezeu că Valeriu Gafencu va fi canonizat în Republica Moldova.
    Mă întreb dacă și când va fi canonizat și la noi, împreună cu ceilalți Sfinți Mucenici și Mărturisitori ai Închisorilor comuniste, printre care părinții Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și Arsenie Papacioc, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Constantin Oprișan, Petre Țuțea, Radu Gyr și mulți alții…
    Mii de preoți au murit în România în lagărele de exterminare prin muncă și în închisori. Iar peste 500 000 de români de bună credință au fost victime ale comunismului pătruns de satanism…

    Apreciază

    Comentariu de Iacoboaie Radu — 24 Aprilie 2014 @ 23:05 | Răspunde

  4. HRISTOS A INVIAT!

    ,,Valeriu says:April 25, 2014 at 10:17 am Autorul testamentului pe care-l discreditaţi este aparţinătorul sfintelor moaşte. Dumnezeu să vă ocrotească de mânia Sfântului Gheorghe Calciu pe care-l batjocoriţi în duh, la fel cum l-au batjocorit trupeşte cei din Piteşti şi cei ce l-au dezhumat…”
    (Valeriu este un cititor de pe blogul Saccsiv)

    Gandul imi spune ca acest domn Valeriu saracul de el nu intelege ce inseamna Sfintele Moaste sau mai grav nu cinsteste Sfintele Moaste. Cum sa spuna: “pe care-l batjocoriţi în duh”??? Adica cum cinstirea ca Sfinte Moaste este o batjocorire in duh? Saracul de el este in ratacire pt ca incalca AL 7-lea Sfant Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 787!!! Sau mai clar este eretic! Problema este ca recunoaste ca sunt Sfinte Moaste dar nu le cinsteste, asta inseamna ca este in erezie!
    Doamne-l iarta-l si ajuta-l!
    Doamne ajuta!
    Sa aveti pace!

    Apreciază

    Comentariu de ORTODOXIE — 25 Aprilie 2014 @ 23:48 | Răspunde

  5. […] Aceea fiind o inregistrare din 2011. Iata si ce putem citi in articolul din 2014 Valeriu Gafencu va fi canonizat !: […]

    Apreciază

    Pingback de CE LOVITURA astept eu: CANONIZAREA lui VALERIU GAFENCU de catre MITROPOLIA MOLDOVEI, cea aflata sub jurisdicţia canonica a PATRIARHIEI MOSCOVEI | Saccsiv - Weblog — 1 Septembrie 2015 @ 00:07 | Răspunde

  6. – ar putea fi canonizat- nu e o certitudine. Scrieti corect in titlu
    – titlul de cetatean de onoare al orasului Targu Ocna i-a fost mentinut -in ciuda actiunilor de intimidare ale institutului anti-romanesc Ellie Wiesel. A urmat un proces prin care retragerea titlului a fost considerata ilegala (vezi actiunea eroica, as putea spune, a lui Alexandru Costache, cel care a tocmit avocati si a facut pasii cuveniti in justitie)- deci actualizati finalul. Multumesc, Doamne, ajuta!

    Apreciază

    Comentariu de ioana — 18 Septembrie 2015 @ 12:45 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: