Bucovina Profundă

28 Iulie 2014

28 iulie – pomenirea marturisitorului Luca Călvărăsan – blândul, modestul, caldul, discretul, mucenicul lui Hristos (1925-2010)

28 iulie – pomenirea marturisitorului

Luca Călvărăsan

blândul, modestul, caldul, discretul, mucenicul lui Hristos

(1925-2010)

 

Născut la 21 iunie 1925 în comuna Ruşi, jud. Sibiu. Fiul lui Ioan şi Paraschiva Călvărăsan, de profesie agricultori, creştini ortodocşi. Este al patrulea din cei trei băieţi şi patru fete. Tatăl său era cantor (cântăreţ) la biserică. Avea să poarte numele unuia dintre cei doi unchi, fraţi ai tatălui, ambii morţi în război, Luca pe frontul din Italia, iar Nicolae pe cel din Galiţia. Tatăl, după ce fusese emigrant în America pe vremea imperiului Austro-Ungar, a fost mobilizat şi el odată cu cei doi fraţi şi dus pe frontul rusesc. Au venit pe lume fiii şi fiicele sale, prin care şi-a mai atenuat golul din suflet. Lor le povestea cum a fost în America şi apoi cum a fost martor la scenele înfiorătoare din revoluţia bolşevică, temându-se că oricând armatele bolşevice ar putea să invadeze ţara noastră. Teama extinderii răului se reflecta şi în cuvintele mamei care mereu le zicea: „Să vă rugaţi la Maica Domnului să ne apere să nu vină şi peste noi bolşevicii din Rusia” (p.55, Istoria în lacrimi. Episodul Târgşor şi altele, vol. 1, 1998, Sibiu).

Destinul fraţilor a fost să devină fraţi de cruce. Mama lor le-a turnat credinţa în suflet şi i-a învăţat iubirea de oameni, de ţară şi de neam. Au aderat nu peste mult timp la „Mişcarea Anticomunistă de Renaştere a Românilor”. Luca a urmat şcoala primară în satul natal, cursurile secundare la Braşov, la „Liceul Industrial Experimental Astra” din cadrul uzinei cu acelaşi nume. Liceul funcţiona cu concursul Ministrului Educaţiei şi Culturii, fondat de către profesorul universitar Nicolae Mărgineanu de la Universitatea din Cluj, refugiată la Sibiu.

Fiecare zi începea şi se termina cu rugăciunile „Tatăl nostru” şi „Cu noi este Dumnezeu”. În vara lui 1944, odată cu bombardarea uzinei „Astra”, a fost bombardată şi şcoala, sălile de curs şi atelierele. Acest liceu a fost desfiinţat în 1948 de către regimul comunist şi toţi elevii de la „liceul occidental şi de tip fascist” au fost nevoiţi să-şi continue studiile la alte şcoli.

Luca a fost încorporat în armată. Fiind un elev întârziat din cauza stării precare materiale a familiei, i s-a încheiat situaţia şcolară mai târziu, prin prezentare la examene, inclusiv la bacalaureat. Prof. Nicolae Mărgineanu a făcut parte din lotul de intelectuali condamnaţi politic în octombrie 1948, pentru faptul că au reacţionat în mod organizat împotriva guvernului comunist.

Imediat după 23 august 1944, Luca Călvărăsan alături de alţi colegi, printre care Gheorghe Şovăială, Vlad Haralambie, Alexandru Popescu ş.a., au aderat la organizaţia Frăţia de Cruce anticomunistă. În fruntea grupului Frăţia de Cruce din Braşov se aflau studenţii de la Academia Comercială Petru Arapu şi Alexandru Munteanu (ajuns preot ulterior).

În vara lui 1948 s-au tăcut arestări masive şi toţi cei menţionaţi au fost arestaţi, anchetaţi şi duşi la închisoare. În 23 feb. 1949 a avut loc procesul în care toţi cei 37 au fost condamnaţi. Luca a fost arestat la Batalionul 6 Vânători de munte din Aiud şi mutat la Câmpeni, în 14 iulie 1948. A fost depus la arestul Batalionului de unde a fost dus sub escortă după şase zile, la Turda. Aici mărturiseşte starea lui de la începutul calvarului, când credinţa începea să lucreze deja în suflet: „În singurătatea celulei trăiam cutremurarea sufletului. Eram într-o cumplită nelinişte. Căpătasem tărie rugându-mă. Aşteptam cu gând smerit orice dezlegare. Nu-mi era frică de moarte. Nici raţia de pâine nu le-am solicitat-o acestor vrăjmaşi. M-am îndestulat cu apa de la cişmea pe care o beam când eram scos la program în curte câteva minute. Am slăbit fiziceşte şi m-am întărit sufleteşte” (vol. 2, op.cit.).

De aici a fost trecut la Siguranţă şi ţinut o săptămână într-o „celulă neagră”, apoi dus cu trenul la Braşov de către agentul Dumitraşcu, venit de la Siguranţa din Braşov.

A fost predat Şefului Siguranţei, Calousek, un fost contabil de origine evreu ceh. A fost anchetat de comisarul Ionescu, rămas de pe vremea lui Antonescu. În acea vreme se bătea cumplit la Siguranţa din Braşov, unde anchetatul era pus pe ranga de fier şi bătut la tălpi până la pierderea cunoştinţei. În cazul lui nu s-a ajuns la torturi fizice, ci numai la cele morale şi la trucarea datelor. Ancheta a stabilit că respectivul a făcut parte din ,,Frăţia de Cruce” Braşov, fiind şeful Unităţii D, din cadrul liceului de la ,,Astra”. După doi ani, s-a reluat ancheta la Securitatea din Constanţa cu metode foarte dure de bătaie şi torturi, în decembrie 1950 şi martie 1951.

Tot la Braşov, în iulie 1948 cunoaşte pe părintele Arsenie Boca de la Sâmbăta. Un gardian îi spune: „Vezi că ţi se va aduce acum ceva de mâncare, vine călugărul Arsenie Boca, cel de la Sâmbăta, e şi el aici, are voie să stea pe terasă, dar aici nu mai face minuni! Nu ştiu ce interpretare să dau vorbelor spuse de gardian. Într-adevăr nu peste mult timp, apare părintele Arsenie îmbrăcat în ţinuta de călugăr şi îmi aşează pe suportul ferestrei un castron emailat luat dintr-un sufertaş în care îmi pune dintr-un vas mai mare câteva linguri de ciorbă de fasole verde. Îmi lasă şi câteva bucăţi mici de mămăligă, şi o lingură de lemn. Mi-a zis: „Ia fiule şi mănâncă! Voi veni să iau castronul şi lingura”… Mâncarea servită de părintele Arsenie părea binecuvântată, mi se părea ca o cină de taină. Era gustoasă şi extrem de puţină. Am aflat mai târziu că femei credincioase din Schei împreună cu altele din Braşov, veneau la poartă şi aduceau această mâncare pe care părintele Arsenie o împărţea prin rotaţie, când unor arestaţi când altora, după cum i se permitea, întrucât arestaţii trăiau numai din aceasta şi raţia de pâine, un sfert de kilogram… Iată că în curând a revenit părintele Arsenie după castron şi lingura de lemn. N-am îndrăznit să-l abordez din cauza gardianului, dar prezenţa lui mi-a făcut bine pe plan sufletesc. Avea voie să meargă cu mâncarea şi la cei din beci (p.36, op.cit.).

Luca a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională, pedeapsă executată la Penitenciarul Central Braşov, apoi la Târgşor, centru de reeducare comunistă pentru elevi, unde a refuzat-o. Mai înainte de Târgşor, în vara anului 1949 (31 iul-11 aug 1949) a cunoscut temniţa Jilava, unde gardienii cu bâte i-au primit pe cei din Braşov cu lovituri, strigându-le ameninţător de la intrarea în Fortul 13: ,,Aici e Jilava, măi bandiţilor!„. S-a trecut pe sub ploaia de ciomege. Se inaugurase ,,şcoala gardienilor bătăuşi”, sub comanda lui Maromet.

În 31 octombrie 1950, cu duba unui tren, a fost dus la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în cadrul lotului de elevi (până în iulie 1953). La Colonia Peninsula s-au format două brigăzi de elevi, sub conducerea lui Neagu şi Onofrei, doi deţinuţi mai în vârstă, elemente teroriste care executau ordinele ofiţerului politic Chirion şi ale comandantului Georgescu, autorul mai multor asasinate de la Canalul Morţii. Aici deţinuţii au fost supuşi terorii la barăcile studenţilor ,,reeducaţi la Piteşti”, 13 şi 14, unde în vara lui 1951 a fost repartizat spre a fi ,,reeducat”.

Epuizat fiziceşte, în septembrie 1951, după expirarea condamnării de trei ani, este transferat la colonia de exterminare Capul Midia. I se dă o nouă pedeapsă („administrativă”) după care este eliberat la începutul lui 1953. Perioada 1953-1956 a fost timpul dintre cele două arestări. A stat la Sibiu un an domiciliu obligatoriu. Este liber numai teoretic, deoarece i se fixează domiciliu obligatoriu la Sibiu, unde o regăseşte pe mama sa, orbită de plâns, pe fratele Nicolae şi surorile Ana şi Elena. În 1954 reuşeşte cu mari dificultăţi să se stabilească la Braşov, oraşul tinereţii sale. Murise în iunie 1953 mama sa. Tatăl său, înmormântat în satul natal, murise în 17 iulie 1948, la trei zile după arestarea fiului său Luca.

Stabilit la Braşov în oct. 1954, se angajează la uzina de autocamioane „Steagul Roşu” în secţia sculărie, încadrat ca ajustor de precizie. Printr-o probă de lucru a făcut dovada capacităţii profesionale de fost elev al liceului de la ,,Astra”.

În acest timp este supravegheat de aproape de securitate, iar în noaptea de 15-16 noiembrie 1956 este arestat din nou de către un comando de securişti înarmaţi cu pistoale automate, trimişi de colonelul Gheorghe Crăciun, şeful vestit al securităţii de aici.

A urmat o anchetă lungă de 7 luni în care a suferit chinuri şi bătăi, învinuit că a dus activitate contra regimului comunist şi că este legionar recidivist, că are legături cu imperialismul american prin fratele său aflat în exil în America. Însuşi colonelul Crăciun s-a repezit spre a-l strânge de gât, spunându-­i că de mâna lui va muri şi că îi „va trage glonţul”. Mai are puterea să-i spună: „Omoară-mă domnule, că dacă e vorba de moarte sunt în stare să mor de 30 de ori, nu o dată! Nu mi-e frică de moarte!”. Călăul va spune despre el că e nebun, epileptic şi-i va da un anchetator „bun” (Interviu, Sibiu, 14 nov.2009).

„Am avut tăria de a suporta fără să ţip, doar gâfâind uşor, simţindu-mi inima cum se zbate în dureri. Cred că după un timp am leşinat. Mi-au dat cu ceva pe la nas că mi-am revenit, după care mi s-au dat numai palme peste faţă, iar Rusu mă scuipa. A urmat o lungă pauză după care m-au luat ca pe un stârv, aşezându-mă pe scaunul anchetatorului. Nu simţeam decât sete şi numai călduri în corp. În final m-au călcat cu cismele peste degetele picioarelor, eu fiind în papuci de casă, care mi-au fost smulşi în timpul aplicaţiei. Părţile metalice ale cismelor lor, mi-au produs cele mai dureroase vânătăi în jurul degetelor. Cred că au durat trei ore aceste chinuri groaznice printre care am fost izbit de pereţi, de toţi pereţii… De absolut toţi pereţii!” (p.331,332, op.cit., vol. 2).

În urma terorii şi a unei operaţii suspecte la unul din ganglionii de sub braţ, făcută într-o noapte de aprilie 1957, soldată cu o mare pierdere de sânge, condiţia fizică a lui s-a deteriorat foarte mult. Luca a primit în urma procesului din 27 iun-3 iul 1957, 40 ani (20+10+10) muncă silnică, pentru participare la mişcarea de rezistenţă anticomunistă. Cele două pedepse de câte 10 ani, una pentru deţinere de cărţi interzise, una pentru participare la „Complotul Şaremet”, urmau să se contopească în cea mai mare, spre a fi executată. Stanislav Şaremet a fost condamnat la 25 ani, acuzat că a pus la cale un plan de stopare a trenurilor sovietice care treceau spre Ungaria cu soldaţii mongoloizi şi cu armament spre a sufoca revoluţia maghiară anticomunistă.

De la Sibiu a fost dus la Aiud (iulie 1957), pus în lanţuri. Trece pe la Uranus (ianuarie 1959) unde, singur în celulă, făcea ecuaţii de gradul I, subiecte de geografie ş.a., dar mai ales rugăciune. Anchilozat la Jilava în martie 1959, a fost dus din nou la Aiud în urma unui tratament cu injectare de glucosalin, în venă. Se întâlneşte din nou cu col. Gh. Crăciun, care l-a repartizat la „camera de nebuni” din Secţia 5. Aici a locuit dar fără a fi nebun, mai bine de un an: iulie 1962 – mai 1964 în camerele 347 şi 354.

La 31 iulie 1964 a fost eliberat, după 13 ani de detenţie. Cea mai impresionantă revedere a fost cea din Canada, aprilie 1988, cu fratele Ioan, după 43 de ani.

Mai ales după revolta de la Braşov din 15 nov. 1987, telefonul lui Luca Călvărăsan a fost permanent ascultat. Era mereu supravegheat acasă şi la serviciu, acostat pe stradă şi întrebat de preocupările fratelui Ioan aflat în exil. Mutat în 1971 la Sibiu, se căsătoreşte aici, făcând serviciul la „Institutul de Meteorologie şi Hidrologie Bucureşti”, colectivul Sibiu, în funcţia de tehnician principal. În 14 ianuarie 1986 trăieşte durerea morţii soţiei sale Silvia cu care s-a căsătorit în 1975, având să se recăsătorească în 1990 cu actuala soţie Olimpia.

La Aiud învaţă de la preotul Pancu, deţinut, Epistola lui Iacov pe care o reţine în întregime. Aici a stat cam o lună în celulă cu păr. Stăniloae, Benedict Ghiuş, Roman Braga şi alţii, din Rugul Aprins. Părintele Stăniloae a fost impresionat de cunoştinţele tânărului Luca şi i-a recomandat să se facă preot. Despre cei de la Teologie, părintele i-a spus dezgustat: „să vezi câte măşti sunt acolo!”.

„Eram convinşi că tineretul ţării este neamul, că el este viitorul neamului, şi astfel am riscat, ştiind că valorile naţiunii trebuiesc apărate, neamul fiind constituit din generaţiile celor morţi, celor prezenţi, şi celor ce vor veni după noi. Îi pomenim aici pe toţi cei dragi căzuţi ucişi de gloanţe, ucişi în bătăi şi torturi, pe cei morţi de foame şi de frig, pe toţi cei ce în urma lungilor suferinţe şi al greului calvar au murit cu numele lui Iisus, Mântuitorul, pe buze, şi al celor ce i-a luminat, dând ei înşişi în primul rând, exemplul jertfei totale, căci „Neamul românesc n-a trăit prin milioanele de robi ce şi-au pus gâtul în jugul streinului ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Iancu Jianu ca şi prin toţi haiducii şi vitejii noştri, care nu s-au plecat, ci au luat flinta în spate, urcând pe potecile munţilor, strigând cu sufletul încărcat de durere: patria, patria, patria!…În istorie rămân nu acei care se luptă şi înving prin sacrificarea liniei de viaţă a neamului, ci aceia care se menţin pe această linie”. (v. Permanenţe, oct 2006).

 

Despre Infernul elevilor de la Târgşor scrie:

„Ce s-a scris după 1990 încoace aparţine memorialisticei alcătuite după ureche. Noi supravieţuitorii am decis că ţine de demnitatea noastră să descriem episodul. La vârste tinere am fost supuşi despodobirii, operaţie nereuşită. Noi am presimţit că fără despodobire e numai credinţa şi de aceea am păstrat-o, plătind pentru ea. Din ea se revărsau lumini conservatoare prin bezna Reeducării. Numai noi putem prezenta acum, cât mai autentic, vastitatea fiecărei clipe. La Târgşor nu am ezitat a ne imagina Academii Codrene prin care să pătrundem în veac.

Ne-am propus să ne opunem Reeducării, nu pentru a brava, ci pentru a ne păstra integritatea morală şi firea cea bună. Ne aşteptam la unele căderi dintre noi, ştiind că nu toţi se pot reţine de la ispitirile trupului expus la foame, frig şi chinuri.

Atât la Piteşti cât şi la Târgşor, trebuia lichidată cu repeziciune rezistenţa morală a celor mai temuţi adversari, a viitoarei elite intelectuale a ţării, a tineretului legionar. În special, trebuia sfărâmată demnitatea acestuia. Trebuia să-i fie desfigurată imaginea cu orice preţ, pentru că reprezenta viitorul. Era acel tineret care purta în vis şi crez „o ţară ca soarele sfânt de pe cer” (p.112,119).

 

Despre Crăciunul anului 1949 şi credinţa curată a copiilor deţinuţi îşi aminteşte cu duioşie:

„Cu toţii am exprimat dorinţa să ducem o viaţă spirituală. Între noi s-a inaugurat o intimitate sufletească. Se ţineau prelegeri… Stoica Aurel era cel care avea simţul măsurii în toate şi prin el am realizat adevărate momente ale prieteniei prin care ne zideam sufleteşte unul pe altul, corectându-ne în cuvinte şi fapte. Actualizând creştinismul ne aplecam pe amintiri din copilărie în care colindele de Crăciun ne-au fermecat primele clipe ale vieţii. În trista cameră în care ne găseam ne pregăteam să întâmpinăm al doilea Crăciun în temniţă.

După Crăciun care a fost petrecut în colinde în toată închisoarea, reeducarea fierbea de furie. A fost dată cu mult înapoi şi nu mai reuşea ceea ce şi-s propus. Am petrecut acest Crăciun ascultând clopotele bisericii care era aproape iar „Moş Dumitrache” [gardianul] nu s-a supărat că în seara de Ajun i-am scăpat de sub control plecând cu colindul.

Amintesc şi pe cei doi gardieni Dumitrache şi Viţel care s-au comportat deosebit de omenos cu noi. Suflete de români din Târgşor pe care îi pomenim mereu în rugăciunile şi amintirile noastre. De-asemeni îi amintesc pe locuitorii acestei localităţi care au manifestat un bun simţ românesc privindu-ne cu simpatie. Femei din Târgşor au venit de Crăciun la poarta închisorii să ne aducă daruri (p.206,217,225).

 

Din iadul de la Canal mărturiseşte:

„Pe dr. Simionescu sau dr. Obrejan care au murit, i-am putea pune în rândul martirilor?

– Da, după mine da. Să nu fiu exagerat. Nu e nici o exagerare: au fost martiri adevăraţi. Păi ce batjocură a suferit şi doctorul Simionescu!…

Am fost foarte impresionat când m-au scos într-o dimineaţă, după ce m-am dus la baraca 13-14, că erau trimişii lui Ţurcanu. Studenţii au format un culoar, unii pe o parte şi unii pe alta şi noi trebuia să mergem la WC. Iar unii din stânga şi alţii din dreapta ziceau: „Luca banditul” şi mă scuipau; „Luca banditul, Luca banditul, Luca banditul”. Tot în urale de astea am mers, de la baracă la WC şi înapoi. Nu m-au lovit, doar mă scuipau. Mă şi mângâiam şi mă întăream într-un fel că-mi aduceam aminte de Mântuitorul cum a fost scuipat, şi pentru ce? Nu le-a făcut nimic rău, nu aveau motive” (Interviu, 14 nov.2009).

„Dintre martirii de la Poarta Albă fostul pilot în aviaţia Română, Rambela, aruncat de viu şi ars în groapa de var ne stăruie veşnic cu amintirea lui cutremurătoare. Cel care l-a aruncat de viu în groapa de var este brigadierul, deţinut de drept comun, Stănciugel, care a comis crima inspirat de politrucul lagărului.

(La Midia:) Relatez această singură întâmplare în care ajuns gropar am luat împreună cu cei reţinuţi pentru această corvoadă, morţii din dosul infirmeriei care se puteau observa printre scândurile pline de murdărie luate în acest scop de pe la coteţele de porci ale celor din administraţie, din care erau confecţionate coşciugele. L-am văzut atunci pe comandantul Liviu Borcea în faţa infirmeriei, pe când noi, „groparii”, duceam sicriele să le urcăm în camionul deschis tras în faţă. Se adresează lui Liviu Radu, medicul deţinut şef al infirmeriei, şi el un asasin, care colabora strâns cu Borcea la creşterea numărului de morţi.

– Câţi ai Radule? îl întrebă Liviu Borcea pe Liviu Radu.

– Am opt. Cei din sicrie care se încarcă acum pentru Năvodari!

– Slab, Radule, slab!… Tu nu te gândeşti că am şi eu norma pe care trebuie s-o îndeplinesc?

– Am pentru mâine încă trei, domnule Comandant. Îi pregătesc, sunt aici în infirmerie!”.

Aici l-am petrecut la groapă pe fratele de cruce Mircea Mârza, mort din cauza unei sufocări cauzate de atingerea unui cablu electric situat aproape de maşina de escavat, unde a lucrat, fapt întâmplat în noaptea de 29 spre 30 Decembrie 1952. Tot aici a murit şi Profesorul Jean Bordeianu de la Braşov, în luna Decembrie acelaşi an, introdus la carceră dezbrăcat de haine, în câteva ore ajungând într-o tuberculoză galopantă… Oamenii de la Midia erau cadaverici căci sufereau cumplit de foame. Ei au mâncat ierburi, mormoloci sau şerpi şi câini, mă refer la cazul lui Luizi Cristodulo, un vechi legionar farmacist din Ploieşti. Foamea la Midia afecta direct existenţa biologică ducând la dezechilibru organic. Ea submina structura celulară a organismelor epuizate, împiedicând funcţionarea normală a satisfacerii cerinţelor primare.

În acest sector al lumii, sub arşiţa sau frigul dobrogean, omul de la Midia, devenea o fosilă mai recentă a solului antic cântat de poetul Ovidiu… Fosila de acum mai avea de parcurs chinuri până a ajunge la mumificare. Midia şi omul chinuit la acest capăt de pământ vor rămâne icoana vie a unor crime ce nu vor putea fi uitate. Ele nu se vor prescrie şi nu se vor şterge din memoria noastră cu ajutorul căreia ele vor trece în istoria neamului.

De multe ori încovoiaţi şi plini de pământ devenisem negri şi nu ne mai recunoşteam, ploua mărunt şi parcă trupurile nu ne mai erau normale. Peste feţe nu se mai vedea nici un zâmbet… Au fost cazuri la Midia când oamenii trăgeau de pe sub pământuri dărâmate câte un mort strivit, bazin şi genunchi, turtite complet, calde încă de sângele amestecat cu pământ care nu erau răcite complet” (p.284,285).

 

„După atâţia ani văd toată suferinţa de atunci ca un ciment la România legionară pe care am visat-o. Mă simt mângâiat şi nu-mi pare deloc rău că am contribuit în felul meu şi cu ce am putut. Dacă ar fi să se mai repete tot aşa aş face. Nu sunt fariseu, n-are rost să vorbesc palavre. Aşa sunt…”.

A trecut la cele veşnice miercuri, 28 iulie 2010 la Sibiu, după o viaţă de mucenicie blândul, modestul, discretul, caldul şi mucenicul lui Hristos, Luca Călvărăsan.

 

 

 

 

 

 

Surse:

“Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

si 

miscarea.net

 

2 comentarii »

  1. Se poate face promovarea blogului meu Radu Iacoboaie? Prin recomandare la bloguri. Este aproape gata. Aici pot fi găsite toate lucrările și multe altele…
    Doamne ajută!

    Apreciază

    Comentariu de Radu Iacoboaie — 2 August 2014 @ 16:45 | Răspunde

  2. Adresa blogului este: raduiacoboaie.wordpress.com

    Apreciază

    Comentariu de Radu Iacoboaie — 2 August 2014 @ 18:31 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: