Bucovina Profundă

21 Octombrie 2014

Sfintii Închisorilor – 23 octombrie: pomenirea Sfintitului Mărturisitor Părintele Constantin Sârbu (1905-1975)

pr constantin sarbuSfintii Închisorilor

23 octombrie: pomenirea

Sfintitului Mărturisitor

Părintele Constantin Sârbu

(1905-1975)

 

Născut la 10 ianuarie 1905 într-un sat de lângă Galaţi şi rămas orfan de mic, este crescut de bunica sa, femeie săracă dar credincioasă, care-i sădeşte în suflet dragostea de Biserică. A terminat seminarul şi Facultatea de teologie din Bucureşti şi a devenit preot, sub înrâurirea vestitului duhovnic şi predicator pr. Toma Chiricuţă de la biserica Zlătari.

Ctitor al azilului de bătrâni de la episcopia Huşilor şi al bisericii Sf. Împăraţi – Bariera Vergu, Bucureşti, a fost arestat la 10 ianuarie 1954. La 9 octombrie 1954 era condamnat prin sentinţa 2168 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 8 ani închisoare şi 3 ani interdicţie corecţională, pentru „uneltire contra ordinii sociale” şideţinere şi necedare către RPR a valutei”, alături de alţi 23 de persoane participante la mişcarea de rezistenţă „Salvatorii Neamului”. La 10 decembrie 1954 se respingea recursul părintelui.

Părintele Sârbu a trecut pe la Jilava (1954-1955), Dej (1955), Gherla (1956-1962), lagărele de la Poarta Albă (1955-1956) şi Salcia (1959). La Gherla era văzut ca un veritabil legionar, fiind pedepsit la 15 februarie 1957 cu 6 luni cu ridicarea dreptului de a primi pachet, deoarece la o percheziţie în celulă i se găsise „obiecte interzise”, iar la 14 iunie 1958 cu 7 zile izolare, pentru „un carnet scris”. Părintele mărturiseşte: „M-au ars cu fierul roşu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut dar le-am spus: «Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos»”.

Din cauza regimului crunt, părintele se va îmbolnăvi la Gherla, în 19 septembrie 1961, diagnosticat cu boală ulceroasă duodenală. La Poarta Albă a primit pachete de la fiicele sale Ana şi Irina Sârbu, la 23 iunie, 22 oct. şi 23 nov. 1955. Deşi trebuia eliberat la 8 ianuarie 1962, la 4 decembrie 1961 va fi trimis în domiciliu obligatoriu la Viişoara, pentru 24 de luni. Aflat în noua detenţie, părintele va solicita tratarea reumatismului care îl supăra, printr-o cură balneară la Govora. Nu i se va aproba decât pentru Amara pe o perioadă de 21 zile.

Despre perioada Viişoara mărturiseşte părintele Calciu: „Nu cunoşteam pe nimeni. Jandarmul m-a dus la preotul satului, Constantin Sârbu. Nu pentru că m-ar fi cunoscut sau l-aş fi cunoscut, ci pentru că, am înţeles atunci, el primea pe oricine. Avea o căsuţă din lut cu o tindă şi o cameră. Pereţii erau acoperiţi cu icoane şi când a deschis uşa să mă primească, aerul mirosea a tămâie. Am înţeles că se rugase, că această casă era locuită de îngeri… Ciudat, el nu ţinea predici, nu mă îndemna să mă rog, nu se arăta nici un fel a fi bigot, dar inima mea era în sărbătoare cu el… «Să vii Duminică la biserică», mi-a spus părintele despărţindu-se de mine. Nu era nevoie să mă invite. O biserică adevărată, cu icoane, cu miros de tămâie şi cu un preot în odăjdii slujind liber, nu în taină şi cu frică, aşa cum erau slujbele în închisoare, era tot ce dorea sufletul meu. Văzusem biserica. Era o clădire de lut, ca oricare altă casă din sat, dar cu o mică turlă şi un clopot… Interiorul bisericii era sărac şi foarte sever, aproape biserică de catacombe. O lumină aurie intra pe fereastră dinspre miazăzi şi părintele slujea luminat de această aură. Se mişca încet, hieratic, cu vocea lui mică şi domoală, asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic.

La sfârşit, părintele a vorbit. Era o oarecare prudenţă în ceea ce spunea, ştiam că orice mişcare a noastră era înregistrată de poliţia locală, că eram urmăriţi pas cu pas, dar glasul lui cald pătrundea în inimi. Vorbea cu o dragoste şi o convingere interioară atât de puternică, încât, fără să vrei, te simţeai prins într-un fel de zbor spiritual şi de o iubire pentru tot. Plecai din biserică, de fiecare dată, cu o iubire mai mare pentru semeni, cu un sentiment de solidaritate pentru aproapele tău şi cu o binecuvântare care te însoţea toată săptămâna”.

 

Va fi eliberat abia la 25 februarie 1964, când s-a stabilit în Bucureşti. Nu i s-a permis să revină la biserica sa. Atunci a solicitat cea mai săracă biserică din Bucureşti, la care patriarhul Justinian i-a răspuns: „Ştiu eu, că orice biserică ţi-oi da ţie, tu faci din ea o grădină!”. Şi aşa a fost.

Din 8 aprilie 1964 părintele slujea în cea mai săracă biserică din Bucureşti – biserica Sapienţei – care fusese închisă timp de 40 ani. De la o credincioasă aflăm stadiul avansat de degradare a bisericuţei: „Cheile de la biserică şi de la casa parohială le-a primit părintele doar după câteva zile de la venirea lui, dar nu se putea muta în casa parohială întrucât era ruinată; acoperişul stricat, zidul dinspre grădină deteriorat. Până în primăvara sau vara anului următor, 1965, părintele a locuit în cămăruţa ridicată de noi în curte. Când am intrat în biserică am văzut că şi ea era deteriorată. Prin pereţi se vedea afară, ploua în biserică. Înăuntru erau îngrămădite statui fără mâini, pe jos lespezi de piatră unele înclinate, altele lipsă, păianjeni pe pereţi. Am scos statuile şi am făcut curat. Părintele s-a rugat mult, în genunchi şi cu lacrimi pentru lucrarea sa”.

Aici îşi va începe lucrarea misionară ce va transforma bisericuţa într-un adevărat loc de pelerinaj. Va forma o bibliotecă de împrumut cu multe volume religioase şi foarte căutate. La sfârşitul fiecărei slujbe, în timpul miruirii, făcea apel la enoriaşi pentru a cerceta biblioteca şi a împrumuta cărţi. Acest fapt va atrage atenţia autorităţilor care au închis-o temporar, apoi definitiv şi chiar anchetându-l la securitate.

Pe plan social, a îngrijit de cei săraci, precum făcuse la Huşi sau la Bariera Vergului. A reuşit să-i implice şi pe credincioşii săi, realizând o veritabilă comuniune. O credincioasă spunea că părintele „a dispreţuit bunurile pământeşti, dar s-a îngrijit de cei în suferinţă: bolnavi, văduve, orfani. Nu-i plăcea şi nu accepta cerşetori la uşa bisericii, dar avea evidenţa unor persoane în vârstă, fără pensie şi fără nici un sprijin. Căuta să-i afle în tot Bucureştiul; avea evidenţa lor şi le trimitea regulat ajutoare. Credincioşii bisericii şi alţi apropiaţi de noi căpătaseră o încredere nelimitată în multiplele acţiuni pe care le întreprindea părintele Sârbu, încât răspundeau la toate solicitările lui fără a cunoaşte repartizarea fondurilor şi a ajutoarelor”.

Ultima perioadă a vieţii părintelui a fost marcată de ulcerul provocat de regimul din detenţie, dar şi de urmărirea securităţii. Internat şi operat în spital, îşi va presimte sfârşitul. A cerut un preot pentru a se împărtăşi ultima oară. A venit părintele Ilarion Argatu. Ultimele momente din viaţa părintelui le avem descrise într-o mărturie a unei credincioase, tot de la Sapienţei: „Pe atunci nu înţelegeam de ce părintele Argatu, parcă, tot încerca să-i aşeze perna. Abia apoi ne-a spus că pe când îl împărtăşea a văzut aureolă în jurul capului lui. În primul moment a crezut că perna este colorată. Apoi, însă, şi-a dat seama că este aureola unui mare «ales» al lui Dumnezeu. După ani şi ani, când părintele Argatu stătea de vorbă cu vreun credincios al bisericii Sapienţei reamintea totdeauna această descoperire ce i-a fost dăruită lui de Dumnezeu pentru a o face cunoscută tuturor: aureola cu care l-a încununat Dumnezeu pe părintele Constantin Sârbu”.

Astfel, la 23 octombrie 1975 părintele Constantin trece la Domnul, după ce anterior fusese internat de securitate într-un centru de boli mintale. Se pare că moartea lui n-a fost naturală, ci provocată de securitate: ultima dată când a fost operat, medicii au primit ordin să „procedeze” în aşa fel încât „să nu se mai trezească viu” de pe masa de operaţie.

Pacea şi starea duhovnicească plină de linişte care există în această bisericuţă se datorează sfinţeniei şi vieţii duhovniceşti pline de Duh Sfânt şi de rugăciune a părintelui Sârbu.

(http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/22/preotul-marturisitor-constantin-sarbu-aveti-grija-ca-vor-veni-timpuri-grele/; revista Rost, nr. 32/2005)

„În trupul mic şi plăpând şi de mulţi ani ros de suferinţă al părintelui Constantin Sârbu bătea o inimă atât de mare, în întreaga fiinţă a acestui preot vibra atâta hotărâre pentru preamărirea lui Dumnezeu şi pentru propovăduirea Evangheliei, încât putem spune pe drept cuvânt că adormitul întru Domnul a fost cu adevărat un desăvârşit preot, un mare misionar. ” (pr. Petre Alexandru, la înmormântarea din 25 oct. 1975; din: „Un mare mărturisitor creştin: preotul Constantin Sârbu”, Buc, 2004)

Matilda (Cocuţa) Mircea l-a visat pe părintele care i-a zis: „Aveţi grijă că vor veni timpuri grele. La urmă de tot n-or să mai fie preoţi, uşile încuiate, au să plângă lăcatele la uşi, că nu va mai fi cine să facă slujba. Să vă duceţi după un preot cu un picior încălţat şi unul descălţat. Cât îi aveţi acum, cercetaţi-i şi împărtăşiţi-vă. Atunci se va închide cerul şi nu veţi mai avea de unde lua credinţa. Aceea pe care o aveţi, aceea să o păstraţi. Să nu vă mândriţi, să nu minţiţi, faceţi bine, căci dacă faceţi păcate piere şi credinţa. O părticică mică în adâncul inimii stă ascunsă acolo şi dacă faceţi o faptă bună mai prinde şi ea viaţă, e veselă. Dar dacă voi nu faceţi nimic, nu postiţi, nu vă rugaţi, nu faceţi milostenii, se micşorează, se micşorează… şi gata.” (din: „Un sfânt printre noi, părintele Constantin Sârbu, Galaţi, 2002)

sursa: “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

1 comentariu »

  1. Vesnica pomenire si roaga-te pentru noi parinte Constantin!

    Apreciază

    Comentariu de danielvla — 22 Octombrie 2014 @ 08:39 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: