Bucovina Profundă

9 Ianuarie 2015

Acţiune în stil COMUNIST la Iaşi: Studenţi trimişi în JUDECATĂ din cauza Sfântului Gheorghe! Universitatea A.I.Cuza îl consideră „simbol NEADECVAT”

Filed under: Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:18

Acţiune în stil COMUNIST la Iaşi: Studenţi trimişi în JUDECATĂ din cauza Sfântului Gheorghe! Universitatea A.I.Cuza îl consideră „simbol NEADECVAT”

La 25 de ani de la căderea regimului comunist, iată că există instituţii ale statului român care consideră că libertatea religioasă şi icoanele creştine constituie „simboluri neadecvate”.

Acest lucru se întâmplă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, acolo unde conducerea  a acţionat în instanţă Liga Studenţilor pentru că foloseşte „simboluri neadecvate”, respectiv pe Sfântul Gheorghe, se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie.

LS Iaşi consideră că acţiunea Universităţii „este o acţiune total antidemocratică, nedemnă de o instituţie publică la 25 de ani de la căderea regimului comunist„.

Pe parcursul ulstimilor doi ani de la reînfiinţare, Liga Studenţilor a sesizat o serie de nereguli şi abuzuri ale conducerii Universităţii „Cuza”, trimiţând conducerii o serie de solicitări, memorii şi petiţii, precum şi notificări la Ministerul Educaţiei Naţionale. În loc să dea curs solicitărilor studenţilor, conducerea instituţiei a cerut Ligii să îşi schimbe denumirea, deşi aceasta a fost acordată de Ministerul Justiţiei, fiind folosită şi în perioada anilor 1989-2001, când Liga a activat. La jumătatea lunii decembrie, Universitatea a acţionat Liga Studenţilor în instanţă la Judecătoria Iaşi, justificând în presa locală că a făcut aceasta „pentru a nu

mai răspunde cererilor ligii”.

EXCLUSIV Cel mai activ STUDENT ROMÂN îndeamnă tinerii să lupte împotriva totalitarismului din Universităţi: Uniţi în cuget şi simţiri, am putea întoarce România pe făgaşul ei normal! Cine doreşte o studenţie obsedată de petreceri şi carieră

Mai mult, conducerea instituţiei a cerut Ligii Studenţilor să îşi schimbe sigla care îl reprezintă pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe doborând balaurul, considerând că este un „simbol neadecvat”. Cele două cereri ale conducerii instituţiei sunt formulate într-o hotărâre prin care s-a încercat şantajarea Ligii Studenţilor, Universitatea nerecunoscându-le studenţilor din Ligă drepturile fundamentale la asociere, exprimare şi petiţionare, se afirmă în comunicatul LS Iaşi.

Conducerea Universităţii are însă şi o altă problemă: LS Iaşi a acţionat-o, la rându-i, în instanţă,într-o speţă de contencios administrativ prin care solicită anularea actualului regulament pentru studii universitare de licenţă, adoptat prin viciu de procedură, prin intermediul căruia au fost introduse noile taxe pentru examenele nepromovate în anii anteriori. În momentul în care actul va fi anulat prin hotărâre judecătorească, conducerea Universităţii va trebui să returneze studenţilor banii încasaţi pentru noile taxe de restanţe.

Înţelegem că anumite persoane din conducerea Universităţii sunt deranjate de acţiunile noastre cu caracter civic şi democratic, dar au dat naştere unei situaţii fără precedent în România: conducerea unei Universităţi de stat, reprezentantă a autorităţii publice, dă în judecată o ligă studenţească care este parte a societăţii civile. O asemenea măsură este mai mult o formă de intimidare, apărută ca reacţie în urma unor acţiuni desfăşurate de către noi. Dacă era o problemă reală, s-ar fi sesizat mult mai devreme. Extrapolând, este ca şi cum Guvernul ar da în judecată o parte a societăţii civile pe motiv că „nu o recunoaşte”, pentru a acorda exclusivitate de dialog celeilalte părţi. Conducerea Universităţii îşi doreşte o mişcare studenţească docilă şi amorfă, formată din asociaţii studenţeşti care se ocupă doar de probleme profesionale sau care organizează baluri şi petreceri, nicidecum formată din organizaţii cu o puternică activitate civică. În primul rând conducerea nu înţelege conceptul de comunitate academică (universitas magistrorum et scholarium), care este formată deopotrivă din studenţi şi profesori, care sunt parteneri egali în procesul educaţional. În loc să rezolve problemele sesizate de către noi, conducerea preferă să ne atace, irosind timpul şi resursele fiecărei părţi. Este de-a dreptul ruşinos pentru instituţie ca aceasta să-şi atace proprii studenţi care vor să îndrepte bunul mers al procesului academic din universitate. În momentul de faţă, duşmanii Universităţii sunt la conducerea ei!” a declarat Silvian-Emanuel MAN, preşedintele Ligii Studenţilor (LS IAŞI).

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi ar putea pierde statutul de instituţie clasa A, „de cercetare avansată şi educaţie”, din cauza abaterilor repetate. Totul se va decide în perioada 14-16 ianuarie, atunci când universitatea va fi vizitată de o comisie din partea ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior).

 

2 comentarii »

  1. Reblogged this on CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!.

    Apreciază

    Comentariu de ORTODOXIE — 9 Ianuarie 2015 @ 12:27 | Răspunde

  2. Bravo lor !
    Eram sigur că doar prin asemenea tineri, inteligenţi şi curajoşi, se mai poate salva demnitatea Neamului Românesc !

    Apreciază

    Comentariu de Radu Humor — 11 Ianuarie 2015 @ 22:01 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: