Bucovina Profundă

11 Martie 2015

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ MINISTRULUI EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII, PE TEMA ORELOR DE RELIGIE

Filed under: Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:15

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ MINISTRULUI

EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII,

PE TEMA ORELOR DE RELIGIE

 

DOMNULUI MINISTRU, MIHAI SORIN CÂMPEANU

 

Domnule Ministru,

Pe data de 6 martie 2015, la 70 de ani de la instaurarea primului guvern comunist condus de dr. Petru Groza, s-a încheiat şi campania de semnături prin care Ministerul Educaţiei a pus pe drumuri o ţară întreagă, obligând părinţii din România să-şi înscrie copiii la ora de religie, materie şcolară cuprinsă, de altfel, în trunchiul comun. Asemenea directivelor emise de guvernul totalitar comunist, adresa Ministerului Educaţiei din data de 16 februarie 2015, trimisă tuturor inspectoratelor şcolare, a condiţionat, în mod abuziv, participarea copiilor la ora de religie de o cerere completată de părinţi.    

Deşi 90% dintre elevi au fost înscrişi de părinţii lor la ora de religie, se ridică o serie de întrebări în legătură cu legalitatea demersului iniţiat de minister.

În momentul de faţă, statutul orei de religie este reglementat prin articolul 18 din Legea Educaţiei Naţionale („religia este disciplină şcolară în cadrul învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional, iar elevii, indiferent de numărul lor, au dreptul de a participa la ora de religie conform confesiunii proprii. La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau tutorelui legal instituit pentru minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.”). Atunci, pe ce temei Ministerul Educaţiei a solicitat aceste cereri, atât timp cât Legea nr. 1/2011 este încă în vigoare?

Menţionăm că, la începutul anului şcolar, cadrele didactice au semnat procesul verbal prin care au fost informaţi că materia religie aparţine trunchiului comun, proces verbal existent în arhivele şcolilor.

Astfel, împotriva oricărei logici şi fără motive întemeiate, părinţii au fost nevoiţi, peste noapte, să ceară participarea copiilor lor la ora de religie, deşi frecventarea acestor cursuri este perfect legală, reglementată atât prin Legea Educaţiei, cât şi prin Constituţie. În faţa unui demers ilegal şi nedemn şi înspăimântaţi de perspectiva anulării notelor consemnate în catalog până în prezent la materia religie, părinţii s-au văzut nevoiţi să cedeze presiunilor, solicitând în scris exercitarea unui drept prevăzut atât prin Consituţie, cât şi prin Legea Educaţiei!

Argumentul acţiunii ilegale şi aberante a Ministerului Educaţiei îl reprezintă hotărârea Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014, care a decis că modalitatea prin care se făcea până acum înscrierea la ora de religie este neconstituţională.

Vă întrebăm, ce competenţă are Ministerul Educaţiei în a rezolva implementarea deciziei CCR, dat fiind că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată faţă de o lege, şi nu faţă de un ordin de ministru, iar competenţa punerii în acord a articolului neconstituţional cu Constituţia aparţine Parlamentului sau Guvernului României, ministerul urmând să implementeze noile prevederi legale după publicarea acestora în Monitorul Oficial al României?

Cum este posibil ca Ministerul Educaţiei să ia această decizie în cursul anului şcolar, având în vedere că Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 prevede, la art. 5, că „orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar, respectiv universitar următor celui în care a fost adoptată prin lege”?

Cum se împacă decizia ministerului de a distribui în teritoriu o cerere care pare a acoperi, în mod retroactiv, semestrul I şi prima lună a semestrului al II-lea din anul şcolar 2014 – 2015, cu principiul neretroactivităţii deciziilor Curţii Constituţionale?

Nu în ultimul rând, potrivit adresei emise de Ministerul Educaţiei, datele elevilor pentru care s-a depus au fost stocate în Sistemul Informatic Integrat pentru Învăţământul Universitar (SIIIR). Cine şi pentru ce motiv trebuie să cunoască opţiunea religioasă a fiecărui elev din România, în condiţiile în care 86,5% dintre români se declară ortodocşi? De ce a fost nevoie de centralizarea, în plin an şcolar, a „informaţiilor referitoare la cadrele didactice care asigură predarea disciplinei religie”? Cine are, în momentul de faţă, acces la aceste date şi în ce scop vor fi ele folosite? Potrivit Legii 677/2001 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, „orice prelucrare de date cu caracter personal poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimţământul în mod expres şi neechivoc pentru acea prelucrare.” (art. 5, alin. 1). Totodată, aceeaşi lege prevede că „prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase este interzisă. (art. 7, alin. 1).

De asemenea, această acţiune intră sub incidenţa Legii Cultelor 489 din 2006, articolul 5:

„Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta.” (5)

„Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.” (6)

Faptul că nu se specifică acest articol de lege în cerere lasă să se înţeleagă că datele sunt general obligatorii şi necesare, lucru interzis de lege. Câţi părinţi sau elevi şi-au dat consimţământul pentru ca datele lor personale să fie prelucrate?

 

Această gravă încălcare a libertăţii de conştiinţă şi de exprimare a credinţei şi convingerilor personale se manifestă şi în impunerea preluării de către elevi a cartelei magnetice de acces în şcoală, care transformă instituţia de învăţământ dintr-un loc de educare şi formare a caracterelor, într-o instituţie similară sistemului penitenciar, situaţie absolut degradantă şi jignitoare atât pentru elevi şi cadrele didactice, cât şi pentru părinţi.

Considerăm că şcoala are obligaţia să formeze conştiinţe, deprinderi motivante în acord cu principiile de corectitudine, respect şi dragoste de muncă şi nu să acţioneze pe sistemul fricii şi al controlului poliţienesc!

 

 

Domnule ministru,

Vă amintim că dreptul copiilor din România de a studia religia în şcoli a fost plătit cu preţul sângelui vărsat la Revoluţia din 1989. Ora de religie este, pe drept cuvânt, un dar al Revoluţiei Române pe care nimeni nu are dreptul să ni-l răpească, pentru nimic în lume. În Piaţa Universităţii, revoluţionarii stăteau în genunchi, spunând rugăciunea Tatăl nostru. În acele zile, pe străzi, oamenii manifestau purtând în mâini cruci şi icoane. Se scanda: „Dumnezeu este cu noi!” şi „Dumnezeu este român!”, iar despre Dumnezeu se vorbea pe toate canalele media. Societatea, în ansamblul ei, îşi cerea eliberarea de sub jugul comunismului, pentru că mii şi zeci de mii de români suferiseră decenii întregi pentru credinţă.

Virgil Maxim, Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Aspazia Oţel Petrescu, părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, părintele Arsenie Boca, Nichifor Crainic, George Manu, Vasile Voiculescu, Petre Ţuţea, Vasile Băncilă, Radu Gyr, părintele Dumitru Stăniloae sunt doar câţiva dintre martirii neamului nostru care au îndurat chinuri cumplite pentru curajul de a-şi mărturisi credinţa.

Aceşti sfinţi ai temniţelor comuniste sunt întru totul absenţi din conţinuturile obiectelor de studiu din şcoală. De ce tinerii formaţi în învăţământul contemporan nu au dreptul să-şi cunoască adevărata istorie? De ce nu au voie să afle despre „văzduhul lor liber de mâine sau despre sângele neamului lor curs prin şanţuri”? Ce modele de comportament le oferim copiilor, dacă nu le vorbim despre jertfa martirilor neamului nostru, fără de care noi nu ne-am fi putut bucura astăzi de libertate?

Libertatea rămâne bunul cel mai de preţ, iar libertatea religioasă este unul din drepturile fundamentale ale omului.

Se vorbeşte, în spaţiul public, tot mai des despre discriminarea ateilor sau a homosexualilor, însă despre discriminarea creştinilor nu se aminteşte mai nimic. În dezbaterile publice, ori în materialele apărute în presă, creştinilor li se inoculează frecvent faptul că pot crede orice în sinea lor sau în casa lor, că sunt liberi să-şi practice religia, însă nu pot acţiona în public conform credinţei lor.

În timp ce Ministerul Educaţiei acoperă de ruşine o ţară întreagă, cedând în faţa propagandei organizaţiilor secularist-ateiste, reprezentate de o minoritate infimă, programe de tipul „Sexul vs. Barza”, prin care elevilor li se face educaţie (homo)sexuală pătrund fără nicio interdicţie în şcoli. Numai în cursul anului trecut, sute de liceeni din ţara întreagă au fost pervertiţi, chiar sub ochii îngăduitori ai dascălilor, fiind expuşi unor imagini şi mesaje cu un caracter explicit. Ne temem de „îndoctrinarea religioasă” a copiilor, însă nu ne deranjează avalanşa de pornografie la care sunt expuşi, chiar de noi, adulţii, cei care le oferim acces nelimitat la internet. Bătăile, pornografia şi violurile fac parte din peisajul cotidian al şcolilor noastre, însă instanţele de judecată ori conducerea Ministerului Educaţiei nu par interesate de acest fapt. Până la urmă, cine îşi asumă răspunderea pentru distrugerea programată a minţilor şi sufletelor acestor copii?

Dacă religia va fi înlocuită cu educaţia sexuală, şcolile din România vor deveni adevărate pepiniere pentru activiştii dornici să racoleze adepţi din rândul celor mai inocente făpturi. Cazul izolat înregistrat, anii trecuţi, la Liceul „George Coşbuc” din capitală, unde elevii erau implicaţi în organizarea de marşuri gay pe holurile unităţii şcolare se va generaliza, la nivel naţional.

Atacurile asupra orei de religie se încadrează în contextul mai larg al distrugerii învăţământului românesc, ajuns din nou un instrument de propagandă şi de îndoctrinare anticreştină şi antiromânească, pe aceeaşi linie a „materialismului ştiinţific” impus de partid în secolul XXI, într-o ţară eminamente creştină.

Astfel, lovitura dată orei de religie nu este decât o încununare a acestei îndoctrinări prezentă de mult timp în sfera învăţământului românesc şi reflectată atât în modificările aduse în conţinutul programelor şcolare – la istorie, geografie sau limba română, unde elevul nu mai are voie să afle adevărul despre pământul pe care l-au apărat cu eroism înaintaşii lui – dar şi prin predarea, în cadrul orei de biologie, a falsei teorii a evoluţionismului. Totodată, sub pretextul îngrijirii mediului, elevii creştini sunt expuşi intens activităţilor şi preocupărilor ecologice, ştiut fiind că ecologia este unul dintre braţele propagandistice ale New-Age. Toţi cei ce au cercetat problema – teologi, filosofi, creştini sau nu – au căzut de acord asupra folosirii ecologiei ca vehicul al noii religii, printr-o reînviere discretă a religiilor naturaliste, care adoră creatura în locul Creatorului.

Având în vedere cele relatate mai sus, vă rugăm să luaţi act de faptul că ultimul nostru gest de a ne salva copiii din acest proces de descreştinare şi deznaţionalizare va fi retragerea lor din învăţământul de stat şi solicitarea azilului politic la şcolile din alte state ori la alte forme de învăţământ!

 

Semnatari:

 

Asociaţia BUCOVINA PROFUNDĂ, prin vicepreşdinte Constantin Barariu

Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni – Suceava, prin vicepreşedinte Mircea Puşcaşu

Asociaţia ProVita Bucovina, prin preşedinte Marcel Balaţchi

Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, prin vicepreşedinte Remus Cojocar

Asociația Creştin Ortodoxă Mama Olga, prin președinte Constantin Ciprian Arsene

 

7 comentarii »

  1. Reblogged this on energein7's Blog.

    Apreciază

    Comentariu de energein7 — 11 Martie 2015 @ 07:04 | Răspunde

  2. Demisia domnule ministru!

    Apreciază

    Comentariu de energein7 — 11 Martie 2015 @ 07:07 | Răspunde

  3. Sustin in totalitate punctele de vedere cuprinse in aceasta scrisoare si apreciez justificarea corecta cu prevederile legale in vigoare , peste care s-a trecut cu atata usurinta .Este inca un exemplu de atentat la respectarea unor principii fundamentale ale statului de drept cu consecinte destul de grave la adresa cetateanului roman. S-a creeat in mod nejustificat si artificial o problema care , de fapt ,nu exista , ceea ce a dus la dereglari insemnate in sistemul de invatamant , la irosirea de energii umane uriase , s-au creeat dezbinari intre anumite categorii de cetateni in momente in care , cu totul altele sunt problemele ce framanta societatea romaneasca.Daca ne gandim si la faptul ca originea acestei situatii care a capatat dimensiuni nationale este in demersul a doi idivizi ( ..) a caror capacitate se reduce la a deregla un sistem al vietii noastre sociale , avem imaginea fragilitatii institutiilor statului roman care pot sa cada oricand in cursele aruncate tendentios de elemente ce vin din zona zmintelii. Vorbind de Ministerul Educatiei si Invatamantului , cu regret , ma refer la un aspect ce pare minor dar care , pentru acest minister este o mare rusine : pe formularul trimis in teritoriu pentru a servi ca model celor care urmau sa solicite inscrierea copiilor pentru a urma orele de religie , avea scris in partea de sus : Cerere .Nu s-o fi gasit cineva la varful ministerial care sa evite aceasta tautologie ? Daca era vorba de Ministerul Dezvoltarii….treaca – mearga dar la onor Ministerul Invatamantului este de neiertat.Cum Dumnezeu au loc numai gafe la nivel de ministere , nu stiu.Cei de la Externe confunda hartile statelor europene ,cei de la Invatamant nu prea stiu carte ,alte ministere salasluiesc acte de coruptie si cate si mai cate !.Oare unde ne aflam in lumea asta ? Cine sunt cei ce ne conduc destinele ? Spre unde ne indreptam ? Ce ne va mai aduce viitorul ? Si intrebari mai sunt .Asteptam raspuns macar la acestea !

    Apreciază

    Comentariu de Gelu Dumitrescu — 11 Martie 2015 @ 09:34 | Răspunde

  4. Punctul pe „i” ! Felicitari si sa ne dea Dumnezeu biruinta!

    Apreciază

    Comentariu de Stefan — 11 Martie 2015 @ 14:25 | Răspunde

  5. https://www.facebook.com/ManolescuBD/posts/1595226627430320 – „Ăştia[luminaţii’ cu lanterna la cap], au o Agendă de zeci de ani, de a strica mintea copiilor, încă de mici, sau cât mai posibil de la cele mai fragede vârste! La fel se întâmplă şi pe Internet, în Industria de Jocuri, Industria de Film şi Industria Muzicală[mai ales, infectele de manele de la noi].”

    Apreciază

    Comentariu de ManolescuBD — 11 Martie 2015 @ 14:49 | Răspunde

  6. jos cu antihristii comunisti.ROMANII VOR BIRUI PRIN CREDINTA IN DOMNUL IISUS HRISTOS SI IN SFANTA CRUCE

    Apreciază

    Comentariu de BLAGA MIHAI — 14 Martie 2015 @ 21:17 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: