Bucovina Profundă

7 Iulie 2015

Dialoguri de suflet românesc. Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu l-au vizitat pe ÎPS Justinian la Rohia

Dialoguri de suflet românesc

Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu l-au vizitat pe ÎPS Justinian la Rohia

Se spune că, întâlnirea dintre oameni este precum contactul dintre două substanţe chimice: dacă există o reacţie, fiecare suferă o transformare. Întâlnirea dintre Oameni este altfel: dacă există o reacţie, noi, ceilalţi, suferim o transformare. Iar ÎPS Justinian, Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu sunt nişte Oameni adevăraţi, cu majuscule. Nişte oameni care s-au înălţat, fie prin sfinţenie, fie prin eroism. Şi nu degeaba grecii folosesc acelaşi cuvânt pentru erou şi sfânt – heroes, pentru că ei, vorbesc aceeaşi limbă – cea a curajului şi sacrificiului. Foştii deţinuţi politici şi scriitori Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu l-au vizitat pe ÎPS Justinian la Rohia, în 13 iunie 2015. O întâlnire istorică şi un dialog monumental, pe care îl redăm integral şi care are rolul să ne transforme: să ne scoată din micisme şi mediocritate. Reacţia transfomării omului în OM.

Marcel Petrişor: Ştim că aveţi mulţi musafiri, dar am venit şi noi, în primul rând să vă vedem.

 
ÎPS Justinian: Mi-aţi făcut cea mai mare bucurie!
 

Marcel Petrişor: După câte bucurii vi se fac, cred că şi a noastră mai încape pe undeva, numai că ştim că e obositor.

 

ÎPS Justinian: Nu! Întâlnirea unui om cu un om este un mare eveniment.

 

Marcel Petrişor: Da, este adevărat! În cazul de faţă, dumneavoastră sunteţi OM şi, presupunem că şi noi suntem „om”, deşi noi avem şi aureolă de „bandiţi” (apelativ dat de comunişti n.red.).

 

ÎPS Justinian: Este însă un titlu ce vă onorează, domnule Marcel Petrişor! Depinde cine vă spune „bandiţi” şi cine vă spune OM! De multe ori mi-e ruşine că unor oameni le spune „om”. Dar să ştiţi că nici eu n-am scăpat de batjocuri, toată viaţa am avut parte de ele.

 

Marcel Petrişor: Ştiu, că ne-aţi povestit. Am venit să vă spunem că se pregătesc lucruri de mare prigoană împotriva naţionalismului şi a creştinismului. Aşa că, vă rugăm să puneţi gândul bun la Dumnezeu, că eu am pus, dar, ştiind de dumneavoastră, m-am gândit ca nu cumva rugăciunile mele să ajungă numai până în pod. De aceea venim la dumneavoastră, pentru că ale dumneavoastră se suie până mai sus.

 

ÎPS Justinian: Aşa voi face! Ştiţi de ce se întâmplă asta? Pentru că din stejar, stejar răsare, dar din drac răsare drac şi mai mare. Avem încă un examen de dat, dar să ne încredem în Dumnezeu! Mi-e teamă că răul rămâne rău. Noi nu avem răbdare, dar avem ceva: Speranţă! Speranţa este Cuvântul lui Hristos.

 

Marcel Petrişor: Da, am văzut asta, că eu mă apropii de 90 de ani, iar Demostene are 90.

 

ÎPS Justinian: Pentru om depinde cum trăieşti. Pentru că poţi să ai 100 de ani şi să nu aibă valoare nici un an, sau poţi să trăieşti într-un an cum trăiesc alţii în 100 de ani. Nu depinde cantitatea, ci calitatea, cum îţi trăieşti viaţa. Dumneavoastră, slavă Domnului, aţi trăit cât pentru 1000 de ani.

 
Demostene Andronescu: Nu avem niciun merit pentru asta.
 
ÎPS Justinian: Dar nici vină!

 

Marcel Petrişor: Dar nici nu aşa a fost să fie. Pentru că, dacă ai călcat legea, ai primit pedeapsa. De ce s-a călcat legea? Pentru că nu îmi plăcea. Nu ni se spune de multe ori că: toate stăpânirile sunt de la Dumnezeu? Şi eu mi-am zis: auăleu, ba nu, numai cele care-s de la Dumnezeu, că nu toate sunt de la Dumnezeu! Şi aici a fost problema.

 

ÎPS Justinian: Frăţia ta, eu am avut discuţii cu tot felul de animale care umblă în două picioare. Că animalele care umblă în patru picioare sunt mai cuminţi decât cei care umblă în două picioare, dar au minte de animale. Aşa că a venit un mare securist şi a zis de ce nu vă supuneţi stăpânirii, de ce nu vă ascultaţi legea voastră, de ce nu daţi Cezarului ce este al Cezarului? I-am spus: am înţeles domnule, dar am şi eu o întrebare: dumneata ai auzit vreodată de Socrate? Şi el a zis: cred că e la noi, cred că lucrează la noi la grajduri. Ei, atunci eşti documentat, i-am spus. Socrate răspundea la o întrebare cu o altă întrebare. Aşa că îţi răspund şi eu cu o altă întrebare: de ce nu spui cuvântul întreg? Pentru că acolo scrie „daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Adică, nu poţi să desparţi una de alta. Ei bine, comuniştii nu dădeau ce era al lui Dumnezeu, ba mai mult erau slugi ale minciunii. Credeţi-mă că şi acum, că-s mai bătrân decât voi, trăiesc drama pe care aţi trăit-o dumneavoastră. Zadarnic dormeam eu pe un pat, că mă gândeam la dumneavoastră. Tot mă mir cum m-a salvat Dumnezeu, că eu n-aş fi putut rezista în temniţele în care aţi fost voi.

 

Marcel Petrişor: Nu spuneţi asta, că nu ştiţi câte aţi fi putut îndura. Pentru că, cu ajutorul lui Dumnezeu, treci şi prin foc!

 
ÎPS Justinian: Just! Dar eu sunt un neputincios şi un păcătos!
 

Marcel Petrişor: Asta poate fi conştiinţa personală, dar nu ştiţi ce spune Dumnezeu, aşa că nu spuneţi asta. Că de multe ori grăjdarul poate-i mai sus decât preotul. Credeţi că, fără ajutorul lui Dumnezeu, oricât am fi fost noi de grozavi, am fi ajuns până aici?

 

ÎPS Justinian: Sigur că da. Este ca şi munca de albine: sacrificiul îl faci tu, dar puterea ţi-o dă Dumnezeu.

 

Marcel Petrişor: Întrebarea este însă de ce ne-a ţinut Dumnezeu până acum? Ce să mai vedem? Un prieten mi-a spus „cred că pe mine mă mai ţine Dumnezeu pentru că mai am de ispăşit”.

 

ÎPS Justinian: Ştie Dumnezeu de ce! Înseamnă că „încă nu ne-am făcut plinul”. Daţi-mi voie să vă spun că nu pot trăi fără să sufăr pentru cât aţi suferit voi. Şi îmi permit să nu fiu nepăsător faţă de drama şi de crimele care s-au făcut în România în comunism.

 

Demostene Andronescu: Iarăşi spun, noi nu avem niciun merit, Dumnezeu ne-a ţinut. Noi nu am avut alternativă. A trebuit să trecem prin asta pentru că am fost supuşi la asta. Eu am un Psalm în care spuneam: atât de mult am blestemat… după care spun: Şi dacă Doamne Tu socoţi că-i bine / Şi pentru slava Ta, şi pentru mine / Mă mai cufund o dată-n faptul serii / Ca la botez în apele durerii / Mai frânge-mă o dată ca pe-un vreasc, / Mai pune-mi sufletul din nou la teasc / Mai creşte-un spin în rană şi mai strânge / Chinga durerii roşie de sânge. / De-oi blestema tot ca şi-acum, nu-Ţi pese, / Tu mai departe tainele Îţi ţese, / Cu mâini de sfânt deretică prin lume, / Aprinde stele, soarele-L apune, / Rodeşte ţarini şi sloboade ploaie, / Pe unii-nalţă-i, pe alţii-i-ncovoaie, / Şi dacă-o fi să-Ţi pricine vreun rău, / Întoarce-asupra mea blestemul meu… Asta am scris-o în momente de deznădejde.

 

ÎPS Justinian: Nu ştim noi cât de complexă este viaţa noastră. Dar, vreau să vă mai spun şi că nu există faptă fără răsplată. Eu nu am suferit ce aţi suferit voi pentru că nu am fost vrednic. Îmi face aşa plăcere să vă aud!

 

Demostene Andronescu: Plus că nu este cale spre Dumnezeu fără spini. Şi nimic nu se face fără strădanie şi fără suferinţă.

 

ÎPS Justinian: Vă mulţumesc pentru ce mi-aţi spus! Domnule Andronescu, tot ce vedeţi aici sunt ale lui Dumnezeu, eu nu sunt decât servitorul lui Dumnezeu. Dar pe lângă strădanie şi suferinţă este şi jertfă.

 

Demostene Andronescu: Durerea rupe hălci din tine / N-o alunga! Sporeşte-o-n sânge!/ În chinga ei te strânge bine / Şi plângi dacă-ţi vine a plânge. / Iar lacrimile nu le şterge / Ci fă-ţi din ele nestemate / Şi-nvaţă aur de culege / Din rănile-ţi însângerate. / Deschide-ţi sufletul furtunii / Să-l răscolească ca pe-un iaz / Şi lasă tunetul să-l tune / Că doar aşa-l vei ţine treaz.

 

Marcel Petrişor: Azi noapte am venit de la Bucureşti. Nu am găsit bilet decât la clasa a II, asta însemna să stăm pe scaun 12 ore. Şi, mergând la tren, am văzut vagonul de dormit şi mi-am zis „dacă Părintele Justinian ţine cu noi, atunci găsim locuri să ajungem odihniţi la el”. Aşa că am mers să vorbesc cu conductorul, să văd dacă ne dă două locuri, că noi avem bilete de clasa I. Şi conductorul a zis „cum să nu? Vă dau!”. Un vagon întreg era liber! Că dacă-i ajutor, merge totul. Aşa s-au potrivit toate, că m-am şi mirat!

 

ÎPS Justinian: Deci, aţi vrut să vedeţi dacă „e cu noi sau nu-i cu noi”, Justinian se roagă sau nu!

 

Marcel Petrişor: E totuşi inadmisibil ca, începând cu Codreanu şi continuând cu Antonescu şi Ceauşescu, să fie ucis conducătorul de stat! E o greşeală că

l-au omorât! Deşi mi-a zis cineva că Ceauşescu a fost comandantul unui detaşament care a ucis prin Argeş 100 de ţărani. Toate crimele astea se plătesc.

 

ÎPS Justinian: Mi-a povestit părintele Stanciu, un om care a rămas orfan de micuţ. S-a căsătorit şi a ajuns inspector la Episcopie şi apoi consilier. El a lucrat în învăţământ şi de la el am auzit prima dată de Ceauşescu. Stanciu era învăţător într-un sat şi Ceauşescu a venit în inspecţie când se făceau colectivizările. L-a chemat pe Stanciu la Primărie, iar el nu s-a dus. L-a chemat şi a doua oară şi Stanciu nu s-a dus. A treia oară s-a dus Ceauşescu la el şi l-a felicitat: de astfel de oameni avem nevoie, care să nu cadă pe burtă când cineva spune „drepţi”, şi i-a spus că-l respectă. Din asta am tras concluzia că în Ceauşescu exista un strop de demnitate omenească, cu toate că a ucis mult. Nu este om care să nu aibă umbre. Şi îngerii au umbră. Toată creaţia are umbră. Deci, nu există fiinţă care să nu aibă scăderi şi neajunsuri. Mi-s dragi istoria şi viaţa. S-a găsit mormântul Împăratului Traian şi era doar cenuşă fină. Concluzia este ce rămâne după noi? Scânteie divină! Sufletul rămâne!

În 94 de ani am verificat tot să găsesc logica şi temeiul existenţei şi am ajuns la concluzia că tot ce ne-a spus Hristos sunt cele mai mari adevăruri. Stăteam zilele acestea pe terasă şi reflectam: lumea vegetală, lumea animală, omul, minune peste minune. Toate acestea sunt fructul hazardului? Dar minunea este atât de mare încât îţi trebuie un cap de Dumnezeu ca să poţi înţelege Creaţia în totalitatea ei.

Creaţia este atât de miraculoasă încât nu o putem noi cuprinde în capul acesta care-i o nimica toată. De aceea, ne trebuie credinţă şi să credem în cuvântul lui Hristos, că El nu a venit pe pământ ca să puşte din degete! El a avut ceva de făcut aici, şi a făcut! A lăsat aici ceva ce a trebuit să lase.

Domnule Andronescu, eu iubesc mult poezia pentru că este un miracol. La fel am iubit şi iubesc şi acum muzica. Toate au farmecul lor.

 

Demostene Andronescu: Apropo de creaţia Universului, să vă mai spun o poezie: Într-o bună dimineaţă / Ars de dor, scârbit de viaţă / Am pornit, aşa-ntr-o doară, / Să ies din FĂCUT afară. // Şi m-am dus, şi m-am tot dus / Eu credeam că merg spre-n sus, / Dar mergeam Înspre Apus. / Atunci m-am întors din mers / Şi-am pornit în sens invers, / Spre trecut, spre început / Să ajung în NEFĂCUT. // Şi am mers, şi am tot mers / Până când, din Carte şters, / Am ieşit din UNIVERS, / Pomenindu-mă deodată / Într-o lume necreată / Unde Bunul Dumnezeu / M-a lăsat de capul meu / S-o creez cum voi vrea eu.

 

ÎPS Justinian: Asta înseamnă poezie! Mă simt ca la 25 de ani. La mine a îmbătrânit carnea şi osul, dar sufletul mi-a rămas tânăr. Este bine să şi glumim puţin.

 

Marcel Petrişor: Dacă viaţa-i fără glumă, murim de prostie.

 

Demostene Andronescu: Înaltpreasfinţia Voastră, cum e cu lumile astea necreate, cu energiile necreate, că eu nu am prea înţeles?

 

ÎPS Justinian: Nimeni nu înţelege pentru că este ieşit din comun. Problema este de credinţă.

 

Demostene Andronescu: Dacă sunt un număr nesfârşit de lumi necreate, înseamnă că Universul ăsta e în continuă prefacere…

 

ÎPS Justinian: Este INFINITUL, domnule. Energia necreată sunt forţele pe care le-am primit, creatul de la Necreat, de la Dumnezeu.

 

Demostene Andronescu: Şi eu dacă am spus „Pomenindu-mă deodată / Într-o lume necreată / Unde Bunul Dumnezeu / M-a lăsat de capul meu / S-o creez cum voi vrea eu”, cum s-o creez? După chipul şi asemănarea mea de om?

 

ÎPS Justinian: Nu. Ci de om iubit de Dumnezeu, pentru că suntem creaţia lui Dumnezeu. Energia necreată este din Dumnezeu.

 

Demostene Andronescu: Până la urmă ajungem tot la idee. Am o altă poezie „Geneză”: Închipuit din marmur’ de Carrar’ / Şi dezvelit din ea doar ca idee, / În lume sunt prezent ca o scânteie / În cremenea neatinsă de amnar.// Deşi n-am încă forme şi deşi / Conturul nimeni nu mi-l desluşeşte, / În mintea celui care mă gândeşte / Sunt viu şi-ntreg aşa precum voi fi.// Idee pură în azur tronez / La fel de rece ca şi piatra dură / Simt însă cum materia mă fură / Şi cum, în sânul ei, mă întrupez.// Ca un fluid alunec din înalt/ Cătându-mi formele închipuite / Şi-n miezul rece – al pietrei necioplite / Ca pruncu-n pântecele mamei salt.// Deodat-aud din lume-un ciocănit: / A dat pietrarul prima lovitură / Şi mâine, dezghiocat din piatra dură, / Voi fi aşa precum am fost gândit.

 

ÎPS Justinian: Eu vreau să vă spun domnule Andronescu un cuvânt din Biblie. Vorbind despre o anumită societate decăzută, Hristos zice „aceştia vor fi aruncaţi în Întunericul cel Dinafară, unde-i plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. Apoi repetă „Întunericul cel Dinafară”. Deci, există un întuneric extramaterial, în care prezenţa lui Dumnezeu este absentă. Chiar prezenţa lui Dumnezeu! Eu cred că sunteţi de acord că Hristos a avut în vedere lumea de dinafara lumii create. Care este în afara spaţiului de care am luat noi la cunoştinţă.

De asta mă minunam eu pe terasă, în condiţiile în care eu sunt mai puţin decât o muscă în comparaţie cu marele tot. Dar, am cuvântul lui Dumnezeu, am Cuvântul lui Hristos. Şi el ne asigură că nu suntem singuri şi că viaţa noastră nu este finită.

 

Demostene Andronescu: Dar ca oameni ne putem îndoi de unele lucruri.

 
ÎPS Justinian: Este normal.
 

Demostene Andronescu: În goana vieţii de un veac sau de un ceas, lumina sau bezna e mai mare? După mine cantitatea este egală. Sunt perioade. De exemplu, acum bezna e mai mare în lumea noastră.

 

ÎPS Justinian: Categoric. Dar trebuie să ştim că sunt două lumi total diferite. Iar când vorbim de Întunericul cel Dinafară, trebuie să ştim că este cu totul în afara Luminii. Iar Dumnezeu este Lumină.

 

Demostene Andronescu: Asta ce înseamnă, că înlăuntru va fi numai lumină? Cartea mea se intitulează „Peisaj lăuntric”.

 

ÎPS Justinian: Acesta este aspectul subiectiv al problemelor. Noi nici nu ştim ce este Lumina, noi nici nu ştim ce-i întunericul, nu ştim ce-i viaţa. Suntem prea limitaţi. Dar ne este suficient să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Demostene Andronescu: Am o poezie care se cheamă „Adâncime”: Atât de-adânc am coborât în mine / Că mare întuneric m-a cuprins / Şi, Doamne, facla gândului s-a stins / Şi mă-nfior de-atâta-ntunecime.// Prin tainiţa lăuntrică şi goală, / Prin cercuri tot mai strâmbe mă-nvârtesc, / Pe lespezi reci de marmură păşesc / Şi paşii-mi sună ca-ntr-o catedrală.// Şi, ca-ntr-o catedrală-nfiptă-n bezne / Aud sobor de taine şi tresar, / Şi vrând să pipăi sfinţii din altar, / Mă-ncurc în putrede catapetesme.// Pe zidul rece bâjbâi o fereastră, / Dar n-o găsesc şi m-a cuprins urâtul / Vecin cu veşnicia şi-nceputul, / Mă surp şi plâng pe lespedea albastră.// M-am rătăcit aici, departe-n mine, / Şi, Doamne, cât mai este până-n fund! / Cât nepătruns şi câte bezne-ascund! / Din candelabre ciungi, ţâşniţi, lumine!

 

ÎPS Justinian: Teribil! Asta este Revelaţie, domnule Andronescu! Am trăit momente deosebite şi dumneata ne-ai demonstrat că omul este capabil de lucruri inedite infinite. Mă gândeam la un moment dat ce mai are Dumnezeu de făcut?

Există o rugăciune care se pune la Liturghie: Doamne, Doamne, caută din Cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea. Deci, lumea în care trăim noi încă nu este desăvârşită. Nici omul. Deci, încă Dumnezeu mai are suficiente planuri cu noi. Creaţia este încă în curs de desăvârşire. Nu ne putem închipui cum vom fi desăvârşiţi. Se vorbeşte de antimaterie dar nimeni nu ştie ce-i aia. Deci, cum vom fi noi desăvârşiţi sunt lucruri care pentru om nu-s descoperite. Dumnezeu are un plan infinit şi cu omul, şi cu Pământul, şi cu România şi cu viaţa noastră.

 

Demostene Andronescu: Dar ca să ajung la toate concluziile acestea, toate l-am scris în închisoare, în momente de disperare.

 

ÎPS Justinian: Ai fost stors ca o lămâie. Cu toată suferinţa, nu aţi pierdut vremea! Închisoarea a fost spaţiul care a fructificat talentul. Speranţa v-a ţinut în viaţă pentru că altfel aţi fi murit în fundul temniţei. Speranţa este Cuvântul lui Hristos! Tot ceea ce am discutat noi aici sunt lucruri nemuritoare. Mi-aţi făcut mare bucurie!

 

„Toată creaţia are umbră. Deci, nu există fiinţă care să nu aibă scăderi şi neajunsuri. Mi-s dragi istoria şi viaţa. S-a găsit mormântul Împăratului Traian şi era doar cenuşă fină. Concluzia este ce rămâne după noi? Scânteie divină! Sufletul rămâne!”

ÎPS Justinian
 
 

„Azi noapte am venit de la Bucureşti. Nu am găsit bilet decât la clasa a II, asta însemna să stăm pe scaun 12 ore. Şi, mergând la tren, am văzut vagonul de dormit şi mi-am zis „dacă Părintele Justinian ţine cu noi, atunci găsim locuri să ajungem odihniţi la el”. Aşa că am mers să vorbesc cu conductorul, să văd dacă ne dă două locuri, că noi avem bilete de clasa I. Şi conductorul a zis „cum să nu? Vă dau!”. Un vagon întreg era liber! Că dacă-i ajutor, merge totul. Aşa s-au potrivit toate, că m-am şi mirat!”

Marcel Petrişor
 
 

„Iarăşi spun, noi nu avem niciun merit, Dumnezeu ne-a ţinut. Noi nu am avut alternativă. A trebuit să trecem prin asta pentru că am fost supuşi la asta”.

Demostene Andronescu

sursa: Mircea Crisan, gazetademaramures.ro

2 comentarii »

  1. Frumos!!!

    Apreciază

    Comentariu de anca — 7 Iulie 2015 @ 11:23 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: