Bucovina Profundă

4 Septembrie 2015

Legea „antilegionară” comentată pe articole de Silvian Man

Filed under: Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:16

Din seria Am primit la redactie:

Legea „antilegionară” comentată pe articole

un articol de Silvian Man

Fiind în perioada vacanţei de vară, scriu pe unde apuc şi pe unde prind internet. Am redactat o serie de comentarii la legea 217/2015 în care ridic câteva probleme serioase pe care aceasta le creează. Comentariile sunt de natură juridică şi istorică, în principal. General vorbind, sunt de bun simţ!

Comentariul este disponibil AICI.

Menţionez o problemă de procedură în adoptarea acestui act normativ:

Proiectul legii antiromâneşti, cu numărul PL-X 193/2014, a fost introdus pe ordinea de zi, în data de 24.06.2015, în procedură de urgenţă, fără a se respecta termenele prevăzute la art. 69 aliniatul 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care prevede obligativitatea difuzării raportului comisiilor de specialitate cu minimum 5 zile înainte de votarea în plen. Având în vedere că legea a fost introdusă în procedură de urgenţă, termenele se înjumătăţesc. Prin urmare, deşi raportul comisiei juridice trebuia distribuit cu două zile inainte de votarea în plen, acesta a fost difuzat abia în dimineaţa şedinţei din data de 24 iunie, contrar prevederilor în vigoare.

Sper că informaţiile de aici au fost de folos! Cu timpul, am să îmbunătăţesc comentariul la lege şi această pagină cu întrebări frecvente. Aştept sugestiile tuturor la rubrica de comentarii!

4 comentarii »

  1. ULTIMUL ARTICOL POSTAT PE BLOGUL MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/09/05/memoriu-deschis-catre-avocatul-poporului-privind-neconstitutionalitatea-legii-217-din-2015/

    Apreciază

    Comentariu de Radu Iacoboaie — 5 Septembrie 2015 @ 14:07 | Răspunde

  2. INTERVIU EXCEPȚIONAL CU SORIN LAVRIC

    https://www.privesc.eu/arhiva/63286/Emisiunea–Ora-de-veghe–cu-Nicoleta-Savin

    Apreciază

    Comentariu de Radu Iacoboaie — 5 Septembrie 2015 @ 18:21 | Răspunde

  3. DESPRE UNUL DIN EROII REZISTENȚEI ANTICOMUNISTE DIN ROMÂNIA

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/09/05/ion-gavrila-ogoranu-si-rezistenta-anticomunista-din-muntii-fagarasului/

    Apreciază

    Comentariu de Radu Iacoboaie — 5 Septembrie 2015 @ 20:42 | Răspunde

  4. Parinte, cineva cred ca a citit „Apocalipsa 13“ si va roaga sa vorbiti despre insemnarea pe mana sau pe frunte si spune ca Biserica din Sfantul Munte a luat pozitie…

    Parintele Savatie Bastovoi: Ce fel de pozitie? Eu am auzit, s-au intamplat si in Rusia pozitii ferme. E asa o chestie… a lua pozitii ferme intr-o chestiune care nu e deloc ferma!? Hristos ne-a zis ce avem noi cu pecetele astea si cu toate[46][20]; si a crede ca l-ai prins pe dracu’ de coada!?… Tu acum, stii ca a venit Antihrist si ca e aproape… Stiti cum e asta? Asta-i boala. Oamenii au nevoie sa faca pe mucenicii. Au venit asa niste timpuri grele ca, iata, Antihrist [a venit] si noi patimim! Si toata lumea doarme, iar noi tragem trambitele! Mai, se spune ca ingerii vor trage trambitele, nu noi. Degeaba ai luat tu goarna si canti de-acum. Asa ca, astea-s… Inca apostolii si-au pus problema combaterii acestor dispozitii apocaliptice si este un canon, imi pare ca 62, care cateriseste preotul sau diaconul care raspandeste astfel de zvonuri (erau atunci niste cartulii despre sfarsitul lumii). Au existat. Au existat din totdeauna boala asta cu sfarsitul lumii. In Evul Mediu era prapad in Biserica Catolica, cititi Jean Delumeau „Frica in Occident“ el acolo vorbeste despre psihologia asta a papilor, cum manipulau ei masele tocmai pe ideea cu sfarsitul lumii. Cam asa suna textul clasic: „Fratilor! E vremea de pe urma, salvati-va, corabia lui Noe se face. Veniti la noi! Daca nu, in lume e prapad! Numai noi va mai putem salva!” Asta e psihologie sectara, este una din caracteristicile dupa care recunoastem secta: dispozitia apocaliptica. Si atunci cand voi in Biserica ortodoxa incep a spune: „Fratilor, e prapad, luati seama, ca e sfarsitul lumii!”, atunci ne transformam in secta. Cu impartasania inca n-am rezolvat-o, nu stiu cand va impartasiti, nu stiu daca voi ati inteles ce e cu Hristos, dar luati seama la pasapoarte, luati seama la liniutele alea de pe produsele alimentare. Stiti cam cum ar suna asta? Diavolii pun pecete, ne-au adus portocale cu chestii din alea, cu liniute. Dar daca noi am trimite in Turcia portocalele cu semnul crucii pe ele, i-am converti pe toti, pe toti ii facem crestini? Facem asa o chestie si am convertit toata Turcia, am rezolvat problema. Nu!? Cam asa precum suna, cam asa este treaba, adica de ras. Biserica Rusa a facut doua sinoade pe treaba asta, in care incearca sa-i linisteasca pe ucrainenii revoltati, care aduc citate de la marii „cuviosi” din Sfantul Munte. Poti sa ai 80-90 de ani, sa stai in pestera, dar daca mintea ti-e ingusta, ce folos? Parca n-avem Patericul plin cu oameni nebuni, calugari nebuni care ajungeau chiar sa se sinucida? Noi ii vedem care-s sfinti. Sfintii aduc pace, aduc lumina, niciodata teama, duhul fricii – spune Apostolul – nu ne este propriu [nu este de la Dumnezeu][47][21]. Daca te-ai tulburat si n-ai inteles ce te-a tulburat, inseamna ca e de la drac. La Hristos totu-i clar: „Iubiti-va unii pe altii, iertati, rugati-va”. E foarte clar. Dar cand spune: „Luati seama la pecetea care e pe mana, e pe stanga, e pe dreapta, a fost, oare a venit, oare n-am mancat ceva sau ne-am spalat cu pasta de dinti demonizata?” Am vazut din astia la noi, aduceau stiu eu ce la Biserica, aduceau o sticla sau altceva si rodeau de pe sticla eticheta si apoi o sfinteau, ca sa nu fie indracita. Ganditi-va si voi.

    Apreciază

    Comentariu de Catalin Mihailescu — 9 Septembrie 2015 @ 13:58 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: