Bucovina Profundă

29 Septembrie 2015

Din calendarul Neamului Românesc: 28 septembrie – pomenirea Sfinţitului Mucenic Părintele Ştefan Marcu (1906-1989)

Filed under: crimele comunismului,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor,sinaxar — Mircea Puşcaşu @ 15:06

Din calendarul Neamului Românesc:Stefan Marcu

28 septembrie – pomenirea Sfinţitului Mucenic

Părintele Ştefan Marcu

(1906-1989)

Simbol al rezistenţei anticomuniste din Vrancea, părintele Marcu s-a născut la 28 noiembrie 1906 în localitatea vrânceană Poiana, într-o familie cu tradiţie preoţească. A suferit martiriul închisorilor comuniste timp de 15 ani şi a plecat la Domnul printr-o moarte violentă. Mare trăitor al Ortodoxiei şi iubitor de neam, este încă unul dintre numeroşii preoţi ortodocşi care s-au jertfit pentru credinţă, putând fi trecut în rândul martirilor.

În 1928 a absolvit Seminarul Sf. Gheorghe din Roman, apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Iaşi, pe care o va termina mai târziu, din cauza greutăţilor. La 1 noiembrie 1929 este numit profesor la Şcoala Normală de învăţători din Focşani, unde a stat până la 1 decembrie 1931. La 11 ianuarie 1931 se căsătoreşte cu Elena Chifulescu, cununat fiind de liderul Mişcării Legionare, Corneliu Z. Codreanu. A avut trei copii: Gabriela, Mihaela şi Corneliu.

Este hirotonit pe seama parohiei Nistoreşti, 1931. A intrat în organizaţia legionară încă din 1929, devenind şef legionar de plasă, apoi şef pe judeţul Putna, până în 1938, când s-au desfiinţat partidele politice. În timpul represiunii din decembrie 1933, după uciderea lui I. Gh. Duca, este arestat şi dus la penitenciarul Focşani timp de peste o lună, fără mandat de arestare şi fără explicaţii. Ridicarea şi sfinţirea unei troiţe, în mai 1936, din iniţiativa sa şi cu participarea preotului Vasile Boldeanu şi altor lideri legionari, va constitui cap de acuzare ca „acţiune legionară”.

La 25 martie 1938, părintele Marcu a fost anchetat şi percheziţionat de şeful postului de jandarmi din localitate, în vederea găsirii de „material de propagandă legionară”. Demersul Jandarmeriei era cauzat de gestul părintelui de a-i pomeni pe Ion Moţa şi Vasile Marin, căzuţi în Spania, la ieşirea cu Cinstitele Daruri în timpul Sfintei Liturghii oficiate de Buna Vestire. În sept. 1938, părintele va fi trimis în lagărul de la Vaslui, apoi, la mijlocul lunii noiembrie, la cel de preoţi de la Sadaclia (Tighina, Basarabia). Aici, părintelui Marcu i se va confisca şi cartea de rugăciuni, considerată „material legionar”. La 22 dec. 1938 este eliberat, se întoarce acasă. Va fi obligat de autorităţi, la 12 ianuarie 1939, să adere la Frontul Renaşterii Naţionale, partidul înfiinţat de regele Carol. Însă, şicanele, percheziţiile şi reţinerile Jandarmeriei vor continua.

Astfel, la 26 ianuarie 1939, la întoarcerea sa din Bucureşti, unde susţinuse examene la Teologie, a fost percheziţionat la domiciliu şi reţinut. La 21 septembrie 1939 i se va efectua o percheziţie şi va fi reţinut, în vederea depistării de „material legionar sau armament”, dar nu i s-a găsit nimic. La 4 septembrie 1940, printr-un ordin telefonic de la poliţia judeţului Putna, părintele era percheziţionat la domiciliu şi reţinut.

Din septembrie 1940, la rugămintea preotului Vasile Boldeanu, va primi conducerea organizaţiei legionare pe judeţul Putna, până în ianuarie 1941. După evenimentele din ianuarie 1941, s-a retras în satul natal la biserica la care slujea.

Avea să fie urmărit în continuare, suspectat că ar putea atenta la siguranţa statului. Acesta nu putea pleca din localitate fără acordul Jandarmeriei, deoarece se afla în stare de arest la domiciliu. Totodată, i se intercepta corespondenţa. La 14 decembrie 1941 domiciliul părintelui era percheziţionat din nou. Rezultatul acţiunii poate fi considerat ca unul dintre cele mai ridicole: „Una pijama verde a Pr. Ştefan Marcu; una bluză verde a Dnei Elena Marcu… Arme şi muniţiuni nu s-au găsit”. La 14 iunie 1942, era percheziţionat din nou pentru aceleaşi pijamale, confiscate. Referatul introductiv suna aşa: „din nimic însă nu s-a constatat că ar mai fi activat în mişcarea legionară şi după ianuarie 1941 şi de asemenea nu s-a putut stabili dacă ei au purtat pijamalele în public”. Prin ordinul 447 din 25 dec. 1942 părintele a fost reţinut şi trimis la mănăstirea Tismana, devenită lagăr de preoţi. Eliberat în aprilie 1943.

După 23 august 1944 avea să fie urmărit în continuare. Astfel, la 13 octombrie 1944 domiciliul părintelui era percheziţionat. În ianuarie 1945, era verificat de o comisie.

Până în 1948 a fost lăsat în pace de autorităţi. Nici el nu s-a mai implicat în chestiuni politice. În aprilie 1948, aflându-se la Focşani, intră în contact cu doi studenţi din Bucureşti, originari din Panciu, implicaţi în grupul de rezistenţă din Vrancea. Aceştia din urmă i-au adus la cunoştinţă părintelui nostru că în calitatea lor de legionari, sunt în legătură cu Comandamentul din Bucureşti cu dispoziţia ca el să nu activeze, ci doar prin Costin Atanasiu, să păstreze legături discrete cu cei tineri care aveau misiunea de a acţiona. Totodată, când arestările vor fi iminente, cei vizaţi să poată fi găzduiţi de vechii legionari prin grija părintelui. Acesta a dat indicaţii lui Costin să strângă bani de la mai multe persoane, pentru a-i ajuta pe cei bolnavi şi închişi.

Dar, în vara lui 1948 securitatea trece la arestări masive în zona Vrancei, iar părintele Ştefan Marcu, la 17 iulie, se refugiază pe dealurile din apropiere, împreună cu Octav Pavelescu şi Costin Atanasiu, chiar cu câteva minute înaintea sosirii securităţii acasă la el. În schimb, soţia şi fiica sa Gabriela au fost reţinute. În timpul refugiului, s-a întâlnit cu mai mulţi membri ai mişcării de rezistenţă din Vrancea. În septembrie şi noiembrie 1948, studentul Cristea Paragină din Panciu (fugar) i-a adus la cunoştinţă părintelui iniţiativa de a reorganiza Mişcarea Legionară în zonă, pentru care avea nevoie de sprijin, dar acesta a refuzat să se implice. În martie 1949, prin fiica sa Gabriela, este înştiinţat că şeful legionar al jud. Râmnic doreşte să vorbească cu el. Întâlnirea nu a mai avut loc, deoarece şeful de la Râmnic a fost arestat.

La 25 aprilie 1949 părintele Ştefan este arestat de securitate. A fost inclus în lotul Comitetul Unic din Focşani, format din 15 persoane şi condus de preotul Enache Graur. Anchetat de la arestare până în noiembrie 1949, la dosar i s-au reţinut doar două declaraţii, date în 10 mai şi 9 iunie. Au fost arestate soţia Elena şi fiica cea mare Gabriela.

La 14 august 1950, prin sentinţa 663 a Tribunalului Militar Galaţi, era condamnat la 15 ani muncă silnică şi 5 ani degradare civică, pentru uneltire contra ordinii sociale şi favorizarea infractorului. A suferit în penitenciarele de la Galaţi (1950, 9 aprilie 1959), Jilava (1959), Aiud (1951, 1956, 1959) şi coloniile de muncă de la Valea Neagră (1950-1951), Peninsula (1951) şi Poarta Albă (1951).

Pentru diferite anchete a fost mutat la securitatea din Cluj (8-19 oct. 1952), penitenciarul Aiud (aprilie 1952, 26 septembrie 1952, 12 ianuarie 1956) şi Galaţi (12 aprilie 1959). A avut probleme cu sănătatea şi aşa precară, suferind de TBC pulmonar, pentru care la 6 feb. şi 14 nov. 1956, era internat la Aiud. Între 27 iulie 1961-17 martie 1962 a fost internat din nou cu diagnosticul TBC pulmonar. De la preotul Dimitrie Bejan, care l-a întâlnit pe părintele Marcu în Aiud, ne-a rămas un episod memorabil:

Dincolo, pe lădiţă îşi făcea rugăciunea preotul Ştefan Marcu, din munţii Vrancei. Andrei Ioan se apropie în vârful picioarelor, plecând de la mine şi-l lovi peste obraz: Ce-i cu semnele astea mistice? Nu ştii că sunt interzise? Vrei să fim pedepsiţi toţi pentru tine? Marcu, în picioare, îi răspunde senin: Loveşte-mă şi pe obrazul celălalt. Şi Iuda loveşte. Loviturile cad peste cap şi în coastă. Pe faţa lui Marcu apare roşul sângelui. Rezemat de stâlpul patului, primeşte sălbaticele loviri. Iuda urlă şi loveşte: Te învăţ eu trăire creştină! Martir te fac! Când Iuda se opreşte gâfâind, cu sudori pe frunte, Marcu, tăcut îşi face semnul crucii. Iuda se îndepărtează, mârâind sudălmi, cu tot calendarul ortodox („Viforniţa cea mare”, Bucureşti, 1996).

La 21 aprilie 1964, prin expirarea pedepsei, părintele Ştefan era eliberat din Aiud.

În urma condamnării, a suferit mult şi familia sa. La 16 feb. 1951, Biroul de Securitate răspundea că de aproximativ 3 luni soţia şi cei doi copii aflaţi în libertate s-au mutat în Focşani şi a fost dirijat un informator. După eliberare, a fost supravegheat cu o indiscreţie intenţionată: chemat foarte des la securitate, uneori numai pentru a fi compromis în faţa oamenilor. Dar, şi-a stăpânit duşmanii cu iubire şi jertfă, câştigându-le respectul. Unii dintre securişti şi-l alegeau duhovnic.

De la 1 oct. 1964 până la pensionare, 1 ian. 1975, a slujit la parohia Maluri, protoieria Focşani, Vrancea, fiind apreciat, respectat şi iubit de credincioşi. Este şi azi viu şi des pomenit de cei păstoriţi. A fost un duhovnic de excepţie, întorcând pe mulţi la credinţă. Medici, profesori, ingineri, avocaţi, procurori, creştinii de rând, îl căutau pentru sfaturi şi pentru puterea rugăciunii, prin care i-a salvat pe mulţi. A fost un ascet desăvârşit, un trăitor sincer al Evangheliei. În timpul Sfintei Liturghii avea lacrimi, chipul transfigurat, vocea răguşită, dar cu un simţ al melosului bizantin deosebit. Era un sfânt din icoană şi o voce din adânc, chip al blândeţii şi ocean de smerenie. A suferit chiar din partea unor colegi care, stăpâniţi de o ascunsă invidie, i-au interzis să slujească, făcându-l să se simtă un străin. A fost necruţător cu păcatul şi înţelegător cu păcătoşii.

În seara zilei de 28 septembrie 1989, pe când se întorcea de la piaţă, pe trecerea de pietoni din faţa scării blocului unde locuia, o maşină l-a lovit şi numai după câteva ore de chin şi-a dat sfârşitul în mâinile lui Dumnezeu. A fost un atentat pus la cale, încă o crimă a regimului criminal comunist, fiara din Apocalipsa cap. 13. Şoferul avea legături cu securitatea, iar partidul făcea frecvent verificări în blocul unde locuia. (v. Rost, iunie 2005; Silviu Ivan, Ionel Ene, „Jertfă în spaţiul mioritic”, Focşani, 2001)

Părintele Ştefan Marcu:

„Cine se pune în slujba binelui, adună puzderie de duşmani în jurul său. Aici satana îşi concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e bună şi sabia de la cingătoare, dar sabia spiritului e cea mai eficace împotriva răului. Nu suntem într-o extremă, suntem într-o permanenţă ce cade pe centrul preocupărilor umane. Fiţi atenţi şi înţelepţi în tot ce faceţi. Drumul prin hăţişul comunist e lung, mlaştina deznădejdii e la picioarele noastre. Nu vom învinge decât prin greul suferinţelor noastre. Dumnezeu să ne ajute!”.

Sursa:

“Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

Citiţi şi articolul:

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: