Bucovina Profundă

30 Noiembrie 2015

Ca o lacrimă de sânge… Funeraliile lui Corneliu Zelea Codreanu din 30 noiembrie 1940, film-document din arhivele germane

Ca o lacrimă de sânge…

Funeraliile lui Corneliu Zelea Codreanu din 30 noiembrie 1940, film-document din arhivele germane

sursa: buciumul

Gheorghe Racoveanu, teolog, jurnalist:

Corneliu Codreanu a transformat oameni: le-a îmbrăcat sufletul în haină de nuntă. A aşezat pe soclu onoarea ca virtute de sine stătătoare, a făcut din corectitudine şi din cinste sufletească condiţia primordială a vieţuirii împreună, iar din austeritatea moravurilor-blazonul luptătorilor lui. Iată cununa acestor virtuţi era credinţa în Iisus Hristos.

Aceste virtuţi el nu le-a predicat. Le-a dat trup. Iată de ce Neamul Românilor vede în el călăuza, capul, căpetenia, căpitanul său…, pricinitorul celei mai adânci revoluţii morale pe care a cunoascut-o poporul daco-român, de la creştinarea lui încoace. Între Mişcarea lui Corneliu Codreanu şi Biserica lui Hristos nu există cale deschisă conflictelor. Nu numai în ţara românească, ci nicăieri pe tot pământul străjuit de umbra Crucii, sămânţa Evangheliei n-a rodit atât de drept, atât de curat şi de falnic, precum în Casa la a cărui temelie s-a îngropat însuşi Căpitanul, creatorul ei.

Mişcarea Legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu este cea mai profoundă revoluţie spirituală de la încreştinare încoace. Prin adâncimea, capacitatea de mulare pe realitate şi perenitatea ei, revoluţia lui Corneliu Codreanu este valabilă pentru toate naţiunile care vor să pornească pe calea încreştinării efective. Cinstind ziua în care acest mare “pedagog spre Hristos” s-a născut, cinstim Naţia care l-a dat”. (Mişcarea Legionară şi Biserica, Pe cine au omorât, Ed. Armatoli,  Roma, 1973, p. 21, 40).

Mormântul căpitanului

 de Radu Gyr

De-aici’nainte, vremea se măsoară
cu trudnicile tale oseminte,
şi veacul care curge peste ţară
începe din cenusa ta fierbinte.

Mergi printre noi cu sfânta-ţi moarte vie,
ne tămâiezi cu marea ta tăcere…
Mormântul tău e numai înviere,
prin tine luminăm de veşnicie.

Prin tine bem, setoşi, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curăţit de zgură…
Izvor ne eşti şi cină şi zidire
şi patrafir şi cuminecătură…

Eşti azima pe care’n plâns o cere
inima noastră pururea flămândă.
Eşti drumul nostru către zări de miere,
eşti perna pentru tâmpla fumegândă…

Eşti ruga Ţării pentru biruinţă,
mistria noastră’n aur ferecată,
dalta de foc înfiptă în credinţă…
Mormântul tău e viaţa noastră toată.

Venim lângă ţărâna ta iubită,
şi umbra ta, prin smirnă şi balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfinţită
şi se preschimbă’n torţe şi în spade.

Cu duhul tău -mireasmă de grădină-
ne miruim, sub zâmbet de icoane.
Culegem din mormântul tău lumină
şi ne spălăm obrajii de prigoane.

Luăm un pumn de lut din groapa sfântă
şi-l punem pe vechi răni de închisoare;
şi rănile din noi tresar şi cântă,
se fac medalii si zâmbesc în soare…

Dar de-or veni, cândva, cu paşi uşarnici,
la groapa ta, mişeii şi viclenii,
şi se vor bate’n piept cu pumni făţarnici,
slăvind lumina sfintelor vedenii,

Mormântul tău, gemând, să se ridice
şi duhul tău, ţâşnind din veşnicie,
într’un năpraznic fulger să despice
pângăritoarea lor nimicnicie!

 

Făt-Frumos

de Tudor Arghezi

Unde-a plecat, cãlare, Făt-Frumos,
De nu se mai zăreşte nicăierea,
Oricât şi-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?

Munţii pustii, cu piscurile cată
Mâhniţi, din cer, în valea de granit,
Ca să-l mai vadă, cel puţin o dată,
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit.

Cântecul lui, de care ţara toată
Era învăluită ca-ntr-un vis,
De sta şi ochiul şoimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodată.

S-a rupt din codri, s-a pierdut din şes
Şi, goală ca de suflet, tristă, ţara
Nu mai găseşte parecă-nţeles.
De ce e ziuă şi se lasă seara.

Fluierul lui cânta şi-n cingătoare,
Şi zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori şi de fecioare,
Îl ascultau doinind pe înnoptate.

Se deşteptau cu doina lui în zori,
Se-ndrăgosteau la cântecele sale
Şi se simţeau logodnicii uşori
Şi mai frumoşi, călcând în iarba moale.

Împrietenit cu cerbii şi mistreţii
Şi nins cu fluturi jucători în cete,
Jivinele-l priveau ca nişte fete
Şi cu sfiala dulce-a tinereţii.

Unde-a plecat că n-are nimeni ştire
Fãtul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albaştri, plini ca de mărgele,
Şi cu sprinceana-n jurul lor subţire?

A coborât din munţi, pe stânci, călare,
Şi patru nopţi a scăpărat pământul,
De subt copitele nerăbdătoare
Ce s-au luptat cu cremenea şi vântul.

Şi luându-şi fluier, însă şi secure,
Şi arme grele, -n mâna lui uşoare,
Trecu, ca o săgeată prin pădure,
Şi ca un fulger purtãtor de soare.

El străbătu întreaga ţară,
Iar Dunărea nevrând să-i facă loc
O spintecă, sburdând, pe la mijloc
Cu pieptu-n unde şi cu coifu-afară

Şi s-ar fi zis că negrul armăsar,
Cu nările suflând la faţa apei,
Pe Dumnezeu îl duce, sau măcar,
Pe un trimis al lui Traian şi-al Papei.

Neamul ursuz din ţărmul de sub lună,
Neam trist, urât, şi hâd şi sângeros,
Ameninţase doinele lui Făt-Frumos,
Mândria lui şi voia lui cea bună.

Iar Făt-Frumos, oprindu-se din cânt
Simţi, din sânge, flăcări cã se-adună,
Şi-n glas, în vorbe, -n pâine şi pământ,
Dogoarea cerului străbună.

Şi o lumină nouă-n viaţa lui,
Şi o chemare din Tării şi noapte –
Şi-n toate glasul nu ştia al cui,
Şi un îndemn de semne şi de şoapte

Nemaiştiute, nemaiîncercate
Ce se iscau şi se topeau în salbe,
Că lua vãzduhul chipuri aripate
Şi se-ngroşau într-însul forţe albe.

Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, şi-o zare
Era ca o tipsie izbită de săgeţi.
Murmur de fier şi şuier de urale,
Într-o urzire crâncenă de vieţi,
De lănci împiedecate în zăbale.

Acum s-a dus duşmanul să-l răpuie:
Ori să-l înece-n sânge şi-n vâltoare,
Ori bezna lui zidită să descuie –
În stare şi de milă, dar şi de necruţare –

Cum va voi, căci vrednicul urmaş
Al lui Ştefan şi Ţepes împreună,
Ridică şi altare din stei pentru vrăjmaş,
Dar şi ţepoaie-nalte, cu proţăpirea bună.

Tu, Ţară, -aşteaptă cântecele iar
Să se strecoare-n ramuri liniştit,
Din răsăritul mare-n asfinţit,
De la hotar până-n hotar.

 

 

4 comentarii »

  1. „Poporul Român este distrus, ucis de fapt, prin emisiuni radio, TV şi filme.

    Mass Media tace şi distrage atenţia când suntem atacaţi pe la spate, distruge adevărul ca să nu ştim ce ni se întâmplă pentru a nu putea lua măsuri de apărare, învaţă pe români să caute adevărul în Mass Media, învaţă pe români să aştepte ca Mass Media să le prezinte conducătorii salvatori providenţiali. Prin mass media albul se prezintă drept negru, cei buni sunt prezentai drept rai şi invers, ce e bine este prezentat ca rău şi invers. Mass media învaţă poporul român ce să mănânce, ce să bea ca să se îmbolnăvească şi să moară să facă loc poporului care deţine Mass Media şi Statul Roman.

    Prin emisiuni radio, TV şi filme se abate atenţia de la atacurile asupra Poporului şi îndeamnă Poporul spre OBICEIURI AUTODISTRUCTIVE. Mass Media este instrumentul de oprimare, exploatare şi distrugere al Poporului Român.

    Cum ar fi viaţa dacă am putea fi siguri că informaţiile venite pe calea emisiunilor radio, TV şi filme sunt adevărate şi complete? Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată de la inventarea acestor mijloace de comunicare unidirecţională în masă. Faptul că Poporul Român nu înţelege nimic din realitate din informaţiile distribuite prin radio, TV şi filme nu este pentru că Poporul Român este prost dimpotrivă, oricât de deştept ar fi o persoană, orice combinaţie ar face cu informaţii false nu poate pricepe nimic. Mai mult, Poporul Român în infinita să încredere şi bunăvoinţă, nu poate concepe că poate să existe un grup uriaş de oameni care se ocupa cu înşelăciunea, furtul şi crima pentru că… nici un roman adevărat nu poate face aşa ceva.

    Cine ajunge să caute fie adevărul fie soluţiile fie ambele la emisiuni radio, TV şi filme, este deja mort.”
    […]

    Sursa: http://vremuritulburi.com/2015/11/30/traiasca-romania-mare/#comment-9627

    http://sindicatulcmd.blogspot.ro/2015/11/dezmembrarea-romaniei.html

    Apreciază

    Comentariu de Sluga netrebnica — 1 Decembrie 2015 @ 14:03 | Răspunde

  2. Off topic:
    Filmul Mitropolitului Ilarion Alfeev despre sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae

    Apreciază

    Comentariu de evtodiev — 3 Decembrie 2015 @ 13:45 | Răspunde

  3. […] Ca o lacrimă de sânge… Funeraliile lui Corneliu Zelea Codreanu din 30 noiembrie 1940, film-docum… […]

    Apreciază

    Pingback de Ultimul voievod sfânt al românilor Corneliu Codreanu | Bucovina Profundă — 13 Septembrie 2016 @ 23:17 | Răspunde

  4. […] Ca o lacrimă de sânge… Funeraliile lui Corneliu Zelea Codreanu din 30 noiembrie 1940, film-docum… […]

    Apreciază

    Pingback de Din Temniţele Memoriei: 29/30 noiembrie 1938. Cum a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu? | Bucovina Profundă — 1 Decembrie 2016 @ 22:49 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: