Bucovina Profundă

11 Februarie 2016

LEGEA JERTFEI ÎN TRĂIREA LEGIONARĂ de Faust Brădescu. Text important, mostră de teologie martirică, jertfa de sine ca lege de trăire interioară și lege practică de viață

Filed under: Faust Brădescu,Miscarea Legionara,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 04:39

006.1678.front_cu_antrelacuri_si_cruce - vinieta

Text important, mostră de teologie martirică, jertfa de sine ca lege de trăire interioară și lege practică de viață

LEGEA JERTFEI ÎN TRĂIREA LEGIONARĂ

de Faust Brădescu

din  LEGEA JERTFEI ÎN TRĂIREA LEGIONARĂ – Faust Brădescu, Biblioteca de documentare Dacia, nr.17, Editura CARPAȚII, Trajano Popesco, 1987, Madrid, Spania

Cuprins:

INTRODUCERE

CAUZELE REACTIUNII LEGIONARE

PROBLEMA ÎN GÂNDIREA LEGIONARĂ

SENSUL SPIRITULUI DE JERTFĂ

JERTFA ÎN GÂNDIREA LEGIONARĂ

LINIILE TEMEINICE ALE JERTFEI

CONSECINTE

ÎN CE CONSISTĂ ÎNTR’ADEVĂR “JERTFA”?

SCOPUL SACRIFICIULUI

ÎNCHEIERE

 

vinieta - 049.1688.Biblia

INTRODUCERE

Nimic nu poate înălta mai mult omul decât întelegerea rostului său în viată, întelegere dusă până la jertfa de sine. Întreaga istorie a lumii, în tot ce are ea mai frumos si mai sublim, se sprijină pe temeliile acestei întelepciuni. Răul, ura si teroarea domină mersul istoriei atât timp cât omul rămâne în afara propriei trăiri, înstrăinat sufleteste de propria-i misiune. De aceea sfortările tuturor ideologiilor negativiste sau ale organizatiilor dezagregatoare urmăresc desprinderea omului din sfera doctrinelor spiritualiste si a moralei religioase, concretizate într-o trăire interioară.

De ce oare? Pentru că aceste tendinte deschid calea unei viziuni metafizice a vietii, purtând individul spre cunoasterea altor aspecte ale existentei. Prin trăirea interioară omul se întregeste, se armonizează, îsi recapătă fateta sa divină. Mai mult chiar, realizează vigoarea si eficacitatea unei misiuni ce-i revine ca om si membru al natiunii sale.

“Răul vine de la suflet!” – a precizat Corneliu Codreanu, căci în suflet stau înscrise premisele structurii lăuntrice a omului. Dar tot în el sălăsluiesc si tendintele înăltătoare, ca o prezentă vie a dumnezeirii care ne încearcă. Prin cuget si vointă omul se determină, îsi alege calea vietii, ridicându-se din zgură sau prăbusindu-se în beznă.

Există multiple mijloace de determinare interioară care definesc omul în realitatea lui existentială, socială sau politică. Dar nu toate duc la depăsire si la stabilirea unui raport de intimă întelegere între OM, NATIUNE si CREATOR. Ori, toată armonia de care are nevoie orice societate, rezidă în această pătrundere a rosturilor ce ne înconjoară, ne frământă sau ne depăsesc.

Fiecare conceptie de viată se sprijină pe anumiti parametri psiho-spirituali care conditionează atmosfera în care se va forma si va evolua individul. Comportamentul uman nu este în definitiv, decât adaptarea omului la constantele dominante ale epocii. Adică, al culturii, sistemului socio-educativ, moralei sau dezmătului insidios care domină. Orice schimbare a stării de fapt –în bine sau în rău- depinde de doi factori a căror actiune trebuie să se manifeste simultan si convergent:

  1. Factorul imaginativ, omul de conceptie, prin mijlocirea căruia iau formă concretă noile linii de gândire si comportare. Linii ce vor căuta să impună schimbări de fond în om si societate.
  2. Factorul receptiv, omul de rând, a cărui sensibilitate, personalitate si vointă vor fi puse la grea încercare, pentru că asupra lui vor fi îndreptate toate eforturile exterioare si în el se va contura noua realitate de trăire.

În aceste conditii, totul revine la o constiintă a răspunderii fată de trinomul fundamental om-natiune-divinitate si o întelegere a efortului permanent în realizarea destinului personal. Ori, aici apare instabilitatea si slăbiciunea umană: inconsecventă fată de cei doi factori (răspundere si efort) indispensabili propriei impliniri.

Omul modern fuge de răspundere, pe care o consideră o povară. Preferă anonimatul si opiniile pre-digerate, lozinca stupidă si haosul multimilor iresponsabile. A gândi prin sine însusi, a lua o hotărâre si a o sustine cu tărie i se pare o solutie absurdă. Majoritătile îl fascinează si îl domină în spirit. “A FI”, pentru el, înseamnă “A FI CONFORM CU STAREA DE FAPT”, chiar dacă această stare o defineste o tiranie crudă, umilitoare, inumană… Fuga de răspundere întruchipează, pentru el, linia de conduită ideală si întelepciunea care îi evită “neplăcerile” inerente oricărui angajament fătis.

E o formă de filozofie existentială care a existat totdeauna în istoria lumii. Dar care, în epoca noastră, si sub influienta ideologiilor mistificante a luat proportii catastrofale, distrugând în individ vointa de realizare DINCOLO de vegetativ, păstrându-l în satisfacerea formelor elementare ale vietii.

Ca un corolar al acestei dezertări morale s-a împământenit si deprecierea efortului permanent, cauză a tuturor înăltărilor spirituale si sufletesti, izvor de sănătate fizică si de intense bucurii interioare. Omul modern trăieste în legea “efortului minim” care duce la lenevie, indiferentă, egoism, deschizându-i calea înselăciunii si a abuzurilor înjositoare.

Sub imboldul acestor două forme negative în existenta individului, perspectivele viitorului devin sumbre, purtătoare de incoerente reflexe si de compromisuri culpabile. E drumul necotit ce duce la decăderea societătilor.

CAUZELE REACTIUNII LEGIONARE

În România de după primul război mondial, aplecarea spre nerăspundere si delăsarea efortului permanent întru împlinirea rostuirilor omenesti, deveniseră o adevărată plagă natională. Societatea luneca vertiginos pe panta usurintelor si a nestatorniciei, imagini premergătoare prăbusirii iremediabile.

Reactiunea legionară la această stare de lucruri pornea dintr-o neliniste legitimă. Curătenia sufletească a Căpitanului si dragostea ce nutrea fată de soarta neamului românesc nu-i puteau permite să accepte o asemenea evolutie. Cu atât mai putin cu cât tendintele primejdioase amenintau să devină linie de conduită pentru tineret. Iar dacă generatiile deja trecute prin măcinătorul de suflete al pornirilor dăunătoare nu mai puteau fi smulse de sub influienta tendintei dominante, pasta moale a celor tineri mai putea fi călăuzită spre calea regăsirilor definitorii. Tineretul acesta neîntinat trebuia smuls din primejdia indiferentei si a facilitătii în existentă.

Usor de zis, greu de făcut!

Pe baza cărui criteriu, în numele cărui principiu, să poti frânge inertia suavă a efortului minim sau garantia tihnei în trăirea în ne-răspundere?

E adevărat, individul fuge de responsabilitate si strădanie atât timp cât nu le-a înteles sensul si importanta în desăvârsirea propriei existente si-n salvarea spirituală a neamului nostru.

Totul era deci, înainte de toate, o problemă de educatie, capabilă să modifice tendintele atrofiate ale mentalitătii negative. O educatie tridimensională: civică, intelectuală si sufletească, pentru a se atinge nu numai comportamentul social si politic al individului, dar si dimensiunile imponderabile, profunde, ale fiintei umane. Doar pornindu-se de la transformarea substratului interior se poate concepe înlocuirea anumitor tendinte nocive prin altele, benefice.

Ori, atât efortul constient, cât si răspunderea autentică cer interventia unei desprinderi din atmosfera existentă, o renuntare la beneficiul facilitătii. Facilitate care, numai în aparentă se prezintă ca forma superlativă a bucuriei. În realitate este o lunecare spre nepăsare, spre anularea propriilor caracteristici umane. Deci, o pierdere de substantă spirituală. Iar slăbirea acestei substante imponderabile –dar cu atât mai importantă în viata individului- duce la sfărâmarea procesului de înăltare, de îndumnezeire a creaturii umane. Omul se deslânează, devine o fiintă fără caracter, schimbătoare, egoistă, usor de mânuit de cei care stiu să-i flateze suficienta sau să-i scormonească slăbiciunile.

O stare atât de deplorabilă nu putea fi modificată decât printr-o măsură radicală, capabilă să-i micsoreze sau să-i pună în sah influenta nefericită, prin contrast definitoriu si măretie ideală. În Miscarea Legionară această măsură radicală s-a cristalizat în SPIRITUL DE SACRIFICIU, adică a modificării interioare prin mijlocirea “renuntării”, a actului de renuntare. Pentru că, orice renuntare voluntară la o bucurie sau un beneficiu constituie un sacrificiu. De unde corolarul deductiv: renuntarea e singura cale a depăsirii, iar depăsirea e cărarea înăltării, deci a mântuirii.

PROBLEMA ÎN GÂNDIREA LEGIONARĂ

Deschiderea în clasificarea sarificiilor este extrem de întinsă. Totul, chiar si cel mai neînsemnat pas voit spre renuntare poate fi considerat un sacrificiu, deci mijloc de educatie si transformare.

Din nefericire, renuntarea la ceva, acceptarea unui sacrificiu, n-o poate face oricine. Si cu atât mai putin în epoca noastră atât de izbită de aplecările materialiste, supusă egoismului si frământată moraliceste. Numai un om pătruns de importanta răspunderii în viata personală, socială, politică si profesională, îsi poate îndrepta spiritul si cugetul spre depăsirea vremelniciilor în care trăim.

Aceasta a fost acceptia solară a gândirii căpitănesti în transformarea omului: de la notiunea de răspundere, ca termen de bază si ideea de renuntare, ca gest specific al omului constient, s-a ajuns la ACTUL DE SACRIFICIU, ca fundament doctrinar al trăirii.

În conceptia legionară, acesti trei termeni sunt strâns uniti, întregindu-se reciproc. Sacrificiul legionar este o întelegere totală, directă si permanentă a răspunderii ce-o are individul ca fiintă umană în procesul lui de definire personală precum si-n contextul socio-isoric al neamului căruia apartine. Întelegerea intelectuală a “răspunderii” –deja un început de sacrificiu, pentru că e rezultatul unui act de vointă si reflectie care cere decizie personală- nu depăseste faza enuntării DACĂ nu se cristalizează într-un act de renuntare.

O asemenea trecere evolutivă de la nerăspundere si indiferentă la integrarea constientă a actului de sacrificiu, nu-i posibilă fără prezenta vie a unei convingeri interioare. Pentru a modifica o esentă este nevoie să crezi în ceva, să crezi în ceea ce faci. Aici intervine educatia sustinută, exemplificată. Spiritul de jertfă e linie de culme în Miscarea Legionară deoarece doctrina ei, acceptarea ei, este înainte de toate ACT DE CREDINTĂ.

A crede în importanta actului de sacrificiu, a-i fi fidel până la dăruirea de sine, înseamnă a depăsi linia conformismului dominant, înseamnă a se depăsi pe sine însusi. Cine nu crede în măretia acestei forme de trecere dincolo de pragul conventional si împământenit, nu va fi capabil să înteleagă sensul uman si national al transformării în adâncime ce i se cere.

Nu-i vorbă-n vânt zicala “credinta răstoarnă muntii!”.

Credinta în adevărurile ascunse ale doctrinei legionare duce la acest spirit de jertfă capabil să răstoarne muntii de defecte si slăbiciuni ce zac în noi, să frângă temeri, neîncrederi si lasităti, ce apasă greu în balanta existentei umane. Cine a înteles finalitatea spiritului de jertfă în educatia si înăltarea omului a înteles geniul Miscării Legionare. Geniu are trece dincolo de simpla învtătură morală sau civică, pentru a stinge substratul spiritual.

SENSUL SPIRITULUI DE JERTFĂ

În Legiune, individul nu este împins cu de-a sila să sacrifice sau să se sacrifice. N-ar avea niciun sens o asemenea tendintă. Restrângerea sau sufocarea libertătii interioare de întelegere si decizie ar duce la dezintegrarea întregului concept.

E adevărat, când se vorbeste în termeni comuni de “sacrificiu”, oricine e tentat să creadă că este vorba de “sacrificiul vietii”. EROARE FUNDAMENTALĂ în ceea ce priveste continutul conceptiei legionare! Sacrificiul suprem nu este decât o posibilitate de împlinire, pe care legionarul o acceptă ca o consecintă a propriei împliniri.

Acceptarea acestui act este o înrâurire a întregii sale credinte în conceptia legionară. Deci, “sacrificiul suprem” nu-i decât ultima formă –si cea mai înăltătoare- aceea care încoronează un întreg proces interior de formatie spirituală.

Există foarte multi indivizi curajosi,gata oricând să-si expună viata într-o încăierare în care forta brută, fizică, are întâietate. E o chestiune de natură si de temperament. Dar nu-i nicidecum vorba de o fortă da sacrificiu constientă, în care să apară un sens al răspunderii sau, cel putin, umbra unei finalităti de ordin superior. Nu-i vorba decât de un instinct si-o revărsare excesivă de energie. Dacă individul piere în această încăierare nu poate fi vorba de un sacrificiu al vietii, ci numai de pierderea unei vieti.

Forta de sacrificiu este gândită si simtită în adâncul fiintei ca o necesitate de ordin superior. Înaltă omul, dându-i o dimensiune unică, rânduită pe verticala vietii. Este o simtire si o manifestare continuă, rezultat al unei încercări de depăsire, al unei sfortări de integrare într-un alt mod de a interpreta existenta.

Individul o poate resimti si spontan, în anumite momente, ca o izbucnire din adâncuri care-l împinge spre actul de depăsire de sine aproape fără voie. E cazul unui eroism, al unei luări de atitudine, de renuntare sau de opinie. Într-un cuvânt, act de dominare a tendintelor care înlăntuie omul în egoism si lasitate. Dar aceste cazuri nu sunt linia obisnuită a comportamentului uman.

În genere, individul are slăbiciuni cumplite, aplecări nedemne si lipsuri interioare ce-l mână spre egocentrism, indiferentă si lipsă de curaj. Sacrificiul, sub orice formă, îi apare ca o impunere sau ca o încălcare a libertătii. Pentru acest tip de om, jertfa –ca notiune ideală- înseamnă ceea ce altii pot face pentru el.

Victimă a unei evolutii civice si morale cu totul deformată, individul îsi trăieste viata în afara propriei misiuni si înăltări. Lipsa unei educatii potrivite, imensitatea golului moral ce-l înconjoară si infinitatea de exemple rele ce-i stau la dispozitie, îl împiedică să-si înteleagă rostul în lume si felul de a fi om întreg.

Ori, numai prin educatia ce-si impune zi de zi, clipă de clipă, omul se ridică pe scara unor virtuti si valori neîntelese înainte. Prin acest efort neînsemnat, dar permanent, omul se smulge din carapacea deprinderilor dominante, făurindu-si o nouă linie de conduită. Fiecare mic sacrificiu ce-si impune în obligatiile zilnice provoacă în el stratificarea progresivă a unor norme sau principii ce-l diferentiază de altii.

Greutatea de a urma această cale pare imensă, deoarece gestul calificatoriu nu este impunere venită din afară, ci auto-impunere, în care judecarea faptului, acceptarea si executarea lui sunt de natură pur personală. Încetul cu încetul, aceste actiuni neconformiste sau diferite de ale celorlalti, devin obicei într-o primă fază. Apoi, prin repetare si reflectie asupra importantei lor în viată, devin formă constientă de comportament, atitudine permanentă în luarea si îndeplinirea deciziilor.

Sacrificiul, ca termen fundamental de desăvârsire si înăltare, a căpătat în epoca ce trăim, o nuantă peiorativă. A evoca ideea de jertfă drept o necesitate transcedentală în structura individului, apare ca o utopie. Sau, cel putin, ca o deviere de la linia materialistă si egocentrică a comportamentului modern.

Trăim o periodă de stagnare morală si spirituală, dusă la paroxism de ideologiile socio-marxiste. Îndemnul către depăsirea interioară a devenit o raritate. Orice efort în acest sens e luat în derâdere si considerat ca o infirmitate. În conceptia socio-morală a epocii, efortul trebuie purtat spre neserios si de prisos. Pare de necrezut, dar aceasta-i panta vremii… Individul este împins spre acceptarea formelor cele mai josnice si antiumane. Se poate afirma că-i sunt permanent sugerate lasitatea, conformismul, ireponsabilitatea, trădarea, aroganta, delăsarea efortului creator… toate tendinte care nu pot stabili olinie de conduită armonică si cu atât mai putin capabile de a înălta. Toate duc la o nivelare în indiferentă si-n comportament miselesc, stare premergătoare prăbusirii interioare.

Egalitarismul si conformismul sunt forme de denegare a fortei de sacrificiu si deci, a ridicării omului din promiscuitatea turmei. În asa zisa “egalitate” –termen absurd în existenta socială si profesională- individul neevoluat si incapabil, îsi găseste scuza cea mare pentru a azvârli la gunoi reflectia, efortul si răspunderea. Adică, exact valorile necontestate ale înăltării în spirit.

Iar atât reusita cât si înăltarea nu se pot realiza decât sub formă de sacrificiu necurmat, acesta este considerat nociv si anti-social. Realitatea apare limpede: domneste linia usurintei, linia actului banal si tern, care mentine individul pe pozitia unei uniformităti fără viitor.

Scoaterea individului din sfera depăsirii –deci, a sacrificiului- îl condamnă la sterilitate necreatoare, egoism social si decădere interioară. Omul pierde gustul lucrului făcut cum trebuie, mândria desăvârsirii si sentimentul progresului spre un mai bine. Incapabil de a se defini, deoarece continuu sub apăsarea tendintelor egalitariste, individul se zbate să-si găsească rostul într-o lume de cosmar, insnesibilă fată de legea naturală a diferentelor caracteriale, a capacitătii intelectuale, a talentelor. Ori, nu există fenomen de depăsire (cum este cazul sacrificiului) fără corolarul statornic si semnificativ al notiunii de sacrificiu. Relatia este evidentă, dar în lumea de azi, a nega evidenta nu mai pare de neconceput.

JERTFA ÎN GÂNDIREA LEGIONARĂ

În conceptia Miscării Legionare, sacrificiul este forma superioară a constiintei de sine. Este întelegerea plenară a stării de membru a unei comunităti ce tinde spre o realizare atât istorică cât si spirituală. Prin forta de jertfă omul se defineste fată de neamul său si fată de sine însusi. Capătă o nouă dimensiune care-l ridică dincolo de comun.

Insul ajuns la acest stadiu priveste prezentul si viitorul printr-o prismă care-l îndepărtează de egoism si indiferentă. Pentru el, totul în viată are un rost, după cum si prezenta sa ca fiintă are un scop. De aceea actul său de sacrificiu nu-i mai apare ca o pedeapsă, ci ca o împlinire.

E adevărat, în realitatea vietii nu oricine poate accepta cu usurintă ideea de sacrificiu. Fie acest sacrificiu actul cel mai simplu si indispensabil propriilor sale obligatii profesionale. Multi indivizi nu înteleg să-si execute functia constiincios si corect. Ori, un asfel de…sacrificiu face parte din obligatiile primare ale oricărui individ. Ce să mai vorbim de alte feluri de sacrificii care cer cu adevărat o decizie majoră si-o luare de pozitie netă!… Ceea ce nu înseamnă că omul nu se poate modifica în esentă! Chiar cel mai egoist si fricos, cel mai indiferent sau refractar, îsi poate corecta deficientele, aptitudinile si atitudinile printr-un efort sustinut.

În gândirea legionară forta de sacrificiu este, înainte de toate, o întelegere. Faptul nu este suficient. Ideea de sacrificiu nu poate rămâne o simplă apoteoză conceptuală. Ea trebuie tradusă în act si transformată în constantă de trăire. Ceea ce impune o răstălmăcire a valorilor negative dominante printr-o interventie constantă a cugetului. Ori, cugetul este nu numai gândire, ci si simtire, intuitie, constiintă. Adică acele virtuti care pun pe om în contact cu sine însusi.

Pentru aceasta, sacrificiul în conceptia legionară nu este o simplă temă ideologică, supusă discutiilor si interpretărilor. Nu este vorba de o posibilitate, ci de o îndatorire. Legionarul tinde în mod permanent spre această trăire profundă care-l ridică deasupra mediocritătii înconjurătoare. E punctul care-l defineste si-n acelasi timp îl diferentiază în mijlocul celorlalti.

Recunoastem, sacrificiul ca formă de împlinire si depăsire este greu de acceptat si de sustinut într-o lume întemeiată pe principii contrare. Dar tocmai de aceea fenomenul legionar constituie o renastere unică în felul ei. Plasându-se în pozitie antipodică tendintelor dominante, respingând lasitatea si compromisul acomodator, ridicând la nivel de virtute salvatoare forta dăruirii de sine, doctrina legionară a deschis un orizont nou în problematica socio-politică a epocii.

În această restructurare intimă a individului nu poate fi vorba de subterfugii sau eschive. Incapacitatea sau insuficienta de adaptare apar, în mod inevitabil, din primul moment. Atingerea scopului, adică intrarea pe făgasul sacrificiului este rezultatul unui proces intim de regăsire. Pentru desăvârsirea acestui proces se cere vointă, dragoste, demnitate; si, uneori, un timp îndelungat.

Vointă pentru ca individul să se înfrângă pe sine însusi, respingând odată pentru totdeauna egoismul, teama si mimetismul politic, atitudini care-l înjosesc si-l smulg din atmosfera propriei sale meniri.

Dragostea pentru a întelege măretia si finalitatea jertfei ca gest iesit din comun ce-l mână spre desăvârsirea unui scop de valoare si înemnătate ultra-individuală.

Demnitatea pentru a nu cădea în excesul trufiei si a se considera fie deasupra tuturor, fie invulnerabil.

Aceste trei puncte sunt de neînlocuit pentru transformarea individului într-un om deosebit, într-un legionar. Numai astfel se poate întelege importanta “jertfei de sine” în Miscarea Legionară si raportul care s-a cristalizat între acest act constient si structura omului legionar.

LINIILE TEMEINICE ALE JERTFEI

În Miscarea Legionară sacrificiul nu este privit ca o sarcină pe care individul trebuie s-o suporte pentru a se mentine la nivelul cerut. În viata sa publică si socială, precum si în trăirea sa intimă, jertfa este pentru legionar o necesitate de existentă si de perfectionare. Fără întelegerea profundă a acestei obligatii permanente, legionarul nu se poate împlini; si nici măcar realiza ca membru al organizatiei.

Totul este o chestiune de concept filozofic si de viziune socio-politică. În Legiune nu se recrutează “membrii votanti” sau clientelă electorală legată ombilical de interese particulare sau alte matrapazlâcuri. Miscarea Legionară caută oameni de credintă, gata să renunte la egoisme si dorinte perverse, oameni capabili să servească o cauză. O cauză care ne depăseste pe toti, dar prin realizarea căreia se urmăreste transformarea societătii si binele natiunii.

În acest scop, Legiunea cere curătenie sufletească, fortă de muncă, încredere în doctrina expusă, efort de adaptare la norme grele de conduită, disciplină. Numai asfel se poate spera într-o modificare substantială a societătii, printr-o modificare profundă a omului.

Scop ambitios, fără îndoială, dar perfect realizabil DACĂ se va putea impune individului o nouă întelegere a existentei si un nou comportament în viata socială. Întelegerea priveste scopul final al individului ca membru al societătii –comportamentul priveste calea de acces a fiecăruia.

Amândouă notiunile întrevăd o schimbare adâncă a mentalitătii actuale, adică a felului de a judeca libertatea, relatiile umane, morala, etica, aproapele, viitorul national si omul în sine. În acest scop, întelegerea ca atitudine cere sacrificarea rutinei curente, a nepăsării, a compromisurilor, a usurintei, a conformismului, a urei… iar comportamentul ca gest cere adaptarea individului la niste norme care-l depăsesc si-i par, la prima vedere, inutile si apăsătoare.

În acest caz asistăm la înfruntarea a două tendinte:

Judecata individului –ca om- poate părea logică, în conformitate cu ceea ce i-a fost dat să stie, să vadă, să aprecieze. Iesirea din acest mediu si adoptarea gândirii legionare, îl poate face să creadă că, în raport cu ceilalti, va apărea ca un neadaptat, un incapabil, un om inferior fată de cei multi.

Judecata lui –ca legionar- îi dechide calea adevărului si-a mândriei de altfel. În realitate, pozitia lui devine de neînfrânt, un exemplu plin de posibilităti, care impune respect. Odată intrat în sânul Legiunii, individul stie că lupta lui începe. Că nu se va realiza atâta timp cât nu-si va lua răspunderea personală a actelor sale. În această răstălmăcire interioară se află toată problema omului; dar mai ales a omului modern, deja intrat pe panta dezagregării morale si spirituale. Acceptarea răspunderii constituie deja o atitudine jetfelnică, cu atât mai grea cu cât individul va încerca să se realizeze mai adânc, mai integral.

Sacrificiul ca element al vietii poate fi gest spontan, aproape nevoit. Un moment exceptional, o cicumstantă încărcată de emotivitate si omul trece pragul gestului unic. Natural că e vorba totdeauna de dăruire în favoarea cuiva sau a societătii, printr-un gest iesit din comun.

Aceste tipuri de sacrificiu sunt destul de numeroase în viata societătii. Totusi, nu sunt nici decisive si nici edificatoare în determinarea sensului pe care-l întrevede Miscarea Legionară. Tot ce dovedesc e că OMUL, ca fiintă cugetătoare si de sensibilitate morală, ce poartă în el valorile specifice înăltării si transformării esentiale. E proba inconfundabilă a unui fond spiritual, acoperit de zgura unei educatii desprinsă de miezul trăirii în adevăr.

Miscarea Legionară vede cu totul altfel acest fenomen al jertfei. În doctrina sa actul depăseste propria-i materialitate. Devine gest metafizic!

Trecută prin prisma legionară, jertfa este si trebuie să rămână o continuitate de concept, de vointă si de executie. Spontaneitatea întâlnită în diversele forme de sacrificiu este numai un act reflex: în acest caz, circumstantele provoacă actul de jertfire spontan. Pe când, continuitatea, ca element definitoriu, însemnează trăirea neîntreruptă în gândul jertfei. De altfel nu este vorba de o aplecare morbidă, ci de o simplă pregătire interioară “pentru cazul când…”. Omul legionar trebuie să cunoască si să-si trăiască misiunea. Prezenta lui în existentă este actiune si spontaneitate. Dar spiritul, este întelegere si dăruire. În aceasta consistă fondul marilor rupturi, care-l poartă dincolo de vegetativ, egoism si lasitate.

Această pregătire continuă, această permanentă vigilentă asupra stării lui interioare, acest elan dezinteresat, dau nastere la o structură psihică afară din comun. E o stare de inefabilă întelegere a unui sens uman de mult căzut în uitare în civilizatiile dezlipite de scopul divin al omului. Noua structură întrevăzută si pusă în practică de doctrina legionară tine individul într-o stare de permanentă luciditate fată de rolul si felul său de a se manifesta în societate.

Transformarea are loc cu încetul, printr-o educatie dusă în acest sens. Dusă fără întrerupere în atmosfera întelegătoare a Cuibului si-n cadrul larg al educatiei generale. Totusi, nici una din aceste două căi nu poate înlocui total pe cealaltă. Fiecare aduce contributia sa specifică în strunguirea sufletului uman. Educatia generală sprijinită pe preceptele legionare, pregăteste cetăteanul, scotându-l din uzantele multiseculare. Educatia în cuib pregăteste elita viitorului, modificând în adâncime elementele cele mai valabile si promitătoare.

Rezultatele acestui efort exterior, de natură pur scolară, ar putea fi însă minime, dacă n-ar interveni în paralel, trei elemente temeinice:

  1. În primul rând, continua explicare teoretică a fenomenului legionar, cu toate implicatiile si exceptionalele rezultate ce-i sunt proprii.

În Miscarea Legionară nu este niciodată vorba de vreo impunere autoritară sau violentă, ci numai de persuasiune si de întelegere introspectivă a unui adevăr. Individul trebuie să stie de ce se încearcă o astfel de înrâurire asupra sa, de ce i se impun eforturi si sacrificii, de ce rezultatele sunt anevoioase si cer timp.

  1. În al doilea rând, exemplul permanent al educatorilor si al celor trecuti deja prin scoala legionară.

Masele sunt oricând gata să urmeze preceptele unei doctrine dacă cei ce-o propovăduiesc dau dovada credintei si exemplul faptei. De aceea, în viata legionară, gradul, functia si vechimea impun răspunderi din ce în ce mai mari. Iar pilda lor permanentă devine învătătură si model de trăire. Nici un nou legionar nu se poate sustrage acestei înrâuriri necurmate, ce-i deschide orizonturi nebănuite.

  1. În al treilea rând este vorba de auto-educatia intimă a fiecăruia. De altfel, această auto-educatie permanentă constituie ESENTA METAMORFOZEI UMANE si-a procesului revolutionar legionar.

Nici o modificare durabilă nu poate avea loc atât timp cât OMUL nu ia parte la experienta fenomenului legionar în intentia de a întelege, a asimila si a-si impune PRIN EL ÎNSUSI noua linie de conduită. Cel ce vrea să devină legionar si bun român nu asimilează calitătile necesare fără permanenta vointei de realizare si de ducere la bun sfârsit a normelor legionare.

E sarcina cea mai delicată pe care-o întâmpină omul în sfortarea sa pe drumul înăltării si-al schimbării de mentalitate. Dar e si cea mai înăltătoare fiindcă răspunderea e o luptă cu sine însusi, iar decizia este o încoronare a liniei ce si-a impus.

CONSECINTE

Ca atare, realizarea fortei de sacrificiu, adică a unei stări permanente de veghe –în care jertfa nu este o problemă zguduitoare, ci o normalitate de comportament- atrage după sine o serie întreagă de atitudini binefăcătoare individului si societătii.

  1. a) O disciplină naturală, consimtită. Fluctuatiile circumstantiale, micile tulburări caracteristice ciclurilor economice, neîncetatele amenintări politice sau de război, nu mai au nici o influentă nefastă asupra celui pătruns de forta sacrificiului. În orice circumstantă el este disciplinat, ordonat, prevăzător, plin de încredere.
  2. b) O corectitudine nezdruncinată în actiuni. Pătruns de respect fată de ceea ce reprezintă el, ca individ “initiat”, legionarul se comportă corect în tot ceea ce întreprinde si fată de oricine.
  3. c) Un echilibru psihic permanent îl pune într-o pozitie de liniste sufletească extrem de favorabilă pentru echilibrul întregii societăti. În sufletul lui de legionar nu mai există nedumeriri sau dezbateri furtunoase pentru a-si motiva interesele personale, pretentiile, potentialitătile latente.
  4. d) O capacitate netăgăduită de răspundere, care-l ridică în ochii întregii comunităti nationale. Legionarul ajuns la stadiul dominării fortei de sacrificiu, capătă o virtute care-l diferentiază total de imensa majoritate a celorlalti. Această capacitate de răspundere în viată îi asigură viziunea corectă a lucrurilor, a posibilitătilor si a drepturilor în calitate de cetătean al Statului si de membru al comunitătii nationale.

În Miscarea Legionară ideea fortei de sacrificiu a luat un loc de frunte ca element educativ al maselor, dar si ca element de realizare inividuală. Ca atare a devenit formă indispensabilă întru aparitia “omului nou”. Nu există om nou legionar fără prezenta, în structura lui psihică, a acestei trăsături specifice.

Neputinta de a asimila această virtute sau subtila ei îndepărtare din comportamentul unui legionar, provoacă o discordantă, o lipsă de identitate între individ si doctrină. Paradoxul nu poate dăinui la infinit. Cu timpul individul, neputându-se conforma normelor, se desprinde si dispare în masa celor neputinciosi si fără viitor.

OMUL NOU, asa cum e văzut si idealizat în doctrina legionară, e, poate, o imposibilitate ontologică. Ceea ce nu împiedică să fie o necesitate întru modifiarea omului actual. Stabilirea unui tip de om, spre care să tindă aspiratiile celor de azi, nu poate fi decât binefăcătoare pentru omul de mâine. Efortul de apropiere de forma ideală ajută substantial aparitia unor forme intermendiare exceptionale, perfectionate, mai autentice si mai ridicate pe scara valorilor.

De aceea, indivizii incapabili să asimileze normele esentiale de transformare interioară si să se pătrundă de măretia acestei asimilări, nu pot rezista în sânul Miscării. Mai curând sau mai târziu se simt atrasi de formele banale ale vietii, pierd gustul de luptă pentru modificarea defectelor personale si renuntă la orice formă de sacrificiu. Revin progresiv pe făgasul compromisurilor, înfundându-se în nevoia de a-si explica comportamentul cu toate armele dialectice ale neputintei de sine.

Din această cauză, lupta ce se duce între întelegerea si acceptarea totală a “sacrificiului” este, în doctrina legionară, o luptă decisivă si primordială. Capacitatea de sacrificiu este emblema personalitătii legionare. Prin ea ne diferentiem si ne ridicăm deasupra celorlalti, oricare ar fi ei, deoarece în cugetul nostru nu e vorba de o simplă perspectivă, ci de o permanentă. Prin ea ne ridicăm în spirit si în faptă, în orice circumstantă istorică, politică sau umană ne-am găsi.

Capacitatea de jertfă ne califică, dar ne si răsplăteste. Ea ne dă putere de rezistentă atunci când muscă din noi prigoanele sau calomniile. Ea ne dă de asemenea mândria misiunii atunci când, în ciuda soartei, continuăm să luptăm, să suferim, să sperăm. Sub semnul sacrificiului statornic, Miscarea Legionară se mentine vie, combativă, neînfricată si de neînfrânt, într-o epocă plină de toate relele pământului si-n care coalitia dusmanilor izbeste în noi necontenit si fără milă.

ÎN CE CONSISTĂ ÎNTR’ADEVĂR “JERTFA”?

Definirea ei este cu atât mai necesară cu cât multi confundă “jertfa” cu “moartea”, ajungând să privească apropierea de Miscare ca o intrare pe făgasul mortii. Ceea ce este neadevărat si absurd.

Nu trebuie trecut cu vederea că varietatea formelor de “a se jertfi” pentru neam si binele comunitătii nationale este infinită. Deja faptul acceptării doctrinei legionare si intrarea în rândurile organizatiei militante sunt o formă de sacrificiu. Prin acest act se renuntă la o viată tihnită, fără necazuri, pentru a se accepta o existentă vesnic răscolită de amenintări si suferinte, probleme de constiintă, de atitudini curajoase, de decizii dincolo de obisnuit.

Insul devenit legionar trebuie să stie că s-a marcat cu fierul rosu pentru totdeauna în ochii unui număr respectabil de categorii politice, profesionale si sociale. Din această clipă va reprezenta pentru acestia omul care-i depăseste, care le arată o cale nouă, care nu mai permite minciuna, înselătoria, compromisurile, indisciplina, trădarea…

Prin intrarea în rândurile legionare, individul a rupt cu trecutul si cu tot ce reprezintă mentalitatea veche sub toate formele. Această rupere constiue prima mare jertfă a aceluia ce îmbrătisează crezul legionar. Numai că ura si calomnia îl vor urmări mereu, oriunde se va găsi si oriunde se va manifesta. Alegerea făcută îi dschide, în schimb, perspectiva bucuriei de a lupta pentru o cauză justă, plasată la antipodul uzantelor împământenite si nocive.

Din această alegere decurge mândria de a încerca propria-i schimbare interioară, de a deveni un element ales si activ al natiunii sale, în slujba căreia se va afla angajat pentru totdeauna. Faptul îl smulge din atmosfera lumii vechi, din mentalitatea lipsită de scrupule a diferitelor oculte care-l pândesc pentru a-l atrage de partea lor, totdeauna contrară aspiratiilor comunitătii nationale. Intrarea în Legiune, într-un cuvânt, smulge individul din ghiarele decăderii morale care-l paste la tot pasul.

Din cauza acestei schimbări radicale în viata omului, intrarea în Legiune este primul si NU cel mai neînsemnat sacrificiu. E just, în virtutea entuziasmului initial, nici un nou venit n-a simtit apăsarea acestei alegeri. Consecintele vin mai târziu, când dusmanii vor găsi momentul prielnic să lovească în cel ce nu s-a lăsat prins de promisiunile si perspectivele unei colaborări cu ei. Atunci, de-abia, noul venit va trece poate unul din marile examene ale fortei sale de jertfă.

Între timp însă, noul venit a prins chiag si-a început să experimenteze marea bucurie a transformării interioare. Ucenicia lui în acceptarea jertfei e plină de acte de vointă: disciplină în gândire, atitudine si comportament -cotizatii si contributii diverse fără de care Legiunea nu poate actiona- modificări în limbaj, îmbrăcăminte si obiceiuri –activitate continuă pe tărâm românesc si legionar, etc.

Toate aceste acte si obligatii (care constituie gestul de încadrare al noului venit în mijlocul nostru) nu sunt altceva decât JERTFE CONSIMTITE. Prin ele legionarul îsi începe Scoala Legiunii si Scoala fortei de sacrificiu, care-i vor fi de-a pururi linie de conduită.

Prin Scoala legionară omul se pregăteste social si uman. Prin Scoala sacrificiului se pregăteste sufleteste pentru a fi apt în momentele grele ce-l vor întâmpina cândva, să răspundă cu demnitate si curaj. FĂRĂ CONVERGENTA PERMANENTĂ A CELOR DOUĂ EXPERIENTE, NIMENI NU POATE DEVENI UN LEGIONAR PERFECT. Cine nu s-a pătruns de importanta lor si nu le aplică întocmai nu este decât o spoială de luptător.

SCOPUL SACRIFICIULUI

În Miscarea Legionară sentimentul sacrificiului ca gest calificator, manifestat sub o formă oarecare mai mult sau mai putin vizibilă, este permanent. Omul legionar nu face niciodată caz, nu se făleste cu el; în schimb, îl aplică cu convingere. Garda de Fier nu trăieste decât din sacrificiile necurmate ale membrilor săi, constienti de conduita ce-au adoptat odată pentru totdeauna.

Răsplata sau gândul profitului n-au fost niciodată o atractie sau o promisiune în Legiune. Au fost, bine-nteles, si legionari răsplătiti. Dar această răsplată le-a fost acordată pentru fapte mărete, având la temelie jertfa si fără ca vreunul s-o fi cerut sau sperat.

În lumea legionară nu se cere, ci se dă.

Se dă din plin din tot ce avem: efort, timp, contributii materiale, viată…deoarece misiunea noastră depăseste efemerul si prezentul. Legionarii trăiesc si jertfesc pentru un viitor ce priveste întreaga natiune. Această finalitate umbreste total scopurile personale, interesele particulare, trecând pe primul plan permanenta existentială si trăirea spirituală a neamului. Privită din această perspectivă, misiunea legionară devine înăltare, iar sacrificiul ce i se cere fiecăruia o sublimare a propriului său destin de luptător.

Bineînteles, cel mai mare sacrificiu pentru fiinta umană este dăruirea vietii. Omul comun, care n-a aprofundat niciodată importanta gestului suprem pentru împlinirea lui ca “fărâmă” din divinul ce zace în noi, fuge cu disperare din fata acestui “terminus”, care-l înspăimântă.

Legionarul, din contră, trăieste fenomenul dăruirii, pentru că întreaga lui existentă în Miscare este o permanentă dăruire. Prin educatie si auto-impunere, legionarul ajunge să înteleagă –sau cel putin să intuiască- măretia acestui gest. Dacă-l acceptă fără murmur e pentru că idealul ce serveste prin mijlocirea Miscării Legionare, îi apare mai înalt decât orice i-ar putea promite viata si egoismul uman.

Dar până la acceptarea acestei extreme, el are de întâmpinat o seamă întreagă de atitudini si renuntări, pe care nu oricine le poate accepta cu seninătate. De aceea, sacrificiul vietii –dacă faptul ajunge să se întâmple- nu este decât o încoronare a trăirii legionare în spiritul de jertfă.

Pe această linie a sacrificiului permanent, legionarul trebuie să fie mai bun, mai întelegător, mai darnic ca altii. El trebuie să-si înfrângă orgoliul si aplecările. Trebuie să stie să ierte renuntând la o mie si unu de lucruri pe care moravurile deformate ale epocii le pun la dispozitia individului pentru a-l vicia si domina cu mai multă usurintă. Într-un cuvânt el trebuie să fie, în orice împrejurare si oriunde, EXACT CONTRARIUL TIPULUI DE OM CE DOMINĂ SCENA POLITICĂ SI SOCIALĂ A EPOCII.

Ideea de sacrificiu permanent nu este o formulă în vânt sau o “stupizenie” asa cum o consideră majoritatea indivizilor de azi. Sacrificiul în sine urmăreste ceva, deoarece poartă în el suflul marilor întelegeri; are un scop măret, deoarece este gestul omului care se vede dincolo de realizarea zilnică. Prin el omul realizează că propria-i viată capătă o altă dimensiune si o altă finalitate. Idealizarea gestului îl poartă spre idealizarea propriei atitudini în raport cu mediul înconjurător. Jertfa îi pare o înăltare, deoarece numai fapta total dezinteresată duce spre depăsire.

De ce oare Miscarea Legionară a ridicat acest “gest” la rang de principiu de neînlocuit în doctrina omului nou?

Ceea ce urmăreste Legiunea prin ridicarea capacitătii de luptă la rang de concept determinant în conceptia nouă a trăirii este încercarea de a restructura interiorul spiritual al individului. În special, vrerea de a modifica tendinta generalizată a “nepăsării” si a “egoismului”, cele două laturi negative ce macină individ si societate. Nepăsare în fata suferintelor altora si-a abuzurilor celor ce detin puterea –egoism în fata posibilitătii de dominare si acaparare de privilegii.

Pentru aceasta sarificiul apare în noua viată ce-si impune legionarul, sub un aspect bipolar:

  1. Educativ, prin câstigarea unei bătălii asupra lui însusi.
  2. Realizator, prin câstigarea unei bătălii asupra situatiilor.

Să ne explicăm:

Cel ce se pătrunde de măretia fortei de sacrificiu, se învinge pe sine însusi. Devine mai lucid, mai tare, mai uman. Impunându-si această formă de gândire (care-l ridică deasupra mentalitătii curente, rapace si lase) individul rupe lanturile unei sclavii interioare. Repetând zi de zi acte ce-l smulg din rutina compromisurilor, se statornicesc în constiinta lui parametrii unei noi educatii, care-l poartă spre limanul unei schimbări radicale de comportament. În acest sens, aspectul educativ al sacrificiului consimtit, constitue cadrul moral si etic al fenomenului legionar.

De asemenea, prin aplicarea permanentă a jertfei, în toate cirumstantele si problemele epocii, actul legionar devine înfăptuire realizatoare, modificatoare de moravuri si aplecări condamnabile. Jertfa continuă –oricât de neînsemnată ar fi ea- devine exemplu si învătătură pentru cei din jur. Reticentele initiale se estompează si cu timpul numărul adeptilor sinceri si entuziasti, creste.

Iar pe măsură ce întelegerea transformării interioare prinde rădăcini profunde, aspectul de descompunere morală al societătii se modifică, se limpezeste. Comunitatea umană în sine si raportul echivoc al situatiilor anterioare pierd înfătisarea îndoielnică si nesigură ce le caracterizează. Începe să domnească un fel de încredere si de respect reciproc între oameni.

Generalizarea fortei de sacrificiu, adică pătrunderea spiritului nou în adâncul maselor, aduce o nivelare a indivizilor la o treaptă ridicată, cu mult superioară celei sustinută de ideologia comunistă. Capacitatea de jertfă dă posibilitatea celui mai nevoias individ, ca si celui mai bogat sau inteligent, să se arate în lumina unui prestigiu moral, care tine seama numai de calitătile spirituale si sufletesti ale omului. În care caz, de foarte multe ori, oamenii nevoiasi (lipsiti de cultură superioară sau de situatii materiale) apar drept fiinte deosebite, remarcabile ca personalităti umane si oameni de caracter.

Din nefericire, majoritatea zdrobitoare a omenirii nu cunoaste decât căile întortocheate ale perversiunii, coruptiei si răutătii. Notiunile de onoare si demnitate le sunt total necunoscute sau le consideră drept “căi lipsite de perspective”.

De aceea, formarea omului, adică structura unei noi mentalităti capabilă să accepte grandoarea sacrificiului ca o binefacere personală, ca un mijloc de înăltare si de reusită socială, CERE timp, perseverentă, vointă, disciplină…

Toate sunt elemente accesibile individului. Ceea ce însă a lipsit întotdeauna, au fost imboldul de realizare, forta capabilă să convingă, organismul care să încadreze experienta între principii riguroase si imperative.

Miscarea Legionară a avut viziunea măretiei întreprinderii de reînnoire a fiintei umane prin valorificarea fortei de sacrificiu.

Corneliu Codreanu, prin doctrina sa, a pus în evidentă valoarea netărmurită a jertfei ca permanentă revolutionară a trăirii. Valoarea acestui act –pe care nu-l poate face sau accepta cu usurintă, oricine- este dublă: umană si socială.

Prin substratul etnico-moral pe care-l strecoară în circuitul existential, fenomenul nou al jertfei consimtite, modifică coordonatele conformiste ale vietii. Om si societate iau cunostintă de posibilitatea altor căi de împlinire. Legionaul, alegând ca fundament al comportamentului său linia jertfei, răstoarnă o întreagă traditie de conduită minoră, în care s-a împotmolit societatea. Umanul din el capătă o dinamică covârsitoare si o dimensiune nebănuită, altoită pe normele unei gândiri metafizice. Acceptând voluntar această modificare intimă, precum si finalitatea etico-morală a educatiei în sens crestin, legionarul intră pe făgasul unei conceptii verticale de trăire.

Această verticalitate este în acelasi timp calea depăsirii si a înăltării! Omul, părăsind cărarea orizontală a vietii de toate zilele, îsi ridică privirile spre cer. Depăsindu-se, depăseste vulgul. Cucerind seninătatea fortei de sacrificiu, cucereste cerul…

Asa se întelege forta de neînvins a Miscării Legionare! Corneliu Codreanu a intuit punctul de sprijin, punctul culminant al depăsirii de sine. Căci, numai întrecându-se, individul capătă o altă dimensiune, capabilă să-l proiecteze dincolo de existenta banală si monotonă, dincolo de egoism si ură. Greutatea imponderabilă a sacrificiului ridică gândirea legionară.

De aceea se poate afirma că, atât timp cât individul intrat în Miscare nu a ajuns să înteleagă si să aplice în viata de toate zilele LEGEA JERTFEI, nu poate fi considerat un legionar perfect. Depunerea “legământului” nu constitue o evidentă de legionarism, ci numai confirmarea unei posibilităti de a deveni un bun legionar. Căci nu legământul transformă individul în legionar, cu adevărat, ci comportamentul ulterior în mijlocul greutătilor ce are de înfruntat si învins.

ÎNCHEIERE

Legea sacrificiului permanent este una din esentele gândirii legionare. O temelie nezdruncinată, alături de dragoste si credintă, ceea ce am putea numi de-altfel, TRIPTICUL ÎNĂLTĂRII.

Dar pentru a sintetiza însemnătatea spiritului de jertfă în dăltuirea omuluio legionar, putem preciza ca încheiere:

  1. Jertfa de sine este un fenomen unic în felul său. Ea cere întelegere profundă si efort personal, pentru a se realiza în toată plinătatea.

Înfăptuirea ei este pur personală, dar cu radieri colective. Si cu cât sacrificiul acceptat este mai important, cu atât răsfrângerea în mase este mai mare, mai încărcată cu virtualităti binefăcătoare. Omul legionar se împlineste pe el, se modifică, se înaltă. Dar, în acelasi timp, actul sau comportamentul său devine pildă si motiv de admiratie, izvor de întelepciune si inspiratie pentru cei multi. Această radiere în colectiv devine motor permanent de prefacere interioară în mase.

  1. Spiritul de sacrificiu provoacădeci o renastere sufletească pornită spre întelegere, milă si dăruire, virtuti aproape inexistente în lumea ce ne înconjoară. Numai o trăire întoarsă spre renuntare este capabilă să întrevadă în acelasi timp o sumedenie de perspective sociale.

Jertfa, pentru a fi aport de împlinire, trebuie să se răsfrângă social. A gândi socialul –în doctrina legionară- înseamnă a pune umărul întru realizarea justitiei si ridicarea maselor. În această perspectivă, justitia socială cere răsturnarea anumitor privilegii, stergerea unei anumite mentalităti, adoptarea unor noi norme de conduită. Cât priveste ridicarea maselor, realizarea acestui deziderat cere o încadrare permanentă si neconditionată pe linia restructurării vietii profesionale, economice si spirituale.

Deci, perspectivele sociale sunt legate de capacitatea de sacrificiu a omului, adică de forta lui de întelegere si de renuntare pentru binele comun.

  1. În fine, spiritul de sacrificiu este o realizare umană cu profunde reflexe politice. Omul trecut prin scoala legionară priveste actul politic printr-o altă prismă si-i acordă cu totul o altă finalitate. Pentru el nu mai e vorba de un mijloc de realizare a unor perspective personale, ci de modalitatea de a fi împlinită o misiune.

Sub influenta spiritului de jertfă, politica pierde din atractia halucinantă pe care o are de totdeauna asupra individului. În doctrina legionară capătă alte dimensiuni. Iese de sub dominatia ambitiilor, a dorintei de putere, a intereselor particulare. Devine o menire colectivă, un act de onoare, aproape un sacerdotiu.

* * *

Putem deci afirma că principiul spiritului de sacrificiu fundamental în doctrina legionară constitue un exemplu unic în gândirea politică, deoarece pune omul în cumpăna realitătilor definitorii ale vietii. Purtător de virtualităti incomparabile, spiritul de sacrificiu pune omul în dilema crucială a propriei existente.

Normă substantială în valorificarea individului, principiul jertfei nu are margini: nici sociale…nici politice…nici rasiale sau de educatie. Omul, oriunde ar fi, sub orice influentă ideologică sau morală s-ar găsi, poartă în el posibilitatea înăltării.

Rezonanta spiritului de sacrificiu depăseste contingentele vietii de toate zilele, mentalitatea curentă, mediul social sau politic, educatia deficientă sau pildele înjositoare. Capacitatea de jertfă radiază în timp si spatiu, atunci când a întâlnit teren fertil.

Când omul si-a înteles menirea, iar nu când si-a înteles interesele, spiritul de sacrificiu apare ca o apoteoză a împlinirii de sine. E singura cale care-l pune fată de sine însusi în pozitie de judecată si răspundere. E clipa în care omul se defineste, se modifică si se înaltă.

Această alegere a “JERTFEI” ca element definitoriu al legionarului, pune Miscarea Legionară în pozitie de culme în mijlocul organizatiilor socio-politice ce caută o schimbare salvatoare pentru societate. Si e de înteles. Spiritul de sacrificiu nu poate fi impus nimănui. Pentru a da roade el trebuie să treacă prin filtrul constiintei, al analizei personale si-al acceptării fiecăruia. Numai după aceea devine întelegere si act. Ori, acest proces de transformare interioară, singură Miscarea Legionară l-a pus în practică.

Faust BRĂDESCU

bradescu1

Sursa: LEGEA JERTFEI ÎN TRĂIREA LEGIONARĂ – Faust Brădescu, Editura CARPAȚII, Trajano Popesco, 1987, Madrid – Spania, Biblioteca de documentare Dacia, nr.17

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: