Bucovina Profundă

31 August 2016

Documentele din Creta susțin o eclesiologie eretică. Documentele din Creta susțin Declarația de la Toronto, text eretic ce stă la baza Consiliului Mondial al Bisericilor și afirmă explicit o concepție eclesiologică specifică ereziei ecumeniste prin dizolvarea granițelor conceptuale (reale) ale Bisericii

Filed under: Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:48

Documentele din Creta susțin o eclesiologie ereticăoikumene

Documentele din Creta susțin Declarația de la Toronto, text eretic ce stă la baza Consiliului Mondial al Bisericilor și afirmă explicit o concepție eclesiologică specifică ereziei ecumeniste prin dizolvarea granițelor conceptuale (reale) ale Bisericii

Declaraţia de la Toronto, elogiată în proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod. Articol de pe lumea-ortodoxa.ro:

Analizând reacţiile la proiectele de documente pentru „Sfântul şi Marele Sinod”, putem observa că majoritatea dintre ele se axează pe critica ideilor şi exprimărilor conţinute acolo, în special în ce priveşte documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”.

Acest proiect de document afirmă pe faţă recunoaşterea existenţei altor biserici, având şi alte încălcări grave ale ecleziologiei ortodoxe. Dar un lucru foarte important, care a fost foarte puţin luat în seamă în criticile acestui document până acum, este faptul că în acesta se face referire la unul din documentele de temelie ale Consiliului Mondial al bisericilor (CMB): „Ele [Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.] au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor’” sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acel consiliu” [Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, p. 19].

Dar care sunt premisele ecleziologice ale Declaraţiei de la Toronto? Citind textul veţi observa că aceste premise într-adevăr stau la baza mişcării şi a ereziei ecumeniste, că ele, fiind emise în 1950, au fost în ultimii 65 de ani călăuza ecumeniştilor, fie ei de rit ortodox sau făcând parte din alte confesiuni.

Propunem cititorilor conţinutul paragrafului IV din acest document, textul original fiind preluat de pe site-ul oficial al CMb. Traducerea şi sublinierile aparţin redacţiei lumea-ortodoxa.ro.

<< Declaraţia de la Toronto (1950): Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor

[…]

IV. Ipotezele ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor

Acum trebuie să încercăm să definim ipotezele pozitive ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor şi implicaţiile ecleziologice ale calităţii de membru al acestuia.

1. Bisericile membre ale Consiliului cred că dialogul, cooperarea şi mărturia comună a bisericilor trebuie să se bazeze pe recunoaşterea în comun că Hristos este Capul Sfânt al Trupului.

Baza Consiliului Mondial este recunoaşterea actului central, acela că „nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos”. Aceasta este expresia convingerii că Domnul Bisericii este Dumnezeu-între-noi care continuă să-şi adune copiii şi să-şi zidească El Însuşi Biserica.

Prin urmare nici o relaţie între biserici nu poate avea conţinut şi speranţă dacă nu porneşte de la supunerea bisericilor conducerii lui Iisus Hristos în Biserica Sa. Având diferite puncte de vedere, bisericile întreabă: „Cum pot nişte oameni cu viziuni opuse să facă parte din aceeaşi federaţie de credincioşi?” Un răspuns clar la această întrebare a fost dat de delegaţii Ortodocşi la Edinburgh în 1937, când au spus: „În ciuda tuturor diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi Domnul nostru este unul – Iisus Hristos, care ne va conduce spre o colaborare tot mai strânsă şi mai strânsă pentru zidirea Trupului lui Hristos.” Conducerea lui Hristos asupra poporului Său îi obligă pe toţi cei ce Îl recunosc să intre în relaţii reale şi apropiate unii cu alţii – chiar dacă ei au diferenţe în multe puncte importante.

2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, în baza Noului Testament, că Biserica lui Hristos este una.

Existenţa mişcării ecumeniste se datorează faptului că acest articol al credinţei a venit iarăşi cu o forţă inevitabilă în casele bărbaţilor şi femeilor din multe biserici. Dat fiind că ele se confruntă cu discrepanţa dintre adevărul că este şi poate fi doar o singură Biserică a lui Hristos şi faptul că există atât de multe biserici care pretind a fi biserici ale lui Hristos, dar nu trăiesc în unitate unele cu altele, ele simt o sfântă nemulţumire faţă de această situaţie. Bisericile înţeleg că este o problemă de elementară datorie creştinească pentru fiecare biserică de a face tot posibilul pentru manifestarea Bisericii în unitatea ei şi să lucreze şi să se roage ca scopul lui Hristos pentru Biserica Sa să fie atins.

3. Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul lor trup bisericesc. Ele caută, prin urmare, să stabilească un contact viu cu cei din afara rândurilor lor care Îl mărturisesc pe Hristos ca Domn.

Toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenenţa la biserica lor şi apartenenţa la Biserica Universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei [extra muros], că aceştia aparţin Bisericii în mod egal [aliquo modo], sau chiar că există biserică în afara bisericii [ecclesia extra ecclesiam]. Această recunoaştere îşi are expresia în faptul că, cu foarte puţine excepţii, bisericile Creştine acceptă botezul administrat de alte biserici ca fiind valid.

Dar apare problema consecinţelor care rezultă din această învăţătură. Cel mai des în istoria bisericii, bisericile au susţinut consecinţa negativă, cum că ele ar trebui să nu aibă nici o legătură cu cei ce nu sunt membrii lor. Ipoteza de bază a mişcării ecumeniste este că fiecare biserică are o sarcină pozitivă de îndeplinit în acest domeniu. Această sarcină constă în căutarea comuniunii cu toţi cei care, nefiind membri ai aceluiaşi trup vizibil, aparţin împreună trupului mistic în calitate de membri. Şi mişcarea ecumenistă este locul unde are loc această căutare şi descoperire.

4. Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Universală pe care o mărturisesc Crezurile este un subiect de consideraţie reciprocă. Cu toate acestea, calitatea de membru nu implică faptul că fiecare biserică trebuie să considere alte biserici membre drept biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului.

În Consiliul Mondial este loc atât pentru bisericile care recunosc alte biserici ca fiind biserici în sensul deplin şi adevărat, cât şi pentru cele care nu fac acest lucru. Dar aceste biserici divizate, chiar dacă încă nu se pot accepta unele pe altele ca biserici adevărate şi pure, cred că ele nu ar trebui să se izoleze una de alta şi, prin urmare, s-au asociat în Consiliul Mondial al bisericilor.

Ele ştiu că există diferenţe de credinţă şi constituţie, dar se recunosc una pe alta ca slujind unui singur Domn şi doresc să cerceteze diferenţele dintre ele cu respect reciproc, crezând că în acest fel ele ar putea fi conduse de Sfântul Duh spre manifestarea unităţii lor în Hristos.

5. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale Bisericii adevărate. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să intre în dialoguri serioase una cu alta cu speranţa că aceste elemente de adevăr vor duce la recunoaşterea întregului adevăr şi la unitate bazată pe întregul adevăr.

Diferite biserici în general învaţă că alte biserici au anumite elemente ale Bisericii adevărate, fapt numit în unele tradiţii ca „vestigia ecclesiae”. Asemenea elemente sunt predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintelor Scripturi şi administrarea tainelor. Aceste elemente sunt mai mult decât doar nişte umbre palide ale vieţii adevăratei Biserici. Ele sunt un semn de speranţă reală şi oferă oportunitatea de a tinde, printr-o relaţie sinceră şi frăţească, spre realizarea unei unităţi mai depline. Mai mult decât atât, Creştinii de toate viziunile ecleziologice din întreaga lume, predicând cuvântul Evangheliei, au adus bărbaţi şi femei la mântuire în Hristos, la înnoirea vieţii în El şi la comuniune Creştină unul cu altul.

Mişcarea ecumenistă se bazează pe convingerea că aceste „piste” trebuie urmate. Bisericile nu trebuie să le dispreţuiască şi să le considere drept doar nişte elemente de adevăr, ci să se bucure de acestea ca fiind semne pline de speranţă ce arată o unitate reală. Ce sunt de fapt aceste elemente? Ele nu sunt rămăşiţe moarte ale trecutului, ci mijloace puternice prin care lucrează Dumnezeu. Întrebări cu privire la validitatea şi curăţia învăţăturii şi a vieţii sacramentale pot şi trebuie să apară, dar nu se poate pune la îndoială că asemenea elemente dinamice ale vieţii bisericeşti justifică speranţa că bisericile care le păstrează vor fi conduse spre adevărul deplin. Anume prin dialogurile ecumeniste se facilitează această recunoaştere a adevărului.

6. Bisericile membre ale Consiliului doresc să se consulte împreună, căutând să cunoască mărturia pe care Domnul Iisus Hristos o aşteaptă de la ele în faţa lumii, în numele Său.

Din moment ce însăşi raţiunea de a fi [raison d’être] a Bisericii este să mărturisească pe Hristos, bisericile nu se pot aduna împreună fără a căuta de la Domnul lor comun o mărturisire comună în faţa lumii. Asta nu va fi întotdeauna posibil. Dar când se dovedeşte a fi posibil să vorbească sau să acţioneze împreună, bisericile pot accepta asta cu mulţumire ca pe un dar preţios al lui Dumnezeu, că în ciuda lipsei lor de unitate El le-a dat posibilitatea de a face una şi aceeaşi mărturisire şi că ele pot să manifeste astfel ceva din această unitate, scopul căreia este întocmai „ca lumea să creadă” şi ca ele să poată mărturisi „că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii”.

7. O altă implicaţie practică a participării comune la Consiliul Mondial este că bisericile membre ar trebui să recunoască solidaritatea lor una cu alta, să ofere ajutor una alteia în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni ce sunt incompatibile cu o relaţie frăţească.

În cadrul Consiliului bisericile caută să se trateze reciproc cu grijă frăţească. Asta nu exclude o comunicare extrem de sinceră între ele, prin care, în cadrul Consiliului, bisericile îşi pun reciproc întrebări minuţioase şi înfruntă diferenţele dintre ele. Dar asta trebuie făcut pentru zidirea Trupului lui Hristos. Asta exclude o atitudine pur negativă a unei biserici faţă de alta. Afirmarea pozitivă a învăţăturii fiecărei biserici trebuie salutată, dar acţiunile incompatibile cu o relaţie frăţească faţă de alte biserici membre distrug însuşi scopul pentru care a fost creat Consiliul. Dimpotrivă, aceste biserici trebuie să se ajute reciproc în înlăturarea tuturor obstacolelor pentru exercitarea liberă a funcţiilor normale ale Bisericii. Şi oricând vreo biserică este în dificultate sau e persecutată, ea ar trebui să poată conta pe ajutorul altor biserici prin Consiliu.

8. Bisericile membre intră în relaţii spirituale prin care caută să înveţe unele de la altele şi să ofere ajutor reciproc pentru ca Trupul lui Hristos să poată fi zidit şi viaţa bisericilor să poată fi înnoită.

Este o învăţătură comună a bisericilor că Biserica, fiind templul lui Dumnezeu, este în acelaşi timp o structură ce a fost zidită şi care este zidită. Prin urmare, Biserica are aspecte ce ţin de însăşi structura şi esenţa ei şi nu pot fi schimbate. Dar ea are şi alte aspecte care sunt supuse modificărilor. Prin urmare viaţa Bisericii, aşa cum se exprimă ea în propria mărturie în faţa membrilor săi şi a lumii, are nevoie de înnoire constantă. Bisericile pot şi trebuie să se ajute unele pe altele în acest domeniu prin schimb reciproc de gânduri şi experienţe. Aceasta este importanţa lucrărilor de cercetare ale Consiliului Mondial şi a multe alte activităţi ale sale. Nu există nici o intenţie de a impune altor biserici un anume şablon de gândire sau viaţă. Dar orice viziune ar căpăta una sau mai multe biserici, ea trebuie să devină accesibilă tuturor celorlalte biserici de dragul „zidirii Trupului lui Hristos”.

Nici una din aceste ipoteze implicite pentru existenţa Consiliului Mondial nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre. Prin urmare, noi credem că nici o biserică nu trebuie să se teamă că, prin aderarea la Consiliul Mondial, ea s-ar pune în pericolul de a-şi renega propria moştenire.

Odată ce dialogul dintre biserici se dezvoltă şi ele intră într-un contact mai apropiat una cu alta, fără îndoială ele vor avea de înfruntat noi decizii şi probleme. Consiliul există pentru a depăşi impasul dintre biserici. Dar în nici un caz nu se va putea şi nu se va dori ca vreo biserică să fie constrânsă să ia o decizie împotriva propriilor convingeri şi dorinţe. Bisericile rămân în totalitate libere, în baza convingerilor lor şi în lumina contactelor lor ecumeniste, de face sau nu o anumită acţiune.

La întâlnirile ecumeniste a fost descoperită o unitate foarte reală care, pentru toţi cei ce colaborează în Consiliul Mondial, este cel mai preţios element al vieţii acestuia. Ea există şi noi o primim iar şi iar ca pe un dar nemeritat de la Domnul. Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru această pregustare a unităţii poporului Său şi, plini de speranţă, continuăm lucrarea spre care El ne-a chemat pe toţi. Consiliul există pentru a sluji bisericilor în pregătirea de a-L întâmpina pe Domnul lor care cunoaşte doar o singură turmă. >>

 

Redacția Bucovina Profundă recomandă textul din linkul de mai jos, semnat de marele teolog ortodox Jean-Claude Larchet, text ce se arată a fi o lectură necesară și edificatoare.

Jean-Claude Larchet: Cum se raportează Biserica Ortodoxă la celelalte confesiuni creştine

1 comentariu »

  1. Doamne ajuta !
    o înțelegere personala : „sinodul din Creta” a marcat sfârșitul unei etape din realizarea obiectivului „noua religie mondială”, parte dintr-un proiect mai mare. Urmează o noua etapa – preluarea efectiva a „bisericilor locale”, cultelor, confesiunilor, etc cu ce are fiecare : resurse umane, structuri organizationale, infrastructura, patrimoniu, capacitati de producție/desfacere, mărci, arhive, rețele media, etc. ( cum s’au reușit aceste „achizitii’ e alt subiect ).
    „Beneficiarul” final al „achizițiilor” este dusmanul dintotdeauna al Bisericii prin sinagoga satanei. Dupa atâta vreme în care s’a urmărit fărâmițarea acum urmează centralizarea în jurul dogmelor sincretiste cmb. Chiar dacă aceasta nu se va vădi îndată unele din cele ce se lucrau în ascuns se vor face de acum la lumină.
    Exista persoane din rândul clerului si a credincioșilor ortodocși care nu urmeaza directia ecumenista. Situația a fost anticipata la „sinod”, s’a definit categoria în care vor fi încadrați – zeloti/extremisti/fundamentalisti, urmează identificarea lor ( prioritar a celor din cler ) si gradual persecuțiile.
    Se pare că toți episcopii BOR urmeaza ecumenismul, probabil unii și’au negociat si pozițiile viitoare; este o situație foarte dificilă, exista totusi in istorie precedente intru’catva asemănătoare.Ce bine ca am fost avertizati despre acestea.
    Bunul Dumnezeu si Măicuța Domnului sa ii apere pe cei care aleg sa rămână în Biserica !
    Înainte de „sinod” au existat voci ce au lăsat să se înțeleagă că ar exista o alternativă, sper sa fie așa si sa nu intarzie.
    Iertați

    Apreciază

    Comentariu de trovant — 4 Septembrie 2016 @ 16:19 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: