Bucovina Profundă

12 Septembrie 2016

Biserica şi noile erezii – Părintele Justin Pârvu: ”vezi în ce duh mărturiseşti”

Filed under: Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 07:44

Biserica şi noile erezii – Părintele Justin Pârvu: ”vezi în ce duh mărturiseşti”

biserica-si-noile-erezii-copertaPărintele Justin: Ereziile şi învățăturile strâmbe să le curățim pe cât e posibil, să le putem prezenta cât mai clare, dar fără prea multă răutate. Adică să atragem atenția asupra rătăcirilor unora sau altora dar fără să învinuieşti; să nu arăți cu degetul! Aşa trebuie să mărturisim: îndreptând degetul spre noi, nu spre celălalt. Pentru că, să ştiți, nu suntem fără vină. Cu toții răspundem pentru rătăcirile din Biserică şi din societate- ori că n-am acționat la timp, ori că nu ne-am rugat cu duh de pocăință, cu toții purtăm vina căderii celuilalt, chiar dacă, într-un anumit fel, el singur se exclude din Trupul lui Hristos. Atunci când vom reuşi să întoarcem degetul spre noi, atunci vom reuşi să facem Ortodoxie curată şi să curățim învățătura Bisericii de zgura rătăcirilor. Deci nu zic să taci, căci este ateism, dar vezi în ce duh mărturiseşti, căci dacă nu ştii să întorci degetul spre tine, te poziționezi tot în afara Ortodoxiei, care este trăire.

Părintele Justin Pârvu – Biserica şi noile erezii, p. 12

1 comentariu »

  1. […] Biserica şi noile erezii – Părintele Justin Pârvu: ”vezi în ce duh mărturiseşti” […]

    Apreciază

    Pingback de Mitropolitul Ierotheos Vlachos la Paltin Petru-Vodă despre evenimentele din Creta. Comunicatul Mănăstirii Paltin | Bucovina Profundă — 18 Noiembrie 2016 @ 22:22 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: