Bucovina Profundă

1 mai 2018

CIVILIZAȚIA MORȚII. Cu moartea pre viaţă călcînd… Cazul Alfie Evans  

Filed under: Civilizația morții,eugenie,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:09

CIVILIZAȚIA MORȚII. Cu moartea pre viaţă călcînd… 

Cazul Alfie Evans

Alfie_Evans_1_Courtesy_of_Alfies_Army_official_Facebook_CNA

Articol de Traian Ungureanu

S-a înnoptat. Liverpool îşi macină monoton ploile printre case murdare de timp amestecat cu sărăcie. Copiii dorm şi visează că dorm cu capul pe Cupa Angliei. Spre marginea oraşului, aproape de un parc buimac de verde, stă mut o huidumă complicată de beton. Spitalul. Din întuneric, se desprinde o siluetă deşirată.

Trece întins prin parcare şi îşi leapădă, din mers, gluga, mantia şi coasa. Rămîne într-o robă judecătorească, perfect aşezată pe schelet. La intrare, aşteaptă un grup în halate albe. Toţi intră, cu treabă, în spital. Moartea a sosit la Liverpool şi îl caută pe Alfie Evans.

Mai toată lumea care a auzit sau nu de Cupa Angliei şi de Alfie Evans ştie că oamenii mor. Întotdeauna după naştere. Mulţi în spitale şi, dacă spitalele sînt româneşti, de mizerie bacteriană sau incompetenţă. Dar în spitalele Nordului, acolo unde protestantismul s-a reîntrupat în fanatism laic al eficienţei, oamenii dispar înhăţaţi de nenorocirea inversă.

În Marea Britanie, Belgia, Olanda, Elveţia, cine e prea tînăr sau prea bătrîn, prea obosit sau neputincios, e selectat şi eliminat tocmai pentru că sistemul merge strună. Tocmai pentru că mecanismul prosperă, perfect acoperit legal şi îngăduit medical.

Primul lucru pe care sistemul îl respectă şi îl aplică în spitale nu e jurămîntul senilului Hipocrat. E o filozofie semeaţă şi întunecoasă după care viaţa şi moartea, nefiind de la Dumnezeu, pot fi îngăduite sau oprite de mîna de pe robinet. Atotputernica mînă de pe robinet. Locţiitorul lui Dumnezeu. Totul merge sau e curmat etanş, politicos şi doct. Medici, judecători şi alţi oameni de seamă ştiu cînd şi ce trebuie făcut pentru ca rebutul să fie scutit de viaţă, în propriul interes. „In his best interest“ – cum spune cea mai nobilă sentinţă capitală vreodată rostită printre oameni. Bine n-aţi mai veni în civilizaţia occidentală a morţii!

Alfie Evans avea 23 de luni şi a fost copilul unor scouse. Pleava vorbitoare de engleză cîntată nazal din şi de pe lîngă Liverpool. Un soi de Galaţi maritim, cu tradiţie muncitorească, bere şi fotbal străvechi. Tatăl, 21 de ani, zugrav şi catolic. Mama, cu copilul, prin casă, de la 18 ani.

Dar Alfie a rămas supus britanic şi ostatic în spital. O nouă decizie judecătorească a interzis tratamentul în Italia.

Acum un an, Alfie Evans s-a îmbolnăvit şi a intrat în convulsii. La spital nimeni n-a dat de cap bolii. Ceva la cap. Pacientul Evans a intrat în comă. A fost cuplat la tuburi şi aparate. După un timp, spitalul şi avocaţii lui prestigioşi au decis că n-are rost şi justificare de cost să continue. Tuburile trebuie decuplate. Alfie Evans a dat, de la bun început, greş în viaţă şi trebuie ajutat să moară. În Anglia, întîrziaţii vieţii, copii sau bătrîni, sînt omorîţi legal, după o procedură aprobată de stat şi acceptată de lumea educată.

Părinţii lui Alfie Evans nu sînt educaţi. Dar informaţi de legile firii şi de mandatul lui Dumnezeu sînt. Tom şi Kate s-au împotrivit. Au ajuns la tribunal. Judecătorii i-au trimis acasă cu o hîrtie în care scrie că fiul lor are dreptul să fie omorît în spital. Tom a plecat la Vatican. (…) A cerut ajutor. Papa Francisc a vorbit în numele vieţii şi a obţinut un avion gata să îl aducă pe Alfie Evans la un spital din Roma. Guvernul italian a făcut hîrtiile şi Mister a devenit Signor Evans Alfie. Cetăţean italian. Dar… 

Dar Alfie a rămas supus britanic şi ostatic în spital. O nouă decizie judecătorească a interzis tratamentul în Italia. De ce? Nici cele mai iscoditoare minţi nu vor găsi alt răspuns decît: pentru că spitalul, judecătorii şi noua civilizaţie a morţii, la putere în Occident, vor să îl omoare. Nu! Insistă să îl omoare. Aşa cum cere raţiunea odată eliberată de superstiţia religioasă a vieţii sacre. S-a spus că Tom, tatăl lui Alfie, e romano-catolic, aşa cum se spune de cineva că e infirm, analfabet sau satanist. Cu milă, regret şi dramul de înţelegere cuvenit retarzilor. În acest caz, ori sîntem toţi retarzi catolici, ori sîntem barbari la zi.   

Lucrurile trebuie spuse clar şi apăsat. Consensul morţii e cimentat deasupra Occidentului. Să recapitulăm testamentar: 

  • sinuciderile asistate sînt o banalitate organizată industrial, în centre de excelenţă, cu servicii economy sau premium.
     
  •  natalitatea, adică voinţa de a fi şi de a aduce în fiinţa pe cei îţi urmează a încetinit pînă la repaus. Ca un dric purtat de o limuzină cu rezervorul gol. În spate, procesiunea e încolonată sub o placardă pe care scrie mare: de ce ne-am naşte? Europa a căzut fatal sub aşa numita rată de înlocuire – pragul care dă vieţii un avantaj minim asupra morţii.
     
  • familia e borş, ghiveci şi fundătură. O paradă de combinaţii surpriză între sexe de acelaşi sex, politică şi satisfacţia demolării. Hai să ne căsătorim! Am găsit o variantă nouă! Pe urmă, ne adoptăm copiii din cealaltă căsătorie, în care eram amîndoi două. Curaj! Presa, progresul şi viitorul sînt cu noi!
     
  • sexul e opţional. Bărbat şi femeie în acelaşi timp sau deloc sau altcumva, în funcţie de ceva sau de altceva şi de ocazia de a face scandal, pînă obţii drepturi şi legi speciale.
     
  • în grădiniţe şi în şcoli, copiii sînt îndemnaţi să nu decidă pripit între fustiţă şi pantalonaşi. Să îşi asculte sinele şi abia apoi să decidă ce sînt: fetiţă sau băieţel, transexiţă sau transexiţel.
     
  • culturile şi naţiunile au fost date la repopulat. Stăpînii lumii, Cancelari germani, Miniştri britanici şi francezi, Comisari europeni, cheamă cu braţele deschise migranţii ce ne vor lua locul. Căci noi ne stingem, statistic şi moral. Ne abolim din prea multă plăcere şi plictis de viaţă. Noua deviză şi poruncă: un copil în minus, un iPad şi o vacanţă thailandeză în plus.
     

Dar conştiinţa? A fost decuplată de la tuburi cu mult înaintea lui Alfie Evans. Tăcerea ostilă şi furia selectivă trec drept ţinută publică. Nici un ONG, star rock, vedetă globală de cinema, nici un sportiv milionar şi nici un filantrop sau ITist miliardar nu au avut timp şi cuvinte pentru Alfie Evans, cetăţean britanic şi italian, dar non-cetăţean al lumii noi.

Înconjurat de dragostea funerară a medicilor, Alfie a înţeles ce e „in his best interest“ şi a murit. Civilizaţia funerară a cîştigat încă o bătălie.

A! Dacă era vorba de copiii altora, de gazaţii din Siria, de Prinţii urmaşi la tronul britanic, de alge, plastic, gîngănii sau pui de urs polar, atunci da! Conştiinţa şi protestul nu mai aveau loc destul în media şi social media, în pieţe şi pe străzi. Dar Cazul Alfie Evans e prea alb, prea vulgar şi de nici un fel minoritar. Ţine de plebeii scouse, din tribul deplorables – cum plastic şi nepoluant i-a numit dna Clinton.  

Dar Europa, piscul iluminist al umanismului? Ea ce simte şi ce judecă? Nimic. Tatăl lui Alfie Evans s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, încredinţat că dreptul la viaţă ţine, totuşi, de drepturile omului. Curtea a refuzat să judece. Aceeaşi Curte care apără exemplar dreptul la umbră, dreptul la experimente pe familie şi toate drepturile omului sosit din Sahel a stabilit că dosarul Alfie Evans e „inadmisibil“. Orwell şi Kafka pozează pentru statui călare pe omul învins, la Strasbourg, în curtea Curţii.

Alfie Evans a fost decuplat de la oxigen, luni 23 aprilie. În ciuda pronosticurilor mediale şi a speranţelor judecătoreşti, Alfie a continuat. Prin întunericul primordial în care pluteşte un copil necuvîntător, Cineva  nevăzut şi suprem l-a făcut să respire încă cinci zile.

Apoi, înconjurat de dragostea funerară a medicilor, Alfie a înţeles ce e „in his best interest“ şi a murit. Civilizaţia funerară a cîştigat încă o bătălie. Cu moartea pre viaţă călcînd…

Sursa: adevarul.ro

 

Comentariu Bucovina Profundă:

Părinții copilului și unii din medicii care l-au consultat afirmă că boala neurologică ireversibilă a micuțului Alfie este o manifestare postvaccinală. Dacă copilul ar fi trăit până la vârsta de 2 ani (adică incă o lună), legea britanică l-ar fi calificat pentru programul de despăgubiri pentru vătămări post-vaccinale. Interesele să nu trăiască au fost multiple și mult mai mari decât se pot ințelege la prima vedere.

Reclame

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: