Bucovina Profundă

21 iunie 2018

Genderismul este o amenințare la adresa familiei și a societății. Revoluția sexuală globală și distrugerea libertății în numele libertății. Un interviu cu Gabriele Kuby

Genderismul este o amenințare la adresa familiei și a societății

Revoluția sexuală globală și distrugerea libertății în numele libertății

Un interviu cu Gabriele Kuby

 30919743

 

Sociologul german Gabriele Kuby a venit în România in noiembrie 2014 pentru a-și promova carte proaspăt lansată, Revoluția sexuală globală: Distrugerea libertăți în numele libertățiiprintr-o serie de conferințe susținute la Iași, Bacău, Constanța și București. Stiripentruviata.ro a avut privilegiul unui interviu în exclusivitate cu această autoare catolică și mamă a trei copii.

 

kuby_0Cartea dumneavoastră despre revoluția sexuală a fost caracterizată în Germania de către unii cititori drept „un șoc”. Ce anume este atât de șocant în ea?

Pentru majoritatea oamenilor este un șoc, deoarece prezintă întregul tablou al revoluției sexuale globale care are loc la ora actuală. Majoritatea oamenilor văd că nu mai avem valori stabile, că nu mai avem familii stabile, că homosexualitatea este prezentă pretutindeni, dar nu văd ce se ascunde în spatele acestor lucruri. În cartea mea sper că am reușit să ofer o imagine completă a revoluției sexuale globale. Aceasta se ascunde în spatele conceptului de gen, despre care majoritatea oamenilor nu știu ce este. În conceptul de gen se ascunde sămânța de-reglementării tuturor standardelor sexuale. Aceasta se întâmplă în toate țările occidentale și se extinde în toată lumea.

Unii ar putea să vă râdă în nas, reproșându-vă că vă place teoria conspirației.

Am 18 pagini de surse care argumentează ceea ce spun. Sunt conștientă că scriu împotriva curentului. Mă aflu acum aici, într-o țară care până în 1989 a fost sub dictatură comunistă, deci voi știți mai multe decât mine despre rezistență, despre propaganda oficială, despre a impune lucruri societății.

Puteți face o comparație între felul în care comunismul a afectat familia și felul în care o afectează feminismul anti-familie și ideologia de gen? Vorbiți-ne puțin, vă rugăm, despre noul totalitarism, care promite, cum au făcut toate regimurile totalitare, fericirea și libertatea.

Aceste ideologii au multe în comun, cu toate că aceasta nu este vizibil imediat. Ambele sunt împotriva familiei, ambele fac foarte dificilă – dacă nu imposibilă – sarcina părinților de a-și educa propriii copii, de a-i ține într-o zonă în care oamenii se dezvoltă puternici, având o identitatea puternică prin intermediul familiei. Dictaturile totalitare luptă împotriva acestui lucru. Ideologia de gen, sau genderismul, face exact aceasta, doar că într-un fel mult mai subversiv. Nu este vorba de o presiune pe care să o detectăm imediat, ci ne este „vândută” sub pretextul libertății. Subtitlul cărții mele este „Distrugerea libertății în numele libertății”. Și cred că mai există o asemănare pe care trebuie să o detectăm. Pentru toate regimurile totalitare, nu numai pentru comuniști, ci și pentru naziști, Biserica este întotdeauna cel mai mare dușman. Dictaturile au distrus biserici, le-au dărâmat, au ucis preoți și episcopi, i-au închis și i-au torturat și așa mai departe. Naziștii au făcut asta, comuniștii au făcut asta. Această nouă mișcare nu torturează încă, dar începe să trimită oamenii la închisoare – se întâmplă deja – și luptă pe față împotriva Bisericii Catolice, de exemplu, împotriva reprezentării acesteia la Națiunile Unite și în instituțiile Uniunii Europene. Aceasta este principalul lor dușman.

Există asemănări cu regimurile totalitare. Deși acum pare a se promova libertatea, toleranța, anti-discriminarea și alte asemenea vorbe, acestea sunt de fapt găunoase și sunt în realitate folosite pentru a răsturna valorile și a induce oamenii în eroare, manipulându-le mintea – așadar iată că sunt destule asemănări cu ideologiile totalitare. O altă asemănare stă în faptul că se încearcă să li se refuze părinților puterea de decizie cu privire la copiii lor (n.r.: și educația acestora). Vor să distrugă familia, să dezrădăcineze oamenii, să le distrugă identitatea, iar această distrugere merge mai profund ca niciodată.

Am avut marele privilegiu și onoarea și ocazia să îl vizitez pe Papa Benedict al XVI-lea anul acesta. El numește ceea ce se întâmplă o „revoluție antropologică”. Vorbește despre profundul neadevăr al acestei ideologii. În timpul acelei vizite private, mi-a spus: „Anticrist ajunge acum mai adânc ca niciodată în inima omului”. Ca ființe umane, noi am schimbat rădăcina propriei umanități, care se găsește acum sub atacul unei ideologii ce spune că nu există bărbați și femei. Ne propunem disoluția identității bărbatului și a identității femeii. Se mai spune că orice orientare sexuală este bună și trebuie respectată, tolerată. Și, dacă nu ne declarăm de acord cu ea, suntem puși la zid ca „homofobi” care discriminează.

Deja se pregătesc legi care vor trimite oamenii la închisoare și li se vor aplica amenzi foarte mari dacă își exprimă părerea că nu este bine.  

Dacă Revoluția Sexuală își propune să elimine toate diferențele dintre bărbat și femeie, de ce insistă azi atât pentru drepturi speciale acordate femeilor? Cu alte cuvinte, de ce să luptăm pentru drepturile femeii, dacă identitatea sexuală devine ceva fluid și superfluu, fără nicio legătură cu determinările anatomice, transformându-se doar într-o chestiune de alegere subiectivă, personală?

Exact. Este una din multele contradicții interne ale acestei ideologii . Judith Butler, a cărei carte, Gender trouble. Subversion of Identity (Probleme de gen. Subversiunea identității), a stat la baza acestei ideologii, furnizându-i concepte și limbaj, era conștientă de această contradicție. Și alți profesori specializați în studii de gen au sesizat-o și cred că putem spune fără să greșim prea mult că problema femeii este folosită doar ca un fel de sprijin. Se pretinde că se luptă pentru femei, dar în realitate se distruge identitatea de gen, iar toată această luptă pentru drepturile omului se va prăbuși în momentul în care femeia va avea aceeași putere cu bărbatul – ceea ce se și întâmplă acum.

 

Ce se va întâmpla cu bărbatul și femeia în eventualitatea în care Revoluția Sexuală învinge și vom avea o societatea bazată pe preceptele acesteia?

Deja sunt multe semne. Dacă se continuă astfel, nu e semn bun: familiile sunt distruse, căsătoria este distrusă. Nu femeile, ci anumite organizații pentru femei și organizații europene lansează tot felul de mesaje care spun că toate femeile sunt niște victime, iar toți bărbații se comportă ca violatori și prădători sexuali față de femei. Consecința este că bărbații își pierd interesul de a mai deveni tați, iar femeile își pierd interesul de a mai deveni mame. Aceasta se oglindește cu claritate în criza demografică prin care trecem. Foarte curând, aceasta va conduce la probleme foarte grave în societate, chiar și în bogata noastră Germanie. Deoarece sistemele noastre de asigurări sociale nu vor putea menține standardele cu care ne-am obișnuit. Aceste standarde încă mai permit menținerea păcii. Oamenii obțin încă banii care le trebuie. Odată ce aceasta va cădea – ceea ce se va întâmpla foarte curând, deoarece nu mai avem copii care să intre pe piața muncii și să plătească taxe și contribuții sociale – sistemul social nu va mai putea funcționa și vom intra într-o zonă în care brutalitatea și violența vor deveni omniprezente în societate. A început deja: la Paris, la Londra, am văzut deja părți din oraș în flăcări. Și vom mai vedea. La voi în țară e multă sărăcie. Dar aceasta începe să apară și în unele zone din Germania. Și, când sistemul economic nu va mai permite  bunăstarea materială de până acum, cred că se va mai întâmpla ceva: vom fi prea plini de griji pentru a ne mai preocupa de probleme precum homosexualitatea și schimbarea de gen sau alte astfel de nebunii.

De altfel, acestea sunt niște probleme care țin de numai 1,6% din populație (nu 3%, nu 5%, nici 10%, ci doar 1,6% s-au declarat homosexuali într-un studiu oficial al Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA). Din acest procent de 1,6% din populație, doar 2-3% sunt interesați de parteneriate civile. De ce? Fiindcă duc o viață promiscuă. Acesta este stilul lor de viață. Să privim societatea, gândindu-ne la generațiile viitoare. Ce fac acum? De ce schimbă sistemul de valori și întregul sistem legal pentru o minoritate dintr-o minoritate, care nici măcar nu ajunge la 1% din populație?

 

Unii nu înțeleg ce este atât de rău să le vorbești copiilor despre sex la școală. Ce le-ați spune acestora?

Un copil sexualizat își pierde copilăria. Copilăria este prin definiție o zonă în care copilul poate crește și se poate juca…Copilăria este asexuală. Iar familia are nevoie de o zonă nesexualizată. Sexul are loc între părinți și nicăieri altundeva în familie. Dacă această regulă cade, cade și copilăria. Este de neimaginat ce se întâmplă în școlile americane și germane, în toate țările occidentale. Dacă copii sunt obligați la școală să vorbească despre sexualitate, ceea ce se întâmplă deja, dacă se uită la  desenele din manuale, care sunt obscene și pornografice, își pierd simțul rușinii. Aceasta este foarte necesar pentru orice om, absolut necesar! Chiar și Sigmund Freud a spus că, dacă distrugi simțul rușinii, nu mai poți educa oamenii.

Dacă ne împingem copiii în experiențe sexuale precoce, începând de la grădiniță, dacă îi învățăm contracepția la școală și îi pregătim pentru „prima dată”, tinerii, înainte de a se maturiza suficient încât să aibă drept de vot, vor avea o mulțime de experiențe dureroase. Și vor începe să se îndoiască și să-și piardă capacitatea de a se mai atașa de altă persoană. Atașamentul este necesar pentru căsătorie, pentru familie. Dacă ai suferit mult înainte să împlinești 18 sau chiar 20 de ani, îți pierzi acest ideal: „Da, vreau să îmi găsesc pe cineva. Da, vreau să am o familie”. Pierzi acest lucru. Nu mai îndrăznești, nu mai crezi în asta. Așadar, le distrugem abilitatea de a-și întemeia o familie, ceea ce intră în contradicție cu însăși dorința tinerilor. Toate anchetele și sondajele arată că tinerii au ca ideal de viață întemeierea unei familii. Iar generația noastră are datoria să îi facă capabili interior și din punct de vedere psihologic pentru a forma o familie și a-și folosi sexualitatea în mod corect. În plus, bolile cu transmitere sexuală au explodat pretutindeni și îi fac pe oameni infertili. Și practicile homosexuale sunt asociate cu riscuri mari de sănătate. Ar trebui să prevenim tânăra generație în legătură cu riscurile, dar nu ni se permite, în timp ce cupluri homosexuale sunt invitate în școli (n.r.: să vorbească despre viața lor).

 

În ce măsură sunt instituțiile europene abilitate să pună în aplicare politicii bazate pe ideologia de gen?

Instituțiile europene susțin sută la sută această ideologie. UE și ONU fac tot ce le stă în putință pentru a submina familia și sistemul nostru de valori. Și numesc această acțiune „drepturile omului”: promovarea agresivă a căsătoriei homosexuale în toate țările, promovarea agresivă a ideologiei de gen ca politică de stat, promovarea obligativității ca femeile să aibă asigurate un procent din toate locurile de pe piața muncii și din alte poziții-cheie, promovarea preluării de către stat a îngrijirii copiilor mici la creșă. Pot face aceasta și chiar o fac. Dacă pot? Da, pot. Sunt foarte puternice aceste instituții. Iar în spatele lor se ascund forțe politice și economice. Dar vestea bună este că apare și rezistența politică: în Franța, în Lituania, unde a fost interzisă propaganda prohomosexualitate în școli, în Ungaria, unde au acum Constituție creștină, în Croația, unde a fost organizat un referendum care să consfințească faptul că numai un bărbat și o femeie se pot căsători, și în Slovacia la fel. Astfel că în Parlamentul European se construiește o rezistență. Se întâmplă lucruri. Oamenii încep să se trezească.

Fac și eu ce pot cu această carte. Reușește să trezească multă lume cartea mea. Trebuie ca, la toate nivelurile societății, să ne unim forțele și să intrăm în luptă cu motoarele turate la maximum, pentru a spune: „Nu!”

Ce sfaturi aveți pentru românii și în general pentru toți oamenii care vor să-și păstreze familia și identitatea neștirbite?

În primul rând, nu mai gândiți că sunteți în urmă. Nu vă mai gândiți că lucrurile bune vin din vest – în realitate este adevărat exact opusul. De fapt, din vest vin lucruri realmente malefice. Am auzit o știre azi. Niște ONG-uri din România au declarat că țara voastră trebuie să prindă din urmă (n.r.: trenul educației sexuale din Occident). Puteți fi foarte fericiți că această distrugere nu a avut încă loc în țara voastră. Și ar trebui să vă mobilizați în toată țara în orice coaliție posibilă, cu oricine, inclusiv de peste granițe, și cu oricine din interiorul țării care poate lupta împotriva acestui lucru. Vor să ajungă la copiii voștri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuși civilizația. Fiindcă va prăbuși mai întâi familia. Aceasta este rădăcina. Așa că trebuie să faceți tot ce puteți. Și puteți fi fericiți că dictatura comunistă v-a protejat de revoluția sexuală care a început în Occident în 1968. Încă mai aveți un sistem de valori conservatoare. Încă mulți oameni mai cred că familia (n.r.: naturală) este bună, că homosexualitatea nu este corectă. Așa că răspândiți vestea că nu sunteți deloc înapoiați. Ba dimpotrivă. Puteți fi fericiți că aceste lucruri încă nu s-au întâmplat. Fiindcă are loc distrugerea societății, iar Uniunea Europeană este purtător de stindard în acest sens.

 

Un interviu de Ștefana Totorcea, Știri pentru viață, 10 noiembrie 2014.

Sursa: stiripentruviata.ro

 

Reclame

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: