Bucovina Profundă

23 Noiembrie 2014

VIDEO: Conferinta SFINŢENIE ŞI NEAM – Sfinţii Închisorilor şi Mişcarea Legionară – pr. Fabian Seiche si monahul Teodot

VIDEO: Conferinta SFINŢENIE ŞI NEAM

Sfinţii Închisorilor şi Mişcarea Legionară

 pr. Fabian Seiche si monahul Teodot

Publicăm inregistrari video de la conferinta tinuta la Suceava, anuntata aici.

Video 1

Video 2

(more…)

28 Iulie 2014

28 iulie – pomenirea marturisitorului Luca Călvărăsan – blândul, modestul, caldul, discretul, mucenicul lui Hristos (1925-2010)

28 iulie – pomenirea marturisitorului

Luca Călvărăsan

blândul, modestul, caldul, discretul, mucenicul lui Hristos

(1925-2010)

 

Născut la 21 iunie 1925 în comuna Ruşi, jud. Sibiu. Fiul lui Ioan şi Paraschiva Călvărăsan, de profesie agricultori, creştini ortodocşi. Este al patrulea din cei trei băieţi şi patru fete. Tatăl său era cantor (cântăreţ) la biserică. Avea să poarte numele unuia dintre cei doi unchi, fraţi ai tatălui, ambii morţi în război, Luca pe frontul din Italia, iar Nicolae pe cel din Galiţia. Tatăl, după ce fusese emigrant în America pe vremea imperiului Austro-Ungar, a fost mobilizat şi el odată cu cei doi fraţi şi dus pe frontul rusesc. Au venit pe lume fiii şi fiicele sale, prin care şi-a mai atenuat golul din suflet. Lor le povestea cum a fost în America şi apoi cum a fost martor la scenele înfiorătoare din revoluţia bolşevică, temându-se că oricând armatele bolşevice ar putea să invadeze ţara noastră. Teama extinderii răului se reflecta şi în cuvintele mamei care mereu le zicea: „Să vă rugaţi la Maica Domnului să ne apere să nu vină şi peste noi bolşevicii din Rusia” (p.55, Istoria în lacrimi. Episodul Târgşor şi altele, vol. 1, 1998, Sibiu).

Destinul fraţilor a fost să devină fraţi de cruce. Mama lor le-a turnat credinţa în suflet şi i-a învăţat iubirea de oameni, de ţară şi de neam. Au aderat nu (more…)

22 Iulie 2014

Sfantul sfintit Ilie Marturisitorul (1909-1983) – 22 iulie: pomenirea celui intre sfinti părintele nostru Ilie Lăcătuşu, legionar, marturisitorul cel cu moaste intregi iubit de multime de popor si ignorat de administratia ierarhica vremelnica a Bisericii, facator de minuni inca din timpul vietii si grabnic ajutatorul + VIDEO + Acatistul Sfantului

Sfantul sfintit

Ilie Marturisitorul

(1909-1983)

22 iulie: pomenirea celui intre sfinti părintele nostru Ilie Lăcătuşu, legionar, marturisitorul cel cu moaste intregi, iubit de multime de popor si ignorat de administratia ierarhica vremelnica a Bisericii, facator de minuni inca din timpul vietii si grabnic ajutatorul

Născut la 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, jud. Vâlcea, ca al doilea copil din cei şapte ai familiei Lăcătuşu. De la părinţii săi (ţărani vrednici, tatăl cântăreţ bisericesc) va deprinde de mic dragostea de Biserică. În timpul şcolii va creşte duhovniceşte şi va absolvi Seminarul teologic Sf. Nicolae de la Râmnicu Vâlcea (1923-1930) cu Diploma de virtute, cum avem mărturie: „pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Rezultatele obţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1934) sunt excelente. La 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, cu care va avea 5 copii. După absolvirea studiilor, la 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos din plasa Caracal (jud. Olt), unde a slujit până la 1 noiembrie 1934, când a fost transferat în satul Buiceşti din jud. Olt. Ani de zile, viaţa părintelui se va scurge liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea preoţească şi de creşterea copiilor.

În anul 1942 este detaşat preot misionar în Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la Odessa şi la Serseniţa din judeţul Ribniţa. În primăvara anului 1943 s-a întors în ţară, unde îl aşteptau copiii şi o soţie bolnavă. Regimul comunist instaurat de tancurile sovietice avea să-i „răsplătească” râvna pentru propovăduire, cu atât mai mult cu cât fusese încadrat şi în Mişcarea Legionară. De aceea părintele Ilie Lăcătuşu a suferit pentru Biserică şi neam, ducându-şi crucea grea prin închisori.

La 19 iulie 1952 este arestat, condamnat şi trimis în colonia de muncă MAI Galeşu de la Canal, până în octombrie 1952 când a fost dus în colonia Peninsula, unde a făcut parte din celebra brigadă de exterminare a preoţilor. În septembrie 1953, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, este mutat la Târgu-Ocna. În 1954 este eliberat, dar în 1959 este rearestat şi condamnat, rămânând în temniţă până la decretul din 1964. Este dus la muncă silnică în Deltă, la Periprava, în lotul preoţilor olteni (peste 200 din cei peste 400 aflaţi în acea colonie). Aici l-au întâlnit mulţi (arhim. Iustin Pârvu, dr. Aristide Lefa) care mărturisesc despre viaţa şi sfinţenia lui. Era smerit, blând şi drept, grăia cu deosebită înţelepciune şi pricepere, era dulce la cuvânt şi cu o inimă milostivă. A iubit mult oamenii şi pentru mântuirea lor a ales calea Crucii devenind un model de viaţă pus în slujba Domnului.sf ilie lacatusu - salut

La eliberare, 6 mai 1964, avea calificarea de zidar, categoria a V-a. Starea sănătăţii sale era mult înrăutăţită. I se stabileşte domiciliu forţat la Bolintin, unde lucrează ca zidar. Începând din 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătuşu a slujit în parohia Gârdeşti (protoieria Videle) din jud. Teleorman, iar în 1970 este transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni (jud. Giurgiu), de unde la 11 ianuarie 1978 a fost pensionat la cerere.

Suferinţele îndurate i-au afectat mult sănătatea. Sfârşitul vieţii (pe care şi-l anunţase mai înainte: dacă nu va muri până în data de 22 iulie, va mai trăi doi ani; tot atunci a spus că atunci când va muri soţia dânsului, peste 15 ani, să fie îngropată lângă el) îl găseşte pe un pat al spitalului Panduri. Trece la cele veşnice exact la 22 iulie 1983 şi este înmormântat în cripta familiei din cimitirul Giuleşti, Bucureşti.

Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei sale, s-a făcut şi deshumarea părintelui. Cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt uimitor: Dumnezeu descoperise moaştele sale. Trupul (în greutate de 7-8 kg) nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, privirea căruia nu provoacă spaimă ci bucurie duhovnicească, dădea dovada sfinţeniei de dincolo de mormânt.

În momentul descoperirii trupului neputrezit, Mihai Spirache (nepotul părintelui) l-a atins pe pr. Ilie, iar timp de o săptămână mâna dreaptă şi-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaşte. Rudele au lăsat (more…)

Canonizati Sfintii inchisorilor ! Protest împotriva indiferenței Patriarhiei față de Sfinții închisorilor

Canonizati Sfintii inchisorilor !

Protest împotriva indiferenței Patriarhiei față de Sfinții închisorilor

Maica Domnului cu sfintii de la Aiud

După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

– moartea martirică – dovada cea mai certă;
– mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
– viaţa curată, viaţa sfântă;
– darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:
– să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
– puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
– puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
– puterea de a săvârşi minuni;
– cultul spontan acordat de poporul credincios.

În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.

De la instalarea regimului comunist în Rusia s-a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l-a avut în toate ţările pe unde a trecut.
În cazul de faţă, nu e nevoie de Paterice pentru confirmarea sfinţeniei. Chinurile şi moartea din închisori, ştiind că toţi erau chinuiţi pentru credinţă de un regim ateu, sunt un Pateric al mucenicilor fără a mai fi nevoie de alte comentarii. Ele întrec orice „cuvinte duhovnicești”. De la mulți nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc, dar au moaşte făcătoare de minuni! (a se vedea la Aiud).
De la atâtea mii de martiri din Istoria Bisericii nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc ci pentru sfârşitul lor au fost trecuţi în ceata sfinţilor. De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim sfinţii închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă…
Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii.

Protestăm față de aceste fapte anticreștinești și față de indiferența Patriarhiei Române:
Universitatea din București interzice revista anti-avort „Pentru viață”, nr. 2, a asociației studențești cu același nume, să participe la Târgul Educației organizat în 10-11 aprilie 2014. BOR (administrația patriarhală) tace!
Patru profesori atei din Timișoara protestează împotriva dorinței primăriei municipiului ca o strădă să poarte numele lui Petre Țuțea (ianuarie 2014). Au luat cuvântul pentru apărarea filosofului personalități marcante, inclusiv consilieri locali sau profesori universitari. Petre Țuțea a făcut 13 ani de închisoare, a rămas ortodox convins, erou anticomunist și martir al Bisericii. BOR (adminsitrația patrairhală) tace rușinos!
Statuia din București a martirului Mircea Vulcănescu, ucis la Aiud în 1952, e în pericol a fi demolată, la presiunile unui institut ocult: „Elie Wiesel”, sprijinit din banii Statului român.  (more…)

14 August 2013

Martiri şi mărturisitori români din secolul XX . Fragmente din conferinta

Martiri şi mărturisitori  români din secolul XX

Fragmente din conferinta

Conferinta organizata de Bucovina Profunda in data de 23 februarie 2011 la Suceava, invitati fiind

Ilie Tudor, Fabian Seiche si Ioan Solea

8 Decembrie 2012

Sfinţii deghizaţi in pensionari: Aspazia Oţel Petrescu – 89 de ani , o viaţă pentru Dumnezeu şi Neamul Românesc

aspazia otel petrescuSfinţii deghizaţi in pensionari

Aspazia Oţel Petrescu

89 de ani , o viaţă pentru Dumnezeu şi Neamul Românesc

 

Născută la 9 decembrie 1923, a crescut în spiritul de jertfă al Mişcării Legionare, al trăirii creştine şi naţionale. Fiică a Bucovinei, colţ de ţară de atâtea ori înstrăinat de străinii, dar izvor nesecat de talente şi caractere româneşti, Aspazia este ardeleancă prin adopţie şi studentă a Clujului universitar când a fost arestată. Era studenta preferată a lui Lucian Blaga. Performanţele intelectuale au fost brutal curmate de arestare.

Dintre amintirile copilăriei sale îşi aminteşte imaginea de apocalipsă a Bucovinei de Nord când au ajuns acolo comuniştii, identificaţi ca hoarde ale satanei:

Mergeam cu bunicul de mână la biserică, de Paşti, iar pe malul celălalt am văzut cum se aruncau în Nistru, la Mihailovka, crucea, clopotele şi clopotniţa unei biserici. Probabil, biserica din sat. Totul se întâmpla în vuiet de tractoare cu şenile. Atunci, bunicul ne-a spus nouă, copiilor, următoarele cuvinte, pe care le-am considerat – şi le consider încă – testamentul său politic: Priviţi, ţineţi minte şi nu uitaţi niciodată ce înseamnă comunismul!” („Doamne, strigat-am!”, 2008, ediţia II, p.8)

Participă activ la greva studenţească din 1946 de la Cluj, grevă ce demasca faţa clar antiromânească a regimului comunist. Se încadrează în Mişcarea Legionară, iar despre caracterul creştin al acesteia declară: „Legionarul, înainte de a fi un activist politic, este o vie conştiinţă creştină şi naţională, un reper moral şi un mărturisitor jertfelnic, purtătorul unui eroism existenţial fără de care nimic nu poate nici să se primenească, nici să dureze.” (id., p.9)

Arestată în 1948 ca „şefă” de lot, va declara demnă la proces în ultimul cuvânt: „Nu-mi recunosc nici o vină. Nu consider că este o vină că iubesc crucea, neamul şi ţara. Consider că este o vrednicie să sufăr pentru ele. Primesc cu seninătate pedeapsa, nu cer nimic pentru mine. Cer clemenţă pentru tinerele care se află pe banca acuzării alături de mine” (p.134). Va primi 10 ani închisoare, dar la 9 iulie 1958 când trebuia să fie eliberată de la Miercurea Ciuc, mai primeşte încă 4 ani de condamnare. Va trece prin închisorile de femei de la Miercurea Ciuc şi Mislea.

Părintele Arsenie Boca, duhovnicul ei, i-a spus de câteva ori în Joia Patimilor, înainte de a fi arestată: „Dumnezeu să-ţi ajute, copilă!” şi i-a dat cuvânt de învăţătură: „Cine caută să scadă la crucea sa, mai mult îşi adaugă!”. De altfel va consemna o minune petrecută cu părintele Arsenie pe când ea se afla deja în închisoare:

„Într-o noapte mi s-a părut că recunosc vocea tatălui meu. Îngrozită, am îngenunchiat pe betonul rece şi (more…)

16 Octombrie 2012

13 octombrie: pomenirea Mărturisitorului Tiberiu Hentea (1920-1999)

13 octombrie:

pomenirea Mărturisitorului

Tiberiu Hentea

(1920-1999)

 

S-a născut în 1920. Tatăl său era primul meseriaş român cu uşă de prăvălie din Sibiu şi se bucura de stima autorităţilor alături de mama sa, o femeie ce s-a impus în elita conducătoare a femeilor din oraş. Din primele amintiri ale copilăriei îşi aminteşte cum, oamenii adunaţi în atelierele tatălui său, citeau în ziarele în pauzele muncii. Odată, o imagine cruntă cu un urs ridicat în două picioare îi răscoleşte sufletul de 6 anişori. Era caricatura cu bolşevismul din Rusia.

„Am văzut un urs ridicat în două picioare, avea pe cap o căciulă cu moţ şi o stea în cinci colţuri, ursul cu chip de om lovea cu un bici un ţăran care trăgea la un plug în timp ce în colţul de sus al pozei era o biserică în flăcări şi un preot sub laba ursului. Imaginea m-a impresionat adânc, am început să plâng şi l-am întrebat pe nenea Belaşcu ce-i cu ursul acela. S-a uitat la mine mirat şi mi-a spus că ursul este un bolşevic. Bolşevicii îi pun pe oameni la munci grele, bisericilor li se dă foc şi preoţilor le este interzis să mai facă slujbe în biserici. Diavolul a pus stăpânire pe acea ţară şi păgânii fac ce vor în urma revoluţiei care ameninţă chiar ţara noastră deoarece suntem vecini cu ei.

…Plângeam cu hohote, lacrimile mi-au fost şterse de nenea Daju, care m-a luat în braţe, apoi cu palma dreaptă a dat în capul ursului ca să mă îmbune. – O să te faci mare şi-ai să-l înfrunţi pe acest urs turbat, îmi spunea nenea Belaşcu. Să ştii copile, că până când oamenii nu se unesc între ei nu se poate duce lupta cu el. Să ştii că lupta care se va da este între bine şi rău. Oamenii de acolo trăiesc trista experienţă iar până la urmă lumea întreagă va fi ameninţată şi va trebui să treacă timp ca să se trezească toţi. Acestea mi le-a spus mai târziu când aduceam vorba de bolşevici. Prima imagine formată despre comunism s-a întipărit adânc în viaţa mea. Obsedat de acest tablou, eram curios să văd ce mai face ursul. Ceream să mi se arate ziarele, şi printre diferite caricaturi l-am văzut pe Stalin pentru prima dată tot cu căciula cu cinci stele în frunte, încălţat cu ciobote pline de sânge, vorbind unui popor îngenuncheat şi însângerat. L-am privit mult pe acest bolşevic pe care doream să-l înfrunt când voi fi mare căci nenea Belaşcu mi-a spus că el este diavolul pe pământ.” (T. Hentea, De la Cotul Donului la Aiud”, Ed. Gordian, Timişoara, 1996)

Tânărul Hentea studiază (more…)

27 Iulie 2012

26 iulie – pomenirea mărturisitorului Constantin Oprişan (1921-1958)

26 iulie

pomenirea mărturisitorului

Constantin  Oprişan

(1921-1958)

Constantin (Costache) Oprişan s-a născut în 1921 în comuna Onceşti, jud. Bacău. Petrece o copilărie frumoasă pe coastele şi văile podişului Moldovei. Termină liceul la Bacău şi se încadrează în Frăţiile de Cruce în anul 1940. Dezlănţuindu-se prigoana generalului Antonescu împotriva tineretului legionar, Constantin alege calea exilului în Germania după ianuarie 1941. Acolo are şansa de a asista la cursuri de filosofie, audiindu-l pe filosoful german Martin Heidegger la Freiburg.

În urma unui plan pregătit de nazişti, de a-i interna în lagăre pe legionarii aflaţi în Germania, la începutul lunii februarie 1943 este adus în lagărul de la Buchenwald. Acolo va fi deţinut până la 24 august 1944, împreună cu alte sute de legionari, când scapă cu viaţă în urma unui bombardament aliat asupra lagărului, care avea să facă mii de victime.

Se eliberează, se instruieşte în şcolile speciale germane şi face parte dintr-un grup de echipe de legionari paraşutate în România invadată de bolşevici. Dar, în primăvara lui 1945 se sistează programul paraşutărilor. Şefii grupului, Nicu Marinescu, Oprişan şi Creţu, iau hotărârea să plece în ţară, străbătând Ungaria în marş, clandestin peste frontiere. Reîntors acasă, a fost numit şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. În 1946 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, Ştefan Bezdechi, D.D. Roşca. Acesta din urmă, dându-şi seama că nu are în faţă un student obişnuit, când a fost vorba de existenţialişti l-a pus pe Oprişan să ţină cursul în faţa studenţilor. A fost ceva extraordinar, tânărul student probându-şi inteligenţa nemaipomenită şi capacitarea rar întâlnită.

De la Petre Hossu, martor ocular, asistent universitar al lui D.D. Roşca, aflăm de extraordinara capacitate a lui Oprişan: „Oprişan continuă, ajunse şi la Heidegger şi aprofundă viziunea heideggeriană asupra timpului (în Heidegger nici D.D. Roşca nu era acasă, domnia sa fiind doctor în Filosofie la Sorbona, deci filosof de formaţie franceză). Când Oprişan şi-a încheiat expozeul, D.D. Roşca i-a spus: „Domnule Oprişan, dumneata eşti un om serios!” (Era suprema apreciere pe care exigentul Magistru o acorda unui student, să-i spună că e serios; la antipod, suprema imputare era când îi spunea vreunui student: „Dumneata eşti un ocoş!”, adică, sfătos nevoie-mare, ha, ha, ha!). Expozeul lui Oprişan luase tot timpul seminarului, aşa că Petre Hossu nu a mai trebuit să ia cuvântul. După excepţionalul demers filosofic al lui Oprişan, orice comentariu era de prisos. Petre Hossu era uluit: în filosofie nu există miracole, filosofia este academică, filosofia se învaţă la Universitate; cum de acest student în anul II, la Filosofie ştie mai mult decât el, licentiat magna cum laude la Roşca şi Blaga?!” (în Permanenţe, martie 2002)

În 1947 Oprişan se căsătoreşte cu Constanţa Grama, încadrată şi ea în Mişcarea Legionară, în Cetăţui. Continuă reorganizarea Mişcării – cu toate că ruşii invadaseră ţara. Ernest Maftei, şi el legionar, povesteşte: „Eram în Bucureşti la Teatrul Poporului. Şi m-am întâlnit cu el zece duminici, în fiecare duminică în altă Biserică. Ci, îmi zice el, io să iau Moldova; în ’47, bre! Să organizez io legionarii pe Moldova, şi el Ardealu’. Şi l-am lămurit că ne prinde… Da’, ar fi crezut Costică Oprişan, domnule?! L-au prins, a murit în chinuri..”.

Arestat în noaptea de 14/15 mai 1948, este închis la Jilava şi condamnat la 25 ani muncă silnică. Trece pe la Piteşti, unde va sta închis din 1949. Va fi torturat „pe măsura” funcţiei sale. N-a fost tânăr mai chinuit ca el în Piteşti!

Oprişan îşi va da seama de gravitatea şi grozăvia celor ce se întâmplau. Supus unor crunte bătăi, avea să sufere un adevărat martiriu. Dumitru Bordeianu: „Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică şi artă, până la matematică şi filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat”; „La ordinele lui Prisăcaru, unul din cameră i-a legat picioarele cu o funie… (more…)

20 Iulie 2012

Spiru Blanaru – asasinat in Padurea Verde, Timisoara, pe 16 iulie 1949

16 iulie 1949 – Padurea Verde, Timisoara

martiriul lui

Spiru Blănaru

şi cei împreună cu dânsul

comandorul Petre Domăşneanu, Petre Puschiţă, Romulus Mariţescu şi căpitanul Ioan Tănase

 

De origine moldovean, născut la 23 iunie 1919 la Crăeşti, Roman, Spiru Blănaru ajunge în Banat, în comuna Domaşnea. Aici este „adoptat” de familia lui Nicolae Horăscu, şeful garnizoanei Mişcării Legionare din zonă, şi se va căsători cu fiica acestuia, Maria Horăscu. Pleacă la Bucureşti unde studiază dreptul şi devine un apreciat avocat. Viaţa liniştită de familie (i se născuse un băiat, Corneliu) şi cariera juridică îi vor fi întrerupte în 1947, când bolşevismul se instaura în ţară. Comuniştii au înlăturat prin ilegalităţi toţi duşmanii lor: monarhia, ofiţerii, partidele istorice şi mai ales legionarii, care formau grosul forţei anticomuniste. Au fost arestaţi cu sutele de mii.

În aceste condiţii au luat fiinţă grupuri de partizani, „bandiţi” ai sistemului bolşevic, printre care şi cel din Teregova (Caraş Severin), condus de Spiru Blănaru, Petre Domăşneanu şi Gheorghe Ionescu, în 1948. Gheorghe Ionescu, notar public, a organizat comuna Teregova pentru a susţine şi aproviziona grupul lui Spiru Blănaru şi al Colonelului Uţă.

„În vremea aceea nu se mai făcea deosebire între ţărănişti, liberali, militari sau legionari. Toţi erau români, cu o singură datorie, aceea de a apăra fiinţa neamului de duşmanii de la răsărit, bolşevicii. Când a fost obligat să fugă în munţi, Gheorghe Ionescu s-a dus în grupul lui Spiru Blănaru”, scrie Atanasie Berzescu, participant activ la evenimente, în cartea sa „Lacrimi şi sânge. Rezistenţa anticomunistă armată din munţii Banatului”.

La începutul lui 1949 grupul lui Spiru Blănaru se afla pe dealurile Teregovei, organizându-se şi aprovizionându-se. Când unul din partizani, Anculia Moise, a fost arestat în seara zilei de 12 ianuarie 1949 şi dus la Postul de jandarmi Teregova, a avut loc atacul partizanilor pentru eliberarea lui. Au participat Spiru Blănaru, Gheorghe Ionescu, Anculia Petru, Ghimboaşe Nicolae şi Stoichescu Pavel care vor elibera pe cel arestat.

În urma acestui fapt, securitatea organizează lupta de la Pietrele Albe, pe dealurile Teregovei, suferind cea mai grea înfrângere din partea partizanilor. Blănaru şi Gh. Ionescu au condus strălucit lupta după toate regulile militare, iar partizanii s-au apărat îndârjit. Ca urmare, ministrul de externe al URSS s-a plâns la ONU de „bandiţii de pe dealurile Teregovei care luptă cu arma în mână împotriva comunismului” (mărturie rămasă în analele ONU).

Bătălia este descrisă de Atanasie Berzescu în cartea citată, astfel:„Spiru Blănaru şi Gheorghe Ionescu se aşteptau acum la un atac din partea securităţii. S-au pregătit de luptă. Se aflau pe dealul Cârciobaţi, sub muntele Semenic. De aici s-au deplasat spre Pietrele Albe. Ajunşi acolo, s-au aşezat în linie de apărare. Nu mai aveau timp să se ascundă. Era ziua de 22 februarie 1949. Zăpadă mare, ger aspru. Securitatea a deschis focul cu toate armele în flancul stâng al grupului. Din această poziţie partizanii au respins atacul securităţii cu (more…)

18 Martie 2012

19 martie – Sfantul Marturisitor Virgil Maxim

19 martie – Sfantul Marturisitor

Virgil Maxim

(1921-1997)

 

Virgil Maxim s-a născut la 4 decembrie 1922, în comuna Ciorani-Prahova, ca cel dintâi dintre cei trei băieţi ai familiei Maxim Constantin şi Alexandrina. Tatăl său a ajuns primar la Ciorani, având realizări deosebite care i-au creat aureola de „părinte al satului” şi se va îngriji de soarta fiecărui copil: „Ne-a dat Dumnezeu trei băieţi! Pe cel mai mare îl vom face învăţător. Neamul şi ţara asta întregită are nevoie de educatori. Pe al doilea îl vom face agronom, pentru că pământul acesta trebuie lucrat de gospodari pricepuţi. Iar pe al treilea îl vom face ofiţer, căci ţara şi neamul trebuie apărate”. (fratele Ion a fost şi el închis de comunişti; Alexandru, mezinul, şi-a dat viaţa în lupta contra comunismului, în confruntarea armată de la Mesentea, jud. Alba)

Virgil va urma Şcoala Normală, la Ploieşti (1936-1938), apoi la Buzău (1938-1942). Dragostea şi căldura faţă de colegii săi de şcoală aveau să-l facă iubit între aceştia. În 1937 depune legământul ca frate de cruce. Educaţia primită în Mişcarea Legionară îi va marca tinereţea ce avea să fie destinată unei jertfe aspre. A îmbrăţişat încă din timpul şcolii calea spre curăţenie şi desăvârşire spirituală pe linia Bisericii lui Hristos şi a neamului românesc. Nu lipseşte de la slujbele oficiate în capela şcolii, participă cu regularitate la programul liturgic din timpul posturilor, dobândind astfel harul care îi va transforma conştiinţa în lumina dragostei lui Hristos. Educaţia care se făcea era una profund creştină, vizând formarea omului în cele mai mici detalii, iar nu superficial. „Aparent măruntele greşeli copilăreşti, putând naşte mai târziu balauri otrăvitori – copiatul la teze, fumatul, râsul necontrolat, glumele proaste, trivialităţile, înjurăturile şi expresiile gratuite, desconsiderările reciproce, bănuielile, pizmele, certurile, abaterile şi manifestările necontrolate, chiar ale mersului, ale ţinutei în general, – intrau sub incidenţa educaţiei creştin-legionare.” („Imn pentru crucea purtată”, vol. 1, cap. 3)

Este arestat de pe băncile şcolii la 1 noiembrie 1942, Buzău. Bătut bestial la anchete. Procesul a fost o mascaradă. A urmat condamnarea: 25 de ani muncă silnică, pentru „crimă de asociaţie clandestină”, din care avea să ispăşească până în 1964 aproape 22. Trece pe la închisoarea Ploieşti, dec. 1942, unde află botezul sângelui chiar de ziua sa. „Era 4 Decembrie. Împlineam 20 de ani în închisoare, primind botezul sângelui. Timp de 20 de ani avea să-mi crească din pământul suferinţei trupeşti câte „o creangă de aur”, pentru ca rodul ei să rămână în veşnicie în mâna lui Dumnezeu, pentru neamul meu românesc; şi lui trebuie să-i mulţumesc că m-a învrednicit să sufăr pentru el.” (id., cap. 7)

Trece prin: Aiud, Alba Iulia, Aiud, Galda de Jos, Târgşor, Jilava, Gherla, Jilava, Gherla, Văcăreşti, Aiud, Gherla, Aiud. Încă din prima zi a detenţiei a împărtăşit fraţilor de suferinţă că: „Nu suntem singuri în această suferinţă. Mântuitorul este cu noi… Să ne întâmpine, să ne primească, să ne mângâie, să nu disperăm. El ne aştepta aici şi noi nu ştiam”. Face parte din grupul de „mistici”, trăitori deplini ai învăţăturii lui Hristos, alături de titani ca Traian Trifan, Traian Marian, Anghel (Arsenie) Papacioc, pr. Vasile Serghie, Valeriu Gafencu, Marin Naidim. Mai ales în timpul perioadei cât a stat la colonia de muncă din Galda, 1946-1948, se dedică unui program (more…)

6 Martie 2012

Gabriel Constantinescu, 6 martie, 2 ani de la nasterea sa intru vesnicie

Filed under: Fabian Seiche,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:33
Tags: ,

6 martie, pomenirea mărturisitorului

Gabriel Constantinescu (1921-2010)

Născut la 5 nov. 1921 ca fiu al scriitorului sibian Paul Constant (1895-1981). Ofiţer în vechea armată regală a României, a trecut prin toate „vămile” războiului şi dictaturilor secolului XX: frontul de Răsărit, prizonier la ruşi (Oranki, Manastirca, Krasnigorsk, Gorki, Mariteiska, Marsansk), închisorile comuniste din România (securitatea din Sibiu, Ministerul de Interne, Jilava, Aiud, Canal-Peninsula, Baia Sprie, Valea Nistrului, Lugoj, Gherla), domiciliu obligatoriu în Bărăgan (Satu Nou-Viişoara). Apoi marginalizarea socio-profesională şi permanentele hărţuieli ale Securităţii până în 1989.

Căsătorit cu o fostă deţinută politic, Maria Blaj, o vrednică  şi jertfelnică soţie, este tatăl a două fete: Ligia-Mihaela şi Eugenia-Tatiana. După 1989 este şi bunicul a două nepoate. În pofida încercărilor, a reuşit, după ce făcuse Filosofia în scurtul răgaz de libertate, să obţină la o vârstă înaintată licenţa în Cibernetică. În ianuarie 1990 a întemeiat la Sibiu revista Puncte Cardinale, al cărei director a fost până la moarte, apărând fără întrerupere.

A debutat editorial cu volumul Filosofia arabă a istoriei. Ibn Haldun (Ed. Anastasia, 1996), teza de doctorat în Filosofie. A publicat, printre altele, volumele: Evreii în România (secolele XVI-X), 2000), Gâlceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranziţie (Ed. Christiana, 2002), Şah la rege. Declinul monarhiei române în secolul XX (Ed. Christiana, 2007) ş.a.

„Patriarhul” Punctelor Cardinale s-a mutat la cele veşnice în 6 martie 2010 la Sibiu. A fost o icoană vie a datoriei faţă de Dumnezeu, de neam, de generaţia sa, de propria conştiinţă morală şi intelectuală. Sunt (more…)

Filon Verca a plecat la Hristos pe 20 februarie 2012 . Bonus cartea: Paraşutaţi în România vândută – Filon Verca .pdf

Filon Verca 

(1915-2012)

Am primit trista veste că pe 20 februarie 2012, la Meaux, Franţa, a trecut la Domnul Filon Verca, luptător anticomunist, figură marcantă a Mişcării Legionare şi a luptei de rezistenţă naţională.

 Filon Verca s-a născut la începutul lui septembrie 1915 la Petroșnița, Caraş Severin. Intră în Miişcarea Legionară, iar după lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941 este arestat şi dus în Germania. Momentul 23 august 1944 îl prinde în lagărul din Buchenwald-Fichtenheim, care este bombardat intenţionat de aliaţi cu scopul de a-i omorî pe legionari – peste 400 la număr. Dumnezeu însă îl scapă printr-o minune.

Bombele au căzut într-o pădure la 200 metri mai departe de ei, răzând toţi copacii şi răscolind pământul, barăcile transformate în dărâmături, iar a lui atinsă de o bombă în plin şi în locul ei o gaură de 6-7 metri adâncime. Acesta a fost cadoul aliaţilor! Locuinţele ofiţerilor germani n-au fost atinse nici una.

Filon pleacă la Viena pentru a organiza rezistenţa alături de comandantul Horia Sima. Va fi paraşutat în ţară într-o echipă cu Nicu Bălănescu, Ion Chirilă, Ion Carapantea, Tismănaru şi încă unul. La 9 dec. 1944 prima echipă debarca în ţară pentru a ajuta populaţia împotriva comunismului. Prin trădare nu mai ajung să debarce la Teregova, aproape de locul său natal, ci într-un cătun, Bunila, din fundul Ardealului. Doar printr-o minune scapă cu viaţă toţi, deoarece s-a încercat aruncarea lor fără paraşute din avion (trădarea locotenentului Pfeifer). „Tot cancerul trădării muşca din plin”, notează Filon.

Un timp se ascunde, dar a fost arestat de comunişti la 3 august 1947, chiar în ziua când trebuia să se căsătorească. Motivele erau: propaganda legionară printre elevii din Caransebeş şi activitatea subversivă. A fost dus la Siguranţa din Timişoara, apoi (more…)

16 Septembrie 2011

16 septembrie: Pomenirea Mărturisitorului Nicu Popescu–Vorkuta (1918-1999)

Filed under: Fabian Seiche,sfintii inchisorilor,sinaxar — Mircea Puşcaşu @ 14:53

16 septembrie: Pomenirea Mărturisitorului

Nicu Popescu–Vorkuta (1918-1999)

 din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

Nicu Popescu se naşte în 30 iulie 1918 la Ploieşti, fiind 7 fraţi. Tatăl era un mic industriaş. Nicu a rămas lângă tatăl său să-l ajute, iar împreună cu fratele său Badea, intră în Frăţiile de Cruce. Badea şi Victor Silaghi, fruntaş legionar, sunt împuşcaţi în noaptea de 20-21 ianuarie 1941 la prefectura Ploieşti în urma loviturii de stat a lui Antonescu. A fost împuşcat în cap şi a mai trăit până seara, după ce a luat Sfânta Împărtăşanie. Nicu pleacă din Ploieşti, se refugiază în Austria, în martie 1941. Ajunge în lagărul de la Rostock (cca. 400 de legionari), iar la 23 august 1944 este grav rănit pe când se afla în lagărul nazist din Buchenwald.

Reuniţi la Viena, printre care şi Nicu Popescu, fac front comun în lupta împotriva comunismului. Nicu Popescu, paraşutat în Ardeal, ajunge la Bucureşti unde se întâlneşte cu alţi camarazi veniţi tot pe calea aerului. Luând legătura cu cei de la Viena prin T.F.F. reuşeşte să transmită care este situaţia politică, economică şi mentalitatea din ţară. Este arestat după câteva luni (1945) şi trimis după o scurtă anchetă, în URSS, martie 1945. Ajuns la Lublianka, teribila închisoare din Moscova, este anchetat de NKVD sub acuzaţia de spionaj în favoarea Germaniei, cu perspectiva de a fi executat. Trecând prin chinuri mari, anchetatorii presându-l să recunoască că a făcut spionaj, Nicu Popescu îşi pune nădejdea în Dumnezeu, rugându-se neîncetat. De fapt, el a fost doar ajutat de germani să lupte împotriva cotropitorilor comunişti slujindu-şi ţara. Spionajul nu era pentru germani, ci în interesul ţării sale, el doar s-a folosit de echipamentele ţării gazdă. După câteva luni de calvar, anchetatorii îi dau un răgaz de gândire şi în acest răstimp, are o viziune. Acest fenomen el îl descrie în cartea sa „Un legionar dincolo de Cercul Polar”, când vine Maica Domnului să-i aline suferinţele, să-l smulgă din ghearele morţii din îngheţata Siberie:

„Au trecut câteva săptămâni de linişte, de meditaţie şi rugăciuni, când într-o zi de după amiază, stând lungit în pat, cu faţa în sus, m-a cuprins un sentiment straniu. Fiinţa mea aştepta să se întâmple ceva şi nu ştiam ce. Trăiam o stare de euforie! Doamne, ce mai este şi asta? Şi cum priveam spre uşă, văd la un moment dat cum din uşa celulei se desprinde un abur alb. În timp ce acest abur a început să înainteze spre mine, a luat conturul unei fiinţe umane, iar eu, speriat, tremuram din toată fiinţa mea. S-a apropiat de patul meu din fundul celulei şi, ducând mâna dreaptă spre capul meu, mi-a luminat faţa de trei ori, cu lumini din ce în ce mai puternice. N-am putut rezista acestei stări şi, înfricoşat, m-am întors cu faţa spre perete, strigând cu glas tare: Cine eşti? De unde vii? Întorcându-mă cu faţa în sus, acest contur de fiinţă omenească strălucind pe peretele din faţa mea, mi-a răspuns: Pe cine ai rugat să vină, a venit! Şi în acel moment s-a topit în zid” (Crez şi adevăr, 2009, partea I, cap.12).

În această stare termină ancheta. Judecat, i s-a comunicat că a fost condamnat la 20 ani muncă silnică şi trimis dincolo de Cercul Polar, în lagărul numit Vorkuta, unde (more…)

4 August 2011

Părintele Gavril Zob (1915-1997): + 31 august

Filed under: Fabian Seiche,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 00:18

Părintele Gavril Zob (1915-1997)

+ 31 august

           Născut la 2 iunie 1915, într-o familie de ţărani, Sofronie şi Maria din comuna Măgoaja, judeţul Cluj. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, liceul la Dej, iar Facultatea de Teologie la Cernăuţi, licenţiat la 18 mai 1942, căsătorit în acelaşi ani cu Draga Brătulescu (născută la 18 aprilie 1916). În vremea regelui Carol al II-lea, a fost arestat (1 ianuarie 1937) pentru activitate legionară. În timpul ocupaţiei maghiare, a fost refugiat la Suceava şi Cernăuţi. A fost încadrat în Directoratul Românizării, Colonizării şi Inventarului de la 1 decembrie 1941 – 1 septembrie 1942, când a demisionat pentru a fi numit preot. La 5 octombrie 1942 a fost hirotonit preot de către Episcopul Vasile Stan al Maramureşului, pentru parohia Nucşoara, judeţul Hunedoara, unde a stat până la 1 aprilie 1946, când este transferat la parohia Gherla I. Aici are o activitate deosebită pe plan pastoral şi catehetic. Solicită Episcopiei a fi numit profesor de religie la Liceul Petru Maior şi la celelalte şcoli (2 octombrie 1946); în ianuarie 1947 era preot catehet la Şcoala primară de stat. Repară biserica (1948) parţial distrusă de bombardamentele din1944.

În 24 ianuarie 1949, stând de vorbă cu maiorul Vilaia Adrian, au discutat „ce ar putea face poporul nostru atât de îngenuncheat şi atât de batjocorit de năvălitorii comunişti din răsărit, care acum ne luau tot ce aveam mai scump, credinţa în Dumnezeu şi întreaga bogăţie a pământului românesc… În această discuţie nu era vorba de o organizaţie, ci de un dor care era al întregului popor român”, cum însuşi declară. Cele discutate au fost spuse unui prieten care, arestat şi torturat, va spune cele discutate. La 29 ianuarie, părintele Gavril este arestat sub pretext că vrea să răstoarne ordinea politică din România, torturat şi schingiuit cu bestialitate. Zilele de 5, 6, 7 februarie au fost cele mai îngrozitoare din viaţa sa. Toţi călăii de la Securitatea din Dej s-au schimbat cu rândul, pentru a-l determina să recunoască faptul că făcuse o organizaţie extremistă.

La 11 octombrie 1949, Tribunalul Militar îl condamnă la „zece ani temniţă grea, cinci ani degradare civică şi confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale”. În copia sentinţei (more…)

18 Iunie 2011

Neculai Popa, nasterea intru Imparatie: 18 iunie 2011

Neculai Popa, nasterea intru Imparatie: 18 iunie 2011

Astazi dimineata, 18 iunie 2011, domnul Neculai Popa a trecut la cele vesnice.

Cel ce l-a marturisit pe Hristos in prigoanele secolului XX, a fost chemat de Hristos ca si Acesta sa marturiseasca pentru el in fata Tatalui. Un apropiat al sau marturisea ca azi s-a trezit devreme, dupa ora 5, a dat de mancare animalelor din gospodarie, s-a spalat, s-a barbierit, s-a intins in pat si dupa trei suspine si-a dat duhul in mainile Celui pe care l-a marturisit toata viata cu discretie, fermitate, modestie, cu pret de chinuri, suferinte, sange, ani indelungati de temnita. 

Inmormantarea va avea loc luni 20.06.2011 orele 10,00, la biserica Precista Veche din Piatra Neamt.

Sa il avem de model de viata si traire ca pe un chip luminos, ce s-a facut transparent al Chipului lui Hristos cel prigonit, schingiuit, omorat si inviat. Sa avem rugaciunile lui !

Neculai Popa (născut 1925)

(din „Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche)

 Neculai Popa s-a născut în martie 1925 în comuna Dragomireşti-Neamţ, din părinţi ţărani mijlocaşi. Era student la drept în anul II la Iaşi când a fost arestat, în 15 mai 1948. Au urmat ani grei de puşcărie şi martiriul „reeducării”, pentru vina de a fi pus mai presus de orice dragostea de ţară şi ura pentru doctrina străină comunistă. Dar, cum spune el, „Dumnezeu a vrut să trăiesc” şi Neculai a învins chinurile, boala, închisorile şi lagărele şi a supravieţuit pentru a deveni una dintre puţinele victime ale terorii comuniste care a avut curajul să-şi aştearnă în scris amintirile. Le-a dedicat tuturor celor căzuţi în lupta împotriva comunismului, pentru ca nedreptatea şi tortura să nu fie uitate. Pentru ca cei care le-au comis să nu le poată nega, să nu le poată ascunde. Pentru ca cei care au suferit să rămână în amintirea noastră.

„Cei care am luptat împotriva comunismului nu eram îmbătaţi cu alcool, ci eram cuprinşi de dragostea de neam, de ţară, de dreptate, de adevăr, de libertate şi mai ales de dorinţa de a ne apăra biserica şi credinţa în Dumnezeu. Acestea au fost cauzele care au făcut ca închisorile din ţară să devină neîncăpătoare pentru români. Am început această luptă fără a fi îndemnaţi de cineva, ci pentru că propria noastră conştiinţă nu ne permitea să rămânem nepăsători. Spre deosebire de tine­retul de azi, generaţiile din trecut au fost beneficiarele unei educaţii sănătoase, având rezultate mult superioare celei ce-i i-a urmat. Educaţia primită de la părinţi avea la bază credinţa în Dumnezeu, frica de păcat, iubirea de neam şi de ţară. Am fost crescuţi într-o (more…)

16 Iunie 2011

Lupta împotriva uitării: Sfinţi români din secolul XX – Părintele Nil Dorobanţu (1920- ?)

Lupta împotriva uitării:

Sfinţi români din secolul XX

Părintele Nil Dorobanţu (1920- ?)

             Ieroschimonahul Nil s-a născut la Crainici, Baia de Aramă, Craiova (după altă sursă Mehedinţi) în 1 august 1920, din părinţi Dumitru şi Ana, fiind unul din cei cinci copii.

A fost licenţiat în Filosofie şi Litere, absolvent în Drept şi doctorand la Teologie. Călugărit la Cernica, a trecut prin eparhiile de Galaţi şi Buzău, hirotonit ierodiacon în 1948 şi ieromonah în 3 iulie 1949. Va primi marea schimă la 6 august 1952.

În 1952 era vieţuitor la Râmeţ când a cerut a fi primit la Nicula: „făgăduind că mă voi osteni aici cu râvnă şi fără pretenţie de salarizare la orice ascultare”, „sârguindu-mă să-mi câştig mântuirea sufletească şi pacea lăuntrică prin rugă, muncă, supunere, cuvioşie şi prin răbdare”, scria la 28 dec. 1952.

La Nicula era foarte căutat de credincioşi – lucru ce nu convenea regimului. Este pustnicul care umbla desculţ, descoperit, cu pletele în vânt, îmbrăcat simplu şi încins cu o sfoară, uscăţiv, cu barba puţină. Va fi urmărit, bătut şi alungat de mai multe ori de securitate, de aceea apărea şi dispărea mereu, însă oamenii îl căutau să-i asculte predicile aspre dar frumoase, să se spovedească, să primească sfaturi. Avea mai mulţi ucenici şi nu se ruşina să mustre autorităţile ateiste cât şi feţele bisericeşti, precum Sf. Ioan Botezătorul.

Episcopul Teofil Herineanu al Romanului într-o adresă către Episcopia Clujului îl prezintă ca un adevărat pustnic, străin şi sminteală pentru lume, dar necesar Bisericii în contextul slăbirii credinţei şi a prigoanei pe faţă. Episcopul şi-a dat seama de utilitatea şi rolul unui pustnic şi prin cuvinte “meşteşugite” insinuează primirea în eparhia Clujului: „sub raport material este complet şi pururi dezinteresat; nu se dă îndărăt de la nici o privaţiune; râvna sa mereu trează şi aprinsă are mare nevoie de stăvilarul prudenţei spre a nu cădea într-o exaltare certată cu raţiunea şi bunul simţ. Dinspre latura banului, a vinului şi a trupeştilor desfătări n-ar putea fi ispitit. Nu este tot atât de rezistent pe latura mândriei; are foarte mult din inocenţa porumbelului şi prea puţin din prudenţa şarpelui; totuşi supravegheat îndeaproape…, poate fi de mare folos Bisericii prin cultura ce o posedă, fiind licenţiat în Teologie şi Filosofie”. (adresa 101, 17 feb. 1953)

Considerându-şi aici misiunea încheiată, în 25 aprilie 1953 cere învoire pe 6 zile şi nu se mai reîntoarce la Nicula. În acelaşi an îl găsim în Episcopia Râmnicului, probabil la Turnu (mănăstirea Turnu, adresa nr. 199), în Episcopia Timişoarei şi Caransebeşului  (nr. 6045/30, dec. 153) precum şi în Arad (nr. 4425/10, dec. 1953).

Urmele lui se pierd în istorie, pentru a fi ştiute numai de Dumnezeu şi de cei pe care i-a ajutat la mântuire. (Arhivele Arhiepiscopiei Clujului, dosar III-478-948)

Iunie 1951, Iaşi. În celulă este adus cineva. În prag îmi apare parcă un sfânt, aureolat de contrastul luminii de pe sală care era mai puternică şi cea dinlăuntru mai slabă. Faţa lui de o paloare adâncă, fruntea brăzdată uşor şi obrajii supţi, zăbovind în prag pentru a se orienta. Părea o icoană vie… Eram doi oameni cu aceleaşi convingeri. Pentru acest fapt trebuia să fim izolaţi.

Nu ne-am culcat şi am depănat toată noaptea de toate. Părintele Nil Dorobanţu (more…)

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: