Bucovina Profundă

3 Decembrie 2016

Petre Ţuţea – Un colos intelectual

 „Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.– Petre Țuțea


Petre Țuțea - un colos intelectualUn colos intelectual într-un suflet de copil. Un enciclopedist care nu a reuşit să scrie mai nimic. Un filozof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea îşi citea prin reviste ideile expuse şi era mulţumit, căci nu pe el, ci credinţa lui voia să o răspândească.

Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca M. Manoilescu, Bejan, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Dacă s-ar putea reproduce discuţiile dintre zidurile Jilavei, ar rezulta o nemaipomenită şi ascuţită întâlnire de opinii.

Gândirea sa era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi totuşi în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filozofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă.

A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, apoi a trăit ca un fel de nimeni, al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gânditor.

Trăiască Petre Ţuţea! (more…)

22 Noiembrie 2016

Preotul Gheorghe Calciu – ”Un simbol al sfințeniei”. Din Ioan Ianolide, ”Întoarcerea la Hristos”

Filed under: ianolide,Parintele Calciu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:09

pr-ghe-calciu-negoita-zagorodnai-andrei-manastirea-diaconesti-7-cuvinte-povestea-unui-biruitor-gheorghe-calciu-dvd-12539Preotul Gheorghe Calciu – ”Un simbol al sfințeniei”

din Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos

În cercul strâmt al elitei politice comuniste de la mijlocul veacului erau două curente: Ana Pauker voia exterminarea adversarilor prin forţă iar Gheorghe Gheorghiu-Dej prin muncă. Temniţele, lagărele şi „reeducarea” anilor ’50 sunt expresia politicii de ură şi crimă a Anei Pauker.

Când ea a ordonat „reeducarea” marxist-leninistă a deţinuţilor politici din penitenciarul Piteşti, nu a crezut în formularea ei ideală, ci crud şi sec a dorit exterminarea prin forţă a „duşmanilor de clasă”. Nu a crezut nici în definirea ideală a duşmanilor de clasă, ci în definirea politică a tuturor adversarilor. În general comuniştii nu cred în nici un principiu comunist în definirea lui pură şi ideală, ci numai în substratul şi urcuşul lor politic.

„Reeducarea” însemna terorizarea deţinuţilor prin ei înşişi până la „şocul revoluţionar” prin care se trecea la „conştiinţa comunistă”. Tortura era necontenită, oribilă, iresponsabilă şi fără ieşire. Nu exista dreptul la moarte, ci numai la viaţă monstruoasă. Câţiva deţinuţi au acceptat să facă acest început, apoi avalanşa a crescut, fiecare victimă devenind un criminal al prietenilor săi. „Sinceritatea” se dovedea prin delaţiune absolută, apoi prin autodefăimare absolută şi în fine prin „angajamentul” absolut de a fi „reeducat” şi de a „reeduca” pe toţi „duşmanii poporului”. Mutilaţi, oamenii ajungeau în cele din urmă „revoluţionari”. Era o nebunie de la care nu s-a putut sustrage nimeni. Fiecare a avut căderea lui în aşa-zisele „ture ale reeducării”. Acolo au fost batjocorite credinţa, idealul, naţiunea, familia, virtutea, onoarea, eroismul şi, în ultimă analiză, omenia. Toţi au fost cobai. Unii ai cedat uşor, alţii după incredibile chinuri.

(more…)

5 Februarie 2016

Mărturii despre Sfântul Ioan Ianolide. Mărturia anonimă unui monah ce l-a întâlnit

Filed under: ianolide,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:29

Mărturii despre Sfântul Ioan Ianolide

Mărturia anonimă unui monah ce l-a întâlnitIanolide 30proc

Prin anii ’80 îmi făceam stagiul militar în Bucureşti, la Miliţie. Era în preajma zilei de 23 august, când toate detaşamentele de soldaţi, miliţieni şi securişti erau mobilizate pentru supravegherea populaţiei. Eu eram tânăr şi neştiutor. Visam o carieră militară „în folosul patriei şi al partidului”. Încercasem de câteva ori să intru la Academia Militară, dar nu am fost primit. În schimb nu pierdeam nici un prilej pentru a-mi dovedi devotamentul pentru binele ţării şi al conducerii sale…

Îmi amintesc că în acele zile am avut de îndeplinit o misiune mai neobişnuită, însoţindu-i pe superiorii noştri prin blocurile din Bucureşti, la anumite adrese bine stabilite dinainte. Miliţienii mergeau înaintea noastră, băteau cu putere la diferite uşi şi ameninţau: Banditule, să stai în casă!

În urmă, noi, nişte copii de 19-20 de ani, repetam gesturile şi cuvintele lor. Înţelegeam că aveam de cuminţit nişte criminali periculoşi care primejduiau liniştea şi bucuria măreţei zile de 23 august. Nu ştiam cine erau acei ”criminali”…

Însă după ce am bătut în faţa unei uşi şi am rostit ameniţarea: Banditule, stai în casă!, s-a petrecut un lucru neaşteptat. Uşa s-a deschis şi un domn în vârstă, cu părul cărunt, îngrijit, pieptănat şi mustaţă argintată a ieşit în prag. M-a privit cu un zâmbet straniu şi a făcut asupra mea semnul crucii. M-a binecuvântat. Apoi, cu aceeaşi discreţie a închis uşa la loc. În acea clipă s-a produs un scurt circuit, întreg sistemul comunist cu toată aparenta lui indestructibilitate s-a destrămat ca fumul. Însă uşa s-a închis, iar eu am rămas dincolo, adică în lumea comunistă.

Au trecut de atunci mai bine de 20 de ani… Multe s-au mai întâmplat, cu mila lui Dumnezeu. Acum sunt de câţiva ani la Mănăstirea Sfântului Sava. Rânduiala locului este liniştirea şi rugăciunea… Slujbele de toată noaptea, boabele de metanii, arşiţa pustiului… Din vreme în vreme soseşte din ţară câte o carte. Ajung astfel să citesc ”Întoarcerea la Hristos”… O bucurie luminoasă şi tristă îmi inundă sufletul…

Apoi, într-o noapte, oglinzile se sparg… O amintire veche răbufneşte din adânc: Banditule, să stai în casă!

Deschid cartea şi privesc fotografiile, cutremurat… El este! Dintr-una din poze, ochii lui Ioan Ianolide mă privesc cu acelaşi zâmbet ca acum 20 de ani.

Înţeleg că binecuvântarea lui m-a însoţit până acum. Şi-I mulţumesc Domnului pentru aceasta… (more…)

Calendarul inimilor noastre: 5 februarie – pomenirea celui intre sfinți Ioan Ianolide Mărturisitorul. Mărturia lui Virgil Maxim

Filed under: ianolide,sfintii inchisorilor,Uncategorized,Virgil Maxim — Mircea Puşcaşu @ 15:18

Calendarul inimilor noastre:ioan-ianolide-elev-la-liceu-1939

5 februarie – pomenirea celui intre sfinți

Ioan Ianolide Mărturisitorul

Mărturia lui Virgil Maxim

La Aiud, în 1945, când Ioan Ianolide a venit în celula în care mă aflam cu Marin Naidim şi ne-a spus, aproape plângând, că simte nevoia să fie aproape de noi, să se împărtăşească de aceleaşi bucurii tainice ale Mantuitorului Hristos – deşi avusese până atunci o atitudine niţel de bravadă faţă de provocările administraţiei şi suferise consecinţele – pentru că nu ştiam cum să procedăm, l-am rugat să meargă la Valeriu şi să-i împartăşească starea şi dorinţa sufletului lui.

Ioan a crezut că în felul acesta vrem să scăpăm de el, neacordându-i încredere. Totuşi şi-a destăinuit toate stările sufleteşti cu toate frământările de conștiinţă. Valeriu nu l-a lăsat să vorbească. L-a îmbrăţişat ca pe un frate pe care de mult îl aştepta la poarta sufletului său. L-a ridicat cu dragostea lui pe treapta depăşirii prea marii scrupulozităţi de constiinţă, pe care se afla ca pe o muchie de cuţit, nehotărât încă dacă să rupă cu o formă şi un stil de viaţă întâmplătoare şi închipuită, pentru a opta pentru viaţa traită în Hristos, în ascultare faţă de Cuvântul şi Biserica Lui.

Ioan Ianolide se încleşta ca un cruciat urcând dealul Golgotei, stropit cu propriu-I sânge. (…)

După eliberare, Ioan Ianolide, grav bolnav, îngrijit de părinţi şi de soţia lui, a lucrat tot timpul, sculptând în os medalioane şi cruciulițe pe care le împărţea celor din jur. Nea Doncea, unul dintre muncitorii legionari bucureşteni arestat şi eliberat de mai multe ori de-a lungul anilor, a luat parte la înmormantarea lui. Ne-a spus că un săculeţ cu astfel de medalioane si cruciuliţe, sculptate până ce vederea nu l-a mai ajutat, au ramas de la Ioan, cu dorinţa de a fi dăruite celor ce vor să le primească. Era cel mai mare discurs al său pentru neamul nostru: ”Purtaţi-vă crucea!”

(more…)

5 Februarie 2014

Marturisitorul Ioan Ianolide – 28 de ani de la adormire

Filed under: ianolide,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:44

Marturisitorul Ioan Ianolide – 28 de ani de la adormire

ianolide

10 Mai 2013

Profetismul lui Ioan Ianolide: document pentru o lume nouă

Filed under: articol,ianolide,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:50

Profetismul lui Ioan Ianolide:

document pentru o lume nouă

Faptul că scrierile lui Ioan Ianolide îşi asumă şi un caracter profetic reiese limpede atât din cartea “Deţinutul profet”, dar şi din titlul celei de-a doua părţi a volumului “Întoarcerea la Hristos”, anume “Document pentru o lume nouă”. Din prefaţa acestei cărţi am putut afla care a fost soarta manuscriselor lui Ianolide, redactate în condiţii dramatice, ele fiind stilizate şi prelucrate pentru tipar (conform rugăminţii autorului) la mănăstirea Diaconeşti. Cu siguranţă că în cursul acestui proces s-au operat şi unele selecţii din vastul material conţinut în manuscrisele originale.

Cine a citit cartea “Mărturisirea unui creştin – părintele Marcu de la Sihăstria” de monahul Filoteu Bălan poate face o comparaţie. Anume, începând cu p.137 aici sunt citate fără omisiuni câteva fragmente din acel “Document pentru o lume nouă”, în care Ioan Ioanlide relatează o întâlnire cu părintele Cleopa. Pasajele scoase în evidenţă în textul care urmează sunt cele care lipsesc din cartea “Întoarcerea la Hristos”, fiind prezente doar în cea mai sus amintită. Restul textului este comun celor două versiuni, el putând fi citit începând cu pagina 344 a mult mai cunoscutei cărţi “Întoarcerea la Hristos”.

*

Ioan Ianolide – Document pentru o lume nouă

Au trecut câţiva ani. Mă dusesem în creierii munţilor la un schit, să consult un vestit duhovnic şi aspru ascet. M-a impresionat puterea cu care vorbea cât şi vastele sale cunoştinţe teologice şi mistice. Se plimba cu uşurinţă prin toţi Sfinţii Părinţi şi-i tâlcuia atât de personal încât părea că de la sine vorbeşte. Se situa la înălţimi greu de urmărit, vorbind despre comuniunea cu Dumnezeu. L-am ascultat câteva zile şi apoi l-am întrebat despre libertate, comuniune şi comunitate, despre unitate, solidaritate şi har şi despre Ierusalimul cel ceresc, Împărăţia lui Dumnezeu şi mesianism. Ascetul s-a uitat la mine şi mi-a spus:

–În tinereţe am crezut că pe Hristos Îl pot afla în rugăciune, în aspre nevoinţe şi singurătate, azi am înţeles că El este în lume, în fapte şi în “nebunia” credinţei. Nu trăim vremuri de contemplare, ci de acţiune, deşi fără Harul primit prin comuniunea cu Dumnezeu nici mărturisirea Lui în lume nu va fi puternică. Există un aspect tehnico-economic al lumii moderne care a cucerit masele populare, dar le-a şi obosit şi acum oamenii revin spre peşteri şi pustii în căutarea rugătorilor celor sfinţi. Dar mai este şi un aspect satanic-ateu, care se propagă cu putere mare şi a pustiit sufletele, ori aceasta cere o ripostă a Duhului Sfânt. Este vremea marilor mărturisitori. Trebuie să ştim ce vrea Dumnezeu cu noi, căci oamenii (more…)

11 Februarie 2013

Ioan Ianolide despre IUDAIZAREA LUMII

IUDAIZAREA LUMII

Ioan Ianolide

Poziţia pe care mă situez este pur creştină. Adevărul trebuie mărturisit spre mântuire; acum o facem cu dragoste, dar va veni ziua pedepsei.

Nu mă consider antisemit, ci iubesc poporul evreu, aşa cum îl iubeşte Dumnezeu însuşi. Doresc cu ardoare mântuirea poporului evreu.

*

Să fim perfect conştienţi de puterea la care au ajuns evreii la sfârşitul acestui secol, încât procesul de iudaizare al lumii se produce astăzi atât prin comunism cât şi prin capitalism.

Am zis „iudaizare” şi nu „mozaizare” a lumii întrucât mozaismul este parte integrantă a spiritualităţii creştine şi este străin iudaismului de azi, iudaism ce-şi are originea în păcat şi neascultare, în crima lui Cain, în viţelul de aur, în ucigaşii prorocilor, în Iuda vânzătorul, în cărturarii şi fariseii făţarnici, în crima lui Caiafa. E o ieşire a evreilor din harul dumnezeiesc, care s-a agravat în ultimele două milenii prin lupta împotriva Duhului Sfânt, încât iudaismul despre care vorbim şi cu care suntem confruntaţi se caracterizează prin: satanism, minciună, ură, tiranie, materialism, ateism, senzualism, rasism, patima dominaţiei mondiale.

Iudaismul a închis lumea în materie, în teluric, în efemer, în relativ, în trup, căci a golit-o de frumuseţile, bogăţiile şi puterile spiritualităţii mozaic-creştine. Evreii lucrează cu un duh rău, căci nu acceptat ispita pe care a respins-o Hristos, şi tocmai de aceea îl şi urăsc, fiindcă ei nu pot pricepe modalitatea dragostei, a libertaţii, a adevărului date prin Duhul Sfânt, ci ei vor puterea pentru putere, materia pentru materie, viaţa pentru dominaţia lor.

Cu mijloace economice, politice şi raţionale au ajuns să domine lumea, căci ei deţin cheia economiei mondiale, cheia mijloacelor de informare a maselor pe glob, cheia revoluţiei comuniste, cheia democraţiilor occidentale, centrele tehnicii moderne, o bună parte din învăţământul de pe mapamond, punctele nevralgice ale culturii şi artei, ordinea în francmasonerie, spiritul în socialismul internaţionalist, o înrâurire a sindicalismului, o „colorare” a umanismului şi progresismului, o bună presa in neoprotestantism şi (more…)

22 Iunie 2010

Valeriu Gafencu – Despre criza

valeriu-gafencu-sfantul-inchisorilor

– Valeriu, care este fondul crizei de azi?

– Ateismul.

 

– Ce vezi in lumea de azi?

– Vad un haos interior, o descompunere care merge spre nihilism, caci oamenii sunt obsedati de nimicul materiei, de fictiunea formelor, de epuizarea senzuala, de istoricismul fara transcendenta, de ceremonialitatea fara Dumnezeu, de consumatorismul fara spiritualitate, de falsitatea ce se ascunde sub autozeificarea omului. Dezastrul se desfasoara pe toate liniile de forta ale vietii omenesti. E necesara multa suferinta pentru reorientarea spirituala a lumii si pentru schimbarea modului ei de viata.(…)

– Care ar fi modalitatile de iesire din criza?

– Intoarcerea la Hristos. Este necesara o elita crestina care sa nu paraseasca poporul, ci sa lupte cu indrazneala contra tuturor formelor de impilare si inrobire a lui. Poporul nu poate fi aparat numai prin rugaciuni si pomeni, adica prin formalism sec, ci si prin lupta, indrazneala si putere. Lumea asta e in stapanirea lui Hristos si crestinii nu au voie sa o paraseasca. Nu exista nici o acuzatie mai grava decat sa se spuna ca Biserica a parasit poporul, caci atunci L-a parasit pe Hristos, oricate dogme ar fi stabilit si respectat ea.(…)

– Cum se poate iesi din criza materialista?

– Prin Hristos, numai ca El nu e primit in lumea de azi; nimeni nu e dispus azi sa-si modifice viziunea si modul de viata, cu toate ca se merge spre dezastru. Evenimentele sunt in curs si nu mai pot fi oprite nici de crestini. Totusi avem datoria sa strigam oamenilor: “Opriti-va din dezmat, renuntati la tiranie, puneti ordine in voi insiva, puneti limite nesatiului vostru, intoarceti-va la natura, renuntati la orgolii, distrugeti armele atomice; daca sunteti rationali, renuntati la rationalism, daca sunteti realisti, vedeti realitatea spirituala; daca aveti cunoastere, ancorati-va in transcendent! Dati sufletului vostru sfintenie de sus, caci numai asa va veti mantui. Pocaiti-va! Chemati pe Dumnezeu sa puna ordine in voi si in lumea voastra, pe pamantul vostru si in cerul vostru!” Toate acestea sa nu fie insa numai indemnuri abstracte si moralizatoare. Crestinii sunt chemati sa fie treji. Lumea are nevoie de Hristos, de credinta si de autentic crestinism.

(Ioan Ianolide – Intoarcerea la Hristos)

14 Iunie 2010

PE DRUMUL INVIERII – simpozion

 expo

28 Mai 2010

Detinutul profet- Ioan Ianolide- Ca toti bunicii- 1985

Ca toti bunicii, si detinutul nostru e atasat de nepoti si-si petrece o buna parte din viata spre a le transmite dragostea si intelepciunea lui. I-a crescut frumos, in contrast cu obraznicia odraslelor de azi. Sunt respectuosi, ascultatori si nevinovati. Langa ei, el se topeste si creste in acelasi timp. El le da din el si primeste din ei. Le spune povesti, se joaca cu ei, ii plimba si se roaga impreuna. E uimit de istetimea varstei lor prescolare.

– Tataie, cine a facut soarele?
– Dumnezeu.
– Dar stelele?
– Tot Dumnezeu!
– Dar copacii?
– Dumnezeu!
– El le-a facut toate?
– Toate.
– Dar pe mine cine m-a facut?
– Tu esti copilul lui taticu si al lui mamica, dar taticu e copilul meu si pe stramosul meu tot Dumnezeu l-a facut.
– Dar casa cine a facut-o?
– Casa e facuta de oameni, dar pamantul, lemnul si fierul din care s-a facut casa sunt opera lui Dumnezeu.
– Dar pe Dumnezeu cine L-a facut?
– El e fara inceput si fara sfarsit, El singur le-a facut toate.
– Dar cum este Dumnezeu? E ca un om?
– Domnul Iisus este asemeni cu omul, dar Dumnezeu este asa, cam ca sufletul din om. Pe om il vezi, dar sufletul din om nu se vede.
– Dar satana cine este?
– El este gandul rautatii din oameni.
– Atunci Dumnezeu este gandul bunatatii din oameni..
– Bravo, asa este! Va trebui sa fiti atenti, ca sa nu primiti in mintea voastra nici un gand al rautatii, ci numai pe cele ale bunatatii, caci ele vin de la Dumnezeu.

Viata interioara se deschidea pentru cei micuti din frageda copilarie. (more…)

20 Mai 2010

Ioan Ianolide – O lume fara suflet si fara Dumnezeu

In acest secol eroismul a fost invins de lasitate, calitatea coplesita de cantitate, omul dominat de tehnica; duhul a fost subordonat materiei, adevarul rastalmacit dialectic, binele uitat de atata rautate, iar crestinii prigoniti de anticrestini.
Lumea actuala este in plina invalmaseala, caci coordonatele ei principale fac viata insuportabila. Bogatii nu se mai satura de bogatii si vor sa stapaneasca pamantul, iar puternicii nu mai au limita in putere si reteaza orice opozitie din lume. Tehnica ne copleseste si pe noi si natura, devenind un cosmar. Nu vrem sa mai murim, din care cauza ucidem pruncii ce-si anunta aparitia la portile vietii. Ne uram intre noi, incat am devenit insensibili la suferinta reciproca ce ne-o cauzam. Simturile declansate, epuizate, denaturate au pus stapanire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorasc din egoism, materialism si ateism.
Crestinatatea isi imparte istoria in doua epoci, caracterizate prin doua cai: apostolatul si rugaciunea. Biserica noastra se cheama apostolica, si totusi ea a inlocuit calea apos­tolica prin calea rugaciunii. Cand, unde si de ce s-a produs aceasta schimbare?
Fara indoiala ca Apostolii au reprezentat cel mai autentic crestinism istoric. (more…)

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: