Bucovina Profundă

19 Decembrie 2015

În faţa legii, unii sunt mai egali decât ceilalţi, Isărescu, spre exemplu

Filed under: Clubul de la Roma,dictatura,Isarescu,ocult,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 18:05

În faţa legii, unii sunt mai egali decât ceilalţi, Isărescu, spre exemplu

mugur-isarescu-trecerea-la-euro-inseamna-400-de-tir-uri-de-valuta-2452694

Nota Bucovina Profundă:

Amintim că numitul Mugur Isărescu este membru de marcă in mai multe instituţii oculte de guvernare mondială, cum ar fi Clubul de la Roma, Comisia Trilaterală  şi Bank of International Settlements, reprezentând interesele acestora in România, fapt ce îl face să fie singurul om neschimbat din funcţie din ’89 până azi.

Avocatul Gheorghe Piperea face dezvăluiri importante despre statutul BNR. De ce nu poate fi tras la răspundere Isărescu sau vreun alt membru al CA

autor: Răzvan Marinescu, ActiveNews.ro

Banca Națională a României este un aprig contestatar al promulgării legii dării în plată, care urmează să fie trimisă de Klaus Iohannis din nou în Parlament pentru revizuire.

Gheorghe Piperea, unul dintre inițiatorii acestei legi face câteva dezvăluiri despre cum BNR nu este subordonată vreunei instituții a statului, iar ”membri CA ai BNR au imunitate penală totală și necondiționată”.

Avocatul susține că statutul BNR este foarte ciudat, mai ales că spre deosebire de parlamentari sau chiar de președintele țării care pot fi pedepsiți conform Constituției dacă încalcă legea, membrii BNR au o ”imunitate care nu poate fi ridicată sub nicio formă, de nicio autoritate publică a României.”

”E bine de stiut. Poate ca, pas cu pas, ajungem sa constientizam ca BNR este o autoritate publica ignorata de Constitutie si cu un statut legal foarte, foarte ciudat.

Ca sa va cruciti, va rog sa observati ca legea statutului BNR spune ca aceasta institutie a Statului roman (???) nu primeste instructiuni de la nicio alta autoritate publica; nu exista o procedura de raportare in Parlament (ci doar una de numire si revocare a membrilor CA ai BNR), iar membri CA ai BNR au imunitate penala totala si neconditionata. E o imunitate care nu poate fi ridicata sub nicio forma, de nicio autoritate publica a Romaniei. Asadar, orice ar face dnii Isarescu & co in exercitiul mandatului lor, ei nu pot fi trasi la raspundere penala. (more…)

Isărescu, oculta şi miezul pastoral al neamului românesc

Filed under: inginerie sociala,Isarescu,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:29

Isărescu, oculta şi miezul pastoral al neamului românesc

Citiţi şi :

Je suis cioban roumain! Şi io mi-s cioban, daţi drumul la câini!

Nota Bucovina Profundă:  Amintim că numitul Mugur Isărescu este membru de marcă in mai multe instituţii oculte de guvernare mondială, cum ar fi Clubul de la Roma, Comisia Trilaterală  şi Bank of International Settlements, reprezentând interesele acestora in România, fapt ce îl face să fie singurul om neschimbat din funcţie din ’89 până azi.

Legea Anti-Oierit facuta Impotriva Ciobanilor, a Oilor si a Cainilor Ciobanesti a fost generata de „Asociatia Vanatorilor si Pescarilor din Romania”, unde ii regasim pe Mugur Isarescu si pe Florin Iordache si Kelemen Attila

sursa: fluierul.ro

I. Doi dintre Initiatorii Legii Anti-Oierit, si-anume deputatul PSD Florin Iordache si deputatul UDMR Kelemen Attila, sunt Vice-Presedinti ai Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor din Romania, Asociatie care il are ca Presedinte pe MUGUR ISARESCU.

Cei doi au transformat noua Lege a Vanatorii intr-o lege Anti-Oierit.

Asa cum puteti vedea, mai jos, atat Florin Iordache cat si Kelemen Attila sunt personaje cheie in Conducerea Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor din Romania. Iar intreaga Asociatie se afla sub „inaltul patronaj” al „nemuritorului de la conducerea BNR”, MUGUR ISARESCU.

Adrian Nastase este si el, presedinte de onoare al Asociatiei Vanatorilor. Ar fi fost cu siguranta mult mai „activ”, daca n-ar fi fost condamnat.

Dar „Marele Guru'” al Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor din Romania, este Mugur Isarescu, cel care conduce ca Presedinte intreaga Asociatie, si care conduce si „Comisia de Strategie” a Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor din Romania.

Practic Mugur Isarescu nu este numai Primul Bancher al Tarii si Primul Vanator al Tarii ci si Primul Strateg al Vanatorii din Romania. Iar in aceasta tripla calitate, Primul Vanator al Tarii, este cel care concepe Strategia „masele tot mai numeroase de vanatori”. Iar „masele tot mai numeroase de vanatori”, aflam chiar din expunerea legii și din conținutul ei, sunt „tot mai ingrijorate si mai nemultumite” de existenta Turmelor de Oi care „le perturba vanatul si vanatoarea”, deși nu vânează.

Ca Prim Bancher al Tarii, Mugur Isarescu este, asa cum stiti, aparatorul ardent al Bancilor Straine din Romania si un dusman de moarte al cetatenilor romani care luand credite ipotecare si nemaiputandu-le plati din cauza crizei, si-au pierdut casele.

Astazi acesti romani sunt condamnati la Sclavie pe Viata de catre Sistemul Bancar Romanesc condus de BNR. Si in ciuda unei initiative legislative recente, votate de Parlament, Isarescu se pare ca a reusit sa-l determine pe Iohannis sa intoarca legea in Parlament.

Deputatul PSD Florin Iordache si deputatul UDMR Kelemen Attila detin functii cheie in Asociatia Vanatorilor si Pescarilor din Romania. Vicepresedintele Asociatiei, Kelemen Attila, este seful Comisiei de Imagine a Asociatiei, in timp ce un alt Vicepresedinte al Asociatiei, Florin Iordache, si in acelasi timp un alt „initiator cheie” al legii, este conducatorul Comisiei Juridice a Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor.

(more…)

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: