Bucovina Profundă

3 August 2016

Ce este Marxismul Cultural?

Filed under: crimele comunismului,inginerie sociala,marxism,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:40

Ce este Marxismul Cultural?

articol de Ioana Hincumarxism cultural

O prietena  imi atrage regulat atentia ca, atunci cand comentam politica, unii dintre noi folosim notiuni pe care presupunem in mod gresit ca publicul larg le stapaneste. Asa-i: “multumita” educatiei lacunare si ideologizate din scolile si facultatile noastre (sau, mai recent, si occidentale), precum si mass-media romanesti – la aceste scoli formata – publicul larg nu stapaneste abecedarul institutiilor social-politice si civice. Din pacate, nici macar absolventii de facultati de profil nu-l stapanesc decat in masura in care au facut un efort individual, alternativ sau informal, de cunoastere.

De exemplu conceptul de marxism cultural. Desi acum traim din plin, mai mult ca niciodata, efectele lui dezastruoase – pe scurt, declinul civilizatiei occidentale, al gandirii critice, al standardelor academice, al moralei crestine si al libertatii individuale – prea putini ii inteleg semnificatia si obiectivele suicidare. De unde ii si cad victima.

Pe de alta parte, unul din cele mai dificile lucruri este sa explici simplu si limpede fenomene sociale complexe unui public dezinformat si malformat (intelectual si epistemic) sistematic de mass-media si scoala. In acest sens, multumita aceleiasi prietene, am gasit acest material video pe care va invit sa-l urmariti atent pentru ca, in opinia mea, reuseste sa explice, in numai 7 minute, si pe intelesul publicului larg, fie si foarte tanar sau total lipsit de baza referentiala, esenta – istoria, obiectivele si efectele dezastruoase care frizeaza patologia psihiatrica, ale – acestei ideologii a Stangii occidentale postmoderne.

Pentru nevorbitorii de limba engleza, aveti in continuare traducerea libera a materialului video.

Nu. Nimeni nu poate lectura corect o anume realitate fara sa cunoasca abecedarul ei. Nimeni nu poate combate eficient si vindeca diverse patologii sociale fara cunoasterea si eliminarea cauzei.

Ce este marxismul cultural?

 Sa incepem cu o descriere succinta:

Marxismul cultural este un termen larg care se refera la propaganda si aplicarea “Teoriei Critice” si, mai general, la influenta culturala, politica si academica a anumitor elemente ale ideologiei Stangii contemporane.

Radacinile marxismului cultural se gasesc in ceea ce numim generic Scoala de la Frankfurt. Sintagma este folosita informal pentru a descrie ganditorii afiliati sau asociati cu Institutul pentru Cercetari Sociale al Universitatii Goethe din Frankfurt in perioada interbelica. Critici atat la adresa capitalismului cat si a socialismului sovietic, acestia abordau deficientele marxismului clasic asa cum erau percepute atunci si urmareau schimbarea sociala. Opera lor este cunoscuta sub numele de Teoria Critica.

Definirea si incadrarea intr-o anume categorie a Teoriei Critice este extrem de dificila, pentru ca atinge un set foarte larg, disparat, de idei, indivizi si abordari. Cu toate acestea, aspectul fundamental si de durata al Teoriei Critice, comun tuturor produselor ei, este crearea de teorii interdisciplinare care pot servi ca instrumente pentru transformarea sociala [ceeea ce multi numesc azi, in limbaj informal, “ingineria sociala” a Stangii].

 In anii ’60, Teoria Critica a Scolii de la Frankfurt a dobandit tractiune in unele segmente ale Stangii si gandirii stangiste atat in Europa, cat si in America de Nord.

 Azi, influenta ei este resimtita in tot mediul academic occidental, dominand stiintele sociale si umaniste. Studiile de gen (femei vs barbati; „gender studies”) si cele privind „rasa alba” sunt doua asemenea exemple.

 Unul din cei mai infuenti teoreticieni ai curentului si membru originar al Scolii de la Frankfurt a fost Herbert Marcuse. Trecerea in revista a oricarui paragraf scris de Marcuse va ridica semnale de alarma oricarei persoane fie si sumar familiarizata cu actuala cultura a intolerantei [minoritarilor fata de majoritari] din campusurile universitare si scolare.

Luam de exemplu urmatorul pasaj din eseul lui datat 1965, intitulat “Toleranta represiva”:

(more…)

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: