Bucovina Profundă

18 Noiembrie 2016

Mitropolitul Ierotheos Vlachos la Paltin Petru-Vodă despre evenimentele din Creta. Comunicatul Mănăstirii Paltin

Mitropolitul Ierotheos Vlachos la Paltin Petru-Vodă despre evenimentele din Creta

paltin-1-768x576

Comunicat al Mănăstirii Paltin Petru-Vodă cu privire la întâlnirea cu Mitropolitul Ierotheos Vlachos

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie a.c.), o parte din soborul Mănăstirii Paltin Petru Vodă a avut duhovniceasca bucurie a unei întâlniri, la Mânăstirea Neamţ, cu Î.P.S. Ierόtheos Vlachos. Înaltpreasfinția Sa la rugămintea maicilor şi cu mijlocirea Î.P.S. Teofan, a răspuns întrebărilor și frământărilor obştii mănăstirii, întrebări care au privit în primul rând Sinodul din Creta şi felul în care trebuie iubitorii de Dumnezeu să se poarte faţă de acesta, faţă de ierarhii ce l-au acceptat și faţă de Biserică.

În duhul iubirii de Adevăr şi al mărturisirii creştine, Î.P.S. Ierόtheos Vlachos a răspuns întrebărilor pe larg. În esenţă, după o scurtă și profundă prelegere despre dobândirea Harului în viața noastră duhovnicească, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Sinodul din Creta a fost o lovitură şi pentru el, personal, ca ierarh ortodox; dar a fost o lovitură şi pentru Biserică. A vorbit despre lipsa de sinodalitate a Adunării cretane, despre faptul că „Sinodul din Creta” a fost în realitate doar o „Sinaxă lărgită a Întâistătătorilor”. A amintit gestul incredibil al Patriarhului Serbiei de a semna actele cu toate că 17 episcopi sârbi din 24 s-au opus, ceea ce face nule documentele cretane. Dar a amintit şi alte grave probleme din organizarea şi desfăşurarea sinodului. Lipsa pregătirii şi a trăirii teologice a unui uriaş număr de ierarhi este doar una dintre ele.

Î.P.S. Ierόtheos Vlachos ne-a mărturisit că a avut două luni de acedie [întristare adâncă] provocată de Sinodul din Creta, dar a trecut peste ea prin încrederea în Capul Bisericii, Iisus Hristos şi, totodată, prin conştiinţa datoriei faţă de Acesta. Calea cea bună, a arătat duhovnicescul mitropolit, este aceea a luptei pentru mărturisirea adevărului şi combaterea greşelilor Sinodului din Creta înlăuntrul Bisericii. Trebuie ca toţi credincioşii, împreună cu episcopii să caute căi de îndreptare. Greşelile din Creta, a subliniat Î.P.S. Ierόtheos, nu sunt un accident, ci rezultatul infiltrării în Biserică a unor teologii străine, eterodoxe, de ani de zile. Combaterea lor trebuie făcută şi se poate face doar în Biserică, cu multă nevoinţă teologică în trăire şi cuvânt. Despărţirea de episcop poate duce uşor la căderi şi mai mari, la rupturi ireparabile. „Consider că propunerea pe care a făcut-o Biserica Greciei la Sinodul din Creta este antiortodoxă, dar cu toate acestea și în Sf. Munte am spus: Nu! Vom rămâne în Biserică ca să corectăm și ca să răsturnăm această situație”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa. (more…)

Anunțuri

17 Iunie 2016

Părintele Justin era magnific – mărturia lui Victor Ioan Pica

Filed under: Parintele Iustin,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:35

parintele-justin-parvu-in-arhivele-securitatii-civic-media-cnsas-marturisitorii-ro

Părintele Justin era magnific 

mărturia lui Victor Ioan Pica

L-am cunoscut la mina de plumb Baia Sprie. Un timp destul de îndelungat am dormit alături la mina Cavnic. Dar ne-am apropiat mult în lagărul de la Periprava.

Împreună cu părintele Ilinescu a săvârșit slujba de Înviere din anul 1953. La miezul nopții, când au prins a suna clopotele din Cavnic, am ieșit cu toții din cele două dormitoare pe sală, feriți de ochii milițienilor.

Părintele Iustin a fost magnific. A participat la slujbă cu toată dăruirea de care era capabil.

Era înalt, slab, cu o față pururea senină, precum sfinții lui Nicolae Grigorescu de la Agapia. Făcuse seminarul la mănăstirea Neamț. Părintele Justin nu era decât diacon.

Înainte de arestare, care a survenit prin 1948, fusese călugăr la schitul Durău, pe acolo pe unde Bistrița înainte de marele baraj de la Bicaz își dezvelea lumii cea mai frumoasă față a sa.

Provenea dintr-o familie de oameni sărmani. De timpuriu a rămas orfan de tată. Mama sa a muncit din greu pentru a-și crește cei doi copii, pe Iustin (cel mare) și o soră. Biata sa mamă își pusese toate speranțele în fiul cel mare. Când a plecat în călugărie aceasta i-a dat fiului „de zestre” unica văcuță pe care o aveau.

Odată un prieten l-a întrebat pe părintele dacă ieșit afară [din închisoare] se mai întoarce la Durău. „Șapte vieți dacă aș avea”, a răspuns părintele Iustin, „eu tot acolo le-aș petrece”. Era așa de îndrăgostit de mănăstire încât nu putea concepe un alt rost al omului pe pământ, decât să-și petreacă viața la mănăstire.

Am stat vreo șapte ani împreună și în tot acest timp a postit regulat miercurile și vinerile de peste săptămână. De multe ori l-am văzut dându-și porția de mâncare la alții, deși era slab și suferind. (more…)

Părintele Justin. 16 iunie – pomenirea sa. Icoana, acatistul și paraclisul

Filed under: Parintele Iustin,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:17

Părintele Justin

16 iunie – pomenirea sa

Icoana, acatistul și paraclisul

SONY DSC

Acatistul  Părintelui Justin de la Petru Vodă

(alcătuire a maicilor de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă)

Condac 1
Pe Mărturisitorul cel ales al lui Hristos, podoaba Bisericii, care pe altarul Neamului Românesc până la adânci bătrâneţi pe sine însuşi jertfă ca o ardere de tot s-a adus, pe Voievodul Ortodoxiei româneşti, care în vremurile de pe urmă Biserica lui Hristos bine a străjuit şi cu sabia dragostei pe hulitori a gonit iar pe fiii pierduţi i-a găsit, pe cela ce cu mantia milei pe mulţi din necazuri şi întristări i-a izbăvit şi ca o inimă bătând cu rugăciunea multe conştiinţe spre cunoaşterea lui Dumnezeu a trezit, cu dorire din inimi să-i cântăm: Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine! (more…)

11 Februarie 2016

10 februarie -97 de ani de la nașterea Părintelui Justin, sfințitul cuvios, mărturisitorul profet, voievodul sfânt

Filed under: Parintele Iustin,România Profundă,sinaxar,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 09:50

Sus inima, români!

10 februarie – 97 de ani de la nașterea Părintelui Justin

sfințitul cuvios, mărturisitorul profet, voievodul sfânt

Maicile de la Paltin – Petru Vodă – Cântare Părintelui Jutin

4 Decembrie 2015

Părintele Justin despre pictura Părintelui Arsenie Boca

Filed under: icoana,Parintele Iustin,Petru Voda,Pr Arsenie Boca,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 02:12

sf-ioan-botezatorul-30e1u5rs3h1hoeryeeb7cw

Părintele Justin despre

pictura Părintelui Arsenie Boca

sursa: manastirea.petru-voda.ro

Cu ani în urmă câţiva dintre noi l-am întrebat pe Părintele Justin despre Părintele Arsenie Boca câteva lucruri care ne nedumereau. Nu am fost singurii, multă lume a întrebat şi a primit răspuns după puterea fiecăruia. În deliberările pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca au apărut foarte multe mărturii, atît despre lucrările dumnezeieşti săvîrşite în vieţile oamenilor prin credinţa sa, cît şi contestări înverşunate. Mănăstirea noastră nu are o opinie unilaterală despre un subiect atît de complex precum viaţa, personalitatea şi activitatea Părintelui Arsenie Boca, însă ne vom aduce, încet încet, şi noi contribuţia de mărturii, în măsura în care ne va lumina Dumnezeu. Deocamdată însă nu ne exprimăm nicidecum opiniile şi mărturiile noastre personale, ci numai ceea ce ne-a răspuns Părintele Justin. Răspunsurile Cuvioşiei Sale sunt în număr mare, date multora dintre ucenicii şi ucenicele sale. Redăm doar cîteva, pentru început:

Întrebare: Care sunt scrierile autentice ale Părintelui Arsenie, şi cum să le diferenţiem de sutele de scrieri care i se atribuie? Fiindcă nu poate fi judecată ortodoxia cugetării cuiva pe textele altcuiva.
Răspuns: Cărţile scrise de Părintele Arsenie sunt numai două: Cărarea Împărăţiei şi Cuvinte vii. Restul sunt probabil compilaţii alcătuite de alte persoane, modificate sau cu totul inventate de aceia. Ortodoxia Părintelui Arsenie se poate căuta în cele două cărţi ale sale.

Întrebare: Cum se explică mulţimea erorilor din erminia picturii de la Drăgănescu?
Răspuns: Drăgănescu este o expresie a artistului. Dar este o greşeală pe care Dumnezeu i-a iertat-o, pentru mulţimea uriaşă a faptelor lui bune din restul vieţii sale. Sunt convins că s-a pocăit de acele picturi, dar n-a mai fost vreme să schimbe ceva.

Întrebare: Deci pictura de la Drăgănescu nu reflectă gândirea dogmatică a Părintelui Arsenie? Seamănă perfect cu pictura post-modernă din America şi Rusia anilor 50!
Răspuns:  Faptele lui, minunile lui, puterea lui Hristos din el, credinţa lui reflectă gândirea dogmatică a Părintelui Arsenie. Nu pictura de la Drăgănescu, care este cu totul aparte faţă de predania iconografică ortodoxă şi pe care n-o putem include în tradiţia ortodoxă, fiindcă este o artă înscrisă în curentul acesta post-modernist. La fel ca şi

(more…)

17 Iunie 2015

Sinaxarul inimilor noastre: +) 16 iunie – Prăznuirea Sfântului Cuvios Mărturisitor Justin Pârvu

Filed under: Parintele Iustin — Mircea Puşcaşu @ 21:17
Tags:

Sinaxarul inimilor noastre:

+) 16 iunie – Prăznuirea Sfântului Justin Pârvu

Noule Mare Cuvios Mărturisitor,

Părintele nostru Justin,

roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru,

să miluiască Neamul acesta

şi întreaga Creştinătate!

pr justin p + atitudini


 Pe Mărturisitorul cel ales al lui Hristos, podoaba Bisericii, care pe altarul Neamului Românesc până la adânci bătrâneţi pe sine însuşi jertfă ca o ardere de tot s-a adus, pe Voievodul Ortodoxiei româneşti, care în vremurile de pe urmă Biserica lui Hristos bine a străjuit şi cu sabia dragostei pe hulitori a gonit iar pe fiii pierduţi i-a găsit, pe cela ce cu mantia milei pe mulţi din necazuri şi întristări i-a izbăvit şi ca o inimă bătând cu rugăciunea multe conştiinţe spre cunoaşterea lui Dumnezeu a trezit, cu dorire din inimi să-i cântăm: Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Parastas 13 iunie 2015

Parastasul de 1 iunie 2015 

(more…)

13 Martie 2015

Lupta impotriva uitării: Apel către Parlament: Nu osîndiţi eroii, sfinţii şi martirii! Vă îndemnăm să semnaţi acest apel. Este în joc memoria Sfinţilor Închisorilor. Aici puteţi semna petiţia în sprijinul memoriei lor.

m1

Apel către Parlament:

Nu osîndiţi eroii, sfinţii şi martirii!

Nu mutilaţi cultura română!

Vă îndemnăm să semnaţi acest apel.  Este în joc memoria Sfinţilor Închisorilor. Aici puteţi semna petiţia în sprijinul memoriei lor.

Din cauza incidentului de ieri (10 martie 2015), calificat în presă drept “scandal cu legionari la Parlament”, în dezbaterile asupra proiectului de lege antilegionar de la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor nu s-a mai ajuns la prezentarea următorului apel semnat de mai multe asociaţii şi fundaţii. Îl facem cunoscut pe această cale opiniei publice, în speranţa că societatea românească va înţelege care este adevărata miză a acestui proiect de lege şi gravele sale implicaţii asupra etosului românesc. Românii ar trebui să privească dincolo de apariţiile zgomotoase şi intens mediatizate ale unor grupuscule nereprezentative, care preferă ostentaţia unei participări prin argumente pertinente la o dezbatere pe o temă extrem de delicată.

Semnaţi şi petiţia online, AICI.

Conţinutul proiectului de lege (adoptat la Senat, în lucru la Camera Deputaţilor), aici.

 Apel

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Apelăm la conştiinţa dvs. într-o problemă de interes naţional: proiectul de lege PL 193/2014 cu referire la “modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.

m3

Şi anume, vă solicităm: Nu interziceţi din nou elita intelectuală interbelică! Nu-i condamnaţi încă o dată pe foştii deţinuţi politici! Nu-i batjocoriţi pe sfinţii închisorilor! Nu rescrieţi istoria după calapod comunist!

Intervenţia noastră poate apărea ca patetică. Dar, în fapt, proiectul de lege, în forma sa actuală, este anticonstituţional, nedrept şi condamnabil de către orice român.

Anticonstituţional pentru că încalcă drepturi şi valori fundamentale consfinţite de Constituţie: articolele 29 şi 30, care protejează libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, precum şi articolul 40 privind libertatea de asociere. Restricţii ale acestor drepturi pot avea loc, conform aceleiaşi Constituţii, numai atunci când se prejudiciază demnitatea sau imaginea unei persoane, sau când, prin invocarea lor abuzivă, s-ar incita la “defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”, respectiv „militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României”.

În condiţiile în care, în 25 de ani de democraţie postcomunistă, nici o persoană sau organizaţie care s-a revendicat de la ideile legionare nu a fost condamnată pentru fapte care ţin de formularea actuală a OUG 31/2002 sau care ar avea o natură anticonstituţională, considerăm că nu se poate vorbi de un pericol concret, care să motiveze extinderea legislaţiei actuale. Ea îşi poate afirma caracterul universal, condamnând explicit delictele de xenofobie, şovinism, rasism, incitare la ură de orice fel, fascism, negaţionism. Modificarea propusă vizează însă includerea suplimentară a unei concepţii particulare, specific româneşti, alături de aceste crime care sunt condamnate la scară universală. Este vorba de “legionarism”. Despre care, trebuie spus, nu a fost niciodată condamnat până acum ca idee sau doctrină de niciun tribunal democratic din lume (doar de cele comuniste, care condamnau însă orice ideologie diferită). Mai mult, Mişcarea Legionară a fost scoasă de pe lista acuzaţilor Tribunalului Internaţional de la Nürnberg şi a colaborat cu democraţiile occidentale în lupta împotriva comunismului, după cum relevă literatura cu caracter istoric, confirmată şi de documentele recent declasificate din arhivele CIA (v. http://fgmanu.ro/Istorie/articol566).

Democraţia adevărată trebuie să fie bazată pe respect faţă de adevăr, pe principiile de drept şi pe respingerea arbitrariului în orice fel de acţiune politică. În opinia noastră, ceea ce se petrece acum în România sfidează în mod eclatant aceste norme cu caracter universal.

m2

Scriitorul francez Jean Sévillia cataloga procesul de intenţie practicat adesea în luptele de idei, după care “orice opozant poate fi atacat nu pentru ce gândeşte, ci pentru gândurile care-i sunt atribuite” drept o formă de “terorism intelectual”. De data aceasta asistăm la o depăşire clară a terenului ideatic înspre un “terorism” de o altă anvergură calitativă: tentativa de inculpare a unor oameni sau idei nu pe baza a ce gândesc sau cum se comportă ei cu adevărat, ci pe baza unor gânduri sau comportamente care le sunt atribuite în mod abuziv, menite să justifice o condamnare in corpore, printr-o lege cu dedicaţie – un principiu care din păcate e folosit extrem de des de clasa politică din România.

Consideraţi că poate fi votat un asemenea proiect de lege, care prevede includerea legionarismului în categoria infracţiunilor, atunci când în raportul Guvernului expunerea de motive a iniţiatorilor este desfiinţată prin argumentele de mai jos?

“Includerea unor activităţi sau mişcări în sfera ameninţărilor la adresa securităţii naţionale nu determină calificarea, per se, a acestor fapte ca fiind infracţiuni. Dacă s-ar adopta acest raţionament ar trebui, pentru identitate de raţiune, să fie incriminate şi acţiunile de origine comunistă, menţionate şi acestea în enumerarea de la art. 3 din Legea nr. 51/1991. Menţionăm în context şi faptul că România a fost deja condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cauza Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României ca urmare a refuzului de a înregistra un partid comunist. În motivarea CEDO s-a reţinut că „una dintre principalele caracteristici ale democraţiei rezidă în posibilitatea pe care o oferă de a dezbate prin dialog şi fără recurgere la violenţă problemele ridicate de diferite curente politice de opinie şi aceasta chiar dacă deranjează sau îngrijorează. În această privinţă, o formaţiune politică ce respectă principiile fundamentale ale democraţiei nu poate îngrijora pentru simplul fapt că a criticat ordinea constituţională şi juridică a ţării şi că doreşte să o dezbată public pe scena politică. (…) Or, în speţă, instanţele interne nu au arătat în nici un fel prin ce anume programul şi statutul PCN erau contrare principiilor fundamentale ale democraţiei.”

Prin urmare, cu toate că legislaţia internaţională s-a pronunţat într-un spirit liberal în favoarea înregistrării unui partid cu o ideologie considerată controversată, în cazul iniţiativei legislative de faţă este vorba de ceva mult mai grav: anume de tentativa de interzicere a tuturor modurilor de manifestare ale ideologiei legionare, inclusiv simpla exprimare a opiniilor. Acest fapt nu poate reprezenta prin urmare decât o încălcare şi mai evidentă a principiilor universale ale drepturilor omului recunoscute de instanţele internaţionale.

Nedrept pentru că elimină din (more…)

24 Februarie 2015

Părintele Justin Pârvu – Despre rânduiala Postului

Filed under: apologetica,Parintele Iustin — Mircea Puşcaşu @ 02:42

Părintele Justin Pârvu – Despre rânduiala Postului

13 Februarie 2015

Părintele Justin despre România şi geopolitica duhului

Filed under: interviu,Parintele Iustin — Mircea Puşcaşu @ 13:00

Părintele Justin despre România şi geopolitica duhului

Părintele Justin Pârvu: „Noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât numai în acoperământul Maicii Domnului”

 

Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă. Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism… Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este acelaşi mare lagăr sovietic al Moscovei decât cu altă şapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului.

 

În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?

Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici… Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombardamente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor ca să nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gândesc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte. Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând. Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană. De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spovedim, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă.

Nu credeţi că este periculoasă poziţia României atâta timp cât suntem aliaţii Statelor Unite şi îi avem în coastă pe ruşi?

Asupra României se abate exact acelaşi pericol ca în secolul precedent. Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi: Ungaria să ia Ardealul, Rusia Moldova. …Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă. …Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state ortodoxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai importante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar

(more…)

18 Iulie 2014

Părintele Justin Pârvu, cetătean de onoare in Piatra Neamt

Filed under: Parintele Iustin,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 22:24

Părintele Justin Pârvu, cetătean de onoare in Piatra Neamt

Ceremonia de înmânare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, Părintelui Justin Pârvu – rugul aprins al ortodoxiei nemțene

Parintele Justin Parvu - pictura pe piatra_Manastirea Paltin Petru Voda

Părintele Justin Pârvu a devenit, cum era şi de aşteptat, cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ, oraş în care numele Părintelui Justin a rezonat în inimile multor români, care l-au iubit şi îndrăgit pe bunul Duhovnic încă din anii’70 şi până la sfârşitul vieţii sale pământeşti. În acest timp fiecare primar, mulţi consilieri, medici şi profesori, oameni obişnuiţi treceau pragul smeritei chilii a Duhovnicului din munţii Neamţului, pentru a cere sfat, putere şi binecuvântare.

Părintele Justin spunea că românii ortodocşi din Piatra Neamţ au o dăruire aparte faţă de Biserică şi se dedică cu mult spirit de jertfă şi entuziasm slujirii aproapelui. Aceşti „inimoşi” ai ortodoxiei, cum îi numea Părintele Justin, au dovedit astăzi, prin acordarea titlului de cetăţean care le onorează oraşul, că dragostea lor faţă de Părintele Justin merge până dincolo de hotarele morţii, către Dumnezeu, acolo unde în veşnicie Părintele lor Duhovnic veghează şi se roagă pentru mântuirea sufletelor lor.

Anunţăm pe această cale că, prin mărinimia cetăţenilor vrednici ai oraşului Piatra Neamţ, ucenici ai Marelui Duhovnic, duminică, 20 iulie, de prăznuirea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, va avea loc o slujbă de pomenire în cinstea părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, susținută la strană de maicile de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă. Slujba de pomenire se va săvârşi, împreună cu Sf. Liturghie, la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde preot paroh este Părintele Prof. Vasile Păvăleanu. Tot în această biserică se va decerna şi titlul de cetăţean de onoare, după care invitaţii sunt rugaţi să participe la o agapă frăţească, organizată de familia Ouatu George, un fidel ucenic al Părintelui Justin.

Toţi cei care doresc să ţină aprinsă făclia credinţei ortodoxe, aşa cum ne-a predat-o Părintele nostru Justin, sunt invitaţi să participe la acest eveniment comemorativ în memoria Părintelui Justin. Pentru noi Părintele Justin este un rug aprins al ortodoxiei nemţene. (more…)

18 Iunie 2014

Duhovnicul Ioan Şişmanian despre Parintele Justin, suferinta si Inviere

Duhovnicul Ioan Şişmanian despre Parintele Justin, suferinta si Inviere

 „Să ne naştem din nou spre Învierea de la Paşte“

Simona Chiţan | Adevarul.ro

 

Părintele Ioan Şişmanian, de la Mănăstirea Petru Vodă, vorbeşte despre ce mai înseamnă Învierea în societatea contemporană, despre iubirea ca jertfă, despre boală şi depresie, despre valorile predeterminării şi pericolul mersului la ghicitoare. Ieroschimonahul îi face un portret emoţionant părintelui Iustin Pârvu, mentorul său spiritual.

Mănăstirea Petru-Vodă, din judeţul Neamţ, se pregăteşte de primul Paşte fără ctitorul ei, Părintele Iustin (1919-2013). Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici, a pus piatra de temelie a mănăstirii Petru Vodă în 1991. Unul dintre cei mai apropiaţi de marele duhovnic, mâna sa dreaptă, a fost ieroschimonahul Ioan Şişmanian. Născut în Bucureşti, absovent de Cibernetică, după ce a studiat şapte ani limba chineză, sistemul taoist, acupunctura, Laureţiu Şişmanian l-a întâlnit în 1988 pe Părintele Constantin Galeriu (1918-2003), paroh din al bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti. „De ce îl porţi pe Buddha la gât?“, l-a întrebat părintele Galeriu, care i-a devenit şi primul duhovnic. Şi de atunci, a început pentru Laurenţiu, armean după tată, vremea descoperiri lui Dumnezeu în ortodoxie, vremea adevăratelor răspunsuri şi mai ales a schimbărilor radicale din viaţa sa.

După şapte de ani de căsnicie, a divorţat, s-a angajat în 1990 la „Viaţa Spirituală“ la TVR, după care a plecat într-un concediu la o mănăstire din Moldova. Nu avea să se mai întoarcă vreodată ca mirean în Capitală, unde are totuşi o mamă iubitoare, un frate şi mulţi prieteni.

S-a călugărit în 1990, la 34 de ani, fără să se uite în urmă. Doi ani mai târziu, întâlnirea cu părintele Iustin Pârvu i-a schimbat întreaga perspectivă asupra ortodoxiei. În 1997, a depus jurămintele de schivnicie, a devenit ieroschimonah (preot schivnic, ultima şi cea mai grea treaptă monahală) şi a primit numele de Ioan de la însuşi Iustin Pârvu.

Ioan, „călugărul din vechiul schit“, despre care s-a mai scris că poate arde cu privirea lui o întreagă pădure de fagi, recunoaşte că la Petru Vodă nu mai există forţa prezenţei Părintelui Iustin, însă spiritul marelui duhovnic a rămas prezent în mănăstirea din inima Moldovei şi ne veghează în continuare pe toţi.

„Weekend Adevărul“: Cât de important este postul în pregătirea Învierii?

Ioan Şişmanian: Postul e foarte important, pentru că fără post nu te poţi aşeza. Postul nu este o restricţie, postul este un mod de viaţă, o stare de fapt a sufletului.  De exemplu, ca atunci când un om are pe cineva apropiat de suflet, bolnav, în spital şi după zile de stat la căpătâiul lui, când intră în operaţie aşteaptă în continuare pe hol. Cei din jur insistă să facă o pauză de la vegherea lui, să se odihnească, să mănânce ceva, iar el răspunde: „Nu pot, cel mai bine în clipa asta e să stau aici, mă simt mai liniştit aşa“. Aşa e şi cu postul: nu poţi mânca.

Atunci când te gândeşti că Iisus e pe cruce sau în drum către cruce, nu poţi mânca. Sau poţi mânca… dar măcar partea ta conştientă să te îndemne să o faci cu măsură, să eviţi îmbuibarea.

Şi aş mai da un exemplu. O fetiţă de 6 anişori îmi spunea la spovedanie, la Paştele trecut, că într-o zi la grădiniţă a văzut că unii din colegii ei nu au ce mânca şi le-a dat pacheţelul ei. La Liturghie auzise de pilda cu înmulţirea peştilor şi a pâinii, şi i-a zis lui Dumnezeu: „Îţi dau sendvişul meu şi tu îl vei împărţi la toţi.” Copilul credea lucrul acesta. Unde era restricţia? Nu exista, era doar convingerea, credinţa. Asta e perspectiva, de fapt, a postului. Din păcate, nu ştim, nu cunoaştem bogăţiile lui, nu cunoaştem… Iubirea. Iar asta este ceva dincolo de viaţa creştină. E în adâncul chipului nostru existenţial.

Ce înseamnă Învierea?

Învierea înseamnă părtăşia la ieşirea din timp şi din spaţiu. Până la Învierea Domnului noi am trăit într-un ritm hebdomadar, de 7 zile, 6 de muncă şi una de odihnă. Dar odihna de care vorbeam atunci nu era (more…)

16 Iunie 2014

Cuviosul Justin Marturisitorul – 16 iunie

Filed under: Parintele Iustin,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 21:27

Cuviosul Justin Marturisitorul – 16 iunie

JUSTIN-de-la-Petru-Voda- Sfintitul-Marturisitor _icoana-realizata-de-maicile-de-la-man.-Paltin-Petru-Voda

Articole importante:

 

Danion Vasile – predică de 16 iunie 2014 la 1 AN de la trecerea la Domnul a Părintelui Justin

“Nu acceptați deformarea învățăturilor Părintelui Justin!”

“Cei care au îngropat moaștele Sfântului Gheorghe Calciu s-au lepădat de predania Părintelui Justin!”

 

4 Iunie 2014

Troiţa Robilor de la Canal – Mănăstirea Poarta Albă – Galeşul de 1 iunie 2014, ziua Sfântului Iustin Martirul şi Filozoful – FOTO

Troiţa Robilor de la Canal

Mănăstirea Poarta Albă Galeşul de 1 iunie 2014, Sf. Iustin Martirul şi Filozoful

Duminică 1 iunie 2014, de ziua Sfântului Iustin Martirul şi Filozoful, a avut loc sărbătoarea hramului Mănăstirii de la Poarta Albă Galeşul – mănăstire ctitorită în 2012 de Părintele Iustin Pârvu întru veşnica pomenire a deţinuţilor politici din lagărele Canalului.

Înaintea Sfintei Liturghii, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfinţit Troiţa Robilor de la Canal, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu am ridicat-o pentru lupta, suferinţa şi biruinţa deţinuţilor politici care au trudit şi au murit în lagărele de exterminare ale Canalului între anii 1949 – 1955. Pe lângă IPS Teodosie au participat la slujbă un sobor de preoţi şi ieromonahi între care Pr. Ştefan Neicu (duhovnicul Mănăstirii Poarta Albă), Pr. Leonid Nica şi Pr. Ioan Şişmanian sosiţi de la Petru Vodă. Sfinţirea a început cu slujba aghesmei mici cu care apoi a fost stropită Troiţa.

Liturghia a fost slujită în altarul de vară de acelaşi sobor de preoţi în frunte cu episcopul. IPS Teodosie a ţinut un cuvânt puternic şi mobilizator pe care sutele de credincioşi sosiţi la Poarta Albă l-au primit cu inimile deschise şi bucurie. Sfinţia sa a spus:

„Dumnezeu l-a ales pe Pr. Iustin Pârvu să fie el cel care a pus aici temelie pentru Mănăstire întru pomenirea tuturor celor jertfiţi la Canal. Apoi pentru cei de la Periprava unde s-a obţinut loc şi se va face Mănăstire… Iată, aici este pentru noi un sanctuar al nostru, al tuturor. De aceea astăzi am venit şi trebuie să ne aducem aminte cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe Pr. Iustin…

Iubiţi credincioşi ne-am aflat astăzi aici, în acest loc de jertfă. Am pomenit şi pe Pr. Iustin şi pe toţi ceilalţi. Trebuie să înţelegem că suferinţa aduce lumină şi că lumina ne uneşte cu cerul şi cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este lumină. Suferinţa curăţeşte, purifică sufletul şi trupul. De aceea din rănile multora din cei ce au suferit, ale tuturor martirilor, au răsărit cununi de lumină, care sunt cununi de viaţă veşnică. De aceea sunt cele mai strălucite cununile mucenicilor, mai strălucite decât ale ierarhilor, ale cuvioşilor şi drepţilor. Să înţelegem că această suferinţă ne uneşte cu jertfa Lui Hristos. Aşa s-a îmbrăcat Hristos în lumină după ce a trecut prin jertfă. Aşa nădăjduim că s-au îmbrăcat şi se vor îmbrăca cei ce au suferit pentru Hristos, pentru adevăr, pentru credinţă, în închisori, în lagăre, în deportări.

De aceea vă invit şi vă spun că în sâmbăta Rusaliilor trebuie să fac Liturghia aici şi să-i pomenim pe toţi cei care au suferit la Canal pentru că sunt sute şi mii de oameni. De aceea pe toţi care doriţi să fiţi părtaşi la rugăciunile celor care se roagă pentru noi – pentru că noi suntem convinşi că mulţi dintre ei se află în slava Lui Dumnezeu – vă chemăm să îl pomenim din nou pe Pr. Iustin, Pr. Calciu, Pr. Făgeţeanu, Pr. Băbuş, Pr. Boghiu, Pr. Stăniloaie, Pr. Galeriu, pe toţi cei care au trecut prin închisori, prin lagăre, şi deportări…

Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne primească rugăciunea de astăzi şi să ne facă şi nouă parte de raze de lumină din lumina celor care au suferit pentru credinţă, pentru neam şi pentru ţară. Să ne cheme Dumnezeu şi pe noi la bunatăţile pe care Le-a pregătit celor ce s-au jertfit pentru El. Amin.”

După Sfânta Liturghie a urmat parastasul Părintelui Iustin Pârvu care pe 1 iunie 2012 s-a aflat la Poarta Albă alături de mulţime de credincioşi punând piatra de temelie a viitoarei Mănăstiri. În timpul parastasului, prin grija maicii stareţe Eleodora, s-au împărţit prosoape şi batiste tuturor participanţilor ca semn de aducere aminte a pomenirii. A urmat masa şi diverse discuţii între participanţi.

Amplasată între Biserica Mănăstirii şi altarul de vară, Troiţa este de acum înainte loc de închinare pentru toţi pelerinii ce vizitează Mănăstirea. Inscripţia ei conţine şi versurile poeziei „Canalul” scrisă de Andrei Ciurunga, documentul poate cel mai edificator pentru conturarea dimensiunii suferinţelor îndurate de către deţinuţii politici din toate lagărele Canalului.

În pustiul dobrogean, gropile comune de la Canal ascund încă osemintele a câtorva mii de mucenici. În numele acestora am ridicat Troiţa pentru ca mormintele lor neştiute să fie străjuite simbolic de o cruce. Pentru (more…)

18 Mai 2014

14 Mai – Ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste. Părintele Justin Pârvu despre 14 Mai 1948, ziua neagră a arestărilor

14 Mai – Ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste

Părintele Justin Pârvu despre 14 Mai 1948, ziua neagră a arestărilor

sursa: ATITUDINI, nr.33

PJustin-cu-mirulCea mai grozavă şi funestă săptămână a fost în jurul lui 14 mai. Una din cele mai cenuşii pagini din istoria românească… Circulau pe atunci maşini foarte luxoase. Intraseră în circuitul ţării noastre nişte autocare noi, maşini poloneze, foarte elegante la suprafaţă, dar înăuntru era totul închis şi nu se vedea nimic. Lumea se obişnuise… Eh, maşini poloneze!… Dar acolo erau numai şi numai deţinuţi politici. Pentru că arestările, care se făceau noaptea, erau foarte multe, rămâneau deţinuţii de transportat şi dimineaţa cam până la opt, nouă. Interesul era ca aceste maşini să nu se oprească pe la securităţi pentru că se demasca ce conţin.
Încă o treabă foarte interesantă!… În partea de sud-est a oraşului se auzeau împuşcături pe care ei le mascau, zicând: „armata face manevre”. Erau cunoscute aceste manevre ale armatei. Se făcea o manevră în Roman, se mai făcea la două, trei săptămâni una în Iaşi, în sfârşit, în diferite oraşe. Ce era cu împuşcăturile acelea? Aduceau aici noaptea familii întregi din comuna Bosancea, din zona Bucovinei. Bosancea, o comună de mare rezistenţă unde şi ruşii au fost dezarmaţi şi acum venise momentul de răzbunare împotriva bosăncenilor. Au făcut gropi comune în Piatra Neamţ, pe dealul Balaurului şi acolo aduceau cu maşinile, noaptea, familii întregi, le mitraliau şi le aruncau în gropile comune. Dimineaţa era totul nivelat, cu iarbă şi flori şi nu se ştia ce e acolo. În 1951 s-au făcut de către popa Nicolae săpături pe dealul Balaurului, însă securitatea a oprit să se mai continue săpăturile.
În noaptea dinspre 15 mai 1948 beciurile securităţii erau pline. Nu mai încăpeau arestaţii nici în beciuri, nici în poduri. N-aveau nici miliţieni de serviciu şi atunci au dresat câini. Au băgat deţinuţi în podurile securităţii şi la fiecare doi, trei deţinuţi era câte un câine lup. Într-adevăr, dacă mişcai erai sfâşiat de animalul acesta. Aşa spuneau şi caralii: „Dacă mişcaţi, riscaţi să vă rupă mâna, să vă spargă capul, să vă-nghită cu tot cu oase”.
Şi am stat 48 de ore nemişcat cu faţa în jos în podul securităţii din oraşul Roman. După 48 de ore am coborât la anchetă. Ancheta era făcută de un evreu al securităţii, Davidovici Solomon, foarte inteligent care a colaborat cu Doina Constantin. El era informatorul Securităţii şi juca şi rol de activist în FDC. Aşa că ziua umbla prin internate, prin şcoli, pe la ţară şi racola tinerii în Mişcarea Legionară. Era foarte apreciat şi căutat pentru că fusese arestat de Antonescu. Dar lumea nu şi-a dat seama cum de e liber de vreme ce fusese condamnat la 15 ani! Securitatea pusese mâna pe el: „Te eliberăm, dar ne faci serviciile”. A făcut serviciile Securităţii câţiva ani de zile şi apoi a fost găsit pe străzile oraşului Cluj mort, cu faţa în jos, în uniformă de securist. Ăştia l-au eliminat pentru că ştia prea multe.
Aşa s-a început prigoana în acea noapte de 14-15 mai 1948. Au fost peste 10.000 de tineri arestaţi, anchetaţi, condamnaţi în lunile august, septembrie şi în octombrie repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea.
Cu vreo patru, cinci zile înainte de plecarea din Roman, mi se arată o imagine: undeva în întuneric, în fundul sălii, o scânteie de lumină. Şi mă opresc, într-adevăr în realitate, după două săptămâni, în faţa puşcăriei Aiudului. Eram legaţi la ochi şi ca să merg către capătul sălii mi-au dat prosopul de la ochi şi tocmai lumina aceea mi se arată mie acolo unde caraliul deschide celula: „Intră aici, banditule!” Şi asta era scânteia şi celula mea.
Şi am mai avut o prevestire la ieşirea din puşcărie. Le-am zis camarazilor mei: „Măi, băieţi nu murim. Fiţi atenţi, rezistăm şi mergem înainte. Lupta se duce mai departe”. Şi într-adevăr aşa a fost.

Ancheta de la Suceava
La Suceava era o anchetă foarte riguroasă decât la Iaşi şi Galaţi. Cum să bată ei oamenii în timpul nopţii când se auzea în piaţă, pentru că era târgul aproape? Şi atunci au făcut un podium în mijlocul pieţei, au pus vreo două tabere de ţigani să cânte, să bată tobele

(more…)

21 Februarie 2014

Cetateni de onoare ai orasului Aiud: Arhimandritul Justin Pârvu, Preotul Ilarion Felea, Mircea Vulcănescu

Cetateni de onoare ai orasului Aiud:

Arhimandritul Justin Pârvu,

Preotul Ilarion Felea,

Mircea Vulcănescu

Detalii: (more…)

13 Februarie 2014

10 februarie 2014 – Justin Parvu, Cuviosul Marturisitor – 95 de ani de la nasterea celui intre sfinti parintele nostru

Filed under: Parintele Iustin,Petru Voda — Mircea Puşcaşu @ 11:19

10 februarie 2014

 Justin Parvu, Cuviosul Marturisitor

95 de ani de la nasterea celui intre sfinti parintele nostru

Emisiunea Credinte si traditii nemtene – 13 nov.2011

Realizator: Mihai-Silviu Chirila

 

Pr. prof. dr. Mihai Valică – Evocarea Părintelui Justin cu ocazia Simpozionului de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă

Filed under: apologetica,articol,Parintele Iustin,Pr Prof Mihai Valica — Mircea Puşcaşu @ 11:12

Pr. prof. dr. Mihai Valică – Evocarea Părintelui Justin cu ocazia Simpozionului de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă

Preacuvioase Părinte Stareţ Hariton, preacuvioşi, preacucernici Părinţi şi preacuvioase Maici, iubiţi credincioşi, onoraţi invitaţi şi onorată asistenţă

pr. prof dr. Mihai ValicaCu toate că, în tradiţia liturgică şi pastorală a Bisericii Ortodoxe, se pune accentul pe evenimentul unic al Marii Treceri spre veşnicie al omului şi mai puţin pe cel al zilei de naştere, nu pot să trec cu vederea ziua de 10 februarie, când s-a născut Preacuviosul Părinte Arhimandrit Justin, cel care, prin viaţa sa jertfelnică şi frumoasă, a dat o semnificaţie deosebită şi începutului vieţii sale, prin felul cum a săvârşit călătoria, cum a dus lupta cea bună şi cum şi-a încheiat viaţa.

Întrucât iubitul nostru Părinte Justin a trăit firesc şi intens viaţa Bisericii, după învăţătura şi modelul Sfinţilor Părinţi, la toate nivelurile vieţii pastorale, consider că, cuvioşia sa, reprezintă pentru noi toţi, dovada palpabilă a lucrării harului în Biserica mântuitoare a lui Hristos şi a Neamului Românesc.

Cei care trăiesc în Biserică, nesocotind sau fără să lucreze în ei harul şi harismele Sf. Duh, trăiesc o himeră şi o amăgire, iar toată viaţa lor devine o închipuire nefondată sau „neîntemeiată fantezie”[1], cum ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul.

Părintele Justin a reprezentat coloana vertebrală a demnităţii eclesiale şi a demnităţii naţionale, în vremuri de răstrişte şi jale, prin putarea Crucii pe Golgota acestei lumi nedrepte şi fără de Dumnezeu.

În această lume a terorii ideologice şi a relativizării credinţei, Părintele a spus adevărul în cadrul iubirii şi (more…)

17 Ianuarie 2014

România, între ochii Bisericii şi ochii Securităţii

Filed under: Parintele Iustin — Mircea Puşcaşu @ 03:47

România, între ochii Bisericii şi ochii Securităţii:

„Acolo este adevărul istoric, la bătrâna care se roagă aplecată la rădăcina sfintei cruci”

Parintele Justin_martie 2013România, între pericolul rusesc şi cel unguresc

În contextul istoriei universale şi în contextul istoriei naţionale ţara noastră, România, a avut, are şi va avea un mare rol în tot jocul acesta de conflicte în care ne găsim astăzi. Şi dacă astăzi suntem în starea aceasta de descompunere este pentru că suntem luptaţi în răbdarea, în sărăcia şi în jertfa noastră, de cei care luptă împotriva lui Hristos. Un rabin scria acum câţiva ani într-un ziar: „Sunt de 42 de ani cetăţean american, dar de 7000 de ani sunt cetăţean israelitean”. Cam aşa ar trebui să gândim şi noi.

Suntem aici o naţiune care în toate confruntările pe care le-am avut în istorie, cu toate naţiile şi barbarii, toţi hunii, toţi longobarzii, toţi gepizii am fost sabia de apărare a Occidentului aici, în Carpaţii răsăriteni. Ei spun despre români că sunt înapoiaţi şi săraci, dar sărăcia noastră e bogăţia lor.

În 1944 veneau ruşii din Răsărit şi intrau în gospodăriile noastre, că ăştia erau rupţi de foame, aveau o pâine neagră de nu puteai să o pui în gură. Şi au golit pe ostaşii noştri de hrana lor de război pe vreo 4-5 zile. Îşi umpleau sacul cu pâinea noastră care era albă şi sănătoasă. După ce s-au săturat de pâine şi şi-au umplut burţile de mâncare, se uitau la cizmele noastre şi: „Davai, davai” şi după ce ne-au luat lucrurile, au început să caute ce mai au românii bun. Au văzut la noi mănuşi şi că una era pe mână iar pe cealaltă că era ţinută în mână şi intrau în magazin şi: „davai, davai mănuşi, trei mănuşi”. „Păi nu se poate trei mănuşi, numai două”. „Dar voi cum purtaţi trei?” „Păi nu e aşa. Sunt două. Că una o ţii aşa provizoriu în mâna cealaltă”. Te întrebau cât e ceasul. Aveam nişte ceasuri Atlantic, bune, nemţeşti. Dar ei au luat ceasurile cu tot cu fabrică în 1944 şi le-au dus în Siberia. Acolo le-au pus la dispoziţie nemţilor tot ce le trebuie ca să le facă ceasuri. Nenorocirea mare era că nu prea ştiau să citească ceasurile. Dacă îi întrebai cât e ceasul, îţi spuneau: „Cea lungă la trei, cea scurtă la două”.

Când au intrat în curţile românilor au crezut că toţi sunt chiaburi. Cereau: „vin, vin” şi după ce le dădeai un pahar, veneau după tine în beci şi nu mai aveau răbdare să bea cu paharul, trăgeau cu pistolul în butoi şi bea de acolo. Deh, civilizaţie răsăriteană!… Şi ei erau informaţi că aici sunt oameni sălbatici, că în Balcani sunt ţigani. Când vrei să-ţi imaginezi o năvălire de barbari găseşti expresia cea mai potrivită în invazia ruşilor din 1944. Ceva de neînchipuit!… Te îngrozeai numai când vedeai un veston sovietic. După ce au mâncat bine, după ce au băut bine: „ehe, haraşo, la voi în România”, au început să vadă ce obiceiuri avem, ce muzică şi cântece. Şi se adunau pe la serbări să asculte, dar românul ca întotdeauna s-a apucat să cânte cântece sovietice: „Măi, dar voi n-aveţi cântece de ale voastre?” Şi au început românii noştri să le cânte cântece de ale noastre. Erau doi artişti de ai noştri: Stroe şi Vasilache. Pe una din scenele Bucureştiului apare Stroe de sus şi până jos numai ceasuri. Şi n-a spus decât atât: „Greu a fost cu der, die, das, dar mai greu cu davai ceas”. Şi l-au luat de pe scenă şi l-au executat.

Noi n-avem niciun prieten în jur pentru că suntem ţară latină în insula asta slavă. De aceea nu ne putem asimila şi nici contopi cu uşurinţă. Uitaţi-vă (more…)

12 Decembrie 2013

Părintele Justin Pârvu, parastasul de 6 luni – Mănăstirea Petru Vodă, sâmbătă, 14 decembrie 2013, după Liturghie

Filed under: Parintele Iustin — Mircea Puşcaşu @ 21:16

Părintele Justin Pârvu,  parastasul de 6 luni

Mănăstirea Petru Vodă, sâmbătă, 14 decembrie 2013, după Liturghie

tn

5 Septembrie 2013

Drept la replică – Raspunsul Primariei Baia Sprie la comunicatul Institutului “Elie Wiesel”

Drept la replică

Raspunsul Primariei Baia Sprie la comunicatul Institutului “Elie Wiesel”

„Abuzurile totalitarismului din cea de a doua jumătate a sec. XX au transformat România într-o imensă puşcărie, în scopul anihilării conştiinţei celor care gândeau altfel decât comuniştii. Tocmai de aceea, spirite luminate ca a arhimandritului Justin Pârvu au avut menirea de a ţine trează conştiinţa naţională.

Practic, părintele Justin Pârvu şi-a împletit destinul cu cel al neamului românesc, luminând ca un far al dreptei credinţe la trezirea conştiinţei de neam. Astăzi, reprezintă ultimul mare mărturisitor al unei generaţii de sacrificiu care s-a jertfit în temniţele comuniste din Aiud, Gherla, Piteşti, Sighet., Canal şi lagărele de muncă din „Triunghiul morţii” (Baia Sprie, Cavnic, Nistru).

Părintele Justin Pârvu s-a consacrat lui Dumnezeu, neamul său şi marii familii creştine, nu ideologiilor politice. Nu a fost un agitator doctrinar, ci o mare conştiinţă. Zecile de mii de pelerini, prezenţi la înmormântare sa, au confirmat că odată cu trecerea la odihna veşnică s-a născut un sfânt. Practic, prigoana stalinistă l-a desăvârşit întru sfinţenie.

Iată de ce, găsim poziţionarea dumneavoastră, cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva. Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre ca recurs la demnitate şi memorie. Filmul documentar „Fericiţi cei prigoniţi” şi demersul nostru civic vor constitui documente pentru cei care au dreptul să ştie dar nu au voie să uite.”

Cu toată consideraţia,
Primar Dorin Vasile Paşca

ROMANIA
JUDETUL MARAMURES
Primaria Orasului Baia Sprie
Piata Libertatii, nr. 4
Telefon: +40-262-262303, 260059 Fax: +40-262-260059
E-mail: primaria@baiasprie.ro
BaiaSprie.Ro

RECIDIVĂ ÎN STIL OVREIESC – „Elie Wiesel” versus Parintele Justin

 RECIDIVĂ ÎN STIL OVREIESC

„Elie Wiesel” versus Parintele Justin

Un articol de Razvan Codrescu
Pe 22 august a. c., Consiliul local al Primăriei din Baia Sprie (Maramureş) i-a acordat post-mortem părintelui arhimandrit Iustin Pârvu (1919-2013), deja legendarul ctitor şi duhovnic al Mănăstirii Petru Vodă din Neamţ, titlul de cetăţean de onoare al oraşului. În minele de la Baia Sprie monahul Iustin şi-a efectuat o parte din anii de condamnare la muncă silnică din vremea comunismului, aşa cum a fost şi cazul lui Valeriu Gafencu la Tg. Ocna (în contextul dat, „cazul Iustin Pârvu” urmează imediat precedentului creat de „cazul Valeriu Gafencu”).
Iată că, la nici două săptămîni de la acordarea titlului, Institutul „Elie Wiesel” îşi exprimă din nou „profunda indignare” şi solicită imperativ retragerea cetăţeniei de onoare şi, în subsidiar, embargo-ul public pe memoria şi cinstirea părintelui, acuzat de legionarism şi antisemitism.
Că părintele a avut – în tinereţe şi nu numai – simpatii legionare şi atitudini antievreieşti, aceasta este adevărat, cu precizarea că ele se explică prin ataşamentul său faţă de creştinism şi prin opoziţia sa faţă de comunism. Părintele şi mulţi alţii din generaţia sa, inclusiv o parte considerabilă din elita vremii, au reacţionat firesc la nişte provocări şi abuzuri notorii, anticreştine şi antinaţionale, şi nu a lor este vina că tocmai evreii (nu toţi, dar într-o majoritate semnificativă) au ales să sprijine comunismul şi să întreţină politicianismul clientelar, să sfideze deschis tradiţiile şi valorile creştine, să se pună aproape sistematic în răspărul intereselor şi specificului ţării, sub paravanul demagogic al unor ideologii dizolvante, la aplicarea practică a cărora au contribuit apoi din plin şi fără scrupule, plătind pretinsul „holocaust” antievreiesc din România (care, în paranteză fie spus, chiar de va fi existat ca atare, nu are decît prea puţină legătură cu legionarismul, scos de pe scena istoriei de generalul Antonescu în ianuarie 1941) cu un genocid antiromânesc binecuvîntat de la Kremlin şi, indirect, de Marile Puteri care ne-au vîndut la Yalta.
În orice caz, rămîne cel puţin straniu sau paradoxal că manifestările mai vechi sau mai noi de rezistenţă şi afirmare naţională ale românilor au fost şi sînt monitorizate şi sancţionate, cu un cinism demagogic fără precedent în istorie, tocmai de către etnia cea mai naţionalistă şi mai exclusivistă de pe pămînt (pe lîngă sionism, legionarismul a fost o joacă de copii) şi că, pe de altă parte, victimele comunismului continuă să fie prigonite, chiar şi postum, tocmai de urmaşii celor care au contribuit în cea mai mare măsură la comunizarea ţării şi la ororile consecutive acesteia!
„Stilul ovreiesc” din titlul acestei postări este tocmai această permanentă culpabilizare, provocare sau agresare a altora, iar apoi calificarea reacţiilor fireşti şi legitime ale acestora drept „antisemitism”: vin la tine în casă, te scuip, te pocnesc, te jignesc, te iau peste picior, te mint, te fur, te şi omor la o adică (bilanţul comunismului românesc este de cel puţin un milion de oameni ucişi, cei mai mulţi chiar în perioada în care aparatul de partid şi de stat era saturat de evrei), iar dacă îndrăzneşti cumva şi tu să te aperi sau măcar să te vaiţi, atunci îţi strig în gura mare „Antisemitule!” şi te declar în toată lumea ca duşman fioros al umanităţii, cu tot cu Dumnezeul şi cu morţii tăi! Eu îţi gestionez trecutul, prezentul şi viitorul, eu îţi dau sau nu (more…)

2 Septembrie 2013

Despre Părintele IUSTIN PÂRVU, cu Ieromonahul Siluan Antoci, de la Agafton

Filed under: interviu,Parintele Iustin — Mircea Puşcaşu @ 00:46

„Acum, după ce a plecat la cele veșnice, tot el să se roage, tot el să facă?! Și noi așteptăm… Ce așteptăm? Trebuie să punem în practică ce ne-a învățat. Cei care l-am cunoscut avem mare răspundere, în fața lui Dumnezeu în primul rând. Toți cei care l-am cunoscut trebuie să împlinim milimetru ce ne-a învățat Părintele! Adică TOT. Altfel nu ne putem numi nici ucenici, nici fii duhovnicești, nu ne putem numi nici măcar români! Prin viața lui, prin trăirea lui, Părintele Iustin a arătat ce înseamnă să fii român adevărat: iertând, iubind, miluind, rugându-te…”. (Ieromonah Siluan Antoci, Mănăstirea Agafton)

Milostenie pentru Maica Domnului!

Înainte de 1990, pe când era la Mănăstirea Bistrița, la ușa chiliei Părintelui Iustin Pârvu a bătut o femeie sărmană. Venise la Părintele să ceară milostenie și bătrânul călugăr, în bunătatea sa, a milostivit-o pe femeie. „Povestea Părintele Iustin că, imediat ce i-a dat milostenie femeii, l-a cuprins o bucurie nemaisimțită până atunci, o pace și o liniște totală”, mărturisește astăzi Ierom. Siluan Antoci, de la Mănăstirea Agafton. Părintele Iustin a înțeles, în acea clipă, că femeia care îi intrase în chilie era chiar Maica Domnului. Dar femeia se făcuse nevăzută. A povestit Părintele apoi că i-a căutat îndelung urma, în chilii, în mănăstire, chiar și pe cărările din apropiere. Femeia nu a fost de găsit… Iată cum Părintele Iustin i-a dat milostenie Maicii Domnului, care probabil a vrut să îl încerce pe bunul nostru călugăr….

-Care este prima imagine pe care o aveți cu Părintele Iustin Pârvu? Ce impact a avut prezența acestui mare om asupra Sfinției Voastre?

-Ieromonah Siluan Antoci: Cu mare bucurie vorbim despre Părintele Iustin și gândul la el ne face să ne smerim, privind la el ca la un stejar, privind la el ca la un munte, privind la el ca la un mare Avvă pe care l-a avut Moldova noastră. Despre Părintele Iustin am auzit de la o vârstă fragedă – aveam 15 ani – de la un bătrân din satul Sulița, de la noi din Botoșani, moșul Toader Crețu. El mi-a spus: „Măi copile, în Neamț sunt mari părinți, sunt și din Botoșani, Părintele Cleopa… Dar la Petru Vodă este un părinte căruia călugării din obște îi spun Bătrânul. A făcut mulți ani de pușcărie”. Și am rămas cu gândul la Bătrânul, cum mi-a spus moșul Toader…

-În ce an se întâmpla asta?

-În anul 1995.

– Părintele Iustin era deja la Petru Vodă, era înființată mănăstirea…

– Era înființată mănăstirea… Era acolo, cu câțiva părinți. După ce am ajuns la Mănăstirea Pângărați, bineînțeles că am vrut să îl văd și eu pe Bătrânul de la Petru Vodă. Și imaginea despre Părintele Iustin este imaginea aceea despre Marele Bătrân luminos, dar în același timp privea la noi, copiii care eram de 15-16 ani, cu mult drag. Cred că privea la noi și se vedea pe Sfinția Sa. Pentru că și el a început călugăria foarte de tânăr, cum ne-a spus el, și o mare bucurie a avut când ne-a văzut în hainele călugărești. Nouă nu prea ne stăteau hainele călugărești bine, eram micuți, dar nu pot să uit chipul Părintelui plin de bucurie și de dragoste. Începând din acea toamnă – pentru că într-o toamnă am fost prima dată la Părintele Iustin, împreună cu părintele nostru stareț, Părintele Teofil, care era fiu duhovnicesc al Părintelui Iustin – din acea toamnă am început să merg mereu la Părintele, fiind și la Seminar mergeam de câte ori aveam ocazia. Și întotdeauna, Părintele fiind atunci și mai tânăr, am descoperit și am văzut la el pe Marele Bătrân și pe copilul fără de răutate. Asta este prima imagine. Au urmat multe discuții folositoare, multe întâlniri duhovnicești. Multe lucruri am învățat de la Părintele, în primul rând aplecarea spre jertfă și dragostea de om. Atâta răbdare întruchipată, atâta iubire, atâta îngăduință… Puteam să stăm la el o oră, două, trei… și nu se ridica să spună „Părinților, gata!”. Se bucura ca un copil, ne lua la trapeză, ne binecuvânta, ne mai făcea câte o rugăciune… Și toată starea de prezență a Părintelui Iustin ne făcea să fim ca în Grădina Raiului! Uitai de tine, uitai de timp, uitai de toate. Aproape uitai de ce ai venit. Numai ascultându-l, numai uitându-te la el, numai gândindu-te că undeva în Neamț, în munți, trăiește un Mare Bătrân care are deschisă ușa pentru tot omul! Care are bucuria jertfei… Pentru că bucuria jertfei pentru aproapele este o mare Taină a lui Dumnezeu. Părintele avea această bucurie. Și spunea un părinte odată: „Nu știu cum se face, că de câte ori mă apropii de Părintele Iustin Rugaciunea minții începe să curgă în inima mea! Numai cât mă apropii!”. Atunci nu mi-am dat seama, dar mai târziu am înțeles că Părintele avea această rugăciune pe care o rostea tot timpul și pe care, bineînțeles, a învățat-o în marea Academie a suferințelor – temnițele comuniste…


  „Măăăi, aici e ca în sânul lui Avraam!  Și căței, și purcei, și curcani, și copii, și bătrâni, și tineri, toți vin la Părintele Iustin!” 

-Era ca picătura aceea din ocean – care era în Părintele – și care se împrăștia, se manifesta în tot ce era în jurul lui?

-Adevărat. Nu uit un cuvânt al Părintelui Ioanichie Bălan… (Am avut fericita ocazie să merg la Părintele Iustin cu Părintele Ioanichie Bălan, cu Părintele Teofil, starețul Mănăstirii Pângărați, cu Părintele Vichentie de la Manastirea Secu, mai mergea Părintele Antim, care astăzi este la Bistrița…). Și la un moment dat, când am coborât din mașină, zice Părintele Ioanichie: „Măăăi, aici e ca în sânul lui Avraam!  Și căței, și purcei, și curcani, și copii, și bătrâni, și tineri, toți vin la Părintele Iustin”. Și cu adevărat, rugăciunea Părintelui Iustin însuflețea totul, împrietenea totul. Părintele Iustin era ca patriarhul Avraam… Un călugăr dacă era scos din mănăstire, știa că la dânsul găsește o bucată de pâine, găsește o chiliuță, găsește un cuvânt de întărire. Și îi dă nădejde. Mare lucru cineva să îți dea nădejde! O măicuță, un om bolnav, o femeie cu copii… Toți! Părintele Iustin, și cu dreapta și cu stânga împărțea. Un om al milosteniei extraordinar! Nu se uita când dădea. Zeci de cazuri am văzut când Părintele punea mâna în buzunar și cât scotea atât dădea. Nu se uita, scotea și punea în mâna ta. Eram la seminar și nu duceam lipsă, dar el tot timpul ne dădea un bănuț. Faptul că el avea dragostea asta pentru noi, de a fi ca noi. Deși îl priveam ca un munte, el era ca un frate, era printre noi, trăia tinerețea noastră, trăia începutul monahismului. Și vedeți că în jurul lui s-au dunat atâția părinți și atâtea măicuțe, pentru că Părintele s-a pus în viața fiecăruia. Și fiecare dintre părinți, dintre maici și chiar dintre credincioși l-a simțit pe Părintele prezent în necazul lui, prin rugăciune, l-a simțit pe Părintele Iustin prezent în nevoința fiecărui călugăr. Pentru că viața monahală este o viață care îl slujește pe Dumnezeu, și o viață frumoasă, și gândindu-te la Părintele Iustin mergeai mai departe. Chiar dacă mai scăpai Sfânta Cruce jos, o luai din nou numai gândindu-te la Părintele care atâția ani de zile a dus cu sine Crucea atâtor greutăți și atâtor nevoințe fără să cârtească. Părintele a fost acel stejar la umbra căruia am crescut cu toții și ne-am bucurat de umbra lui, de măreția lui, de trăinicia lui. Părintele era omul pe care l-aș putea numi un erou. Pentru că avea un eroism continuu al nevoințelor, al iubirii de neam, al iubirii de Hristos…

-Un eroism care ar trebui să fie starea noastră firească, a tuturor… 

-Lumea are nevoie de eroi! Trebuie să  (more…)

26 Iunie 2013

Monahul Teodot – Manastirea Petru Voda – Adevaruri tulburatoare

Monahul Teodot – Manastirea Petru Voda

Adevaruri tulburatoare 

21 Iunie 2013

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – Biografia unei biruinţe

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU

Biografia unei biruinţe

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 Februarie într-o familie dePărinţii Părintelui Justinromâni ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor.

Părintele Justin în anul 1938, la Mănăstirea Durău

Şi-a făcut un ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire fie a Cetăţii, fie a Mănăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele Trupului lui Hristos, Biserica.

Tocmai de aceea, asemenea unui milion de români care prin naturaleţea sentimentului patriotic şi prin nobleţea celui creştin aderaseră deja la Mişcarea Legionară, atunci când părintele a intrat la seminarul de la Cernica, aflând atât profesorii, cât şi elevii, în integralitatea lor, membri ai acesteia, el însuşi astfel s-a alăturat. A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu. Râvna sa pentru studiile teologice l-a numărat între cei mai buni elevi ai seminarului, dovadă că la sfârşitul anilor 60 părintele încă dădea meditaţii seminariştilor de la Mănăstirea Neamţ la dogmatică, greacă veche, franceză şi germană. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până la 23 August 1944, dată după care se întoarce la mănăstirea sa. În 2012 părintele a ctitorit primul monument pentru pomenirea eroilor români căzuţi în luptele crâncene de la Codrii Paşcanilor, locul unde se afla în August 44.

PrIustin(~1945)

Începând cu 1946 îşi continuă studiile la seminarul din Roman. Schimbarea regimului politic l-a pus în situaţia ingrată de a accepta, ca decan de vârstă al elevilor seminarului, funcţia de preşedinte al Asociaţiei de prietenie româno-rusă din seminar. Faptul că nu a subscris nici uneia din iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 14 Mai 1948, şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. Despre aceasta a scris, în anul 2008, unui ziarist: „Legionarismul nu a fost o sectă; el s-a supus întru totul Bisericii Apostolice, învăţăturilor de credinţă ortodoxă şi a slujit Biserica lui Hristos cu multe jertfe, cu preţul vieţii multor martiri care şi-au închinat toată viaţa Bisericii şi neamului. Oameni pe care i-am cunoscut personal în închisoare şi care îşi dădeau bucata lor de pâine şi haina de pe ei celor mai neputincioşi, neputând să vadă suferinţa fraţilor lor; mai bine mureau ei, decât fraţii lor; aveau atâta forţă în mărturisirea credinţei, nu alta decât cea ortodoxă, încât mulţi dintre gardieni se îmblânzeau de puterea dragostei lor şi rămâneau muţi în faţa tăriei credinţei lor.”

Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, prin toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. Folosind pentru osteneala rugăciunii clipele care par a fi fost insuportabil de grele, părintele a preferat vreme de 17 ani nevoinţa tăcerii, în timp ce iluştrii săi fraţi de suferinţă întru Hristos, elita intelectuală precum Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Daniil Teodorescu, Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea, George Manu, Nichifor Crainic, şi mulţi alţii – elită decimată sub ochii săi-, îşi dăruiau dragostea ţinând cursuri universitare celor prigoniţi. Tăcând şi (more…)

16 Iunie 2013

Parintele Justin a plecat !

Filed under: Parintele Iustin — Mircea Puşcaşu @ 23:55

Parintele Justin a plecat !

Noule Mare Cuvios Mărturisitor, Părintele nostru Justin, roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, să miluiască Neamul acesta şi întreaga Creştinătate!

pr justin p + atitudiniAstazi, duminică, 16 iunie 2013 , la ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună.  Să avem parte de rugăciunile sale!

sursa: petruvoda.ro

A plecat Parintele Justin !  S-a nascut in Imparatia Cerurilor un nou mare cuvios marturisitor din Neamul Românesc! Sa ne miluiasca Dumnezeu pentru rugaciunile Parintelui !

Rugaciune pentru cei adormiti

Pomeneste, Doamne, pe parintele nostru, arhimandritul Justin, care intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie a adormit si intru dreapta credinta s-a savarsit.  Iarta-i lui toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-a savarsit. Aseaza-l pe el, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-i lui si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitului robului Tau arhimandritul Justin, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletul adormitului robului Tau, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit!

15 Mai 2012

14 Mai – Pomenirea Soborului Sfinţilor din închisori

Filed under: Parintele Iustin,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:19

14 Mai – Pomenirea Soborului Sfinţilor din închisori

Hramul Mănăstirii Petru Vodă

Vedeti si:

23 Aprilie 2012

Părintele Justin Pârvu: Pământul, izvoarele şi apele strigă împotriva nesimţirii noastre. Interviu – 30 martie 2012

Părintele Justin Pârvu:

Pământul, izvoarele şi apele strigă împotriva nesimţirii noastre

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 30 martie 2012

 sursa: atitudini.com

– Părinte, cum vă explicaţi faptul că încă mai sunt azi duhovnici, preoţi care susţin că nu cunosc problema cipurilor şi ca atare nu găsesc răspunsul potrivit pentru ucenicii lor? Sub pretextul că nu e treaba lor să cerceteze ce conţin aceste cipuri dau un răspuns evaziv celor ce îi întreabă cum să procedeze cu aceste acte biometrice.

– Dragii mei, ieşim de pildă la păscut cu o turmă de oi. Turma aceasta de oi e dirijată de cineva. De cine? De cioban. Cine este păstorul cel bun în viaţa noastră? E preotul. Preoţii, păstorii, de la mic, la mare, duc această răspundere a mântuirii turmei. În ce constă această răspundere? În propovăduirea adevărului, căci fără adevăr nu există viaţă: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” – spune Mântuitorul. El e cel care continuă această propovăduire a Adevărului: preotul. Dar dacă preotul, încă din seminar, apoi în facultate, excelează mai mult în arta fotbalului decât în arta Scripturii, ce să mai ceri de la astfel de preoţi? Cum să conştientizeze ei că asistăm la o satanizare a lumii prin implantarea acestor cipuri? Şi, în afară de asta, sunt şi oameni, Dumnezeu să ne ierte, interesaţi. Le place să fie audiaţi de public în conferinţe şi din slavă deşartă tac şi fac pe plac mulţimii. Nu vedeţi că ei (conducătorii) vin cu o melodie aşa de plăcută pentru noi, creştinii, încât să primim cipul ca pe o mare realizare utilă umanităţii?
Au început de la animale – cipuri în urechi, le-au pus peceţile acestea, nişte clame agăţate de urechea animalului. M-am gândit îndată: dacă cipul acesta e aşezat la vaca asta care dă laptele din care mâine se hrănesc copiii de toate vârstele, bătrânii, oamenii, nu cumva drăcovenia asta are efect şi asupra hranei, a circulaţiei sângelui, prin laptele, pe care apoi îl mănâncă omul? Apoi au evoluat cu cipul la om şi au zis că trebuie să aibă copilul mic cip ca nu cumva să fie furat… Aşa că îi pui cip acolo şi îl găseşti îndată. Şi astfel, ani la rândul, obişnuiesc poporul cu aceste cipuri care au, chipurile, efecte benefice. Ei bine, toate drăcoveniile acestea au cu totul un alt scop. În niciun caz unul bun. Pentru că noi am trăit de atâtea amar de veacuri pe aici şi n-am avut nevoie de cipuri. A trebuit să apară aceşti tovarăşi gentili care au grijă să nu ne pierdem şi să ne ofere ei această pază. De ce păzesc populaţia prin cipuri şi nu vin să vadă unde sunt tinerii noştri care au plecat de la casele lor din ţară şi s-au dus argaţi în Occident? Unde sunt aceşti tovarăşi care să poarte de grijă de nenorociţii copii care sunt aruncaţi pe străzile oraşului şi stau în tuneluri şi sub poduri şi dorm acolo, săracii, fără adăpost? Iar ca să înfiezi un copil din acesta amărât, e atâta lege şi atâtea rânduieli încât trebuie să faci un proces de trei, patru ani să-l poţi avea în braţele tale.
Dar nu cipurile vin în ajutorul nostru. Acolo vine satana să ajute, pentru că omul acesta devine o cifră, un număr. A transferat cifra aceasta în satanizarea lui. I-l pui pe frunte, i-l pui pe mână, i-l pui unde vrei şi unde nu vrei. Oare de asta are nevoie ţara noastră? Noi avem de format caractere, avem de făcut educaţie spirituală pentru a realiza omul liniştii, omul păcii, al dragostei, al unităţii, omul bunătăţii, pentru a avea o societate sănătoasă bazată pe jertfă şi dăruirea creştină. Cu cipurile nu realizăm nimic decât să ne îmbolnăvim şi noi. Pentru că ei prin cipuri nu te stăpânesc ca pe animal, ci urmăresc să îţi stăpânească fiinţa, ca spirit, ca suflet. Te perverteşte încât nu mai gândeşti. E ca şi cum cineva te-ar pune la curent electric, te aşezi pe scaun şi te aruncă de vreo trei, patru ori în sus şi în jos şi în felul acesta devii un om care ţi-ai pierdut şi memorie şi cap; nu mai ai nimic.
În 1949–1950 era o metodă venită din Răsărit, folosită la anchetele care se făceau în puşcării, căl punea pe scaunul electric pe deţinut şi acolo te trezeai că începeai fără să vrei să declari pe placul lor. Omul devenea o epavă, o cârpă care nu mai gândea, rob al unor atei comunişti. Acesta este scopul cipului: desfiinţarea gândirii omului în profunzime, să devină fără Dumnezeu, fără Hristos, adică omul satanizat. Un lucru trebuie judecat după scopul pentru care este creat. Acest cip nu este rău în sine, dar este creat spre a fi implantat în corpul uman, spre satanizarea omului. După scopul pentru care a fost creat, acest cip este demonic.

– Sunt unii care încă vă mai acuză că aţi fi zis că acest cip este pecetea finală şi urmează să vină Apocalipsa.

– Aceştia sunt doar nişte agitatori şi dezbinatori. Cine are bunăvoinţă să înţeleagă ce am spus eu, va înţelege. Scopul acestui cip este implantarea, ce va aduce cu ea şi pecetea Fiarei. Dar numai Dumnezeu ştie când va fi aceasta.

– Părinte, vorbeam dată trecută despre exploatările de la Roşia Montană prin care ni se fură aurul de către nişte firme străine. Acum, prin aceleaşi metode vor să ne fure şi cuprul şi, mai rău decât atât, au în proiect exploatarea de gaz de şist, o operaţiune foarte periculoasă pentru populaţie, prin fracționare hidraulică. Sunt dovezi din Statele Unite şi din alte părţi ale lumii cum exploatarea acestui gaz contaminează pânza freatică, otrăvind apa pe care o bem. Cum ne putem opune acestor proiecte?

– Cine au fost toţi cei care au exploatat adâncurile pământului şi bogăţiile noastre naţionale până acum? Tot străinii. Străinii luau veniturile, iar ţăranul nostru stătea şi trudea în adâncimea pământului. În 1949–1950, am intrat într-o zonă minieră. Eram vreo 800 de deţinuţi politici şi am văzut oamenii aceia slabi, cu ochii duşi în fundul capului, cu obrajii teşiţi. La un moment dat, (more…)

29 Ianuarie 2012

Părintele Justin: Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu Interviu cu Părintele Justin Pârvu, 25 ianuarie 2012

Părintele Justin: Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 25 ianuarie, 2012

Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să ţină drept predania Bisericii, nu vom putea ieşi din criza actuală.

Părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum vedeţi protestele care au loc în Bucureşti. Ce alternativă politică consideraţi viabilă în această situaţie? Au românii ce să aleagă?

Din păcate nu avem din ce alege. Partidele care ni se prezintă astăzi sunt agăţate politic ori de Răsărit, ori de Occident, unde este acelaşi socialism şi într-o parte şi într-alta. Şi nouă, celor din închisorile comuniste, ne-a luat multă vreme să ne dumirim că în Occident era acelaşi socialism ca şi în Răsărit, decât îmbrăcat în altă uniformă.

Diferenţa dintre generaţia noastră şi această generaţie este că pe când aceşti oameni strigă în stradă pentru o bucată de pâine, pentru că le-a ajuns cuţitul la os într-adevăr, noi strigam pentru apărarea valorilor morale ale acestui neam. Noi aveam respect faţă de neam, pe care conductorii de azi l-au golit de toată bogăţia morală şi fizică. Credeţi că era puţin curaj să arunci tablourile lui Gheorghiu- Dej şi ale Anei Pauker sub bancă? Sau să calci pe tabloul lui Stalin? Românul a protestat mai eroic într-un stat comunist, în care teroarea era arma de bază a puterii, decât într-un stat democratic în care eşti liber să protestezi oricând. Dar acum, sărmanul, a ajuns la capătul puterilor, la capătul răbdării, pentru că nu mai are ce pune pe masă copiilor şi nu își mai poate trăi firesc existența în societate. Mă uit la bătrânii aceştia pensionari şi îi compătimesc cum strigă şi ei, sărmanii, în frig de nu mai au nici glas, fără niciun rost, bineînţeles. Pentru că în conjunctura actuală nu avem niciun partid care să le poată oferi mai mult. Atât guvernanţii cât şi poporul l-au scos pe Dumnezeu din calcul, au uitat să Îi mulţumească lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne-a părăsit pentru necredinţa noastră. Românul nostru e bun de gălăgie şi atât. Dar când e vorba să baţi din picior la el, nu mai mişcă un pas, atât durează curajul românului de azi. Pentru că totul este o manevră politică şi nu răzbeşti mai departe. E nevoie de o strategie, de oameni capabili care să îşi asume un rol eroic, un sacrificiu. Au atâta dibăcie în a manevra şi ameţi turma, încât şi norii ţi-i adună să plouă sau să ningă, pentru a împrăştia mulţimile. Metodele securistice de azi sunt mult mai avansate şi nu răzbeşti tu aşa uşor să schimbi un sistem politic. Realitatea este că românul nostru pleacă la război, dar nu are nici oameni, nu are nici arme, şi mai presus de toate nu are un lider, omul care să dirijeze.

Dar tânărul acesta locotenent, Alexandru Gheorghe, care a protestat eroic alături de mulţimile din Piaţa Universităţii, amintind atât de onoarea şi dragostea de neam cât şi de valoarea de creștin, nu credeţi că a mişcat ceva în conştiinţele românilor?

Tânărul acesta este un simbol al tineretului şi tinerii de azi ar trebui să ia aminte la curajul lui. Am întrezărit ceva din duhul tinerilor din perioada mea, care şi-au sacrificat viaţa pentru a elibera neamul de sub comunism. Pentru mine acest tânăr reprezintă graiul neamului care nu s-a stins şi nu se va stinge atâta timp cât vom avea oameni de sacrificiu şi de jertfă precum acest tânăr locotenent. Eu mă rog pentru el să aibă puterea mărturisirii până la capăt, fără să se compromită, şi asemenea lui să îi urmeze cât mai mulţi români care nu au dat uitării jertfele martirilor şi voievozilor acestui pământ.

A ieşit vreun preot să susțină aceşti oameni necăjiţi? Uite mireanul cum te roagă să ieşi în mijlocul lor, aşa cum a cerut acest tânăr locotenent. A ieşit vreo barbă deasă în faţa mulţimii? Nu! Eventual a ieşit în parlament în faţa stăpânirii, unde unul vorbeşte şi ceilalți dorm. Salariu bun şi unii şi alţii, unul cu Doamne miluieşte, celălalt cu prinde peşte. Nu zic să protesteze violent cu scandări, ci să facă un marş al păcii cu rugăciuni pentru popor. Însă e greu, pentru că dacă îţi asumi să spui ceva, trebuie să şi suferi oleacă. Noi predicăm despre eroism, adevăr, dragoste şi dreptate, dar unde este fapta noastră concretizată? Pentru ce mai există amvon dacă nu este folosit când e nevoie? Atunci nu mai ieşim deloc la amvon şi stăm aici şi facem pocăinţa tâlharului. Aşa după cum în parlament este un ton pe care îl dă guvernul, aşa şi omul Bisericii dă tonul din amvon. Şcoala, Biserica şi armata ar trebui tot timpul să fie în mijlocul unui popor – cele trei instituţii care conduc şi sprijină un stat. (more…)

21 Noiembrie 2011

Interviu cu Parintele IUSTIN Parvu la 1tv Neamt (nov. 2011) despre starea poporului roman, moastele lui Mihai Viteazul etc. -VIDEO

Interviu cu Parintele IUSTIN Parvu

la 1tv Neamt, nov. 2011

Despre starea poporului roman, amintiri din mina, pamantul sfintit al neamului, moastele lui Mihai Viteazul, atacurile asupra neamului romanesc de-a lungul istoriei  etc.

23 Octombrie 2011

Părintele Justin: Să ne rugăm să înmulţească Domnul secerătorii, că sunt puţini

Părintele Justin:

Să ne rugăm să înmulţească Domnul secerătorii, că sunt puţini

realizat de monahia Fotini, 13 octombrie 2011

Părinte, ce ne puteţi spune despre Părintele Adrian Făgeţeanu, care de curând a trecut la Domnul? L-aţi cunoscut în închisoare?

Eu nu l-am cunoscut personal, nu ne-am întâlnit, dar auzisem de el. Părintele Adrian a fost o figură rară în cadrul neamului nostru, pentru că din fragedă copilărie acest om s-a arătat a fi ales de Dumnezeu, pregătit parcă pentru o misiune aparte pentru Ortodoxia românească. Încercările şi întâmplările miraculoase din copilăria lui vin să ne întărească această convingere. Părintele Adrian a fost ales din pântecele maicii sale să fie un ostaş luptător în armata lui Hristos, atât pe plan religios, cât şi pe plan cultural. A fost omul suferinţei, un corifeu al suferinţei, începând cu Antonescu şi până în prezent, el a fost mingea de lovitură a tuturor politicienilor. Este omul care a trăit o viaţă de ascet şi isihast şi a sfârşit ca un mucenic. De aceea pentru noi trecerea lui dincolo este totodată şi o mare bucurie, pentru că s-a dus în împărăţia sfinţilor să formeze buchetul de rugăciune alături de Corneliu Codreanu, pe care Părintele Adrian îl avea ca model, alături de Părintele Petroniu Tănase şi Părintele Arsenie Papacioc şi nu în ultimul rând alături de Părintele Daniil Sandu Tudor, povăţuitorul lui duhovnicesc şi de ceata tuturor sfinţilor români. El a fost un luptător de frunte nu doar pentru ortodoxia românească ci pentru toată Europa creştină. Este un Luceafăr duhovnicesc al pământului României. Şi de aceea Dumnezeu i-a dăruit lungime de zile, deoarece orice zi în plus a Părintelui Adrian era un câştig pentru neamul nostru, prin sfaturile şi rugăciunile cu care a întărit pe mulţi creştini. Mai ales că nu s-a temut de nimic pe lumea aceasta, şi a combătut prin faptă şi prin cuvânt atât ateismul comunist, cât şi ecumenismul, erezia zilelor noastre şi a tuturor rătăcirilor, sectelor care slujesc idealului antihristic new-age. Eroismul său asupra întunericului new-ageist să fie pildă tuturor credincioşilor care vor să înfrunte urgiile antihristice de azi şi de mâine. Pentru noi nu există criză. Singura noastră criză este că nu am fost veghetori ai neamului şi ai tradiţiei noastre ortodoxe, şi am lăsat să pătrundă în mijlocul comunităţii creştine lupi răpitori, fie ei politici, fie religioşi. Păstorii noştri au cam ameţit repede de slava lumească şi nu au putut să se impună în apărarea drepturilor Ortodoxiei, după cum s-ar fi cuvenit. Părintele Adrian îi va smeri în faţa Tronului Dumnezeirii. Noi am avut soarta aceasta (more…)

Pagina următoare »

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: