Bucovina Profundă

16 Aprilie 2017

Adevărat a înviat Hristos!

Filed under: Evanghelia,icoana,poezie,praznicar,rugaciune,tropar,tropare,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 12:04

invierea_domnului

Adevărat a înviat Hristos!

Stihirile Paștilor

Să învieze Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui (Ps. 67, 1)

Paştile cele sfinţite astăzi nouă S-au arătat. Paştile cele nouă şi sfinte. Paştile cele de taină. Paştile cele preacinstite. Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii.

Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului (Ps. 67, 2)

Veniţi de la vedere femei binevestitoare și ziceţi Sionului:
primește dela noi bunele vestiri de bucurie, ale Învierii lui Hristos;
Veselește-te, saltă și te bucură, Ierusalime, pre Împăratul Hristos văzându-L din mormânt, ca un Mire ieșind. (more…)

2 Martie 2017

Poezie: Radu Gyr – Rugă

Filed under: poezie,Radu Gyr,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:23

Poezie: Radu Gyr – Rugă

RUGĂ

radu-gyr_w707_h1000_q100

Doamne, răcorește țara !
Suflă-I vântul peste răni
și alină ușor seara
plânsul mamelor vădăni.

Pruncii mângâie-i pe frunte

și-i dezmiardă-ncetișor
și le spune să Te-asculte,
că Tu ești tăticul lor.

Fă din lacrimi apă vie
și cununi din suferinți.
Neamului dă-i veșnicie
și ocean de biruinți.

Dă-ne, Doamne, mântuirea
pentru jertfa ce-am adus
și ne curmă sângiuirea . . .
Dă-ne Pacea Ta de sus !

Și ca semn de împăcare,
odihnește morții lin.
De veghe la fiecare,
dă-le, Doamne, câte-un crin.

 

De citit:  Apostol şi poet al temniţelor: Radu Gyr (1905-1975)

 

Alte articole: (more…)

2 martie – Radu Gyr, 112 ani de la nașterea lui

Filed under: poezie,Radu Gyr,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 10:59

2 martie – Radu Gyr, 112 ani de la nașterea lui

Poet, om de cultură și conștiință românească, anticomunist, monument și izvor de demnitate românească, legionar, apostol in temnițele a trei prigoane, condamnat la moarte pentru un poem, prigonit post-mortem și azi prin legi imorale impuse de venetici, piept călit de fier, model pentru noi, suflet de crin in grădinile Domnului, izvorâtor de mir, sfânt din neamul românesc.

De citit:  Apostol şi poet al temniţelor: Radu Gyr (1905-1975)

radu-gyr-ridica-te-gheorghe-ridica-te-ioane_5676b274bf2a80

Câteva articole: (more…)

14 Februarie 2017

Grigore Vieru: „Morții sunt ca niște copii”. 82 de ani de la nașterea marelui poet român

Filed under: Grigore Vieru,poezie,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 22:42

Grigore Vieru: „Morții sunt ca niște copii.”

82 de ani de la nașterea marelui poet român

vieru-iubitiva-tara

Grigore Vieru

Morții sunt ca niște copii

 

Morții sunt

Ca niște copii.

Trebuie să-i strigi

Seara acasă.

Să-i scalzi

Înainte de somn.

Să le inchizi ochii,

Să le săruți fruntea.

Trebuie să veghezi

Să nu cadă

Din leagănul de lut.

Lăsați morții

Să doarmă în pace

Lângă roza cea albă-a

Izvorului,

Sub cerul de frunze

Al pomului.

Morții sunt

Ca niște copii

Și fiecare

Iși are morții săi.


vieru-2

Azi, 14 februarie 2017, se împinesc 82 de ani de la nașterea marelui poet român Grigore Vieru

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova – d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român originar din România, care a locuit în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, ulterior Republica Moldova. Grigore Vieru s-a născut  într-o familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.

A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, „Muzicuţe”, şi s-a angajat ca redactor la o revistă pentru copii.
(more…)

8 Noiembrie 2016

Sfântul Iustin Popovici – Despre finețea sufletească

Filed under: cuvintele sfintilor,poezie,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:39

sf-iustin-popovici

.+.+.+.

 


Sfântul Iustin Popovici

Despre finețea sufletească:

„fiecare suflet

este atât de sensibil,

încât trebuie

să te apropii de el

cu pași de porumbel”.


.+.+.+.

6 Noiembrie 2016

Cedry2K – Sfinții închisorilor

Filed under: poezie,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:06

Îi iubesc pe Vulcănescu,

Nicoleta Nicolescu,

Atanasie Ștefănescu,

Jimboiu, Volănescu,

Elisabeta Rizea, Rizea Dobre, Radu Gyr,

Părintele Iustin și alți cuvioși și martiri

Ce zici? Te lași călcat în picioare de inamici?

Sau te ridici pana-n sinaxare după Mucenici…

Cedry2K – Sfinții închisorilor

http://youtu.be/AKC2LnFjbjA
E reflex bre, nu-s expresii din texte
Si scot expres impresii din ţeste cu aceste
Texte, de-i extrem de lesne de înţeles
Că ce vorbesc e peste basme extraterestre,
Vezi iar sunt modest şi ajung sa ma detest
Pentru ce simt, ce spun, ce fac si ce gandesc
Simt nevoie de metanoia, c-am o paranoia
Ca lumea incepe s-o ia in directia lui Goia
Nu vad demoni in piramide ci-n partide, fratricide
Si combinatii ce par licite
Da’ legile lumii sunt in cel mai bun caz, pripite
Si asta poti s-o vezi clar chiar din cifre
Vad pe rand lighioane pozand in persoane
Purtand papioane, cuvantand pe stadioane
Contractand catralioane, comandand batalioane
Bombardand in avioane, omorand saracii oameni
L-am vazut pe diavol, da nu-n pentagrame
Ci aprinzand Gicoane, destupand bidoane
Educand sifoane, contestand icoane
Enuntand dictoane si tipandu-le-n timpane
Da’ l-am vazut pe Dumnezeu lucrand prin oameni
Piloane-n inchisoare rezistand prigoanei
Indurand frig, foame, frica si frisoane
Ca simptoame (simptome) la sindroame
Si-s milioane de drame…
Ciocu’ mic, coane!
……………………………
Moment de reculegere
Pentru toti cei ce au trecut la Domnul via PCR
Cinsteste memoria Sfintilor Inchisorilor
Suferinta si curajul Marturisitorilor
Exact ca Brancoveanu si-au aparat neamu’
Capitanu’ Codreanu, Bordeianu, George Manu
Traian Trifan, Oprisan, Ogoranu
Parintii Sofian si Adrian Fageteanu
Luptand pentru oameni, nu idei
Iertandu-si si calaii, si asta ne spune multe despre ei (more…)

21 Octombrie 2016

Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea… Domnul Dumitru Oniga a plecat la Dumnezeu

Filed under: Miscarea Legionara,poezie,sfintii inchisorilor,sinaxar,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:28

Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea…

Domnul Dumitru Oniga a plecat la Dumnezeu

dumitru-oniga-6-febr-2016-img_20160206_144251-detDumitru Oniga – supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță,  mărturisitor sfânt,  naționalist român, legionar, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, poet prolific de mare sensibilitate, prozator, memorialist,  om de conștiință.

 
Poetul Dumitru Oniga, fost deţinut politic în timpul regimului comunist, unul dintre mărturisitorii discreţi ai credinţei creştin-ortodoxe (un poet care a ucenicit pe lângă Nichifor Crainic şi Radu Gyr), a decedat în noaptea de joi spre vineri (20-21 octombrie), la vârsta de 91 de ani.
Înmormântarea va avea loc luni, 24 octombrie, la ora 12.00, la Stupca.
Dumitru Oniga şi-a concentrat întreaga viaţă în câteva versuri:
“De am băut otrava vieţii, dacă / Am pipăit amare adâncimi, / Hulit şi schingiuit, Dat în tărbacă, / Am sângerat urcând spre înălţimi / Să caut urma paşilor divini”.
În anul 2009, Dumitru Oniga, alături de alţi patru supravieţuitori ai închisorilor comuniste, oameni care s-au menţinut demni şi au devenit repere în viaţa culturală suceveană (George Ungureanu, Eugen Dimitriu, Vasile Pânzariu şi Radu Bercea), a primit din partea Consiliului Judeţean Suceava Certificatul de Martir al Spiritualităţii Româneşti în Bucovina şi a fost onorat cu “Trofeul Bucovinei”.(monitorulsv.ro)
.

Poezia Cântecele mele din volumul Novissima tristia, în lectura autorului.

Înregistrare din 6 ianuarie 2016

13 August 2016

Poezie: Ioan Alexandru – Pruncii mei

Filed under: poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:10

Poezie: Ioan Alexandru

cruce ioan alexandru

 

Pruncii mei


Să pot scrie imne pentru țară

Îngenunchi în fiecare seară

La lumina lămpii de oloi

Am nevoie pruncii mei de voi


Să luam de dincolo putere

Suferințele întru-nviere

Cu răbdare-n lacrimă să țes

Peste bruma noastră de cules

11 Februarie 2016

Frumusețea, adevărul și dragostea nu vor cădea niciodată !

Filed under: poezie,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 02:54

tumblr_n2uthw7u4g1scjbypo1_250

Frumusețea,

adevărul

și dragostea

nu vor cădea niciodată !

15 Noiembrie 2015

Ce-i viaţa? Clipe dăruite…

Filed under: poezie,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 18:38

Ce-i viaţa? Clipe dăruite…

” -Ce-i viața Mamă Tână?bunica M G
– Clipe, draga Mamii, clipe și fiecare clipă e dar de la Dumnezeu. Poți să dărui, dar să nu irosești că-i păcat.
– Doar clipe? Ce-i clipa?
– O bătaie de aripă. O clipire din ochi. O suflare de prunc.
– Clipe? Doar Clipe? Asta-i viața?
– Asta-i draga Mumii, asta-i și-i minune fiecare clipă de aia nu-i bine s-o risipești. Fiecare clipă e importantă, daca pasărea n-ar face bătaia aia de aripă ar cădea, dacă ochiul n-ar clipi s-ar usca, dacă pruncul n-ar avea suflarea aia de-o clipă s-ar stinge, fiecare trebuie trăită, draga mumii, fiecare că de aia ni le-o dat Ceriul. Fiecare clipă prăpădită îi o țâră de viață dusă, pierdută.
– Cum dărui Clipe?
– Muma dăruie clipe pruncului, copilul dăruie clipe bătrânilor, da’ și jocului, toți dăruim clipe celor pentru care facem ceva, da’ și nouă trăind cum se cade, și pomilor grijindu-i și animalelor și câmpului și… tot ce faci cum se cade înseamnă că dăruiești clipe și pentru fiecare clipă dăruită îți mulțumește un înger.
– Cum risipești Clipe?
– Tot ce faci din ce nu se cade înseamnă clipe prăpădite, pierdute și pentru fiecare plânge un înger.
– Câte Clipe avem fiecare?
– Asta numai Dumnezeu Drăguțul știe, da’-i bine să le trăim cum se cade pe fiecare.”
Și am primit un zâmbet și din nou Clipe în dar. Din cele care se apropiau de 90 de ani, ultimii cu durere. Clipe dragi și un zâmbet cald. Am simțit cum zâmbește și îngerul dumneaei … și al meu poate?
Zâmbiți în fiecare zi, trăiți frumos și dăruiți clipe. Veți simți cum zâmbește un înger.
Mama Tână nu știa să enunțe „Carpe diem!”, știa mai mult: să trăiască fiecare clipă „cum se cade”.

Maria Grancea
(În fotografie, Mama Tână, străbunica Mariei Grancea)

(more…)

14 August 2015

Datoria oricărui român: Dragostea de mamă, de străbuni, de neam. Grigore Vieru – Chipul tău, mamă

Filed under: Grigore Vieru,poezie,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 15:05

Datoria oricărui român:

Dragostea de mamă, de străbuni, de neam

Grigore Vieru – Chipul tău, mamă

grigore vieru chipul tau mama

13 August 2015

Zece membri de partid – poezie de Pastorel Teodoreanu

Filed under: crimele comunismului,poezie,problema evreiasca — Mircea Puşcaşu @ 00:33

10 membri de partid

2 August 2015

Lumea între Poezie şi Împărăţia cifrelor Taina indistructibilă a Neamului – articol de Mihai Tîrnoveanu

Filed under: articol,poezie,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 15:05

mihai tirnoveanu

Lumea între Poezie şi Împărăţia cifrelor

Taina indistructibilă a Neamului

de Mihai Tîrnoveanu

Hristos nu a venit in Lume sa numere, ci sa iubeasca. Paradigma rationalista a statisticii: paradigma Satanei.

Exista o Taina a Neamului ce nu poate fi rupta, un duh lasat de Dumnezeu aici, pe Taram, de la Inceputuri. El este in pietre, in rauri, in munti si vai, impregnat in aerul pe care-l inspiram, el este ADN-ul nostru de român, Cuvantul Lui Dumnezeu rasfrant pe acest pamant. Acest duh va tine viu Neamul pana la Judecata de Apoi. De aceea Neamul nu poate muri.

,,Judecam” poporul, manifestarea de o clipita a Neamului, statistic, matematic, x la suta au votat gresit (de parca ar putea vota si ne- gresit), y la suta asculta manele, z la suta nu se spala pe dinti sau fac tot felul de prostii. Acestea sunt repere impuse, fac parte din paradigma lor, pe care o inghitim pe nerasuflate. Jucand in acesti parametri, inevitabil pierdem esenta. Iesind din statistica, lucrurile se citesc altfel. Exista rugaciune si lumanare aprinsa, acestea tin lagatura intre Hristos si Creatia Lui. Cum cuantificam puterea rugaciunii care exista? Putem spune ca o singura lumanare aprinsa la mormantul lui Stefan cel Mare este neinsemnata in raport cu procentele x, y sau z? Cum inghesuim puterea unei singure rugaciuni in statistica, in cifre? Daca viata ar insemna numai matematica, atunci da, un singur om care se roaga, care vede sau sf arhanghel mihailsimte Duhul, este mai putin decat cateva milioane care nu-l vad; dar Hristos nu s-a nascut sa numere, ci sa iubeasca. Viata Neamului, chiar si a noastra, individuala, nu este matematica, Viata are alte repere. De aceea ei nu pot practic invinge, caci paradigma este urmatoarea: Oastea Domnului, prin Sfantul Arhanghel Mihail, l-a invins pe Satana. In acest context existam noi.

Caderea individuala in pacat, cu voie sau fara voie, nu schimba situatia, ii da satisfactii Nenumitului, de multe ori vremelnice, caci intotdeauna exista posibilitatea de a ne ridica. Ei, cei care se impotrivesc Oranduirii, Traditiei, ne-au putut ingradi cu sarma pamanturile, ne-au putut lua aurul, au patruns in mintea sau chiar in sufletul multora dintre dintre noi, dar undeva acolo, in drumul lor, s-au izbit de acea „particula” de ne-zdrobit. S-au izbit de acel duh viu, nascut nu facut, care de-a lungul istoriei s-a relevat ori prin doina izvorata din lemnul facut fluier de Tara, de Iancu Avram, ori prin suieratul securei lui Mihai Viteazul, prin pasii luptatorilor din munti, prin oasele lui Horea, frante pe Crucea Rotii, prin Cuvantul lui Eminescu rostit pe Luceafarul din Taram, prin cuvantul de foc al marturisitorilor cercati in inchisorile comuniste sau prin rugaciunea unui simplu taran.

Sunt fire ce nu pot fi rupte, sunt cantece ce vin de demult, fara de descant, caci sfinte sunt. Acest duh al Neamului este indestructibil, fiind Divin. El este, indiferent daca il simte un singur om sau cateva milioane, iese din statistica, fiind Deasupra. El este Minunea pe care uneori o percepem, alteori nu. De aceea ei se chinuie sa „inventeze”, sa deseneze o alta alcatuire, o contra-Oranduire, pentru ca ei stiu de ce nu reusesc De Fapt.

Intentia este de a ne crea iluzia reusitei lor, prin implementarea paradigmei lor in conceptia nostra asupra desfasurarii lucrurilor in Istorie. Aceasta este „realitatea paralela” in care poporul este asa cum vor ei, realitatea statisticii,  vorba unuia dintre ei, Silviu Brucan, fiind bazata pe cifre, este „reala”. Un singur vers poate darama toata „structura”. De aceea ei trebuie sa omoare Poetul.

sursa: (more…)

29 Iulie 2015

Poezia temniţelor – Andrei Cirunga – Noi tot aici : „Ne cresc orfani copiii pe coclauri, / nevestele ca fânul se usucă, / răsar din mame stânjenei şi lauri, / noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.”

Filed under: Andrei Ciurunga,crimele comunismului,poezie,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:12

Poezia temniţelor

Noi tot aici

de Andrei Cirungacoroana de sarma ghmpata gulag-sarma-ghimpata

Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor şi-l suie,
se cern zăpezi a nu ştiu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuţi în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,
nevestele ca fânul se usucă,
răsar din mame stânjenei şi lauri,
noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,
Duminicile parcă ne-au uitat şi ele,
prietenii prin cârciumi se îmbată –
noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Căţui de nuferi ard în rugăciune,
pe sub salcâmii înfloriţi trec fete,
bâtrâne viori întineresc sub strune,
noi tot aici, noi tot în baionete.

Ţiţeiul nostru spumegă în sonde,
scot munţii saci de aur la lumină,
cresc cozonaci pe câmpurile blonde –
noi tot aici, noi tot pe rogojină.

Împărăţii cât şapte ţări într-una
se clatină, pândite de cenuşe,
stăpâni ai lumii au muşcat ţărâna,
noi tot aici, noi tot între cătuşe.

Cu alte poze vine-abecedarul
iar geografia alte hărţi aduce,
istorii noi aşterne cronicarul –
noi tot aici, noi tot bătuţi pe cruce.

(more…)

28 Iulie 2015

Andrei Ciurunga – Simplitate – „Erau tineri şi din răni sângerau. / Mâinile nevestelor subţiri /cu fâşii de cămăşi îi legau.”

Filed under: Andrei Ciurunga,poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:57

Simplitate

de Andrei Ciurunga

roman rugandu se

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălaţi de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.

Bătrânii vor spune, scurmând amintiri:
– Erau tineri şi din răni sângerau.
Mâinile nevestelor subţiri
cu fâşii de cămăşi îi legau.

Nimeni nu va plânge pe gropile noastre
cum nu plîngi iarba mieilor în lunci
sau infinitul zărilor albastre,
căci prea vom fi ai tuturor atunci.

Un moşneag îşi va rupe oftatul în piept:
– Au căzut lânga mine, aici!
Şi trupul surpat va sta drept,
cu urme de lanţuri şi bici.

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre izvoare
şi oamenii, cu pumnii amândoi,
vor bea, din apa care-am fost, răcoare.

27 Iulie 2015

Nu-s vinovat faţă de ţara mea. Poezie de Andrei Ciurunga

Filed under: crimele comunismului,poezie,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 00:12

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

de  Andrei CiurungaAndrei Ciurunga 0812

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag

(more…)

13 Iulie 2015

Grigore Vieru: Femeia învinge tot, apoi plânge.

Filed under: Grigore Vieru,poezie — Mircea Puşcaşu @ 00:52

femeia - grigore vieru

Scrisoare din Basarabia – Grigore Vieru

Filed under: Grigore Vieru,poezie,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 00:39

Scrisoare din Basarabia

de Grigore Vieruinterbelic romania mare

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea tarziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt.
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.

Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne, am fost minţit!
Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Iisus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.
Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

 
Fotografia postată de Adrian Grigoriu.
Salutam unioniştii moldoveni care astăzi au ajuns în Bucureşti ! Respect şi pentru cei din România care i-au întâmpinat cu dragoste frăţească pe unioniştii din stânga Prutului ! (more…)

23 Aprilie 2015

Hristos a inviat! CANONUL INVIERII

Filed under: Evanghelia,poezie,praznicar,rugaciune — Mircea Puşcaşu @ 23:21

Hristos a inviat !Pogorarea la iad - 65X105

CANONUL INVIERII

[ Canonul Invierii – Schitul Lacu – Athos .mp3 ]

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le.

Cântarea 1-a:

Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare,
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de pe pamânt la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cantam cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile
Si sa vedem pe Hristos stralucind,
Cu neapropiata lumina a Invierii.
Si bucurati-va zicând: „luminati sa-L auzim”,
Cantandu-I cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Cerurile dupa cuviinta sa se vesealeasca,
Si pamantul sa se bucure.
Si sa praznuiasca toata lumea
Cea vazuta si cea nevazuta
Ca Hristos S-a sculat, veselia cea vesnica.

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le.

Cântarea a 3-a:

Veniti sa bem bautura noua
Nu din piatra stearpa facuta cu minuni
Ci din Izvorul nestricaciunii
Care a izvorat din mormantul lui Hristos
Intru care ne intarim.

Hristos a inviat din morti!

Acum toate s-au umplut de lumina
Si cerul si pamantul si cele dedesubt.
Deci sa praznuiasca toata faptura
Invierea lui Hristos,
Intru care s-a intarit.

(more…)

16 Ianuarie 2015

Radu Gyr – Baladă pentru Eminescu

Filed under: Eminescu,poezie,Radu Gyr,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 00:47

Baladă pentru Eminescu

de Radu Gyreminescu-

Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
Şi te-au înălţat iconostas,
Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.

Te-au văzut voevodând voroave,
Ciobănind genune şi zăpezi,
Potcovar de fum bătând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.

Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
Care sparge piscul viforos,
Şi fierar înfierbântând pe vatră,
Mările călite sub baros.

Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Făt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole şi răzvrătiri în cer.

Ci, netrebnic, eu adulmec zării,
Paşii tăi pe unde te-au fost dus,
Şi-nsetat pe drumurile Ţării
Dibui urma ta de blând Iisus.

Caut picurii de sânge, neşterşi încă,8060e-radu_gyr
Ai crucificării pe furtuni
Şi sărut lumina lor adâncă
Şi-i ating cu mâini de rugăciuni.

Trist Iisus cu umbra de tămâie
Dăruind azur din mâini subţiri,
Sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,
Scânteind, înalt, din răstigniri.

Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,
Ars ca Nesus în cămaşă de venin…

Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împărat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat!

Te-ncrustăm, zadarnic, în agată

(more…)

23 Noiembrie 2014

VIDEO: Conferinta SFINŢENIE ŞI NEAM – Sfinţii Închisorilor şi Mişcarea Legionară – pr. Fabian Seiche si monahul Teodot

VIDEO: Conferinta SFINŢENIE ŞI NEAM

Sfinţii Închisorilor şi Mişcarea Legionară

 pr. Fabian Seiche si monahul Teodot

Publicăm inregistrari video de la conferinta tinuta la Suceava, anuntata aici.

Video 1

Video 2

(more…)

20 August 2014

Nichifor Crainic in 10 poezii

Filed under: Nichifor Crainic,poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 22:57

Nichifor Crainic in 10 poezii

 

Ţara De Peste Veac

Spre tara lui Lerui-Ler
Nu e zbor nici drum de fier, –
Numai lamură de gând,
Numai suflet tremurând
Şi vâslaş un înger.

Spre ţara de peste veac
Nesfârşire fără leac,
Vămile văzduhului,
Săbiile Duhului
Pururea de strajă.

Sus ! pe sparte frunţi de zei,
Şovăielnici paşi ai mei !
Piscuri de-ntrebări – momâi
Să-mi rămână sub călcâiu
Şi genuni de zare !

În ţara lui Lerui-Ler
Năzuiesc un colţ de cer.
De-oi găsi, de n-oi găsi
Nimenea nu poate şti –
Singur Lerui-Ler.

 

Cântecul Potirului

Când holda taiata de seceri fu gata
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice în picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau matasos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii
Ca painea, dand abur cu dulce miros,
Parea ca e barba lui Domnu Cristos. (more…)

8 August 2014

Teodosia Zorica Laţcu in 5 poezii. 8 august – pomenirea Cuvioasei Mărturisitoare

Teodosia Zorica Laţcu in 5 poezii

8 august – pomenirea Cuvioasei Mărturisitoare Teodosia Zorica Laţcu

 

VENIM SI NOI

Vrem sa v-ajungem dinapoi:
Venim si noi, venim si noi !…
Pe acelasi drum, de voi stropit
Cu rumen sange incropit,
Noi urmele vi le cautam
Le dezmierdam, le sarutam;
Si-ncepem, ca niste copii,
In urma voastra a pasi.
Dar pasii vostri au fost mari,
Lasata-ti urmele prea rari.
De-aceea noi ne straduim
Si alte urme sa croim,
Ca cei ce vor veni apoi,
Spre zarea larga, dupa noi,
Sa afle urmele pe-aici,
Mai dese, pentru pasi mai mici.
Noi ne zorim, noi ne zorim,
Pe-acelasi drum mereu venim,
Un drum ce-i fara de hotar,
Croit de pasii vostri mari,
Si va urmam din pasi in pasi
Oricat vi-s pasii de uriasi.

Vrem sa v-ajungem dinapoi:
Venim si noi… Venim si noi !…

 

PENTRU NEAM

Rugaciunea mea intreaga, tamaiere-n ceas de seara
Si jertfirea bucuriei si-a durerilor mereu,
Sa se-nalte catre Tine, ca un fum de smirna rara
Pentru neamul meu, Stapana, numai pentru neamul meu.

Cand lacasurile sfinte parasite stau ruine
Coplesite de molozuri, de paienjenisul greu
Tu salas sa-Ti faci in suflet, sa-l zidesti adanc in mine
Pentru neamul meu, Curata, numai pentru neamul meu.

Cand facliile sunt stinse si cand noaptea ne cuprinde (more…)

7 August 2014

Costel Condurache – In Memoriam – poezie de Florin Caragiu

Filed under: lupta impotriva uitarii,poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:07

In Memoriam

poezie de Florin Caragiu

(se dedică lui Costel Condurache, care s-a ostenit cu multă râvnă în lucrarea de recuperare a istoriei martirilor români din sec.XX)

ai bătut ţara în lung şi-n lat
să i se vadă crucea

de pe creștetul celor întorşi din iad
limbi de foc
pentru gura noastră de rai
ai cules

apoi
te-ai dus să-i întâlneşti pe martirii cei mai tăcuţi

să auzi limpede
rugăciunea ce ne ţine ochii deschişi
să guști
somnul lor cel asemenea dragostei

– ce te răpește pentru a te dărui din nou
ca nou –

cum ți se-ntâmplă

știu ce vrei să ne spui
n-a fost un accident
doar moartea s-a lovit de Viaţă

atât

surse:

(more…)

5 August 2014

5 august – Sfântul Ioan Iacob, Românul Hozevit

Filed under: poezie,România Profundă,sfintii români,sinaxar — Mircea Puşcaşu @ 15:43

Sfântul Ioan Iacob, Românul Hozevit

„De aş avea lacrămi de sânge, cu ele aş scrie rândurile acestea, ca să fie mai bine pricepută durerea pe care o am pentru urgisirea neamului nostru de astăzi şi pentru urâciunea şi turburarea care domneşte între noi!”

 fragment din scrisoarea  catre surorile românce de la Eleon

 

Popor martir

poezie scrisa de Sf. Ioan Iacob (+5 aug.)

Din viaţa ta – cum văd – înseamnă
Poporule mult zbuciumat
Că eşti ca grâul cel de toamnă:
În ploi şi vânturi semănat.Tu eşti odrasla cea mezină
A trunchiului daco-roman,
Născut cu sabia în mână
Aici, în câmpul dunărean.Ca leagăn scump tu ai doar munţii
Şi scăldătoare Dunărea,
Pădurile cununa frunţii,
Iar holdele sunt haina ta.În sângele muceniciei
Ai fost prin veacuri botezat
Şi-n vârsta crudă a prunciei
N-ai fost ca alţii alintat.

Căci tu fiind abia în faşă
Părinţii te-au lăsat orfan
Şi spre fiinţa ta gingaşă
S-aruncă barbarul tiran.

Luându-ţi drumul pribegiei
Trăieşti prin munţi şi prin păduri
Şi “veacuri de mucenicie”
De la sălbatici tu înduri.

Când negura păgânătăţii
Se năpustea către Apus
Ai fost atunci Creştinătăţii
Ca scut de pază nerăpus.

Când naţiile apusene
Urzesc “progresul” ţării lor
În şesurile dunărene
Tu rabzi potop cotropitor.

La “cuibul” proaspăt din câmpie
Abia atunci înfiripat
S-aruncă valuri din pustie
De goţi şi huni neîncetat.

Tu stând cu ghioaga nestrujită
La trecătoare între munţi,
Ca santinelă neclintită
A lor năvală o înfrunţi.

Deci tu de mic, o, mucenice,
Ai fost zăgazul nemişcat
A valurilor inamice
Şi tu pe toţi i-ai apărat.În vremea cea de suferinţă
Biserica te-a îndulcit
Cu laptele bunei credinţe
Şi paşii ţi-a călăuzit.Din gura ei înveţi tu graiul
Frumos ca imnul îngeresc
Şi ea îţi pregăteşte Raiul
În slava Tatălui Ceresc.

Cuvântul ei ţi-a dat tărie
Când sufletul era mâhnit
Şi-având nădejdea-n veşnicie
Necazul nu te-a biruit.

De câte ori te-ngenunchează
Vrăjmaşii cei cotropitori,
“Bătrâna” te îmbărbătează
Şi nu te lasă ca să mori.

Deci nu slăbi şi crede numa
Că “Maica” nu te-a părăsit,
Ci darul ei, întâi şi-acuma,
Te sprijină necontenit.

De vei păzi, “credinţa tare”
Precum din veac s-a moştenit
Vei fi slăvit din nou sub soare
Mai mult de cum ai fost slăvit.

Iar dacă tu dispreţui-vei
Predaniile părinteşti,
Atuncia grâu vei fi colivei
Şi veşnic nu mai odrăsleşti.

Vei fi ca pleava cea uşoară
Purtată pururea de vânt
Pierindu-ţi urmele din ţară
Şi numele de pe pământ!

Atunci vei moşteni blestemul
Ca fiul rău de la părinţi
Pierzând ogorul – ca Edenul –
Răscumpărat de-atâţia Sfinţi!

22 Octombrie 2013

Iancu, voievod durut, stirpe de Menumorut, urcă-n munţi de soare-apune purtând neamu-n rugăciune… – Doru Stanculescu – Avram Iancu

Filed under: poezie,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 02:38

avram iancuDoru Stănculescu

Avram Iancu

Iancu , voievod durut
stirpe de Menumorut,
şi de Gelu, şi de Glad
trece ape fără vad
urca-n munţi de soare-apune
urcând neamu-n rugăciune….

şapte oşti din arme-l latră
şapte sate-l strigă-n vatră
el se face pas de piatră
ca să urce-ntr-o cărare
neamul lui până la soare

Iancu , voievod durut
stirpe de Menumorut,
care-a-nnebunit de dor
şapte codrii pân la nori
şi-a înnebunit şi-un cânt
spus pe fluier de pământ
urcă-n munţi de soare-apune
purtând neamu-n rugăciune…

Doru Stănculescu – Avram Iancu

19 August 2013

20 august: pomenirea marturisitorului Nichifor Crainic (1889-1972)

Filed under: Nichifor Crainic,poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:05

20 august: pomenirea marturisitorului

Nichifor Crainic

(1889-1972)

Teologul, gânditorul şi poetul creştin mult încercat, mare personalitate a perioadei interbelice, s-a născut la 22 decembrie 1889 la Bulbucata-Ilfov, cu numele de Ion Dobre. De la părinţii săi Nichifor a deprins cele dintâi valori creştin-ortodoxe. A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti, 1916. Publică versuri, articole şi traduceri în diverse reviste, semnate Nichifor Crainic, nume pe care tânărul Ion N. Dobre l-a adoptat ca pseudonim literar.

A fost profesor la Facultatea de Teologie de la Chişinău şi mai apoi în Bucureşti, unde a înfiinţat Catedra de Ascetică şi Mistică şi a devenit decan. Poet eseist, ziarist, om politic, va colabora la prestigioase reviste din ţară, două conduse de el: Calendarul şi Gândirea (1926-1944), fiind principalul animator al gândirismului tradiţionalist. Ca om politic a fost Secretar general în Ministerul Cultelor şi Artelor (1926), deputat de Vlaşca şi Ministru al Propagandei Naţionale (1940-1941). Membru al Academiei Române în 1940, în locul lui Octavian Goga. În anul 1945 a fost exclus din Universitate şi condamnat la închisoare pe viaţă, s-a predat în 1947 şi a fost eliberat după 15 ani, de la Aiud, aprilie 1962. A fost forţat de securitate (1962-1968) să colaboreze la redactarea ziarului de propagandă comunistă „Glasul Patriei”, care avea menirea de a influenţa românii din exil. Era o metodă curentă comunistă de a murdări oamenii mari prin compromisuri şi în acelaşi timp de a-i folosi pentru atragerea „recalcitranţilor”.

Trece la cele veşnice în 20 august 1972 la Mogoşoaia lângă Bucureşti.

Poeziile sale ating Divinitatea. Crainic a reuşit să schimbe caractere şi comportamente. „Prin martirajul lui, a ispăşit credinţa pe care a avut-o, sub dominaţia păgână a comunismului, care a făcut din el un martir. Acest mare credincios, un om cinstit, cu o căldură sufletească, deosebită, un mare susţinător al dreptului existenţei noastre, a fost în cele mai teribile chinuri, sub dominaţia păgână a celor care stăpâneau ţara, dat pe mâna comuniştilor, batjocorit, scuipat… Crainic şi-a purtat Crucea; bătut, scuipat, schingiuit, batjocorit, lăsat flămând, fiindcă era cea mai copioasă pradă, apărătorul credinţei noastre creştin ortodoxe şi a Neamului nostru ortodox” (v. la A. Gabor, Biserica Ortodoxă Română şi regimul comunist, 1945-1964, curs la Teologie Ortodoxă Bucureşti).

În volumul de Memorii, Crainic povesteşte despre chinurile îndurate: foame, mizerie, boli, asupririle colegilor de celulă şi ale paznicilor. Suferă foarte mult pentru imposibilitatea de a fi alături de fiica sa, Nina, rămasă singură după ce mama ei, soţia lui, Aglaia, a murit în vara lui 1945. Despre foamea îndurată povesteşte:

„Forma culminantă a foamei, înainte de moarte, e caşexia. Un fenomen care a apărut dintr-o dată la noi. Ai fi zis că e o molimă, dar nu era. Caşexia nu are nimic molipsitor. E un fenomen fiziologic provocat de o foame maximă. În câteva zile majoritatea dintre noi ne-am umflat ca nişte butoaie… Umflătura începea de la picioare şi se ridica necontenit în sus, până cuprindea tot corpul şi membrele. Erau oameni care, văzându-i a doua zi cu faţa umflată, nu-i mai recunoşteai. Când carnea de pe torace se umfla, te strângea ca într-un corset de oţel, nu mai puteai respira, te sufocai şi (more…)

30 Aprilie 2013

RADU GYR – Poezii – selecţii

Filed under: poezie,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 00:26

RADU GYR 

Poezii

-selecţii-

 

DENIE

Si primavara parca era alta,
curgea si luna altfel pe zaplaz . . .
Pe-atunci nu ne cioplise-n stânci cu dalta
mesterul timp, nici frunte, nici obraz.

N-aveam taiate-n cremene nici fata,
nici lacrima, nici frunza cu cununi.
Mai mirosea a zmeura si viata
si inimile noastre a capsuni.

Pe-atunci purta si vântul flori în chica
si cântecul pe frunte, prour nou,
si-n fiecare cuib de rândunica
pui de heruvi tâsneau din orice ou.

Cazând din cer ori coborând din luna,
ne asteptau caisii în pridvor ;
mergeam cu ei la denii, împreuna,
si ne-nchinam ca ramurile lor.

Iisus venea cu roua în potire,
priveam adânc în ochii Lui adânci,
si înviam în orice rastignire,
când surâdeam pe crucile de-atunci . . .

 

SCRISOAREA TATII

Fiule, fiule, lunga e calea . . .
Ca-n basm pân-la tine sunt mari si tari,
trenuri, paduri, jandarmi si ocari,
si stele ce nu ne stiu jalea.

Dorul de tine mi-e asa, ca o furca
proptita cu dintii în beregata.
Din fundul Aiudului, ochii tai urca
pe cer, ca doi luceferi de piatra.

Manânc : esti în lingura mea. Fac un pas :
schioapeti alaturi în fiare.
Aprind o vapaie la iconostas :
cad lacrimile tale din lumânare.

Prin somn, vine lantul tau, blestematul,
cu mari zornaieli sa ma scoale.
– Lantule, lantule, lasa-mi baiatul,
Fereca-mi mie gleznele goale.

Cum sa-ti stramut în carnea mea chinul ?
Cum sa-ti beau, fiule, osânda toata ?
Plecat peste neagra-i fântâna sarata,
seca-i-as, goli-i-as veninul . . .

Uneori, noaptea, maica-ta vine,
cu pasi de iarba din tintirim :
– Ia-ti plânsul, batrânule, si haide cu mine,
temnita-n lacrimi adânci s-o topim . . .

 

Cantec de leagan
Dormi copilul mamii, nani, nani,
a plecat si ultimul lastun.
Ruginira plopii si tufanii
si din temnita ce-i surpa anii
nu s-a mai întors taticul bun.

Dormi copilul mamii, toamna plange
dezgolindu-si umarul ranit.
Cade frunza, cade si se frange,
orice frunza-i lacrima de sange
si taticul nu a mai venit.

Nani, nani, maini de crin plapande,
La ferestra pasari plang si ploi.
Lupii beznelor ranjesc la pande,
Tara-i toata temnite flamande
si taticu-i dus de langa noi.

Nani, nani, tata nu mai vine, (more…)

Radu Gyr – Studentimea si idealul spiritual – conferintă din 9 iunie 1935

Filed under: articol,Miscarea Legionara,poezie,Radu Gyr,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 00:07

Radu Gyr

Studentimea

si idealul spiritual

Conferintă tinută în cadrul ciclului cu acelasi nume organizat de Cercul Studentesc Doljan

Craiova, 9 iunie 1935

(Sursa: Radu Gyr, Studentimea si idealul spiritual, BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE, 1935 – Tipografia „I.N.Copuzeanu”, strada Izvor, nr.9)

Bucuriei mele de a fi fost poftit de către tineretul intelectual al Craiovei să cuvântez despre aspiratiile si idealul studentimii de azi, ca unul al cărui suflet simte o solidaritate deplină cu întreaga dinamică a viselor tinerilor cărturari de pe băncile universitătii , acestei prime bucurii i se alătură, desigur, bucuria de a conferentia în orasul în care am copilărit cu toată limpezimea anilor mei de-atunci, am scolărit si, mai târziu, am vibrat cu toate frământatele lăute ale adolescentei mele.

Au fost ani, aici, în inima Olteniei, peste care am trecut, cu azururile zărilor boltite pe suflet : ani, în a căror lumină m-am îmbăiat ca-n apele de miere ale Amaradiei si pe care n-am să-i pot uita niciodată.

Îngăduiti-mi , deci, ca aceste dintâi cuvinte ale mele să fie, în acelasi timp, un salut adus tineretului cărturăresc de care mă stiu legat cu veriga de foc a aceluiasi ideal si un omagiu închinat orasului unde mi-am plâns lacrimile primelor deceptii si unde mi-a înseninat obrajii surâsul bucuriilor priore.

Căci dacă, uneori, rigiditatea fără nici o rază de comprehensiune pentru sufletului copilului, a unui director de liceu bolnăvicios , a înveninat ultimii ani de scoală ai liceanului care am fost, am întâlnit, în schimb, sfatul de dascăl luminat, dragostea sfântă pentru artă, îndemnul si încurajarea profesorului meu iubit, C. D. Fortunescu, în casa deschisă ca un zâmbet, a poetei Elena Farango, unde amfitrioana, cu marea ei aristocratie sufletească, a asternut catifele peste începuturile mele literare, apoi întreg sirul de prietenii, dragi mie si azi, primele avânturi literare – si lângă acest entuziasm cu aripi al adolescentei mele-, prietenia lilială si ochii tristi de tânăr voevod bolnav ai scumpului meu Milcu, poetul cu inimă de crin si cu zăpezile topite într-un mormânt, pe care amintirile – brătări la gleznele mortii – mi-or arde, totdeauna, vâlvătăile lor de topaz, în acele ore mătăsoase si pure ale reculegerii depline. (more…)

29 Aprilie 2013

29 aprilie: pomenirea Marturisitorului Radu Gyr – Apostol şi poet al temniţelor

Filed under: Miscarea Legionara,poezie,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:15

29 aprilie: pomenirea Marturisitorului Radu Gyr

Apostol şi poet al temniţelor:

RADU GYR

(1905-1975)

 Radu Demetrescu-Gyr, fiul cunoscutului actor craiovean Ştefan (Coco) Dumitrescu, s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung-Muscel. Tatăl său se născuse la Braşov. A absolvit ca premiant Conservatorul din Bucureşti. Ştefan Demetrescu a început să joace teatru de timpuriu. La vârsta de 16 ani intră în trupa unui vestit actor. Pleacă la Paris cu o bursă, unde studiază arta dramatică. Înapoiat în ţară (1898) este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. În legătură cu venirea sa la Craiova, aceasta s-a produs în anul 1908 sau 1910.

Mama sa se numea Eugenia Gherghel şi îşi avea originea după tată în Botoşani. Bunica ei după tată, Mina Von Gelch, era de origine germană. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a căpătat de la părinţi o frumoasă cultură clasică germană, dar şi o solidă cultură şi educaţie muzicală, mama fiind pianistă. La absolvirea claselor primare tânărul Radu vorbea binişor această limbă. Un alt personaj miraculos în viaţa tânărului a fost poeta Elena Farago, casa ei fiind un centru de întâlniri culturale. (amănunte la George Popescu, în Permanenţe, aug. 2005)

Radu a debutat la 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista Liceului Carol I din Craiova, al cărui elev a fost. Devine student la Litere şi Filosofie în Bucureşti, debutează editorial în 1924 cu volumul Linişti de schituri, cu un ton elegiac. A fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 şi 1939) al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi al Academiei Române. Doctor în litere, a fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A colaborat la revistele Universul literar, Gândirea, Gând Românesc, Sfarmă-Piatră, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeană ş.a., precum şi la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studenţesc unde a publicat numeroase articole, studii literare şi poezii.

Membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Cunoscându-l pe Corneliu Codreanu, de care a rămas fascinat, Gyr i-a înţeles sporul nou pe care-l aducea în viaţa politică românească, punând problema transformării interioare a omului, a prefacerii sufleteşti – lucrul cel mai greu de realizat – şi încercând în mijlocul societăţii româneşti ajunsă într-o stare avansată de descompunere morală, să aşeze la loc de cinste virtutea şi credinţa. El a compus nemuritorul cântec „Sfântă tinereţe legionară, / Cu piept călit de fier şi sufletul de crin, / Iureş ne-nfrânat de primăvară, / Cu fruntea ca un iezer carpatin…”. De asemenea, este autorul versurilor cântecelor Imnul Moţa-Marin (scris după moartea celor doi în Spania), Imnul Muncitorilor etc.

În 1940, pe timpul guvernării legionare, a fost numit director general al teatrelor. În această calitate ia iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc (dovadă că legionarii n-au fost antisemiţi!). Va suferi însă ani lungi şi grei de închisoare sub cele trei regimuri dictatoriale: al lui Carol II (lagărele Tismana şi Miercurea Ciuc), Antonescu (lagărul Târgu Jiu) şi sub comunişti. După „rebeliunea” din ianuarie 1941 putea să emigreze, dar a optat pentru rămânerea în ţară, suportând astfel un proces împreună cu alţi 86 de intelectuali, condamnat la 12 ani închisoare corecţională pentru delictul de incitare „la rebeliune”.

Eliberat de Antonescu la 7 august 1941, este trimis spre „reabilitare” în batalioanele de la Sărata, ce luptau în prima linie a frontului,  de fapt batalioane de exterminare a legionarilor. În acelaşi timp, printr-un ordin expres, Antonescu o eliberează din închisoare pe evreica Ana Pauker, o bolşevică ce a cerut guvernului ca 600.000 de români deţinuţi să fie trimişi în Siberia. Grav rănit în luptele de la Vîgoda-Vinogradar, se întoarce acasă printre puţinii supravieţuitori.

A fost însoţit acasă de un soldat ca escortă, căruia regimul criminal Antonescu i-a dat ordin să prindă ocazia că vrea să „fugă” şi să-l împuşte pe la spate. Tânărul soldat însă, (more…)

Pagina următoare »

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: