Bucovina Profundă

20 Noiembrie 2016

Părintele Ilie Imbrescu, un promotor al României creştine. Articol de Adrian Nicolae Petcu și Gheorghe Vasilescu din Revista Rost, nr. 27, mai 2005

Articol de Adrian Nicolae Petcu și Gheorghe Vasilescu

din Revista Rost, nr. 27, mai 2005

Ilie Imbrescu s-a născut la 26 aprilie 1909, în localitatea Dalboşeţ, judeţul Caraş, în familia unui preot bănăţean. Într-o scrisoare către soţia sa, datată 1 aprilie 1945, Ilie Imbrescu spunea despre originea şi naţionalismul său: „[…] sunt fiu de Preot. M-am născut în Valea Almăjului – «Valea Cântecului» românesc a Banatului. Am crescut în acordul armonios al Corurilor, Fanfarelor şi Jocurilor poporane ale ţăranilor păstoriţi de tatăl meu. […] De atunci mă paşte şi mă însoţeşte pretutindeni şi totdeauna «nebunia» cântecului, pentru că iubesc Românca oacheşă, ţara mireasă şi Biserica mamă!”[1].

În anul 1915 urmează şcoala primară, în limba maghiară, apoi liceul în Caransebeş.

La 15 octombrie 1926 se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi, unde va cunoaşte curentele politice, în speţă cel naţionalist, care se contura tot mai mult. Aici va activa în cadrul Centrului Studenţesc Cernăuţi, al cărui preşedinte era preotul profesor Domiţian Spânu, unul dintre cei mai respectaţi teologi în vremea aceea.

După absolvirea facultăţii, la 24 noiembrie 1930, tânărul Imbrescu este ales în unanimitate ca preşedinte al Centrului Studenţesc Cernăuţi[2]. Însă, la Cernăuţi nu mai avea să stea mult, deoarece se va întoarce acasă, în Banat, dorind să ocupe un post de profesor la Academia Teologică din Caransebeş şi să se înscrie la doctorat. A petrecut însă un an la Sibiu, ca pedagog la Internatul Arhidiecezan, de unde va ajunge apoi la Bucureşti pentru studii de doctorat. Aici, va fi ales ca membru în Comitetul Executiv al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România (UNSCR).

Momentul care l-a marcat cel mai mult pe viitorul preot Imbrescu a fost cel din 24 ianuarie 1933. Mai exact, cu ocazia Zilei Unirii, studenţii, în frunte cu preotul Nicolae Georgescu-Edineţ, slujitor al bisericii Sf. Anton-Curtea Veche şi duhovnicul studenţilor bucureşteni, doreau să pună o cruce la Mormântul Eroului Necunoscut. Ministrul Apărării, Nicolae Samsonovici, interzisese gestul, motivînd că „mormântul reprezintă un simbol nu numai pentru creştini, ci pentru cei care s-au jertfit pentru Ţara Românească”[3]. Iniţiativa studenţilor se motiva prin faptul că, deşi MormântulErouluiNecunoscut fusese amenajat, îi lipsea crucea.

După sfinţire, într-o procesiune formată din peste 2000 de credincioşi şi condusă de preotul Nicolae Georgescu Edineţ, crucea a fost dusă în Parcul Carol de către tânărul Traian Puiu, ca delegat din partea iniţiatorilor şi de Ilie Imbrescu, din partea Comitetului Executiv al UNSCR. „Am fost învrednicit de bunătatea lui Dumnezeu ca să port şi eu crucea Eroului Neamului, dar, după cum se ştie, am fost opriţi la poarta Parcului Carol şi bătuţi groaznic de poliţie şi armată, din ordinul guvernului de atunci. Eu am fost călcat în picioare şi apoi, tot de la armă, m-am ales cu o coastă ruptă. Capul mi-a scăpat fără rană întrucât m-au favorizat numai nişte cauciucuri poliţieneşti”[4] – spune Imbrescu în cartea sa.

Cinci zile mai târziu, teologul Imbrescu avea să reprezinte forul studenţesc bucureştean la manifestările iniţiate de Centrul Studenţesc din Cernăuţi pentru susţinerea aşezării crucii. În raportul Poliţiei din Cernăuţi, din 30 ianuarie 1933, se precizează că Imbrescu a adus „salutul şi mulţumirile sufleteşti studenţimii din Capitală pentru solidarizarea studenţilor din Bucovina la acest act naţional creştin”. Acelaşi teolog „a apelat la o solidarizare a tuturor studenţilor şi poporului nostru român din Bucovina pentru combaterea religiilor străine de neam şi sectanţilor năpăstiţi în ţară”[5].

În anul 1933 Imbrescu încearcă să publice în „Cuvântul studenţesc” un apel numit „Asociaţia abstinenţilor sexuali”, în care, printre altele, teologul Imbrescu spunea: „Pentru că ţara noastră este subminată, pe lângă multe alte calamităţi şi de cancerul moral al desfrânării, susţinută şi lăţită diabolic de publicaţii pornografice, filme libertine şi de «ştiinţa pe nedrept numită astfel» (1 Timotei 6, 20) a freudismului care a făcut un monstru din «psihanaliză» şi «psihoterapie» – un grup de studenţi creştini-români, la iniţiativa şi îndemnul colegului nostru Ilie I. Imbrescu, doctorand în Teologie, au pus bazele unei «Asociaţii pentru abstinenţa sexuală până la căsătorie». Scopul acestei asociaţii este redeşteptarea sentimentului moral şi păstrarea deplină a sănătăţii trupeşti prin abstinenţă până la căsătorie, şi în acelaşi timp cea mai frumoasă şi creştinească şcoală a voinţei şi demnităţii”. Totuşi, pentru a fi publicat i s-a schimbat titlul apelului în „Pentru o viaţă mai curată”, iar numele asociaţiei în „Asociaţia pentru cultivarea virtuţilor creştine”[6]. Aflat la Bucureşti, în noiembrie 1933, tânărul Ilie Imbrescu se va încadra în rândurile Mişcării Legionare.

Închis pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară (more…)

Anunțuri

19 Noiembrie 2012

19 noiembrie – Sfântul Mucenic Ilie Imbrescu, preotul, care in temniţa Aiudului s-a săvârşit (1909-1949)

19 noiembrie

Sfântul Mucenic Ilie Imbrescu, preotul

care in temniţa Aiudului s-a săvârşit

(1909-1949)

 

S-a născut la 26 aprilie 1909 în Dalboşet, Caraş-Severin. A fost preot la Balcic şi Bucureşti. Prima dată a fost arestat în Săptămâna Patimilor 1938 şi dus în lagărul de la Miercurea-Ciuc. Ajunge şi în lagărul de la Sadaclia, special pentru preoţii deţinuţi închişi de regale Carol II în complicitate cu patriarhul Miron Cristea. Aici au indurate cumplite suferinţe: foame sufletească şi trupească, santinelele urlau toată noaptea din cinci în cinci minute anume ca să nu poată dormi deţinuţii, „asiguraţi fiind că numai în iad ar putea fi ceva mai rău decât acolo”, cum spune părintele.

Este eliberat la 20 decembrie 1938. Între 21-26 sept. 1939 este din nou arestat fără motiv, ca urmare a uciderii lui Armand Călinescu. În 1940 publică volumul: „Biserica şi Mişcarea Legionară” (Ed. Cartea Românească, Bucureşti).

Arestat în martie 1948, a fost condamnat prin sentinţa 1025/1.07.1948 la 10 ani temniţă grea şi 15 ani muncă silnică. Toţi care l-au cunoscut spun că a dus o viaţă de sfinţenie şi a murit ca un martir. Moare la Aiud în 19 noiembrie 1949.

„În acest punct, deci, se întâlnesc şi se contopesc, în una şi aceeaşi Chemare sfântă, rosturile pe care le au de îndeplinit: Preotul, în slujba Bisericii, pentru binecuvântarea Neamului – Legionarul, în slujba Neamului, cu binecuvântarea Bisericii. Orice Preot adevărat va fi, aşadar prin firea lucrurilor şi legionar, aşa cum orice legionar, tot prin firea lucrurilor, va fi cel mai bun fiu al Bisericii. Că, la noi, azi, mulţi slujitori ai Bisericii sunt cu totul altceva decât ceea ce trebuie să fie, este încă o dovadă mai mult că Mişcarea Legionară a fost rânduită tocmai la timp, ca să fie gata a da din Neamul nostru şi Bisericii caracterele cele mai tari, pe cari să fie altoit şi Darul Preoţiei fără batjocură – cum, altfel, se practică lucrurile îngrozitor de neruşinat de lumea generaţiei satanice a acuzatorilor!

Preotul României Legionare – care va fi cea mai strălucită manifestare în lume a Trăirii şi Slujirii de îngemănarea „Creştin-Român” a Legii! – va fi cel mai frumos dar de recunoştinţă făcut Bisericii de către Mişcarea Legionară, pentru că el va trebui să fie vasul sfinţeniei, în care roua năzuinţelor legionare se va topi şi transfigura în roua însuşirilor pe care Preotul trebuie să le întruchipeze după Sfintele Canoane şi după exemplul Sfinţilor! De aceea, dacă Legionarii, la un moment dat, au fost învredniciţi să devină Martiri ai lui Hristos, în prigoana iudeo-masoneriei şi a generaţiei ei satanice din veacul nostru – Preotul, trebuie să ardă Permanent pe rugul Martiriului, al rugăciunilor şi lacrimilor şi al jertfei pentru Hristos. Iar, printre Legionarii rămaşi pentru ziua biruinţei, Preotul va trebui să fie prezenţa neîntreruptă a martiriului. Şi, prin ei, printre toţi fiii generaţiei harice a Creştinătăţii-Româneşti, care va zidi România cea adevărată: România Legionară. În raport cu Legionarii „nebuni pentru Hristos”, Preotul trebuie să fie cel (more…)

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: