Bucovina Profundă

3 mai 2019

BIRUITORII – OAMENII CARE S-AU HRĂNIT DIN DUMNEZEU. Povestea Mucenicului Constantin Oprișan

BIRUITORII – OAMENII CARE S-AU HRĂNIT DIN DUMNEZEU

Povestea Mucenicului Constantin Oprișan

1-constantin-oprisan-martir

Emisiunea „BIRUITORII – OAMENII CARE SE HRĂNESC DIN DUMNEZEU” este o producţie destinată televiziunii publice, pentru canalele TVR Târgu-Mures, TVR3 şi TVR 1. Iși propune aducerea în prim plan a adevărurilor legate de identitatea poporului român, adevăruri care sunt ascunse din diferite motive.


BIRUITORII – Povestea Mucenicului Constantin Oprișan

Partea I

 

Partea a II-a

(more…)

Reclame

2 mai 2019

Cum își petreceau eroii anticomuniști Sfintele Sărbători de Paști. Din jurnalul unui erou al munților, Vasile Motrescu 

Cum își petreceau eroii anticomuniști Sfintele Sărbători de Paști.

Din jurnalul unui erou al munților, Vasile Motrescu 

motrescu 658x0_rezi

Timpul s-a răcit vântul rece, ora 3,30 dimineața când a înserat am pornit spre sat când a întunecat am fost la punctul IV, a venit F.2 și mi-a adus pască, făină, slănină, un urcior cu untură, zahăr, bomboane prăjituri și altele de ale mâncării și două cămăși curate și o izmană atâta bucurie am și eu la sufletul meu de Sfintele Paști, dacă am ce mânca și o cămașă curată parcă toată lumea e a mea simt și eu că sunt pe la Sfintele Paști. Numai a uitat să-mi aducă ou roșu, nu am mai avut răbdare să stau mult cu el când am văzut că mi-a umplut cu bunătăți rucsacul și o traistă, mi-am luat merindele și m-am dus pe groapa Ploștei și mi-am împachetat din nou și am mâncat și eu pe săturate pască, smântână mi-a adus și miere și săpun de spălat, acestea sunt cele mai bogate din cele cinci Paști petrecute în prigoană cred că acestea sunt cele din urmă.

Am pornit pe groapa Ploștei a început să plouă și e întuneric de nu vezi nimic, mă duc plută înotând prin glod, secând băltoacele și făcând salturi prin șanțuri și gropi, nu țin seama de acestea sunt fericit că sunt sătul și am două traiste cu mâncare în spate. La G.C. m-am dus de am băut apă și i-am făcut un semn pe fereastră, dormea creștinul așa că nu l-am mai sculat. De la el m-am dus la bordei la Ciuntu la Slatina să stau de ploaie cu creștinul acolo și m-am ferit să nu fac zgomot și am plecat mai departe spre Stânișoara mai poposind din loc în loc și clipocind pe sub copaci atâta era de întuneric că m-a trezit lângă Cosoaia din Pietroiu lângă gardul grădinii încet m-am retras să nu fac zgomot să nu mă simtă câinii. Foarte greu am ieșit de la deal de Onari în drum și am luat-o pe drum cu popasuri, la Găvan am stat o oră și m-am odihnit, am făcut foc și iarăși am mâncat căci se apropie de zi. S-a făcut ziuă am ajuns în Stânișoara. Aceasta este noaptea Învierii a Domnului nostru Isus Hristos – Paștele anului 1953.

Toată noaptea m-a plouat și am făcut salturi prin glod, sărituri și gropi. Dar totuși mă simt fericit când mă gândesc la cei de prin temnițe căci mulți ar dori să aibă fericirea aceasta cu toate căci eu nu o doresc nici vrăjmașilor mei.

 

Duminică 5 aprilie 1953 (Sfintele Paști)

Din Stânișoara mi-am continuat drumul pe Obcina Hacigului până la Arsița m-am coborât în vale la colibă cu toate că ploua și sunt obosit și nu mă lasă inima să mă duc și totodată nici nu e lucru curat cu cobilița de la A.H. căci când am trecut pe lângă ea, mi-a venit miros de tutun și astăzi în ziua de Paști și chiar în zori de zi și pe vreme așa de grea, e imposibil să fie cineva în pădure. Lucru hotărât că este post fix în preajma colibei, așteaptă să mă duc pe la ea, să-mi dea Hristos a înviat Securitatea.

Bănuiesc că ori a dat cineva de colibiță astă iarnă căci am făcut multă urmă pe zăpadă și tot în trecere am dat pe la colibă de am făcut foc și am stat câte o zi două. Să păzească până or înnebuni până la anul pe la Paști tot în coliba de la Arsița Haciumului să stea. M-am coborât pe la Preluca Grofului în cracii prislofului, e zăpadă mare și nu e nici o urmă așa că trebuie să ocolesc prin Scoru din Cracii Prislofului m-am suit în cărarea Grofului și merg pe cărare. A început să ningă îi dau zor, am trecut iarăși pârâului Prislofului pe unde am trecut și ieri. La ora 9 dimineața am ajuns cu Paștele la coliba Gruetul stâncii. Cum am ajuns am făcut foc și am mâncat și m-am culcat iar și am adormit până dimineața. Peste noapte am visat că m-a luat miliția într-o mașină, dar am scăpat și că soția mea mi-a ieșit înainte și mi-a spus că e bolnavă tare.

Astăzi am împlinit 4 ani de când sunt prigonit şi nu ştiu cum e viaţa liberă. La ora 10:30 am plecat spre Vicov să duc mai bine de jumătate din carnea de capră să o dau pe făină, vreau să mă duc la U.T. De la colibă am coborât pe drumul Prislopului şi am venit pe drum până la grădină, m-am suit în păr…. am trecut în Dealul Slateni şi fiind seară, am mâncat, mi-am făcut rugăciunile de seară şi când a înserat am plecat către sat. Pe drumul din Criveţe peste toloaca ca la o ½ oră după ce am înnoptat am ajuns la U.T., m-a primit cu bunăvoinţă, m-a dus în casă la căldură. Dar nefiind obişnuit cu căldura a început să mă doară capul, mi-a spus noutăţi, veşti şi încurajare, i-am dat carnea de capră şi în schimb mi-a dat 10 kg de făină, 5 ouă, o bucată de slănină, mâncare de drum, poame uscate şi cartofi aşa că am făcut o încărcătură de peste 20 kg. La ora 24 am plecat de la U.T. Cum am ieşit de la el a început să plouă, e foarte întuneric, cad în gropi şi şanţuri, şi sec bălţile de apă în Criveţe am stat sub un brădănel, dar tot mă plouă, am plecat mai departe şi pe Dealul Babii am tras de am stat de ploaie la un bordei părăsit, într-un sopron şi m-am băgat într-o grămadă de gunoaie şi nu ştiu ce gângănii se suiau pe mine şi mă înţepau de parcă stau în furnicar. Înspre ziuă a venit şi un dihor şi s-a cuibărit lângă mine, dar când m-a simţit a fugit speriat şi revoltat că i-am ocupat locuinţa. (…)

Oare de ce nu am fericirea sa traiesc cel putin in sat sau sa mai am pe cineva cu mine, sa nu fiu singur, sa stau in pustiu impreuna cu fiarele padurii, sa duc viata de pustnic la varsta de 32 ani, sa ma conformez regulilor partizanatului,…greu de suportat? Caci sunt foarte greu de imaginat toate lipsurile, suferinta, durerea sufletesca si trupeasca caci nici bolnav n-am timp sa fiu. Frigul, foamea, lipsa de imbracaminte si toate cele ce are nevoie un om… pentru cine le suferi? (…)”

“Va spun raspicat ca iubesc mai mult Libertatea decat viata”.

(more…)

22 aprilie 2019

Mircea Eliade. Unul din românii care au schimbat fața lumii

Filed under: Eliade,Miscarea Legionara,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:23

Mircea Eliade

Unul din românii care au schimbat fața lumii

33 de ani de la plecare 

(+22 aprilie 1986)

Citește și:

30 martie 2019

Vasile Lupaşc la Suceava. Despre eroi, modele, martiri

Filed under: conferinte,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 03:07

Istorii Despre Vlad Voievod Drăculea (Trailer oficial)

 


EROI. MODELE. MARTIRI
Vasile Lupaşc la Suceava

Eveniment cultural. Prezentare de carte. Serie de autor. Conferință. Moment dramatic. Teatru scurt. Trupa Din Pridvor, piesa „Vlad și solii turci”

Vasile Lupașc este scriitor, istoric, profesor, campion de arte marțiale, regizor, actor, promotor de seamă al valorilor culturale românești, patriot înflăcărat si neobosit lucrător in apărarea adevărului istoric si in afirmarea importanței si nobleții neamului românesc.

afis vasile lupasc

Intrarea este liberă.

Organizatori:

Muzeul Bucovinei
Asociația Culturală Brațe penru Cer
Asociația Culturală LER
Platforma ÎMPREUNĂ
Bucovina Profundă


Interviuri, emisiuni >

Povestea spectaculoasa a vietii lui Vlad Tepes.

Alături de istoricul și scriitorul Vasile Lupașc, vă invit să urmăriți acest episod al emisiunii Adevăruri tulburătoare unde vom vorbi despre povestea spectaculoasă a vieții lui Vlad Țepeș. Cu siguranță unele dintre evenimentele relatate sunt necunoscute majorității românilor, ele neajungând vreodată în cărțile de istorie.


 

16 martie 2019

Mihai Gheorghiu – Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade

Filed under: Eliade,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:08

Mihai Gheorghiu – Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade

 

„Mesajul potrivit căruia omul este o ființă spirituală care nu poate exista lipsită de centrul său, centru care este origine și dat al unei transcendențe, este mesajul ultim al lui Eliade, relevare a ceea ce el a numit „umanismul” său, gândire care lasă umanității omului șansa de a accede la esența propriei sale ființări.” Mihai Gheorghiu


Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade

 „Ultimul Eliade este aceasta figura a singuratatii si a indepartarii, intr-o epoca pentru care spiritul nu este decat un epifenomen sau, cel mult, o metafora suspecta a unui umanism crestin desuet. Eliade, prin opera sa, se dedica unei comprehensiuni a religiosului ca loc al transcendentei. Mesajul potrivit caruia omul este o fiinta spirituala fiinta spirituala care nu poate exista lipsit de centrul fiintei sale, centru care este origine si dat al unei transcendente, este mesajul ultim al lui Eliade, relevare a ceea ce el a numit umanismul sau, gandire care lasa umanitatii omului sansa de a accede la esenta propriei sale fiintari. intelegem astfel ca ceea ce pune in joc umanismul eliadian este tocmai o definitie a umanului. impotriva definitiilor reductioniste succesive ale marxismului si freudismului, Eliade a avut ca tinta redefinirea conditiei umane, recentrarea acestei conditii in elementul sacrului. A reusit?! Poate ca nu, dar este un pariu care a intemeiat o opera si o existenta paradigmatice. Citindu-l astazi pe Eliade, de orice parte te-ai situa, nu poti sa nu recunosti grandoarea personajului si umanitatea profunda a acestei incercari. in ultima instanta mitul eliadian este mitul culturii insesi, mit al culturii care incearca sa construiasca neincetat o poveste a omului, a sensului existentei sale. Ultimul Eliade ne orienteaza spre orizontul unei asteptari, al unei sperante pentru care Dumnezeu este inca Cel care va veni, iar omul este fiintarea pentru care inca Dumnezeu poate veni.”   – Mihai Gheorghiu

     Fragment din volum:  (more…)

3 martie 2019

Radu Gyr  – Ne vom întoarce într-o zi 

Filed under: poezie,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:08

Radu Gyr 

Ne vom întoarce într-o zi 72b87-radugyrsepia

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
în toate dragostele noi
Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.

În zâmbetul ce va miji
Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânță-n taina lor.

Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
în tot ce mâine, ca și ieri,
Va sângera sau va iubi.

 

Cântat de Tronos și Orchestra Ministerului Apărării Naționale (more…)

2 martie 2019

Radu Gyr – Luptătorul creștin, blând, senin, viteaz, iubitor de Dumnezeu și de oameni. Mărturia părintelui Nicolae Grebenea

…A sosit Radu Demetrescu Gyr, poetul. Fusese pe front ca soldat, dar a fost decorat cu Virtutea Militară și Crucea de Fier. Acum era adus lângă ceilalți. Era conferențiar universitar de franceză si română la București. Blond, orginar din Craiova, cu tată artist, mamă din Ardeal, firav, cu o afecțiune la intestine, foarte cult, tăcut și discret, atent cu toată lumea.

În toți anii mei de închisoare n-am cunoscut vreun om mai politicos ca dânsul.

Era un punct de atracție. Senin și blând, abordabil de oricine, împrăștia în jur un aer de sănătate morală, de încredere și bărbăție. Venea de la spitalul din Brașov. Întors de pe front, scrisese niște poezii de război foarte apreciate. Era încă în plină vigoare creatoare și apărea mereu cu ceva nou. Creația lui variată a fost ca o hrană pentru toți, ca o cuminecătură la praznicele mari. (…)

Reîntors [de la izolare n.n.] iată un camarad nou: Remus Belu. Îl cunoscusem la mina la Baia Sprie și acum iată-ne laolaltă în aceeași celulă cu încă doi camarazi. (…) El mi-a spus că Radu Gyr a făcut războiul și a fost decorat cu Virtutea Militară și cu decorația germană Crucea de Fier. Eliberat de pe front în timpul lui Antonescu, după ce-și făcuse datoria, oamenii lui Antonescu i-au făcut multe neplăceri, nicidecum meritate. Iar el a făcut o plângere direct lui Antonescu și, în loc să o termine cu o „deosebită considerație” sau altfel, a spus: „fără nici o considerație”. În urma acestui fapt a fost lovit pe stradă în Râmnicu Vâlcea de un ofițer. (…)

***

…Ancheta la Securitatea din Piatra, condusă de colonelul Florea. Erau de față și alți ofițeri din grupul de la București. Întrebările au fost foarte variate. Am răspuns liniștit și foarte reținut. Între ofițeri era acum și locotenent-colonelul Gelu Ionescu. Acesta m-a întrebat ce mai știu despre Radu Gyr. Am răspuns: „Încă înainte de eliberare n-am mai avut nici o relație cu dânsul iar acum nu știu dacă mai trăiește. Știu că era bolnav de intestine. Mai știu că la reeducare ar fi declarat că peste trecutul său așează un lacăt greu.” (…)

Colonelul Florea mi-a spus: „Esti la dispozitia noastră dar nu-ți conturbăm programul, îți faci toate serviciile și noi venim să te luăm când ești liber. Dă o declarație despre unii legionari cunoscuți. În descriere prezintă mai ales notele negative ale lor. Asta s-o faci acasă.” Și m-au adus acasă. Am făcut declarația, prezentând foarte pe scurt, pe lângă Radu Gyr, încă vreo zece persoane. În linii mari am arătat tendințele lor spre cultură, iubirea Patriei, detașarea de interesele personale și curățenia lor sufletească. Dar nu am scris la nici unul vreo notă negativă.

După două zile sunt dus la Roman cu o mașină a Securității. Singur într-o cameră. Apare colonelul Florea. E un om bine legat, frumos, robust și cu o musculatură foarte dezvoltată. După ce îl salut, ridicându-mă în picioare, dânsul îmi spune:

– Dă-mi declarația de acasă. I-o dau și s-a dus cu ea în alt birou și lăsându-mă singur. Când după vreo 30 de minute s-a întors, m-a întrebat: (…)

– Văd că vorbești de o influență „gyriană” la unii, a zis colonelul.

– Da! i-am zis. Radu Gyr a avut o influență favorabilă asupra multor deținuți de orice nuanță ar fi fost ei. Blândețea și linistea lui a transmis-o multora. El a însemnat pentru mulți un punct de orientare, un îndemn spre a suporta temnița la înălțime fără josnicii, cu demnitate și onoare. Dar n-a îndemnat pe nimeni la răzbunări sau la vreun act criminal. În el se ascunde luptătorul creștin blând, senin, viteaz, iubitor de Patrie, iubitor de Dumnezeu, iubitor de oameni. (more…)

18 februarie 2019

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

valeriu gafencu - citat

Despre comunitate

 – Am impresia, Valeriu, i-a zis un prieten, ca tu te concentrezi asupra problemelor sufletesti, a vietii interioare personale, si neglijezi aspectul social al crestinismului.

Valeriu a raspuns:

– Solutia pe care o dau omenirii crestinii este spiritualitatea crestina, si ea este o conceptie integrala de viata. Nu e ingaduit a ne rezuma la o viata launtrica neglijandu-ne semenii, dar nu se poate nici croi o lumea fara a avea o viata duhovniceasca. Spiritualitea crestina inseamna guvernarea Duhului Sfant. Stradaniile noastre duhovnicesti launtrice sunt o pregatire pentru o vietuire duhovniceasca in societate. A sari peste ele inseamna a merge spre dezastru, caci Il parasim pe Hristos. Daca crestinismul n-ar fi si viata launtrica, el n-ar respecta omul si n-ar cunoaste libertatea lui. Trairea launtrica se ingemaneaza cu oranduirea sociala. Acum insa suntem in ceas de mare cumpana. Sa ne pregatim pentru moarte, ca sa castigam viata.   (more…)

Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu

În calendarul neamului românesc:

18 februarie – pomenirea lui Valeriu Gafencu

Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu

valeriu-gafencu-cu-mama-sa-si-ioan-ianolide-in-lagarul-de-munca-de-la-galda-1946

Valeriu Gafencu (în dreapta) cu mama sa si Ioan Ianolide (în stânga) în lagărul de muncă de la Galda, 1946

Viaţa îşi continua cursul între zidurile masive ale închisorii. Valeriu se ruga mult. Adesea cădea cu faţa la pământ şi plângea cerând mila, ajutorul şi luminarea cerească. Treptat a înlocuit studiul cu rugăciunea.

Noaptea citea Paraclisul Maicii Domnului, iar ziua acatiste. Mergea regulat la slujbe, se spovedea smerit, se cumineca cu bucurie. Respecta preoţii, deşi n-a găsit un duhovnic pe potriva dimensiunilor sufletului său. Ii plăcea să cânte rugăciuni şi psalmi. Bătea multe metanii, în funcţie şi de starea fizică. Liniştea era deplină, izolarea de lume aproape totală, deci condiţii prielnice lucrării duhovniceşti.

Dragostea îl făcea să se reverse către prieteni la un nivel sufletesc adânc şi sincer. Se străduia să plinească în sine virtuţile, proces care avea să se desăvârşească pe parcursul anilor. Se sfătuia mereu cu cei de un cuget cu el şi împreună au luptat să se curăţească.

Zi de zi făcea ordine în sufletul său, devenea altul, se deprindea să trăiască în Duhul, potrivit învăţăturii creştine. Sporirea îi era armonioasă, tinzând să realizeze omul cel nou. Prin harul lui Dumnezeu, el a străbătut calea celei mai autentice spiritualităţi ortodoxe.

Prin 1943 Valeriu a fost izolat, împreună cu alţii, în Zarca cu regim sever, fără cărţi, fără contact cu familia şi cu o raţie de hrană insuficientă, care l-a distrofiat. Aici s-a dedicat în întregime Rugăciunii inimii, spunând neîncetat „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“. Inceputul bun era pus, orientarea era limpede, aşa încât această perioadă i-a adus un spor duhovnicesc însemnat.

Primii ani fuseseră de căutare, următorii de lacrimi şi pocăinţă, iar acum erau ani de vorbire cu Dumnezeu, de trăire cu Dumnezeu şi unire cu Dumnezeu pe calea rugăciunii. Indrumatorul care i-a stat la dispoziţie a fost acea carte mică scrisă de un anonim, intitulată Pelerinul rus.

Toate celelalte preocupări au dispărut, pentru a fi înlocuite cu rugăciunea. Dar ea, o dată cu descoperirea luminii interioare, o dată cu ordinea sufletească, o dată cu lumina harică, i-a revelat în minte toate problemele ce l-au preocupat, evident nu ca o aflare, ci ca o dăruire.

Şi astfel, în acel regim sever de temniţă căruia el îi dăduse rol duhovnicesc, Valeriu era plin de bucurie şi de cântec. Impetuozitatea tinereţii sale era acum tradusă în neostenită lucrare lăuntrică. Iar darurile cereşti nu încetau să sosească. Lumina era tot mai cuprinzătoare. Hristos îi devenise Prieten şi de aici înainte nu se vor mai despărţi niciodată.

(din Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

 

Alte articole:

(more…)

13 februarie 2019

Comunismul: cea mai mare traumă in familia neamului românesc. Simpozion și Expoziție la Suceava

Simpozion și Expoziție la Suceava

Comunismul: cea mai mare traumă in familia neamului românesc

Caravana EROILOR

Un eveniment intermediat și recomandat de

Bucovina Profundă

afis muzeu caravana eroilor

Vezi și pagina de facebook a evenimentului Caravana EROILOR!


Galerie FOTO cu imagini din bannerele expoziției:

 

12 februarie 2019

Părintele Ilie Moldovan

Filed under: Pr Ilie Moldovan,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:52

9 februarie – Calendarul demnității românești:pr ilie moldovan - poze israel 1262

Părintele Ilie Moldovan

Născut în Ceruri la 9 februarie 2012

Un articol de Florin Palas

L-am cunoscut pe Părintele Profesor Ilie Moldovan în anii ’90. Era peste tot. La amvon, la catedră, în presa scrisă, la conferinţe publice susţinute de-a lungul şi de-a latul ţării, militant pentru drepturile copiilor nenăscuţi, initiator şi animator al Universităţilor de Vară de la Mănăstirile Izvorul Mureşului, Recea, Făgeţel, întemeietor al Mănăstirii de la Jacul Românesc, îndrumător al tinerilor studioşi pe drumurile satelor şi oraşelor din Harghita şi Covasna. Era peste tot unde era nevoie de un suflet mare de român. 

Am avut onoarea să-l intervievez de câteva ori. Împreună cu colegii mei de la Liga Studenţilor sau de la ASCOR l-am invitat de mai multe ori la Braşov, pentru a conferenţia pe diverse teme. Am fost împreună la Vlădeni pentru a-l pomeni pe marele nostru teolog şi mentor al Părintelui Ilie, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, am răspuns cu bucurie invitaţiilor Sfinţiei Sale de a participa la universităţile de vară. Strigătul său “Ne piere neamul!” mă răscoleşte şi acum. 

A fost fiu de ţarani din Albeşti (un sat de lângă Sighişoara), de la care a păstrat, cum îi plăcea să spună, caracterul moral şi credinţa ortodoxă, apărată de înaintaşii săi. N-a uitat niciodată de unde a plecat, fiind un constant susţinător al lumii ţărăneşti. Această dragoste l-a făcut să ajungă preot în satul făgărăşean Lisa. A trăit toate durerile acestui neam. A împărtăşit suferinţele luptătorilor anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Mulţi ţărani, al căror duhovnic era, se numărau printre sprijinitorii acestora. De altfel, învăţătorul Olimpiu Borzea, şeful grupului de sprijin al partizanilor, îi era bun prieten. A intrat în atenţia Securităţii.   (more…)

16 ianuarie 2019

Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Voievozii sufletului românesc

Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Un film de Constantin Ghiţă, 15 ianuarie 2019.

Alte articole :

10 ianuarie 2019

Două modele actuale, doi intelectuali care și-au dat viața in apărarea așezării creștine a Europei. Ion Moța si Vasile Marin, 82 de ani de la jertfa lor

Simpozion cu participare internatională la Majadahonda

Pomenirea martirilor Ion Moța si Vasile Marin. 82 de ani de la jertfa lor

Cei doi eroi români sunt mai cinstiți in Spania decât in România

Două modele actuale, doi tineri intelectuali care și-au dat viața in apărarea așezării creștine a Europei

majadahonda mota si marin 2019

Programul activităților comemorative 11-13 ianuarie 2019

Vineri, 11 ianuarie 2019, Valle de los Caidos

Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, Majadahonda

Ora 12 – Comemorare la Monumentul Moța-Marin/Majadahonda, slujba parastasului, discursuri

Ora 15 – Masă la Hotel Majadahonda (se plătește individual)

Ora 17 – Conferința „Ion Mota y Vasile Marin, Caidos por Dios y por La Patria ¡PRESENTES!” – Especial homenaje al Generalísimo Franco y a Blas Piñar, la Hotel Majadahonda

Conferențiază:
Francisco Torres – profesor universitar, istoric şi ziarist
Vasile Jacques Iamandi – fost deţinut politic şi luptător anticomunist
José Luis Jerez Riesco – avocat, președinte de onoare al Asociației pentru Custodierea Monumentului Moța-Marin
Juan Chicharro Ortega – diplomat, general de divizie al Armatei Spaniole, Preşedintele Fundaţiei Naţionale Francisco Franco
Blas Piñar Gutiérrez – avocat și general de brigadă al Armatei Spaniole
Manuel Andrino – șeful național al Falangei Spaniole
Miguel Menendez Piñar – președinte al Asociației pentru Custodierea Monumentului Moța-Marin
Părintele Marius Vișovan – reprezentantul Fundației Profesor George Manu
Călin Gabor – moderator, reprezentantul Fundației Profesor George Manu (more…)

Părintele Stăniloae – Despre dor

Filed under: Parintele Staniloae,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:07

Părintele Stăniloae – Despre dor

pr staniloae -

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gandirea cu placere la fiinta iubita, dar departata; nu e numai simtirea unei necesitati de a fi cu ca; nu e nici numai transfigurarea chipului ci, datorita distantei si trebuintei de ea. Ci in dor e prezenta intr-un fel propriu si intr-un grad foarte intens o duiosie, un sentiment indescriptibil, in care inima se topeste de dragul fiintei iubite. Dorul e apropiat de tandrete, dar are un caracter mai spiritual decat aceasta.

In dor, omul este cu totul la cel pe care-l iubeste. Este cu intelegerea adanca in acela, dar, in acelasi timp, in dor se cunoaste omul pe sine insusi, cum nu se cunoaste in afara dorului.

Dorul este infatisat adeseori ca aflandu-se langa persoana iubita; prin dor, cel iubit exercita o atractie de la distanta asupra celui ce-l doreste.

Dorul vine de la persoana dorita la cel ce o doreste si il duce pe acesta cu un gand persistent, penetrant si afectiv la aceea.

Cel ce doreste nu se multumeste cu preocuparea de interesele sale, nu da atentie importanta la nimic in jurul sau sau le vede pe toate sub un val de tristete, pentru ca nu mai vede decat pe cel ce e totusi la distanta si care sigur ar putea da lumina celor din jurul sau.

Dorul descopera taina negraita a persoanei dorite.

Dorul e o tensiune a fiintei tale, spre cel dorit. E sensibilitatea potentata fata de forta atractiva a altei persoane, fata de caldura ei, care te scoate din atmosfera de gheata a singuratatii, in dor te descoperi fara sa te realizezi. In el astepti prezenta persoanei dorite ca sa te realizezi.

Dorul te cheama langa ea. Prin dor traiesti necesitatea ca comuniunea de mai inainte sa se actualizeze din nou, in mod deplin, prin prezenta persoanei dorite langa tine. Simti necesitatea sa ai caldura ei langa tine si nu numai de la distanta, ca o dovada sau ca un semn vazut al iubirii ei.

In dor te duci cu gandul si cu simtirea langa persoana iubita. Dar, in acelasi timp, in dor manifesti trebuinta ca sa te duci in carne si oase la ea si ea sa vina la tine in carne si oase.

In dor, o persoana traieste valoarea eterna a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a incetat sa existe cu totul.

(more…)

1 decembrie 2018

Nichita Stănescu: Eu nu mă spăl de poporul meu

Filed under: Nichita Stanescu,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 20:04

Nichita Stănescu:

Eu nu mă spăl de poporul meu

 

Doamne, apără poporul român.nichita_stanescu1

Ai grijă de el şi

apără-l!

El este al tău

cu blândeţea lui de miel

şi cu răbdarea lui de taur

cu omenia lui

de floare de zăpadă

ce se vede pe geam, Doamne,

pe fereastră şi pe libertate!

Doamne!

poporul meu nu se spală de mine!

Eu nu mă spăl

de poporul meu!

Dacă-mi vine alt miros

decât mirosul lui,

mă spăl pe mâini

numai de propriile mele mâini

şi mă las legat

de boarea de zăpadă

a poporului meu.

Mărul se poate spăla

numai de măr,

de pomul mărului nu! De pom nu!

Apără, Doamne, poporul român

şi nu te spăla de el!

Pe maica mea

care m-a născut pe mine

am dăruit-o poporului român.

Dăruieşte-ţi, Doamne,

pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,

poporului român!

(more…)

Un erou uitat. Vasile Stoica – Oamenii care au făcut România Mare

Filed under: România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 18:44

Un erou uitat. Vasile Stoica

Oamenii care au făcut România Mare

Vasile Stoica, un diplomat cu ștaif, vorbitor și înțelegător de 14 limbi străine, a fost omul trimis de către Regele Ferdinand în Statele Unite, în 1917, pentru a le povesti americanilor despre Unire, despre identitatea națională. A cutreierat printre yankei, a susținut 60 de prelegeri. Comuniștii i-au luat tot, l-au bătut la Jilava și l-au lăsat să moară de septicemie. Un erou uitat.

Lucia Hossu-Longin a fost profesoara noastră de istorie, a tuturor, într-o perioadă în care știam doar că Regele Mihai e un trădător fugit cu un tren plin cu aur și că Ceaușescu era singurul lider din lume plătitor, până la ultimul leu, de datorie externă. Asemena bunicului din ”Povestirile Istorice” ale lui Dumitru Almaș, a așezat nația română pe ai săi genunchi, povestindu-i despre universurile concentraționare, despre Gulag, despre Drăghici ori Vișinescu, despre eroii morți în închisorile comuniste, despre Aiud, Râmnicu Sărat, Gherla, Sighet sau Periprava. Ceața, crucea, lătratul, pasărea de pe gardul de sârmă ghimpată, citatul din Nicu Steinhardt, ”Memorialul Durerii”. Mulți dintre cei pieriți între zidurile reci clădiseră, cu o jumătate de secol în urmă, Unirea cea Mare, despre care, la fel, nu aflaserăm multe lucruri, pentru că nu era voie.

Așa a apărut ideea cărții ”Memorialul Durerii” – ”Oamenii mari care au făcut România Mare”

Lucrarea prezintă poveștile a 24 de somități românești ce au făcut posibilă Reîntregirea

Basil Stoica este unul dintre ei. Cunosc drept Vasile Stoica, s-a născut în Avrigul marelui Gheorghe Lazăr, în prima zi a anului 1889, cel al stingerii lui Eminescu”Din povestirile mamei, amuzante, am aflat că voiau să-l boteze de Bobotează. Bunica n-a avut timp să facă toate pregătirile în timpul scurt de la naştere şi ziua botezului. Când a ajuns la biserică, preotul plecase la Olt să sfinţească apele. Se considera că e mare ghinion să pleci cu copilul la botez şi să ajungi acasă cu el nebotezat, să amâni botezul. S-a dus după preot la Olt, l-a aşteptat să sfinţească apele, preotul a luat copilul, l-a înmuiat în Olt, l-a scos, aşa a fost botezat. Bunica a ajuns acasă, a băut un pahar cu toţi ai casei. Aşa a fost începutul de viaţă al bunicului meu. Ştiu că n-a avut probleme de sănătate, faptul că a fost botezat în Olt, l-a întărit”.  (more…)

30 noiembrie 2018

Scrisoarea lui Corneliu Codreanu. Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat

Corneliu-Zelea-Codreanu-Procesiune-Miscarea-Legionara-Documente-din-Arhiva-Buzatu-Roncea-Tipo-Moldova-2012

80 de ani de la un asasinat ce a zguduit România
Uciderea lui Corneliu Codreanu

Scrisoarea lui Corneliu Codreanu

Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat

„Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii”

”Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”.

În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă`nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica?

Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut dela nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s`ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v`am spus.

În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”.

Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări
Corneliu Z. Codreanu

Vineri 28 Octombrie 1938”

(Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat in noaptea Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1938.)

(more…)

Corneliu Codreanu. Scurtă biografie

Corneliu Codreanu. Scurtă biografie

Un articol de Ștefan Bolocan

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut pe data de 13 septembrie 1899, în oraşul Huşi, România. Putem împărţi viaţa sa în mai multe perioade, în modul următor: copilăria (1899-1919), studenţia (1919-1922), colaborarea cu A.C.Cuza (1922-1927), şi perioada „Legiunii” (1927-1938).

Despre copilărie, Căpitanul a lăsat puţine mărturii. A preferat să vorbească mai puţin despre această perioadă. Totuşi, din cartea sa autobiografică „Pentru legionari„, aflăm că între anii 1912-1916 a studiat la Liceul Militar de la Mănăstirea „Dealul„. În acelaşi an 1916, îşi urmează tatăl pe font. Ulterior, între anii 1916-1919, continuă studiile militare la Şcoala Militară de Infanterie Botoşani. Anume în acea perioadă, a învăţat să iubească tranşeea şi să urască salonul, primind o educaţie militară care l-a marcat în mod benefic, întreaga viaţă.

În cea de-a doua perioadă a vieţii sale, se încep atît greutăţile, cît şi afirmarea sa. Intră la Facultatea din Drept a Universităţii din Iaşi. În cei trei ani de studenţie, are parte de îndrumarea profesorului Cuza, iar acest lucru a fost de un real folos. În anul 1920 intră în rîndurile „Gărzii Conştiinţei Naţionale„, organizaţie condusă de muncitorul Constantin Pancu. În cadrul acestei organizaţii duce o continuă luptă contra încercărilor de bolşevizare a maselor munictoreşti din Iaşi. În primăvara lui 1920, reuşeşte chiar să zădărnicească o încercare de revoluţie bolşevică la uzinele CFR din Iaşi. Din cauza atitudinii sale îndrăzneţe este exmatriculat pentru o perioadă, din universitate. Tot în cadrul acestei perioade, reuşeşte să organizeze Asociaţia Studenţilor Creştini, pe care a condus-o.

Cea de-a treia perioadă se încadrează între anii 1922 şi 1927. În aceşti ani, colaborarea sa cu A.C. Cuza devine şi mai productivă. Profesorul de economie politică îl susţine în manifestaţiile studenţeşti care aveau loc în anii 1922-1923. Tot împreună, creeză Liga Apărării Naţional Creştine (martie 1923). Corneliu Codreanu îşi manifestă deschis dezacordul faţă de modificarea Constituţiei din anul 1923 (mai ales contra articolului 7, prin care România înceta ca Stat Naţional).  (more…)

28 noiembrie 2018

Unii și-au dat viața pentru țară…

Filed under: Bucovina profundă,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 23:39

Unii și-au dat viața pentru țară…

cruce 1917

Dealul Cireșoaia – Coșna, Jud Bacău

Ion Grămadă (1889-1917) tânăr scriitor bucovinean, care în 1916 fuge în România și se înrolează în armata română, fiind repartizat la vânători de munte; avansat în iulie la gradul de sublocotenent, își dă viața pentru România Mare în 27.08.1917 la vârsta de 31 de ani.

Din scrisoarea trimisă de slt. Ion Grămadă d-nei Constantinescu, cu câteva zile înainte de a muri.

„Onorată Doamnă,

Nu vă mai trimit scrisori prin soldați. S-a terminat cu delegațiile căci pe front, unde mă aflu acu, așa ceva e foarte greu. De aceea voi fi mai puțin guraliv și mai zgârcit la vorbă, ceea ce desigur că n-o să-mi strice.

Aici mi-am schimbat viața și, adâncindu-mă în sufletul meu, m-am revăzut pe mine, stând de multe ori de vorbă ore întregi cu mine însumi. Adesea îmi fac bilanțul vieții mele și mă întreb ce bine am făcut eu pe pământ. Și totdeauna regret că n-am putut lucra mai mult, spre a aduce mai multă fericire altora. Căci atât rămâne după fiecare pe lumea asta: binele ce l-a făcut altora. Incolo totul e praf și cenușă pe care le spulberă vântul. (…)

Războiul nostru e sfânt.

Cum v-am spus, regret numai că nu mi-am legat numele de o faptă nepieritoare, care să aducă folos altora. Dar sper că în lupta ce mă așteaptă în curând îmi va ajuta Dumnezeu să îndeplinesc o faptă, care să mă treacă la nemurire. (…)

Necunoscutul acela, spre care mergi, mulțumirea că-ți faci toată datoria, suprema datorie: intensitatea cu care trăiești viața ce ți-a dăruit-o Dumnezeu constituie un farmec de care vibrează toată ființa ta. Doamne ajută-mi să fiu tare, să fiu vrednic și neînfricat, spre a putea răzbuna lacrimile ce le-au vărsat ai mei vreme de una sută cincizeci de ani de robie.

Vă rog – dacă nu vă supărați – trimiteți-mi o cruciță și un port-carte mic, nu mare, spre a-mi putea ține banii și niște suveniruri ale mele, pe care le-ar putea distruge ploile.

Vă sărută mâinile cu respect,
Elevul plutonier Ion Grămadă”
_________________________________

În acea fatală zi de 27 august 1917, cu arșiță și soare, cu năduf de lupte și cu fum de obuze, pe o colină însângerată a Cireșoaiei, înaintând la un contra-atac îndrăzneț, Ion Grămadă a fost străfulgerat de gloanțele cotropitorului în abdomen și a murit, strigând sergentului Donose de lângă el: „Sergent Donose, ia comanda plutonului și du-l înainte, tot înainte!” (more…)

28 octombrie 2018

Mircea Vulcănescu – Despre ce înseamnă a fi român

mircea-vulcanescu-2

Mircea Vulcănescu

Despre ce înseamnă a fi român

„Îmi ceri să cred? Să cred în ce? În ce nu ştii nici dumneata, în amorful în care te vânzoleşti veleitar şi steril? Eu nu am nevoie să cred în neamul meu. Eu ştiu sau nu ştiu.

Problema nu e: ce trebuie să fac? Ci: sunt sau nu sunt în adevărul lui?

Dacă eşti în acest adevăr, dacă eşti cum se cade să fii, atunci lupta nu poate avea alt sens decât atât să împiedici irosirea a ceea ce e şi, prin faptul că este, are preţ. Conservare, deci, şi nicidecum revoluţie şi răsturnare.

Asta şi numai asta este: a fi român!”

14 octombrie 2018

ÎN APĂRAREA MITROPOLITULUI IOAN AL BANATULUI. Patru răspunsuri

Filed under: apologetica,atitudine,REFERENDUM,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 23:00

Ioan al Banatului - 44042006_2081756211845109_7046128869698437120_o

ÎN APĂRAREA MITROPOLITULUI IOAN AL BANATULUI

1. Dan Negru, în apărarea Mitropolitului Ioan al Banatului: La acuzații, el întoarce și celălalt obraz, încălcând regulile de marketing și PR (activenews.ro)

Așa cum s-a putut observa în ultimele zile, susținătorii Referendumului pentru Căsătorie și cei care au votat, persoane publice sau oameni simpli, au fost „mitraliați” pe rețelele de socializare, fiind etichetați în toate felurile. De atacurile post Referendum ale progresiștilor nu au scăpat în primul rând reprezentanții Bisericii Ortodoxe, blamați pentru că au susținut cauza modificării Constituției pentru protejarea familiei. Așa cum s-a întâmplat în cazul Mitropolitului Banatului, căruia un diplomat român i-a cerut demisia pentru că s-a implicat în Referendum.
Într-un comentariu postat pe Facebook, cunoscutul prezentator de televiziune Dan Negru îl apără pe Mitropolitului Banatului, scriinnd că, mai mult decât oricând, în aceste zile „lipsa  marketingului și a P.R-ului laic costă biserica”. „La acuzatii, Mitropolitul Banatului întoarce si celălalt obraz, încălcând regulile de marketing și pr.”, scrie Dan Negru.
153031
Acesta este textul postat de Dan Negru:
”Lipsa marketingului, a P.R-ului laic costă biserica in zilele astea.
La marginea unui sat de lăngă Timisoara știam că trăiesc cateva familii sărace.
Cand acolo a început construcția unei case și nici măcar sătenii nu știau ca biserica o construiește. 
Au aflat doar când l-au văzut pe Mitropolitul Ioan pe șantier.
Azi, Mitropolitului i se cere demisia și pentru ca „nu se dedă la fapte caritabile” !
Am fost atunci cu Mitropolitul pe șantier și l-am întrebat de ce nu-și promovează biserica faptele caritabile .
A tăcut…
Eu -vanitosul- faceam fotografii.
La acuzatii, Mitropolitul Banatului întoarce si celalat obraz, încălcând regulile de marketing și pr.
Si dacă un CMO (chief marketing officer) ar putea arăta celor îndoiți că biserica nu e despre Dragnea, Mercedesuri si popi pedofili?
Habar n-am cum ar arăta o biserică marketizată. 
O fi venit vremea?

ioan mitropolitul-banatului-raspunde-criticilor-nu-mi-e-rusine-ca-prin-pozitia-mea-am-sustinut-familia-crestina

2. Katya Kelaro – Răspuns la scrisoarea deschisă a deputatului Vasile Popovici către Mitropolitul Ioan al Banatului

 

La mai puțin de două ore de la anunțarea rezultatului referendumului pentru familie, tratat cu defetism de către decoctul social românesc, împărțit în tabere ce își serbau victoria ori își înghițeau cu întîrziată demnitate lacrimile, s-au auzit voci căutînd vinovații ce trebuie să răspundă în fața mulțimii instigate. Am remarcat un nume în capul listei vinovaților, un nume ce are o rezonanță de rug aprins, un nume cu rezonanță de stejar, în jurul mîinilor căruia s-a așternut un lanț al acuzării, la fel de greu ca al condamnaților la galeră. Marile talazuri ale amenințărilor cu excluderea din UE au încetat subit, teama că Alianța pentru Familie va deveni partid s-a topit, vuvuzelele și petardele aruncate în timpanul nostru, legate de indecenta sumă cheltuită pentru organizare, din care s-ar fi putut face restul autostrăzii abandonate de Bechtel, spitalele și școlile închise, au încetat, agitatorii de profesie au folosit mașina de fum, reclamele și-au făcut efectul. Circul s-a terminat, iar rezultatul i-a surprins pe toți, mai puțin pe cei care au pregătit minuțios scenariile pentru deturnarea unui moment în care decența putea să își ia revanșa în cartea românească de istorie. 

Cineva trebuia să plătească pentru asta, cineva important, al cărui nume e nepătat, pentru ca, o dată cu lovitura în coaste dată corabiei, să fie lovită și pe punte, și catargul ei uman, sprijinul, scripetele de care se lega speranța, să fie smuls și aruncat în adînc. 

Scena acestei scrisori deschise parcă e desprinsă dintr-un film antologic, „Țarul”, în regia lui Pavel Lunghin, în care Mitropolitul Filip, interpretat magistral de Oleg Iankovski, e lăsat pe mîna opricinicilor care îi vor reproșa, îl vor condamna și vor executa sentința, în numele țarului. Între Mitropolitul Ioan al Munților și Mitropolitul Filip, personajul din film, există numeroase asemănări de conduită. Le vom analiza pe rînd, la vremea potrivită. Pe fondul comunicării sociale debreiate de informațiile contradictorii și presiunile media, referendumul generat de Coaliția pentru Familie a eșuat într-un banc de nisip, ironii și indiferență, revelînd mai multe aspecte ce au fost ignorate în timp.

Ce anume i-a reproșat Vasile Popovici, semnatarul scrisorii deschise, Mitropolitului Ioan al Banatului? Faptul de a fi fost printre inițiatorii referendumului, citez, ,,deși rolul dvs. ca ierarh nu e cîtuși de puțin să inițiați legi.Căderea referendumului ar trebui să fie un moment de reflecție profundă – pentru dvs ca și pentru acei preoți care s-au implicat în politică și-n treburi lumești, de aici și din toată țara. Mesajul pe care l-au transmis cetățenii români ieri și azi e clar ca lumina zilei pentru ierarhii bisericii noastre ortodoxe: e momentul renunțării la lux, la iubirea de arginți, la legătura veche cu un partid anume și cu toate partidele. E de multă vreme momentul să uitați de milioanele de la buget. E momentul, Părinte, să redescoperiți creștinismul, care înseamnă iubire necondiționată pentru aproapele, și mai ales pentru aproapele în nevoie. E momentul, Părinte, să vă reîntoarceți la operele sociale, cu modestie și dedicație curată. E momentul, Părinte, o tot repet, să vă lepădați ca de Necuratul de tentația politică. La ora bilanțului nu numai liderii politici trebuie să-și prezinte demisiile, ci și preoții implicați în această făcătură. Dvs. cel dintîi. Să vă luați haina călugăriei și să vă retrageți în meditație și penitență lungă. Mai ales pentru dvs. sună acest îndemn, Părinte, ca Mitropolit al Banatului, naționalist într-o regiune multiculturală, închistat într-o societate locală deschisă la minte, anti-ecumenic într-o Timișoară ecumenică. Să faceți bine, ca inițiator al demersului, să vă puneți întrebarea grea, grea de tot, de unde returnați la vistieria statului cele 35 de milioane de euro, cît ne-a costat fantezia dvs de aventurier în lumea legilor lumești. Și nu uitați: e momentul, Părinte, să vă retrageți la mănăstire, spre iertarea păcatelor și îndreptarea minții!”.

Înainte de a răspunde acestor acuzații, să vedem cine sînt cei doi, acuzator și acuzat, intrați sub lupa analizei. 

(more…)

9 octombrie 2018

ÎNFRÂNT NU EȘTI ATUNCI CÂND SÂNGERI…

Bucovina Profundă – Mesaj după Referendum

ÎNFRÂNT NU EȘTI ATUNCI CÂND SÂNGERI…infrant nu esti 2

Felicităm pe toți prietenii și colegii (știuți și neștiuți) implicați in campania pentru Referendum din toată țara și din diaspora ! Au fost zeci de mii de inimi care au bătut la unison, au fost oameni care au purtat stindardul valorilor vii ale acestui Neam și valorile definitorii ale intregii civilizații umane. Efortul și entuziasmul acțiunilor lor inseamnă mai mult decât credem, fiind gesturi relevante și din perspectiva Veșniciei.

Nu suntem invinși când ne menținem în afirmarea valorilor acestui Neam, nu suntem învinși când primim insulte, suntem sabotați sau trădați. Nu suntem învinși decât atunci când renunțăm la idealuri, la lupta pentru afirmarea lor.

Inițiativa noastră a scos 3.7 milioane de oameni la vot, iar in jur de 90% din ei sunt pentru definirea clară in Constituție a căsătoriei (=un bărbat + o femeie), cam același procent fiind valabil pentru întreaga populație pe acest subiect. România ESTE deci in mod evident PENTRU căsătoria intre un bărbat și o femeie!

Boicotul absenteismului a fost unul adresat necinstei întregii clase politice, in special impotriva Psd și impotriva lui Dragnea. Deși boicotul a fost dirijat interesat de o infimă minoritate ce impinge in România agenda lgbtq+ și care a realizat că nu poate convinge suficiente procente din populație să spună NU la vot, și atunci l-a asociat (viclean, artificial și fraudulos) cu disprețul și nemulțumirile justificate ale oamenilor față de Dragnea și Psd, decredibilizând demersul nostru onest, fapt ce a dus la absenteism major la vot, totuși boicotul a plecat de la observații și nemulțumirile reale și motivate ale populației, care insă nu țineau deloc de inițiativa noastră și de esențialul demers propus de noi, definirea temeinică in Constituție a căsătoriei.

Campania noastră a adus 3.7 milioane de oameni la vot, ceilalți (ong-urile lgbtq+ și USR, dar și restul partidelor) au indus boicotul prin informații false, zvonuri, sabotaje, campanii mediatice de denigrare. (Mulți s-au plâns de risipa din banii publici, dar acești banii se cheltuiau oricum pentru Referendum, iar cei ce au instigat la neparticipare sunt in mod clar autorii morali ai risipei de bani publici.) Da, intrebarea din buletinul de vot era greu de ințeles, nu era explicită, legea de revizuire a Constitu din Monitorul Oficial, era inaccesibilă pentru omul simplu de la țară, dar astea toate nu țineau de noi, ci țineau de guvernanți să le repare, insă ni s-au reproșat nouă, datorită asmuțirii populației, realizate perfid de ong-urile lgbtq (și Usr, care s-a dovedit a fi cu arme și bagaje in tabara promotoare a agendei lgbtq).

Interesant e că multă lume a aflat acum multe. S-au ales apele, s-au descoperit acoperiții. S-a aflat că agenda lgbtq in alte țări e avansată și urmează să fie și la noi același traseu. In Anglia de pildă, Teresa May susținea de ani buni ”dreptul” pedofililor de a infia copii, chiar și in cazul pedofililor dovediți și condamnați penal din acest motiv.    (more…)

16 august 2018

Protestul cel adevărat

Filed under: articol,atitudine,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:22

biserica - badia vasile

Protestul cel adevărat

Mesajul de protest rostit astăzi în fiecare biserica Ortodoxa din cuprinsul Patriarhie Române sau cine are urechi de auzit sa audă!

Astăzi, în fiecare biserica parohială, de mănăstire sau de caritate a fost rostit un puternic mesaj de protest! Da, de protest!!! Dacă ieri multe persoane spuneau că mesajul Patriarhiei referitor la evenimentele din Piața Victoriei a fost mult prea vag exprimat și că Biserica nu ia atitudine, iată că astăzi a protestat alături de popor!

Prin cuvintele „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh” ni s-a propus ieșirea din coordonatele spațial temporale ale existentei noastre pământești… Prin ieșirea din acest interval ne detașam de cele lumești (cel puțin pe durata Sf. Liturghii)… Apoi, imediat fiecare preot a protestat! Da, a protestat! Cum?

Primele cuvinte rostite au fost: „Cu pace, Domnului sa ne rugăm!” Acestea sunt cuvinte de protest la adresa risipirii și răutății cu care fiecare dintre noi ne luptam zilnic; sunt cuvinte care ne îndeamnă să protestă împotriva căderilor noastre prin cercetare propriei conștiințe… Astfel, fiecare dintre noi am fost invitați sa ne schimba starea. Sa nu mai rămânem ancorați în tot ceea ce ne tine prizonieri intervalului (acestei vieți care pare guvernată de determinism și care este dominată de consumerismul egocentric al „libertăților” societății actuale)!

Apoi protestul a continuat! Fiecare preot a rostit: „Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugam!” Cu alte cuvinte am fost invitați, ca după ce am ieșit din interval, după ce am părăsit învrăjbirea și răutatea, după ne-am cercetat conștiința și am dobândit pacea interioară (fără de care nu putem schimba nimic în exteriorul nostru); atunci am fost invitați să conștientizăm ca fără Dumnezeu nu putem niciodată sa dobândim pacea adevărată! Ba mai mult Biserica ne-a invitat să Îi cerem Lui ajutor pentru obținerea acestei păci!

Dar asta nu e tot.. Următoarele cuvinte rostite de preot au fost: „Pentru pacea a toată lumea și pentru mântuirea tuturor Domnului sa ne rugam!” deci, ieșind din interval, cerând pacea de la Dumnezeu, trebuie apoi sa ne asumam această stare de pace și sa o împărtășim celorlalți prin atitudinea noastră, indiferent de culoarea politica, de etnie, de rasă, de grad de educație sau de poziție socială!

Astăzi am luat parte la cel mai frumos protest față de ura din lume și de situația trista în care se găsește România! Un protest al dragostei divine împotriva urii, a hoției, a autosuficienței, a manipulării și a determinismului acestei lumi! Un protest care nu strigă împotriva cuiva, ci care ii cheamă pe toți la pace și unire! Un protest care nu ne divide in categorii (în manifestanți, în jandarmi, în PSD-iști, în liberali, în instigator s. a.) ci care cheamă la unitate și dragoste!

De ce a protestat Biserica așa și nu altfel: Căci numai lui Dumnezeu I „se cuvine toată slava și cinstea și închinăciunea!”   (more…)

12 august 2018

 ÎNDEMN LA REFLECȚIE. MĂ DOARE ȚARA MEA! 

Filed under: atitudine,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 18:15

RIZEA

ÎNDEMN LA REFLECȚIE

MĂ DOARE ȚARA MEA! 

 

ÎNDEMN LA REFLECȚIE

Mihai Gheorghiu

Clasa politică românească ne paralizează pe toți. Pe de altă parte, încercarea de a curăța totul dând foc la totul este dovada unei complete decerebrări.

Nimic nu se poate construi pe ură și pe răzbunare, pe minciună și pe manipulare grosolană. Nimic nu se poate construi pe furt, jaf și crimă. Creștinii au obligația să nu contribuie la răspândirea minciunii și a dezordinii. Au, de asemenea, obligația de a nu sluji tirania nimănui, cu atât mai puțin a anticreștinilor declarați.

Nu poți iubi România înjosind-o permanent, degradând-o continuu, urând-o dintr-un teribil complex al urii de sine, prezent în special la așa-zișii intelectuali publici, pentru care orice este românesc, este minat de un soi de mizerie apocaliptică și de otrava degradării permanente. Ura lor nu este cu nimic mai nobilă decât ura celor care ne fură și ne vând de atâta amar de vreme. Ura ucide și desfigurează.

Nu poți guverna România golind-o de competențe, de profesioniști, subjugând-o unei tarlale de analfabeți. Dar nici s-o predai la cheie tehnocraților apatrizi, aflați în concediu de la corporația-mamă, grijulii doar cu buzunarul lor. Nu poți cataloga un popor, fie el și la ananghie, ca fiind o mulțime de „suboameni” vinovați că respiră, de sărăcie, vinovați că au nevoie de salarii, că nu propagă instinctiv ideologia de gen și că își fac cruce.

Nu putem reconstrui această țară din ură, resentiment, dispreț și răzbunare. Nu o putem reconstrui cu abuzuri de putere, cu cătușele zornăind sau cu mafia aflată la guvernare. Doar iubirea autentică a aproapelui tău, a semenului tău care există și este însăși realitatea spre care grija ta se poate îndrepta, doar așa, iubind oamenii poți iubi și apăra și țara. Iar piatra de temelie a oricărei zidiri nu poate fi decât Hristos. Cine scuipă zilnic Biserica Ortodoxă Română și milenara ei păstorire nu poate comunica cu acest popor și nu poate face nimic pentru el.

Mai jos, în fotografie, poporul român, prin chipul Elisabetei Rizea, ne privește în ochi. Pe noi toți.

 

MĂ DOARE ȚARA MEA!

Adrian Sorin Mihalache

În decembrie 89, fiind proaspat admis la matematica, urmam stagiu militar la termen redus. In zilele Revolutiei, in misiunile pe care le-am avut, am simtit ceva ce nu voi uita niciodata. Am simtit ca pot muri fara teama si fara parere de rau pentru viata mea, daca moartea mea poate ajuta cumva, cat de putin ca cei de acasa sa traiasca liberi si in siguranta. Ulterior am inteles ca multi alti militari din timpul Revolutiei au simtit ceva asemanator. De atunci incoace, in momentele mai grele ale istoriei noastre recente, ma doare tara mea! (more…)

16 iunie 2018

Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

16 iunie – Pomenirea Părintelui Justin cel sfânt de la Petru Vodă

Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

pr justin pv

Ei bine, dragii mei, mi se pare că nu mi se cuvine mie să vorbesc despre sfinți, pentru că trebuie să fii sfânt ca să poți vorbi corect și cu folos despre sfinți. Și de aceea îmi cer iertare de la bunul Dumnezeu și de la Părintele Justin că îndrăznesc să rostesc câteva cuvinte despre acest sfânt al închisorilor, despre Părintele Justin, pentru care sâmbătă s-a făcut parastasul de 4 ani de la trecerea lui la cer între Sfinții Mărturisitori. Îmi vine în minte o istorioară pe care v-am mai spus-o. Erau doi bărbați, cu familie și când se întâlneau, se plângeau de necazurile pe care le aveau cu oamenii și în familie. Iar pe de altă parte cârteau că: „Uite cutare e fără Dumnezeu în lume, creează atâtea necazuri, face atâtea rele”. Își vărsau oarecum păsul și unul și altul. Dar în general erau practicanți ai Ortodoxiei, erau oameni care mergeau la biserică, care își mărturiseau greșelile, păcatele, oameni care se sileau cu rugăciunea, cu postul, cu faptele bune, ca să fie în lumină. Totuși, ăsta era păcătuțul lor. Și și-au încheiat amândoi viața vremelnică cum ni se va întâmpla și nouă care suntem aici și tuturor care ne-am născut. Iar Dumnezeu pe cumpănă a pus și cele bune și cele rele care au fost mărturisite și părăsite și i-a rânduit în Împărăția Cerului, în «frumusețile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inimă nu s-au suit», cum spune Sf. Apostol Pavel, știți și dumneavoastră. Și uimiți de ce minunăție i-a învrednicit Dumnezeu să moștenească și încă veșnic, în bucuria aceasta, în fericirea aceasta, aud ei o poruncă dumnezeiască: „Vine un slujitor al Tatălui, să se facă pregătirea cuviincioasă!”, și imediat se întind covoarele, se presară flori, se așază îngerii cu trâmbițe și cu cântări, ca să-L întâmpine cum se cuvine. Și când văd ei toată pregătirea aceasta, cei doi își dau coate unul altuia: „Vezi, mă, și aici e ca pe pământ. Nouă nu ni s-a făcut primire din asta”. Dar un înger din cer se desparte de ceata lui care era acolo și zice: „Nu cârtiți aici în rai, că de ăștia ca voi vin cu sutele, dar un slujitor al altarului foarte rar”.
Ei bine, eu cred și mărturisesc că o primire deosebită i s-a făcut Părintelui Justin. După 94 de ani de viață pământească, așa întâmpinare cred că i s-a făcut. De ce? Dați-mi voie să încerc să vă spun, ca să susțin ceea ce am spus. Păi, Părintele care s-a născut în localitatea Petru-Vodă, a construit acolo două mănăstiri, de călugări și de călugărițe. Atunci când a fost operat la Cluj, zicea către medicul care l-a întrebat: „Părinte, vrei să te operez?”, „Da, dar numai să nu fiu mucenicit cu cuțitul, că am 150 de fete și 80 de băieți și mă așteaptă”.
Ei bine, două mănăstiri pe locul ales, dar până să ajungă la acestea, Părintele a slujit lui Dumnezeu de mic. La 17 ani a părăsit casa părintească și fiind copil curat a intrat la mănăstirea Durău. La 23 de ani pentru viața lui exemplară a fost sfințit ca preot. A urmat războiul și a fost cu armata până în Odessa. La Oglinzi, lângă Târgu-Neamț, mi-a spus că s-a dat o bătălie, 400 de oameni mi-a zis Părintele că a spovedit, a împărtășit și a doua oară au venit bombardamentele. Atâția au plecat dezlegați de păcate și cu „medicamentul” mântuirii. Iată la ce misiune l-a chemat Dumnezeu pe Părintele, de tânăr! Venind din război a fost pe lista celor periculoși pentru regimul ateist instalat și a fost condamnat la 12 ani de închisoare, unde cea mai mare satisfacție o avea când făcea Sf. Liturghie în celulă și chiar spunea: „Nicio Liturghie cu trăire și cu atâta har n-am săvârșit ca acolo în închisoare”. A fost în închisoare și la Aiud și la Periprava și la Canal și la Baia Sprie. Deci, a răbdat mult, dar acolo a avut parte de oameni cu cultură și trăire: generali, ofițeri, medici, ingineri, de toate felurile, care își împărtășeau unul altuia, fel de fel de cunoștințe. Și acolo știa pe de rost Paraclisul și Acatiste și rostea mereu Doamne Iisuse. A ajuns la mari trăiri, fiind acolo în închisoare. Legătura cu Dumnezeu l-a făcut să facă față tuturor necazurilor și când să iasă, cu puțin înainte de termen, i s-a pus întrebarea: „Acum, care mai credeți în Dumnezeu?” și a făcut 

(more…)

Nichita Stănescu: Să ne împrietenim cu Eminescu sărutându-i versul, iar nu slăvindu-l de neînţeles

Filed under: Eminescu,Nichita Stanescu,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 10:18

nichita eminescu -974x468

Nichita Stănescu: Să ne împrietenim cu Eminescu sărutându-i versul, iar nu slăvindu-l de neînţeles

(De dragoste)

Să ne împrietenim cu Eminescu sărutându-i versul

iar nu slăvindu-l de neînţeles

căci ce-a fost el, n-a fost eres

şi sărutare de pământ îi fuse mersul.

 

Să-l punem între vii căci este viu

bolnav de frumuseţea mamei mele

de cerurile numai cu mare stele

de ierburile ce cuprind nisipul din pustiu.

Să-l întrebăm pe Eminescu dacă doarme bine

în patul inimilor noastre

Şi dacă vinul sângelui are vechime

şi dacă mările ne sunt albastre

şi dacă peştii-s umbra stelelor cu coadă

şi dacă inima e-o stea cu coadă

şi coada umbrei plopilor înalţi

ne-a adunat pe noi, ceilalţi

în jurul verbului curat

rostit de el şi murmurat

de noi, ai lui

Nichita Stănescu despre Eminescu cel genial și universal, despre poemul Luceafărul și criticii neinspirați

Filed under: Eminescu,Nichita Stanescu,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 10:05

Nichita Stănescu despre Eminescu

cel genial și universal,

despre poemul Luceafărul 

și criticii neinspirați

 

31 mai 2018

Eroi cvasi necunoscuți. Despre eroul şi salvatorul Constanţei, Horia Agarici

Filed under: România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:47

agarici

Eroi cvasi necunoscuți

Despre eroul şi salvatorul Constanţei, Horia Agarici

 

Am pornit cu zâmbetul pe buze şi am terminat povestea în lacrimi.

Până astăzi am ştiut că „agarici” e un termen arhaic cu sens de suport, sprijin, ajutor. L-am întâlnit când eram mică, într-o carte veche. Îmi plăcea să îl folosesc simţindu-l familiar, prietenesc, însă vedeam pe zi ce trece în jurul meu că e considerat peiorativ. Aşa că am zis să dau o căutare.

Ignoranţa mea m-a înspăimântat. Povestea e extraordinară!

Legendarul Agarici Horia, care se trage dintr-o străveche familie moşierească moldovenească (sprijinitori la rândul lor faţă de contemporani), e un erou naţional!

A ţinut piept singur bombardierelor sovietice trimise să atace Portul Constanţa: Pe 22 iunie 1941, când România a întors armele împotriva Uniunii Sovietice, ziua declanșării Războiului pentru Reîntregirea Țării, escadrila de la Mamaia Sat a primit ordin să se deplaseze la Galaţi, pentru o misiune specială. Au plecat toate avioanele cu excepţia unuia: cel al tânărului aviator Horia Agarici, care avea 30 de ani. Avionul său avusese o defecţiune. A doua zi a zărit deasupra mării şapte bombardiere: trei în faţă şi alte patru în formaţie de câte două. Imediat s-a dat alarma, iar Horia Agarici a decolat, chiar dacă avea avionul defect. A luat înălţime, a pornit în picaj şi a atacat avionul din centrul formaţiei. L-a doborât în mare. Apoi a atacat alte două aparate de zbor din faţa formaţiei. Unul a căzut în zona unde astăzi se află Valu lui Traian, iar altul mai la sud.   (more…)

12 mai 2018

Părintele Justin cel Sfânt de la Petru Vodă. Ultimile sale pătimiri – Istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință  de doctorul său

Parintele-Justin-Parvu-1440x1080

Părintele Justin cel Sfânt de la Petru Vodă. Ultimile sale pătimiri 

Istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință  de doctorul său


BINECUVÂNTAREA DE A TRATA ŞI ÎNGRIJI UN SFÂNT. MĂRTURIA MEA

Dr. Dan Tudor ENIU

dr Eniu-Dan1În general, credincioşii caută, cu eforturi mari şi cu orice sacrificii, să ajungă la duhovnici buni, părinţi duhovniceşti cu har, călugări vestiţi, mai ales atunci când au probleme. La marii părinţi este coadă permanent, lumea se înghesuie. Sau eu nu am avut probleme atât de mari, sau nu am ştiut unde să caut, dar, deşi aveam credinţă în Dumnezeu de mic, înrădăcinată de bunicii mei – oameni buni şi credincioşi, nu am umblat după mari duhovnici. În schimb, pot spune că Părintele Justin m‑a căutat pe mine, ca să mă ajute, m‑a chemat, spre binele meu. Dar de atunci mi‑a marcat şi schimbat viaţa. Cred că asta a fost voia lui Dumnezeu, ca eu să‑L descopăr, să mă apropii mai mult de credinţa adevărată, să găsesc Calea şi Adevărul, prin mijlocirea Părintelui Justin Pârvu.

Sunt medic, chirurg oncolog. Acum 6‑7 ani am tratat în mai multe rânduri măicuţe de la Petru Vodă, care mi‑au spus că au primit binecuvântarea Părintelui Justin să vină la mine. M‑am bucurat, deşi, plin de ruşine, dar cu sinceritate, recunosc că nu ştiam cine este Părintele Justin. Fusesem de mai multe ori pe la mănăstirile din Bucovina, am cunoscut mai mulţi părinţi, dar la Petru Vodă încă nu ajunsesem. Am făcut tot ce trebuia, mi‑am făcut datoria şi meseria, a ieşit bine. Una dintre maici m‑a invitat la Petru Vodă, să mă ducă la Părintele Justin. După câteva luni, fiind în excursie prin Bucovina cu familia, am dat curs invitaţiei şi am trecut pe la Petru Vodă. Maica ne‑a introdus la Părinte.

Am intrat în chilia mică, cu soţia mea şi cu copiii, şi atunci l‑am cunoscut. Din prima clipă m‑a impresionat liniştea, siguranţa, energia şi căldura pe care o răspândea, în ciuda vârstei, în ciuda orei târzii, oboselii, presiunii oamenilor de afară. Ni s‑a adresat ca unor vechi şi dragi cunoştinţe, ne‑a copleşit cu iubire, ne‑a făcut câteva recomandări scurte, ne‑a dat câte un cadou şi am ieşit mult mai uşori, mai liniştiţi, mai relaxaţi, parcă eliberaţi de o povară de care nu ştiusem. Nu a trebuit să‑i spunem sau să îi cerem nimic, ştia totul. Ne‑a răspuns la întrebări fără să i le punem. Atunci am înţeles ce har are Părintele, am înţeles de ce veşnic sunt sute de oameni care aşteaptă să fie primiţi la sfinţia sa şi am început să descopăr puterea lui Dumnezeu.

Din acel moment nu am mai putut să fac rău. Am acceptat tot ce a venit aşa cum a venit, pentru că am înţeles că asta mi se cere. Mi‑am descoperit, cred, menirea, am înţeles rolul meu. Şi nu prididesc să‑I mulţumesc lui Dumnezeu, pentru tot ce mi‑a dat, şi Părintelui Justin pentru felul în care a schimbat viaţa mea.

De atunci am mers periodic la Petru Vodă pentru binecuvântarea Părintelui Justin. S‑a creat o legătură foarte puternică, pe care nu o pot explica, dar care îmi dădea permanent putere. De câte ori mi‑a fost greu sau am avut necazuri, am apelat la Părinte şi m‑a liniştit. Am tratat cu succes mai mulţi vieţuitori ai mănăstirii, cu binecuvântarea părintelui. Am simţit în permanenţă descărcarea harului părintelui asupra mea şi familiei mele.

În urmă cu trei ani, Părintele Justin s‑a îmbolnăvit grav la plămâni şi a fost adus la Cluj. Am fost solicitat şi eu de către apropiaţii părintelui, la cererea sfinţiei sale, să‑mi aduc aportul la diagnostic şi tratament, alături de echipa de la Spitalul Clujana. Simţeam şi atunci, cum am mai simţit de fiecare dată în prezenţa Părintelui, că sunt un fel de actor care face un rol după un scenariu scris dinainte, simţeam că părintele ştie ce va urma şi ce vom face fiecare, ce se va întâmpla, şi oarecum noi suntem la un examen, noi vom demonstra de câtă iubire şi dăruire suntem capabili. Noi încercam fiecare să facem cât mai mult şi mai bine medical, după cum ne dictau cunoştinţele noastre şi experienţa profesională, situaţia era foarte gravă, parcă fără speranţă, cu atâtea puncte slabe, încât nu vedeam un sfârşit bun. Părintele Justin ne asculta de fiecare dată cu interes, încuviinţa tot şi ne binecuvânta. A fost greu, a durat destul de mult, dar, în final,   

(more…)

27 aprilie 2018

Unul din ultimii nereeducabili de la Aiud, Vasile Maloș, a plecat la Domnul

Unul din ultimii nereeducabili de la Aiud, Vasile Maloș, a plecat la Domnul

Sfinți cu pieptul de oțel si sufletul de crin, care in ultima vreme a vieți lor umblă (/umblau) deghizați in bunicuți cuminți, pensionari discreți, tocmai pentru a-și acoperi rugăciunea de foc, pieptul de oțel și sufletul de crin. Să avem rugăciunile lor!

vasile-malus-a-plecat-la-domnul-intr-o-dureroasa-discretie-video-896

VASILE MALUȘ a plecat la Domnul, într-o dureroasă discreție! – VIDEO

Articol de Florentina Tonița

Pe 10 februarie împlinise 96 de ani. A avut până la sfârșit mintea limpede, sufletul împăcat şi amintiri cât să aşeze pe rafturile bibliotecilor sute de tomuri de memorialistică şi de istorie adevărată, neprelucrată de vremurile rostogolitoare. A plecat la Domnul în urmă cu câteva zile, într-o discreție dureroasă, așa cum a trăit vreme de aproape un secol…

Vasile Maluş a fost un român pentru care noţiuni precum patrie, neam, onoare, cinste nu erau vorbe-n vânt. Nea Vasile a fost un om al istoriei sale, acea istorie care ţine în picioare un popor şi pe care se sprijină generaţii întregi.

Alături de fratele său, Ioan Maluş, a făcut ani de închisoare sub comunişti. Ioan Maluş, nenea Jan, cum îl știau prietenii, a fost atât de crunt bătut la tălpi, că anii de bâtrâneţe abia mai pot apăsa peste mersul şonticăit, greu, chinuit. Cu toate acestea, fraţii Maluş au fost mereu mândri că au pătimit pentru ţară. Au ieşit din puşcăriile şi din prăpăstiile comuniste cu un verdict clar: NEREEDUCABIL! Chiar dacă asta a însemnat încă zeci de ani de urmărire, de tracasare şi de chemări interminabile la Securitate. Ioan Maluş a facut 7 ani de puscarie grea, iar Vasile, fratele mai mare, aproape 5. Au trecut prin Aiud, Jilava, Gherla, Baia Sprie, Canal.  (more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: