Bucovina Profundă

16 martie 2019

Despre post și inima bună – Părintele Sofian Boghiu

Despre post și inima bună – Părintele Sofian Boghiu

sofian boghiu - post

Postul, dacă nu este făcut cu dreaptă socoteală, ca să fie într-adevăr de folos, neunit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu abținerea de a osândi pe altul – lucru foarte vinovat înaintea Lui Dumnezeu – nu folosește, ba chiar vatămă.

Poți să te usuci și să mori de foame, dar dacă ai răutate împotriva aproapelui tău și-l vorbești de rău când el nu e de față, zadarnic îți este postul!

În post contează foarte mult să vă iertați unul pe altul. Poți să mori de foame, nu are niciun rost postul tău până nu te împaci cu celălalt. 

Unii nu-și vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post… (more…)

Reclame

3 martie 2019

Radu Gyr sau Despre gratuitatea eroismului. Gânduri ale părintelui Gheorghe Calciu

radu gyr - aida suster

Radu Gyr – portret in cărbune presat de Aida Șuster, 2019

Radu Gyr sau Despre gratuitatea eroismului

Gânduri ale părintelui Gheorghe Calciu

Eroismul este o stare de spirit. Ea aparține unei generații, unui popor sau persoanelor singure.

Sensul pe care-l dăm noi eroismului în această accepție nu are nimic de-a face cu eroismul militar, nici măcar cu eroismul cruciaților, celor de bună credință. Această categorie de eroi sunt circumstanțiali, trazitorii, determinați de spiritul vremii, de entuziasmul creat local și temporar sau de apelul unor persoane harismatice care pun în fața unei generații un scop precis și tangibil.

Eroismul gratuit este cel care nu vizează o victorie în materie, ci una în spirit.

Incertitudinea victoriei nu impietează eroismul persoanei care îl practică, așa cum pocăința cuiva nu impietează asupra perseverării în ea, chiar dacă nu avem certitudinea că suntem mântuiți. Taina mântuirii stă în mâna Domnului, taina eroismului stă în devoțiunea celui care a primit harul acestei virtuți.

Tinerețea lui Radu Gyr se dezvoltă sub steaua acestui eroism care era al generației lui.

După apariția României Mari, visată de atâtea generații din secolele anterioare celui de-Al Doilea Război Mondial, generațiile noi, din 22 și ulterioare, erau contaminate de visul antecesorilor lor și nu puteau să-și găsească un echilibru pentru a-și justifica existența într-o Românie Mare, diferită de cea visată.

Opțiunea lor s-a îndreptat spre purificarea morală a națiunii, spre asanarea sufletească a unui neam lovit de toate calamitățile modernismului. Numai astfel se explică eroismul gratuit al generațiilor pomenite, atracția sacrificiului și punerea totală a lor sub scutul națiunii și sub binecuvântarea Bisericii. Ei trăiau sub zodia lui Eminescu, nu numai ca gândire și poezie, ci și ca situare în conceptul împlinirii într-un timp infinit, expus în arta poetică a lui Eminescu.

Eroismul gratuit al lui Gyr nu este o consecință a șederii lui în închisoare, unde claustrarea, întoarcerea spre sine, contemplația și rugăciunea devin, cu necesitate, modul de a trăi viața și a învinge opresiunea născută din simplul fapt al reeducării spațiului de mișcare fizică și spirituală.

Germenii unei asemenea disponibilități pentru sacrificiu apar încă din tinerețe.

Una dintre poeziile sale în care sunt subsumate elemente de sacrificiu gratuit prin substituirea persoanei este Domnișoara Lizeta, dedicată tatălui său, fost actor la teatrul național din Craiova. Dar cea mai programatică poezie din tinerețe a lui Radu Gyr este Don Quijote.

Fascinația operei lui Cervantes asupra poeților, filosofilor, a oamenilor de litere și, mai ales, asupra tinerilor, a fost, și în multe cazuri mai este încă, extraordinară. Tipurile moderne privesc mai suspicios opera aceasta, tinerii nu prea înțeleg gratuitatea eroismului donquijotesc, oprindu-se mai mult asupra comicului situațiilor românești, dar în perioada anterioară modernizării excesive a lumii apusene și blazarea generațiilor, magnetismul eroului lui Cervantes era irezistibil pentru cei care înțelegeau că au o chemare dincolo de limitele lumii acesteia.

Gyr, ca propriul său erou, nu citește cărțile autorilor de romane cavalerești.

El știe ceea ce Don Quijote nu știa. Dincolo de evenimentele sofisticate ale lumii acesteia, dincolo de cimitirul istoriei, demonii distrugerii spirituale lucrează neobosiți. Trăind  în această lume a aparențelor materiale, Gyr își are ca însoțitor lumea și înțelepciunea ei cu aripi frânte, lumea cuminte și supusă legilor care o conduc, dar el știe că acest tip uman, reprezentat de Sancho Pancha, nu este decât groparul eroului nebun. În urmă, Sancho Pancha își va certa mereu și-și va propti-n călcâie măgarul lui cuminte. Va da din cap prostimea: Este nebun! Dar el va merge numai suflet, numai vis înainte.

Generația lui Radu Gyr și generația noastră au trecut prin această lume de hangii și paznici ai unei mentalități instituționale, însângerați de pietre și vineți de ciomege.

Neînțeleși și neacceptați, ei au trecut printr-o lume măcinată de incapacități spirituale și de ideea că a muri pentru un ideal sau, cel puțin a suferi pentru el, este o boală psihică numită fanatism sau intoleranță, după autorul care face considerația.

(more…)

Radu Gyr  – Ne vom întoarce într-o zi 

Filed under: poezie,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:08

Radu Gyr 

Ne vom întoarce într-o zi 72b87-radugyrsepia

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
în toate dragostele noi
Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.

În zâmbetul ce va miji
Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânță-n taina lor.

Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
în tot ce mâine, ca și ieri,
Va sângera sau va iubi.

 

Cântat de Tronos și Orchestra Ministerului Apărării Naționale (more…)

2 martie 2019

Radu Gyr – Luptătorul creștin, blând, senin, viteaz, iubitor de Dumnezeu și de oameni. Mărturia părintelui Nicolae Grebenea

…A sosit Radu Demetrescu Gyr, poetul. Fusese pe front ca soldat, dar a fost decorat cu Virtutea Militară și Crucea de Fier. Acum era adus lângă ceilalți. Era conferențiar universitar de franceză si română la București. Blond, orginar din Craiova, cu tată artist, mamă din Ardeal, firav, cu o afecțiune la intestine, foarte cult, tăcut și discret, atent cu toată lumea.

În toți anii mei de închisoare n-am cunoscut vreun om mai politicos ca dânsul.

Era un punct de atracție. Senin și blând, abordabil de oricine, împrăștia în jur un aer de sănătate morală, de încredere și bărbăție. Venea de la spitalul din Brașov. Întors de pe front, scrisese niște poezii de război foarte apreciate. Era încă în plină vigoare creatoare și apărea mereu cu ceva nou. Creația lui variată a fost ca o hrană pentru toți, ca o cuminecătură la praznicele mari. (…)

Reîntors [de la izolare n.n.] iată un camarad nou: Remus Belu. Îl cunoscusem la mina la Baia Sprie și acum iată-ne laolaltă în aceeași celulă cu încă doi camarazi. (…) El mi-a spus că Radu Gyr a făcut războiul și a fost decorat cu Virtutea Militară și cu decorația germană Crucea de Fier. Eliberat de pe front în timpul lui Antonescu, după ce-și făcuse datoria, oamenii lui Antonescu i-au făcut multe neplăceri, nicidecum meritate. Iar el a făcut o plângere direct lui Antonescu și, în loc să o termine cu o „deosebită considerație” sau altfel, a spus: „fără nici o considerație”. În urma acestui fapt a fost lovit pe stradă în Râmnicu Vâlcea de un ofițer. (…)

***

…Ancheta la Securitatea din Piatra, condusă de colonelul Florea. Erau de față și alți ofițeri din grupul de la București. Întrebările au fost foarte variate. Am răspuns liniștit și foarte reținut. Între ofițeri era acum și locotenent-colonelul Gelu Ionescu. Acesta m-a întrebat ce mai știu despre Radu Gyr. Am răspuns: „Încă înainte de eliberare n-am mai avut nici o relație cu dânsul iar acum nu știu dacă mai trăiește. Știu că era bolnav de intestine. Mai știu că la reeducare ar fi declarat că peste trecutul său așează un lacăt greu.” (…)

Colonelul Florea mi-a spus: „Esti la dispozitia noastră dar nu-ți conturbăm programul, îți faci toate serviciile și noi venim să te luăm când ești liber. Dă o declarație despre unii legionari cunoscuți. În descriere prezintă mai ales notele negative ale lor. Asta s-o faci acasă.” Și m-au adus acasă. Am făcut declarația, prezentând foarte pe scurt, pe lângă Radu Gyr, încă vreo zece persoane. În linii mari am arătat tendințele lor spre cultură, iubirea Patriei, detașarea de interesele personale și curățenia lor sufletească. Dar nu am scris la nici unul vreo notă negativă.

După două zile sunt dus la Roman cu o mașină a Securității. Singur într-o cameră. Apare colonelul Florea. E un om bine legat, frumos, robust și cu o musculatură foarte dezvoltată. După ce îl salut, ridicându-mă în picioare, dânsul îmi spune:

– Dă-mi declarația de acasă. I-o dau și s-a dus cu ea în alt birou și lăsându-mă singur. Când după vreo 30 de minute s-a întors, m-a întrebat: (…)

– Văd că vorbești de o influență „gyriană” la unii, a zis colonelul.

– Da! i-am zis. Radu Gyr a avut o influență favorabilă asupra multor deținuți de orice nuanță ar fi fost ei. Blândețea și linistea lui a transmis-o multora. El a însemnat pentru mulți un punct de orientare, un îndemn spre a suporta temnița la înălțime fără josnicii, cu demnitate și onoare. Dar n-a îndemnat pe nimeni la răzbunări sau la vreun act criminal. În el se ascunde luptătorul creștin blând, senin, viteaz, iubitor de Patrie, iubitor de Dumnezeu, iubitor de oameni. (more…)

18 februarie 2019

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

valeriu gafencu - citat

Despre comunitate

 – Am impresia, Valeriu, i-a zis un prieten, ca tu te concentrezi asupra problemelor sufletesti, a vietii interioare personale, si neglijezi aspectul social al crestinismului.

Valeriu a raspuns:

– Solutia pe care o dau omenirii crestinii este spiritualitatea crestina, si ea este o conceptie integrala de viata. Nu e ingaduit a ne rezuma la o viata launtrica neglijandu-ne semenii, dar nu se poate nici croi o lumea fara a avea o viata duhovniceasca. Spiritualitea crestina inseamna guvernarea Duhului Sfant. Stradaniile noastre duhovnicesti launtrice sunt o pregatire pentru o vietuire duhovniceasca in societate. A sari peste ele inseamna a merge spre dezastru, caci Il parasim pe Hristos. Daca crestinismul n-ar fi si viata launtrica, el n-ar respecta omul si n-ar cunoaste libertatea lui. Trairea launtrica se ingemaneaza cu oranduirea sociala. Acum insa suntem in ceas de mare cumpana. Sa ne pregatim pentru moarte, ca sa castigam viata.   (more…)

Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu

În calendarul neamului românesc:

18 februarie – pomenirea lui Valeriu Gafencu

Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu

valeriu-gafencu-cu-mama-sa-si-ioan-ianolide-in-lagarul-de-munca-de-la-galda-1946

Valeriu Gafencu (în dreapta) cu mama sa si Ioan Ianolide (în stânga) în lagărul de muncă de la Galda, 1946

Viaţa îşi continua cursul între zidurile masive ale închisorii. Valeriu se ruga mult. Adesea cădea cu faţa la pământ şi plângea cerând mila, ajutorul şi luminarea cerească. Treptat a înlocuit studiul cu rugăciunea.

Noaptea citea Paraclisul Maicii Domnului, iar ziua acatiste. Mergea regulat la slujbe, se spovedea smerit, se cumineca cu bucurie. Respecta preoţii, deşi n-a găsit un duhovnic pe potriva dimensiunilor sufletului său. Ii plăcea să cânte rugăciuni şi psalmi. Bătea multe metanii, în funcţie şi de starea fizică. Liniştea era deplină, izolarea de lume aproape totală, deci condiţii prielnice lucrării duhovniceşti.

Dragostea îl făcea să se reverse către prieteni la un nivel sufletesc adânc şi sincer. Se străduia să plinească în sine virtuţile, proces care avea să se desăvârşească pe parcursul anilor. Se sfătuia mereu cu cei de un cuget cu el şi împreună au luptat să se curăţească.

Zi de zi făcea ordine în sufletul său, devenea altul, se deprindea să trăiască în Duhul, potrivit învăţăturii creştine. Sporirea îi era armonioasă, tinzând să realizeze omul cel nou. Prin harul lui Dumnezeu, el a străbătut calea celei mai autentice spiritualităţi ortodoxe.

Prin 1943 Valeriu a fost izolat, împreună cu alţii, în Zarca cu regim sever, fără cărţi, fără contact cu familia şi cu o raţie de hrană insuficientă, care l-a distrofiat. Aici s-a dedicat în întregime Rugăciunii inimii, spunând neîncetat „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“. Inceputul bun era pus, orientarea era limpede, aşa încât această perioadă i-a adus un spor duhovnicesc însemnat.

Primii ani fuseseră de căutare, următorii de lacrimi şi pocăinţă, iar acum erau ani de vorbire cu Dumnezeu, de trăire cu Dumnezeu şi unire cu Dumnezeu pe calea rugăciunii. Indrumatorul care i-a stat la dispoziţie a fost acea carte mică scrisă de un anonim, intitulată Pelerinul rus.

Toate celelalte preocupări au dispărut, pentru a fi înlocuite cu rugăciunea. Dar ea, o dată cu descoperirea luminii interioare, o dată cu ordinea sufletească, o dată cu lumina harică, i-a revelat în minte toate problemele ce l-au preocupat, evident nu ca o aflare, ci ca o dăruire.

Şi astfel, în acel regim sever de temniţă căruia el îi dăduse rol duhovnicesc, Valeriu era plin de bucurie şi de cântec. Impetuozitatea tinereţii sale era acum tradusă în neostenită lucrare lăuntrică. Iar darurile cereşti nu încetau să sosească. Lumina era tot mai cuprinzătoare. Hristos îi devenise Prieten şi de aici înainte nu se vor mai despărţi niciodată.

(din Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

 

Alte articole:

(more…)

13 februarie 2019

Comunismul: cea mai mare traumă in familia neamului românesc. Simpozion și Expoziție la Suceava

Simpozion și Expoziție la Suceava

Comunismul: cea mai mare traumă in familia neamului românesc

Caravana EROILOR

Un eveniment intermediat și recomandat de

Bucovina Profundă

afis muzeu caravana eroilor

Vezi și pagina de facebook a evenimentului Caravana EROILOR!


Galerie FOTO cu imagini din bannerele expoziției:

 

12 februarie 2019

Fragmente din copilăria Părintelui Justin

Fragmente din copilăria Părintelui Justin

10 februarie – 100 DE ANI DE LA NAȘTEREA PĂRINTELUI JUSTIN

pr justin 000024

M-am născut într-o familie de oameni de la munte, cu obiceiuri frumoase, şi am fost educat într-un duh de evlavie. Aveam o icoană cu care mă culcam şi mă trezeam înaintea ochilor: Sfântul Munte al Athosului, scăldat de Marea Egee, pe care se vedeau bărcile, iar pe munte se vedeau mănăstirile şi chiliile sihaştrilor, şi în înălţime era Sfânta Treime binecuvântându-i pe nevoitori. Şi acolo mi-era veşnic gândul, în copilărie. Îi spuneam mamei, din când în când: Trebuie să ajung la Sfântul Munte! Şi au trebuit să treacă ani şi ani de-a rândul şi să trec printr-o mulţime de încercări, ca până la urmă să ajung în Sfântul Munte şi să văd locul atât de visat al copilăriei.

Spuneam mai sus că deprinderile şi firea se alcătuiesc în copilărie, cresc odată cu copilul şi mor o dată cu omul. După 25 de ani de încercări, m-am întors pe meleagurile satului natal şi m-am dus la un arbore, unde ne adă­posteam noi, copiii; ne aşezam sau mâncam ceva sau ne odihneam, pe care crestam Sfânta Cruce şi scriam numele nostru dedesubt. Firesc, arborele acela crescuse acum: dacă atunci era subţirel, acum avea jumătate de metru în grosime şi se mai vedeau pe coaja lui, ca o cicatrice, integrate în arbore, numele şi Sfânta Cruce. Ei, cam aşa este şi viaţa noastră în trupul acesta mare al creştinătăţii, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „suntem mădulare unii altora”. Nu numai noi, oamenii, suntem părtaşi unii altora, ca mădularele unui singur trup – Biserica, ci suntem înrudiţi, prin firea pământească, şi cu animalele, cu plantele, cu pomii, cu pietrele, cu pământul, cu aerul şi cu apa. Trăim în ele şi ele trăiesc în noi. Tot aşa, mănăstirile sunt nişte oaze pentru rugăciune, mân­gâiere şi mântuire a poporului creştin ortodox. Mă­năstirile înseamnă rugăciune. Mănăstirile au fost şi rămân un loc unde s-a făcut educaţia şi formarea creştinului care îşi realizează idealul şi care îşi apără Biserica, îşi apără familia, îşi apără Patria, îşi apără şi neamul.

Părinte, ce v-a format cel mai mult duhovniceşte în copilăria Sfinţiei Voastre?

În viaţa de familie a mea, din zona asta a munţilor, ca de obicei, mamele joacă rolul cel mai important. Părinţii, fraţii sunt plecaţi mai mult în dreapta, în stânga; ei sunt pe terenul de luptă. Iar mamele sunt acelea care se ostenesc cu naşterea, cu creşterea, cu formarea caracterelor şi cu in­fluenţa şi viaţa spirituală pe care o are ea. Mie mi-a fost uşor să înclin înspre viaţa monahală, pentru că mama, Dumnezeu s-o ierte, aproape în fiecare zi de duminici şi sărbători, ne lua la Durău, la mănăstirea Secu, Sihăstria, pe la mănăstirea Neamţ; nu erau maşini, se întovărăşeau doi- trei vecini, puneau caii la căruţă, merinde în traistă şi hai la mănăstire, 20 de Km, 25, 30. Şi aşa, adeseori, înnoptam pe la bătrâni, pe la mănăstirea Durău (pe atunci era m-re de călugări). Mănăstirea Durău era un punct mare de atracţie şi important, cu deschidere spre Bucovina şi Ardeal. Era o mănăstire rară, cu cântăreţi şi slujitori buni şi dacă ai fi fost de piatră, tot dădeai o lacrimă. La o priveghere de săr­bătorile acestea mari eram impresionat adânc mai ales când am văzut copilaşi de anii mei îmbrăcaţi în veşminte, ieşeau la vohod acolo cu preoţii, cu lumânări înainte, ipodiaconi. Ei, şi aşa s-a imprimat viaţa asta a lor, încât când veneam acasă trăiam toată săptămâna viaţa Durăului sau a Secului. Acolo am luat legătura cu nişte bătrâni, Părintele Dometian, Părintele Pahomie. Aşa am intrat eu în mănăstire, dar până atunci multe năzdrăvănii am mai făcut, că şi Creangă s-ar minuna de istorisirile mele.  (more…)

16 ianuarie 2019

Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Voievozii sufletului românesc

Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Un film de Constantin Ghiţă, 15 ianuarie 2019.

Alte articole :

10 ianuarie 2019

Două modele actuale, doi intelectuali care și-au dat viața in apărarea așezării creștine a Europei. Ion Moța si Vasile Marin, 82 de ani de la jertfa lor

Simpozion cu participare internatională la Majadahonda

Pomenirea martirilor Ion Moța si Vasile Marin. 82 de ani de la jertfa lor

Cei doi eroi români sunt mai cinstiți in Spania decât in România

Două modele actuale, doi tineri intelectuali care și-au dat viața in apărarea așezării creștine a Europei

majadahonda mota si marin 2019

Programul activităților comemorative 11-13 ianuarie 2019

Vineri, 11 ianuarie 2019, Valle de los Caidos

Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, Majadahonda

Ora 12 – Comemorare la Monumentul Moța-Marin/Majadahonda, slujba parastasului, discursuri

Ora 15 – Masă la Hotel Majadahonda (se plătește individual)

Ora 17 – Conferința „Ion Mota y Vasile Marin, Caidos por Dios y por La Patria ¡PRESENTES!” – Especial homenaje al Generalísimo Franco y a Blas Piñar, la Hotel Majadahonda

Conferențiază:
Francisco Torres – profesor universitar, istoric şi ziarist
Vasile Jacques Iamandi – fost deţinut politic şi luptător anticomunist
José Luis Jerez Riesco – avocat, președinte de onoare al Asociației pentru Custodierea Monumentului Moța-Marin
Juan Chicharro Ortega – diplomat, general de divizie al Armatei Spaniole, Preşedintele Fundaţiei Naţionale Francisco Franco
Blas Piñar Gutiérrez – avocat și general de brigadă al Armatei Spaniole
Manuel Andrino – șeful național al Falangei Spaniole
Miguel Menendez Piñar – președinte al Asociației pentru Custodierea Monumentului Moța-Marin
Părintele Marius Vișovan – reprezentantul Fundației Profesor George Manu
Călin Gabor – moderator, reprezentantul Fundației Profesor George Manu (more…)

18 decembrie 2018

Un erou discret. Traian Coriciuc – 17 ani de temniță, o viață de discretă mărturisire

Un erou discret. Traian Coriciuc – 17 ani de temniță și o viață întreagă de discretă mărturisire

Pe 8 decembrie 2018 a trecut la Dumnezeu un erou discret. Domnul Traian Coriciuc după 93 de ani de viață, din care 17 i-a petrecut in temnițele comuniste, a plecat spre Împărăția lui Dumnezeu să-și întâlnească camarazii de ideal și suferință.

A fost înmormântat luni, 10 decembrie, în satul natal Rogojești, Botoșani.

Redăm aici două înregistrări, aproximativ două ore și jumătate, realizate acum aproape 6 ani, ca o mărturie discretă pentru posteritate.

 

Partea I

Partea a II-a

(more…)

30 noiembrie 2018

Scrisoarea lui Corneliu Codreanu. Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat

Corneliu-Zelea-Codreanu-Procesiune-Miscarea-Legionara-Documente-din-Arhiva-Buzatu-Roncea-Tipo-Moldova-2012

80 de ani de la un asasinat ce a zguduit România
Uciderea lui Corneliu Codreanu

Scrisoarea lui Corneliu Codreanu

Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat

„Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii”

”Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”.

În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă`nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica?

Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut dela nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s`ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v`am spus.

În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”.

Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări
Corneliu Z. Codreanu

Vineri 28 Octombrie 1938”

(Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat in noaptea Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1938.)

(more…)

Corneliu Codreanu. Scurtă biografie

Corneliu Codreanu. Scurtă biografie

Un articol de Ștefan Bolocan

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut pe data de 13 septembrie 1899, în oraşul Huşi, România. Putem împărţi viaţa sa în mai multe perioade, în modul următor: copilăria (1899-1919), studenţia (1919-1922), colaborarea cu A.C.Cuza (1922-1927), şi perioada „Legiunii” (1927-1938).

Despre copilărie, Căpitanul a lăsat puţine mărturii. A preferat să vorbească mai puţin despre această perioadă. Totuşi, din cartea sa autobiografică „Pentru legionari„, aflăm că între anii 1912-1916 a studiat la Liceul Militar de la Mănăstirea „Dealul„. În acelaşi an 1916, îşi urmează tatăl pe font. Ulterior, între anii 1916-1919, continuă studiile militare la Şcoala Militară de Infanterie Botoşani. Anume în acea perioadă, a învăţat să iubească tranşeea şi să urască salonul, primind o educaţie militară care l-a marcat în mod benefic, întreaga viaţă.

În cea de-a doua perioadă a vieţii sale, se încep atît greutăţile, cît şi afirmarea sa. Intră la Facultatea din Drept a Universităţii din Iaşi. În cei trei ani de studenţie, are parte de îndrumarea profesorului Cuza, iar acest lucru a fost de un real folos. În anul 1920 intră în rîndurile „Gărzii Conştiinţei Naţionale„, organizaţie condusă de muncitorul Constantin Pancu. În cadrul acestei organizaţii duce o continuă luptă contra încercărilor de bolşevizare a maselor munictoreşti din Iaşi. În primăvara lui 1920, reuşeşte chiar să zădărnicească o încercare de revoluţie bolşevică la uzinele CFR din Iaşi. Din cauza atitudinii sale îndrăzneţe este exmatriculat pentru o perioadă, din universitate. Tot în cadrul acestei perioade, reuşeşte să organizeze Asociaţia Studenţilor Creştini, pe care a condus-o.

Cea de-a treia perioadă se încadrează între anii 1922 şi 1927. În aceşti ani, colaborarea sa cu A.C. Cuza devine şi mai productivă. Profesorul de economie politică îl susţine în manifestaţiile studenţeşti care aveau loc în anii 1922-1923. Tot împreună, creeză Liga Apărării Naţional Creştine (martie 1923). Corneliu Codreanu îşi manifestă deschis dezacordul faţă de modificarea Constituţiei din anul 1923 (mai ales contra articolului 7, prin care România înceta ca Stat Naţional).  (more…)

28 octombrie 2018

Mircea Vulcănescu – Despre ce înseamnă a fi român

mircea-vulcanescu-2

Mircea Vulcănescu

Despre ce înseamnă a fi român

„Îmi ceri să cred? Să cred în ce? În ce nu ştii nici dumneata, în amorful în care te vânzoleşti veleitar şi steril? Eu nu am nevoie să cred în neamul meu. Eu ştiu sau nu ştiu.

Problema nu e: ce trebuie să fac? Ci: sunt sau nu sunt în adevărul lui?

Dacă eşti în acest adevăr, dacă eşti cum se cade să fii, atunci lupta nu poate avea alt sens decât atât să împiedici irosirea a ceea ce e şi, prin faptul că este, are preţ. Conservare, deci, şi nicidecum revoluţie şi răsturnare.

Asta şi numai asta este: a fi român!”

13 septembrie 2018

UN INTERVIU EXTRAORDINAR CU MARIN RĂDUCĂ, supraviețuitor al temnițelor, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast

Filed under: interviu,Marin Răducă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 02:02

UN INTERVIU EXTRAORDINAR CU MARIN RĂDUCĂ, supraviețuitor al temnițelor, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast, ascet experimentat, român jertfelnic, mistic legionar, naționalist anticomunist, înțelept filocalic in viață

INTERVIU CU DOMNUL MARIN RĂDUCĂ, ISIHASTUL DIN TEMNIȚELE COMUNISTE, publicat în Revista Atitudini, Nr. 56

„POLITICA NOASTRĂ ERA IUBIREA DE DUMNEZEU ȘI DE NEAM”
Domnule Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți ce v-a determinat să intrați în Frățiile de Cruce la doar 16 ani?
N-am premeditat intrarea mea în Frăție. Ca să cunoașteți cum se recruta un membru în mănunchiul de prieteni, mai întâi trebuia să fii într-o perioadă de pregătire de un an, doi – depinde de cum răspundea cerințelor, respectivul – deci de la mănunchiul de prieteni urma să depui legământul de frate de cruce. În perioada aceea la care vă referiți, nu știu dacă am premeditat ceva. Am intrat în Frăție prin cei mai apropiați prieteni, prin discuții din care se vedea credința ta în Dumnezeu, dacă mergi la biserică sau nu. Deci, erai încercat în toate felurile.

Vorbiți-ne puțin despre credința oamenilor de atunci. În satul dvs. toată lumea mergea la biserică? Toți erau practicanți?
Nu.

Dvs., de unde aveați credința?
Din familie. Și n-aș putea să spun că era ceva ieșit din comun în familia mea în ceea ce privește credința, dar mergeam la biserică, se făcea religie în școală și aveam ore cu preotul din sat în școala elementară. După aceea, am plecat în Brașov, la vârsta de 14-15 ani. Acolo, bineînțeles, te întâlneai cu mediul în care te învârteai. N-aș putea să spun că credința era pe primul plan, deși fără credință în Dumnezeu nu erai recrutat, erai abandonat. Pot să spun că Mișcarea Legionară s-a născut în prigoană și în prigoană este încă. Ce au fost cele trei luni de zile în 1940, a fost foarte puțin. Deci, curiozitatea asta m-a dus ca să văd cum se țineau ședințele. În adâncul pădurii se făcea un foc mare, apoi se deschidea ședința cu rugăciune. Acesta era primul punct, deși Mișcarea Legionară nu era una exclusiv duhovnicească. Era o Mișcare care cuprindea toată viața omului. Însă, se punea accent pe sinceritate, pe corectitudine, pe credință. Apoi se continua cu cântece legionare, cu marșuri, cu teme de luptă. M-au ținut cam un an de zile în pregătire și după aceea am văzut și celelalte lucruri și m-am atașat de Mișcare care avea și această Frăție pentru tineret care se ocupa exclusiv de educație. Propriu-zis nu aveam nimic în comun cu politica. Politica noastră era iubirea de Dumnezeu și de neam și în jurul acestor valori era și activitatea noastră. Și așa ne întâlneam la o lună, la două luni când veneau nu numai din județ, ci și din țară.

V-ați gândit atunci că exista pericolul să faceți temniță pentru apartenența la Frăția de Cruce?
Oh, cum să nu! Ce ni se făcea? Ne făceau educația morții, a sacrificiului, a jertfei. Dacă ne-ar fi fotografiat cineva, ne-ar fi văzut că după ce am fost arestați și condamnați, noi toți râdeam.  (more…)

20 iulie 2018

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 – 2011) de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol – Constanţa. Articol și interviu de Stelian Gomboș. Din seria „Pro Memoria”

Filed under: Parintele Arsenie Papacioc,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:35

Din seria „Pro Memoria”

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 – 2011)

de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol – Constanţa

Articol și interviu de Stelian Gomboș

parintele-arsenie-papacioc-feriti-va-de-visul-maicii-domnului-442127

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc s-a născut la 15 august anul 1914, în localitatea Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, fiind unul dintre cei mai mari şi mai vestiţi duhovnici români. Din anul 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol, judeţul Constanţa. Părintele Arsenie Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii.

A fost arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în anul 1941, pentru apartenența la Mişcarea Legionară. S-a călugărit în anul 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din Bucureşti până în anul 1949. Între anii 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că făcea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în anul 1964 de la închisoarea Aiud, judeţul Alba.

Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei, Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în anul 1914 ca al șaptelea copil al părinților Vasile şi Stanca. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieţi din judeţul Ialomiţa. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel. De mic, Anghel dovedeşte o memorie bogată şi o vie inteligenţă, de multe ori fiind premiant cu coroană. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei „Vraja”, tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare, organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri. După vârsta de douăzeci de ani, Anghel, care avea o evlavie deosebită, a avut intenţia de a intra ca frate la Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea. Stareţul mănăstirii – Părintele Simeon, l-a refuzat spunându-i: „Nu te pot primi, frate. Te văd că eşti niţel mai învăţat şi nu te pot pune la boi. Ce o să zică fraţii? Pe acesta îl ții la cancelarie și pe noi ne pui la greu?“. Nu a renunţat la gândul său și a mers la Mănăstirea Cozia, unde a fost primit în obştea monahilor. Tot acolo primeşte ascultarea de paraclisier şi predă educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învățătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea și s-a retras la o moşie pe care călugării de la Mănăstirea Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de Părintele Gherasim Iscu – Stareţul Mănăstirii Tismana, judeţul Gorj. Acesta l-a ascuns la Schitul Ciclovina, judeţul Gorj.

Mitropolitul de atunci al Olteniei, IPS Părinte Firmilian Marin, a aflat însă de cel care stătea la Cioclovina și i-a propus postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu a aprobat acest gest al mitropolitului şi fratele Anghel a ajuns la Mănăstirea Sihăstria, din judeţul Neamţ.

Acolo a fost călugărit, la slujbă participând Părintele Sofian Boghiu, Părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost Părintele Petroniu Tănase (trecut şi el la cele veşnice în 22.02.2011, după ce în 31.01.2011 s-a născut în veşnicele locaşuri fiul său duhovnicesc – Arhiepiscopul, Mitropolitul şi Cărturarul Bartolomeu Valeriu Anania). (more…)

16 iunie 2018

Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

16 iunie – Pomenirea Părintelui Justin cel sfânt de la Petru Vodă

Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

pr justin pv

Ei bine, dragii mei, mi se pare că nu mi se cuvine mie să vorbesc despre sfinți, pentru că trebuie să fii sfânt ca să poți vorbi corect și cu folos despre sfinți. Și de aceea îmi cer iertare de la bunul Dumnezeu și de la Părintele Justin că îndrăznesc să rostesc câteva cuvinte despre acest sfânt al închisorilor, despre Părintele Justin, pentru care sâmbătă s-a făcut parastasul de 4 ani de la trecerea lui la cer între Sfinții Mărturisitori. Îmi vine în minte o istorioară pe care v-am mai spus-o. Erau doi bărbați, cu familie și când se întâlneau, se plângeau de necazurile pe care le aveau cu oamenii și în familie. Iar pe de altă parte cârteau că: „Uite cutare e fără Dumnezeu în lume, creează atâtea necazuri, face atâtea rele”. Își vărsau oarecum păsul și unul și altul. Dar în general erau practicanți ai Ortodoxiei, erau oameni care mergeau la biserică, care își mărturiseau greșelile, păcatele, oameni care se sileau cu rugăciunea, cu postul, cu faptele bune, ca să fie în lumină. Totuși, ăsta era păcătuțul lor. Și și-au încheiat amândoi viața vremelnică cum ni se va întâmpla și nouă care suntem aici și tuturor care ne-am născut. Iar Dumnezeu pe cumpănă a pus și cele bune și cele rele care au fost mărturisite și părăsite și i-a rânduit în Împărăția Cerului, în «frumusețile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inimă nu s-au suit», cum spune Sf. Apostol Pavel, știți și dumneavoastră. Și uimiți de ce minunăție i-a învrednicit Dumnezeu să moștenească și încă veșnic, în bucuria aceasta, în fericirea aceasta, aud ei o poruncă dumnezeiască: „Vine un slujitor al Tatălui, să se facă pregătirea cuviincioasă!”, și imediat se întind covoarele, se presară flori, se așază îngerii cu trâmbițe și cu cântări, ca să-L întâmpine cum se cuvine. Și când văd ei toată pregătirea aceasta, cei doi își dau coate unul altuia: „Vezi, mă, și aici e ca pe pământ. Nouă nu ni s-a făcut primire din asta”. Dar un înger din cer se desparte de ceata lui care era acolo și zice: „Nu cârtiți aici în rai, că de ăștia ca voi vin cu sutele, dar un slujitor al altarului foarte rar”.
Ei bine, eu cred și mărturisesc că o primire deosebită i s-a făcut Părintelui Justin. După 94 de ani de viață pământească, așa întâmpinare cred că i s-a făcut. De ce? Dați-mi voie să încerc să vă spun, ca să susțin ceea ce am spus. Păi, Părintele care s-a născut în localitatea Petru-Vodă, a construit acolo două mănăstiri, de călugări și de călugărițe. Atunci când a fost operat la Cluj, zicea către medicul care l-a întrebat: „Părinte, vrei să te operez?”, „Da, dar numai să nu fiu mucenicit cu cuțitul, că am 150 de fete și 80 de băieți și mă așteaptă”.
Ei bine, două mănăstiri pe locul ales, dar până să ajungă la acestea, Părintele a slujit lui Dumnezeu de mic. La 17 ani a părăsit casa părintească și fiind copil curat a intrat la mănăstirea Durău. La 23 de ani pentru viața lui exemplară a fost sfințit ca preot. A urmat războiul și a fost cu armata până în Odessa. La Oglinzi, lângă Târgu-Neamț, mi-a spus că s-a dat o bătălie, 400 de oameni mi-a zis Părintele că a spovedit, a împărtășit și a doua oară au venit bombardamentele. Atâția au plecat dezlegați de păcate și cu „medicamentul” mântuirii. Iată la ce misiune l-a chemat Dumnezeu pe Părintele, de tânăr! Venind din război a fost pe lista celor periculoși pentru regimul ateist instalat și a fost condamnat la 12 ani de închisoare, unde cea mai mare satisfacție o avea când făcea Sf. Liturghie în celulă și chiar spunea: „Nicio Liturghie cu trăire și cu atâta har n-am săvârșit ca acolo în închisoare”. A fost în închisoare și la Aiud și la Periprava și la Canal și la Baia Sprie. Deci, a răbdat mult, dar acolo a avut parte de oameni cu cultură și trăire: generali, ofițeri, medici, ingineri, de toate felurile, care își împărtășeau unul altuia, fel de fel de cunoștințe. Și acolo știa pe de rost Paraclisul și Acatiste și rostea mereu Doamne Iisuse. A ajuns la mari trăiri, fiind acolo în închisoare. Legătura cu Dumnezeu l-a făcut să facă față tuturor necazurilor și când să iasă, cu puțin înainte de termen, i s-a pus întrebarea: „Acum, care mai credeți în Dumnezeu?” și a făcut 

(more…)

Din relatările Maicii starețe Justina Bujor despre viețuirea minunată a Părintelui Justin

16 iunie – Pomenirea Părintelui Justin cel sfânt de la Petru Vodă

Din relatările Maicii starețe Justina Bujor despre viețuirea minunată a Părintelui Justin

Maica stareță, sfinția voastră ați stat mult în preajma Părintelui Justin Pârvu, fiind cea mai apropiată dintre ucenicii săi, pentru început ne puteți spune cum l-ați întâlnit pe Părintele?

Parinetele Justin PârvuNu pot spune că eu am fost cea mai apropiată din ucenicii săi, pentru că în primul rând cu duhul trebuie să fii aproape de sfinți, așa că poate sunt mulți alții care i-au fost mult mai apropiați decât mine, chiar dacă eu mai toată ziua stăteam lângă sfinția sa, dar contează cât de mult te-ai apropiat de virtuțile sale, cât de mult a putut vasul tău încăpea să se umple cu duhul său.

Prima oara l-am cunoscut pe părintele Justin în ianuarie 1998, în perioada când eram studentă în anul V la medicină în Iași. Scopul venirii mele la Petru Vodă era strict pentru a vizita mănăstirea și a ajuta o persoană (unul din prietenii mei) să se apropie de Dumnezeu. Nici nu aveam măcar în gând să intru la părintele Justin, considerând că nu am nicio problemă importantă. La timpul respectiv nu cunoșteam foarte multe despre părintele Justin, pentru că nu era mediatizat deloc, știam doar că făcuse ani grei de temniță și că e luminat de Dumnezeu. Printr-o întâmplare, o fată care se afla la arhondaric[1] m-a întrebat dacă am intrat la părintele Justin și mi-a arătat unde e chilia, insistând să merg chiar în clipa aceea. Am intrat în chilia părintelui. Eram fascinată, Părintele m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și simțeam că parcă ne cunoaștem de o viață. M-a întrebat de unde sunt, ce fac. Eu i-am explicat că voiam o viață mai simplă, eventual la țară, la munte, ca nu vreau carieră medicală într-un mare spital. Și sfinția sa a început să-mi spună ca acest cabinet modest pe care îl caut eu, trebuie să fie ca o chilie de maică și după câteva minute a zis că vrea să facă un spital în Petru Vodă și atunci când termin facultatea să vin direct la el să lucrez la acest spital. Eu i-am răspuns fără nicio șovăire: Da, părinte! Am plecat cu o bucurie imensă în suflet, încredințată fiind în sufletul meu că va trebui să dau ascultare acestui Părinte, care îmi părea mai cunoscut decât proprii mei părinți.

După această primă întâlnire am plecat așadar cu traseul vieții schimbat. Am început să vin foarte des la Petru Vodă, atât în anul V, cât și în anul VI de facultate.
(more…)

12 mai 2018

Părintele Justin cel Sfânt de la Petru Vodă. Ultimile sale pătimiri – Istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință  de doctorul său

Parintele-Justin-Parvu-1440x1080

Părintele Justin cel Sfânt de la Petru Vodă. Ultimile sale pătimiri 

Istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință  de doctorul său


BINECUVÂNTAREA DE A TRATA ŞI ÎNGRIJI UN SFÂNT. MĂRTURIA MEA

Dr. Dan Tudor ENIU

dr Eniu-Dan1În general, credincioşii caută, cu eforturi mari şi cu orice sacrificii, să ajungă la duhovnici buni, părinţi duhovniceşti cu har, călugări vestiţi, mai ales atunci când au probleme. La marii părinţi este coadă permanent, lumea se înghesuie. Sau eu nu am avut probleme atât de mari, sau nu am ştiut unde să caut, dar, deşi aveam credinţă în Dumnezeu de mic, înrădăcinată de bunicii mei – oameni buni şi credincioşi, nu am umblat după mari duhovnici. În schimb, pot spune că Părintele Justin m‑a căutat pe mine, ca să mă ajute, m‑a chemat, spre binele meu. Dar de atunci mi‑a marcat şi schimbat viaţa. Cred că asta a fost voia lui Dumnezeu, ca eu să‑L descopăr, să mă apropii mai mult de credinţa adevărată, să găsesc Calea şi Adevărul, prin mijlocirea Părintelui Justin Pârvu.

Sunt medic, chirurg oncolog. Acum 6‑7 ani am tratat în mai multe rânduri măicuţe de la Petru Vodă, care mi‑au spus că au primit binecuvântarea Părintelui Justin să vină la mine. M‑am bucurat, deşi, plin de ruşine, dar cu sinceritate, recunosc că nu ştiam cine este Părintele Justin. Fusesem de mai multe ori pe la mănăstirile din Bucovina, am cunoscut mai mulţi părinţi, dar la Petru Vodă încă nu ajunsesem. Am făcut tot ce trebuia, mi‑am făcut datoria şi meseria, a ieşit bine. Una dintre maici m‑a invitat la Petru Vodă, să mă ducă la Părintele Justin. După câteva luni, fiind în excursie prin Bucovina cu familia, am dat curs invitaţiei şi am trecut pe la Petru Vodă. Maica ne‑a introdus la Părinte.

Am intrat în chilia mică, cu soţia mea şi cu copiii, şi atunci l‑am cunoscut. Din prima clipă m‑a impresionat liniştea, siguranţa, energia şi căldura pe care o răspândea, în ciuda vârstei, în ciuda orei târzii, oboselii, presiunii oamenilor de afară. Ni s‑a adresat ca unor vechi şi dragi cunoştinţe, ne‑a copleşit cu iubire, ne‑a făcut câteva recomandări scurte, ne‑a dat câte un cadou şi am ieşit mult mai uşori, mai liniştiţi, mai relaxaţi, parcă eliberaţi de o povară de care nu ştiusem. Nu a trebuit să‑i spunem sau să îi cerem nimic, ştia totul. Ne‑a răspuns la întrebări fără să i le punem. Atunci am înţeles ce har are Părintele, am înţeles de ce veşnic sunt sute de oameni care aşteaptă să fie primiţi la sfinţia sa şi am început să descopăr puterea lui Dumnezeu.

Din acel moment nu am mai putut să fac rău. Am acceptat tot ce a venit aşa cum a venit, pentru că am înţeles că asta mi se cere. Mi‑am descoperit, cred, menirea, am înţeles rolul meu. Şi nu prididesc să‑I mulţumesc lui Dumnezeu, pentru tot ce mi‑a dat, şi Părintelui Justin pentru felul în care a schimbat viaţa mea.

De atunci am mers periodic la Petru Vodă pentru binecuvântarea Părintelui Justin. S‑a creat o legătură foarte puternică, pe care nu o pot explica, dar care îmi dădea permanent putere. De câte ori mi‑a fost greu sau am avut necazuri, am apelat la Părinte şi m‑a liniştit. Am tratat cu succes mai mulţi vieţuitori ai mănăstirii, cu binecuvântarea părintelui. Am simţit în permanenţă descărcarea harului părintelui asupra mea şi familiei mele.

În urmă cu trei ani, Părintele Justin s‑a îmbolnăvit grav la plămâni şi a fost adus la Cluj. Am fost solicitat şi eu de către apropiaţii părintelui, la cererea sfinţiei sale, să‑mi aduc aportul la diagnostic şi tratament, alături de echipa de la Spitalul Clujana. Simţeam şi atunci, cum am mai simţit de fiecare dată în prezenţa Părintelui, că sunt un fel de actor care face un rol după un scenariu scris dinainte, simţeam că părintele ştie ce va urma şi ce vom face fiecare, ce se va întâmpla, şi oarecum noi suntem la un examen, noi vom demonstra de câtă iubire şi dăruire suntem capabili. Noi încercam fiecare să facem cât mai mult şi mai bine medical, după cum ne dictau cunoştinţele noastre şi experienţa profesională, situaţia era foarte gravă, parcă fără speranţă, cu atâtea puncte slabe, încât nu vedeam un sfârşit bun. Părintele Justin ne asculta de fiecare dată cu interes, încuviinţa tot şi ne binecuvânta. A fost greu, a durat destul de mult, dar, în final,   

(more…)

27 aprilie 2018

Unul din ultimii nereeducabili de la Aiud, Vasile Maloș, a plecat la Domnul

Unul din ultimii nereeducabili de la Aiud, Vasile Maloș, a plecat la Domnul

Sfinți cu pieptul de oțel si sufletul de crin, care in ultima vreme a vieți lor umblă (/umblau) deghizați in bunicuți cuminți, pensionari discreți, tocmai pentru a-și acoperi rugăciunea de foc, pieptul de oțel și sufletul de crin. Să avem rugăciunile lor!

vasile-malus-a-plecat-la-domnul-intr-o-dureroasa-discretie-video-896

VASILE MALUȘ a plecat la Domnul, într-o dureroasă discreție! – VIDEO

Articol de Florentina Tonița

Pe 10 februarie împlinise 96 de ani. A avut până la sfârșit mintea limpede, sufletul împăcat şi amintiri cât să aşeze pe rafturile bibliotecilor sute de tomuri de memorialistică şi de istorie adevărată, neprelucrată de vremurile rostogolitoare. A plecat la Domnul în urmă cu câteva zile, într-o discreție dureroasă, așa cum a trăit vreme de aproape un secol…

Vasile Maluş a fost un român pentru care noţiuni precum patrie, neam, onoare, cinste nu erau vorbe-n vânt. Nea Vasile a fost un om al istoriei sale, acea istorie care ţine în picioare un popor şi pe care se sprijină generaţii întregi.

Alături de fratele său, Ioan Maluş, a făcut ani de închisoare sub comunişti. Ioan Maluş, nenea Jan, cum îl știau prietenii, a fost atât de crunt bătut la tălpi, că anii de bâtrâneţe abia mai pot apăsa peste mersul şonticăit, greu, chinuit. Cu toate acestea, fraţii Maluş au fost mereu mândri că au pătimit pentru ţară. Au ieşit din puşcăriile şi din prăpăstiile comuniste cu un verdict clar: NEREEDUCABIL! Chiar dacă asta a însemnat încă zeci de ani de urmărire, de tracasare şi de chemări interminabile la Securitate. Ioan Maluş a facut 7 ani de puscarie grea, iar Vasile, fratele mai mare, aproape 5. Au trecut prin Aiud, Jilava, Gherla, Baia Sprie, Canal.  (more…)

26 aprilie 2018

Între Condamnare Şi Canonizare. Arhivele Securităţii În Lumina Adevărului. Conferință susținută de Dr. Daniel Mazilu. Curtea Brâncovenească, 24 aprilie 2018. Album foto, înregistrări video și audio

Filed under: FSMB,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:23

Daniel-Mazilu-Între-condamnare-şi-canonizare-Curtea-Brâncovenească

Între Condamnare Şi Canonizare. Arhivele Securităţii În Lumina Adevărului

Conferință susținută de Dr. Daniel Mazilu

Curtea Brâncovenească, 24 aprilie 2018

 

Album foto, inregistrări video și audio: olivian.ro/dr-daniel-mazilu

 

 

A plecat dl Erast Călinescu. Rămânem treptat singuri, pe cont propriu. Sămânță în cer…

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 10:20

A plecat dl Erast Călinescu. Rămânem treptat singuri, pe cont propriu. Sămânță în cer…

Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea…

† 24 aprilie 2018
Erast Călinescu – PREZENT!erast calinescu

Erast s-a născut la 5 decembrie 1926 la Cernăuți. Începe liceul în orașul natal, unde va adera la Frățiile de Cruce. Din cauza puhoiului sovietic alături de alte sute de mii de români pleacă de două ori în refugiu. Astfel începe liceul la Cernăuți, îl continuă în primul refugiu la Câmpulung Moldovenesc, revine la Cernăuți și în urma celui de-al doilea refugiu îl va absolvi la Deva. În tot acest periplu rămâne statornic angajamentelor luate la aderarea în Frățiile de Cruce – pe care de altfel le-a onorat până la moarte. La Câmpulung îl cunoaște pe Eugen Țurcanu – diabolicul torționar de mai târziu.

Ultimul refugiu îl aduce definitiv în țară. Se înscrie inițial la Facultatea de Medicină din Iași dar, din cauza foametei din țară este nevoit să renunțe mutându-se la rude în Timișoara. Între timp paticipă alături de camarazii săi la diverse acțiuni anticomuniste și la umbra sabiei Arhanghelului Mihail se afundă în rugăciune.

Se înscrie la Facultatea de Agronomie din Timișoara de unde va obține transferul pentru Facultatea de Zootehnie de la București pe care o va absolvi făcând parte din prima promoție de ingineri zootehniști din România. Scapă ca prin minune de arestările operate de comuniști.

După obținerea doctoratului în Agronomie la Cluj, se va stabili la București. Binefacerile trăite în marea temniță ce devenise România comunistă îl vor determina să emigreze în Canada în 1984 (după îndelungi încercări eșuate). Aici se atașează exilului anticomunist, alături de care participă la numeroase acțiuni împotriva regimului de la București. Între altele, va deveni corespondent al ziarului „Cuvântul Românesc” din Hamilton-Ontario.

După 1990 revine des în țară, până la stabilirea definitivă în 2003. A început să activeze alături de foștii deținuți politici, a publicat volume de memorialistică și a continuat activitatea publicistică în revistele „Puncte Cardinale” și „Permanențe”. În 2015 publică volumul memorialistic „Cealaltă față a exilului”.

Mereu alături de noi cei tineri, mereu în mijlocul acțiunii, nelipsit de la comemorări, conferințe și lansări de carte… Erast Călinescu s-a mutat la Domnul astăzi, 24 aprilie 2018…   (more…)

15 martie 2018

Nae Ionescu și generația de la 1927. Profesorul și discipolii

Nae Ionescu și generația de la 1927

Profesorul și discipolii

 

 

Documentarul întreg în 6 episoade: 

(more…)

24 februarie 2018

Despre suferință, confort, dragoste, Dumnezeu și iad. Interviu cu Jim Caviezel – „Dumnezeu nu trimite pe nimeni in iad, este alegerea noastră să mergem acolo.”

Filed under: interviu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:39

Despre suferință, confort, dragoste, Dumnezeu și iad

Interviu cu Jim Caviezel

„Dumnezeu nu trimite pe nimeni in iad, este alegerea noastră să mergem acolo.”

Interviu cu Jim Caviezel – actorul principal in filmul „Patimile lui Hristos” regizat de Mel Gibson.

..

13 ianuarie 2018

CE NU ȘTIM DESPRE CE ȘTIM. În căutarea adevărului istoric. Din Dosarul Moța-Marin. Texte de Răzvan Codrescu

CE NU ȘTIM DESPRE CE ȘTIM

În căutarea adevărului istoric

Din Dosarul Moța-Marin. Texte de Răzvan Codrescu

un monument in paragina curățat și renovat in fiecare an de români

Un monument in paragină curățat și renovat in fiecare an de români

„Cînd au plecat să împuşte comunişti şi intelectuali de stînga în Spania, e posibil ca legionarii Moţa şi Marin să fi călătorit în acelaşi vagon de tren cu tatăl lui Petre Roman, plecat şi el spre Madrid să cosească preoţi şi regalişti. […] Prinşi sub un bombardament la o cîrciumă andaluză [sic], puşcaşul Marin şi colegul său Moţa fost-au aduşi în ţară în două sicrie pompoase şi, în Gara de Nord, Garda şi Căpitanul au pus la cale un măreţ spectacol sportivo-religios […], de parcă pe catafalc ar fi zăcut doi mieluşei nevinovaţi, nu doi terorişti mioritici“, scria mai demult, cu suficiență urechistă, „revoluționarul” Mircea Dinescu, într-o tabletă întitulată „Ce știm despre ce nu știm”.
Pentru corecta informare a celor care ignoră ce s-a petrecut acum peste 80 de ani, postez aici un mic documentar – intitulat, prin parafrază, „Ce nu știm despre ce știm” – cu privire la evenimentele tragice din anii ’30 ai secolului trecut. Primele extrase privesc Războiul Civil din Spania (1936-39) şi arată cu ce se îndeletniceau pe acolo „comuniştii şi intelectualii de stînga“, iar celelalte îi au în vedere pe tinerii avocaţi Ion I. Moţa (n. 1902, Orăştie) şi Vasile Marin (n. 1904, Bucureşti), căzuţi amîndoi nu în Andaluzia, ci la poarta Madridului, nu „într-o cîrciumă“, ci în tranșeea de la Majadahonda, la 13 ianuarie 1937*. (R. C.)

1. Din „Scrisoarea colectivă a episcopilor spanioli către cei din lumea întreagă”, cu privire la Războiul Civil din Spania: „Judecînd excesele revoluţiei comuniste spaniole, se poate afirma că în istoria popoarelor apusene nu se mai întîlneşte nici un fenomen asemănător de sălbăticie colectivă… Hecatomba săvîrşită de revoluţia comunistă a fost premeditată. Cu puţin înainte de izbucnirea revoluţiei, au sosit din Rusia 79 de agitatori de profesie… Pentru înlăturarea persoanelor considerate duşmănoase revoluţiei se stabiliseră în prealabil liste negre. În ele, pe primul loc figurau Episcopii… Cu toate că cifrele nu sînt încă definitive, putem socoti că aproape 20.000 de biserici au fost distruse sau prădate. Numărul preoţilor asasinaţi de ridică la aproape 16.000… Revoluţia aceasta a fost mai presus de toate crudă, masacrul a îmbrăcat forme de barbarie îngrozitoare. Se evaluează la peste 300.000 numărul mirenilor civili care au pierit asasinaţi pentru ideile lor politice, şi mai ales religioase…“ (apud G. Constantinescu, „Gîlceava anticomunistului cu lumea…”, Bucureşti, 2002, pp. 192-193).  (more…)

29 noiembrie 2017

SCRISOAREA UNUI FOST DEŢINUT POLITIC, OMORÂT NEVINOVAT ÎN NOAPTEA SFÂNTULUI ANDREI. MĂRTURISIRE CREŞTINĂ ÎNAINTEA MORŢII. „Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii.”

corneliu codreanu

SCRISOAREA UNUI FOST DEŢINUT POLITIC, OMORÂT NEVINOVAT ÎN NOAPTEA SFÂNTULUI ANDREI. MĂRTURISIRE CREŞTINĂ ÎNAINTEA MORŢII.
„Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii”

Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea. „Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”. În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă`nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica? Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut dela nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s`ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v`am spus. În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”. Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său. (more…)

20 octombrie 2017

Interviu cu poetul mărturisitor Dumitru Oniga. +Galerie FOTO

Dumitru Oniga,

un an de la plecarea in veșnicie

”De am băut otrava vieţii, dacă

Am pipăit amare adâncimi,

Hulit şi schingiuit, dat în tărbacă,

Am sângerat urcând spre înălţimi

Să caut urma paşilor divini”

dumitru-oniga-6-febr-2016-img_20160206_144251-detDumitru Oniga – poetul de mare sensibilitate, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță,  mărturisitorul discret și sfânt,  naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, prozator, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.

Domnul Dumitru Oniga, fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet, acum un an, având 91 de ani, a plecat la Domnul  în noaptea de 20 spre 21 octombrie, fiind înmormântat la Stupca.

Interviu cu poetul mărturisitor Dumitru Oniga

(interviu realizat de Beniamin Pușcașu)
Am auzit de Dumitru Oniga încă din timpul liceului. Știam că locuiește în Suceava, dar nu am reusit sa il cunosc. M-am bucurat foarte mult atunci cand am primit acordul acestui interviu. Am aflat cu o zi înainte că dumnealui locuiește chiar lângă Judecătorie. Zâmbind, m-am gandit că viața are felul ei de a râde.  Mă așteptam să găsesc un bătrân slăbit – auzisem că avea ceva probleme de sănătate în ultimul timp – și mă gândeam cum să nu-l deranjez prea mult. Nu a fost asa. L-am găsit pe domnul Oniga în biroul lui, la computer, corectându-și ultima carte, pe care o va publica în toamnă.  Un birou mic, dar care a impus încă de la început o atmosferă favorabilă dialogului, pe care domnul Oniga o întreținea cu un zâmbet ascuțit și cu o privire care nu mi-a permis nici o miscare în plus. Discuția avea să ajungă departe, de la viața tăranului român până la rațiile infime de mâncare din închisori. La fel de departe va ajunge și călătoria mea. Avea să descopăr cum pentru prima oră în viața îmi era rușine de corpolența mea. (Beniamin Pușcașu)

 

Beniamin Pușcașu: Primele forme de rezistență anticomunistă s-au format aici în Bucovina. Care este explicația acestui fapt, sunt bucovinenii speciali?

 Dumitru Oniga: În perioada aceea eu nu am fost aici. Eram la Baia Mare făceam o școală de subingineri și am fost arestat acolo, am fost luat cu ardelenii. Aici în Bucovina s-a păstrat o formă de rezistență natională încă de pe timpul austriecilor. Românii au intrat în conflict cu oficialitățile austriece în sesnsul că nu au renunțat la porc, nu au renunțat la obiceiuri și asa mai departe. Ori în cadrul imperiului mai erau și alte popoare care țineau la ființa lor. Românii nu s-au lăsat nici ei mai prejos și au făcut o serie întreagă de societăți, cum a fost de exemplu „Arboroasa” la Cernauți, societăți care se manifestau în spirit românesc; serbarea de la Putna a fost o mare serbare românească, la care au venit intelectuali din tot pământul românesc. Cand s-a deschis serbarea s-a organizat un joc, asa era obiceiul la noi, se începea cu „Hora Mare”. Ciprian Porumbescu care era și el acolo s-a dus la muzicantul care cânta, i-a luat vioara din mână și a cântat el hora mare. Când a terminat a mers la părintele Iraclie, taică-su, care era și el acolo, i-a căzut în genunchi și a spus: „Tată, am cântat Daciei întregi!”. Această tradiție s-a păstrat și când au venit comuniștii care negau în primul rând religia, apoi obiceiuri și dreptul la propietate, sigur că au găsit o rezistență bine definită. În Bucovina această rezistență s-a manifestat aproape imediat pentru că exista o tradiție.

B.P: Ați fost și dumneavoastră unul dintre acești „oameni problemă” ai partidului. Ați fost arestat și comdamnat în mai multe rânduri. Câți ani de detenție ați însumat?

D.O: Cam 20 ani. Cu arestări cu tot poate mai mult, dar cam 20 ani. Am făcut din 13 martie 1943, că am fost arestat și de Antonescu, până la întâi iulie 1945. Apoi am fost arestat pe 21 august `48 și am venit acasă în 7 mai `64. (more…)

14 septembrie 2017

13 septembrie – Corneliu Zelea Codreanu – 118 ani de la naștere

13 septembrie – Corneliu Zelea Codreanu – 118 ani de la naștereczc - serveimage2108U365

La 13 Septembrie 1899 se naşte în Iaşi primul fiu al Prof. Ion Zelea Codreanu, vechi luptător naţionalist, şi al Elizei.(1)
Clasele primare le face la Huşi, după care urmează studiile secundare la Liceul militar Mănăstirea Dealul (1912-1916), pe care e nevoit să le întrerupă o dată cu intrarea României în primul război mondial, când pleacă voluntar pe front. La 1 Septembrie 1917 se înscrie la Şcoala militară din Botoşani, unde termină clasele V şi VI (2), definitivând pregătirea (clasele VII şi VIII) la Huşi. Aici, dându-şi seama de grozăvia ameninţării bolşevice, se leagă cu colegii săi în Pădurea Dobrina să se opună agresiunilor iminente ale URSS.

În anul 1919 se înscrie la Facultatea de Drept (3) din cadrul Universităţii Iaşi, al cărei decan era A.C. Cuza, pe care-l are profesor.

Din Mai 1919, urmând chemarea neamului, se înscrie în Garda Conştiinţei Naţională şi luptă sub conducerea lui Constantin Pancu (4) – pentru blocarea ascensiunii bolşevicilor în viaţa publică (episoadele de la Universitatea Iaşi şi Atelierele Nicolina), căci aceştia instigau la răsturnarea monarhiei (forma de guvernământ de atunci) şi urmăreau formarea unei republici de tip comunist-sovietic.

În primăvara anului 1922 studenţimea românească, în fruntea căreia îl găsim pe Corneliu Codreanu, înfiinţează Asociaţia Studenţilor Creştini, iar în toamna aceluiaşi an declanşează greva generală (în urma căreia îngheaţă anul universitar) pentru obţinerea numerus clausus (5).

În anul 1923 Corneliu Codreanu ia parte la fondarea Ligii Apărării Naţional-Creştine (LANC), cu prof. univ. A.C. Cuza şi prof. Ion Zelea Codreanu (6). Arestat la 23 Martie, acelaşi an, pentru activitatea sa naţionalistă – considerată „periculoasă” şi „atentatoare” la periclitarea afacerilor străinilor de neam, aflaţi în majoritate covârşitoare la conducere – este închis timp de 7 luni în închisoarea Galata. Implicat în aşa-numitul „Complot de la Bucureşti” împreună cu alţi conducători ai studenţimii (7), Corneliu Z. Codreanu este din nou arestat, fiind închis la Văcăreşti (9 Octombrie 1923 – Martie 1924), dar e achitat în unanimitate. La acestă închisoare (fostă mănăstire, demolată de regimul comunist) a avut Corneliu Zelea Codrenau viziunea angajării tineretului în lupta de dezro¬bire şi mântuire a neamului (8).

În 8 mai 1924 se deschide la Ungheni o cărămidărie – prima „tabără de muncă” (9) – pentru ridicarea unui cămin studenţesc la Iaşi. Dar şicanele poliţiştilor îl fac pe Codreanu să se retragă în liniştea muntelui, revenind după ce petrece acolo 40 de zile! (10).

Maltratările studenţilor naţionalişti ieşeni săvârşite din ordinul prefectului de poliţie Manciu, ajung la mare cruzime o dată cu arestarea şi schingiuirea sălbatică a zeci de studenţi şi elevi.

 

(more…)

2 septembrie 2017

Părintele Mihai Lungeanu a studiat teologia prin alfabetul Morse şi a învăţat Noul Testament pe de rost, în temniţă – Audio RRA. 5 ani de la adormire (+ 2 septembrie 2012)

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:33

Părintele Mihai Lungeanu a studiat teologia prin alfabetul Morse şi a învăţat Noul Testament pe de rost, în temniţă – Audio RRA.

5 ani de la adormire (+ 2 septembrie 2012)

 

“Prin toamna anului 1955, la o regrupare a deţinuţilor făcută de administraţia închisorii, în celula unde stăteam a venit un bărbat tânăr, frumos, ai cărui ochi exprimau blândeţe deosebită şi o aleasă bunătate. De statură înaltă, tânărul domn s-a apropiat şi, întinzându-mi mâna, mi-a spus că este Mihai Lungeanu, din Iaşi – student la Medicină, în anul V, când fusese arestat prima dată, în august 1947. Era la a doua condamnare. Imediat, între noi s-a legat o prietenie dintre acelea care sunt binecuvântate cu darul de a nu se sfârşi niciodată, nici chiar dincolo de mormânt (…) Cât am stat în celulă cu Mihai Lungeanu, se plimba încet şi continuu, căutând să reţină anumite pasaje din nişte file împăturite pe care le strângea în pumni. Prin nu ştiu ce minune, căpătase un capitol din Noul Testament. Zile, săptămâni şi chiar luni la rând, Mihai a reuşit să memoreze Noul Testament”. – Grigore Caraza, AIUD însângerat

Hirotonit de mitropolitul Bartolomeu Anania

Părintele Mihail Lungeanu s-a născut pe 12 aprilie 1924, în localitatea Frumuşiţa din judeţul Galaţi, din părinţii preot Costin Lungeanu şi înv. Elena Lungeanu. A urmat clasele primare în localitatea natală. Apoi, tatăl fiind numit preot la Biserica Frumoasa din Iaşi, a devenit elev al Liceului Naţional din Iaşi şi apoi student al Facultăţii de Medicină din Iaşi, secţia Medicină Generală. A trecut la Domnul într-o duminică, la 2 septembrie 2012.

În luna august 1947, pe când se pregătea să înceapă al cincilea an al facultăţii, a fost arestat cu „grupul Medicină“, trecând prin închisorile Jilava, Suceava şi Aiud, fiind eliberat în anul 1953. Timp de nouă luni a lucrat în Iaşi ca oficiant sanitar pe maşina de salvare. Apoi a fost din nou arestat, trecând iarăşi prin închisorile Jilava, Piteşti, Târgu Ocna şi Aiud.

A fost eliberat la data de 9 mai 1964, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. În anul ce a urmat, a început să lucreze ca laborant în cadrul Clinicii a III-a Medicală a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. În acelaşi an s-a şi căsătorit.

Deoarece nu i s-a permis să-şi continue studiile în cadrul Facultăţii de Medicină, a fost reînmatriculat la Facultatea de Psihologie, direct în anul 3 de studiu. După (more…)

24 iunie 2017

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

90 de ani de la nașterea unei generații jertfitoare

”Mergând împreună uniți, cu Dumnezeu înainte și cu dreptatea neamului românesc”

Mărturia lui Corneliu Codreanu, inițiatorul și Căpitanul acestei Mișcări:

czc corneliu-zelea-codreanu

”Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.  Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.” (Corneliu Codreanu)

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez.

In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi.

Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”. (more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: