Bucovina Profundă

6 Martie 2017

Mircea Vulcănescu, martirul şi filosoful – 113 ani de la naşterea sa. Mircea Vulcănescu – Autoportret

Filed under: Mircea Vulcănescu,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:48

Mircea Vulcănescu, martirul şi filosoful – 113 ani de la naşterea sa

(n.3 martie 1904, București – +28 octombrie 1952, Aiud)
Citiți aici despre viața sa, pe scurt:  Mucenicul Mircea Vulcănescu (1905-1952)
 mircea-vulcanescu

Mircea Vulcănescu –  Autoportret

“[…] Nu sunt un om de partid. Am fost, personal, şi înţeleg să rămân ce-am fost: un naţionalist creştin, situat foarte la dreapta politică şi relativ la stânga socială. Sunt, cu alte cuvinte, mai curând demo-fil decât democrat şi am mai multă simpatie pentru persoana lăuntrică a omului decât respect pentru demnitatea lui. Consider proprietatea o obligaţie – ca un dar de la Dumnezeu, pe care trebuie să-l justifici, la fel cu talentul, prin rodul lui – mai curând decât un drept sacrosant care să îngăduie omului să-l ascundă în pământ.

De aceea, socotesc burghezia care-şi face din „respectul pentru persoane şi pentru proprietate“ un cult – nu ca pe un lucru bun în sine, ci ca pe un bun condiţionat de rodul ei – putând deveni uneori, când le preface fetişizat, în prejudecăţi opresive, o adevărată primejdie spirituală (ce e „filistinismul“ altceva decât burghezia în această ipostază a ei sinistră?).

Format într-o vreme care credea în libertăţi, dar care le-a călcat singură-n picioare, proclamând în primul ceas greu legea marţială (eram de 13 ani când înfiinţarea „stării de asediu“, m-a trezit din vis, lăsându-mă pentru întâia oară perplex în faţa minciunii pioase a doctrinei celor care mă crescuseră!) – am ajuns să privesc realist (cu Hobbes) temeiurile adevărate ale convieţuirii umane şi autoritar (cu Bonald, Maurras şi Joseph de Maistre) fundamentele aşezării de stat. Şi tot aşa, am ajuns să judec, cu un surâs, alături de Nietzsche, pretenţiile celor care proclamă idealuri pentru alţii şi jertfesc omul concret pentru ceea ce li se pare a fi „demn“ ori „drept“.

Kantianul dicton „fiat justitia, pereat mundus“ şi idealismul în genere mi-au apărut – cu cât am gândit mai mult asupra lor – patronii tuturor ipocriziilor. Şi, subconştientul ajutând, chiar şi al celor care se cred sinceri; ceea ce mi s-a părut tragic.

(more…)

Mircea Vulcănescu – Despre neam. Dimensiunea românească a existenței

Filed under: Mircea Vulcănescu,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:23

Mircea Vulcănescu – Despre neam

Dimensiunea românească a existenței

mircea-vulcanescu-randuiala

„Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp, unitate pentru care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, cuget, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port, dureri, bucurii şi semne de trăire laolaltă, stăpâniri şi asupriri constituiesc doar chezăşii, semne de recunoaştere, peceţi, temeiuri. Suportul principal al unui neam variază de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoaştere al celor ce-l alcătuiesc. … A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel [s.a.]. Ca atare, noţiunea de român nu este o noţiune alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare dintre noi este alterabil. … I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba. … Este …, dar numai virtual…, în putinţă. Actual, neamul nostru nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem din el. … Dar un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat o dată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om.”

Mircea Vulcănescu – Dimensiunea românească a existenței (more…)

2 Martie 2017

Poezie: Radu Gyr – Rugă

Filed under: poezie,Radu Gyr,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:23

Poezie: Radu Gyr – Rugă

RUGĂ

radu-gyr_w707_h1000_q100

Doamne, răcorește țara !
Suflă-I vântul peste răni
și alină ușor seara
plânsul mamelor vădăni.

Pruncii mângâie-i pe frunte

și-i dezmiardă-ncetișor
și le spune să Te-asculte,
că Tu ești tăticul lor.

Fă din lacrimi apă vie
și cununi din suferinți.
Neamului dă-i veșnicie
și ocean de biruinți.

Dă-ne, Doamne, mântuirea
pentru jertfa ce-am adus
și ne curmă sângiuirea . . .
Dă-ne Pacea Ta de sus !

Și ca semn de împăcare,
odihnește morții lin.
De veghe la fiecare,
dă-le, Doamne, câte-un crin.

 

De citit:  Apostol şi poet al temniţelor: Radu Gyr (1905-1975)

 

Alte articole: (more…)

2 martie – Radu Gyr, 112 ani de la nașterea lui

Filed under: poezie,Radu Gyr,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 10:59

2 martie – Radu Gyr, 112 ani de la nașterea lui

Poet, om de cultură și conștiință românească, anticomunist, monument și izvor de demnitate românească, legionar, apostol in temnițele a trei prigoane, condamnat la moarte pentru un poem, prigonit post-mortem și azi prin legi imorale impuse de venetici, piept călit de fier, model pentru noi, suflet de crin in grădinile Domnului, izvorâtor de mir, sfânt din neamul românesc.

De citit:  Apostol şi poet al temniţelor: Radu Gyr (1905-1975)

radu-gyr-ridica-te-gheorghe-ridica-te-ioane_5676b274bf2a80

Câteva articole: (more…)

18 Februarie 2017

Noaptea pătimirilor – Valeriu Gafencu. O producţie TV România Internaţional 1998. După o idee de Virgil Maxim

Noaptea pătimirilor – Valeriu Gafencu

O producţie TV România Internaţional 1998

După o idee de Virgil Maxim.

16 Februarie 2017

Virgil Maxim despre Valeriu Gafencu: „”Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii sub toate aspectele”

Filed under: sfintii inchisorilor,Uncategorized,Valeriu Gafencu,Virgil Maxim — Mircea Puşcaşu @ 00:35

valeriu-gafencu-legende-vii-ingustVirgil Maxim despre Valeriu Gafencu:

„Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii sub toate aspectele:

Fizic, părea un Arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului dumnezeiesc, când crinul curăţiei plin de parfum tainic.

Moral, nu i se putea reproşa ceva, smerenia îmbinându-se cu tenacitatea hotărârilor.

Spiritual, era transfigurat tot timpul, într-o stare extatică aproape permanentă; nu puteai să-ţi dai seama dacă ceea ce spune vede în duh sau dacă Duhul vorbeşte prin el.

Viaţa lui era zbor spre înălţimi, pe care cu greu îl puteai urmări.

Când eram împreună cu părintele Serghie Vasile, sub a cărui îndrumare ne însuşeam rugăciunea isihastă, Valeriu iradia,

la nivelul percepţiilor senzoriale, o căldură interioară de o intensitate greu de înţeles şi de exprimat, cuvântul rămânând dator în actul cuprinderii”.

15 Februarie 2017

Programul comemorării Valeriu Gafencu – Târgu Ocna 2017

Filed under: conferinte,sfintii inchisorilor,Uncategorized,Valeriu Gafencu — Mircea Puşcaşu @ 22:56

Programul comemorării

Valeriu Gafencu – Târgu Ocna 2017

 

tg-ocna-2017

Programul comemorării Valeriu Gafencu – Târgu Ocna 2017

Joi, 16 februarie 2017, Târgu Ocna, Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (str. Crizantemelor, aflată în vecinătatea Penitenciarului Târgu Ocna)

 

ORA 9 – SFÂNTA LITURGHIE
ORA 11 – PARASTAS la Troița lui Valeriu Gafencu (aflată în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena)
ORA 11:30 – 12 PROCESIUNE cu icoane, steaguri tricolore şi candele, de la Troiţa lui Valeriu Gafencu până în centrul oraşului Târgu Ocna
ORA 13 – EVOCĂRI despre mărturisitorii din temniţa Târgu Ocna, la Casa de Cultură Târgu Ocna

Comemorarea este organizată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu binecuvântarea ÎPS Ioachim.

(more…)

27 Ianuarie 2017

Curajul mucenicilor: În camera morții Traian Popescu l-a înfruntat pe Țurcanu ”Eu nu-mi voi bate niciodată un frate de suferinţă”

maca-proc-coperta1Traian Popescu:

N-ai dreptul să fii nefericit dacă nu ştii cu adevărat ce este durerea.

În viaţă nu există decât o singură disperare: pierderea credinţei în Dumnezeu.


Curajul mucenicilor: În camera morții Traian Popescu l-a înfruntat pe Țurcanu

”Eu nu-mi voi bate niciodată un frate de suferinţă”

Din acest lot de 14-16 victime câți eram în camera morții1, parcă fiecare se încăpățânase să nu cedeze. Țurcanu, după ce se făcea închiderea, venea în fața noastră și ne întreba: ”Care v-ați hotărât să vă faceți demascarea, bandiților?” Și când vedea că nu i se răspunde îl apuca furia și nebunia și începea de la un capăt să ne lovească cu pumnul, cu picioarele unde apuca și nimerea…

După ce se săturau bătându-ne la un loc, apoi ne luau pe rând și ne duceau în camera de tortură și începeau din nou să ne schingiuiască sistematic pe fiecare.

La aceste schingiuiri individuale, mai aduceau întotdeauna două sau trei victime, să asiste, la schingiuirile la care eram supuși, ca în felul aceasta să ne înfricoșeze și să cedăm.

Țurcanu ne punea câte o bâtă în mână și ne forța să lovim și noi în cei schingiuiți.

Așa s-a întâmplat când lui Popescu Traian (zis Macă), Țurcanu i-a pus bâta în mână şi-l obliga să-l bată pe Voicu Andreiescu. Dar Popescu Traian a îndrăznit să ia bâta şi s-o arunce înapoi lui Ţurcanu cu furie şi dispreţ, spunând: (more…)

11 Ianuarie 2017

80 de ani de la jertfa Moța-Marin. Majadahonda 2017 – programul manifestărilor

timbre-mota-si-marin

80 de ani de la jertfa Moța-Marin 

Majadahonda 2017 – programul manifestărilor

Activitățile comemorative închinate lui Ionel Moța și Vasile Marin se vor desfășura după cum urmează:

Sâmbătă, 14 ianuarie 2017, Majadahonda
Ora 12 – Comemorare la Monumentul Moța-Marin/Majadahonda
Ora 15 – Masa la Hotel Majadahonda
Ora 17 – Conferința „Espíritu Majadahonda. El legado de una generación”, Hotel Majadahonda

Duminică, 15 ianuarie 2017, Biserica Sfântul Ioan Casian Guadalajara
Ora 09:00 – Utrenie și Sfânta Liturghie
Ora 12:00 – Parastas pentru Ionel Moța și Vasile Marin
Ora 12:30 – „Modele de jertfă pentru Hristos” – prezentarea cărților editate de Fundația George Manu și Editura Evdokimos
Agapă

În București parastasul pentru Ionel Moța și Vasile Marin, va avea loc sâmbătă 14 ianuarie 2017, ora 09:30, la Biserica Sfântul Ilie Gorgani.

Vă așteptăm!

Fundaţia George Manu
(more…)

4 Decembrie 2016

25 de ani de la plecarea marelui Țuțea. Marian Munteanu – Cuvânt la înmormântare mentorului generației 90

Filed under: Marian Munteanu,Petre Țuțea,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 09:31

 

Rafael Udriște: “25 de ani. Un mare dar pe care l-am primit noi, generatia ’90 a Ligii Studentilor, a fost sa stam in preajma lui Petre Tutea. Am fost la inmormantare, la Boteni – o zi petrecuta in Cer.”


25 de ani de la plecarea marelui Țuțea

Marian Munteanu – Cuvânt la inmormântare lui Petre Țuțea, mentorului generației 90

 

3 Decembrie 2016

Din cugetările lui Petre Ţuţea. 133 de capete

Filed under: Petre Țuțea,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:45

1. Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

2. Am avut revelatia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr.

Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esentă, sediul lui nu e nici în stiintă, nici în filozofie, nici în artă. Si cînd un filozof, un om de stiintă sau un artist sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

3. Acum, mai la bătrînete, pot să spun că fără Dumnezeu si fără nemurire nu există adevăr.

4. O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.

5. Eu cînd discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Între un credincios si un necredincios, nu există nici o legătură. ăla e mort, sufleteste mort, iar celălalt e viu si între un viu si un mort nu există nici o legătură. Credinciosul crestin e viu.

6. Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

7. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba. (more…)

Trei ore de dialoguri cu marele Țuțea. Interviu realizat de Marian Munteanu in 1990

Trei ore de dialoguri cu marele Țuțea

Interviu realizat de Marian Munteanu in 1990

 

 

 

Petre Ţuţea – Un colos intelectual

 „Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.– Petre Țuțea


Petre Țuțea - un colos intelectualUn colos intelectual într-un suflet de copil. Un enciclopedist care nu a reuşit să scrie mai nimic. Un filozof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea îşi citea prin reviste ideile expuse şi era mulţumit, căci nu pe el, ci credinţa lui voia să o răspândească.

Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca M. Manoilescu, Bejan, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Dacă s-ar putea reproduce discuţiile dintre zidurile Jilavei, ar rezulta o nemaipomenită şi ascuţită întâlnire de opinii.

Gândirea sa era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi totuşi în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filozofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă.

A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, apoi a trăit ca un fel de nimeni, al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gânditor.

Trăiască Petre Ţuţea! (more…)

Petre Ţuţea – Una din cele mai mari personalități contemporane. Un fragment din Raza din catacombă – Pr. Liviu Brânzaș

Un fragment din Raza din catacombă – Pr. Liviu Brânzaș

În compartimentul mare al dubei ne aşezăm lângă domnul Pupeza. Este o încântare să-l asculţi vorbind. Ne spune că s-a despărţit de curând de Petre Ţuţea, despre care vorbeşte în termeni superlativi. Auzisem vag până acum despre Ţuţea. Acum aud vorbindu-se despre el, ca despre una din cele mai mari personalităţi contemporane. Timpul va confirma ceea ce admiraţia domnului Pupeza îi acorda cu anticipaţie. (…)

Ne apropiem de închisoare. Când apare în raza noastră vizuală, o privim cu toată atenţia. Privind-o din exterior, închisoarea nu pare aşa fioroasă. De la distanţă, nici nu-ţi poţi imagina iadul din interior. Într-adevăr, chinul acestui infern nu-l cauzează nici zidurile şi nici gratiile, ci răutatea şi cruzimea gardienilor şi a politrucilor. Or, acestea nu se văd, ci numai se simt. Trecem peste podul pe care îl vedeam, cu ani în urmă, în zilele de Duminică, pe colonelul Koller, mergând în ţinută de paradă şi şchiopătând, spre stadion. Era, cică, invalid de război. Din războiul civil din Spania. Ca zelos ucenic al Talmudului şi bun bolşevic, a luptat în Spania pentru dărâmarea Creştinismului.

Când ajungem în curtea închisorii, suntem încunoştinţaţi de către colonelul Crăciun că am fost aduşi în penitenciar ca să-l ascultăm vorbind pe Petre Ţuţea.

– Te-am adus în special pe dumneata – zice Crăciun, adresându-se mie – ca să vezi şi să auzi că şi Ţuţea s-a convins de adevărul celor spuse de noi.

Mă înclin zâmbind, copleşit – chipurile – de atâta onoare. Nu pot să nu mă întreb: de ce caută colonelul Crăciun atât de stăruitor să mă determine să vorbesc şi eu. Până la urmă ajung la concluzia că insistenţa lui ţinteşte departe. Legionarii bătrâni pe care i-a convins să-şi facă ”mea culpa” vor dispare, unul câte unul, cât de curând, sub acţiunea implacabilă a timpului. În schimb, noi, tinerii, deşi ne-a trecut prin furcile caudine ale Zărcii, vom rezista mai mult în viaţă şi vom constitui o primejdie în viitor. (…)

Discursul lui Petre Ţuţea, deşi lung de cel puţin două ore, nu aduce mult aşteptata dovadă că s-a convins de “adevărurile” lui Crăciun. Dimpotrivă, Crăciun a trebuit să recunoască profunzimea adevărurilor rostite de marele gânditor român. (more…)

2 Decembrie 2016

Viața și moartea lui Corneliu Codreanu au rodit intr-o generație de martiri şi sfinții. Articol de Vasile Posteucă: CĂPITANUL PRINTRE NOI

Viața și moartea lui Corneliu Codreanu au rodit

intr-o generație de martiri şi sfinții

 

 

Articol de Vasile Posteucă:

czc-capitanul-corneliu-zelea-codreanu-salut

CĂPITANUL

PRINTRE NOI

 (Fragment din Vasile Posteucă,  Desgroparea Căpitanului, Editura Mișcării Legionare, Madrid 1977, I.S.B.N.: 84-400-4923-4)

 Sub semnul acesta înalt al eternitătii neamului românesc, al chemării lui la o superbă împlinire de omenie şi dragoste creştină, la un fel românesc de a interpreta şi viziona viaţa şi lumea, am înteles noi venirea Căpitanului, petrecerea lui printre noi, împlinirea sfintei lui misiuni şi purtarea Crucii spre Golgota ispăşirii şi învierii româneşti. Cine noi?, se va întreba. Noi, contemporanii lui. Noi, puii de români, care ne-am văzut la 1918 visul unirii geografice împlinit şi ne-am deschis ochii inimii spre dimensiunea istoriei. Poate nici istoria nu-i adevăratul termen al ridicării noastre fanatice, mistice, paroxiste. N’am visat o istorie de forţă şi glorie pământeană, de cuceriri şi averi, de imperii de mii de ani care, din cauza trufiei şi a îndepărtării de cer, să se prăbuşească lamentabil in zece.

Intâlnindu-l, ascultându-i cuvântul de foc, noi ne-am dat seama de semnificaţia lui de Trimis, de profet, de Căpitan. In felul acesta l-am văzut şi primit între noi. In felul aces ta, de mit şi legendă, a trecut el printre noi. El, luceafărul adevărului şi omenei noastre, şi noi ostaşii lui, adesea petrecuti de noroc, in cerc străin, incapabili de trezie şi vedere.

Căpitanul printre noi! Vor trece deceniile şi veacurile, ni se vor vântura vietile in moriştele eternităţii şi el va deveni tot mai depărtat, tot mai mare, tot mai divin. Nu va avea praguri omeneşti. Nici biografie precisă, nici mormânt. Va fi o pretutindenie românească. Un fel precis al dorului. O splendidă şi mângâietoare nuantă de lumină lină, un reproş plin de dragoste şi un îndemn la trezie, la plinirea lui Hristos in povestea unui neam.  (*…)

 * * *

 Căpitanul a ştiut de puterea misterioasă a rugăciunii. A ştiut să se roage. A practicat cu smerenie, cu ardoare, cu severă disciplină, rugăciunea. Se scula dimineata, înainte de răsăritul soarelui şi se retrăgea pentru meditaţie şi cetitul rugăciunilor. Se ruga. Indelung. Intens. Se ruga nu numai pentru sine ca suflet de om, ci şi pentru mişcare, pentru neam. In vederile sale, individul nu are dreptul de a actiona dacă ceeace face şi plănuieşte el nu este bun şi pentru societate, pentru neam. Si mai mult, actiunile acestea trebuie să placă lui Dumnezeu.

Pentru a înţelege nevoile şi chemările neamului, ca şi pentru a cunoaşte şi descifra voia lui Dumnezeu, (more…)

1 Decembrie 2016

Emil Cioran – Profilul interior al Căpitanului. Conferinţă la radio din 27 noiembrie 1940

Emil Cioran Profilul interior al Căpitanului

czc-corneliu-zelea-codreanu

Căpitanul – Corneliu Zelea Codreanu

Conferinţă la radio din 27 nov. 1940, publicată in Glasul Strămoşesc nr. 10 din 15 dec. 1940, Sibiu

 Înainte de Corneliu Codreanu, România era o  Sahară populată. Cei aflaţi între cer şi pământ, n-aveau niciun conţinut, decât aşteptarea. Cineva trebuia să vină. Treceam cu toţii prin deşertul românesc, incapabili de orice. Până şi dispreţul ni se părea un efort.

Ţara nu ne putea fi o problemă decât negativă. În cele mai necontrolate speranţe, îi acordam o justificare de moment, ca unei farse reuşite. Şi România nu era mai mult decât o farsă reuşită. Te învârteai în aer liber, vacant de trecut şi de prezent, îndrăznind dispreţul dulce al lipsei de menire. Biata ţară, era o pauză vastă între un început fără măreţie şi un posibil vag.

În noi, gemea viitorul. În unul, clocotea. Şi el a rupt tăcerea blândă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţă, se îndrepta spre putere.

*

Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipă că stau de vorbă cu un om, într-o ţară de fleacuri umane. Prezenţa lui era tulburătoare şi n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. De ce n-aş mărturisi că o teamă ciudată mă cuprindea şi un fel de entuziasm plin de presimţiri? Lumea cărţilor mi se descifra inutilă, categoriile, inoperante, prestigiile inteligenţei, şterse, iar subterfugiile subtilităţii, zadarnice.

Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era „deştept”, Căpitanul era profund.

Dezastrul spiritual al ţării derivă din inteligenţa fără conţinut, din deşteptăciune. Lipsa de miez a duhului, preschimbă problemele în elemente de joc abstract şi răpeşte spiritului latura destinului. Deşteptăciunea degradează până şi suferinţa, în flecăreală. (more…)

Din Temniţele Memoriei: 29/30 noiembrie 1938. Cum a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu?

Din Temniţele Memoriei: 29/30 noiembrie 1938

Cum a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu?

din Ziarul „Buna Vestire”, 9 noiembrie 1940

czc-30-nov-38


„…în zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sărat. Ajunși la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă, unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucții asupra modului cum avem să executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang după gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară, în curtea închisorii și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt.

Am aflat mai târziu că acesta era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de bancă la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca nici într-o parte, nici în alta. Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat. În mâini aveam ștreangurile. Am pornit. (more…)

28 Noiembrie 2016

Martirajul părintelui Arsenie Boca în moara lui Kalusek

Filed under: Pr Arsenie Boca,sfintii inchisorilor,sfintii români,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:59

arseie_boca_index

Părintele Arsenie Boca: Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale Apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiție, la Dogmele și Canoanele Sfinților Părinți ale celor șapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!  

Ca în toate localitățile din țară, sediul Siguranței Regionale Brașov fusese instalat într-una din cele mai frumoase case din oraș, vila fruntașului liberal Mihai Popovici, situată la o oarecare distanță de clădirile învecinate. (…)

Eram în arest, în celula comună. În fața noastră aveam imaginea unui spital de campanie din timpul războiului. Pe un prici cu două nivele, erau lungiți unul lângă altul oameni tăcuți, cu figurile supte de suferință. Văzându-ne, în primul moment, au prins viață, pentru ca în clipa următoare să se retragă unul câte unul într-o apatie controlată, reacție de ființe captive.

Erau strânși aici cei cu ancheta terminată sau cei ținuți pentru o cercetare suplimentară. Printre ei am zărit o figură normală, luminoasă, un călugăr. El stătea întins cu picioarele dezvelite pâna la genunchi. Văzându-ne, s-a ridicat și ne-a întrebat cu vocea blajină:

(more…)

27 Noiembrie 2016

Suferinţele mărturisitorului Marin Naidim

articol de Adrian Nicolae Petcu

În orice regim totalitar, opiniile, mai ales cele politice, sunt interzise şi pedepsite de comandamente care ignoră cele mai elementare norme de drept. Ion Antonescu s-a intitulat conducătorul unui regim totalitar şi, pentru că era vreme de război, a considerat că este justificat atunci când ordona suprimarea oricăror atitudini care ar fi contravenit intereselor statului. Aşa a fost în cazul tinerilor foşti membri ai Frăţiilor de Cruce din Buzău care activaseră în vremea guvernării naţional-legionare. Pe unul dintre aceşti membri, Virgil Maxim, l-am prezentat cu puţin timp în urmă la rubrica noastră „Memoria Bisericii“.

Astăzi încercăm să creionăm o scurtă biografie a altui membru, fost coleg cu Virgil Maxim. Este vorba de Marin Naidim, pe care memorialiştii, supravieţuitori ai temniţelor comuniste, îl menţionează deseori ca exemplu de trăire creştină.

Marin Naidim s-a născut la 6 martie 1922, în familia unui agent fiscal din localitatea Râmniceni, judeţul Râmnicu Sărat. În iunie 1942 a absolvit Şcoala Normală din Buzău şi, potrivit documentelor rezultate din ancheta Siguranţei, ar fi predat conducerea Frăţiilor de Cruce din acelaşi oraş lui Virgil Maxim. Deoarece în toamna lui 1942 se declanşase seria arestărilor tinerilor consideraţi că încă mai activează în Frăţiile de Cruce, la 10 noiembrie, în timp ce se afla la Centrul de încorporare din Râmnicu Sărat, Marin Naidim a fost reţinut şi trimis în ancheta Siguranţei din Buzău. După malaxorul torturilor din anchetă, la 1 decembrie 1942 este mutat, alături de ceilalţi foşti colegi, la Penitenciarul Ploieşti. Este judecat în lotul FDC, grupul nr. 14 şi condamnat prin Sentinţa nr. 14.409 din 3 decembrie 1942 a Curţii Marţiale a Corpului 5 Teritorial Ploieşti la 25 ani muncă silnică şi anularea diplomelor pentru „strângerea de cotizaţii şi contribuţii pentru scopuri urmărite de asociaţiuni interzise“ şi „constituire de asociaţiuni clandestine potrivnice ordinei de stat“. (more…)

22 Noiembrie 2016

Preotul Gheorghe Calciu – ”Un simbol al sfințeniei”. Din Ioan Ianolide, ”Întoarcerea la Hristos”

Filed under: ianolide,Parintele Calciu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:09

pr-ghe-calciu-negoita-zagorodnai-andrei-manastirea-diaconesti-7-cuvinte-povestea-unui-biruitor-gheorghe-calciu-dvd-12539Preotul Gheorghe Calciu – ”Un simbol al sfințeniei”

din Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos

În cercul strâmt al elitei politice comuniste de la mijlocul veacului erau două curente: Ana Pauker voia exterminarea adversarilor prin forţă iar Gheorghe Gheorghiu-Dej prin muncă. Temniţele, lagărele şi „reeducarea” anilor ’50 sunt expresia politicii de ură şi crimă a Anei Pauker.

Când ea a ordonat „reeducarea” marxist-leninistă a deţinuţilor politici din penitenciarul Piteşti, nu a crezut în formularea ei ideală, ci crud şi sec a dorit exterminarea prin forţă a „duşmanilor de clasă”. Nu a crezut nici în definirea ideală a duşmanilor de clasă, ci în definirea politică a tuturor adversarilor. În general comuniştii nu cred în nici un principiu comunist în definirea lui pură şi ideală, ci numai în substratul şi urcuşul lor politic.

„Reeducarea” însemna terorizarea deţinuţilor prin ei înşişi până la „şocul revoluţionar” prin care se trecea la „conştiinţa comunistă”. Tortura era necontenită, oribilă, iresponsabilă şi fără ieşire. Nu exista dreptul la moarte, ci numai la viaţă monstruoasă. Câţiva deţinuţi au acceptat să facă acest început, apoi avalanşa a crescut, fiecare victimă devenind un criminal al prietenilor săi. „Sinceritatea” se dovedea prin delaţiune absolută, apoi prin autodefăimare absolută şi în fine prin „angajamentul” absolut de a fi „reeducat” şi de a „reeduca” pe toţi „duşmanii poporului”. Mutilaţi, oamenii ajungeau în cele din urmă „revoluţionari”. Era o nebunie de la care nu s-a putut sustrage nimeni. Fiecare a avut căderea lui în aşa-zisele „ture ale reeducării”. Acolo au fost batjocorite credinţa, idealul, naţiunea, familia, virtutea, onoarea, eroismul şi, în ultimă analiză, omenia. Toţi au fost cobai. Unii ai cedat uşor, alţii după incredibile chinuri.

(more…)

21 Noiembrie 2016

Părintele Gheorghe Calciu – preotul sfintei tinereţi. 10 ani de la plecarea la Ceruri. Confesiunea unui fiu duhovnicesc. Cuvântul Părintelui Justin şi 70 de FOTO

Părintele Gheorghe Calciu – Preotul sfintei tinereţi. 10 ani de la plecarea la Ceruri. Confesiunea unui fiu duhovnicesc. Cuvântul Părintelui Justin şi 70 de FOTO

50-2det-parintele-gheorghe-calciu-marturisitorii-roPărintele Gheorghe Calciu – Preotul sfintei tinereţi

Articol de Sorin Drăgan

S-au implinit zece ani de la plecarea dintre noi a Părintelui Gheorghe Calciu (23 noiembrie 1925 – 21 noiembrie 2006) si incerc sa indeplinesc acum cererea fata de care am avut retineri atunci, aceea de a asterne pe hartie cateva ganduri despre mentorul si duhovnicul meu, nu atat ca un elogiu post-mortem intre altele, cat pentru a impartasi o perspectiva mai apropiata celor care l-au vazut numai de langa soclul unui piedestal.

Stiu ca am fost privilegiat cunoscandu-l, si intreg contextul inceputurilor pare sa o confirme. Prima mea intalnire cu parintele a avut loc in copilarie, la o varsta la care eram mult mai impresionat de darul sau de povestitor decat de harul cu care fusese investit prin preotie. Era scund si vioi, avea parul carliontat, carunt pe atunci, alb mai tarziu, barba lunga, numai buna pentru un povestitor, ochii albastri si limpezi, si un suras care radia caldura, la fel ca intregul sau fel de a fi, mai ales fata de copii sau suflete in nevoie de o mangaiere. Basmul sau, Craiasa apelor, o impletire intre propriul talent literar si traditiile dobrogene ale copilariei sale, ramane pentru mine una din cele mai frumoase povesti ale omenirii, si imparte in inima mea un loc cu Fat-Frumos din lacrima si Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, intrucat, la fel ca ele, grefeaza doruri personale pe mituri fiintiale care se pierd in memoria colectiva a poporului roman.

Pe cand am atins o mai buna intelegere a lumii din jur, parintele fusese deja rapit din ea, inchis din nou pentru nemuritoarele sale Cuvinte catre tineri. Le-am citit transcrise si pasate din mana in mana cu infrigurare de unii din cei carora le fusesera adresate. Au fost o revelatie si o confirmare ca exista un sens al existentei dincolo de saracia simturilor, un raspuns la atatea intrebari si zbateri ale unei inimi umbrite de cravata rosie. Multi din noi cautau ceva fara sa-si poata defini prea bine natura acelui gol apasator din suflet. Cand le-am citit prima oara, viata mi-a fost inundata de lumina revelatiei ca Hristos ma cauta si El, si ca exista un adevar mai presus de putinatatea intelegerii omenesti. Dincolo de gratiile inchisorii, cuvintele preotului martir rodeau miraculos in noile generatii, peste tacerea complicitara a parintilor nostri care nu gaseau indrazneala sa demaste goliciunea imparatului pamantesc. (more…)

20 Noiembrie 2016

Părintele Ilie Imbrescu, un promotor al României creştine. Articol de Adrian Nicolae Petcu și Gheorghe Vasilescu din Revista Rost, nr. 27, mai 2005

Articol de Adrian Nicolae Petcu și Gheorghe Vasilescu

din Revista Rost, nr. 27, mai 2005

Ilie Imbrescu s-a născut la 26 aprilie 1909, în localitatea Dalboşeţ, judeţul Caraş, în familia unui preot bănăţean. Într-o scrisoare către soţia sa, datată 1 aprilie 1945, Ilie Imbrescu spunea despre originea şi naţionalismul său: „[…] sunt fiu de Preot. M-am născut în Valea Almăjului – «Valea Cântecului» românesc a Banatului. Am crescut în acordul armonios al Corurilor, Fanfarelor şi Jocurilor poporane ale ţăranilor păstoriţi de tatăl meu. […] De atunci mă paşte şi mă însoţeşte pretutindeni şi totdeauna «nebunia» cântecului, pentru că iubesc Românca oacheşă, ţara mireasă şi Biserica mamă!”[1].

În anul 1915 urmează şcoala primară, în limba maghiară, apoi liceul în Caransebeş.

La 15 octombrie 1926 se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi, unde va cunoaşte curentele politice, în speţă cel naţionalist, care se contura tot mai mult. Aici va activa în cadrul Centrului Studenţesc Cernăuţi, al cărui preşedinte era preotul profesor Domiţian Spânu, unul dintre cei mai respectaţi teologi în vremea aceea.

După absolvirea facultăţii, la 24 noiembrie 1930, tânărul Imbrescu este ales în unanimitate ca preşedinte al Centrului Studenţesc Cernăuţi[2]. Însă, la Cernăuţi nu mai avea să stea mult, deoarece se va întoarce acasă, în Banat, dorind să ocupe un post de profesor la Academia Teologică din Caransebeş şi să se înscrie la doctorat. A petrecut însă un an la Sibiu, ca pedagog la Internatul Arhidiecezan, de unde va ajunge apoi la Bucureşti pentru studii de doctorat. Aici, va fi ales ca membru în Comitetul Executiv al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România (UNSCR).

Momentul care l-a marcat cel mai mult pe viitorul preot Imbrescu a fost cel din 24 ianuarie 1933. Mai exact, cu ocazia Zilei Unirii, studenţii, în frunte cu preotul Nicolae Georgescu-Edineţ, slujitor al bisericii Sf. Anton-Curtea Veche şi duhovnicul studenţilor bucureşteni, doreau să pună o cruce la Mormântul Eroului Necunoscut. Ministrul Apărării, Nicolae Samsonovici, interzisese gestul, motivînd că „mormântul reprezintă un simbol nu numai pentru creştini, ci pentru cei care s-au jertfit pentru Ţara Românească”[3]. Iniţiativa studenţilor se motiva prin faptul că, deşi MormântulErouluiNecunoscut fusese amenajat, îi lipsea crucea.

După sfinţire, într-o procesiune formată din peste 2000 de credincioşi şi condusă de preotul Nicolae Georgescu Edineţ, crucea a fost dusă în Parcul Carol de către tânărul Traian Puiu, ca delegat din partea iniţiatorilor şi de Ilie Imbrescu, din partea Comitetului Executiv al UNSCR. „Am fost învrednicit de bunătatea lui Dumnezeu ca să port şi eu crucea Eroului Neamului, dar, după cum se ştie, am fost opriţi la poarta Parcului Carol şi bătuţi groaznic de poliţie şi armată, din ordinul guvernului de atunci. Eu am fost călcat în picioare şi apoi, tot de la armă, m-am ales cu o coastă ruptă. Capul mi-a scăpat fără rană întrucât m-au favorizat numai nişte cauciucuri poliţieneşti”[4] – spune Imbrescu în cartea sa.

Cinci zile mai târziu, teologul Imbrescu avea să reprezinte forul studenţesc bucureştean la manifestările iniţiate de Centrul Studenţesc din Cernăuţi pentru susţinerea aşezării crucii. În raportul Poliţiei din Cernăuţi, din 30 ianuarie 1933, se precizează că Imbrescu a adus „salutul şi mulţumirile sufleteşti studenţimii din Capitală pentru solidarizarea studenţilor din Bucovina la acest act naţional creştin”. Acelaşi teolog „a apelat la o solidarizare a tuturor studenţilor şi poporului nostru român din Bucovina pentru combaterea religiilor străine de neam şi sectanţilor năpăstiţi în ţară”[5].

În anul 1933 Imbrescu încearcă să publice în „Cuvântul studenţesc” un apel numit „Asociaţia abstinenţilor sexuali”, în care, printre altele, teologul Imbrescu spunea: „Pentru că ţara noastră este subminată, pe lângă multe alte calamităţi şi de cancerul moral al desfrânării, susţinută şi lăţită diabolic de publicaţii pornografice, filme libertine şi de «ştiinţa pe nedrept numită astfel» (1 Timotei 6, 20) a freudismului care a făcut un monstru din «psihanaliză» şi «psihoterapie» – un grup de studenţi creştini-români, la iniţiativa şi îndemnul colegului nostru Ilie I. Imbrescu, doctorand în Teologie, au pus bazele unei «Asociaţii pentru abstinenţa sexuală până la căsătorie». Scopul acestei asociaţii este redeşteptarea sentimentului moral şi păstrarea deplină a sănătăţii trupeşti prin abstinenţă până la căsătorie, şi în acelaşi timp cea mai frumoasă şi creştinească şcoală a voinţei şi demnităţii”. Totuşi, pentru a fi publicat i s-a schimbat titlul apelului în „Pentru o viaţă mai curată”, iar numele asociaţiei în „Asociaţia pentru cultivarea virtuţilor creştine”[6]. Aflat la Bucureşti, în noiembrie 1933, tânărul Ilie Imbrescu se va încadra în rândurile Mişcării Legionare.

Închis pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară (more…)

18 Noiembrie 2016

Stareţul Daniil Tudor – Floarea de foc a ortodoxiei. Articol de Silviu ARONEŢ

Filed under: Cuv Mc Daniil Sandu Tudor,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 20:13

În Calendarul inimilor noastre: 17 noiembrie, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Daniil de la Rarău 

schitul-rarau_pr-daniil-sandu-tudor

Floarea de foc a ortodoxiei:

Stareţul Daniil Tudor

articol de Silviu ARONEŢ

(ediţie revăzută şi adăugită)

În data de 17 noiembrie 1962, în jurul orei unu din noapte se muta la viaţa veşnică Stareţul Mânăstirii Rarău, Ieroschimonahul Daniil Tudor, lungind cu suferinţa şi martiriul său lunga listă a crimelor comise de comunismul ateu.

Decesul a survenit, în închisoarea Aiud, după ce părintele fusese îmbrâncit pe scările metalice dintre etajele închisorii Aiud de către gardianul Vasile Mayer, iar în cădere şi-a frânt gâtul. Informaţia nu a fost verificată însă, bazându-se doar pe relatarea unei aiudence, Smaranda Mărgineanu, plecată şi ea la Domnul între timp. Mărturii indirecte atestă că la Aiud a lucrat un gardian Vasile Mayer, ajuns şef de secţie la etajul III al Celularului închisorii, un miliţian brutal şi sălbatec, „instrument orb al terorii comuniste”, după cum îl caracterizează Mihai Puşcaşu, trecut şi el prin infernul Aiudului. Grigore Caraza confirmă şi el prezenţa în corpul gardienilor a lui Vasile Mayer, împreună cu doi fraţi ai lui tot gardieni. Dintre aceştia se distingea în ferocitate şi exces de zel Vasile Mayer, ajuns la cel mai înalt grad între fraţi: plutonier şi şef de secţie.

Fişa medicală a spitalului închisorii consemnează, cu toate erorile şi omisiunile, starea bolnavului, diagnosticul şi cauza morţii: comă profundă, cu vărsături bilioase şi alimentare, convulsii tonico-clonice, tahicardie şi hemoragie cerebrală masivă. Nu consemnează şi cauza reală a morţii, documentul în cauză neprecizând dacă hemoragia a fost provocată de vreo agresiune. Probabil un medic legist ar putea spune dacă între fracturarea coloanei în zona cervicală, în urma unei căzături pe scări, şi diagnosticul înscris în fişa medicală, dacă aceasta este corect întocmită şi nemincinoasă, este o legătură. Sau mai concret dacă moartea Părintelui ar fi putut surveni, în cazul de faţă, în urma unei căzături pe scările metalice dintre etajele închisorii.

 

 Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor, fratele Agaton, sau părintele Daniil – etape ale trecerii de la mirean, la scriitorul îndumnezeit şi la slujitorul lui Dumnezeu (more…)

14 Noiembrie 2016

Ultimul interviu a lui Ernest BERNEA. Cu Banu Rădulescu, din Revista Memoria nr. 2, august 1990

Ultimul interviu a lui Ernest BERNEA

Cu Banu Rădulescu, din  Revista Memoria nr. 2, pp. 26-33, august 1990

Textul alăturat e transcris după un interviu dat de profesorul Ernest Bernea la data de 12 august 1990 și el se află înregistrat pe casetă. La puțin timp după asta, profesorul s-a îmbolnăvit, a trebuit să se interneze în diverse spitale, de unde n-a mai ieșit. A murit la 14 XI 1990 și a fost înmormântat la Cernica.

ernest-bernea-indemn

Bine cunoscut în generația sa ca unul din sociologii și etnologii de frunte ai țării, această personalitate de vastă cultură era în aceeași măsură filozof și prozator și poet.

Opera lui ramificată în multe direcții de gândire, nu e nici pe departe cunoscută; nici de cei mai în vârstă chiar – și cu atât mai mult de cei tineri. Tomuri și tomuri de manuscrise refuzate sistematic de necruțătoarea cenzură comunistă au rămas în urma sa, încă nepublicate. Abia atunci când aceste lucrări vor ajunge la tipar, se va vedea că, în pofida detractorilor săi, esența gândirii profesorului Ernest Bernea nu s-a abătut de la creștinism, cu nici o iotă. Mai mult, nici în propria-i trăire n-a fost altfel.

Semnatarul acestei scurte note a avut privilegiul de a-l cunoaște în una din închisorile comuniste, la sinistrul Canal, în lagărul Peninsula. Zi de zi, unul lângă altul spărgeam împreună piatră. Un loc de iad, dar și un loc în care oamenii erau forțați să-și lepede aparențele și – vrând-nevrând – să-și dezvăluie bun sau rău, miezul gândirii și simțirii lor. Marele meu noroc (și există un noroc și în nenorocire) a fost că l-am cunoscut pe profesor. Lumina venea în sufletul meu seara, când alături unul de altul pe priciul neîncăpător, înainte de-a mă afunda în abrutizantul somn, ascultam glasul unui înger cu numele Ernest Bernea. Prin el ajungeau de la profesor la mine – învățăcelul, marile spirite ale lumii. Evocarea lor îmi dădea curajul și forța de-a nu dispera. Vorbea frumos, neînchipuit de frumos. Dar însăși ființa lui iradia bunătatea, cu neclintitul său îndemn – rostit de multe ori pe mutește, din priviri – de a nu ne prăbuși nicicând și nicicum în neomenia ce ne asalta de peste tot.

Acei ani au însemnat anii apropierii noastre, o prietenie – îndrăznesc să spun – care mai apoi, n-a încetat nici o clipă. Ne căutam reciproc , mai ales eu pe dânsul.

Și iată, că viața – ciudata viață – a făcut ca tocmai eu să fiu cel căruia profesorul să-i acorde ultimul interviu. Publicându-l într-o revistă pe care am proiectat-o împreună acolo, la Canal. Nu bănuiam atunci, când i-am luat interviul, că va fi ultimul.

Eram sigur că, mai înainte de a da textul la tipar, i-l voi putea supune atenției, cum și convenisem. El – exigent ca totdeauna – niciodată mulțumit cu ceea ce face. Dar … n-a fost să fie așa.

Iată, de ce acum, din interviu am suprimat întrebările mele (care se deduc totuși lesne din spusele profesorului), lăsându-l doar pe el să vorbească. Cititorul va înțelege de ce fac acest lucru. Am totuși, un mare regret: că nu l-am iscodit mai mult, fiind convins că mai avea multe și multe de spus, în argumentarea neobositului său … „îndemn la simplitate”.  (Banu Rădulescu)


 

… desigur, greu să-ți povestești viața într-un interviu. Pentru așa ceva ar trebui paginile unui roman. Se și spune asta, nu ? Că viața unui om e un roman. Ori mai multe romane. În cazul meu… știu și eu ?… un roman în mai multe volume. Poate, nu știu. Oricum, o să încerc să mă opresc asupra unor amintiri mai semnificative. Vreau să spun, cele din care să mă recunoască într-o oarecare măsură cititorul.

Sunt brăilean, născut în 1905. Tatăl meu era moldovean, din județul Galați, zis pe vremea aceea Covurlui, iar mama era venită din Ardeal. A coborât fiecare din părțile lui și s-au întâlnit la Brăila. S-au căsătorit și au avut copii. Dintre frații și surorile mele… majoritatea s-au dus. Interesant este însă, altceva: faptul că s-au întâlnit aici, la Brăila, două neamuri de oameni: mama ardeleancă și tata moldovean. Mama era o femeie exceptional de interesantă; deosebit de deșteaptă și pe deasupra și foarte frumoasă; avea numai patru clase primare. Ca și tata, de altfel. Oameni simpli, dar cu mare respect pentru cei instruiți, cei cu carte. Așa îmi explic eu, cum noi copiii am iubit cartea și am fost în școală – majoritatea – premianți. Tata a fost la început militar, reangajat cadru inferior; pe urmă a intrat să lucreze ca magazioner în port, la docurile Brăilei. (more…)

Două articole de Ernest Bernea, din presa interbelică

Două articole  de Ernest Bernea, din presa interbelică

STIL LEGIONARernest-bernea

Odată cu apariţia Legiunii în orizontul istoriei noastre naţionale a luat naştere şi un nou stil de viaţă. Este un stil propriu neamului romanesc.

Pornita din viaţă, din nevoi româneşti şi umane totodată, Mişcarea Legionara păstrează în inima ei tot ceea ce ii este necesar sa poată creste şi învinge. Principiile acestei Mişcări, legile ei, nu sunt închipuiri lipsite de înţeles, ci rodul unor experiente îndelung verificate. Elementele care o alcătuiesc sunt vii şi adevărate, în necontenita legătură cu izvoarele de viaţă ale neamului.

Gândul legionar, în curăţenia şi puterea lui de pătrundere, a ştiut distinge necesarul de intamplotor, adevărul de minciuna, eternul de efemer. Gândul legionar a ştiut distinge lumina de întuneric şi viaţă de moarte. In acest fel Mişcarea Legionara, distingând elementele şi respectând legile, clădeşte o lume românească noua, după nevoile vremii şi firea neamului acesta.

Pornita firesc şi crescuta organic, viaţă legionara, ca orice început de viaţă noua, are un stil simplu. In adevăr, una din însuşirile de căpetenie ale acestei vieţi este simplitatea. Este aci o consecinţă fireasca a întemeierii sale. Întotdeauna când o noua epoca istorica începe, manifestările ei, stilul de viaţă care caracterizează acea epoca, este un stil simplu, în opoziţie cu acela al lumei de înainte, acela al epocilor decadente.

Mişcarea Legionara este o mişcare de început de veac, de aceea stilul de viaţă legionar înlătura tot ceea ce este inutil, exterior, ornamental, înlătura tot ceea ce a creat strâmb şi inpovarator, o mentalitate şi o simţire îmbătrânită, stilul legionar înlătura tot ceea ce astăzi ca şi-n alte epoci asemănătoare, sub pretenţie de civilizaţie şi rafinament, desfigurează chipul omului şi il îndepărtează de natura sa proprie.

Dar ce înseamnă simplitate legionara? Înseamnă trăirea adevărată: omul în legile omeniei sale. Simplitatea legionara înseamnă linie dreapta, înseamnă adâncime, înseamnă asceza. Ea decurge dintr-o adevărata trăire în spirit. (more…)

Calendarul inimilor noastre: +) 14 noiembrie – Pomenirea Mărturisitorului Filosof ERNEST BERNEA

Filed under: Ernest BERNEA,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:33

Calendarul inimilor noastre:

+) 14 noiembrie  – Pomenirea Mărturisitorului Filosof

E R N E S T   B E R N E A

ernest-bernea-poster

14 November 2016 : Ernest BERNEA, 26 de ani de la plecarea la Ceruri

(28 martie 1905 – 14 noiembrie 1990)

S-a născut la 28 martie 1905, în oraşul Focşani.Va copilări la Brăila. Tatăl său, Marcu Bernea, era ţăran din împrejurimile Galaţiului, iar mama – Tudora, ardeleancă, a cărui tată era cărăuş în port. A dus o viaţă foarte austeră, la vârsta de 13 ani, tatăl era inapt de muncă, fiind bolnav la pat, fratele mai mare căzut pe front, a fost nevoit să muncească pentru a-şi ajuta mama la întreţinerea celorlalţi patru fraţi. Va presta diferite activităţi: vânzător de covrigi, îngrijitor în port, tăietor de lemne şi, câteodată, preparatorul copiilor din familii înstărite, mai ales acolo unde aceştia întâmpinau mari greutăţi – la matematică.

Cursurile şcolare le va efectua la Brăila, în perioada 1912-1922, iar cursul superior îl va urma în particular, la Tecuci, în perioada 1922-1926. Se va înscrie apoi la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, unde îşi va lua licenţa cu magnum cum laude (1927). „Urmează apoi, ca bursier al Societăţii Naţiunilor, prin concurs, cursurile de vară în drept internaţional şi sinteză politică(1929-1930)”1. Va urma o perioadă de specializare în sociologie şi etnologie, făcută la Paris(1930 – 1932) cu Marcel Mauss şi în filozofie – Geneva şi Freiburg cu renumitul filozof Martin Heidingger(1932-1933). Va obţine diploma de la Hautes Etudes din Paris (1932). (more…)

8 Noiembrie 2016

Chipuri ale demnității românești. Eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor. Fundația George Manu la Târgul Național de Carte și Revista Religioasă

Chipuri ale demnității românești. Eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor

Fundația George Manu la Târgul Național de Carte și Revista Religioasă de la Sibiu din noiembrie 2016

fgm-afis_lansare_sibiu16

Fundația George Manu și Editura Evdokimos-București  Lansarea cărților:

Sfinții Închisorilor – 28 de biografii exemplare de Cezarina Condurache,

Chipuri ale demnității românești. Eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor de Cezarina Condurache

Lacrimi și morminte de Petru C. Baciu

Memorii – Secvențe din anii vieții mele de Alexandru Pantea

Pelerin prin iadul roşu. Calvarul unui ofiţer român în Gulagul sovietic de Ioan Teodorescu


6 Noiembrie 2016

Cedry2K – Sfinții închisorilor

Filed under: poezie,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:06

Îi iubesc pe Vulcănescu,

Nicoleta Nicolescu,

Atanasie Ștefănescu,

Jimboiu, Volănescu,

Elisabeta Rizea, Rizea Dobre, Radu Gyr,

Părintele Iustin și alți cuvioși și martiri

Ce zici? Te lași călcat în picioare de inamici?

Sau te ridici pana-n sinaxare după Mucenici…

Cedry2K – Sfinții închisorilor

http://youtu.be/AKC2LnFjbjA
E reflex bre, nu-s expresii din texte
Si scot expres impresii din ţeste cu aceste
Texte, de-i extrem de lesne de înţeles
Că ce vorbesc e peste basme extraterestre,
Vezi iar sunt modest şi ajung sa ma detest
Pentru ce simt, ce spun, ce fac si ce gandesc
Simt nevoie de metanoia, c-am o paranoia
Ca lumea incepe s-o ia in directia lui Goia
Nu vad demoni in piramide ci-n partide, fratricide
Si combinatii ce par licite
Da’ legile lumii sunt in cel mai bun caz, pripite
Si asta poti s-o vezi clar chiar din cifre
Vad pe rand lighioane pozand in persoane
Purtand papioane, cuvantand pe stadioane
Contractand catralioane, comandand batalioane
Bombardand in avioane, omorand saracii oameni
L-am vazut pe diavol, da nu-n pentagrame
Ci aprinzand Gicoane, destupand bidoane
Educand sifoane, contestand icoane
Enuntand dictoane si tipandu-le-n timpane
Da’ l-am vazut pe Dumnezeu lucrand prin oameni
Piloane-n inchisoare rezistand prigoanei
Indurand frig, foame, frica si frisoane
Ca simptoame (simptome) la sindroame
Si-s milioane de drame…
Ciocu’ mic, coane!
……………………………
Moment de reculegere
Pentru toti cei ce au trecut la Domnul via PCR
Cinsteste memoria Sfintilor Inchisorilor
Suferinta si curajul Marturisitorilor
Exact ca Brancoveanu si-au aparat neamu’
Capitanu’ Codreanu, Bordeianu, George Manu
Traian Trifan, Oprisan, Ogoranu
Parintii Sofian si Adrian Fageteanu
Luptand pentru oameni, nu idei
Iertandu-si si calaii, si asta ne spune multe despre ei (more…)

21 Octombrie 2016

Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea… Domnul Dumitru Oniga a plecat la Dumnezeu

Filed under: Miscarea Legionara,poezie,sfintii inchisorilor,sinaxar,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:28

Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea…

Domnul Dumitru Oniga a plecat la Dumnezeu

dumitru-oniga-6-febr-2016-img_20160206_144251-detDumitru Oniga – supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță,  mărturisitor sfânt,  naționalist român, legionar, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, poet prolific de mare sensibilitate, prozator, memorialist,  om de conștiință.

 
Poetul Dumitru Oniga, fost deţinut politic în timpul regimului comunist, unul dintre mărturisitorii discreţi ai credinţei creştin-ortodoxe (un poet care a ucenicit pe lângă Nichifor Crainic şi Radu Gyr), a decedat în noaptea de joi spre vineri (20-21 octombrie), la vârsta de 91 de ani.
Înmormântarea va avea loc luni, 24 octombrie, la ora 12.00, la Stupca.
Dumitru Oniga şi-a concentrat întreaga viaţă în câteva versuri:
“De am băut otrava vieţii, dacă / Am pipăit amare adâncimi, / Hulit şi schingiuit, Dat în tărbacă, / Am sângerat urcând spre înălţimi / Să caut urma paşilor divini”.
În anul 2009, Dumitru Oniga, alături de alţi patru supravieţuitori ai închisorilor comuniste, oameni care s-au menţinut demni şi au devenit repere în viaţa culturală suceveană (George Ungureanu, Eugen Dimitriu, Vasile Pânzariu şi Radu Bercea), a primit din partea Consiliului Judeţean Suceava Certificatul de Martir al Spiritualităţii Româneşti în Bucovina şi a fost onorat cu “Trofeul Bucovinei”.(monitorulsv.ro)
.

Poezia Cântecele mele din volumul Novissima tristia, în lectura autorului.

Înregistrare din 6 ianuarie 2016

14 Septembrie 2016

Testamentul Sfinţilor Închisorilor. Articol de Ciprian Voicilă

Filed under: Ciprian Voicilă,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:15

Testamentul Sfinţilor Închisorilor

articol de Ciprian Voicilă

sfintii-inchisorilor-2Putem vorbi despre un testament al Sfinţilor Închisorilor? Şi dacă da, în ce ar consta el? Cu ce ne angajează un asemenea testament pe noi, creştinii, care manifestăm evlavie faţă de ei, noii mărturisitori ai secolului XX?
Eu cred că acest testament transpare explicit într-o carte apărută la editura Bonifaciu, în 2009, intitulată Deţinutul profet. O carte care, prin gravitatea problemelor pe care le aşează în faţa conştiinţei creştinilor trăitori în secolele XX şi XXI, merită o minimă dezbatere. În debutul volumului, Ioan Ianolide, într-o scrisoare adresată Anei Maria Marin (soţia mărturisitorului Vasile Marin, ucis pe frontul de la Majadahonda) îi mărturiseşte că „după toate distilările spirituale provocate de cea mai cumplită şi îndelungată prigonire a creştinătăţii” a dobândit un „autentic creştinism ca şi concepţie integrală despre viaţă. Pe aceasta o mărturisesc acum, în pragul morţii, căci am o tumoare hepatică ce-mi numără zilele” – îşi încheie Ioan Ianolide scrisoarea.
Citind textele adunate în Deţinutul profet, ce par scrise în perioade diferite („Tristeţile unui deţinut”, „Profeţiile unui deţinut”, „Spovedania unui deţinut”), ai sentimentul că te apropii ideatic – cu fiecare pagină parcursă – de esenţa personalităţii Sfinţilor Închisorilor, esenţă care îi defineşte şi care îi individualizează în categoria mai largă a mucenicilor şi mărturisitorilor pentru Hristos, din primele secole şi dintotdeauna. La paginile 26 şi 27 descoperim – după mine – mobilul interior, motivaţia profundă care i-a împins atât de dramatic, însă atât de glorios la sacrificiul de sine, dar şi la unirea în veşnicie cu Hristos.
ioan-ianolide-valeriu-ganfencu-si-mama-conia-de-munca-galdaIanolide vorbeşte despre sine la persoana a-3-a: „Ştie că datorează mult Filocaliei din punct de vedere sufletesc, că gândirea i-a fost formată de teologie, şi totuşi ia distanţă faţă de ele, le judecă pe toate cu luare aminte şi caută să le vadă pe toate în Hristos. Îl interesează mântuirea lumii: ce este, cum este şi cum se poate concretiza. Filocalia, din acest punct de vedere, îi pare o reducere a viziunii hristice asupra lumii la viziunea eremitică asupra monahismului. Filocalia este o restrângere a spiritualităţii creştine la spiritualitatea personală, ori, cel mult, monahală. Introspecţia monahilor i-a făcut să nu mai privească lumea ca lume. Viziunea din Filocalie e război nevăzut cu duhurile, război cu patimile şi război cu lumea ca un tot integral. Discursul filocalic nu seamănă cu discursul evanghelic, căci acolo lupta se dă în lume, pentru schimbarea lumii şi spre înfrângerea forţelor întunericului din lume. Filocalia e scrisă în Evul Mediu, când problemele lumii erau transmise statelor, iar statele le rezolvau în măsura în care erau ori nu erau expresie a creştinătăţii, iar monahii se dedicau vieţii pur spirituale. O parte din virtuţile şi valorile evanghelice nici nu apar în Filocalie: cutezanţa, afirmarea, lupta, dreptatea, justiţia, pedeapsa etc. El (adică Ianolide) înţelege specializarea pe domenii în creştinătate, dar în unitatea ce o dau mădularele în trupul omului. (more…)

Pagina următoare »

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: